Sub zero grade

Sfârșit de mileniu #7

by Radu Tudoran

Genres: Romanian Literature

480 pages, Paperback

Published January 1, 1994

About the author

He was born in Blejoi, Prahova County, Romania, at 8 March 1910, his real name Nicolae Bogza, being the brother of Geo Bogza. His manifested strong nostalgia for traveling on the seas, he probably inherited from his father, Alexandru Bogza, clerk of the commercial marine.
After he finishes the Military High school from Manastirea Dealu in 1930 and, than, the Military School from Sibiu in 1932, he works for 6 years (1932-1938), as an Officer of Romanian Army.
He gives up to his military career in 1938, year in which he makes his debut with a story in the “Lumea Româ
neasca” (“Romanian World”) magazine, led by Zaharia Stancu. There is an obvious connection between his resignation from army and his first literary successes. In the same year, he changes his name from Nicolae Bogza to Radu Tudoran, to not suggest any connection to his brother Geo Bogza (famous Romanian writer).
In 1940 he publishes his first book, volume of short stories “Orasul cu fete sarace” (“The city with poor girls”). In the following year, 1941, he publishes the novel “Un port la rasarit” (“The port from the east”), novel that was noted by the critics with a big delay and, than, from politic reasons, was passed in a shadow corner of oblivion.
While his brother Geo Bogza managed to survive in the turbulent years 1945-1947, being a left side militant, Radu Tudoran more honest and less skilful, wrote articles in which he criticized, on equal sides, the right extremism, but also the politics of Soviet Union.
In the same cloudy period for Romania, 1945-1947, he continued to write and publish, he raised money, established in Braila, and he built a ship that he planned to travel the world.
Suddenly, at the end of the year 1947, when the control of soviets over Romania became totally, Radu Tudoran, was passed quickly in anonymity .
Still, he wasn’t undergone neither to persecutions and neither The Security raids or jail. Being in this cone of shadow of disgrace, he chooses translations, especially from Russian and Soviets authors, as a way of maintaining his contact with literature and as a way of living.
He comes back on the literature scene with a harmless novel for young people “Toate panzele sus!” (“All sails up!”) in 1945, which becomes instantly a big success for all age’s audiences, lighting the imagination of millions of young Romanian people for a couple of generations. The novel, written with a huge amount of narrative and descriptive talent, is strong influenced by author’s passion for adventure. He describes the journey that Radu Tudoran wasn’t able to do in 1948, although his ship, his own schooner “Speranta” (“Hope”), was built and was waiting for him to leave in the port area of Braila. His model was the navigator Joshua Slocum, whom he wanted to leave around the world.
Radu Tudoran always lived withdrawn, until the end of his life, but he published every time only best-sellers. In 1977, the total number of copies of his books – each was almost re-edited many times – exceeded 1 500 000 of edited copies. With the money from his novels, the writer built a new shipment for trips, smaller than his first ship, because this one was destined for less bold trips.
His most ambitious project was the 7 novels cycle “Sfarsit de mileniu” (“End of Milenium”), a complex fresco of the Romanian society of the 20th Century. In his last year of living, he was working on the 7th novel “Sub zero grade” (“Under zero degrees”), in which he talked about the Soviet occupation from 1944 until 1953.
He died in the morning of 18 November 1992, at Fundeni hospital, from an artery disease. His brother Geo Bogza, died a year later.

Reviews

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Împart secolul în două, fiindcă s-a rupt de la jumătate, în ultimii ani ai celui de al cincilea deceniu. O lume nou venită avea drept ţel să distrugă lumea dinainte, fără să fi existat vreun motiv ca ea să piară, mai ales că în loc nu venea una mai bună. După patruzeci şi cinci de ani de prefaceri forţate, iar în alte părţi ale lumii după şaptezeci de ani şi mai bine, azi se fac eforturi să fie reconstruită lumea distrusă. Dar atunci, mă întreb, de ce a trebuit să moară milioane de oameni, iar sute de milioane să trăiască în umilire şi suferinţă?
E de necrezut, dar în toţi aceşti ani au existat unii care nu şi-au pierdut speranţa. Au fost numiţi în fel şi chip, cu precădere reacţionari şi duşmani ai poporului. Între intelectuali li s-a spus, cu o vorbă uitată astăzi, «atandişti» de la cuvântul franţuzesc «attendre» căci aşteptau, într-adevăr, – şi ce puteau să aştepte la vremea aceea, dacă nu să vină americanii şi aliaţii, fără a şti că ei şi nu alţii, ne cam dăduseră pe mâna ruşilor. Dar speranţa nu s-a pierdut cu totul chiar după ce s-a cunoscut adevărul, de altfel cu incertitudine, căci nici astăzi nu este lămurit pe de-a-ntregul şi pentru toată lumea.
În 1941, când a fost cucerită Odessa, în locuinţe promiscui mai trăiau bătrâni decrepiţi, care din 1917 nu încetaseră să aştepte; douăzeci şi doi de ani trăiseră cu speranţa că vremurile au să se schimbe. La noi nu s-a întâmplat altfel, decât că aşteptarea a fost mai lungă. Ea a avut de cele mai multe ori drept singură hrană, iluzia. Într-o zi, prin 1946, pe lângă alte ştiri aşteptate cu înfrigurare, radio Londra a transmis că două submarine americane au intrat în strâmtoarea Dardanelelor; am auzit cu urechile mele. A doua zi, oameni în toată firea şi în deplinătatea facultăţilor mentale spuneau (ascunzându-şi bucuria de teama turnătorilor) că două sute de submarine, şi chiar mai multe, se îndreaptă spre Marea Neagră. (Cuvântul «turnător» a intrat în folosinţă abia în vremea aceea, şi a avut o răspândire tot mai mare. Când mai târziu a apărut în pagina întâi din Scânteia «Imnul turnătorilor», la o zi festivă, a stârnit multă ilaritate.)

[Mihai Stoenciu · Rating 3 out of 5]

O sa scriu in cele ce urmeaza o opinie cu privire la toate cele 7 volume din ciclul "sfarsit de mileniu". mie Radu Tudoran mi se pare un prozator perfect, in sensul ca, indiferent de subiectul pe care-l abordeaza, te face (sau, cel putin, pe mine m-a facut) sa nu vreau sa las cartea din mana. cu aceste 7 romane nu s-a intamplat chiar asa, dar asta nu inseamna ca nu mi-au placut.
Tudoran face o cronica foarte personala, foarte subiectiva, partial autobiografica, a primei jumatati a secolului 20, de pe la 1910, cand s-a nascut, pana aproximativ la moartea lui Stalin. scriitura care m-a captivat este acolo, apar si dispar o multime de personaje interesante, pe langa cel central al naratorului (ma rog, sunt vreo doua romane in care naratorul lasa locul central altora - "privighetoarea de ziua", de exemplu). pe mine, care sunt un mare curios, m-a sacait ca nu am reusit sa-mi dau seama care dintre personajele secundare sunt inspirate din cele reale ale vremii, si din care anume. din pacate nu am gasit nimic scris despre acest ciclu de romane, asa ca am ramas cu aceasta curiozitate nesatisfacuta.
am dat o nota mai mica ultimului roman, "sub zero grade", pentru ca pare scris mai pe fuga, consideratiile personale ale autorului se amesteca destul de haotic cu evolutia personajelor, dar cumva e de inteles, romanul este singurul scris "in libertate" si probabil Tudoran s-a grabit si a fost surescitat sa-si exprime adevaratele sentimente fata de regimul comunist, dupa ce le ascunsese 40 ani. in plus, se vede ca autorul concepuse o continuare a acestui ciclu, pe care din pacate nu a mai apucat sa o scrie.
una peste alta, pentru mine a fost o lectura captivanta, chiar daca pe alocuri vag obositoare, si recomand acest ciclu de romane, citite in ordine - pentru ca personajele se trasnmit de la un roman la altul, iar evenimentele au continuitate - pentru cei curiosi asupra unei perspective foarte personale cu privire la niste realitati istorice in mijlocul carora autorul a fost preponderent prezent.