În gara unui orăşel liniştit de pe Valea Prahovei este coborâtă forţat o tânără găsită fără bilet, Mona. Ea este adapostită pentru o noapte în locuinţa sa de către tânărul profesor Miroiu, timp în care între cei doi se va naşte o relaţie afectivă.
Sunt în clasa a IX-a și e primul an în care primesc teme în care trebuie să citesc. Și cum toată lumea blamează operele de la școală am crezut că este o operă fără haz, învechită și greoaie. Însă am rămas uimit cât de multe sentimente, idei și trăiri a putut transmite autorul printr-o simplă povestire.
Nu stiu cum se scrie dramaturgia azi, dar stiu sigur ca Sebastian si-a scris piesele de teatru cu scopul definit de a fi jucate, ceea ce s-a si intimplat. Nu de putine ori, stia clar cine ar vrea sa joace cutare sau cutare personaj, si scria rolul special pentru el/ea. Si mai stiu ca scria teatru (si) pentru ca avea nevoie de bani, pentru ca piesele si traducerile din dramaturgie aduceau un cistig relativ rapid.
Un pic din istoria piesei: in 1944, din cauza regimului Antonescu, numele lui Sebastian nu putea fi trecut pe afis, munca unui evreu putea avea repercusiuni uriase asupra tuturor celor implicati, asa ca s-a recurs la folosirea numelui lui Stefan Enescu, sotul unei actrite. Piesa s-a montat in acelasi an la doua teatre bucurestene diferite, cu un succes extraordinar, ceea ce, sa fim sinceri, nu e putin lucru.
Daca ai citit Accidentul, simti ca piesa ii apartine (si poate ca si sus-pusii vremii au simtit-o!), are ceva din atmosfera primei parti, a intilnirii dintre Nora si Paul . Nu m-a cucerit pe de-a-ntregul, recunosc, insa mi-a placut finalul (prea liric, totusi) - imposibilitatea depasirii conditiei, eterna acceptare a faptului ca nu-ti poti schimba destinul, desi, cu putin efort, Mona ar fi putut avea un final fericit diferit, insa miza piesei ar fi fost total compromisa.
Ca fapt divers, domnisoara Cucu mi s-a parut un personaj aproape mai interesant decit Mona. Cu siguranta cu mult mai mult umor. Caci piesa e catalogata drept comedie.
Am ghicit finalul de la bun început, deci nu credeam că o să mă afecteze prea tare, dar m-am înşelat. Vina aparţine autorului şi a actorilor. Sebastian presară o poveste predictibilă cu personaje secundare vibrante şi actorii profită de scenariul care permite interpretări interesante.
It is a bad habit to have the TV on, even if only somewhere in the background and set on Mezzo. Last night I happen to find the “Star without a Name” by Mihail Sebastian. I am familiar with the author, from his Journal that I had read some years ago. I enjoyed The Journal and I was surprised to find myself captivated by the play.
The heroine was played by some strange actress, I had never heard of before and her acting was somehow off-putting. The hero, Marin was a little better, but not much.
Udrea played by Octavian Cotescu was very good. Less so the character played by Ovidiu Iuliu Moldovan.
In other words, in spite of generally modest performances, I enjoyed the production and that is almost exclusively the merit of the text of the play itself. It has some humor at the beginning and along the way, not easily sent across the screen by what I rate as a poor direction.
A train arrives at the railway station, in a small town. A beautiful and extravagant woman is taken off the train, because she was found with no ticket and she has no money or indeed anything except her fancy dress. Since she can pay neither ticket nor fine, she is left in the station, where she meets professor Marin. He is there in connection with an astonishingly expensive book he had bought for 21,000 lei. I am not sure how that would translate in today’s money, but all along the way, the fabulous sum of money paid for the book is shocking various characters.
Mona, the strange woman form the train, has no money and no place where to spend the night. after contemplating the few possible alternatives, Marin offers his home and, as a gentleman says that he will spend the night at Udrea, his friend.
The exotique woman, finds the Marin’s home charming, albeit deprived of modern amenities: the factory” stops the water supply after 6 and water has to be taken from a well and then an improvisation used to water flowers in the garden is used in order to take a shower after six.
Mona is impressed with the biggest number of books she had ever seen and with Marin, who turns out to be an impressive intellectual, with a passion for astronomy- ergo the name of the play.
This is a moment when we feel the paradox: in the first place, the beautiful well dressed woman from the city seemed to be way above the poor professor from the small town.
Now the scales have turned and we admire the knowledge and erudition of Marin, faced with an ignorant young thing.
They fall in love and make some utopic plans for the future, punctuated with humorous concern for what the neighbors will say- they seem to be all hiding behind the curtains, ready to put down this outlandish female, with her inappropriate dress…
Just in case you’re reading this and your interest makes you read or listen to the play, I will not say what unexpected events take place towards the end.
I liked the play, which kept me in front of the TV screen to the end, and I have a rather short attention span and tend to abandon quickly many films, plays and books. I do not even bother to see the first scenes of Spider or X- Men, no matter how smashing their box office is.
But a little known play, outside Romania is beyond many Hollywood productions on my list.
NECUNOSCUTA:Poate trenul meu... Cand te gandesti ca daca muream asta-noapte, muream fara sa vad Ursa Mare . PROFESORUL:Ar fi fost pacat . NECUNOSCUTA: Atatia oameni traiesc fara sa o vada. PROFESORUL: Li se pare ca traiesc.
Mi-a ajuns la suflet. M-a mișcat. Femeile din piesele de teatru ale lui Mihail Sebastian sunt pe departe cele mai indecise în ceea ce privește viața lor amoroasă. De asemenea, sunt educate, stilate și lasă în urma lor de fiecare dată un aer de mister. "Steaua fără nume" este prototipul feminin specific pieselor lui Sebastian.
absolut fermecătoare, parcă toată piesa e într-o altă lume… nu îmi vine să cred că s-a terminat, și mai ales nu știu cum o să mă uit acum la stelele de pe cer 💫
“De douăsprezece ore trăesc într’un vis absurd. Cel mai absurd dintre visuri. De câteva ori mi-am spus: Dac’ar fiadevărat? Dacă s’ar putea să fie adevărat? Uite şi adineaori, pe stradă, m’am oprit din fugă fugeam… M’am oprit deodată şi am pus mâna pe mine… Doamne! numai de nu m’aş trezi… Mona! Simt că încep să mă trezesc. Nimic n’ai fost adevărat.”
“Cât despre fericire… Noi n’avem timp să fim fericiţi. Abia avem timp să trăim bine. Fericiţi sunt ăştia care rămân aici. A lor e împărăţia cerului.”
“Ba da. Toţi ne plictisim. Tuturor ni se urăşte. Toţi vrem să schimbăm. Măcar odată, pentru cinci minute. Dar bagă de seamă. Cele cinci minute trec. Până acum a fost foarte amuzant. Un fel de escapadă. Un fel de excursie. Florile, fântâna, stropitoarea. Ce nostim e! Dar acum… Hai acasă.”
Prima piesă pe care o citesc de la Mihail Sebastian. Foarte bună. Spune povestea unei femei burgheze care nu-și găsește locul în lume, prinsă într-o bulă a fericirii aparente și epuizabile. Plecată de acasă, într-o mică escapadă, este dată afară din tren, din cauză că nu are bilet. „Necunoscuta”, căci refuză să-și spună numele din ură și plictiseală față de formalități, petrece o noapte alături de Marin Moroiu, un profesor cumsecade de provincie, astronom, care îi va da toate calculele peste cap și o va face să-și regândească viața și să se îndrăgostească de ea, din nou, pentru scurt timp. Punctul culminant oferă un plot twist puternic, cu un final emoționant, ușor previzibil, dar potrivit.
„Pentru că nicio stea, nu se întoarce niciodată din drumul ei.”
„Marin, acolo sus, lângă Alcor, e o stea… o stea care de astă noapte poartă numele meu… Tu n-ai văzut-o niciodată, dar ştii că e acolo. Eu voi fi totdeauna aici.”
„Astă noapte… Aici… Eu am făcut o descoperire. O sfâşietoare descoperire, Grig. Noi nu suntem fericiţi.”
,,PROFESORUL: Sînt seri cînd tot cerul mi se pare pustiu, cu stele reci, moarte, într-un univers absurd, în care numai noi, în marea noastră singurătate ne zbatem pe o planetă de provincie, ca într-un tîrg în care nu curge apă, nu arde lumina și unde nu opresc trenurile rapide... Dar sînt seri cînd tot cerul foșnește de viață... cînd pe ultima stea, dacă asculți bine, auzi cum freamătă păduri și oceane - fantastice păduri și fantastice oceane - seri în care tot cerul e plin de semne și de chemări, ca și cum de pe o planetă pe alta, de pe o stea pe alta, ființe care nu s-au văzut niciodată, se caută, se presimt, se cheamă... NECUNOSCUTA: Și se găsesc? PROFESORUL: Niciodată.''
J'ai lis cette œuvre dans sa traduction française. Une œuvre très intéressant, hors de l'ordinaire. Je n'ai tout simplement pas aimé le nihilisme sous-jacent dans le personnage principal, qui autrement est charmant..
I read this work in its French translation. Very interesting play, out of the ordinary. I just don't liked the subjacent nihilism in the main character, who is otherwise lovely.
Astăzi am început piesa asta și astăzi am terminat-o; tot ce pot să spun este că o ador. Cu toate că finalul a fost destul de brusc, iubesc universul și personajele acestei lecturi. Chiar recomand să citiți piesa asta, în special dacă vreți o poveste de dragoste cu un final “mai trist”.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Da' de ce să ies? Nu vreau să ies. Eu ramân aici. Până când? Toată viața. Toată viața în rochia asta? Da. Numai să-mi aduci un sandvich că mi-e foame. De altceva nu am nevoie.
Cartea aceasta m-a făcut sa plâng, sa realizez ca viața nu este roz, și ca uneori, venind cineva in viața ta, ce îți cere sa renunți la tot pentru iubire adevarata, necesita mult efort pe care Mona nu l-a putut face. Am crezut ca pot ghici finalul, doar ca m-am înșelat întrucât chiar dacă aceasta carte mi-a arătat un strop de realitate, am devorat-o de la început la sfârșit. O recomand cu tot dragul cititorilor pasionați l!
O comedie savuroasă care surprinde minunat natura umană. Mai puțin metaforică și complexă decât Jocul de-a vacanța, cartea rămâne totuși o poveste romantică deosebită care păstrează minunat farmecul unor vremuri apuse.