What do you think?
Rate this book
Străzi întunecate Vol.1 - antologie de urban fantasy
Cu Dahlia, femeia-vampir, facem cunostinta la un ospat tinut in cinstea creaturilor noptii. Cu anumite farmece periculoase patrundem in „locuri unde nimeni n-ar trebui sa se aventureze“. Detectivul John Taylor, obisnuit cu fantomele, are de rezolvat cel mai straniu caz: o vrajitoare si-a pierdut inima si o vrea inapoi. Iar un vanator de stafii descopera ca unele naluci sunt mai greu de vanat decat altele... In aceste Strazi Intunecate, enigmele, primejdiile si amenintarile pandesc la fiecare pagina. George R.R. Martin si Gardner Dozois au realizat o antologie de citit pe nerasuflate, care a cucerit milioane de cititori.
„Fie ca esti un fan al romanului politist, al genului urban fantasy, al horrorului sau al SF-ului, ar trebui sa gasesti in aceste pagini cativa dintre scriitorii tai preferati... si alti scriitori de care n-ai auzit, dar care credem ca-ti vor placea cel putin la fel de mult. Vino, asadar, pe aceste strazi intunecate alaturi de noi si hai sa vedem unde vom ajunge.“
George R.R. Martin
„Fie ca esti un fan al romanului politist, al genului urban fantasy, al horrorului sau al SF-ului, ar trebui sa gasesti in aceste pagini cativa dintre scriitorii tai preferati... si alti scriitori de care n-ai auzit, dar care credem ca-ti vor placea cel putin la fel de mult. Vino, asadar, pe aceste strazi intunecate alaturi de noi si hai sa vedem unde vom ajunge.“
George R.R. Martin
- GenresFantasyScience Fiction
400 pages, Paperback
First published January 1, 2011
1 person is currently reading
25 people want to read
About the author
George R.R. Martin
1,509 books119k followersGeorge Raymond Richard "R.R." Martin was born September 20, 1948, in Bayonne, New Jersey. His father was Raymond Collins Martin, a longshoreman, and his mother was Margaret Brady Martin. He has two sisters, Darleen Martin Lapinski and Janet Martin Patten.
Martin attended Mary Jane Donohoe School and Marist High School. He began writing very young, selling monster stories to other neighborhood children for pennies, dramatic readings included. Later he became a comic book fan and collector in high school, and began to write fiction for comic fanzines (amateur fan magazines). Martin's first professional sale was made in 1970 at age 21: The Hero, sold to Galaxy, published in February, 1971 issue. Other sales followed.
In 1970 Martin received a B.S. in Journalism from Northwestern University, Evanston, Illinois, graduating summa cum laude. He went on to complete a M.S. in Journalism in 1971, also from Northwestern.
As a conscientious objector, Martin did alternative service 1972-1974 with VISTA, attached to Cook County Legal Assistance Foundation. He also directed chess tournaments for the Continental Chess Association from 1973-1976, and was a Journalism instructor at Clarke College, Dubuque, Iowa, from 1976-1978. He wrote part-time throughout the 1970s while working as a VISTA Volunteer, chess director, and teacher.
In 1975 he married Gale Burnick. They divorced in 1979, with no children. Martin became a full-time writer in 1979. He was writer-in-residence at Clarke College from 1978-79.
Moving on to Hollywood, Martin signed on as a story editor for Twilight Zone at CBS Television in 1986. In 1987 Martin became an Executive Story Consultant for Beauty and the Beast at CBS. In 1988 he became a Producer for Beauty and the Beast, then in 1989 moved up to Co-Supervising Producer. He was Executive Producer for Doorways, a pilot which he wrote for Columbia Pictures Television, which was filmed during 1992-93.
Martin's present home is Santa Fe, New Mexico. He is a member of Science Fiction & Fantasy Writers of America (he was South-Central Regional Director 1977-1979, and Vice President 1996-1998), and of Writers' Guild of America, West.
http://us.macmillan.com/author/george...
Martin attended Mary Jane Donohoe School and Marist High School. He began writing very young, selling monster stories to other neighborhood children for pennies, dramatic readings included. Later he became a comic book fan and collector in high school, and began to write fiction for comic fanzines (amateur fan magazines). Martin's first professional sale was made in 1970 at age 21: The Hero, sold to Galaxy, published in February, 1971 issue. Other sales followed.
In 1970 Martin received a B.S. in Journalism from Northwestern University, Evanston, Illinois, graduating summa cum laude. He went on to complete a M.S. in Journalism in 1971, also from Northwestern.
As a conscientious objector, Martin did alternative service 1972-1974 with VISTA, attached to Cook County Legal Assistance Foundation. He also directed chess tournaments for the Continental Chess Association from 1973-1976, and was a Journalism instructor at Clarke College, Dubuque, Iowa, from 1976-1978. He wrote part-time throughout the 1970s while working as a VISTA Volunteer, chess director, and teacher.
In 1975 he married Gale Burnick. They divorced in 1979, with no children. Martin became a full-time writer in 1979. He was writer-in-residence at Clarke College from 1978-79.
Moving on to Hollywood, Martin signed on as a story editor for Twilight Zone at CBS Television in 1986. In 1987 Martin became an Executive Story Consultant for Beauty and the Beast at CBS. In 1988 he became a Producer for Beauty and the Beast, then in 1989 moved up to Co-Supervising Producer. He was Executive Producer for Doorways, a pilot which he wrote for Columbia Pictures Television, which was filmed during 1992-93.
Martin's present home is Santa Fe, New Mexico. He is a member of Science Fiction & Fantasy Writers of America (he was South-Central Regional Director 1977-1979, and Vice President 1996-1998), and of Writers' Guild of America, West.
http://us.macmillan.com/author/george...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
November 3, 2023
Urban fantasy, un subgen care a cunoscut în ultimii ani o ascensiune fulminantă, așa cum o spune chiar George R.R. Martin în prefața primului volum din Străzi întunecate, prefață care, mie cel puțin, mi s-a părut la fel de interesantă ca textele antologate. Martin ne explică originea subgenului, cel puțin în cazul colecției de față, amestec de horror și roman polițist noir. Am făcut această distincție fiindcă, deși, cum spuneam, subgenul ăsta ne-a invadat pur și simplu în ultimii ani, ceea ce a ajuns în librăriile noastre a fost mai mult YA urban fantasy, cu tot felul de adolescenți cu puteri supranaturale aflați în luptă cu forțele răului, chestie care, chiar și un fan ar trebui s-o recunoască, devine cam obositoare după o vreme…
De aceea povestirile astea au constituit o surpriză plăcută, autorii lor recunoscându-i drept înaintași pe Poe, Lovecraft ori Bram Stoker dar și pe Raymond Chandler, Dashiell Hammett, Micky Spillane, Ross Macdonald, eroii care străbat aceste străzi întunecate fiind din aceeași familie cu durii clasici, singuratici și hârșiți de viață, creați de aceștia din urmă: Marlowe, Sam Spade, Mike Hammer ori Lew Archer.
”Pe aceste străzi infame trebuie să pășească un bărbat care nu este el însuși infam, care nu e nici corupt, nici înfricoșat. Detectivul trebuie să fie un bărbat complet, un bărbat oarecare și totuși un bărbat neobișnuit”scria Chandler în eseul său Simpla artă de a ucide, iar frazele acestea ar putea constitui motto-ul colecției, cu mențiunea că uneori detectivul se întâmplă să fie femeie iar în multe cazuri investigatorii sunt tot atât de neobișnuiți precum creaturile cu care se confruntă…
Moarte de mâna Dahliei e o poveste din universul True Blood (Vampirii Sudului), având-o drept eroină pe Dahlia Lynley-Chivers, o femeie vampir sexy dar foarte periculoasă, cu care fanii lui Charlaine Harris s-au mai întâlnit citind cărțile din serie. La petrecerea prilejuită de ascensiunea lui Joaquin ca șerif al cuibului de vampiri din Rhodes, la care au fost invitate și alte creaturi fantastice, vârcolaci, demoni, semidemoni, vrăjitoare etc, unul dintre oamenii ”dependenți de colți”, trimiși de agenția de donatori de sânge, este descoperit mort în bucătărie, cu beregata smulsă.
Pe baza simțurilor foarte dezvoltate (miros și văz) dar și a inteligenței și spiritului de observație remarcabile, Dahlia și Matsuda Katamori, care ”fusese un soi de polițist cu vreo două secole în urmă”, reușesc să descopere vinovatul și să îndepărteze rapid cadavrul și suspiciunile polițiștilor sosiți la fața locului în urma unui apel anonim. Soluția misterului e previzibilă, farmecul poveștii e dat însă de stilul autoarei, de umorul ei și de interacțiunile dintre personaje, în special cele dintre Dahlia și toți ceilalți. E o eroină puternică, din categoria badass, căreia i-aș citi cu plăcere aventurile, dacă Charlaine Harris s-ar hotărî să le scrie.
Pornind de la legenda lui Robert Johnson, un bluesman care și-ar fi vândut sufletul diavolului în schimbul talentului/succesului, Joe R. Lansdale ne spune, în Umbra sângerândă, o poveste tulburătoare (în lipsă de un cuvânt mai bun) despre un alt muzician și pactul lui păgubos, narată, într-un stil amintind de maeștrii genului hardboiled, din perspectiva unui detectiv particular fără licență din America de la sfârșitul anilor ’40.
”Din când în când mai fac ceva muncă de detectiv pentru cunoscuți, care mă recomandă altora. N-am permis. În orașul ăsta negrii n-ar putea căpăta permis nici dacă s-ar căca sticlă pisată.”
O fostă iubită, îngrijorată de soarta fratelui ei, Tootie, îl trimite în căutarea acestuia iar el acceptă, în ciuda faptului că individul nu i-a plăcut niciodată. ”Trăia din banii ei obținuți din prostituție și nu-l deranja de loc. Nu-mi plăcea de el. Dar recunosc un lucru. Băiatu' ăla știa să cânte blues.”
Motivul îngrijorării, un disc de vinil trimis de Tootie, înregistrat cu o muzică stranie și dezagreabilă ce pare să-i afecteze într-un mod ciudat:”Era ceva înlăuntrul muzicii ăleia, ceva ce plescăia și se furișa, și gâlgâia, și delira, ceva neliniștitor ca un șarpe într-o mănușă de satin.”
Dintre toate textele antologate, ăsta mi s-a părut exemplul perfect de noir altoit cu horror, autorul are, cu siguranță, un talent remarcabil și o imaginație bolnavă, reușind să creeze, cu ajutorul unei cascade de imagini vizuale, auditive, olfactive, niște scene de coșmar pe care nu le poți uita cu una-cu două…
Inimă flămândă se petrece în inima ascunsă a Londrei, ”un loc întunecat și secret unde zeii și monștrii se încaieră pe alei, unde minunile și miracolele se găsesc două la un penny, unde tot și toți sunt de vânzare și unde toate visurile ți se pot îndeplini. Mai ales acelea din care te trezești urlând. În Zona Întunecată a Londrei este întotdeauna întuneric și-i întotdeauna ora trei dimineața, ora care pune la încercare sufletele oamenilor…și găsește că acestea lasă de dorit.”
Eroul seriei The Nightside, John Taylor, are reputația de a găsi întotdeauna ceea ce caută și acesta e motivul pentru care e angajat de Holly Wylde, o vrăjitoare care și-a pierdut inima…la propriu. Sau cel puțin așa susține ea, trimițându-l pe urmele unei casete speciale numite Pacea Inimii. Ceea ce urmează e o reinterpretare interesantă a romanului lui Dashiell Hammett, Șoimul maltez, în care Holly Wylde e la fel de încântătoare și mincinoasă precum Brigid O’Shaughnessy iar Elias Sweetman și Pistolarul sunt croiți după modelul duoului Casper Gutman—Wilmer Cook, singura diferență fiind aceea că tânărul pistolar din povestea noastră trage cu ”gloanțe conceptuale”(dar la fel de letale ca cele adevărate) iar finalul e ușor diferit.
Universul creat de Simon R. Green e foarte incitant, povestea mi-a plăcut destul de mult încât să-mi pară rău că în 2007, necunoscând nimic despre acest autor, am zis pas atunci când primele trei volume (Zona Întunecată, Trimișii Luminii și ai Întunericului, Tânguirea privighetorii) au apărut în românește la editura Vremea. Păcat, ar fi făcut o pereche grozavă cu cele din seria Dresden Files a lui Jim Butcher…
Ca și John Maddox Roberts, prezent în al doilea volum al antologiei, ori ca Danila Comastri-Montanari, David Wishart și chiar Caroline Lawrence, Steven Saylor scrie historical mysteries, perioada istorică vizată fiind antichitatea romană. Saylor e autorul seriei Roma Sub Rosa, avându-l drept erou pe Gordianus Descoperitorul, un detectiv avant la lettre. Eram deja familiarizată cu autorul și cu eroul lui prin intermediul editurii ALLFA care a publicat 2 volume din serie (al X-lea și al XIII-lea, în stil tipic românesc).
Povestea din antologie face însă parte dintr-un prequel al seriei, numit The Seven Wonders, în care Gordianus este un tânăr de 18 ani ce călătorește în căutarea celor șapte minuni ale antichității alături de tutorele său, poetul Antipater din Sidon.
Ajunși în Babilon, pentru a vedea grădinile suspendate ale Semiramidei, constată că orașul și-a pierdut aproape tot farmecul, devenind o ruină, palida umbră a măreței cetăți de odinioară. Doar poarta zeiței Ishtar și-a păstrat splendoarea, restul zidurilor au fost despuiate de cărămizile smălțuite, foarte căutate de colecționari.
Iar hanul la care au tras se află în vecinătatea unui templu părăsit care ar fi bântuit de spiritul răzbunător al unei femei, un lemur, după cum numesc romanii fantomele. Gordianus, bineînțeles, în loc să fie înspăimântat, devine curios…
N-aș considera-o (urban) fantasy, soluția misterului nefiind de natură supranaturală; are însă toate elementele care m-au făcut să îndrăgesc acest gen literar (atenția pentru detaliile care evocă perioada respectivă și dau autenticitate, amestecul între evenimentele și personajele istorice reale și cele fictive) și m-a făcut să mă întristez la gândul că niciuna din seriile astea n-au mai fost continuate de editurile care le-au lansat.
În Durere și suferință, un veteran cu PTSD, devenit polițist, anchetează, alături de partenerul său un caz aparent banal de incendiere și răpire (ori dispariție) a unei femei care însă devine din ce în ce mai complicat, mai straniu și mai periculos decât și-ar fi putut imagina.
Deși mi-a plăcut stilul lui S.M. Stirling iar personajele sunt convingătoare, nu pot spune că am apreciat prea mult povestea, poate din cauză că partea de horror a fost amânată până pe la sfârșit iar finalul n-a fost unul 100% satisfăcător. Te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, mi-a dat impresia de episod-pilot pentru un serial despre un polițist care luptă contra Forțelor Răului alături de partenerul lui non-uman (fiindcă n-am priceput despre ce creatură era vorba), urmând ca restul detaliilor să ne fie explicate în episoadele următoare. Ceea ce nu s-a mai întâmplat, evident.
E aceeași veche poveste-Carrie Vaughn, o nuvelă care mi-a amintit de Toți oamenii sunt muritori a lui Simone de Beauvoir și de povara nemuririi, chiar dacă eroul, vampir fiind, se presupune că a murit totuși la un moment dat. E o poveste dulce-amăruie, emoționantă însă mi s-a părut că se încadrează doar tangențial în genul literar al antologiei.
În Cel care dezlănțuie iadul, Laurie R. King ne prezintă ideea interesantă și destul de terifiantă—tocmai fiindcă pare posibilă—a unei inginerii genetice care a dus la apariția salaoamenilor, hibrizi umani având și ADN provenit de la Cryptobranchus alleganiensis, zisă și Hellbender, o salamandră gigantică din America de Nord, Hellbender fiind, de fapt, și titlul original al nuvelei.
Cum bine vă închipuiți, apariția/existența lor a creat controverse puternice, unii îi vor pur și simplu morți, văzându-i drept abominații, în timp ce alții îi consideră niște ”resurse neprețuite, a căror moștenire unică ar putea salva nenumărate vieți” și i-ar dori pe post de cobai în laboratoare. Așa că, în momentul în care mulți dintre ei încep să dispară, detectivul care se ocupă de caz nu știe la început a cui ar putea fi vina…
Un comentariu social cu privire la joaca de-a Dumnezeu, fundamentalism, diversitate și intoleranță/rasism deghizat inteligent într-o poveste polițistă plină de adrenalină care nu doar te încântă dar îți dă și ceva teme de gândire.
Glen Cook e un alt autor de care mi-aș fi dorit să aud înainte ca romanele lui—Compania neagră și Umbre stăruitoare—să dispară din librării deși poate că regretele nu-și au rostul având în vedere Hoții Umbrei, o poveste din seria Garret, PI. Nu că n-ar fi interesantă ori că universul creat nu e unul inedit, plin de personaje fantastice, ca asistenta lui Garret, dra Singe, o șobofată al cărei frate e unul dintre capii crimei organizate ori partenerul lui telepat, Mortul, ”un sfert de tonă de făptură non-umană decedată, instalată permanent într-un scaun din lemn de stejar făcut la comandă”. Doar că, tocmai când acțiunea atinsese punctul culminant și abia așteptam o soluționare isteață a misterului, s-a întâmplat finalul, brusc, abrupt și fără sens. Frustrare e un cuvânt prea blând pentru a-mi descrie reacția…
Doamna-i genul care țipă a fost destul de suprinzătoare fiindcă îl știam pe Conn Iggulden drept autor de romane istorice (Războiul celor două Roze, La porțile Romei, Moartea regilor). Povestea unui tip care începe prin a fi un escroc ce jecmănește văduve pretinzând c-ar fi medium dar ajunge la un moment dat să aibă de-a face cu stafii adevărate. Devine un vânător de fantome reputat datorită celor trei asistenți ai săi, Doamna, Thomas și Geronimo, care sunt…ați ghicit, fantome. Mi-a plăcut destul de mult, are și umor, are și părți terifiante, m-a dus cu gândul la comedia horror The Frighteners.
Mai multe: https://jurnal365.ro/recenzia-de-vine...
De aceea povestirile astea au constituit o surpriză plăcută, autorii lor recunoscându-i drept înaintași pe Poe, Lovecraft ori Bram Stoker dar și pe Raymond Chandler, Dashiell Hammett, Micky Spillane, Ross Macdonald, eroii care străbat aceste străzi întunecate fiind din aceeași familie cu durii clasici, singuratici și hârșiți de viață, creați de aceștia din urmă: Marlowe, Sam Spade, Mike Hammer ori Lew Archer.
”Pe aceste străzi infame trebuie să pășească un bărbat care nu este el însuși infam, care nu e nici corupt, nici înfricoșat. Detectivul trebuie să fie un bărbat complet, un bărbat oarecare și totuși un bărbat neobișnuit”scria Chandler în eseul său Simpla artă de a ucide, iar frazele acestea ar putea constitui motto-ul colecției, cu mențiunea că uneori detectivul se întâmplă să fie femeie iar în multe cazuri investigatorii sunt tot atât de neobișnuiți precum creaturile cu care se confruntă…
Moarte de mâna Dahliei e o poveste din universul True Blood (Vampirii Sudului), având-o drept eroină pe Dahlia Lynley-Chivers, o femeie vampir sexy dar foarte periculoasă, cu care fanii lui Charlaine Harris s-au mai întâlnit citind cărțile din serie. La petrecerea prilejuită de ascensiunea lui Joaquin ca șerif al cuibului de vampiri din Rhodes, la care au fost invitate și alte creaturi fantastice, vârcolaci, demoni, semidemoni, vrăjitoare etc, unul dintre oamenii ”dependenți de colți”, trimiși de agenția de donatori de sânge, este descoperit mort în bucătărie, cu beregata smulsă.
Pe baza simțurilor foarte dezvoltate (miros și văz) dar și a inteligenței și spiritului de observație remarcabile, Dahlia și Matsuda Katamori, care ”fusese un soi de polițist cu vreo două secole în urmă”, reușesc să descopere vinovatul și să îndepărteze rapid cadavrul și suspiciunile polițiștilor sosiți la fața locului în urma unui apel anonim. Soluția misterului e previzibilă, farmecul poveștii e dat însă de stilul autoarei, de umorul ei și de interacțiunile dintre personaje, în special cele dintre Dahlia și toți ceilalți. E o eroină puternică, din categoria badass, căreia i-aș citi cu plăcere aventurile, dacă Charlaine Harris s-ar hotărî să le scrie.
Pornind de la legenda lui Robert Johnson, un bluesman care și-ar fi vândut sufletul diavolului în schimbul talentului/succesului, Joe R. Lansdale ne spune, în Umbra sângerândă, o poveste tulburătoare (în lipsă de un cuvânt mai bun) despre un alt muzician și pactul lui păgubos, narată, într-un stil amintind de maeștrii genului hardboiled, din perspectiva unui detectiv particular fără licență din America de la sfârșitul anilor ’40.
”Din când în când mai fac ceva muncă de detectiv pentru cunoscuți, care mă recomandă altora. N-am permis. În orașul ăsta negrii n-ar putea căpăta permis nici dacă s-ar căca sticlă pisată.”
O fostă iubită, îngrijorată de soarta fratelui ei, Tootie, îl trimite în căutarea acestuia iar el acceptă, în ciuda faptului că individul nu i-a plăcut niciodată. ”Trăia din banii ei obținuți din prostituție și nu-l deranja de loc. Nu-mi plăcea de el. Dar recunosc un lucru. Băiatu' ăla știa să cânte blues.”
Motivul îngrijorării, un disc de vinil trimis de Tootie, înregistrat cu o muzică stranie și dezagreabilă ce pare să-i afecteze într-un mod ciudat:”Era ceva înlăuntrul muzicii ăleia, ceva ce plescăia și se furișa, și gâlgâia, și delira, ceva neliniștitor ca un șarpe într-o mănușă de satin.”
Dintre toate textele antologate, ăsta mi s-a părut exemplul perfect de noir altoit cu horror, autorul are, cu siguranță, un talent remarcabil și o imaginație bolnavă, reușind să creeze, cu ajutorul unei cascade de imagini vizuale, auditive, olfactive, niște scene de coșmar pe care nu le poți uita cu una-cu două…
Inimă flămândă se petrece în inima ascunsă a Londrei, ”un loc întunecat și secret unde zeii și monștrii se încaieră pe alei, unde minunile și miracolele se găsesc două la un penny, unde tot și toți sunt de vânzare și unde toate visurile ți se pot îndeplini. Mai ales acelea din care te trezești urlând. În Zona Întunecată a Londrei este întotdeauna întuneric și-i întotdeauna ora trei dimineața, ora care pune la încercare sufletele oamenilor…și găsește că acestea lasă de dorit.”
Eroul seriei The Nightside, John Taylor, are reputația de a găsi întotdeauna ceea ce caută și acesta e motivul pentru care e angajat de Holly Wylde, o vrăjitoare care și-a pierdut inima…la propriu. Sau cel puțin așa susține ea, trimițându-l pe urmele unei casete speciale numite Pacea Inimii. Ceea ce urmează e o reinterpretare interesantă a romanului lui Dashiell Hammett, Șoimul maltez, în care Holly Wylde e la fel de încântătoare și mincinoasă precum Brigid O’Shaughnessy iar Elias Sweetman și Pistolarul sunt croiți după modelul duoului Casper Gutman—Wilmer Cook, singura diferență fiind aceea că tânărul pistolar din povestea noastră trage cu ”gloanțe conceptuale”(dar la fel de letale ca cele adevărate) iar finalul e ușor diferit.
Universul creat de Simon R. Green e foarte incitant, povestea mi-a plăcut destul de mult încât să-mi pară rău că în 2007, necunoscând nimic despre acest autor, am zis pas atunci când primele trei volume (Zona Întunecată, Trimișii Luminii și ai Întunericului, Tânguirea privighetorii) au apărut în românește la editura Vremea. Păcat, ar fi făcut o pereche grozavă cu cele din seria Dresden Files a lui Jim Butcher…
Ca și John Maddox Roberts, prezent în al doilea volum al antologiei, ori ca Danila Comastri-Montanari, David Wishart și chiar Caroline Lawrence, Steven Saylor scrie historical mysteries, perioada istorică vizată fiind antichitatea romană. Saylor e autorul seriei Roma Sub Rosa, avându-l drept erou pe Gordianus Descoperitorul, un detectiv avant la lettre. Eram deja familiarizată cu autorul și cu eroul lui prin intermediul editurii ALLFA care a publicat 2 volume din serie (al X-lea și al XIII-lea, în stil tipic românesc).
Povestea din antologie face însă parte dintr-un prequel al seriei, numit The Seven Wonders, în care Gordianus este un tânăr de 18 ani ce călătorește în căutarea celor șapte minuni ale antichității alături de tutorele său, poetul Antipater din Sidon.
Ajunși în Babilon, pentru a vedea grădinile suspendate ale Semiramidei, constată că orașul și-a pierdut aproape tot farmecul, devenind o ruină, palida umbră a măreței cetăți de odinioară. Doar poarta zeiței Ishtar și-a păstrat splendoarea, restul zidurilor au fost despuiate de cărămizile smălțuite, foarte căutate de colecționari.
Iar hanul la care au tras se află în vecinătatea unui templu părăsit care ar fi bântuit de spiritul răzbunător al unei femei, un lemur, după cum numesc romanii fantomele. Gordianus, bineînțeles, în loc să fie înspăimântat, devine curios…
N-aș considera-o (urban) fantasy, soluția misterului nefiind de natură supranaturală; are însă toate elementele care m-au făcut să îndrăgesc acest gen literar (atenția pentru detaliile care evocă perioada respectivă și dau autenticitate, amestecul între evenimentele și personajele istorice reale și cele fictive) și m-a făcut să mă întristez la gândul că niciuna din seriile astea n-au mai fost continuate de editurile care le-au lansat.
În Durere și suferință, un veteran cu PTSD, devenit polițist, anchetează, alături de partenerul său un caz aparent banal de incendiere și răpire (ori dispariție) a unei femei care însă devine din ce în ce mai complicat, mai straniu și mai periculos decât și-ar fi putut imagina.
Deși mi-a plăcut stilul lui S.M. Stirling iar personajele sunt convingătoare, nu pot spune că am apreciat prea mult povestea, poate din cauză că partea de horror a fost amânată până pe la sfârșit iar finalul n-a fost unul 100% satisfăcător. Te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, mi-a dat impresia de episod-pilot pentru un serial despre un polițist care luptă contra Forțelor Răului alături de partenerul lui non-uman (fiindcă n-am priceput despre ce creatură era vorba), urmând ca restul detaliilor să ne fie explicate în episoadele următoare. Ceea ce nu s-a mai întâmplat, evident.
E aceeași veche poveste-Carrie Vaughn, o nuvelă care mi-a amintit de Toți oamenii sunt muritori a lui Simone de Beauvoir și de povara nemuririi, chiar dacă eroul, vampir fiind, se presupune că a murit totuși la un moment dat. E o poveste dulce-amăruie, emoționantă însă mi s-a părut că se încadrează doar tangențial în genul literar al antologiei.
În Cel care dezlănțuie iadul, Laurie R. King ne prezintă ideea interesantă și destul de terifiantă—tocmai fiindcă pare posibilă—a unei inginerii genetice care a dus la apariția salaoamenilor, hibrizi umani având și ADN provenit de la Cryptobranchus alleganiensis, zisă și Hellbender, o salamandră gigantică din America de Nord, Hellbender fiind, de fapt, și titlul original al nuvelei.
Cum bine vă închipuiți, apariția/existența lor a creat controverse puternice, unii îi vor pur și simplu morți, văzându-i drept abominații, în timp ce alții îi consideră niște ”resurse neprețuite, a căror moștenire unică ar putea salva nenumărate vieți” și i-ar dori pe post de cobai în laboratoare. Așa că, în momentul în care mulți dintre ei încep să dispară, detectivul care se ocupă de caz nu știe la început a cui ar putea fi vina…
Un comentariu social cu privire la joaca de-a Dumnezeu, fundamentalism, diversitate și intoleranță/rasism deghizat inteligent într-o poveste polițistă plină de adrenalină care nu doar te încântă dar îți dă și ceva teme de gândire.
Glen Cook e un alt autor de care mi-aș fi dorit să aud înainte ca romanele lui—Compania neagră și Umbre stăruitoare—să dispară din librării deși poate că regretele nu-și au rostul având în vedere Hoții Umbrei, o poveste din seria Garret, PI. Nu că n-ar fi interesantă ori că universul creat nu e unul inedit, plin de personaje fantastice, ca asistenta lui Garret, dra Singe, o șobofată al cărei frate e unul dintre capii crimei organizate ori partenerul lui telepat, Mortul, ”un sfert de tonă de făptură non-umană decedată, instalată permanent într-un scaun din lemn de stejar făcut la comandă”. Doar că, tocmai când acțiunea atinsese punctul culminant și abia așteptam o soluționare isteață a misterului, s-a întâmplat finalul, brusc, abrupt și fără sens. Frustrare e un cuvânt prea blând pentru a-mi descrie reacția…
Doamna-i genul care țipă a fost destul de suprinzătoare fiindcă îl știam pe Conn Iggulden drept autor de romane istorice (Războiul celor două Roze, La porțile Romei, Moartea regilor). Povestea unui tip care începe prin a fi un escroc ce jecmănește văduve pretinzând c-ar fi medium dar ajunge la un moment dat să aibă de-a face cu stafii adevărate. Devine un vânător de fantome reputat datorită celor trei asistenți ai săi, Doamna, Thomas și Geronimo, care sunt…ați ghicit, fantome. Mi-a plăcut destul de mult, are și umor, are și părți terifiante, m-a dus cu gândul la comedia horror The Frighteners.
Mai multe: https://jurnal365.ro/recenzia-de-vine...
January 27, 2022
Din păcate, din cele 10 povestiri incluse in această antologie, doar 4 au fost pe placul meu, însă doar pe una as mai reciti-o
Moarte de mana Daliei 2/5
Umbra sângerândă 3/5
Inima flămândă 3/5
Stix si pietre 4/5
Durere si suferința 2/5
E aceiași veche poveste 4/5
Doamna-i genul care țipă 4/5
Cel ce dezlănțuie iadul 4/5
Hoții umbrei 0/5
Niciun mister, niciun miracol 2.5/
Moarte de mana Daliei 2/5
Umbra sângerândă 3/5
Inima flămândă 3/5
Stix si pietre 4/5
Durere si suferința 2/5
E aceiași veche poveste 4/5
Doamna-i genul care țipă 4/5
Cel ce dezlănțuie iadul 4/5
Hoții umbrei 0/5
Niciun mister, niciun miracol 2.5/
April 8, 2025
O precizare necesară de la bun început, și anume aceea că George R. R. Martin nu este autorul niciuneia dintre cele zece povestiri prezente în această antologie. Împreună cu Gardner Dozois, el e doar organizatorul spectacolului, în care regiile literare aparțin altor scriitori. Pentru mine este însă suficientă prezența sa în spatele cortinei, așa că voi aplauda chiar înainte de începerea reprezentației.
Așa cum am procedat și în cazul altor antologii, voi scrie câteva rânduri despre fiecare text în parte.
“Moarte de mâna Dahliei” de Charlaine Harris
Decorul, deși unul clasic pentru o povestire polițistă (o petrecere în timpul căreia cineva este ucis), este foarte bine creionat, dar cazul în sine și rezolvarea acestuia sunt puerile. Însă faptul că toate personajele sunt creaturi supranaturale face din “Moarte de mâna Dahliei” un text bun.
Nota 7,8
“Umbra sângerândă” de Joe R. Lansdale
Chiar dacă povestirea “Am plecat militar”, pe care am citit-o de curând într-o altă antologie, scârțăie din toate articulațiile, Lansdale rămâne pentru mine un scriitor de mare calibru, așa că aveam mari așteptări de la “Umbra sângerândă”. Și da, nicio surpriză, este cea mai bună lucrare din acest volum. Alături de “E aceeași veche poveste” de Carrie Vaughn, desigur. Și de “Doamna-i genul care țipă” de Conn Iggulden, tot desigur.
Nota 9,5
“Inimă flămândă” de Simon R. Green
Nu este foarte dificil să-ți dai seama că Martin și Dozois, atunci când joacă rolul de antologiști, pun mereu pe primul plan stilul, și abia după aceea ideile dezvoltate de autori. Simon R. Green amestecă în text o mulțime de ingrediente, toate foarte cunoscute, comune chiar, dar o face cu un stil aparte, ceea ce în mod evident îi salvează povestirea de la eșec.
Nota 7
“Stix și pietre” de Steven Saylor
Un colaj bine structurat, compus din momente istorice decorate cu elemente fantasy. Aș fi acordat însă mult mai mult credit acestei povestiri dacă autorul ar fi încercat să-și folosească imaginația, mai ales în final, atunci când protagonistul nu dorește să-i dezvăluie cititorului ce s-a întâmplat în cel mai interesant moment al narațiunii, întâlnirea sa cu preoteasa zeiței Ishtar.
Nota 8
“Durere și suferință” de S. M. Stirling
Santa Fe, orașul în care “zece mii de persoane pot să cumpere întregul stat și cincizeci de mii nu-și pot permite un prânz” este gazdă pentru această povestire polițistă fantasy. Iar cititorul va deduce repede că “Durere și suferință” le este dedicată celor cincizeci de mii, dintre care fac parte și polițiști onești, cărora le este aproape imposibil să se atingă de cei zece mii...
Nota 8
“E aceeași veche poveste” de Carrie Vaughn
Cu câtă ușurință și naturalețe așterne Carrie Vaughn această poveste fantastică, polițistă și romantică deopotrivă… Cât despre Rick, personajul central… Pe el ar fi trebuit să îl aleagă Anne Rice pentru acel interviu din romanul “Interviu cu un vampir”…
Nota 9,6
“Doamna-i genul care țipă” de Conn Iggulden
Nu am un ritm prea rapid la citit, asta ca să nu spun că sunt un cititor lent, iar această povestire m-a făcut tot timpul să-mi reamintesc acest lucru. Pur și simplu mă deplasam prea încet pe un drum unde curiozitatea mă trăgea prea repede înainte. Superbă povestire.
Nota 9,9
“Cel ce dezlănțuie iadul” de Laurie R. King
Începusem să mă îngrijorez oarecum că nu găsesc aici și un text SF “curat”, pentru că George R. R. Martin nu are cum să evite acest gen literar care îi curge prin vene. Și iată-l, “Cel ce dezlănțuie iadul”, care mai curând este un film SF de acțiune și suspans decât o povestire.
Nota 8,1
“Hoții umbrei” de Glen Cook
Obișnuitul balast din fiecare antologie. Povestirea-publicată-din-obligație sau oricare variantă forțată de apariție literară…
Nota 3
“Niciun mister, niciun miracol” de Melinda M. Snodgrass
O a doua povestire balast? Mă rog, semi balast, pentru că mi se pare aproape imposibil să scrii mai prost decât a făcut-o Glen Cook în “Hoții umbrei”. Oricum, titlul mi se pare foarte potrivit. Niciun mister, niciun miracol, de fapt niciun nimica-nimicuța.
Nota 6
https://www.bucurestifm.ro/2025/04/08...
Așa cum am procedat și în cazul altor antologii, voi scrie câteva rânduri despre fiecare text în parte.
“Moarte de mâna Dahliei” de Charlaine Harris
Decorul, deși unul clasic pentru o povestire polițistă (o petrecere în timpul căreia cineva este ucis), este foarte bine creionat, dar cazul în sine și rezolvarea acestuia sunt puerile. Însă faptul că toate personajele sunt creaturi supranaturale face din “Moarte de mâna Dahliei” un text bun.
Nota 7,8
“Umbra sângerândă” de Joe R. Lansdale
Chiar dacă povestirea “Am plecat militar”, pe care am citit-o de curând într-o altă antologie, scârțăie din toate articulațiile, Lansdale rămâne pentru mine un scriitor de mare calibru, așa că aveam mari așteptări de la “Umbra sângerândă”. Și da, nicio surpriză, este cea mai bună lucrare din acest volum. Alături de “E aceeași veche poveste” de Carrie Vaughn, desigur. Și de “Doamna-i genul care țipă” de Conn Iggulden, tot desigur.
Nota 9,5
“Inimă flămândă” de Simon R. Green
Nu este foarte dificil să-ți dai seama că Martin și Dozois, atunci când joacă rolul de antologiști, pun mereu pe primul plan stilul, și abia după aceea ideile dezvoltate de autori. Simon R. Green amestecă în text o mulțime de ingrediente, toate foarte cunoscute, comune chiar, dar o face cu un stil aparte, ceea ce în mod evident îi salvează povestirea de la eșec.
Nota 7
“Stix și pietre” de Steven Saylor
Un colaj bine structurat, compus din momente istorice decorate cu elemente fantasy. Aș fi acordat însă mult mai mult credit acestei povestiri dacă autorul ar fi încercat să-și folosească imaginația, mai ales în final, atunci când protagonistul nu dorește să-i dezvăluie cititorului ce s-a întâmplat în cel mai interesant moment al narațiunii, întâlnirea sa cu preoteasa zeiței Ishtar.
Nota 8
“Durere și suferință” de S. M. Stirling
Santa Fe, orașul în care “zece mii de persoane pot să cumpere întregul stat și cincizeci de mii nu-și pot permite un prânz” este gazdă pentru această povestire polițistă fantasy. Iar cititorul va deduce repede că “Durere și suferință” le este dedicată celor cincizeci de mii, dintre care fac parte și polițiști onești, cărora le este aproape imposibil să se atingă de cei zece mii...
Nota 8
“E aceeași veche poveste” de Carrie Vaughn
Cu câtă ușurință și naturalețe așterne Carrie Vaughn această poveste fantastică, polițistă și romantică deopotrivă… Cât despre Rick, personajul central… Pe el ar fi trebuit să îl aleagă Anne Rice pentru acel interviu din romanul “Interviu cu un vampir”…
Nota 9,6
“Doamna-i genul care țipă” de Conn Iggulden
Nu am un ritm prea rapid la citit, asta ca să nu spun că sunt un cititor lent, iar această povestire m-a făcut tot timpul să-mi reamintesc acest lucru. Pur și simplu mă deplasam prea încet pe un drum unde curiozitatea mă trăgea prea repede înainte. Superbă povestire.
Nota 9,9
“Cel ce dezlănțuie iadul” de Laurie R. King
Începusem să mă îngrijorez oarecum că nu găsesc aici și un text SF “curat”, pentru că George R. R. Martin nu are cum să evite acest gen literar care îi curge prin vene. Și iată-l, “Cel ce dezlănțuie iadul”, care mai curând este un film SF de acțiune și suspans decât o povestire.
Nota 8,1
“Hoții umbrei” de Glen Cook
Obișnuitul balast din fiecare antologie. Povestirea-publicată-din-obligație sau oricare variantă forțată de apariție literară…
Nota 3
“Niciun mister, niciun miracol” de Melinda M. Snodgrass
O a doua povestire balast? Mă rog, semi balast, pentru că mi se pare aproape imposibil să scrii mai prost decât a făcut-o Glen Cook în “Hoții umbrei”. Oricum, titlul mi se pare foarte potrivit. Niciun mister, niciun miracol, de fapt niciun nimica-nimicuța.
Nota 6
https://www.bucurestifm.ro/2025/04/08...
May 5, 2023
Cu toate că media notelor individuale de mai jos nu e 5, pentru mine plăcerea citirii acestui volum ca total a fost clar de 5/5, pentru că este original, de atmosferă noir și bine scris, dar totuși lejer, relaxant.
Moarte de mâna Dahliei 5/5
Umbra sângerândă 4/5
Inimă flămândă 3/5
Stix și pietre 1/5
Durere și suferință 4/5
E aceeași veche poveste 3/5 (5/5 pt execuție, dar nu duce nicăieri)
Doamna-i genul care țipă 5/5
Cel ce dezlănțuie iadul 4/5
Hoții Umbrei 0/5 (sper că nu tot așa - incoerent și cu umor infantil forțat deloc amuzant - scrie și military scifi, că aș vrea totuși să-l citesc)
Niciun mister, niciun miracol 5/5
Moarte de mâna Dahliei 5/5
Umbra sângerândă 4/5
Inimă flămândă 3/5
Stix și pietre 1/5
Durere și suferință 4/5
E aceeași veche poveste 3/5 (5/5 pt execuție, dar nu duce nicăieri)
Doamna-i genul care țipă 5/5
Cel ce dezlănțuie iadul 4/5
Hoții Umbrei 0/5 (sper că nu tot așa - incoerent și cu umor infantil forțat deloc amuzant - scrie și military scifi, că aș vrea totuși să-l citesc)
Niciun mister, niciun miracol 5/5
January 2, 2017
I rushed in reading this book (the Romanian version of Down the strange streets, with some fewer stories), as I intended to give it as a present for Christmas. Almost managed in finishing it all in two days! It was quite relaxing, not too complicated, not too bad, good in the right parts.
The stories which I liked: The Bleeding Shadow - Joe R. Lansdale (such a well written, fun and imaginative improvisation on selling one's soul for the music), Hungry Heart - Simon R. Green (fun and interesting, covers a few bits of action and develops some characters in a short time), The Lady is a Screamer - Conn Iggulden (ghost-hunting is pretty cool), Hellbender - Laurie R. King (one of the best, well written & interesting with the social commentary on tolerance), Pain and Suffering - S.M. Stirling (the story about the cop mystery with blood and fire reads fine, but doesn't go anywhere actually), It's Still the Same Old Story - Carrie Vaughn (also ok to read, but too easy vampire romance), No Mystery, No Miracle - Melinda M. Snodgrass (interesting to read as well, but ultimately not very satisfying).
& not so much: Death by Dahlia by Charlaine Harris (ok I guess, but completely unimpressive), Styx and Stones - Steven Saylor (didn't have time to read it & it wasn't very catchy anyway), Shadow Thieves - Glen Cook (I didn't understand anything so I dropped it after a while).
The stories which I liked: The Bleeding Shadow - Joe R. Lansdale (such a well written, fun and imaginative improvisation on selling one's soul for the music), Hungry Heart - Simon R. Green (fun and interesting, covers a few bits of action and develops some characters in a short time), The Lady is a Screamer - Conn Iggulden (ghost-hunting is pretty cool), Hellbender - Laurie R. King (one of the best, well written & interesting with the social commentary on tolerance), Pain and Suffering - S.M. Stirling (the story about the cop mystery with blood and fire reads fine, but doesn't go anywhere actually), It's Still the Same Old Story - Carrie Vaughn (also ok to read, but too easy vampire romance), No Mystery, No Miracle - Melinda M. Snodgrass (interesting to read as well, but ultimately not very satisfying).
& not so much: Death by Dahlia by Charlaine Harris (ok I guess, but completely unimpressive), Styx and Stones - Steven Saylor (didn't have time to read it & it wasn't very catchy anyway), Shadow Thieves - Glen Cook (I didn't understand anything so I dropped it after a while).
This entire review has been hidden because of spoilers.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews