Amintiri din „Junimea“

by Iacob Negruzzi

„Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o instituţie plicticoasă, o lecţie de manual, a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit: aceea care-i însufleţea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 şi 30 de ani, întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti. (...) Norocul Junimii în anii ei cei mai buni şi mai prolifici au fost scriitorii de vârf, numiţi azi clasici, împreună cu capul critic al Societăţii, Titu Maiorescu. Însă norocul Junimii în posteritate a fost un scriitor de rang doi, dovadă că istoria literară nu se sprijină numai pe umerii giganţilor. Ca să fie şi să rămână pentru oamenii viitorului mai mult decât o pagină de dicţionar, Junimea avea nevoie de un narator: prezent, activ, implicat, dar mai ales fidel, una dintre cele mai rare calităţi ale scriitorilor. Şi îndeajuns de format în spiritul cărţilor bune ca să nu-şi rateze misiunea. Acest om a existat, şi numele lui este Iacob Negruzzi.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Genres: Romanian Literature, History, Nonfiction

454 pages, Mass Market Paperback

First published January 1, 1921

About the author

Iacob C. Negruzzi was a Moldavian, later Romanian poet and prose writer. Son of Constantin Negruzzi.

More: http://www.artline.ro/Iacob-Negruzzi-...

Reviews

[Stela · Rating 4 out of 5]

Dată fiind formația mea filologică, e destul de rușinos că n-am citit Amintirile... lui Negruzzi niciodată de la un capăt la altul pînă acum (și e de mirare că nu mi-au picat la nici un examen 😊). O explicație ar fi poate că atît de multe dintre poveștile de acolo au intrat în cultura mea generală, încît nu mi s-a părut niciodată o prioritate această lectură, comparativ teancul de cărți necitite de pe noptieră.

Iar acum că i-a venit în sfîrșit rîndul și pot confirma că nu am aflat multe lucruri noi, am savurat nevertheless fiecare pagină pentru că (are dreptate Ioana Pîrvulescu, cînd spune în Prefață că portretul colectiv făcut de Negruzzi Junimii este memorabil în ciuda talentului său literar destul de modest) volumul este mult mai mult decît informațiile pe care le conține, oricît de prețioase are fi ele.

Într-adevăr, a citi Amintirile... înseamnă mai mult decît a afla cum s-au creat și cum au funcționat societatea Junimea și revista „Convorbiri literare”, cum și-au căpătat numele și care le-a fost scopul, care le erau membrii și cît de salutar a fost rolul acestora în consolidarea culturii române. Înseamnă mai mult chiar decît a descoperi cine le-au fost rivalii și cum s-au lansat marii noștri clasici.

A citi Amintirile... înseamnă a vizita, cu emoție și ușoară invidie, o epocă unică în literatura noastră, în care entuziasmul tineresc pentru o cauză s-a împletit cu discernămîntul impecabil, cu ironia mușcătoare și cu bunul gust desăvîrșit. Fără teze, fără programe riguroase, fără statute, o mînă de tineri (Maiorescu avea 24 de ani la înființarea Junimii!) au adunat în jurul lor toate talentele pe care le-au putut descoperi, promovîndu-le și încurajîndu-le în stilul lor caracteristic, adică nu numai prin trimiterea la studii, prin susținerea lor materială și prin publicarea lucrărilor lor, ci și prin porecle usturător duioase, prin ședințe de cenaclu furtunoase în care anecdota (cu accent pe e, neapărat cu accent pe e!) avea voie să întrerupă orice lectură și în care critica supremă era perna aruncată în cap, însoțită de strigătele „Faul! Faul!”. Goana după talente nu însemna însă că oricine scria era promovat, cu toată încurajarea de a se trimite creații originale la revistă, care erau citite în plen și cărora li se dădea verdictul de către Negruzzi în Poșta redacțiunii, în răspunsuri îndărătul cărora răsunau hohotele de rîs ale junimiștilor:

D-lui I.P., elev, Tecuci. Dacă mai urmați cu asemenea poesii, vă denunțăm la profesor.

D-lui S.I.P. „C-așa mi-a fost soarta ca febla-mi ființă“… Feblă ființă, feblisimă încercare!

D-lui I.G.I. în T.O. Ne-ați mai trimis aceasta încă o dată și v-am respins-o. Credeți că poesiile se fac mai bine când se învechesc?

Această atitudine zeflemitoare, care părea să ia à la légère toate chestiunile importante, s-a impus încă de la început, de la alegerea numelui societății. Prima propunere, Ulpia, fiind respinsă din motive de prețiozitate, că prea se abuza de latinisme în epocă, a fost înlocuită de Theodor Rosetti într-o doară, „de pe patul unde era culcat”, cu Junimea, pe motivul că „nu zice mare lucru”.

Atunci Pogor, ridicându-se de pe canapeaua pe care se aruncase, începu să cânte ca un preot pe nas și întrebă de trei ori:
— S-a lepădat copilul de Satana pedantismului?
De trei ori răspunserăm cu toții râzând:
— S-a lepădat.
— În numele Domnului, boteze-se dar Junimea! exclamă Pogor, și Junimea a rămas până în ziua de azi.

În același spirit au purtat junimiștii polemici cu contemporanii, denunțînd sarcastic „beția de cuvinte”, incultura, lipsa de talent și doar Hasdeu a reușit să le răspundă de două ori cu aceeași monedă, trimițîndu-le spre publicare (sub pseudonim, desigur) în „Convorbiri” mai întîi poezia El și Ea, o pretinsă traducere dintr-un poet german inexistent Gablitz și apoi acrostihul La noi e putred mărul... (completat pe verticală cu La „Conforbiri” literare – după schimbarea de către redacție a cuvîntului „vergină” cu „fecioară” – pentru a pune în evidență, după cum a comentat malițios Hasdeu, filogermanismul revistei), semnat P.A. Călescu. Comentariul candid al lui Negruzzi e aproape la fel de ilar ca farsa însăși:

De atunci încoace oricând venea cu poșta redacțiunii poesii ce păreau ciudate, unul ori altul întreba după cetire: Ia vezi dacă nu cumva e un acrostih? Ba pe câțiva membri mai naivi îi luam în râs, învinovățindu-i că ar căuta acrostihuri și în scrieri de proză, atâta groază căpătase mulți de blăstemata formă a acrostihului.

Aceeași goană după amuzament a camuflat și intenția pedagogică a dosarelor în care junimiștii au adunat ani de zile perle din publicațiile epocii, multe dintre ele găsindu-și ecou în opera lui Caragiale, fie că era vorba de discursuri de prin Senat (ca de exemplu al senatorului Vârnav, un Cațavencu avant la lettre: „D-lor senatori, scoateți ghimpele discordiei din Milcov, turnați aiasma frăției în el, dați Milcovul în Dâmbovița, Dâmbovița în Olt și atunci veți avea o Românie”), de anunțuri oficiale în care grija pentru precizie administrativă genera umor involuntar („La revizia ce am făcut azi la tăietoare, am dovedit că s-au tăiat 40 boi, împreună cu sub-comisarul respectiv”), sau de știri despre tragedii (ca deraierea unui tren în America), transformate în comedie (tot involuntară) sub pana cîte unui precursor al lui Rică Venturiano:

Era spectacolul cel mai înfiorător. În jos haosul, răsunând de țipetele celor ce se cufundau în prăpastia în mijlocul flăcărilor care îi consumau. În sus cadavrile zburând din stâncă în stâncă zdrobite ca să se cufunde în haos.

În sfîrșit, deși portretistica nu este punctul forte al autorului, uneori îi reușesc crochiuri de mare forță evocatoare:

Eminescu veni cu el într-o sâmbătă seara la mine acasă, dar la intrarea lor în Junimea un zâmbet a zburat pe buzele tuturora. Și Creangă, și Eminescu erau roși la față, aveau ochii turburi și râdeau liniștit cu fericirea omului beat: ei veneau împreună direct de la Borta-Rece, o cârciumă vestită pentru vin vechi de Cotnar.

Mă întorc la întrebarea inițială – oare de ce nu am citit Amintiri din Junimea în tinerețe? Și-mi dau un alt răspuns, chiar mai plauzibil (și mai măgulitor, desigur): poate nu era timpul, poate în tinerețe aș fi apreciat mai puțin această privire de ansamblu asupra trecutului și m-ar fi interesat mai mult detaliile picante, reproșînd pe nedrept autorului prea puținul spațiu acordat lui Caragiale, platitudinea unor caracterizări directe, în special a lui Eminescu, superficialitatea interpretării unor evenimente. Căci, zic și eu la unison cu Ioana Pîrvulescu:

„Amintiri din Junimea, cartea de memorii a lui Iacob Negruzzi, este, într-adevăr, ca vinurile bune: buchetul ei sporește cu vremea, iar licoarea limpede își lasă gheara pe pereții de sticlă ai posterității.”

[SemneBune · Rating 5 out of 5]

Poate un tânăr din ziua de azi, elev de liceu sau chiar student, s-ar putea întreba, și pe bună dreptate: dar ce mă interesează pe mine de unii de acum o sută și ceva de ani, așa cum sunt ăștia din Junimea? Ar mai adăuga că s-a plictisit foarte tare la orele de română, atunci când au studiat perioada junimistă și că îi e cu neputință să se regăsească într-o literatură așa de veche. Până la urmă sunt de înțeles asemenea situații. La școală se vorbește despre scriitoi, opere sau cenacluri de parcă ar fi sfinte sau de porțelan. Vorbim cu capul plecat despre „marii noștri scriitori”, nu avem voie să ne gândim la ei ca la niște oameni care au trăit și ei, la fel ca noi, au scris, au iubit, au mâncat, au băut, au făcut și prostii. Nu, ei sunt niște poze, statui, umbre ale trecutului glorios. Ceea ce e trist, deoarece astfel de gândire ucide dorința de lectură. E indecent să fii scriitor și să mai fii și în viață – de pildă, nu o dată am auzit întrebarea: dar ce, scriitorul X mai trăiește?, cu referire la câte un autor român contemporan, care a avut neșansa de a fi „băgat” în manual – sau să fi avut o viață. Nu, scriitorul scrie, e un visător, nu are nevoie de nimic, doar de pana-i, de lumină și poate de ceva alcool, asta pentru inspirațiune.

de la sursă: Iacob Negruzzi – Amintiri din Junimea – SemneBune http://semnebune.ro/2014/iacob-negruz...

[claroquesi · Rating 3 out of 5]

it aged like fine wine sincer... live laugh love (Junimea)

[Alexandra · Rating 3 out of 5]

3.5⭐️

[I'm Daria · Rating 5 out of 5]

Iacob, ,,secretar perpetuu" al junimii

Carp pogor + maiorescu(la cel din urma se aduna la prima ședință.)
Prima ședință macbeth carp

A doua: prelegeri populare unul dintre saloanele Universității carp pogor Rosetti și, normal, maiorescu

Doi oameni maro în lumea pe Shakespeare și pe maiorescu(34)

Rosetti își pierde firea la prelegere(apoi, țuc...)

Pogor s a lepădat copilul de satana pedantismului, Rosetti cu ideea de Jun.

Prima adunare ar fi cea de după fiascoul lui Rosetti, propun ulpia traiană

Colegi invidioși proces unul dintre susținători Iacob n. Maiorescu suspendat moare și tatăl și o găsește și pe fiica bolnava. Apoi, mama moare subit

De la ce procesul + cum se încheie?=>se stabilește leg de prietenie mai strânsă între Jun.

Cerkez, Scarlat Capșa și alții vin la Jun.
Lit și artele frumoase nu se pot face decât în ziua vin, seara(pogor, 30 ani), o săptămână la maiorescu, alta la pogor

Pentru ca se adunaseră mai mulți, Iacob și maiorescu doresc să impună niște reguli, pogor se împotrivește, rămân la procese verbale, în care se scrie ce fac la fiecare întrevedere

Se reia din sertar articolul despre ortografie, scris de Iacob, cad, pe rand, idei, apoi dezbat sa vadă dacă într-adevăr este bine sa se schimbe alfa. Chirilic cu cel latin=>discuții în mod arbitrar între ei, maiorescu observa asta și gândește niște sisteme raționale despre scrierea limbei române, după discuții peste discuții, fu publicată în broșură=>contestata, ,,cosmopoliti", încet încet lucrurile se schimba prin puterea adevărului(ortogragia junimii fu primita initial de junimisti, afara de pogor, care nu s a familiarizat cu ea niciodata).
Principalul punct indoielnic, scrierea vocalelor ă și î, cel întâi mare succes.

Membrii societatii junimea in 1866, Politica-prelectiuni populare, la început captează atenția, însă numai pana la o vreme
Mai târziu, când se întâmplă să vină vorba despre politica, ,,străine Junimii"=>drept urmare, în 77 când urmă un act politic ce l implica pe maiorescu, aveau o întrunire la junimea cu o zi înainte, nici nu pomenesc de ce urmează să se întâmplă mâine
Detronarea domnitorului cuza=>impact asupra societății Junimea

Tipografia junimii, care să fie prima carte tipărită
Tratat despre poesia romana, dezbat ce poezii sa pună, maiorescu vede discuțiile dintre și se pune pe scris articolul, abia au scos la lumina o brosurica subțire, nu alecsandri, deșteaptă-te romane, zburatorul, Grigore Alexandrescu, bolintineanu=>sărăcie literara, renunta la ideea de tipărire ca n au ce, certuri în politica, dar laude în literatura; critica lipsea, introduse de soc junimea prin scrierile lui maiorescu=> tineri din Iași, dezmortire a spiritelor printr o puternica zguduire

Poezii originale și traduse, inspirat maiorescu sa scrie critici și studii=>el vine cu ideea unui jurnal literar pentru a ajunge acestea și la alții, titlu fără pretenție, conv. Lit.(Iacob vine cu ideea de nume, maiorescu spune ca el a venit cu ea, este dator sa conducă treaba) da și nu importanța ca la căsătorie, puteau sa fie multe contra, dar era unul pentru(,,cu caftan l am îmbrăcat..." în mijloc Iacob n, care declara ca primeste caftanul cu care l impodobeau)
300 exemplare, modestie, contrast cu ce sa făcea pe atunci, surle și trâmbițe
I nr. 1 martie 1867, introducerea semnata de iacob(povestea), despre scri limb. Ro., descriere a galeriei de tablouri(iacob), apel către autorii români (iubita nu așa impresionata, tatăl mandru)
De la al doilea număr, plângerile, erau obișnuiți doar cu laude, ex bolintineanu, alecsandri, primul nr doar titlu neobișnuit
După vreo doi ani, propunerea sa se introducă politica în primele doua pag, ultimul cuvânt îl are maiorescu, nu(spre bucuria lui iacob)
Al doilea monent greu, când s a vândut tipografia, întreprinderea mergea greu(Iacob se însoară, pleacă mai multe luni în străinătate, maiorescu și pogor vând, fara sa l anunțe și pe el)
Sfert de secol pe care l ar relua

Alecsandri, 2 datorii, unul ca unul dintre cei dintâi poeți ai romanilor, prieten al tatălui său
Alecsandri sta singur și supărat, la mircesti, descurajare la căderea lui Cuza
Noua activitate literare, a produs poate cele mai frumoase opere ale sale
Moartea fiicei lui Carol și a Elisabetei, apropierea între Curte și Alecsandri
,,Fericit cine a cunoscut de aproape pe acest bărbat cu mici defecte și mari calitati", frumoasa colaborare

Creanga, paraiani, paicu, sau alt membru, anecdota, ,,tacere, Anécdota primează..."
Onoarea dosarului junimii
Posta redactiunii, metoda ca o poezie sa fie bună, dintre cei care trimiteau scrisori erau prezenți și în sala, de multe ori
Hasdeu, prima păcăleală cu poezia El și Ea, publicata în lipsa lui iacob și a lui maiorescu, a doua: o poezie care începea cu cuv ,,La noi e putred marul", eminescu aproba, după lungi gândiri publica, păcăliți, acrostih, conforbiri literare(virgina cu fecioara)- el pe gânduri, consoarta convorbirilor(sotia)

Din dosar...excerpta(extragem)

Pogor, dușmanul vorbelor, deviza lor în fr și trad în ro
Nu vorbeau despre politica, întâmplări contemporane, ci despre lit, arta, stiinta, neontersatii pleacau ușor, ușor
Porecle, date de obicei, de pogor
Maiorescu tata nebunilor(prelectiunile inaugurate prilejul infiintarii soc), iacob(Don ramiro, după o traducere, apoi, iată și carul cu minciunile, anecdote sale)
Carp excelenta, fusese ministru
Fratele Leon, Tony, numele unui elefant de la circ
Sarea, partea vesela + bucatele, scrierile
Strofele suprimate ,,utiliza aiurea"
Unul dintre cei mai sensibili la critica, Eminescu, poeziile lui cantabile, le puneau în vers
,,Anaforale"(doar cele ale lui maiorescu) pentru ca se credeau mai greu de inteles decat vechile anaforale, nu s a acceptat ,,afurisite" aforisme aduse de maiorescu=>teorii filosofice, plecau de la Adam babadam
Doua societăți,,celor noua", ce nu înțelegeau filosofia
2. Caracuda, tace, dar nu e inactiva, că mănâncă cozonaci și bea la cafele cu multa lăcomie, învață și asculta, ,,clefaiturile caracudei"(in scrierea lui Naum)
Studii seci, duduca de la Vaslui
Inițiativa pogor, fraze din liturghii, acum sa ascultam, să luăm aminte creanga baritonal, pace ție cetitorule
Lucrări serioase într o forma așa de vesela

Câteva portrete
Creanga, iacob Îl numește parintele smântână, în o ,,copie de pe natura", maiorescu la minister îl ajuta le creanga și îi găsește loc de dascăl, școală primara din Iași, apropie asta de junimea, rasul lui singur înveselea societatea
Eminescu vine cu el acasă la iacob n, creanga prieten bun cu EMI, plângea nebunia acestuia, eminescu varsa lacrimi pt boala lui creanga, în momentele lucide

Aniversară ziceai banchet si ziceai luare în ras reciproca, scrierile(comice sau satirice) aduse la aniversari, dosarul aniversarilor, dar care s a pierdut
G panu, supărat, publica una dintre invitațiile la banchet
Panu se leapădă de junimea când citesc scrisoarea a 3, aluzii politice, iacob nu renunță la o poezie atât de frumix
Supărat ca n a fost invitat la următorul banchet, ataca societatea

Dușmani și prieteni
Adevărul supăra cel mai tare pe roman, maiorescu care și a impus punctul de vedere, expunând faptele profesorilor sub tutela dreptatii
Metafizica plăcea cel mai mult publicului, la prelectiuni, cam 18 ani au ținut, erau importante ca slujbele în postul mare
Ion Caragiani (2 a ținut la dist de ani) la prelectiuni aerul de a și bate joc, între ei era f amuzant și radeai numai la grimasele pe care le faceai
Prieteni, scrisori necunoscute din toate tarile locuite de romani, erau încurajați
Caragiale îi urmarea încă de pe băncile scolii, se enervase ca ii reușise farsele lui Hasdeu

Eminescu
Iacob, pe masuta de lucru, acasă, scrisoarea, scris de femeie (pare, initial) de la Viena, venere și madona, apoi, epigonii, trimit critica spunând ca unele remarci în legătură cu anumiți scriitori nu sunt corecte
Merge la Viena, unde se aduna tinerii, se baga în seama cu el, acesta nu l cunoaște, iacob intuiește ca eminescu ar fi
Adunarea tinerilor români la man putna, de la morm lui Ștefan cel Mare, nu l mai vede pana la așezarea lui em în Iași, însă corespondeaza cu el, îl îndeamnă sa facă doctoratul pt o catedra la Litere(nu i răspundea lui iacob la aceasta)
Maiorescu->bibliotecar pe em., începe iubirea cu micle, junim. O știu de la 14 ani, când este martora principala în procesul lui maiorescu
Red la timpul, buc., moare micle, Veronica așteaptă pe em sa și îndeplinească promisiunile
Mite kremnitz, Cleopatra poenaru (pe lângă plopii fata sot), vero se duce după el în buc, dar când se întoarce în iasi->despărțirea definitiva
Ii trezește suspiciuni, prima dată lui iacob, când îl vizitează după ce nu l mai văzuse de un, acasă la buc, nu l găsește, dar vede casa în mare dezordine și o compara cu bordeiele țigănești, a doua zi se întâlnesc în uliță
Ultima data când il vede, la teatrul național, em sfios, se ridica, se așeza, puțin după aceea, reapucat de boala, dus în Institutul de alienati din buc, unde muri în ziua de 15 iunie 1889

Iacob îndrumat sa se ducă și el buc, lemantatiile ca dacă pleacă și el s au dus și convorbirile
În București nu se mai putea desfășura junimea ca odinioară, unde e goana după câștig material
Pomenește de slavici, îl vede tot la Viena, când se întoarce de la bai, după serbarea de la Putna a trebuit sa plece în Ungaria (necazurile pe care le are->ajutor din partea junimii, să se caute d p d v medical la Viena)
Corespondenta întinsă cu el(mai mult decât cu oricine)
La buc, relație e rece, iacob realizează ca nu s au avut ca prieteni, ci doar s au apreciat unul pe altul, prin servicii diverse


Addenda dicționarul junimii
Aniversare banchet
Antologie, n au avut ce sa adune
Apel la posteritate, când nu sunt înțeleși
Asa i asa i, pogor, la susținerea teoriilor
Banca Moldovei, se găseau tipografia, librăria junimii, în salonul cel Mare prelectiunile dintâi ale lui maiorescu
Beția de cuvinte pt o rev din București rev contemporană
Borta-Rece, ze zice un Jun ar fi proprietar, iar doi em și creangă petrec adesea pe acolo
Burghez, poezia spre ex, pogor care tipa si acuza cel mai tare e de fapt cel mai burghez în viata practica
Burlacaritul
Carte de leptura
Carp nu putea sta drept pe scaun, totdeauna culcat
Cei noua-cand maiorescu își pierde răbdarea, poate singura data în viata sa junimista
Clefaituri- naum, scriere dramatică pt o Aniversare
Concurs pentru leptura- maiorescu și em buni, carp și pogor cele Mai proaste specimene
Corosivitate- din adj abstracte fol de em.
Crestinismul-rau văzut de pogor, starpirea lui
Cruce sau crucea ta, pogor: crucea ta, porcule
Dicționar, propunere maiorescu, fiecare o lit
Dosarul junimii: 1al curiozitățile contimporane(o prostie extraord., nu una de rand)+2 al aniversării(dispărut după o asemenea serbare)
Excelenta sa, carp, de 2 ori ministru
Evanghelia, lectura mai de soi
Faul, o scriere nu e buna
Ferasau, pogor despre vocea lui carp
Gablitz(eu și ea, care nu exista)
Gramaticul/ Secretarul Junimii, iacob n.
Latratura, în loc de literatura, caracuda, când se schimba subll
Membrii Junimii
Noaptea timpurilor, epoca în care s a înființat Junimea
Panu, odinioară făcând parte din ,,cei trei romani", răutăcios
Porco, de la porro, maiorescu, nu injurie pt caracuda
Prosti, dar mulți, caracuda
Da o în putina lui DiK, scriere sau persoana, maiorescu
Sa se releaga, recitire a doua sau a treia oara
Scoate o
Vorbește mai subțire, pt cei ce vorbesc corosiv
Talanga, junimist ce sta în capul mesei
Tradiția
Ușile pogor și creangă
Se poate utiliza aiurea
Vacantele, prima sâmbăta iunie, prima sâmbăta sept.
Vițuri latinesti(cuvinte de spirit, maioresc)
Zenzibilizare(em.)

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Era pe vremea când, ca de atâtea alte ori, totul trebuia făcut în România şi când destui oameni considerau o ase - menea situaţie drept un noroc personal. Bărbaţi bucuroşi că pun în funcţiune una dintre rotiţele, oricât de mici şi apa rent neînsemnate, ale marelui ceasornic care face timpul ţării lor să arate orele unei lumi mai civilizate, şi femei mul ţumite că-i pot susţine şi ajuta. Asumarea istoriei ca pe un lucru în care ai şi tu un cuvânt de spus îi face pe oa - menii din a doua jumătate a secolului 19 să nu se teamă de forţa ei. Spre deose bire de înaintaşii lor care oftau, odată cu cronicarul, de mila bietului om „subt vremi“ şi spre deo - sebire de urmaşii lor interbelici, care aveau să fie obsedaţi de teroarea istoriei, oamenii născuţi în preajma Revoluţiei de la 1848 ştiau de la taţii lor „paşoptişti“ că, dacă ai curaj, şi timpurile pot ajunge subt oameni. Era pe vremea când respectul reciproc dădea naştere prie teniei, când prietenia avea termen de garanţie nelimitat şi când tinereţea era la mare preţ, nu pentru că voia neapărat să se impună, ci pentru că avea cu ce s-o facă. Era pe vremea când de succesele unuia se bucurau toţi. Pe vremea când un bărbier din Iaşi, aflând din ziar că a fost premiat Cântecul gintei latine al lui Alecsandri, a fost cuprins de o asemenea emoţie, încât a început să alerge ca un nebun prin tot oraşul, cu gazeta în mână, oprindu-i pe trecători ca să le împărtăşească vestea şi strigând cât îl ţinea gura: „Asta e un lucru mare, e o grozavă onoare pentru noi, românii!“ Era pe vremea când râsul era o formă de seriozitate, când libertatea de a râde era neîngrădită de alte reguli decât de cele dictate de bunul-simţ personal, iar uneori nu putea fi stăvilită nici măcar de acestea. Tinerii nu aveau tabuuri, nu repetau papagaliceşte ideologii, dar raţiunea, inima şi lite ratura îi aju tau să ţină lumea în echilibru. Călcau pe-ală - turi, greşeau ade sea, totuşi firea sau educaţia îi îndemnau să regă sească drumul şi să repare stricăciunea. Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o instituţie plicticoasă, o lecţie de manual, a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit: aceea care-i însu fle - ţea pe tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti .

[teodosia · Rating 5 out of 5]

Recomand pe această cale să citiți și „Amintiri de la Junimea din Iași”, de G. Panu, care descrie mai amănunțit întâmplările pe care de altfel le relatează și Negruzzi în această carte, mai pe scurt însă. Așa cum mărturisește și Ioana Pârvulescu, cea care a realizat prefața cărții, Junimea nu este o lecție de manual, ci o lecție de viață. Ceea ce Junimea a însemnat nu numai pentru societatea contemporană a acestei colectivități culturale, ci pentru literatura pe care a influențat-o atât de puternic, ar trebuit evidențiat mai des în cadrul orelor de română. Regret nespus indiferența, dacă o pot numi astfel, de care mă izbesc în momentul în care discutăm despre Junimea, pentru că atunci ne centralizăm doar pe două personalități ce au făcut parte din această societate: Eminescu și Creangă. Ori această mișcare culturală a avut niște fondatori, un context în care a fost creeată, a avut prieteni și dușmani, evenimente care au marcat-o și numeroși membri care aproape nu sunt amintiți. Și e păcat că literatura actuală nu evocă decât într-o măsură mică importanța și impactul pe care le-a avut Junimea pentru România, pentru literatura și societatea românească.
Dacă aveți ocazia, citiți, citiți din Junimea, citiți despre Junimea. Nu lăsați să treacă pe lângă voi oportunitatea de a descoperi atâtea informații, aș putea spune esențiale, despre trecutul nostru ca popor. Să vedeți cât s-au străduit membrii Junimii să remedieze greșelile limbii române, câți dușmani au avut și câte au pătimit până să realizeze lucrurile pe care și le-au propus.
Un oarecare sentiment de melancolie m-a cuprins când am citit ultima pagină a cărții, când am realizat felul în care s-a destrămat Junimea și numeroasele morți ale unor importanți membri, care au zguduit din temelii societatea. Căci aveau dreptate cei care au spus-o: Junimea s-a schimbat când Maiorescu a plecat la București și s-a distrus când însuși Negruzzi s-a stabilit în capitală. Imposibil de imaginat cum trebuie să se fi simțit membrii acesteia în momentul în care a încetat să mai existe acest nucleu intelectual. Cum am spus, tristețe îmbinată cu melancolie când am realizat felul în care s-au terminat lucrurile, cu toate că acest lucru era inevitabil.
Recomand și chiar îndrăznesc să spun că e o carte pe care trebuie s-o citești în viață, poate chiar și s-o recitești.

[Diana Marinescu · Rating 5 out of 5]

O carte care m-a ținut cu zâmbetul pe buze de la început până la sfârșit. Am râs de una singură ca nebuna la farsele, anecdotele și năzdrăvăniile junimiștilor, am sorbit scriitura lui Negruzzi, m-am delectat cu vocabularul îmbibat cu un dulceag parfum de epocă, mi i-am făcut intimi și am "intrat" în cercul acestor oameni, în acest grup despre care aveam cunoștințe sumare și seci de la orele de limba română din liceu sau de la cursurile de istorie modernă din facultate, am râs cu ei, am plâns cu ei, m-am enervat cu ei la farsele pe care li le făceau potrivnicii (în principiu B. P. Hașdeu), am zâmbit complice la plimbările lor pe sub geamul iubitelor, la ceas târziu de noapte.

Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P. P. Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi (directorul "Convorbirilor"), Alecsandri, Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, A. D. Xenopol, "Convorbiri literare"... este incredibil cât a putut să facă acest grup de tineri visători de douăzeci și un pic de ani, școliți la Paris, Viena sau Berlin, pentru cultura, literatura sau limba română. Nu e vorba doar de nașterea spiritului critic în literatura română sau de stabilirea unor norme de ortografiere imediat după trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, nu e doar despre teoria formelor fără fond a lui Maiorescu, ci e vorba de o întreagă stare de spirit, de un suflu proaspăt, de o nouă generație, de... altceva. Descoperi o societate pulsînd de viață, descoperi că acei corifei de neatins din manualele de limba română au fost, aidoma ție, niște tineri idealiști bând și glumind la seratele lor de vineri seara, la baluri sau prin cîrciumile ieșene, niște tineri puși pe fapte mari, niște tineri care au legat prietenii pe viață sau au iubit cu pasiune.

Recunosc, dintre toți, chit că era mason declarat, cel mai mult mi-a plăcut de Vasile Pogor cu stilul lui ironic, cu spontaneitatea lui și cu temperamentul vulcanic... Apoi de Maiorescu. Și, bineînțeles de Eminescu și de Creangă, cei doi clienți veșnici ai bodegii ieșene "Borta Rece". Și mi-au plăcut descrierile ușor răutăcioase pe care Negruzzi le face "Caracudei". Precum și bârfele și scandalurile vremii.

Recomand cu căldură aceste memorii. O carte de citit și recitit periodic.

[Radu Rafa · Rating 4 out of 5]

Personal, mă așteptam la mai mult farmec în expuneri, la mai mult detaliu și spirit boem.
Descrierile lui Iacob Negruzzi sunt destul de fade, de simple. Este evident că nu a reușit să aprecieze membrii Junimii la adevărata lor (viitoare) valoare, deși Eminescu are dedicat un mic subcapitol.

Junimea a fost una dintre cele mai importante societăți literare românești din istoria culturală a României, un fel de continuatoare a Școlii Ardelene pe meleaguri moldovenești. Din câte reiese din aceste memorii, Titu Maiorescu era reprezentantul tineretului la acea vreme, cum avea să devină mai târziu Iorga, și, mai târziu decât Iorga, Eliade.
Interesantă este și atitudinea față de creștinism a membrilor (marcanți) ai Junimii. Fără îndoială că au preluat această atitudine din Occidentul în care au studiat ani de-a rândul: condescendență față de creștinism și interes pentru religiile orientale (în special hinduism). Această modă este specifică celei de-a doua jumătăți de sec. XIX. Și atunci, ca și acum, ideile proaste se împrumutau primele și transpirau cel mai ușor printre tineri.

Cele mai importante contribuții ale Junimii la societatea românească ar fi: critica literară, modernizarea ortografiei și revista Convorbiri Literare. Din corespondențele avute cu scriitorii aspiranți, rezultă că redactorii erau prea corozivi cu aceștia, prea nepoliticoși în respingerile pe care le anunțau.

Eu am citit ediția de la editura Minerva, 1970. În plus față de cartea de mai sus, editată la Humanitas, această ediție mai are și o sciere autobiografică a autorului (Din copilărie. Aduceri aminte și impresiuni) și o scriere de călătorie (Din Carpați).

Fără îndoială o lectură recomandată, pentru că Junimea reprezintă o piatră de hotar în istoria culturală română.

[Ilinca · Rating 5 out of 5]

Astăzi de m-ar întreba cineva de vreau să încep a trăi încă o dată sfertul de secol ce a trecut, poate multe din cele ce am făcut nu le-aș mai face a doua oară, dar fără nici un moment de stânjenire și cu dragă inimă m-aș declara gata să reîncep a conduce Convorbiri literare.

Când privesc înapoi, la viața trecută a Junimii, mă conving pe deplin că o asemenea societate nu s-a putut forma decât prin concursul unor împrejurări cu totul deosebite. (...) A trebuit ca membrii Junimii să-și recunoască deplin meritele unii altora și ca nici un sentiment de invidie, cât de ascuns, să nu turbure seninătatea constantă a relațiilor lor. Dar împrejurări identice nu se vor mai repeta ușor în viața unui popor și de aceea o a doua ediție a unei asemenea societăți va fi poate cu neputință în timpuri viitoare. (...) Viitorul singur se va rosti cu nepărtinire când noi nu vom mai fi. Totuși, credința mea este că Junimea va păstra o pagină în istoria literaturei române, căci prea am avut noi înșine plăcere la lucrările noastre, pentru a nu fi adus mulțumire și folos și publicului celui mare. Vor veni mai târziu alte societăți mai învățate, poate mai active și mai neobosite, însă nu va mai fi nici una care să fi făcut lucrări serioase într-o formă atât de veselă, de plăcută și de neobișnuită.

[WeirdFrance · Rating 4 out of 5]

Am început cartea numai la recomandarea unei profesoare. Recunosc, începutul nu m-a prins, dar îndată ce am ajuns la capitolul despre 'Convorbiri literare', am realizat că, încet, majoritatea personalităților menționate de I. Negruzzi mi s-au părut simpatice. Intenția și motivația Junimii mereu a fost literatura, dar vremurile și societatea i-au îndemnat și îndepărtat pe membrii Junimii de iubirea făță de literatura națională.

Frumoasă carte. Plină de bârfe din secolul marilor clasici și foarte distractivă!

De s-ar încuraja mai mult in licee să fie lecturată de elevi, cred că i-ar face să le placă literatura un pic mai mult. Să vadă și partea ,,relatable" și nu cea idealizată a acestor clasici.

[Livia Caminschi · Rating 5 out of 5]

O carte foarte interesantă despre începuturile şi parcursul Junimii în societatea românească. Am aflat foarte multe detalii privind viața marilor clasici și problemele , ideile cu care se confruntau ei pe atunci. E foarte ușor de parcurs!
recomand

[Mirela Vasile (Dinny) · Rating 5 out of 5]

O carte despre o lume normala si minunata. Pana acum la concurenta cu Zorba Grecul pentru cartea anului...desi sunt constienta ca prima e net superioara la modul obiectiv, adica din punct de vedere al calitatii scriiturii. Dar...ramane cum am zis :)

[Nicoleta Cristea · Rating 5 out of 5]

Am reușit să o termin. Junimea, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronica Micle. Ce știai, că știi când nu știai nimic de litertura română. Prima dată am văzut-o la căsuța cu cărți și apoi mi-am dorit-o, după ce am pierdut-o.

[Lucian Stefan · Rating 3 out of 5]

Foarte buna pentru informatiile mai picante despre Junimea.