L-am luat de pe raft crezând că e poezie, dar am avut supriza să constat că e teatru. Chiar nu mai citisem dramaturgie din facultate, așa că a picat exact la fix. Mie mi-a plăcut infantilizarea personajului Kant (sau a individului care se crede Kant) pe parcursul călătoriei sale făcute la insistențele neveste-sii, spre America. O tragicomedie de parcurs într-o dupa-masă, cu replici absurde, obsesiv repetate,cu concepte filosofice diluate în dulcele stil a lui Bernhard. E ”imperativ, imperativ, imperativ” să fie citită și doar pentru ediția din limba română, care e foarte atent îngrijită.