Originalitatea romanului Morometii sta fara indoiala in noua viziune asupra lumii rurale. Cele doua volume contin povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, mai precis din satul teleormanean Silistea-Gumesti, care cunoaste, de-a lungul unui sfert de secol, o adanca si simbolica destramare. In volumul I satul e infatisat cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, in vara anului 1937, intr-o perioada de relativa sau iluzorie stabilitate sociala, perioada in care timpul era foarte rabdator cu oamenii.
Spre deosebire de inaintasi, care au vazut satul din Campia Dunarii zbuciumat, angajat in actiuni disperate, Marin Preda descrie, in primul volum din Morometii un sat in care nu se petrec drame zguduitoare, formidabile rasturnari si unde nu clocoteste razvratirea. Traiul populatiei din Silistea-Gumesti nu e usor deloc, decat pentru cateva familii instarite, familiile unora ca alde Aristide, Cotelici, Balosu sau Iocan, dar nici peste masura de amarat nu este. Ii apasa pe multi impozitele, fonciirea si alte neajunsuri dar ele pot fi inca suportate de oameni, care se aduna cu placere duminica, la taifas, in poiana lui Iocan unde citesc ziare, povestesc anecdote, glumesc, angajandu-se in adevarate dueluri ale inteligentei. Silistea-Gumesti este o comuna mare, cu doua biserici, o scoala cu patru sute cincizeci de elevi incrisi si vreo sapte invatatori. Hotarul comunei cuprinde, loturi mai vaste sau mai restranse ale taranilor si mosia Maricica, vegheata cu strasnicie de un paznic. Afara de bogatasii satului, care au casa mari, taranii ceilalti vietuiesc in case cu doua sau trei camere si chiar in bordeie. Gospodaria Morometiilor pare solida si grija conducatorului ei este s-o mentina intacta. E pentru intaia oara cand in literatura romana taranul nu este stapanit de ideea de a avea pamant, ca sansa a fericirii sale, ci de a si-l pastra.
Marin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers. He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu. He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest. He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu. Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club. His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji. În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
Ora 5 dimineața m-a găsit alergând parcă printre ultimele pagini ale primului volum, căutând cu sete finalul conflictului dintre fiii cei mari și restul Moromeților; se pare că insomniile Catrinei le-au hrănit pe ale mele.
N-am să mint, cartea m-a trecut prin toate emoțiile – m-am veselit și eu cu țăranii la fierăria lui Iocan, mai că-mi dădeau lacrimile citind drama micului Niculaie sau necazurile celor mai puțin înstăriți și pe bune că m-au lăsat cu gura căscată îndrăzneala Polinei în certurile cu familia și lupta netriumfătoare a lui Țugurlan contra corupției. Să nu mai zic de emoțiile pe care mi le-a dat conflictul dintre directorul Toderici și învățătorul Teodorescu...
De multe ori m-am simțit de-a dreptul în mijlocul acțiunii și parcă ajutam și eu personajele cu câte-o palmă binemeritată în mijlocul vreunei încăierări. Mi-a plăcut mult prea mult alternarea planurilor și descrierile lui Marin Preda, dar evident că cel mai mult m-au impresionat personajele, atât de vii și colorate.
Urmează al doilea volum, acum se apropie războiul și timpul nu mai are răbdare dar mă declar pregătită pentru orice ar urma...
Preda este un Tolstoi al spațiului românesc (eram pe cale să spun Dostoievski, dar m-am gândit mai bine și am realizat că îi lipsește misticismul, cu toate că textul lui Preda se poate interpreta -colateral- ca mistic). La adresa romanului "Moromeții" citisem adesea păreri conform cărora se condamnă limbajul vulgar. Da?! Păi ori sunteți pudibunzi ori n-ați citit decât rahaturi comerciale (se acceptă și alte explicații)! Cum naiba să vorbească taranu' autentic dacă nu folosind un "Paștele și Dumnezeii tăi" neaoș?! Prin "Moromeții" se ilustrează viața țăranului interbelic AȘA CUM A FOST EA SĂ FIE, cu problemele și cu aspirațiile ei (da, bucata aia de pământ, colţu' ăla!). Trecând peste eventualele judecăți (și, respectiv, condamnări) contemporane, trebuie să spun că pe mine cartea asta m-a introdus cu totul în era interbelică. Citeam în anul 2015, dar eram în anii '30. Ah! E așa frumos să trăiești într-o altă lume... Personajele -de asemenea- extrem de bine conturate. Religiozitatea și percepția "vieții eterne", "arderea în iad" a "păgânului" de Ilie Moromete. E vorba de câteva planuri și toate pleacă dintr-un punct, apoi se despart, se intersectează pe alocuri unul câte unul, iar în final se destrămă... Numai Niculae își caută eul lui... "Eu îmi caut eul meu!"
ok u know what maybe romanian literature isn't THAT bad marin preda u had me at "ți-aș spune să îmi mănânci curul dar e prea tare și ți-ai rupe dinții în el" update 9 septembrie 2024: dacă citiți o singură carte din programa de bac, să fie asta
Am pornit cu prea multe prejudecati... E prima data cand o carte de BAC m-a facut sa rad.
Ca sa fac o precizare, ca roman al literaturii romane, cartea are parte de o caracterizare aparte. Avand in vedere tot ce am avut neplacerea sa citesc de-a lungul dietei mintale fortificante, cartea este intr-adevar foarte diferita. Pentru specia ei, mi s-a parut cea mai buna, dar nu sunt entuziasmata. Dintre toate, preferatul meu ramane totusi Iona.
Este oare mai bine sa arati lucrurile asa cum sunt, sau sa incerci sa iei ce ai si sa creezi ceva diferit? Dimensiunea mea realista spune ca poate ca si zanele sunt "factual inexistente" (fapt dovedit de cartea de logica, cls. a IX-a), dar Shakespeare a scris despre ele, nu?
Cartea asta, ca Ion, dar mai mult pe dimensiunea caracterizarii personajelor, m-a frapat prin asemanarile ei cu oameni cunoscuti, dar dimensiunea mea eleganta considera ca o incercare a ei de afi sarcastica ar fi asemanatoare.
Este o viata diferita din care nu am facut niciodata parte - nu o inteleg si nu-mi place in mod special.
trase de par stelutele ca mi o mancat zilele viata era mai simpla daca paraschiv si o primea in gura de mic in mortii lui niculae o sa aiba youngest child rage and im here for it
Nu mai știu de câte ori am citit cartea și încă nu m-am săturat de ea. Te pătrunde până la os, iubești până și personajele mai mult sau mai puțin negative de dragul cărții .... Îți face poftă să umbli desculț pe pământ, apreciezi mai mult o masă bună, îți piere „cheful” de a avea insomnii, când vezi cât de greu câștigau oamenii o pâine.
Romanian review: Cu toate că limbajul ,,colorat'' al țăranilor este realist, aș fi preferat ca numărul de înjurături transpuse să fie mai mic. Oricum, acest lucru nu m-a deranjat prea mult. Într-un fel, ,,Moromeții'' continuă povestea țăranului român începută în ,,Desculț'' și ,,Răscoala'' și încheiată în al doilea volum. Din 1907 până în 1936, mentalitatea țăranului român nu s-a schimbat deloc, el și-a păstrat caracterul și tradițiile. Din păcate, încă crede că statul ar trebui să aibă răbdare până când este momentul prielnic să-și plătească taxele. Industrializarea agriculturii este inexistentă, seceratul se face manual, iar școala este neglijată, dar măcar acum dezbate politică, pe care 95% sau poate 99,99% dintre ei nu o înțeleg. Este atât trist, cât și amuzant, că în contextul unui război mondial iminent și într-un moment în care partidele extremiste capătă putere, țăranii cred că prima grijă a politicienilor este să scadă fonciirea și să se ocupe de situația lor, unii dintre ei așteaptând încă să primească partea lor din moșie. Este trist deoarece țăranii sunt baza statului, iar interesul de a-i ajuta al politicienilor este aproape inexistent. Într-o latură pozitivă, țăranii au rămas harnici și au început ușor, ușor să înțeleagă importanța educației, dar și a sănătății, Boțoghină fiind dispus să vândă din pământ pentru a merge la sanatoriu. Ilie Moromete a fost un personaj extraordinar, cu un caracter puternic, fiind un om capabil să își întrețină familia și să scape de datorii. În ciuda limbajului cu care se adresa familiei, el o iubește și face totul pentru ea. În pofida datoriilor, îl trimite pe Niculae la școală, iar când vine vorba de plecatul lui Achim la București, cere și părerea Catrinei, Titei și Ilincii. Catrina Moromete este o femeie credincioasă, specific românilor, care se încrede în vise. Ea este dispusă să-i crească pe Paraschiv, Nilă și Achim, chiar dacă nu sunt copiii ei, și depune tot efortul ca Niculae să meargă la școală. Niculae Moromete este un copil dornic să învețe, care obține premiul întâi la școală, deși nu a putut-o frecventa foarte mult, înțelegând importanța educației. Paraschiv, Nilă și Achim sunt 3 tineri leneși, aflați sub influența negativă a surorii lui Moromete, Maria, poreclită Guica, care îi convinge să fugă de acasă cu oile, caii și o parte din banii familiei, îi îndepărtează de aceasta și le dă speranțe false cum că fără mama adoptivă și surorile lor se vor îmbogăți. Iar Tita și Ilinca sunt două fete muncitoare, fără un ideal măreț, care ajută la susținerea familiei. Foarte mult mi-a plăcut transformarea lui Țugurlan, care ajunge să lupte împotriva nedreptății și a hoției celor cu statut înalt. Modul în care copilul directorului școlii nu a rămas repetent pentru că este copilul directorului școlii este, de asemenea, un lucru actual, întâlnit și în societatea din ziua de astăzi. Zestrea fetelor de măritat rămâne o problemă care duce la conflictul dintre Polina și tatăl ei, Tudor Bălosu. Fără să mă mai lungesc, consider că ,,Moromeții'' este o capodoperă a literaturii române și un roman extraordinar, care păstrează vie amintirea satului și a universului său, despre care putem spune cu tristețe că a cam dispărut. Poate mai este o șansă să fie salvat, iar acest lucru ar trebui să ne preocupe.
Citate:
,,Timpul nu mai avea răbdare.''
,,Datoria oamenilor luminaţi dintr-o ţară e să-i ajute pe cei din mijlocul cărora au ieşit.''
,,Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă.''
,,- Primul agricultor o fi mergând şi el la plug? dădu Dumitru lui Nae tonul comentariilor. -Merge, de ce să nu meargă? zise Iocan. Când se desprimăvărează iese cu plugul din curtea palatului şi se duce şi el la arat. - O fi având pământ? se interesă cineva. - Are! afirmă Cocoşilă. Are aşa, cam vreun lot şi jumătate!... - Nu cred, se îndoi cineva. Are mai mult, că trebuie să-l ţină şi pe-ăla micu, pe Mihai... Trebuie să-i dea să mănânce. - Eşti prost! reflectă Cocoşilă. Ăla micu are lotul lui de la mă-sa!''
,,- Nu pricep eu cum dracu devine chestia asta cu starea de asediu! nu se sfii Dumitru lui Nae să declare. - Fiindcă eşti prost! îl lămuri Cocoşilă. - Dă-o dracului, Cocoşilă! protestă Dumitru lui Nae cu tot corpul, retrăgându-şi picioarele lui lungi. Zice că e de patru ani stare de asediu! Unde dracu e, că n-o văd!''
,,...Va să zică îl faci hoţ pe domnul primar, cu alte cuvinte! Pentru tot satul domnul primar e domnul primar, dar pentru tine nu! - Da, pentru mine domnul primar e un hoţ!...''
English review: Although the "colorful" language of the peasants is realistic, I would have preferred fewer curses. Still, it didn’t bother me too much. In a way, "The Moromete Family" continues the story of the Romanian peasant that began in Desculţ and Răscoala, concluding in the second volume. From 1907 to 1936, the mentality of the Romanian peasant hasn’t changed at all; they’ve kept their character and traditions. Unfortunately, they still believe the state should wait patiently until it's the right time for them to pay their taxes. Agricultural industrialization is non-existent, harvesting is done manually, and schooling is neglected, but at least now they debate politics—though 95% or maybe even 99.99% don’t understand it. It’s both sad and amusing that, in the context of an imminent world war and at a time when extremist parties are gaining power, the peasants believe the politicians’ primary concern is to lower the land tax and focus on their situation. Some of them are still waiting for their share of the estate. It's sad because peasants are the foundation of the state, and politicians have little interest in helping them. On a positive note, the peasants remain hardworking and are slowly beginning to understand the importance of education and health, as shown by Boțoghină, who is willing to sell land to go to a sanatorium. Ilie Moromete was an extraordinary character, with a strong personality. He was capable of supporting his family and getting out of debt. Despite the harsh language he used with his family, he loves them and does everything for them. Despite the debts, he sends Niculae to school, and when it comes to Achim leaving for Bucharest, he asks for Catrina, Tita, and Ilinca’s opinions. Catrina Moromete is a religious woman, like many Romanians, who believes in dreams. She is willing to raise Paraschiv, Nilă, and Achim, even though they aren’t her children, and does everything she can to ensure Niculae goes to school. Niculae Moromete is a child eager to learn, who wins first prize in school despite not being able to attend regularly, understanding the importance of education. Paraschiv, Nilă, and Achim are three lazy young men, negatively influenced by Moromete’s sister, Maria, nicknamed Guica. She convinces them to run away from home with the family's sheep, horses, and part of the money, alienating them from their family and giving them false hopes that they will become wealthy without their adoptive mother and sisters. Tita and Ilinca are two hardworking girls without grand ideals, who help support the family. I really liked the transformation of Țugurlan, who comes to fight against the injustice and theft perpetrated by those in high positions. The way the school director’s child wasn’t held back a year because he is the director’s child is also something very current, still seen in today’s society. The dowry of marriageable girls remains a problem, leading to conflict between Polina and her father, Tudor Bălosu. In conclusion, I believe Moromeții is a masterpiece of Romanian literature and an extraordinary novel that keeps alive the memory of the village and its world, which we can sadly say has largely disappeared. Perhaps there’s still a chance to save it, and this should concern us.
(I won't translate the quotes because they sound much better in Romanian!)
Doriți să faceți o incursiune în istoria satelor românești din perioada interbelică și postbelică? Citiți ”Moromeții”! Despre acestă capodoperă a literaturii românești au scris numeroși critici literari și recenzenți profesioniști, deci mă voi abține de la elogii și calificative admirative, pe care le merită pe bună drepate... După părerea mea, este unul dintre romanele care ar trebui să se regăsească pe lista de lectura a fiecărui român, indiferent de vârstă.
Îmi pare rău că în gimnaziu, s-a pus accentul mai mult pe învățarea criticii literare, decât pe citirea propriu-zisă a romanelor din lista de lecturi școlare. Drept urmare, mă bucur pentru timpul de care dispun pentru a recupera acele lecturi atât de bune. Găsiți pe YouTube o multitudine de variante audio la aceasta dar și alte opere care !trebuie! citite.
✅"Datoria oamenilor luminaţi dintr-o ţară e să-i ajute pe cei din mijlocul cărora au ieşit."
✍️“Nu era plăcut să ți se strice în gura mare că ai datorii.” ✍️“Noi trăim din umanismul secolului trecut, continuă Niculae, şi n-am fost în-stare să descoperim un nou umanism.”
✍️“Omul era în stare altădată să cucerească alte teritorii decât cele terestre,continua Niculae. Victoriile lui se întindeau dincolo de spaţiul pe care îl vedea cu ochii, şi dincolo de timp, nu-i mai trebuia chiar toate aceste plăceri mărunte care li se par acuma unora atât de mari încât bucuros îl strânge de gât pe frati-său ca să le aibă. De mult au început să-şi vândă sufletul pe nimic.“
✍️“Şi eu sunt de acord că dacă omul nu mai are nimic sfânt se sălbăticeşte şi degenerează, dar omul poate fi o fiinţă morală şi fără religie. Religia, eu n-aş zice că e opiul popoarelor, ci expresia spontană a năzuinţii morale a omului.” ✍️“Numai proștii se grăbesc să arate că sunt deștepți.”
“Visele sunt vise, uneori visezi rău şi nu se întâmplă nimic, visul rău e gândul care n-ai scăpat de el, care ţi se cuibăreşte în suflet şi e numai al tău, venit din păcatele tale.”
“Dacă durerea trebuie stăpânită fiindcă îndurerează şi pe alţii, bucuria prea mare trebuie şi ea stăpânită, fiindcă poate fi rău înţeleasă.”
Prea multe prejudecăți m-au făcut să o amân. Până acum e #1 din lista lecturilor pentru BAC. Prea puține cuvinte pentru cât a durut lectura ei, o dramă prezentată atât de obiectiv, încât mi s-a parut ireal.
am reușit… după 3 luni!… deși mi-a plăcut total neașteptat de mult, am citit-o prea greu, nu știu de ce. mi se pare cumva diferită față de toate celelalte lecturi pentru bac, mai elocventă. personajele sunt foarte bine construite și ies din tiparul obișnuit al vremii (de exemplu, Polina — prea bazată femeia asta), iar scrisul te face să simți că ești și tu în Siliștea Gumești cu ele. chiar mă bucur că am ales să o citesc. acum clar pot să spun că nu toate romanele pentru bac sunt niște prostii.