Versuri

by Mircea Ivănescu, Al. Cistelecan (ed., pref.)

„Oriunde s-ar ascunde Mircea Ivănescu şi indiferent după ce, paravanul livresc nu e decât o transparenţă; pe cât pare el a umbla din carte în carte, furişându-se în spatele unor personaje sau în umbra unor situaţii, pe atât, de fapt, dă întotdeauna peste sine. O suită de evanescenţe transformate într-o simfonie a absenţei – cam asta ar putea fi poezia lui Mircea Ivănescu.“ (Al. CISTELECAN)

„Mircea Ivănescu este un poet kairotic tocmai pentru că încearcă să ajungă prin cuvinte la supremul inefabil al clipei esenţiale. Poezia lui este o cartografie a «clipelor» propriei sale vieţi şi, astfel, a destinului său. Iar bucuria pe care citirea ei o provoacă vine din faptul că ea se transformă într-o oglindă a propriului nostru destin, un memento a tot ceea ce într-o viaţă a fost extaz, excelenţă a trăirii sau durere extremă.“ (Gabriel LIICEANU)

Genres: Poetry, Romanian Literature, 20th Century

ebook

First published January 1, 2014

Reviews

[Ruxandra (4fără15) · Rating 2 out of 5]

2,5/5

aşa, cu gesturile închipuind o muzică, legănată
savant – să facă o frumuseţe nemaivăzută
din fiecare mişcare a ei. să poarte o minunată

limpezime în lumea asta a noastră. urâtă
închipuire asta – să-mi închipui că eu
aş putea-o atrage printre jinduitele mele gesturi, frânte mereu.

[Bianca Andreea · Rating 4 out of 5]

"de ce ne reîntoarcem, mereu cu spaima
de a rămâne singuri, în țara de sare
a umbrelor amintite? de ce revenim
spre ce era odată vremea noastră, și cu ființe
pe care atunci le știam, și de care
nu acceptăm să ne despărțim?"

[Cătălina Andreea · Rating 3 out of 5]

,,Mult am mers în iarna aceea, cu ploi înghețate, rele,
care mă izbeau în frunte. și-mi făceau lacrimi pe față.
A trecut acuma totul. Suferința se dezvață.
Și nu mai rămân pe urmă decât poze mate, moarte,
de care-ți aduci aminte, ca de-acele străzi deșarte
prin care treceai, - și apa de torente îți mușca
glezna cu o răutate înghețată - când abia
îți aluneca piciorul. Se făcea noapte devreme.
Este doar o amintire -nu mai am de ce mă teme"

[Laly Todor · Rating 5 out of 5]

s-ar epuiza întregul dicționar dacă aș încerca să transmit ce-nseamnă atât poezia lui M.I., cât și el, ca om, ca poet, ca existență (extra?)terestră, pentru mine, ca simplu cititor. mă las păgubaș. sublim. inextricabil. poezie pură. sau doar poezie, de fapt.

[Bookaholic]

Mircea Ivănescu (1931-2011) este unul dintre marii poeţi români contemporani, considerat de scriitorii optzecişti drept unul dintre precursorii postmodernismului nostru poetic şi aflat pe lista lor de modele literare. E un poet de anvergură internaţională, cu o lungă posteritate poetică, aşadar, deşi – biologic – face parte din generaţia (şaizecistă a) lui Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. A debutat târziu, la insistenţele prietenilor, cu volumul Versuri (Editura pentru Literatură, 1968); de la primul volum, poezia sa e egală cu sine – ca frazare, imagini şi obsesii tematice, şi calitate –, iar titlurile volumelor succesive sunt: Poeme, Alte versuri, Alte poeme, Alte poesii, Poesii nouă, Poeme nouă, Alte poeme nouă, Versuri vechi, nouă, Poeme vechi, nouă ş.a.m.d.

Sub titulatura aceasta „albă”, simplă, neutră, Mircea Ivănescu propune o poetică cu totul nouă în peisajul românesc: o poezie a cotidianului/biograficului şi a frazării nonmarcate (spre deosebire de versurile metaforice tipice lirismului de incantaţie şaizecist), o poezie a discreţiei şi a livrescului: „Cum între Mircea Ivănescu şi propria generaţie – scrie criticul Al. Cistelecan, antologatorul şi prefaţatorul splendidei antologii de autor (intitulate simplu versuri) apărute recent la Editura Humanitas – stă nu doar o poetică, ci şi o epistemă lirică, trecerea de la preponderenţa lui Stănescu la cea a lui M. Ivănescu e chiar semnul concret al acestei mutaţii. Câtă vreme fascinaţia stănesciană (…) a fost imperativă, Mircea Ivănescu a rămas un excentric, de nu chiar un marginal, oricât de emerit în ochii criticii. I-a venit rândul abia odată cu primii optzecişti şi cu manifestele lor «realiste», cotidianiste şi antimetaforice. De atunci, prin insinuanţă, sintaxa ivănesciană s-a întins tot mai mult peste optzecism, cel puţin în măsura în care şi acesta profesează concretul biografic, gestul dezeroiza(n)t, retorica blazată, fără aprindere imaginativă, sau practică un stil deceptiv al consemnării şi o ritualitate desolemnizată a recuperării de secvenţe de concret”.

Mircea Ivănescu scrie nu numai o poezie a discreţiei, dar mai ales – aşa cum subliniază criticul Al. Cistelecan – o poezie a absenţei, a absenţei metafizice şi a reducerii (minimaliste) a versurilor la notaţia detaliilor cotidiene. „Personajul” ce revine în poemele sale e o figură feminină, hieratică, abia schiţată, care împrumută, în gestica ei, elemente din scenografia acestei absenţe. Iată un exemplu: „Când am coborât – şi am încercat poarta scundă/ era o amiază moartă – fără de soare/ şi portiţa s-a deschis încet – am urcat/ cele câteva trepte la uşa din faţă – foarte joasă,/ ca şi cum treptele ar fi coborât în realitate/ şi am fi aşteptat să intrăm într-un timp răsturnat./ Era nemişcată alături – nu-i auzeam/ respiraţia – deşi eram atât de aproape / de ea, încât îi atingeam braţul (aş fi putut/ să-i prind degetele în palma mea stângă./ N-o făceam, bineînţeles – şi nici nu vroiam/ să mă-ntorc înspre ea – s-o privesc. Nu avea/ nici un rost). Am deschis uşa/ apoi, şi am intrat în vestibulul unde tavanul/ era scoborât atât de mult, încât se făcuse/ înserarea iernatică şi moartă de care mi-e frică/ mie în amiezile mele cernite” (Vizită). Aşadar, cel puţin la o primă vedere, avem de-a face cu prozaism în frazare şi în imagini (redarea concretului în detalii, a gesturilor, posturilor, mişcărilor) şi cu narativitate în loc de metafore şi de simboluri. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/mircea-ivane...)

[L.S. · Rating 5 out of 5]

Antologii mircea ivanescu s-au tot facut: le eminescu, la minerva, la vitruviu, la polirom. Cu toate acesta simt ca mi este mult subapreciat ca poet - sa nu zic aproape neobservat. Cred ca i-ar fi placut acest volum mare, cu mult albastru si cu pisica pe coperta. :)

[Giani Bănățeanu · Rating 5 out of 5]

Biograficul se amestecă în chip strălucit cu livrescul și rezultă o poezie a încăperilor cu lumină difuză, unde miroase a cărți, o poezie a reveriilor, o poezie îmbibată de nostalgia aducerilor-aminte și în care cea mai concretă ființă (printre fantasmele care populează universul ivănescian) pare să fie mopete.

Cu Ivănescu m-am întâlnit pentru prima dată în anul I la Litere. De atunci l-am (re)citit și a tot crescut în ochii mei.

„Și eu am umblat o dată cu o amintire în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape. (îmi alunecase o dată - și si se rostogolise de-a dura pe jos. Am șters-o frumos, cu mâneca hainei, nu mi-a fost frică. Amintirile mele sunt mingi - nu se sparg niciodată. Numai că dacă-mi scapă, din mâini, se pot rostogoli foarte departe - și mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.”
(Mircea Ivănescu, „Dar sunt și amintiri adevărate”)

[Maria Baston · Rating 5 out of 5]

Splendid

[Florin Buzdugan · Rating 5 out of 5]

AWESOME