Saptamana nebunilor este o istorie a Venetiei si a Bucurestiului prin prisma lui Hrisant Hrisoscelu. Acesta simte ca nu mai are pentru ce trai, viata lui fiind o sinucidere lucida, calma, lenta, un protest la decaderea lumii a carui martor si participant era.
Venezia rămăsese de mult în urmă. Prin cristalul verde aburit al carozzei nu se zăreau decît palele ploii, biciuind pomii fără frunze din marginea drumului. Fanalele trăsurii aruncau o lumină tremurătoare în noroiul alunecos. La cîte o cotitură, Hrisant Hrisoscelu zărea trupurile umede ale cailor, patru armăsari ungureşti, bine hrăniţi, biciuiţi cu sîrg de către surugiu. Alături, silueta secretarului său livonian, trăit în Bucuresci şi la Peterzbuc multă vreme, pe urmă în cancelariile contelui Capodistria, fiul natural al contelui Goncearov, cumminţea cu seninătate, făcut cu o curvană regală de la curţile împărăteşti, pe nume Militrisa, moartă de ani vreodoisprezece, în mizerie la Paris, de unde îl culesese Christo, nici el nu mai ştia cum, pentru că astfel de persoanesuspecte, plutind în mocirla viciilor unui oraş cum era Luteţia, mai curând te vânează ei pe tine decât tu pe ei.
Romanian modern novelist, short story writer, journalist, and correspondent member of the Romanian Academy.
His most famous writings are the novels Groapa (1957) and Principele (1969). Barbu's prose, in which the influence of neorealism has been noted, drew comparison to the works of Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, and Curzio Malaparte.
It was however, considered unequal by several critics, who took into measure Barbu's preference for archaisms, as well as his fluctuating narrative style.
Barbu also wrote several film scripts,some of which were for films starring his wife, the actress Marga Barbu (Florin Piersic's Mărgelatu series).
O carte a cărei acțiune se desfășoară atât la Veneția cât și la București în secolul al XIX. Eugen Barbu are puterea de a te absoarbe cu totul în cărțile sale, pline de o muzicalitate rară și de un limbaj luxuariant. Un adevărat geniu al literaturii române.
A doua carte pe care o citesc de Barbu cu actiune desfasurata in perioada fanariota. O beizadea tanara merge la Venetia cu scopul de a transfera fondurile stranse pentru Eterie unui Trimis. Ajuns in acest oras insa, este prins in panza de paianjen a vietii aristocratice decadente locale si atras intr-o iubire imposibila. Odata cu risipirea fondurilor miscarii revolutionare, se reintoarce la Bucuresti unde intra intr-o stare de deprimare accentuata care il consuma zi-de-zi pentru restul existentei.
Naratiunea se desfasoara cu treceri de la exuberanta distructiva a decadentei aventurilor in mrejele Venetiei la apatia maladiva a unei existente vegetative din locuinta bucuresteana. Arta autorului in acest roman se manifesta in puterea de a reda tranzitia lenta, ca o insinuare, a degradarii fizice, morale si spirituale a personajului. Cauza nu e clara si atunci cand cititorul simte ca a stabilit-o mintal, romanul sugereaza alte posibile cauze.
Personajul principal pare sa se stinga pur si simplu in imposibilitatea de a mai trai cu adevarat, prada unei ratari ca fiinta umana. Are, initial, niste ambitii de dedicare unei cauze nobile prin inscrierea in Eterie, dar esueaza in acea directie, asa cum esueaza in orice alte aspecte ale existentei sale.
Este acest personaj o metafora pentru soarta Imperiului Bizantin?