După arestarea lui Baltazar, lucrurile în Strygorra par să se schimbe. Influența Nataliei începe să se observe, iar locuitorii îi acceptă părerile și caută un alt mod de a rezolva problemele.
Însă vorbele ei nu sunt de ajuns, când Renard nu pare să fie de acord cu ce propune. Există grupuri de strigoi care nu acceptă faptul că un om îi conduce și vor răzbunare pentru faptele lui Dragoș. Iar pactul dintre Natalia și Lyda nu poate fi ignorat, oricât de mult timp ar trece. Cu gândul la familia ei, Natalia pierde controlul asupra situației din Strygorra, și evenimentele se precipită către un deznodământ pe care nu și-l dorește. Înconjurată de dușmani în toate părțile, trebuie să lupte pentru supraviețuire singură, bazându-se pe puterile ei. Când trecutul valorează mai mult decât orice, viitorul devine doar un moment în timp. Mai ales când lucrurile se întâmplă în baza unui scenariu stabilit cu secole în urmă.
Cât de departe poți să mergi pentru a-ți schimba viața și a accepta soarta pe care nu ai ales-o?
Nu, această serie nu s-a încheiat. Știu că Adina a zis asta la lansare, știu că a scris asta pe prima pagină când a dat autografe... Eu refuz să cred asta. Nu vreau, nope, nici măcar puțin. Seria asta nu e gata, o să mai existe cărți în același univers. Pentru că nu se poate să nu mai calc prin Strygorra alături de Natalia, să nu mai plănuiesc apărarea strigoilor alături de Gardă, să nu mai aflu care e următoarea mișcare a lui Dragoș... Sunt în etapa de negare și aici am de gând să rămân până la volumul 5 (zise ea cu o voce de copil țâfnos care face botic).
Însă în timp ce aștept volumul următor, pot să povestesc puțin despre acest non-ultim-volum. În primul rând, nu vă apucați de el în metrou. Sau în vreo pauză. Apucați-vă de el seara, înainte de culcare, într-o seară de vineri sau de sâmbătă. Pentru că o să vă prindă. O să vă apuce de ambele mâini și o să vă arunce direct în mijlocul unei lumi din care nu vreți și oricum nu puteți să mai ieșiți până nu întoarceți ultima pagină. Apucați-vă de ea dimineața în metrou și o să vă treziți pe la 11 noaptea că vine un paznic să vă anunțe că metroul nu poate intra în depou cu oameni în el. Apucați-vă de el într-o pauză a școală/facultate/serviciu și o să vă opriți când femeia de serviciu stinge lumina din sala unde sunteți ca să încuie și să plece acasă. Seara, înainte de culcare, în schimb, e ok. O să vă opriți a doua zi, pe la prânz sau, dacă sunteți mai obosit, o să vă adormiți împotriva voinței voastre și o să vă treziți după câteva ore ca să reluați.
Am tot amânat momentul în care să încep cartea asta, pentru că nu voiam ca seria să se termine. Iar acum, după ce am citit-o, spun sincer că nu cred că ăsta e finalul seriei. Refuz, mai ales la cum s-a terminat cartea. Rămân cu speranța că poate cândva, cumva, va urma un volum cinci. Dar până atunci, să vorbesc despre acest volum. Nu îmi mai amintesc exact finalul de la volumul trei, iar în cel de față se întâmplă atât de multe lucruri, că o să sar peste partea în care îl rezum, pentru că nu aș putea face asta. Privind înapoi, la toată seria per ansamblu, pot spune că acesta e volumul meu preferat dintre ele. Și e foarte posibil să fie singurul în care Natalia să nu mă fi enervat pe parcurs, nu mai știu exact la volumul trei dacă a avut vreun astfel de moment. Nu e ea conducătoarea model, dar e până la urmă doar un copil, eu cred că s-a descurcat minunat în condițiile date. Face greșeli, nu o să zic că nu, dar pare mult mai realist așa, nu are experiență și a fost aruncată în toată chestia fără voia ei, doar pentru că s-a întâmplat ca bunica ei să se îndrăgostească de Dragoș. Și dacă tot am ajuns la subiectul poveștii de dragoste, nu cred că toată chestia putea fi mai tristă de atât. În sfârșit am aflat ce s-a întâmplat în trecutul celor doi și cum de au ajuns despărțiți și povestea mi-a frânt un pic inima. Iar la final chiar mi-a fost un pic milă de Dragoș, nu pentru că Maria ar fi avut vreo vină, ci pentru că el e pur și simplu în afara oricărei posibilități de a se opri din nebunia lui, iar aici cred că s-a văzut destul de bine partea lui umană, ceea ce a făcut ca totul să fie și mai trist la final. Dar să nu sar de acum la final. Mai am câteva lucruri de spus până acolo. Unul dintre ele este faptul că mi se pare că se vede foarte frumos evoluția Adinei ca scriitoare, mai ales în seria asta. Eu am pornit în călătoria asta cu stângul, iar primul volum e cel care îmi place cel mai puțin, ceea ce nu înseamnă că nu e și el bun, că altfel nu continuam. Și mă bucur că am continuat pentru că seria devine tot mai bună cu fiecare volum și sunt convinsă că ceea ce va scrie mai departe va continua pe trendul ăsta. Spre deosebire de volumul trei, în care nu a fost foarte multă acțiune, aici mai tot timpul se întâmpla ceva, și atunci când trebuia să închid cartea nu mă puteam gândi decât la cum se vor descurca Natalia, Garda și restul în a scăpa și de data asta, tot volumul m-am ținut cu sufletul la gură. Bine, primul capitol l-am citit un pic mai greu, dar după zău că nu aș fi lăsat cartea din mână. Îmi plac foarte mult personajele din cartea asta, mai ales cei din Gardă, Zero și Bianca și Lorena și Andrei și mai ales Tudor. El e personajul meu de suflet, seria asta nu ar fi fost la fel fără el. Trebuie să îl menționez și pe Armand mai în treacăt, pentru că nu vreau să intru în prea multe detalii, dar ceea ce a pățit el mi s-a părut interesant de la început(da, da, știu, ce rea sunt) și mă bucur că nu a rămas doar un personaj de fundal pe tot parcursul seriei. Mai e o persoană apropiată Nataliei care pățește ceva la care nu m-am așteptat, dar m-am bucurat că nici subiectul respectiv nu a fost lăsat pur și simplu în aer. Mai apar și alte câteva personaje noi, dar numai vorbesc și despre ele, oricât de mult m-ar fi distrat, pentru că dacă stau să zic de fiecare personaj în parte care mi-a plăcut, și alte evenimente de pe parcurs, nu mai termin recenzia asta. Și să vorbim un pic despre final, pentru că nu pot să nu. Nu cred că s-ar fi putut găsi un final mai bun pentru tot haosul creat de Dragoș decât ceea ce s-a întâmplat aici. Nu aș putea explica de ce, dar mi-a plăcut mult cum s-a terminat totul, cu toate victimele colaterale care au existat. Iar finalul nu e unul complet fericit, e mai bittersweet așa, și sunt anumite lucruri care au rămas în aer. Dar știam asta de la lansare și nu mă deranjează, mai ales că lasă loc de viitoare volume, poate, sper. Ca să închei recenzia asta, care e deja cam lungă, recomand seria și abia aștept să văd ce va mai scrie Adina Speteanul în viitor!
[...] "Eu încă nu mi-am revenit din acest volum. Am zis să las câteva zile libere după ce am terminat cartea și momentul în care m-am apucat să scriu recenzia, dar tot nu am reușit să reintru complet la normal. Tumultul de sentimente pe care le-am trăit, întâmplările răvășitoare, neașteptate care m-au întristat și m-au făcut să-mi dau seama că o astfel de poveste mai are atâtea lucruri de oferit, nu m-au lăsat deloc în pace. Un final care urlă încă două, trei, cinci cărți, pentru că refuz și nu vreau să cred că seria asta nu va mai avea vreo continuare." [...]