În prima parte este prezentat conceptul de obiecte/idei ideale. Din perspectiva lui Platon toate obiectele au ca reper un Obiect ideal care are toată trăsăturile comune a obiectelor specifice. De exemplu o masa poată să aibă culori diferite, mai multe picioare, poate să aibă zgârieturi sau poate sa fie realizată din materiale diferite, însă Masa ideală este alcătuită din cel puțin un picior și o suprafață pe care poți să pui lucruri (acestea fiind trăsăturile esențiale ale unei mese, adică, de ce numim noi acel obiect masă). Aceasta este teoria formelor. Ea nu se referă doar la obiecte, ci se referă și la idei ca Fericire, Tristețe, Egoism etc. Din perspectiva lui Platon, rolul filozofului este sa se aproprie cat mai mult de aceste forme ideale, dar care nu pot fi atinse niciodată, deoarece se află într-un alt univers, un univers diferit de universul experienței și a senzațiilor in care trăim noi. Platon spune că sufletul nostru a cunoscut aceste forme, deoarece nu face parte din acest plan al existenței.
După Platon, toate obiectele și ideile din aceasta lume sunt o copie imperfectă o acelei Forme. El dă lumii o tentă de negativism și ignoranță, nu îi pasa de faptul că fiecare obiect este unic, fiecare obiect are povestea lui și că această unicitate oferă frumusețe vieții, pe el îl interesează doar apropierea de acele forme perfecte, care nu pot fi atinse niciodată.
În a doua parte este prezentat statul ideal imaginat de Platon. Statul este împărțit în trei clase strict separate. Clasa inferioara a producătorilor, paznicii-auxiliari și paznicii-filosofi.
Despre clasa inferiaoară, Platon spune că "gloata" sau "turma" trebuie să producă și să asculte; în rest, își poate dedica existența mizerabilă propriilor treburi, preocupări și interese nesemnificative.
"Cele două clase superioare, în schimb, vor trăi într-un regim radical comunitar, împărțind mâncarea, locuințele și chiar soțiile și fiii, fara sa dispune de niciun titlu de proprietatea privată. [...] Statul reglementează uniunea sexuala dintre bărbații și femeile din clasele superioare, încât cei mai buni sa procedeze cu cele mai bune și cei mai putini înzestrați cu cele mai puțin înzestrare, la fel cum se procedează în cazul câinilor sau cailor." Copiii vor fi luați de la părinți și duși anonim într-o instituție pentru educarea lor, unde se realizeaza îndoctrinarea și cenzura tinerilor("nu literaturii cu conținut imoral sau nedemn (slăbiciunii omenest, personaje negative care triumfa, reprezentări ireverențioase ale zeilor și nu râsetelor), nu muzicii lidiene și ionice). Copii nu își vor cunoaște niciodată părinții și nici aceștia pe ei. Dintre aceștia sunt aleși cei mai capabili să conducă.
Statul este îndreptățit să facă uz nediscriminat de minciună ori de câte ori e nevoie și se poate recurge la represiune și violenta, masele sunt lăsate în ignoranță.
Bolnavii și cei deformați fizic sunt lăsați să moară pentru a nu deveni o povară.
Platon a fost puternic influențat de Sparta, luând foarte principii și introducându-le in "statul ideal".
Deci in concluzie, Platon pare lipsit de orice empatie fata de oameni și, prin urmare, incapabil să le înțeleagă psihologia. Individul nu are aspirații, dorințe, temeri sau potențial. El a creat un stat în care nici macar cei care l-ar conduce nu le-ar place sa fie la putere, iar despre fericirea cetățenilor într-un sistem de acest fel mai bine nu vorbim.
In a treia parte este vorba despre trup și suflet. El prezintă această legătură prin mitul lui Er, nu prin intermediul rațiunii așa cum a încercat să explice celelalte idei ale sale.
Platon consideră că sufletul este împărțit în trei părți: sufletul rational (raţiune), sufletul irascibil (curaj) şi sufletul concupiscent (nevoi și dorinţe). Astfel că, omul drept este cel în care fiecare dintre părțile sufletului joacă rolul ce îi revine, cel în care sufletul raţional (înţelepciune/paznici-filosofi) guvernează sufletul concupiscent (dorinţe şi plăceri/clasa producătoare) cu ajutorul sufletului irascibil (curaj şi forţă/paznici-auxiliari).
Corpul și plăcerile sunt mereu de partea răului. În planul teoretic al cunoașterii, simţurile sunt doar sursă de confuzie şi de înşelăciune, iar cunoaşterea adevărată poate fi atinsă doar după eliberarea de perfida lor influenţă. În plan practic, pasiunile şi poftele prezente în suflet vor trebui să dispară. Corpul este o "temniță" unde sufletul e prizonier, astfel încât scopul vieții nu poate fi decât purificarea de corporalitate și de tot ce o privește.
Această perspectivă explica multe din ideile lui Platon. El privește corpul ca pe ceva negativ, de care trebuie sa scapi, după mine aceasta fiind cea mai mare greșală din gândirea sa, el fixând scăparea de trup că fiind scopul vieții. In loc sa te afli in echilibru cu corpul tău, deoarece ești trup și suflet, tu trebuie sa îi disprețuiești orice nevoie și dorință. Eu nu pot sa accept o astfel de gândire, care până la urmă a dus și la crearea statului "ideal" și la devalorizarea formelor din viața noastră, deoarece sunt altele mai perfecte în alt plan al existenței.
"Secretul succesului lui Platon poate fi atribuit afinității sale elective și adoptării ulterioare de către ideologia care a dominat cu mână de fier domeniul spiritualității și educaţiei în Occident: creştinismul. Pe scurt, în secolul al IV-lea achiziționarea acelui lustru intelectual care îi lipsea devine o necesitate presantă pentru creştinism. Căutând printre gloriile filosofice din trecut, descoperirea lui Platon a reprezentat atunci un moment fericit: nemurirea sufletului, o doctrină escatologică în care se prevăd recompense şi pedepse după moarte, disprețuirea corpului şi a plăcerii, realitatea care este dintr-o altă lume, un ideal politic axat pe o societate condusă de o castă de înțelepți aflați în posesia adevărului, ce domneşte peste o turmă a cărei misiune este să dea ascultare... Nu mai trebuia decât să se adauge un Dumnezeu creator, să se ignore repetatele referințe homosexuale și să se elimine doctrina reîncarnării, iar Platon se transforma într-un fel de precursor al creștinismului. În sfârşit, Biserica putea lua parte la dezbaterea intelectuală, putând în plus să susţină că „până şi un geniu ca Platon era creştin fără să-și dea seama". Tocmai această întâlnire fericită între platonism şi creştinism îl face pe Nietzsche să îl definească pe cel din urmă un „platonism pentru popor". "
Această carte prezintă gândirea lui Platon într-un mod extrem bine structurat și de atractiv. Așa că merită cinci stele. Acesta nu sunt pentru gândirea lui Platon, chiar daca el este părintele fondator al filosofiei.