Împart secolul în două, fiindcă s-a rupt de la jumătate, în ultimii ani ai celui de al cincilea deceniu. O lume nou venită avea drept ţel să distrugă lumea dinainte, fără să fi existat vreun motiv ca ea să piară, mai ales că în loc nu venea una mai bună. După patruzeci şi cinci de ani de prefaceri forţate, iar în alte părţi ale lumii după şaptezeci de ani şi mai bine, azi se fac eforturi să fie reconstruită lumea distrusă. Dar atunci, mă întreb, de ce a trebuit să moară milioane de oameni, iar sute de milioane să trăiască în umilire şi suferinţă?
E de necrezut, dar în toţi aceşti ani au existat unii care nu şi-au pierdut speranţa. Au fost numiţi în fel şi chip, cu precădere reacţionari şi duşmani ai poporului. Între intelectuali li s-a spus, cu o vorbă uitată astăzi, «atandişti» de la cuvântul franţuzesc «attendre» căci aşteptau, într-adevăr, – şi ce puteau să aştepte la vremea aceea, dacă nu să vină americanii şi aliaţii, fără a şti că ei şi nu alţii, ne cam dăduseră pe mâna ruşilor. Dar speranţa nu s-a pierdut cu totul chiar după ce s-a cunoscut adevărul, de altfel cu incertitudine, căci nici astăzi nu este lămurit pe de-a-ntregul şi pentru toată lumea.
În 1941, când a fost cucerită Odessa, în locuinţe promiscui mai trăiau bătrâni decrepiţi, care din 1917 nu încetaseră să aştepte; douăzeci şi doi de ani trăiseră cu speranţa că vremurile au să se schimbe. La noi nu s-a întâmplat altfel, decât că aşteptarea a fost mai lungă. Ea a avut de cele mai multe ori drept singură hrană, iluzia. Într-o zi, prin 1946, pe lângă alte ştiri aşteptate cu înfrigurare, radio Londra a transmis că două submarine americane au intrat în strâmtoarea Dardanelelor; am auzit cu urechile mele. A doua zi, oameni în toată firea şi în deplinătatea facultăţilor mentale spuneau (ascunzându-şi bucuria de teama turnătorilor) că două sute de submarine, şi chiar mai multe, se îndreaptă spre Marea Neagră. (Cuvântul «turnător» a intrat în folosinţă abia în vremea aceea, şi a avut o răspândire tot mai mare. Când mai târziu a apărut în pagina întâi din Scânteia «Imnul turnătorilor», la o zi festivă, a stârnit multă ilaritate.)