What do you think?
Rate this book
Teatru
Cuprins:
O noapte furtunoasă; O scrisoare pierdută; Conu Leonida față cu reacțiunea; D'ale carnavalului; Năpasta
Tablou sinoptic de Marius Nistor.
O noapte furtunoasă; O scrisoare pierdută; Conu Leonida față cu reacțiunea; D'ale carnavalului; Năpasta
Tablou sinoptic de Marius Nistor.
255 pages, Paperback
First published January 1, 1889
20 people are currently reading
266 people want to read
About the author
Ion Luca Caragiale
150 books183 followersIon Luca Caragiale was a Wallachian-born Romanian playwright, short story writer, poet, theater manager, political commentator and journalist. Leaving behind an important cultural legacy, he is considered one of the greatest playwrights in Romanian language and literature, as well as one of its most important writers and a leading representative of local humor. Alongside Mihai Eminescu, Ioan Slavici and Ion Creangă, he is seen as one of the main representatives of Junimea, an influential literary society with which he nonetheless parted during the second half of his life.
His work, spanning four decades, covers the ground between Neoclassicism, Realism, and Naturalism, building on an original synthesis of foreign and local influences.
Although few in number, Caragiale's plays constitute the most accomplished expression of Romanian theater, as well as being important venues for criticism of late 19th century Romanian society.
They include the comedies A Stormy Night, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, O Scrisoare Pierduta Comedie in patru acte, and the tragedy Năpasta. In addition to these, Caragiale authored the melodrama O soacră, a large number of essays, articles, short stories, novellas and sketch stories, as well as occasional works of poetry and autobiographical texts such as Din carnetul unui vechi sufleur. In many cases, his creations were first published in one of several magazines he edited — Claponul, Moftul Român, Vatra and Epoca. Most of his prose works have been published under the title Momente, schite, povestiri: they include Căldură mare, Cănuţă om sucit, Două loturi, Grand Hotel "Victoria română", as well as several pieces referring to stock characters such as Lache and Mache, Marius Chicoş Rostogan and Mitică. In some of his later fiction writings, including La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Abu-Hasan, Pastramă trufanda and Calul dracului, Caragiale adopted the fantasy genre or turned to historical fiction.
Ion Luca Caragiale was interested in the politics of the Romanian Kingdom, and oscillated between the liberal current and conservatism. Most of his satirical works target the liberal republicans and the National Liberals, evidencing both his respect for their rivals at Junimea and his connections with the literary critic Titu Maiorescu. He came to clash with National Liberal leaders such as Dimitrie Sturdza and Bogdan Petriceicu Hasdeu, and was a lifelong adversary of the Symbolist poet Alexandru Macedonski. As a result of these conflicts, the most prominent of Caragiale's critics barred his access to the cultural establishment for several decades. During the 1890s, Caragiale rallied with the radical movement of George Panu, before associating with the Conservative Party. After having decided to settle in Berlin, he came to voice strong criticism for Romanian politicians of all colors in the wake of the 1907 Romanian Peasants' Revolt, and ultimately joined the Conservative-Democratic Party.
Ion Luca was the nephew of Costache and Iorgu Caragiale, who were major figures of mid-19th-century Romanian theater. His sons Mateiu I. Caragiale and Luca I. Caragiale were both modernist writers.
His work, spanning four decades, covers the ground between Neoclassicism, Realism, and Naturalism, building on an original synthesis of foreign and local influences.
Although few in number, Caragiale's plays constitute the most accomplished expression of Romanian theater, as well as being important venues for criticism of late 19th century Romanian society.
They include the comedies A Stormy Night, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, O Scrisoare Pierduta Comedie in patru acte, and the tragedy Năpasta. In addition to these, Caragiale authored the melodrama O soacră, a large number of essays, articles, short stories, novellas and sketch stories, as well as occasional works of poetry and autobiographical texts such as Din carnetul unui vechi sufleur. In many cases, his creations were first published in one of several magazines he edited — Claponul, Moftul Român, Vatra and Epoca. Most of his prose works have been published under the title Momente, schite, povestiri: they include Căldură mare, Cănuţă om sucit, Două loturi, Grand Hotel "Victoria română", as well as several pieces referring to stock characters such as Lache and Mache, Marius Chicoş Rostogan and Mitică. In some of his later fiction writings, including La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Abu-Hasan, Pastramă trufanda and Calul dracului, Caragiale adopted the fantasy genre or turned to historical fiction.
Ion Luca Caragiale was interested in the politics of the Romanian Kingdom, and oscillated between the liberal current and conservatism. Most of his satirical works target the liberal republicans and the National Liberals, evidencing both his respect for their rivals at Junimea and his connections with the literary critic Titu Maiorescu. He came to clash with National Liberal leaders such as Dimitrie Sturdza and Bogdan Petriceicu Hasdeu, and was a lifelong adversary of the Symbolist poet Alexandru Macedonski. As a result of these conflicts, the most prominent of Caragiale's critics barred his access to the cultural establishment for several decades. During the 1890s, Caragiale rallied with the radical movement of George Panu, before associating with the Conservative Party. After having decided to settle in Berlin, he came to voice strong criticism for Romanian politicians of all colors in the wake of the 1907 Romanian Peasants' Revolt, and ultimately joined the Conservative-Democratic Party.
Ion Luca was the nephew of Costache and Iorgu Caragiale, who were major figures of mid-19th-century Romanian theater. His sons Mateiu I. Caragiale and Luca I. Caragiale were both modernist writers.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 26 of 26 reviews
November 18, 2019
"Năpasta" mi-a plăcut cel mai mult!
November 21, 2019
Ceea ce nu reușește sistemul de învățământ să ne transmită la Caragiale este plăcerea lecturării operelor sale, cu adevărat geniale din punct de vedere stilistic și nu numai!
Caragiale surprinde ce e mai rizibil în societatea umană, dezvăluind ridiculitatea infantilă a unui popor încă necopt, nepregătit pentru idealurile culturale ale unui Vest (cu care ține neapărat să se sincronizeze) prea îndepărtat la acel moment al istoriei.
Caragiale surprinde ce e mai rizibil în societatea umană, dezvăluind ridiculitatea infantilă a unui popor încă necopt, nepregătit pentru idealurile culturale ale unui Vest (cu care ține neapărat să se sincronizeze) prea îndepărtat la acel moment al istoriei.
April 14, 2018
A fost destul de greu să citesc Caragiale, în primul rând pentru folosirea atâtor cuvinte arhaice/populare, pentru care a trebuit să fac pauză să le caut înțelesul - ultimele pe care le-am căutat și care îmi vin acuma în minte sunt celimar-cămară, butelcă-sticlă pentru băutură, epitrop- tutore, dar au fost numeroase. Asta ca să nu pomenesc de "stâlcirea" intenționată a altora - desigur în interes de ordin estetic.
Compensatorie a fost acțiunea, dorința de a afla ce vor face personajele mai departe, si cum se va sfârși intriga. "O scrisoare pierdută" atât de discutată încă din școală, și-a cam pierdut din farmec pentru mine, tocmai prin analiza atât de cerebrală și intensă care nu mai loc plăcerii.
Umor și conținut este la Caragiale, deranjant este că auzind/citind despre "marele Caragiale" s-ar putea să te aștepți să fii învăluit în ceva aură grandioasă și mistică de la primele rânduri , și să fii dezamăgit, fiind așteptări nerealiste până la urma create artificial de critica literară. Prefer să rămână o opțiune personală dacă îți place sau nu un anumit autor, indiferent cât de monstru sacru l-au creat unii.
Prin referințele critice de la sfârșitul volumului am trecut repede, întrebându-mă de ce trebuie să avem volume întregi de critică literară, pe marginea a doar 4 piese, atâta timp cât nu au contribuit mai mult pentru înțelegerea textului mai mult decât ar face-o 4 pagini scrise simplu.
Compensatorie a fost acțiunea, dorința de a afla ce vor face personajele mai departe, si cum se va sfârși intriga. "O scrisoare pierdută" atât de discutată încă din școală, și-a cam pierdut din farmec pentru mine, tocmai prin analiza atât de cerebrală și intensă care nu mai loc plăcerii.
Umor și conținut este la Caragiale, deranjant este că auzind/citind despre "marele Caragiale" s-ar putea să te aștepți să fii învăluit în ceva aură grandioasă și mistică de la primele rânduri , și să fii dezamăgit, fiind așteptări nerealiste până la urma create artificial de critica literară. Prefer să rămână o opțiune personală dacă îți place sau nu un anumit autor, indiferent cât de monstru sacru l-au creat unii.
Prin referințele critice de la sfârșitul volumului am trecut repede, întrebându-mă de ce trebuie să avem volume întregi de critică literară, pe marginea a doar 4 piese, atâta timp cât nu au contribuit mai mult pentru înțelegerea textului mai mult decât ar face-o 4 pagini scrise simplu.
April 14, 2013
While reading this classic plays I recalled several occasions when I saw them on stage. There were several adaptations of the comedies successfully transposed into modern times but also some occasions when the text was only slightly modified. Out of them I recalled especially one that I enjoyed. It was set by the students at Bucharest Theater Academy several years ago and it stand out by the vivacity and sheer joy of the young actors simply due to the fact that they played in front of a big audience.
June 6, 2021
Genial. Păcat că există tendința asta de evitare a citirii programei școlare sau, atunci când se citește, de a fi citită în silă, că de, e musai. Caragiale mi se pare delicios, dar cred că mulți dintre semenii mei liceeni sau gimnaziști pornesc cu ideea eronată că tot ce e obligatoriu e și plictisitor. Nici măcar nu e obligatoriu, știu o grămadă de oameni care au absolvit bine mersi fără să citească o comedie. Plictisitor? Dimpotrivă.
September 12, 2025
Am vrut sa vad cum mai "suna" piesele lui Caragiale citite spre batranete.
Ei da, au si acum aceeasi verva, aceleasi muscatoare satire despre care invatam in scoala.
O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, D'ale carnavalului, Conu Leonida fata cu reactiunea.... patru "fresce" ale unei epoci de mult apuse.
Poate putin ciudat, nu imi puteam scoate din minte jocul lui Radu Beligan din primele doua, parca il auzeam pe el dand replicile lui Agamita, sau ale lui Rica.
Ah, dar nici drama Napasta nu poate fi trecuta cu vederea.
Ei da, au si acum aceeasi verva, aceleasi muscatoare satire despre care invatam in scoala.
O scrisoare pierduta, O noapte furtunoasa, D'ale carnavalului, Conu Leonida fata cu reactiunea.... patru "fresce" ale unei epoci de mult apuse.
Poate putin ciudat, nu imi puteam scoate din minte jocul lui Radu Beligan din primele doua, parca il auzeam pe el dand replicile lui Agamita, sau ale lui Rica.
Ah, dar nici drama Napasta nu poate fi trecuta cu vederea.
July 7, 2017
Theatre of Caragiale is suitable for nowadays even of border of two century.Old fashioned( old fashioned or all time fashion) style of all his stories which include laugh, gags, tears, sorrows in brilliant orchestra of I l Caragiale
January 10, 2013
Am citit din cartea asta doar "O Scrisoare Pierduta", dar mi-a placut :)
January 13, 2021
din opinia mea, cartea aceasta ar merita mai multe expuneri în scenă decât au fost actualmente.
February 27, 2025
You can count on Ion Luca Caragiale to write a satire about society in the 1800s and still be relevant today.
March 27, 2025
Interesant
January 27, 2023
PERSOANELE:
ŞTEFAN TIPĂTESCU, prefectul judeţului
AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptator de la 48
ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii
TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete şi comiţii
IORDACHE BRÂNZOVENESCU, asemenea
NAE CAŢAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului Racnetul Carpaţilor, prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative „Aurora economica romana”
IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar şi membru al acestei societaţi
POPESCU, asemenea
GHIŢĂ PRISTANDA, poliţaiul oraşului
UN CETĂŢEAN TURMENTAT
ZOE TRAHANACHE, soţia celui de mai sus
UN FECIOR
ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC
În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre
ACTUL I
(O anticamera bine mobilata. Uşa în fund cu doua ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o uşa, la stanga alta uşa, în planul din faţa. În stanga, planul întai, canapea şi un fotoliu.)
SCENA I
Tipatescu, puţin agitat, se plimba cu „Racnetul Carpaţilor” în mana; e în haine de odaie; Pristanda: în picioare, mai spre uşa, sta rezemat în sabie
Tipatescu: (terminand de citit o fraza din jurnal) „… Ruşine pentru oraşul nostru sa tremure în faţa unui om!… Ruşine pentru guvernul vitreg, care da unul din cele mai frumoase judeţe ale Romaniei prada în ghearele unui vampir!…” (indignat.) Eu vampir, ai?… Caraghioz!
Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz!… Pardon, sa iertaţi, coane Fanica, ca întreb: bampir… ce-i aia, bampir?
Tipatescu: Unul… unul care suge sangele poporului… Eu sug sangele poporului!…
Pristanda: Dumneata sugi sangele poporului!… Aoleu!
Tipatescu: Mişel!
Pristanda: Curat mişel!
Tipatescu: Murdar!
Pristanda: Curat murdar!
Tipatescu: Ei! Nu S-alege!
Pristanda: Nu s-alege!
Tipatescu: Cu toata dascalimea dumnealui, cu toata societatea moftologica a dumnealui… degeaba! Sa-mi raza mie mustaţile!
Pristanda: Şi mie!
Tipatescu: Dar în sfarşit, las-o asta! Lasa-l sa urle ca un caine!
Pristanda: Curat ca un caine!
Tipatescu: Începuseşi sa-mi spui istoria de aseara. (şade.)
Pristanda: Cum va spuneam coane Fanica (se apropie), aseara, aţipisem niţel dupa masa, precum e misia noastra, ca acuma dumneavoastra ştiţi ca bietul poliţai n-are şi el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de sculare, ca tot creştinul…
Tipatescu: Fireşte…
Pristanda: Şi la mine, coane Fanica, sa traiţi! Greu de tot… Ce sa zici? Famelie mare, renumeraţie mica, dupa buget, coane Fanica. Înca d-aia nevasta-mea zice: „Mai roaga-te şi tu de domnul prefectul sa-ţi mai mareasca leafa, ca te prapadeşti de tot!…” Noua copii, coane Fanica, sa traiţi! nu mai puţin… Statul n-are idee de ce face omul acasa, ne cere numai datoria; dar de! Noua copii şi optzeci de lei pe luna: famelie mare, renumeraţie mica, dupa buget.
Tipatescu: (zambind) Nu-i vorba, dupa buget e mica, aşa e… decat tu nu eşti baiat prost; o mai carpeşti, de ici, de colo; daca nu curge, pica… Las ca ştim noi!
Pristanda: Ştiţi! Cum sa nu ştiţi, coane Fanica, sa traiţi! Tocma dumneavoastra sa nu ştiţi…
Tipatescu: Şi nu-mi pare rau, daca ştii sa faci lucrurile cuminte: mie-mi place sa ma serveasca funcţionarul cu tragere de inima… Cand e om de credinţa…
Pristanda: De credinţa, coane Fanica, sa traiţi!
Tipatescu: Nu ma uit daca se foloseşte şi el cu o para, doua… mai ales un om cu o familie grea.
Pristanda: Noua suflete, coane Fanica, noua, şi renumeraţie…
Tipatescu: Dupa buget!…
Pristanda: Mica, sarut mana, coane Fanica.
Tipatescu: Lasa, Ghiţa, cu steagurile de alaltaieri ţi-a ieşit bine; ai tras frumuşel
condeiul.
Pristanda: (uitandu-se pe sine şi razand) Curat condei! (luandu-şi numaidecat seama, naiv.) Adicate, cum condei, coane Fanica?…
Tipatescu: Contul jidanului s-a platit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri.
Pristanda: (naiv) Da.
Tipatescu: Ei?… s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?
Pristanda: (cu tarie) S-a pus, coane Fanica, s-a pus… Poate unul-doua sa le fi dat vantul jos… da s-a pus…
Tipatescu: Patruzeci şi patru?
Pristanda: Patruzeci şi patru în cap, coane Fanica.
Tipatescu: (razand) Nu umbla cu mofturi, Ghiţa. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trasura cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţa, zice: „Ia sa-i numaram steagurile lui Ghiţa”…
Pristanda: (mahnit) Îmi pare rau! Tocmai coane Joiţica, tocmai dumneei, care de!… Sa ne aşteptam de la dumneei la o protecţie…
Tipatescu: Apoi, ea n-a zis-o cu rautate, a zis-o în gluma. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea ca eşti omul nostru…
Pristanda: Al dumneavoastra, coane Fanica, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia… Ei? Şi le-aţi numarat, coane Fanica?… Ei? Aşa e? Patruzeci şi patru…
Tipatescu: Vreo paispce… cinspce.
Pristanda: Apoi sa le numaram, coane Fanica; sa le numaram; doua la prefectura.
Tipatescu: Doua…
Pristanda: Doua pe piaţa lui 11 Fevruarie…
Tipatescu: Patru…
Pristanda: (cautand în gand) Doua la primarie…
Tipatescu: Şase…
Pristanda: (acelaşi loc) Unul la şcoala de baieţi…
Tipatescu: Şapte…
Pristanda: Unul… la şcoala de fete…
Tipatescu: Opt…
Pristanda: Unul la spital…
Tipatescu: Noua…
Pristanda: Doua… la catrindala, la Sf. Niculae…
Tipatescu: Unsprezece.
Pristanda: Doua la prefectura… paispce…
Tipatescu: (razand) Le-ai mai numarat pe ale de la prefectura.
Pristanda: Nu, coane Fanica, sa traiţi! (continua repede, pe nerasuflate.) Doua la primarie, optspce, patru la şcoli, douazeci şi patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci…
Tipatescu: (razand) Le-ai maii numarat o data pe toate astea şi aduni rau…
Pristanda: Doamne pazeşte, coane Fanica, sa traiţi, patruzeci şi patru, în cap… patruzeci şi patru… Cum zic, unul-doua, poate vantul… ori cine ştie…
Tipatescu: (razand) Ghiţa… apoi nu ma orbi de la obraz aşa.
Pristanda: (schimband deodata tonul, umilit şi naiv) Famelie mare… renumeraţie dupa buget mica…
Tipatescu: (uitandu-se la ceas) Ia sa lasam steagurile, Ghiţa…
Pristanda: Curat sa le lasam, coane Fanica.
Tipatescu: Spune odata istoria de-aseara, ca ma grabesc.
Pristanda: Bine ziceţi, coane Fanica. Aseara pe la zece şi jumatate, ma duc acasa, îmbuc ceva şi ma dau aşa pe-o parte sa aţipesc numai un minuţel, ca eram prapadit de ostenit de la foc. Nevasta zice, pardon: „Dezbraca-te Ghiţa, şi te culca”. Eu, nu; eu, la datorie, coane Fanica, zi şi noapte la datorie. Aşa, ma scol cam pe la douaspce fara un sfert, şi, pardon, ma dezbrac de mondir, scoţ chipiul, ma-mbrac ţivileşte şi plec… la datorie, coane Fanica. Pana sa plec se facuse vreo unul dupa douaspce. O iau prin dosul primariei, şi apuc pe maidan ca sa ies la bariera „Unirii”. Cand dau sa trec maidanul, vaz lumina la ferestrele de din dos ale lui d. Nae Caţavencu, şi ferestrele vraişte. Ulucile înalte… daca te sui pe uluci, poţi intra pe fereastra în casa. Eu, cu gandul la datorie, ce-mi da în gand ideea? Zic: ia sa mai ciupim noi ceva de la onorabilul, ca nu strica… şi binişor, ca o pisica, ma sui pe uluci şi ma pui s-ascult: auzeam şi vedeam cum v-auz şi m-auziţi, coane Fanica, ştiţi ca la teatru.
Tipatescu: Ei, ce?
Pristanda: Jucasera stos.
Tipatescu: Cine era?
Pristanda: Cine sa fie? Dascalimea: Ionescu, Popescu, popa Pripici…
Tipatescu: Şi popa?
Pristanda: Da, popa şi d. Tachiţa, şi Petcuş, şi Zapisescu, toata gaşca-n par. Jocul era pe ispravite… şi fumarie de tutun… ieşea pe fereastra ca de la vapor. Mai juca popa şi cu Petcuş. Ăilalţi şedeau de vorba.
Tipatescu: Şi Caţavencu ma-njura?
Pristanda: Grozav, coane Fanica, pe guvern şi pe dv…. şi-şi numara voturile.
Tipatescu: Dascalimea, popa şi moflujii.
Pristanda: Curat moflujii!
Tipatescu: Las ca le dau eu voturi.
Pristanda: Da sa vedeţi ce s-a-ntamplat… coane Fanica. Din vorba-n vorba, Caţavencu zice: „Ma prinz cu d-voastra ca o sa voteze cu noi cine cu gandul nu gandiţi, unul pe care conteaza bampirul – şi acolo, pardon, tot bampir va zicea – pe care conteaza bampirul ca pe Dumnezeu… şi cand l-om avea pe ala, i-avem pe toţi… Ia ascultaţi scrisoarea asta”… şi scoate o scrisorica din portofel… „Ia ascultaţi…” Diavolul de popa, n-are de lucru? Se scoala repede de la joc şi zice: „Sa ma-ngropi, sufletul meu, Naica, nu citi… stai, s-o ascult şi eu… sa-mi aprinz numai ţigara…” Şi, coane Fanica, se scoala de la joc, aprinde chibritul, trage din ţigara şi vine sa arunce chibritul aprins pe fereastra drept în ochii mei… Ma trag înapoi, alunec de pe uluci şi caz pe maidan, peste un dobitoc, care pesemne trece ori şedea langa uluci. Dobitocul începe sa strige, toţi din casa sar navala la fereastra; eu, cum cazusem, ma ridic degraba, o iau pituliş pe langa uluci şi intru în curtea primariei.
Tipatescu: (interesandu-se de povestire) Ei?
Pristanda: M-am maiîntors eu, dar închisesera ferestrele şi lasasera perdelele.
Tipatescu: Cine sa fie? Ce scrisoare? Nu pricep… Ghiţa, eu trebuie sa ma duc la dejun, sa nu fac pe nenea Zaharia şi pe Zoe sa m-aştepte. Ei nu dejuneaza fara mine, şi nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Şi mai ales cum e Zoe nerabdatoare…
Pristanda: Ce-mi ordonaţi, coane Fanica?
Tipatescu: Sa-mi afli ce scrisoare e aia şi de cine e vorba.
Pristanda: Ascult, coane Fanica.
Tipatescu: Daca s-ar putea sa punem mana şi pe firul asta, – nu doar ca mi-e teama de intrigile proaste ale lui Caţavencu, – dar n-ar fi rau sa-l dezarmam cu desavarşire, ş-apoi sa-l lucram pe onorabilul!
Pristanda: Curat sa-l lucram!
Tipatescu: Stai un minut pana sa-mi schimb haina; ieşim împreuna; am sa-ţi mai spun ceva.
Pristanda: Stau, coane Fanica.
(Tipatescu iese în stanga.)
SCENA II
Pristanda: (singur) Grea misie, misia de poliţai… Şi conul Fanica cu coana Joiţica mai stau sa-mi numere steagurile… Tot vorba bietei neveste, zice: „Ghiţa, Ghiţa, pupa-l în bot şi-i papa tot, ca satulul nu crede la îl flamand…” Zic: curat! De-o pilda, conul Fanica: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache… (luandu-şi seama) babachii… Da eu, unde? Famelie mare, renumeraţie dupa buget mica. (şase în fund pe un scaun la o parte.)
SCENA III
Zaharia Trahanache, Ghiţa Pristanda, apoi Tipatescu şi Zoe
Trahanache: (intra prin fund, fara sa ia seama la Ghiţa, care se ridica rapede la intrare. Trahanache e mişcat) A! Ce corupta soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul… Bine zice fiu-meu de la facultate alaltaieri în scrisoare: vezi, tanar tanar, dar cop, serios baiat! Zice:
„Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fara prinţipuri, va sa zica ca nu le are!”… Auzi d-ta mişelie, infamie. (vede pe Ghiţa.) Aici era Ghiţa? (se stapaneşte.)
Pristanda: Aici, sarut mana, coane Zahario.
Trahanache: Fanica a ieşit?
Pristanda: Ba nu, coane Zahario, vine numaidecat momental, e dincolo… A! Iata conul Fanica.
Tipatescu: (cu palaria şi haina de oraş vine din stanga, e surprins la vederea lui Zaharia) Neica Zaharia! Cum se poate? Ai ieşit înainte de dejun? Ce e?
Trahanache: E comedie, mare comedie, Fanica, stai sa-ţi spui. (îi face semn sa expedieze pe Pristanda.)
Pristanda: (rapede) Mai aveţi ceva sa-mi ordonaţi, coane Fanica?
Tipatescu: Nu… Nu uiţi de ce-am vorbit. Trebuie sa avem dezlegarea istoriei cat mai degraba.
Pristanda: Ascult.
Tipatescu: Nene Zahario, e lung ce ai sa-mi spui? Nu mi-o poţi spune la dejun?
Trahanache: Ai puţintica rabdare… Nu trebuie sa ştie Joiţica… E comedie mare, Fanica. (şede pe canapea, cu spatele spre fund.)
Tipatescu: (uitandu-se la ceas) Atuncea treci, Ghiţa, pe la nenea Zaharia p-acasa şi lasa-i vorba coanei Joiţichii – nu-i aşa, nene Zahario? – Sa fie aşa de buna sa nu se supere daca om întarzia de la dejun… avem ceva politica de vorbit între barbaţi.
Pristanda: Ascult, coane Fanica.
(Pristanda pleaca spre fund. Tipatescu se întoarce spre Trahanache şi coboara. Cand Pristanda vrea sa iasa prin fund, uşa din dreapta se deschide puţin, Zoe scoate capul, cheama pe Pristanda: „Pst! Pst! şi închide repede uşa. Tipatescu se întoarce şi îl vede pe Pristanda langa uşa din dreapta.)
Tipatescu: Ai? Un te duci?
Pristanda: (facandu-i semn sa taca şi aratandu-i pe Trahanache) Unde mi-aţi ordonat.
Tipatescu: (fara a înţelege) De ce nu ieşi prin faţa?
Pristanda: (urmandu-şi jocul) Da, prin faţa…
(se-ntoarce spre uşa din fund. Tipatescu se-ntoarce iar spre Trahanache. Jocul Zoii se repeta. Fanica se-ntoarce iar. Ghiţa, care este iar langa uşa din dreapta, iese navala pe acolo. Tipatescu, dand din umeri, fara sa-nţeleaga, se coboara sa şaza pe fotoliu, langa Trahanache.)
SCENA IV
Tipatescu, Trahanache
Tipatescu: Ei! Neica Zahario, ce e? Ia spune, te vaz cam schimbat!…
Trahanache: Ai puţintica rabdare, sa vezi… Azi-dimineaţa, pe la opt şi jumatate, intra feciorul în odaie, – nici nu-mi bausem cafeaua, – îmi da un ravaşel şi-mi zice ca aşteapta raspuns… De la cine era ravaşelul?
Tipatescu: De la cine?
Trahanache: De la onorabilul d. Nae Caţavencu.
Tipatescu: De la Caţavencu?
Trahanache: Zic: ce are a face Caţavencu cu mine şi eu cu Caţavencu, nici în clin, nici în maneci, ba chiar putem zice, daca consideram dupa prinţipuri, dinpotriva.
Tipatescu: Fireşte… Ei?
Trahanache: Stai, sa vezi. (scoate un ravaşel din buzunar şi-l da lui Tipatescu.)
Tipatescu: (luand ravaşelul şi citind) „Venerabilul d. Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului permanent, al Comitetului şcolar, al Comitetului electoral, al Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţie… Loco. (scoate hartia din plic.) Venerabile domn, în interesul onoarii d-voastre de cetaţean şi de tata de familie, va rugam sa treceţi astazi între orele 9 jum. şi 10Êa.m. pe la biuroul ziarului „Racnetul Carpaţilor” şi sediul Societaţii Enciclopedice-Cooperative „Aurora Economica Romana” unde vi se va comunica un document de cea mai mare importanţa pentru d-voastra… Al d-voastre devotat, Caţavencu, director-proprietar al ziarului „Racnetul Carpaţilor”, prezident fundator al Societaţii Enciclopedice-Cooperative „Aurora Economica Romana”…” Ei? Ce document?
Trahanache: Ai puţintica rabdare! Sa vezi… M-am gandit: sa nu ma duc… sa ma duc… sa nu ma duc… ia, numai de curiozitate, sa ma duc, sa vaz ce moft mai e şi asta. Ma îmbrac degraba, Fanica, şi ma duc.
Tipatescu: La Caţavencu?
Trahanache: Stai, sa vezi… la Caţavencu. – Cum intru se scoala cu respect şi ma pofteşte pe fotel. „Venerabile”-n sus, „venerabile”n jos. „Îmi pare rau, ca ne-am racit împreuna, zice el, ca eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru…” şi în sfarşit o suma de delicateţuri… Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat sa-mi araţi un docoment, arata docomentul!” Zice: „Mi-e teama, zice, ca o sa fie o lovitura dureroasa pentru d-ta, şi ar fi trebuit sa te pregatesc mai dinainte, d-ta un barbat aşa de, şi aşa de…” şi iar delicateţuri. Zic iar: „Stimabile, ai puţintica rabdare, docomentul”… El iar: „…ca de, damele…” Sa vezi unde vrea sa m-aduca mişelul!… Biata Joiţica! Sa nu cumva sa-i spui, sa nu care cumva sa afle! Cum e ea simţitoare!…
Tipatescu: Ce! A cutezat? Mizerabilul (se ridica turburat.)
Trahanache: (oprindu-l) Stai, sa vezi! „…ca de, damele, zice, nu înţeleg totdeauna meritele şi calitaţile morale ale barbatului, şi respectul care va sa zica, ce trebuie sa-i poarte…” În sfarşit (Tipatescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! Dupa ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: „Ia asculta, stimabile, ai puţintica rabdare: docomentul!” vede mişelul ca n-are încotro, şi-mi scoate o scrisorica… Ghiţi a cui şi catre bine?
Tipatescu: (de abia stapanindu-şi emoţia) A cui? A cui, nene Zahario?
Trahanache: Stai sa vezi. (raspicat şi razand.) A ta catra nevasta-mea, catra Joiţica! Scrisoare de amor în toata regula… Ai? Ce zici d-ta de asta?
Tipatescu: (turburat rau) Nu se poate, nu se poate!
Trahanache: Am citit-o de zece ori poate: o ştiu pe dinafara! Asculta: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adica eu) merge deseara la întrunire (întrunirea de alaltaieri seara). – Eu (adica tu) trebuie sa stau acasa, pentru ca aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie sa raspunz pe data; poate chiar sa ma cheme ministrul la telegraf. Nu ma aştepta, prin urmare, şi vino tu (adica nevasta-mea, Joiţica), la cocoşelul tau (adica tu) care te adora, ca totdeauna, şi te saruta de o mie de ori, Fanica…” (priveşte lung pe Tipatescu, care e în culmea agitaţiei.)
Tipatescu: (plimbandu-se înfuriat) Nu se poate! O sa-i rup oasele mizerabilului!… Nu se poate!
Trahanache: (placid) Fireşte ca nu se poate; dar ţi-ai fi închipuit aşa mişelie… (cu candoare.) Bine frate, înţeleg plastografie, pana unde se poate, dar pana aci nu înţeleg… Ei, Fanica, sa vezi imitaţie de scrisoare! Sa zici şi tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri! (oprindu-se şi privind pe Tipatescu, care se plimba cu pumnii încleştaţi; cu mirare şi ciuda.) Uite-te la el cum se turbura! Lasa, omule, zi-i mişel şi pace! Ce te aprinzi aşa? Aşa e lumea, n-ai ce-i face n-avem s-o schimbam noi. Cine-şi poate închipui pana unde poate merge mişelia omului!
Tipatescu: (acelaşi joc) Mizerabilul!
Trahanache: Mai omule, ai puţintica rabdare, zi-i ce i-am zis eu: „Eşti tare, stimabile, la machiaverlicuri, tare, n-am ce sa zic; dar nu ţi-ai gasit omul…” Ei, daca a vazut ca nu i se trece cu mine, ştii la ce-a ajuns? Mi-a spus ca, daca nu dau eu importanţa lucrului, o sa-i dea publicul, pentru ca scrisoarea o sa se publice duminica la gazata şi o sa fie pusa în cercevea, ca s-o vaza oricine-o pofti.
Tipatescu: (turbat) Îl împuşc! Îi dau foc! trebuie sa mi-l aduca aci numaidecat, viu ori mort, cu scrisoarea. (se rapede în fund.) Ghiţa! Ghiţa! Sa vie poliţaiul!
Trahanache: (dupa el pana în fund) Ai puţintica. (întorcandu-se singur în scena.) E iute! n-are cumpat. Aminteri bun baiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Într-o soţietate fara moral şi fara prinţip… trebuie sa ai şi puţintica diplomaţie!
Tipatescu: (întorcandu-se din fund) Infamul! Canalia!
Trahanache: Ei, astampara-te omule, şi lasa odata mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit. Deseara e întrunire. S-a hotarat? Punem candidaturalui Farfuridi? Ce facem? – Deseara, am aflat ca dascalimea cu Caţavencu şi cu toţi ai lor vor sa faca scandal. Trebuie sa-i spunem lui Ghiţa sa îngrijeasca. Mişelul de Caţavencu o sa ia deseara cuvantul ca sa ne combata…
Tipatescu: (fierband mereu) Nu te teme, nene Zahario, deseara d. Caţavencu nu o sa fie la întrunire, o sa fie în alta parte – la pastrare.
Trahanache: Aide, mergi la dejun?
Tipatescu: Nu, neica Zahario, mulţumim, am treaba. Du-te dumneata singur; sarutari de maini coanii Joiţichii.
Trahanache: Bine, dar la pranz desigur. Deseara eu ma duc la întrunire, trebuie sa stai cu Joiţica, i-e urat singura. Dupa întrunire avem preferanţa…
Tipatescu: (ameţit) Da, neica Zahario.
Trahanache: La revedere, Fanica.
Tipatescu: La revedere,
ŞTEFAN TIPĂTESCU, prefectul judeţului
AGAMEMNON DANDANACHE, vechi luptator de la 48
ZAHARIA TRAHANACHE, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii
TACHE FARFURIDI, avocat, membru al acestor comitete şi comiţii
IORDACHE BRÂNZOVENESCU, asemenea
NAE CAŢAVENCU, avocat, director-proprietar al ziarului Racnetul Carpaţilor, prezident-fundator al Societaţii enciclopedice-cooperative „Aurora economica romana”
IONESCU, institutor, colaborator la acel ziar şi membru al acestei societaţi
POPESCU, asemenea
GHIŢĂ PRISTANDA, poliţaiul oraşului
UN CETĂŢEAN TURMENTAT
ZOE TRAHANACHE, soţia celui de mai sus
UN FECIOR
ALEGĂTORI, CETĂŢENI, PUBLIC
În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre
ACTUL I
(O anticamera bine mobilata. Uşa în fund cu doua ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o uşa, la stanga alta uşa, în planul din faţa. În stanga, planul întai, canapea şi un fotoliu.)
SCENA I
Tipatescu, puţin agitat, se plimba cu „Racnetul Carpaţilor” în mana; e în haine de odaie; Pristanda: în picioare, mai spre uşa, sta rezemat în sabie
Tipatescu: (terminand de citit o fraza din jurnal) „… Ruşine pentru oraşul nostru sa tremure în faţa unui om!… Ruşine pentru guvernul vitreg, care da unul din cele mai frumoase judeţe ale Romaniei prada în ghearele unui vampir!…” (indignat.) Eu vampir, ai?… Caraghioz!
Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz!… Pardon, sa iertaţi, coane Fanica, ca întreb: bampir… ce-i aia, bampir?
Tipatescu: Unul… unul care suge sangele poporului… Eu sug sangele poporului!…
Pristanda: Dumneata sugi sangele poporului!… Aoleu!
Tipatescu: Mişel!
Pristanda: Curat mişel!
Tipatescu: Murdar!
Pristanda: Curat murdar!
Tipatescu: Ei! Nu S-alege!
Pristanda: Nu s-alege!
Tipatescu: Cu toata dascalimea dumnealui, cu toata societatea moftologica a dumnealui… degeaba! Sa-mi raza mie mustaţile!
Pristanda: Şi mie!
Tipatescu: Dar în sfarşit, las-o asta! Lasa-l sa urle ca un caine!
Pristanda: Curat ca un caine!
Tipatescu: Începuseşi sa-mi spui istoria de aseara. (şade.)
Pristanda: Cum va spuneam coane Fanica (se apropie), aseara, aţipisem niţel dupa masa, precum e misia noastra, ca acuma dumneavoastra ştiţi ca bietul poliţai n-are şi el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de sculare, ca tot creştinul…
Tipatescu: Fireşte…
Pristanda: Şi la mine, coane Fanica, sa traiţi! Greu de tot… Ce sa zici? Famelie mare, renumeraţie mica, dupa buget, coane Fanica. Înca d-aia nevasta-mea zice: „Mai roaga-te şi tu de domnul prefectul sa-ţi mai mareasca leafa, ca te prapadeşti de tot!…” Noua copii, coane Fanica, sa traiţi! nu mai puţin… Statul n-are idee de ce face omul acasa, ne cere numai datoria; dar de! Noua copii şi optzeci de lei pe luna: famelie mare, renumeraţie mica, dupa buget.
Tipatescu: (zambind) Nu-i vorba, dupa buget e mica, aşa e… decat tu nu eşti baiat prost; o mai carpeşti, de ici, de colo; daca nu curge, pica… Las ca ştim noi!
Pristanda: Ştiţi! Cum sa nu ştiţi, coane Fanica, sa traiţi! Tocma dumneavoastra sa nu ştiţi…
Tipatescu: Şi nu-mi pare rau, daca ştii sa faci lucrurile cuminte: mie-mi place sa ma serveasca funcţionarul cu tragere de inima… Cand e om de credinţa…
Pristanda: De credinţa, coane Fanica, sa traiţi!
Tipatescu: Nu ma uit daca se foloseşte şi el cu o para, doua… mai ales un om cu o familie grea.
Pristanda: Noua suflete, coane Fanica, noua, şi renumeraţie…
Tipatescu: Dupa buget!…
Pristanda: Mica, sarut mana, coane Fanica.
Tipatescu: Lasa, Ghiţa, cu steagurile de alaltaieri ţi-a ieşit bine; ai tras frumuşel
condeiul.
Pristanda: (uitandu-se pe sine şi razand) Curat condei! (luandu-şi numaidecat seama, naiv.) Adicate, cum condei, coane Fanica?…
Tipatescu: Contul jidanului s-a platit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri.
Pristanda: (naiv) Da.
Tipatescu: Ei?… s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?
Pristanda: (cu tarie) S-a pus, coane Fanica, s-a pus… Poate unul-doua sa le fi dat vantul jos… da s-a pus…
Tipatescu: Patruzeci şi patru?
Pristanda: Patruzeci şi patru în cap, coane Fanica.
Tipatescu: (razand) Nu umbla cu mofturi, Ghiţa. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trasura cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţa, zice: „Ia sa-i numaram steagurile lui Ghiţa”…
Pristanda: (mahnit) Îmi pare rau! Tocmai coane Joiţica, tocmai dumneei, care de!… Sa ne aşteptam de la dumneei la o protecţie…
Tipatescu: Apoi, ea n-a zis-o cu rautate, a zis-o în gluma. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea ca eşti omul nostru…
Pristanda: Al dumneavoastra, coane Fanica, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia… Ei? Şi le-aţi numarat, coane Fanica?… Ei? Aşa e? Patruzeci şi patru…
Tipatescu: Vreo paispce… cinspce.
Pristanda: Apoi sa le numaram, coane Fanica; sa le numaram; doua la prefectura.
Tipatescu: Doua…
Pristanda: Doua pe piaţa lui 11 Fevruarie…
Tipatescu: Patru…
Pristanda: (cautand în gand) Doua la primarie…
Tipatescu: Şase…
Pristanda: (acelaşi loc) Unul la şcoala de baieţi…
Tipatescu: Şapte…
Pristanda: Unul… la şcoala de fete…
Tipatescu: Opt…
Pristanda: Unul la spital…
Tipatescu: Noua…
Pristanda: Doua… la catrindala, la Sf. Niculae…
Tipatescu: Unsprezece.
Pristanda: Doua la prefectura… paispce…
Tipatescu: (razand) Le-ai mai numarat pe ale de la prefectura.
Pristanda: Nu, coane Fanica, sa traiţi! (continua repede, pe nerasuflate.) Doua la primarie, optspce, patru la şcoli, douazeci şi patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci…
Tipatescu: (razand) Le-ai maii numarat o data pe toate astea şi aduni rau…
Pristanda: Doamne pazeşte, coane Fanica, sa traiţi, patruzeci şi patru, în cap… patruzeci şi patru… Cum zic, unul-doua, poate vantul… ori cine ştie…
Tipatescu: (razand) Ghiţa… apoi nu ma orbi de la obraz aşa.
Pristanda: (schimband deodata tonul, umilit şi naiv) Famelie mare… renumeraţie dupa buget mica…
Tipatescu: (uitandu-se la ceas) Ia sa lasam steagurile, Ghiţa…
Pristanda: Curat sa le lasam, coane Fanica.
Tipatescu: Spune odata istoria de-aseara, ca ma grabesc.
Pristanda: Bine ziceţi, coane Fanica. Aseara pe la zece şi jumatate, ma duc acasa, îmbuc ceva şi ma dau aşa pe-o parte sa aţipesc numai un minuţel, ca eram prapadit de ostenit de la foc. Nevasta zice, pardon: „Dezbraca-te Ghiţa, şi te culca”. Eu, nu; eu, la datorie, coane Fanica, zi şi noapte la datorie. Aşa, ma scol cam pe la douaspce fara un sfert, şi, pardon, ma dezbrac de mondir, scoţ chipiul, ma-mbrac ţivileşte şi plec… la datorie, coane Fanica. Pana sa plec se facuse vreo unul dupa douaspce. O iau prin dosul primariei, şi apuc pe maidan ca sa ies la bariera „Unirii”. Cand dau sa trec maidanul, vaz lumina la ferestrele de din dos ale lui d. Nae Caţavencu, şi ferestrele vraişte. Ulucile înalte… daca te sui pe uluci, poţi intra pe fereastra în casa. Eu, cu gandul la datorie, ce-mi da în gand ideea? Zic: ia sa mai ciupim noi ceva de la onorabilul, ca nu strica… şi binişor, ca o pisica, ma sui pe uluci şi ma pui s-ascult: auzeam şi vedeam cum v-auz şi m-auziţi, coane Fanica, ştiţi ca la teatru.
Tipatescu: Ei, ce?
Pristanda: Jucasera stos.
Tipatescu: Cine era?
Pristanda: Cine sa fie? Dascalimea: Ionescu, Popescu, popa Pripici…
Tipatescu: Şi popa?
Pristanda: Da, popa şi d. Tachiţa, şi Petcuş, şi Zapisescu, toata gaşca-n par. Jocul era pe ispravite… şi fumarie de tutun… ieşea pe fereastra ca de la vapor. Mai juca popa şi cu Petcuş. Ăilalţi şedeau de vorba.
Tipatescu: Şi Caţavencu ma-njura?
Pristanda: Grozav, coane Fanica, pe guvern şi pe dv…. şi-şi numara voturile.
Tipatescu: Dascalimea, popa şi moflujii.
Pristanda: Curat moflujii!
Tipatescu: Las ca le dau eu voturi.
Pristanda: Da sa vedeţi ce s-a-ntamplat… coane Fanica. Din vorba-n vorba, Caţavencu zice: „Ma prinz cu d-voastra ca o sa voteze cu noi cine cu gandul nu gandiţi, unul pe care conteaza bampirul – şi acolo, pardon, tot bampir va zicea – pe care conteaza bampirul ca pe Dumnezeu… şi cand l-om avea pe ala, i-avem pe toţi… Ia ascultaţi scrisoarea asta”… şi scoate o scrisorica din portofel… „Ia ascultaţi…” Diavolul de popa, n-are de lucru? Se scoala repede de la joc şi zice: „Sa ma-ngropi, sufletul meu, Naica, nu citi… stai, s-o ascult şi eu… sa-mi aprinz numai ţigara…” Şi, coane Fanica, se scoala de la joc, aprinde chibritul, trage din ţigara şi vine sa arunce chibritul aprins pe fereastra drept în ochii mei… Ma trag înapoi, alunec de pe uluci şi caz pe maidan, peste un dobitoc, care pesemne trece ori şedea langa uluci. Dobitocul începe sa strige, toţi din casa sar navala la fereastra; eu, cum cazusem, ma ridic degraba, o iau pituliş pe langa uluci şi intru în curtea primariei.
Tipatescu: (interesandu-se de povestire) Ei?
Pristanda: M-am maiîntors eu, dar închisesera ferestrele şi lasasera perdelele.
Tipatescu: Cine sa fie? Ce scrisoare? Nu pricep… Ghiţa, eu trebuie sa ma duc la dejun, sa nu fac pe nenea Zaharia şi pe Zoe sa m-aştepte. Ei nu dejuneaza fara mine, şi nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Şi mai ales cum e Zoe nerabdatoare…
Pristanda: Ce-mi ordonaţi, coane Fanica?
Tipatescu: Sa-mi afli ce scrisoare e aia şi de cine e vorba.
Pristanda: Ascult, coane Fanica.
Tipatescu: Daca s-ar putea sa punem mana şi pe firul asta, – nu doar ca mi-e teama de intrigile proaste ale lui Caţavencu, – dar n-ar fi rau sa-l dezarmam cu desavarşire, ş-apoi sa-l lucram pe onorabilul!
Pristanda: Curat sa-l lucram!
Tipatescu: Stai un minut pana sa-mi schimb haina; ieşim împreuna; am sa-ţi mai spun ceva.
Pristanda: Stau, coane Fanica.
(Tipatescu iese în stanga.)
SCENA II
Pristanda: (singur) Grea misie, misia de poliţai… Şi conul Fanica cu coana Joiţica mai stau sa-mi numere steagurile… Tot vorba bietei neveste, zice: „Ghiţa, Ghiţa, pupa-l în bot şi-i papa tot, ca satulul nu crede la îl flamand…” Zic: curat! De-o pilda, conul Fanica: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache… (luandu-şi seama) babachii… Da eu, unde? Famelie mare, renumeraţie dupa buget mica. (şase în fund pe un scaun la o parte.)
SCENA III
Zaharia Trahanache, Ghiţa Pristanda, apoi Tipatescu şi Zoe
Trahanache: (intra prin fund, fara sa ia seama la Ghiţa, care se ridica rapede la intrare. Trahanache e mişcat) A! Ce corupta soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul… Bine zice fiu-meu de la facultate alaltaieri în scrisoare: vezi, tanar tanar, dar cop, serios baiat! Zice:
„Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fara prinţipuri, va sa zica ca nu le are!”… Auzi d-ta mişelie, infamie. (vede pe Ghiţa.) Aici era Ghiţa? (se stapaneşte.)
Pristanda: Aici, sarut mana, coane Zahario.
Trahanache: Fanica a ieşit?
Pristanda: Ba nu, coane Zahario, vine numaidecat momental, e dincolo… A! Iata conul Fanica.
Tipatescu: (cu palaria şi haina de oraş vine din stanga, e surprins la vederea lui Zaharia) Neica Zaharia! Cum se poate? Ai ieşit înainte de dejun? Ce e?
Trahanache: E comedie, mare comedie, Fanica, stai sa-ţi spui. (îi face semn sa expedieze pe Pristanda.)
Pristanda: (rapede) Mai aveţi ceva sa-mi ordonaţi, coane Fanica?
Tipatescu: Nu… Nu uiţi de ce-am vorbit. Trebuie sa avem dezlegarea istoriei cat mai degraba.
Pristanda: Ascult.
Tipatescu: Nene Zahario, e lung ce ai sa-mi spui? Nu mi-o poţi spune la dejun?
Trahanache: Ai puţintica rabdare… Nu trebuie sa ştie Joiţica… E comedie mare, Fanica. (şede pe canapea, cu spatele spre fund.)
Tipatescu: (uitandu-se la ceas) Atuncea treci, Ghiţa, pe la nenea Zaharia p-acasa şi lasa-i vorba coanei Joiţichii – nu-i aşa, nene Zahario? – Sa fie aşa de buna sa nu se supere daca om întarzia de la dejun… avem ceva politica de vorbit între barbaţi.
Pristanda: Ascult, coane Fanica.
(Pristanda pleaca spre fund. Tipatescu se întoarce spre Trahanache şi coboara. Cand Pristanda vrea sa iasa prin fund, uşa din dreapta se deschide puţin, Zoe scoate capul, cheama pe Pristanda: „Pst! Pst! şi închide repede uşa. Tipatescu se întoarce şi îl vede pe Pristanda langa uşa din dreapta.)
Tipatescu: Ai? Un te duci?
Pristanda: (facandu-i semn sa taca şi aratandu-i pe Trahanache) Unde mi-aţi ordonat.
Tipatescu: (fara a înţelege) De ce nu ieşi prin faţa?
Pristanda: (urmandu-şi jocul) Da, prin faţa…
(se-ntoarce spre uşa din fund. Tipatescu se-ntoarce iar spre Trahanache. Jocul Zoii se repeta. Fanica se-ntoarce iar. Ghiţa, care este iar langa uşa din dreapta, iese navala pe acolo. Tipatescu, dand din umeri, fara sa-nţeleaga, se coboara sa şaza pe fotoliu, langa Trahanache.)
SCENA IV
Tipatescu, Trahanache
Tipatescu: Ei! Neica Zahario, ce e? Ia spune, te vaz cam schimbat!…
Trahanache: Ai puţintica rabdare, sa vezi… Azi-dimineaţa, pe la opt şi jumatate, intra feciorul în odaie, – nici nu-mi bausem cafeaua, – îmi da un ravaşel şi-mi zice ca aşteapta raspuns… De la cine era ravaşelul?
Tipatescu: De la cine?
Trahanache: De la onorabilul d. Nae Caţavencu.
Tipatescu: De la Caţavencu?
Trahanache: Zic: ce are a face Caţavencu cu mine şi eu cu Caţavencu, nici în clin, nici în maneci, ba chiar putem zice, daca consideram dupa prinţipuri, dinpotriva.
Tipatescu: Fireşte… Ei?
Trahanache: Stai, sa vezi. (scoate un ravaşel din buzunar şi-l da lui Tipatescu.)
Tipatescu: (luand ravaşelul şi citind) „Venerabilul d. Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului permanent, al Comitetului şcolar, al Comitetului electoral, al Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţie… Loco. (scoate hartia din plic.) Venerabile domn, în interesul onoarii d-voastre de cetaţean şi de tata de familie, va rugam sa treceţi astazi între orele 9 jum. şi 10Êa.m. pe la biuroul ziarului „Racnetul Carpaţilor” şi sediul Societaţii Enciclopedice-Cooperative „Aurora Economica Romana” unde vi se va comunica un document de cea mai mare importanţa pentru d-voastra… Al d-voastre devotat, Caţavencu, director-proprietar al ziarului „Racnetul Carpaţilor”, prezident fundator al Societaţii Enciclopedice-Cooperative „Aurora Economica Romana”…” Ei? Ce document?
Trahanache: Ai puţintica rabdare! Sa vezi… M-am gandit: sa nu ma duc… sa ma duc… sa nu ma duc… ia, numai de curiozitate, sa ma duc, sa vaz ce moft mai e şi asta. Ma îmbrac degraba, Fanica, şi ma duc.
Tipatescu: La Caţavencu?
Trahanache: Stai, sa vezi… la Caţavencu. – Cum intru se scoala cu respect şi ma pofteşte pe fotel. „Venerabile”-n sus, „venerabile”n jos. „Îmi pare rau, ca ne-am racit împreuna, zice el, ca eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru…” şi în sfarşit o suma de delicateţuri… Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat sa-mi araţi un docoment, arata docomentul!” Zice: „Mi-e teama, zice, ca o sa fie o lovitura dureroasa pentru d-ta, şi ar fi trebuit sa te pregatesc mai dinainte, d-ta un barbat aşa de, şi aşa de…” şi iar delicateţuri. Zic iar: „Stimabile, ai puţintica rabdare, docomentul”… El iar: „…ca de, damele…” Sa vezi unde vrea sa m-aduca mişelul!… Biata Joiţica! Sa nu cumva sa-i spui, sa nu care cumva sa afle! Cum e ea simţitoare!…
Tipatescu: Ce! A cutezat? Mizerabilul (se ridica turburat.)
Trahanache: (oprindu-l) Stai, sa vezi! „…ca de, damele, zice, nu înţeleg totdeauna meritele şi calitaţile morale ale barbatului, şi respectul care va sa zica, ce trebuie sa-i poarte…” În sfarşit (Tipatescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! Dupa ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: „Ia asculta, stimabile, ai puţintica rabdare: docomentul!” vede mişelul ca n-are încotro, şi-mi scoate o scrisorica… Ghiţi a cui şi catre bine?
Tipatescu: (de abia stapanindu-şi emoţia) A cui? A cui, nene Zahario?
Trahanache: Stai sa vezi. (raspicat şi razand.) A ta catra nevasta-mea, catra Joiţica! Scrisoare de amor în toata regula… Ai? Ce zici d-ta de asta?
Tipatescu: (turburat rau) Nu se poate, nu se poate!
Trahanache: Am citit-o de zece ori poate: o ştiu pe dinafara! Asculta: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adica eu) merge deseara la întrunire (întrunirea de alaltaieri seara). – Eu (adica tu) trebuie sa stau acasa, pentru ca aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie sa raspunz pe data; poate chiar sa ma cheme ministrul la telegraf. Nu ma aştepta, prin urmare, şi vino tu (adica nevasta-mea, Joiţica), la cocoşelul tau (adica tu) care te adora, ca totdeauna, şi te saruta de o mie de ori, Fanica…” (priveşte lung pe Tipatescu, care e în culmea agitaţiei.)
Tipatescu: (plimbandu-se înfuriat) Nu se poate! O sa-i rup oasele mizerabilului!… Nu se poate!
Trahanache: (placid) Fireşte ca nu se poate; dar ţi-ai fi închipuit aşa mişelie… (cu candoare.) Bine frate, înţeleg plastografie, pana unde se poate, dar pana aci nu înţeleg… Ei, Fanica, sa vezi imitaţie de scrisoare! Sa zici şi tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa juri! (oprindu-se şi privind pe Tipatescu, care se plimba cu pumnii încleştaţi; cu mirare şi ciuda.) Uite-te la el cum se turbura! Lasa, omule, zi-i mişel şi pace! Ce te aprinzi aşa? Aşa e lumea, n-ai ce-i face n-avem s-o schimbam noi. Cine-şi poate închipui pana unde poate merge mişelia omului!
Tipatescu: (acelaşi joc) Mizerabilul!
Trahanache: Mai omule, ai puţintica rabdare, zi-i ce i-am zis eu: „Eşti tare, stimabile, la machiaverlicuri, tare, n-am ce sa zic; dar nu ţi-ai gasit omul…” Ei, daca a vazut ca nu i se trece cu mine, ştii la ce-a ajuns? Mi-a spus ca, daca nu dau eu importanţa lucrului, o sa-i dea publicul, pentru ca scrisoarea o sa se publice duminica la gazata şi o sa fie pusa în cercevea, ca s-o vaza oricine-o pofti.
Tipatescu: (turbat) Îl împuşc! Îi dau foc! trebuie sa mi-l aduca aci numaidecat, viu ori mort, cu scrisoarea. (se rapede în fund.) Ghiţa! Ghiţa! Sa vie poliţaiul!
Trahanache: (dupa el pana în fund) Ai puţintica. (întorcandu-se singur în scena.) E iute! n-are cumpat. Aminteri bun baiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Într-o soţietate fara moral şi fara prinţip… trebuie sa ai şi puţintica diplomaţie!
Tipatescu: (întorcandu-se din fund) Infamul! Canalia!
Trahanache: Ei, astampara-te omule, şi lasa odata mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit. Deseara e întrunire. S-a hotarat? Punem candidaturalui Farfuridi? Ce facem? – Deseara, am aflat ca dascalimea cu Caţavencu şi cu toţi ai lor vor sa faca scandal. Trebuie sa-i spunem lui Ghiţa sa îngrijeasca. Mişelul de Caţavencu o sa ia deseara cuvantul ca sa ne combata…
Tipatescu: (fierband mereu) Nu te teme, nene Zahario, deseara d. Caţavencu nu o sa fie la întrunire, o sa fie în alta parte – la pastrare.
Trahanache: Aide, mergi la dejun?
Tipatescu: Nu, neica Zahario, mulţumim, am treaba. Du-te dumneata singur; sarutari de maini coanii Joiţichii.
Trahanache: Bine, dar la pranz desigur. Deseara eu ma duc la întrunire, trebuie sa stai cu Joiţica, i-e urat singura. Dupa întrunire avem preferanţa…
Tipatescu: (ameţit) Da, neica Zahario.
Trahanache: La revedere, Fanica.
Tipatescu: La revedere,
July 4, 2022
'O scrisoare pierdută' e o capodoperă.
July 13, 2022
Caragiale merită să fie in programa școlară? DA
Scrie teatru de calitate? DESIGUR
Scrie teatru de calitate? DESIGUR
February 26, 2023
Au fost bune. Limbajul utilizat e curios.
September 21, 2024
✧𝀈❀ „D-ale Carnavalului” review
❀ Rating: 3✯
❀ Num. Pages: 80
❀ Date Read: September 21st 2024
❀ Format: Physical
❀ Status: Read.
𝀈✵🎕✵𝀈
✧𝀈❀Overall thoughts:
Mai are rost să mai zic că și asta a fost o carte/piesă de teatru de care nu m-aș fi atins dacă nu mi-ar fi fost impus să o citesc? Probabil că nu. Recenzia mea este pt. „D-ale Carnavalului”. Probabil va fi la un moment dat editată pentru ce intră la bac și trebuie să citesc, dar încă nu.
În teorie, piesa asta de teatru ar trebui să fie o comedie, nu? N-am râs nici măcar o dată. Am putut vedea umorul și critica autorului printre rândurile operei, dar nu mi s-a părut amuzant, ci, mai repede, trist. Am avut senzația că mă uit la un film cu proști, nu că citesc o comedie, însă probabil ăsta era și rostul piesei acesteia de teatru. Pe scurt, este o comedie legată de înșelatul în dragoste, însă nu m-a făcut să simt nimic altceva decât mila față de personaje.
3 stele!
𝀈✵🎕✵𝀈
✧𝀈❀Un rezumat detaliat al piesei de teatru „D-ale Carnavalului”:
ACTUL I: Pe Nae Girimea, un bărbier și subchirurg, îl caută Pampon, dar el este plecat. Iordache, ucenicul lui Nae, îl întâmpină, iar la vederea unui bilet de abonament la frizerie ieșit din comerț, acesta îi poveștește de cum au fost păcăliți timp de 10 luni de un client, care ștergea validarea de pe bilet. Lui Pampon i se cășună o idee și pleacă, iar Mița, amanta lui Nae, intră în locul lui. Îi plânge lui Iordache că a fost înșelată de către Nae.
Apoi, vine un catindat foarte indecis între a-și scoate sau nu măseaua. Pleacă, Nae tot nu vine, iar Iordache merge să-și ia ceva de mâncare. Revine Pampon și discută cu Mița. Ei discută despre faptul că ambii au fost înșelați, iar apoi, se constată că Nae a înșelat-o pe Mița cu Didina, care la rândul ei era amanta lui Pampon. Nae și-a lăsat la Didina o scrisoare de la Mița și biletul de care a povestit Iordache, care fusese confiscat de către Nae. Pampon nu sesizează că Nae este cel cu care a fost înșelat de către Didina și cade de comun acord cu Mița să se răzbune împreună. Vine Crăcănel, amantul dintâi al Miței, iar Mița se ascunde. Confundându-l, Pampon îl crede amantul cu care a fost înșelat, iar după ce Iordache îl expediază pe Crăcănel din frizerie, Pampon se ia după el și îl trage la răspundere + semi bate.
Vine Nae, o vede pe Mița și-l expediază pe Iordache. Mița îl trage la răspundere că de ce a înșelat-o, are o sticluță cu otravă cu care-l amenință, însă Nae îi ia sticluța și continuă să se certe până apare Crăcănel, Catindatul și Pampon. Nae îi scoate măseaua greșită Catindatului, iar ceilalți doi se bat din nou.
ACTUL al II-lea: La un bal mascat, Catindatul se îmbată de durerea de măsea și comentează că este cât pe ce să fie trimis acasă. Didina bea și ea, îl așteaptă pe Nae și este recunoscută de către Catindat. Există și Crăcănel cu Pampon și Nae și cu Iordache în peisaj și apare și Mița, care-l așteaptă tot pe Nae. Pampon cu Crăcănel se ceartă din nou, au loc neînțelegeri, iar Crăcănel află că l-a înșelat Mița. (Fun fact: a fost înșelat de 8 ori în total) Mița se îmbracă cu hainele Didinei, Iordache cu ale lui Nae, iar Nae cu Catindatul fac schimb de costumații și ei. După certuri și planuri de răzbunare, toți se iau după Catindat, care era în hainele lui Nae și a fost confundat cu el. Îi este cerut să-și dea masca jos, însă până s-o facă, Mița îi aruncă cu otravă în ochi. Pampon cu Crăcănel îl iau la bătaie.
ACTUL al III-lea: Iordache, Nae și Didina se întorc la frizerie și bârfesc. Pampon, Catindatul și Crăcănel dau să-l prindă pe Nae, furioși. Se ceartă toți cu un polițai. Aflăm că Mița n-a avut otravă, ci cerneală violentă. Se schimbă scena, iar Mița și cu Didina se nimeresc în același loc. Se ceartă și se iau la bătaie. Nae le desparte și le pune să se întoarcă fiecare la amantul ei dintâi. (mai repede gagicul)
Apoi, se reunesc toate personajele în armonie. Toți sunt foarte prietenoși. The end.
𝀈✵🎕✵𝀈
❀ Rating: 3✯
❀ Num. Pages: 80
❀ Date Read: September 21st 2024
❀ Format: Physical
❀ Status: Read.
𝀈✵🎕✵𝀈
✧𝀈❀Overall thoughts:
Mai are rost să mai zic că și asta a fost o carte/piesă de teatru de care nu m-aș fi atins dacă nu mi-ar fi fost impus să o citesc? Probabil că nu. Recenzia mea este pt. „D-ale Carnavalului”. Probabil va fi la un moment dat editată pentru ce intră la bac și trebuie să citesc, dar încă nu.
În teorie, piesa asta de teatru ar trebui să fie o comedie, nu? N-am râs nici măcar o dată. Am putut vedea umorul și critica autorului printre rândurile operei, dar nu mi s-a părut amuzant, ci, mai repede, trist. Am avut senzația că mă uit la un film cu proști, nu că citesc o comedie, însă probabil ăsta era și rostul piesei acesteia de teatru. Pe scurt, este o comedie legată de înșelatul în dragoste, însă nu m-a făcut să simt nimic altceva decât mila față de personaje.
3 stele!
𝀈✵🎕✵𝀈
✧𝀈❀Un rezumat detaliat al piesei de teatru „D-ale Carnavalului”:
ACTUL I: Pe Nae Girimea, un bărbier și subchirurg, îl caută Pampon, dar el este plecat. Iordache, ucenicul lui Nae, îl întâmpină, iar la vederea unui bilet de abonament la frizerie ieșit din comerț, acesta îi poveștește de cum au fost păcăliți timp de 10 luni de un client, care ștergea validarea de pe bilet. Lui Pampon i se cășună o idee și pleacă, iar Mița, amanta lui Nae, intră în locul lui. Îi plânge lui Iordache că a fost înșelată de către Nae.
Apoi, vine un catindat foarte indecis între a-și scoate sau nu măseaua. Pleacă, Nae tot nu vine, iar Iordache merge să-și ia ceva de mâncare. Revine Pampon și discută cu Mița. Ei discută despre faptul că ambii au fost înșelați, iar apoi, se constată că Nae a înșelat-o pe Mița cu Didina, care la rândul ei era amanta lui Pampon. Nae și-a lăsat la Didina o scrisoare de la Mița și biletul de care a povestit Iordache, care fusese confiscat de către Nae. Pampon nu sesizează că Nae este cel cu care a fost înșelat de către Didina și cade de comun acord cu Mița să se răzbune împreună. Vine Crăcănel, amantul dintâi al Miței, iar Mița se ascunde. Confundându-l, Pampon îl crede amantul cu care a fost înșelat, iar după ce Iordache îl expediază pe Crăcănel din frizerie, Pampon se ia după el și îl trage la răspundere + semi bate.
Vine Nae, o vede pe Mița și-l expediază pe Iordache. Mița îl trage la răspundere că de ce a înșelat-o, are o sticluță cu otravă cu care-l amenință, însă Nae îi ia sticluța și continuă să se certe până apare Crăcănel, Catindatul și Pampon. Nae îi scoate măseaua greșită Catindatului, iar ceilalți doi se bat din nou.
ACTUL al II-lea: La un bal mascat, Catindatul se îmbată de durerea de măsea și comentează că este cât pe ce să fie trimis acasă. Didina bea și ea, îl așteaptă pe Nae și este recunoscută de către Catindat. Există și Crăcănel cu Pampon și Nae și cu Iordache în peisaj și apare și Mița, care-l așteaptă tot pe Nae. Pampon cu Crăcănel se ceartă din nou, au loc neînțelegeri, iar Crăcănel află că l-a înșelat Mița. (Fun fact: a fost înșelat de 8 ori în total) Mița se îmbracă cu hainele Didinei, Iordache cu ale lui Nae, iar Nae cu Catindatul fac schimb de costumații și ei. După certuri și planuri de răzbunare, toți se iau după Catindat, care era în hainele lui Nae și a fost confundat cu el. Îi este cerut să-și dea masca jos, însă până s-o facă, Mița îi aruncă cu otravă în ochi. Pampon cu Crăcănel îl iau la bătaie.
ACTUL al III-lea: Iordache, Nae și Didina se întorc la frizerie și bârfesc. Pampon, Catindatul și Crăcănel dau să-l prindă pe Nae, furioși. Se ceartă toți cu un polițai. Aflăm că Mița n-a avut otravă, ci cerneală violentă. Se schimbă scena, iar Mița și cu Didina se nimeresc în același loc. Se ceartă și se iau la bătaie. Nae le desparte și le pune să se întoarcă fiecare la amantul ei dintâi. (mai repede gagicul)
Apoi, se reunesc toate personajele în armonie. Toți sunt foarte prietenoși. The end.
𝀈✵🎕✵𝀈
November 22, 2025
ENGLISH VERSION
I finished a collection of five plays by I. L. Caragiale (O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Năpasta and Conu Leonida față cu reacțiunea). One thing struck me: in four of them, the entire plot erupts because a wife cheats on her husband. It almost feels like the classical pattern of blaming the woman for everything, while the husband usually ends up looking innocent, oblivious, or simply ridiculous. Somehow, society collapses around them, but they walk away untouched. It’s absurd, and that absurdity is precisely what creates the comedy.
It was fascinating to reread stories that I once had to read in school. Now I see them completely differently. I noticed how much the Romanian language has evolved, and how many expressions that were normal in Caragiale’s time sound old-fashioned or even incorrect today. That evolution actually adds extra charm.
I laughed a lot while reading, so the plays definitely achieved their purpose. I can’t wait to see them performed in the theatre.
––––––––––––––
ROMÂNĂ
Am terminat o selecție de cinci piese de Caragiale (O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Năpasta și Conu Leonida față cu reacțiunea). Ce m-a surprins de data asta este faptul că în patru dintre ele întreaga intrigă pornește de la o nevastă care își înșală soțul. Parcă e o rețetă veche de a pune totul în cârca femeii, în timp ce soțul rămâne neatins, nevinovat sau pur și simplu complet ignorant. Lumea se prăbușește în jurul lor, dar ei nu observă nimic. E absurd – și tocmai din absurdul ăsta se naște comicul.
A fost interesant să recitesc texte pe care eram obligată să le citesc în școală. Acum le văd cu totul altfel. Am observat cât de mult a evoluat limba română și cum expresii care erau perfect normale în vremea lui Caragiale astăzi sună arhaic sau greșit. Tocmai asta dă un farmec aparte lecturii.
Am râs de multe ori citind, așa că piesele și-au atins scopul. De-abia aștept să le văd și pe scenă.
––––––––––––––
Putem rafina tonul să fie mai ironic, mai academic sau mai personal, în funcție de unde vrei să publici textul.
I finished a collection of five plays by I. L. Caragiale (O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Năpasta and Conu Leonida față cu reacțiunea). One thing struck me: in four of them, the entire plot erupts because a wife cheats on her husband. It almost feels like the classical pattern of blaming the woman for everything, while the husband usually ends up looking innocent, oblivious, or simply ridiculous. Somehow, society collapses around them, but they walk away untouched. It’s absurd, and that absurdity is precisely what creates the comedy.
It was fascinating to reread stories that I once had to read in school. Now I see them completely differently. I noticed how much the Romanian language has evolved, and how many expressions that were normal in Caragiale’s time sound old-fashioned or even incorrect today. That evolution actually adds extra charm.
I laughed a lot while reading, so the plays definitely achieved their purpose. I can’t wait to see them performed in the theatre.
––––––––––––––
ROMÂNĂ
Am terminat o selecție de cinci piese de Caragiale (O scrisoare pierdută, D’ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Năpasta și Conu Leonida față cu reacțiunea). Ce m-a surprins de data asta este faptul că în patru dintre ele întreaga intrigă pornește de la o nevastă care își înșală soțul. Parcă e o rețetă veche de a pune totul în cârca femeii, în timp ce soțul rămâne neatins, nevinovat sau pur și simplu complet ignorant. Lumea se prăbușește în jurul lor, dar ei nu observă nimic. E absurd – și tocmai din absurdul ăsta se naște comicul.
A fost interesant să recitesc texte pe care eram obligată să le citesc în școală. Acum le văd cu totul altfel. Am observat cât de mult a evoluat limba română și cum expresii care erau perfect normale în vremea lui Caragiale astăzi sună arhaic sau greșit. Tocmai asta dă un farmec aparte lecturii.
Am râs de multe ori citind, așa că piesele și-au atins scopul. De-abia aștept să le văd și pe scenă.
––––––––––––––
Putem rafina tonul să fie mai ironic, mai academic sau mai personal, în funcție de unde vrei să publici textul.
June 4, 2021
Înainte de toate, recomand ca aceste piese să fie citite împreună cu audiobook (teatru radiofonic pe youtube), deoarece e o experiență cu totul inedită.
Am avut de citit "O scrisoare pierdută" pentru școală, așa ca am mers la bibliotecă și am împrumutat acest volum de teatru. Am citit scrisoarea pierdută și, din curiozitate, am zis că citesc și restul pieselor (5 în total). Toate au avut farmecul lor, dar scrisoarea pierdută mi s-a părut cea mai slabă, probabil pentru că nu e o poveste care să mă intrige atât de mult, iar pe lângă asta, unele personaje m-au enervat la culme.
Ceea ce îmi place la Caragiale este stilul său de a satiriza stereotipurile societății, cu un umor extrem de fin și bine sudat în poveste, așa cum ne obișnuieșe autorul.
Aș avea destul de multe de spus în legătură cu această carte, dar nu o să mă întind prea mult cu vorba. În orice caz, chiar recomand cartea asta, se citește ușor și consider ca m-a ajutat în lupta mea cu reading slump-ul.
Am avut de citit "O scrisoare pierdută" pentru școală, așa ca am mers la bibliotecă și am împrumutat acest volum de teatru. Am citit scrisoarea pierdută și, din curiozitate, am zis că citesc și restul pieselor (5 în total). Toate au avut farmecul lor, dar scrisoarea pierdută mi s-a părut cea mai slabă, probabil pentru că nu e o poveste care să mă intrige atât de mult, iar pe lângă asta, unele personaje m-au enervat la culme.
Ceea ce îmi place la Caragiale este stilul său de a satiriza stereotipurile societății, cu un umor extrem de fin și bine sudat în poveste, așa cum ne obișnuieșe autorul.
Aș avea destul de multe de spus în legătură cu această carte, dar nu o să mă întind prea mult cu vorba. În orice caz, chiar recomand cartea asta, se citește ușor și consider ca m-a ajutat în lupta mea cu reading slump-ul.
September 12, 2021
Volume containing both masterpieces like "O scrisoare pierduta" and "O noapte furtunoasa", and other, rather mediocre, plays. Overall an average read.
Read
April 22, 2024Și aici se încadrează genul comedie ca exemplu ,,Conul Leonida" în carte se petrec multe pățanii și tot de odată este. Vorba de o scrisoare pierduta ,de gelozie etc.
October 6, 2024
🧑🏻💼👩❤️👨👒👗🪭🌫️🌃🗾🎐🏕️🎡🪻🌷💮🌸🦋📒📔📗📘📕📖📑🧧🔖🧋☕🍹🧁🍰
April 17, 2022
" 𝖮𝗆𝗎𝗅, 𝖻𝗎𝗇𝗂𝗈𝖺𝗋ă, 𝖽𝖾 𝗉𝖺𝗋 𝖾𝗀𝗓𝖺𝗆𝗉𝗅𝗎, 𝖽𝗂𝗇𝗍𝗋-𝗎𝗇 𝗇𝗎-ș𝗍𝗂𝗎-𝖼𝖾 𝗈𝗋𝗂 𝖼𝖾𝗏𝖺, 𝖼𝗎𝗆 𝖾 𝗇𝖾𝗏𝗋𝗂𝖼𝗈𝗌, 𝖽𝖾 𝖼𝗎𝗋𝗂𝗈𝗓𝗂𝗍𝖺𝗍𝖾, 𝗂𝗇𝗍𝗋ă 𝗅𝖺 𝗈 𝗂𝖽𝖾𝖾, 𝖺 𝗂𝗇𝗍𝗋𝖺𝗍 𝗅𝖺 𝗈 𝗂𝖽𝖾𝖾? 𝖿𝖺𝗇𝖽𝖺𝖼𝗌𝗂𝖺 𝖾 𝗀𝖺𝗍𝖺; 𝖾𝗂! ș𝗂 𝖽𝗎𝗉ă 𝖺𝗂𝖺, 𝖽𝗂𝗇 𝖿𝖺𝗇𝖽𝖺𝖼𝗌𝗂𝖾 𝖼𝖺𝖽𝖾 𝗅𝖺 𝗂𝗉𝗈𝗁𝗈𝗇𝖽𝗋𝗂𝖾. "
October 14, 2020
O noapte furtunoasă - 2.5★
Conul Leonida față cu reacțiunea - 2★
O scrisoare pierdută - 2.5★
D-ale carnavalului - 2★
Năpasta - 3★
Total: 2.4★(~2.5★)
Conul Leonida față cu reacțiunea - 2★
O scrisoare pierdută - 2.5★
D-ale carnavalului - 2★
Năpasta - 3★
Total: 2.4★(~2.5★)
Displaying 1 - 26 of 26 reviews