Și eu am trăit în comunism

by Ioana Pârvulescu (ed.)

Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi.
Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din ea rezultă o concluzie politică sau o voluptate estetică, aceasta e problema intimă a cititorului.
Se poate parcurge ca un roman (fragmentele ei se leagă într-o poveste dramatică), se poate urmări ca un film plin de situaţii nebuneşti, imposibile, tip Good bye, Lenin!, sau, pentru cei care suferă de nerăbdare, se poate zapa.
Te face să plângi, să râzi, să gândeşti. Întăreşte memoria şi se recomandă în special uitucilor.

Capitolele vieţii noastre de zi cu zi din comunism:
Nicăieri nu-i mai bine ca acasă; Oraşul nostru iubit; La serviciu; La muncă voluntară şi patriotică; Timp liber; Sărbători noi şi vechi; În călătorie; Oficiale; Scăpate de sub control; Cozile; Administrative, instituţionale; Şcoală; Facultate; La munci agricole; În vacanţă, în concediu; Medicale; Dar cu dragostea cum staţi?; Mâncare şi băutură; Haina face pe om; Diverse.

Genres: Nonfiction, Romanian Literature, History, Romania, Memoir, Historical, Short Stories

408 pages, Paperback

First published November 1, 2015

About the author

Ioana Pârvulescu este o eseistă, publicistă, critic literar român și conferențiar la Universitatea din București. (Wikipedia)

Reviews

[Simona Cosma · Rating 5 out of 5]

"Priveşte înapoi fără mânie" sau "mic ghid de psihiatrie cu susul în jos".
Cineva spunea despre "Şi eu am trăit în comunism", parafrazându-l pe Bacovia, că este o carte tristă plină de umor.
Această carte savuroasă, pe care o vei citi foarte repede şi foarte uşor, conţine 360 de mici texte de non ficţiune, scurte povestioare de dinainte de '90, eşantioane de trăire proprie, mici anecdote povestite de fiecare autor cu detaşare, duioșie, îngăduinţă şi cu mult, foarte mult umor.
Fiecare participant vine cu una sau mai multe miniaturi narative extrem de sincere, păţanii din copilărie sau din tinereţe, fără emoţii violent exprimate, fără ideologie şi fără injurii dar, mai ales, fără aluzii la prezent. Adună fapte nude, întâmplări dintre cele mai obişnuite, care arată viaţa de zi cu zi în "epoca de aur" exact aşa cum a fost.
Şi pentru autori dar mai ales pentru cititor, această carte are un rol dublu terapeutic; efectul ei e unul tonic, e o carte care îți face bine. Ai depăşit răul şi acum poţi vorbi cu umor despre el. Povestitorul se eliberează, amuzat, de lucrurile pe care le-a trăit, iar tu, cititorul, dacă ai din când în când puseuri nostalgice faţă de copilăria sau adolescenţa petrecute în vremurile acelea, iei din această carte un pic de comunism şi te vindeci instantaneu de orice nostalgie.

[Ms. Smartarse · Rating 4 out of 5]

Communism can mean a lot of different things, to different people. North Korean defectors might equate it with constant starvation, fictional heroes like Leo Demidov could be reminded of the endless patriotic slogans they needed to memorize, while the old biddies in Romania will probably sigh forlornly remembering that golden age.



Then perhaps it's not that unexpected to get "particularly refined people from the West" wondering whether life during the communism was indeed that bad. This book here, is Ioana Parvulescu's answer to that question. A collection of several hundred stories authored by 99 different people who have also lived under the communist regime - as the title says.

Some of the stories speak about the bitter cold during the winters of 1984 and 1985. Other people recall the horrifying feeling of having to feed their children with sugared toast. And there are of course those who've had the misfortune to experience the communist interrogation techniques after "being caught" wandering, without an ID.



Still, you may also stumble on occasional hilarity such as: shopping bags queuing silently in place of their owners, children who recall the president's exotic holidays rather than the birds' migration periods, and of course the numerous subterfuges meant to circumvent the stringent laws intended to prevent individual business endeavours:

I have two cakes for sale, get it, right? One with cream, get it? Silvery, long-haired, get it? Another one with chocolate, black, curly-haired. They're like brand new, not moth-eaten, nor are their sleeves frayed and they're very warm. Get it, right?

Score: 4/5 stars

As the back cover suggests, this book is best read slowly and taking the individual stories at random. Don't do it like yours truly, and bulldoze your way through it from start to finish. Not only does it get boring pretty soon, but it'll also make you fairly depressed.

Bonus: One of my acquaintances also tried her hand at making crepes from pasta, as detailed in one of the stories... and it certainly turned out looking alright.

[Claudia Șerbănescu · Rating 3 out of 5]

O carte despre râsu'-plânsu' vieții în Epoca de Aur. Dacă v-ați născut "după" și nu vă puteți imagina lumea aceea, dacă ați uitat, regretați sau aveți nostalgii, dacă sunteți socialist de "salon" sau hipster purtător de tricou cu Che Guevara, citiți aceste mărturii și vă veți lămuri în privința comunismului ca "idee bună, dar prost aplicată". Destine fracturate de absurdul unei ideologii, ani ce nu se mai întorc, răni greu de vindecat, dar și un umor amar și involuntar greu de regăsit în societăți "normale".

[Hristina]

După "Tovarășe de drum", mi s-a părut potrivit să mă arunc direct în "Și eu am trăit în comunism". De fapt acest apetit a fost potențat de ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în România. Nu pot să explic ce îmi provoacă persoanele nostalgice dupa vremurile lui Ceaușescu, un amestec de nervozitate, de furie, de disperare, de zădărnice.
Este o mare diferență între cele doua volume, chiar daca ele pomenesc aceleași timpuri. În Tovarășe de drum este mai multa literatură, textele sunt mult mai cizelate, mai lungi și cu amprentă stilistica evidentă, motiv pentru care o prefer. În antologia coordonata de Ioana Pârvulescu a existat indicația expresă de a nu face literatură. Scopul declarat a fost de la început limpede: descrierea simplă a unor experiente cotidiene, obișnuite, dintre cele care nu puteau fi ocolite de niciun om oarecare. O alta precizare a fost legata de dorinta de a nu face politica, așadar sunt texte in care nu e vizata ideologia de partid, ne este vorba despre dizidență, persecuție ori rezistență. Textele sunt legate de viata omului anonim, pierdut în România urbană, în general un om cu studii superioare - asta ar fi cea mai mare similitudine între autori - fie el mai tânăr ori în deplina maturitate. Sunt aproape 100 de voci strânse în volum, din toate zonele geografice iar mărturiile sunt grupate tematic: Orașul nostru iubit, Timp liber, Oficiale, Școală, Facultate, Medicale etc. Deși se simte ca nu e mereu aceeași voce, exista totuși o coerență generata de subiectele abordate, astfel că, încet, încet, se conturează un tablou general al vieții cotidiene in România comunista. Faptul ca oameni diferiți, care nu se cunosc, vorbesc despre aceleași fapte ori situații, aduce garanția adevărului. Cele mai multe lucruri sunt deja notorii și bine cunoscute și de mine. Totuși, am avut și eu câteva surprize. Asta pentru că n-am trăit ca adult în comunism, n-am fost încadrată in câmpul muncii în comunism, n-am fost studentă, femeie, soție, mamă în comunism. Eram în ultimul an de liceu când a venit revoluția.

Ceea ce e simplu de extras din carte este absurdul, grotescul și anormalul epocii. Existenta devenise amar caricaturizată, plată ca o clatită, ternă ca o întindere de pământ bătătorit. S-a tot pomenit de către nostalgici iubirea "conducătorului" pentru România. Eu zic ca se vede cât de mult i-a urât Ceaușescu pe români. Câtă umilință, desconsiderare, dispreț și lipsă de compasiune a avut pentru oamenii din aceasta țară. Se vede limpede din felul în care le-a ordonat viața, educația, locuința, din felul în care le-a trasat profilul cultural, moral, din faptul că au fost obligați să-și lase liberul arbitru într-un abandon absolut și să asculte doar de directiva partidului: te trimit să lucrezi acolo, să te deplasezi în felul ăsta, să te hrănești cu ce-ți dau eu, să stai acolo unde te-am închis, să nu vorbești, să nu ai opinii, să nu ceri mai mult, să te supui, să aplauzi, să mă lauzi. Asta era viața în comunism și asta era iubirea cuplului Ceaușescu pentru români. Niște sclaveți, niște mase de manevră. Numai faptul ca deceniul 80 a fost al foamei, al mizeriei absolute, dovedește ca regimul nu mai ținea cont de absolut nimic. Sa privezi o întreaga populație de condițiile elementare care definesc o viață decentă - nici pomeneală luxoasă sau liberă - hrană, căldură, lumină, apă, igienă, adică lucruri care li se cuvin și animalelor, sunt evident acțiuni ale unor oameni fără niciun scrupul si fără nicio considerație pentru semeni.
Răul cel mare s-a facut însă la nivel psihologic si moral. Toți oamenii ajunseseră să judece și să acționeze denaturat, să mintă, să se prefacă, să ducă existențe duble. Au fost învățati cu compromisul, cu umilința, cu ploconul, cu mita, cu pilele, cu lucrul pe sub mână. Cu denunțul, cu pâra, cu iscoditul. Cu frica, cu teama. Cu deznădejdea, cu lipsa de speranță, cu lipsa de perspectivă, cu renunțarea. Au învățat sa trăiască cu lucrul prost făcut, cu improvizația, cu mântuiala. Cu limba de lemn și cu vorbitul steril.
Sau, unii au învățat sa se opună în sinea lor acestor lucruri. Să reziste prin umor, prin stoicism, sa nu se dea pe mâna celor pe care-i disprețuiau. Să nu uite ca a existat si o altfel de viață și alte valori.
Nu există decât puține momente tragice în carte, dar totul este în pragul ruinei. Mulți au trăit ruina unor destine, au fost deturnați de pe drumuri mult mai luminoase. Mulți s-au salvat plecând, majoritatea au rămas sa îndure o viață lipsita de perspectivă. Evident ca fiecare a încercat sa-si încropească un drum, sa atingă niște jaloane, sa trăiască zile și ani cu un scop personal, întemeind familii, executând meserii dorite sau acceptând sarcini impuse, crescând copii visați sau nedoriți. Oamenii nu s-au oprit din trăit, dar au trăit captivi, niște pești intr-un acvariu, niște mamifere intr-o cușcă. Unii nici măcar nu mai înțelegeau ca sunt prizonieri intr-o dictatură si nu aveau habar ca exista o alta lume si o alta viață undeva, dincolo de gardul cu sârmă ghimpată. Cartea oferă frânturi din aceasta viata captivă, mici tablouri pictate in griul emblematic al perioadei.

Cred ca ar fi o lectură instructiva pentru toți cei care nu știu multe sau chiar nimic despre traiul în comunismul românesc. Fiecare situație descrisă ascunde o anomalie, o deviație, o abatere de la drepturile omului, de la civilizație, de la normalitate si libertate.

[Stela · Rating 4 out of 5]

Cam același artificiu compozițional ca al Svetlanei Alexievici din Dezastrul de la Cernobîl - doar că aici e reconstituirea din mărturii a unei întregi epoci, nu a unui singur eveniment. Din multitudinea de voci narative se înfiripă o lume, acea bacoviană „țară tristă, plină de umor” în care mi-am petrecut și eu, de bine de rău, tinerețile.

Ce repede uităm!

[Liviu]

read some 1/2 so far and I cried and laughed and remembered many things reading the many vignettes here thematically arranged and with awesome photos of the times as this is about real people and their real (day to day with the little humiliations, triumphs ...) lives under communism

did not yet get to the bulb in the pocket train travel (if you traveled often on trains evenings and you were experienced you carried light bulbs in the pocket to get some light as the train light bulbs were always stolen), the feral dogs, the interminable food queues and more, just the cold, mud, and absurdity of day to day life so far - will translate some choice vignettes or parts of when done and I have the time as this is a book I would love being translated in English and read by those who would be seduced by the siren call of "equality" and the like as usually books about communism are dramatic with prisons, camps etc and while those had their time obviously, the latter decades were very different and just soul crushing more than anything else

[Christina · Rating 5 out of 5]

O culegere de experiențe și întâmplări trăite în comunism.
Cartea m-a trecut prin diferite emoții și trăiri: am simțit empatie, tristețe, dar și frustrare și neputință  în fața absurdităților comunismului. Unele povești m-au făcut să zâmbesc amar, fiindcă umorul era singura formă de supraviețuire.
Mi se pare greu de înțeles că, în 2025, mai există oameni care idealizează acea epocă. Mărturiile din carte arată limpede lipsa de libertate și umilințele zilnice la care oameni erau supuși.
Este o lectură necesară, mai ales pentru cei tineri, ca să înțeleagă realitatea de atunci și să aprecieze libertatea de azi.

[Cornelia Pop · Rating 5 out of 5]

O carte plină de episoade utopice, povestite într-o manieră comică, din care reiese tragicul. Unele anecdote mi-au amintit de cartea lui Dan Lungu, "Sînt o babă comunistă!", însă aici realitatea cruntă a perioadei ceaușiste este expusă de mai mulți naratori, într-un mod neutru. O carte care trebuie răsfoită și recitită, ori pentru a te minuna de trecut, ori pentru a-ți explica unele comportamente care s-au perpetuat și sunt vizibile în societatea actuală.

[Silviu Reuț · Rating 5 out of 5]

Mici povești de viață adunate din oroarea ceaușistă. De la chiuretaje, adesea soldate cu moartea, la cozi, foamete, absurditate. O culegere dureroasă, despre vieți furate de un regim totalitar, inuman. Așa cum scria și Petru Popescu în Supleantul.

https://silviureut.ro/2019/03/01/si-e...

[Oana · Rating 5 out of 5]

Cu siguranta una din cele mai bune carti din 2016. O antologie cu povesti din comunism, clasificate pe diverse teme si legate de cateva "sentimente" comune: frigul si foamea (permanente), teama, dorinta de a scapa, absurdul unor situatii din viata de zi cu zi. Intamplari minunat povestite, cu un umor care acopera excelent tristetea fara margini care razbate la o simpla analiza printre randuri.

[Timeea Palade · Rating 5 out of 5]

....iar eu sunt recunoscătoare lui Dumnezeu, ca nu am trăit în comunism

[Ion · Rating 4 out of 5]

O minunata colectie de mici povestiri ale unor oameni care au trait in comunismul romanesc. Nu am crezut ca e mare lucru cand am inceput-o, insa curand am devorat-o printre zambete, lacrimi, melancolie sau revolta interioara.
O serie din povestirile care m-au marcat am postat si pe pagina personala de Facebook, unde acestea au avut un succes relativ. Dintre acestea, iata si aici una:


Topul improvizatiilor

Cand am ajuns la caminul studentesc din Regie, la jumatatea anilor '80, am constatat ca odata cu venirea iernii disparea complet caldura. Toti studentii incercau sa gaseasca solutii ca sa se incalzeasca. Cei mai multi isi procurau cate un resou, dar regulamentul caminului interzicea introducerea oricarui aparat in priza, se faceau controale peste controale tot timpul, se confisca orice aparat electric. Noi, cei de la Politehnica, apelam mereu la experienta de specialitate a celor de la sectiile de electronica, electrotehnica si energetica. La un moment dat, am facut un top al celor mai ingenioase improvizatii ale studentilor din Regie. Le tin minte si astazi.

Locul III l-au ocupat studentii de la electronica in iarna lui 1984-85, una dintre cele mai grele. Acestia, nici mai mult, nici mai putin, "au pus blocul in priza" in felul urmator: au gaurit zidul pana au ajuns la armatura metalica a betonului armat, au dezgolit-o si au pus pe ea o faza din cele trei care intrau in tabloul electric. Efectul: structura metalica s-a incalzit ca un resou urias si tot zidul de pe partea tabloului, cu toate camerele pe care le marginea, s-a incalzit. Timp de doua ore, studentii de pe partea aceea s-au bucurat de o caldura agreabila. Doar ca dupa aceea cablul care alimenta caminul si alte cateva din Regie au luat foc si s-au topit.

Locul II: studentii de la energetica. Era iarasi una din zilele cu comisie de control. Frig crancen pe hol, frig crancen si-n camere. Una singura avea o temperatura de vreo 20 de grade, iar studentii care locuiau in ea erau imbracati normal, nu cu sapte cojoace, ca toti ceilalti. Fireste ca membrii comisiei au cautat resouri, dar n-au gasit. Prizele erau la vedere, nici urma de aparat. Comisia a mai stat o vreme, a dat din colt in colt, apoi a plecat contrariata. Ce se intamplase? Locatarii ingropasera in ipsos, pe fundul glafului ferestrei, o rezistenta electrica foarte lunga si puternica. Firul de alimentare era si el ingropat in zid, ajungand la priza prin spate. Apoi au tencuit cu grija, astfel incat totul parea neatins. Studentii ne-au povestit ca s-au temut sa nu puna vreunul mana pe glaful ferestrei, ca i-ar fi ramas pielea pe el.

Locul I, castigatorii, au fost studentii de la TCM. Tot asa, vine un control neanuntat. Cand se deschide usa, membrii comisiei sunt orbiti de o lumina care tasneste din camera, ca un laser. Parca ar fi avut un aparat de sudura inauntru. Cand intra, ce sa vezi? Locatarii micii incaperi invatau (era sesiune) imbracati doar in slip si cu ochelari de soare. Si nici un aparat in priza, asadar nu incalcasera regulamentul. In schimb, prin toata incaperea atarnau ghirlande de becuri de 60 de wati. In total 88. Era ca la plaja!

In ce ma priveste, am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior cand, in anul III, noul nostru coleg, fiul unui director tehnic de la Dacia Pitesti, a venit cu un resou puternic. Dar nici nu l-a pus bine in priza, ca au sarit toate sigurantele: rezistenta resoului fusese luata de la un uscator de caroserii al uzinei Dacia. (p. 125)

[Aniela · Rating 5 out of 5]

Deşi am prins o bucată mică din comunism şi multe din lucrurile relatate în carte îmi erau familiare, tot mi-a venit să plâng spre sfârşit. De tristețe pentru câte a trebuit să suportăm şi de ciudă că mai sunt nostalgici după aşa o grozăvie.

[rahela]

O incursiune autentică în memoria cotidiană a unei epoci marcate de restricții, frică și adaptare. O colecție de mărturii personale care recompune, fragmentar, dar viu, textura existenței de zi cu zi din România comunistă.

Prin alternanța dintre umorul amar și luciditatea mărturiei, cartea construiește o formă colectivă de memorie culturală — un mozaic al vieților anonime care, împreună, conturează adevărul unei epoci. „Și eu am trăit în comunism” se citește nu doar ca un exercițiu de rememorare, ci și ca un act de recuperare a demnității prin povestire.

[Felipe Sabino · Rating 5 out of 5]

Livro fantástico e terrível ao mesmo tempo.

[Monica Ionita · Rating 4 out of 5]

O colectie de texte generalmente bine alese, triste si pline de umor, care te revolta, amuza absurd si intristeaza totodata, ca si odinioara, Arcadia comunista.
Se citeste rapid, fiecare din sutele de fragmente ale colectiei de pastile acre-amare nedepasind o pagina.
Alaturi de volumul 'De ce e Romania altfel' al lui Lucian Boia, cred ca este cartea care defineste cel mai bine si succint una din epocile care a dus la societatea romaneasca actuala.
As recomanda ambele carti, citite impreuna, oricarui roman, dornic de a se si a ne intelege.

[Monica · Rating 4 out of 5]

Printre lacrimi și râsete amare, printre amintiri izvorâte de relatările din volum și traduceri către oameni care au trăit departe de coșmarul nostru și mai ales sărind peste cele care mi-ar fi făcut mult rău (relatările din spitale sunt teribile) am terminat acest volum sperând din toată inima ca istoria să nu se mai repete niciodată. Niciodată n-o să pot să zic "veselă pușcărie am făcut!".

A se citi cu indicațiile de pe coperta IV în minte.

[Alex · Rating 5 out of 5]

O carte excelenta, mai ales pentru cei care au trecut prin acea perioada si au uitat repede, dar si pentru cei ca mine care s-au nascut imediat dupa Revoluție si vor sa afle prin ce au trecut parintii si bunicii noștri.
O colecție de relatări si povestiri foarte bine puse împreuna, cu momente amuzante, absurde dar si triste.

[Radu P · Rating 2 out of 5]

Am cumpărat cartea cititind,in prealabil fragmentul pus la dispozitie de editura si mi s-a părut a fi interesanta,însă pe măsură ce avansam cu cititul,am început am pierde interesul pt ea.Se regăsesc in ea,mărturisiri cutremurătoare din acea epocă,însă sunt multe care nu fac altceva decât sa adauge volum cartii.Si eu am copilarit in comunism!

[Mihai Cotea · Rating 5 out of 5]

Un volum care respectă principiile unei cărți de istorie, neutră, fără idei revanșarde, o mărturie a oamenilor de diferite vârste și paliere sociale care au trecut prin experiența crudă numită comunism cu capul sus.

[Monica · Rating 4 out of 5]

Pentru cei care nu au trăit, merită citită să știe măcar de ce au scăpat. Pentru noi ăștialalți... e și de râs și de plâns... și "să nu uiți, Darie"! Incredibilă perioadă, mă consolez cu ideea că dacă am reușit să îi supraviețuim suntem probabil indestructibili :)

[Sandra · Rating 5 out of 5]

I was too little to remember a lot of the things described in the book, but it clearly adds colour to my memories and to what my parents told me of those days. Funny and Sad in the same time. Recommend reading it!

[Octavia Sabin · Rating 5 out of 5]

E una din cărțile acelea pe care le pun frumos în bibliotecă, așteptând momentul în care copiii vor crește un pic și vor pune întrebări. Atunci o voi scoate și vor citi, pe lângă cele 350 de povești din comunism, și câteva notițe cu amintirile mele. Cred că la următoarea ediție, editura ar trebui să lase la final vreo 10 pagini goale pentru impresiile personale.

[Andrei Lazar · Rating 5 out of 5]

Pastile amare, edulcorate pe ici pe colo cu haz distilat timp de aproape trei decenii după căderea comunismului. La administrarea lor, se vor simți crâncen crâmpeie din absurdul vieții de zi cu zi a acelei perioade de tristă amintire. Mărturii organizate logic pe capitole tematice - O istorie mai acută și mult mai reală decât înșiruirile științifice de ani și date cu care suntem obișnuiți de prin școli. Aviz netrăitorilor acelei perioade!

[Ana Erde · Rating 4 out of 5]

O carte bună pentru a înțelege sau a îți aduce aminte perioada comunistă. Recomandată, mai ales, nostalgicilor. Ce m-a nemulțumit oarecum e perspectiva unilaterală: majoritatea, dacă nu toți povestitorii, sunt oameni care au avut de pierdut ceva odată cu venirea comuniștilor. Mi-ar fi plăcut să citesc, pentru echilibru, și opinia a celor care au câștigat (fie ele și lucruri care azi ni se par mărunte, cum ar fi accesul la apă curentă), fără a fi membri de partid.

[Attila · Rating 4 out of 5]

There are many memoirs abour daily life in Communist Romania, and while this book reiterates the same events and things (the terror, the absurdities, the starvation, the cold, the persecution of people who had not been impoverished workers or farmers prior to the Communist takeover), it still stands out because of its depth, diversity, and matter-of-fact style. Anyone who still has a nostalgia for the 1980s should read this book.

[Ioana · Rating 5 out of 5]

I still get chills up and down my spine when I read about the atrocities of the communist regime. It was such a horrible age for the Romanian people. I, for one, was born right before it collapsed and I don't have many memories of it (my parents tell me I used to cry when I saw Ceaușescu on the TV, probably because they were playing a sad song). Anyhow, this was a fun although bitter-sweet (and sometimes teary) trip down memory lane and I would recommend it especially to those who didn't get to live in that era, to be the book with which they start reading & investigating about what really happened when the red plague came to power in Romania. And of course, a follow up required, of true history, because we must never forget! (as a philosopher once said: those who do not know their history are bound to repeat it).

[Carmen · Rating 5 out of 5]

Această carte ar fi trebuit scrisă mai demult, poate acum 28-29 de de ani? Și ar trebui să fie citită de întreg poporul, distribuită gratuit, studiată în școli și analizată temeinic. Asta ca să nu uităm prin ce am trecut, să înțelegem de ce suntem cum suntem și, poate, să ne vindecăm sufletele sluțite de 42 de ani de comunism și de o dictatură tembelă.

[Anca · Rating 5 out of 5]

A brilliant book on communism, an anthology of testimonials of daily life during that period. It makes you experience lots of emotions, from joy and laughter to profound sadness. A must-read.

[Adina · Rating 5 out of 5]

EN: I wish this book was translated in English, because it’s a priceless testament to the daily life during the Romanian communist regime. The authors in this book are the real characters in dystopian stories such as Atwood’s “Handmaid’s Tale” or Orwell’s “1984”. It is a collection of survival - freezing winters with no gas or electricity, rationing, hunger and desperation to obtain food, banned abortions, restricted and underdeveloped health care, corruption and security, informants and political dissidents, and finally, resistance. But it was no survival without consequences; consequences that are felt more than three decades after the fall of the regime. I also lived in the communist regime for a couple of months as a baby, but my childhood in the post-communist decade has a lot of similar stories. A time I’ll never go back.

RO: Superba colecția de memorii! Povesti tragico-comice din timpul regimului comunist roman. In același stil jurnalistic ca și cărțile Svetlanei Alexievich, aceasta carte face un portret mai complet al comunismului decât orice carte de istorie. Pentru ca vocea colectivă e mai aproape de adevăr decât o voce singulara cu lapsuri, oricât de obiectiva in scop. Cu ce folos e sa știm ca avorturile erau interzise, dacă nu înțelegem povara femeilor de atunci cu scene demne de “The Handmaid’s Tale”? Cu ce folos sa știm de securitate, educație și turnători, când tot ce e fictionat in 1984 al lui Orwell a fost trăit zilnic de cetățeanul roman de rând?

Am trăit și eu câteva luni in comunism. Anii de copilărie (post-comunista) au fost cât de poate cu iz de comunism și invadare de capitalism. De fiecare data când revăd filmul “Goodbye, Lenin”, îmi aduc aminte de anii aceia.

Așa ca, astea sunt câteva din amintirile mele tragico-comice: îmi aduc aminte in clasele primare cum ne certam între copii ca mașina părinților noștri e mai frumoasa decât al altora. Dar fiindcă piața de mașini era încă închisă și dominata de Dacia (1300), Trabant și Lada, argumentele nostre erau: “Dacia noastră albastra e mai frumoasa decât a voastră!”. Nu era vorba de brand, model sau chiar si forma mașinii - doar culoarea putea fi aleasa. Sau cum ma trimiteau si mei la brutarie, la carne sau dupa oua cu cartela, unde te întreba “da, tu de-a cui ești?”, si era spaima copiilor sa nu ne împiedicam și sa cadem cu tot cu ouăle (da, s-a întâmplat). In schimb, mersul la doctor și spital era la fel ca si in comunism - dezgustător, primitiv, și la mila doctorilor și asistenților, care unii erau mai drăguți și inimoși decât alții. Nu stiu prin ce traume si îngrijorări i-am trecut pe ai mei, dar țin minte asteptarile îndelungate pe coridorii reci ai spitalului, secția Pediatrie, iar ca copil, inventasem jocurile mele de topait si conectare logica pe podelele de granit.

Regimul comunist s-a terminat mai bine de acum 3 decenii, dar multe lucruri s-au întemeiat prea bine in cultura si sentimentul poporului. “Pila - a fost principala soluție de salvare in comunism”, așa ca multe instituții și mai ales partidele politice funcționează tot pe aceleași principii, omul de rând nu vrea sa aibă de-a face cu puterea sau politica, neîncrederea e mare, sistemul corupt încă ii face pe oameni sa se descurce “cum pot” s.a.m.d. Ma intristeste doar faptul ca e plină țara de rămășițe si construcții lăsate in paragina, iar pe dealurile Silvaniei, unde am copilărit, nici urma de livezile de struguri sau meri odată faimoase.