What do you think?
Rate this book
Le Terrorisme Intellectuel: De 1945 à Nos Jours
La France, dit-on, est le pays de la liberté. Dans le domaine des idées, cela reste à démontrer. Car tout se passe comme si un petit milieu détenait les clés de la vérité. Et ceux qui contestent son monopole sont victimes d'une censure insidieuse, qui les réduit au silence. Sur la scène politique, culturelle et médiatique, ce terrorisme intellectuel s'exerce depuis cinquante ans.
En 1950, les élites exaltaient le paradis soviétique et chantaient la louange de Staline. En 1960, elles assuraient que la décolonisation suffirait à garantir le bonheur des peuples d'outremer. En 1965, elles s'enflammaient pour Fidel Castro, Hô Chi Minh ou Mao. En mai 1968, elles rêvaient de libérer l'individu de toute contrainte sociale. En 1975, elles saluaient la victoire des communistes en Indochine. En 1981, elles croyaient quitter la nuit pour entrer dans la lumière. En 1985, elles proclamaient que la France devait accueillir les déshérités de la terre entière. Dans les années 1990, l'idéologie libertaire et l'ultralibéralisme se rejoignaient pour affirmer que le temps des nations, des familles et des religions était terminé.
Pendant cinquante ans, les esprits réfractaires à ces positions ont été victimes du terrorisme intellectuel, car ils ont été traités de réactionnaires, de fascistes, de capitalistes, d'impérialistes, de colonialistes, de racistes, de xénophobes, d'obscurantistes ou de partisans de l'ordre moral, même quand ils ont eu raison avant tout le monde.
Le terrorisme intellectuel est une mécanique totalitaire. Pratiquant l'injure, l'anathème, le mensonge, l'amalgame, le procès d'intention et la chasse aux sorcières, il fait obstacle a tout vrai débat sur les questions essentielles qui engagent l'avenir. Quand on se sera enfin débarrassé de telles méthodes, la France redeviendra le pays de la liberté.
En 1950, les élites exaltaient le paradis soviétique et chantaient la louange de Staline. En 1960, elles assuraient que la décolonisation suffirait à garantir le bonheur des peuples d'outremer. En 1965, elles s'enflammaient pour Fidel Castro, Hô Chi Minh ou Mao. En mai 1968, elles rêvaient de libérer l'individu de toute contrainte sociale. En 1975, elles saluaient la victoire des communistes en Indochine. En 1981, elles croyaient quitter la nuit pour entrer dans la lumière. En 1985, elles proclamaient que la France devait accueillir les déshérités de la terre entière. Dans les années 1990, l'idéologie libertaire et l'ultralibéralisme se rejoignaient pour affirmer que le temps des nations, des familles et des religions était terminé.
Pendant cinquante ans, les esprits réfractaires à ces positions ont été victimes du terrorisme intellectuel, car ils ont été traités de réactionnaires, de fascistes, de capitalistes, d'impérialistes, de colonialistes, de racistes, de xénophobes, d'obscurantistes ou de partisans de l'ordre moral, même quand ils ont eu raison avant tout le monde.
Le terrorisme intellectuel est une mécanique totalitaire. Pratiquant l'injure, l'anathème, le mensonge, l'amalgame, le procès d'intention et la chasse aux sorcières, il fait obstacle a tout vrai débat sur les questions essentielles qui engagent l'avenir. Quand on se sera enfin débarrassé de telles méthodes, la France redeviendra le pays de la liberté.
- GenresFranceHistoryNonfiction
304 pages, Paperback
First published January 1, 2000
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
July 20, 2019
Intr-o lume în care corectitudinea politică domină multe aspecte din viața cotidiană dar și cea culturală, trebuie să fim sinceri cu noi înșine și să privim lucrurile si dintr-o perspectivă istorică, obiectiva. Figuri glorificate ale intelectualității franceze sunt combătute cu vehemență de către autor, precum Simone de Beauvoir sau Jean Paul Sartre. Sunt abordate multe teme care ar sugera conceptul de terorism intelectual. De la activitatea Partidului Comunist Francez până la criza Algeriei.
Aceasta carte primește 4.5 din cauza tendinței autorului de a generaliza subiecte disputabile precum tendințele artistice ale secolului XX, pentru a fi integrate în metafora terorismului intelectual. Dar este o carte care merită citită de persoane din fiecare parte al spectrului politic.
Aceasta carte primește 4.5 din cauza tendinței autorului de a generaliza subiecte disputabile precum tendințele artistice ale secolului XX, pentru a fi integrate în metafora terorismului intelectual. Dar este o carte care merită citită de persoane din fiecare parte al spectrului politic.
September 22, 2023
De cincizeci de ani ţinc povestea asta. La Paris, câteva zeci de oameni dau tonul. Bat apa-n piuă la televizor. Publică articole. Scriu cărţi . Predau de la catedră. Fac intervenţii la colocvii. Semnează petiţii . Iau prânzul împreună. Lucrurile nu stau ca în şansoneta lui Brei: oamenii ăştia, domnule, gândesc.
Gândesc pentru alţii.
Au îmbrăţişat toate ideologiile. În 1945, susţineau că URSS e un paradis şi compuneau poeme în care-l ridicau în slăvi pe Stalin. În 1960, pretindeau că decolonizarea va rezolva în mod miraculos problemele popoarelor din teritoriile de peste mări.
În 1965, salutau lupta dreaptă dusă de către Fidel Castro, Ho Şi Min şi Mao. În 1968, proclamau că fericirea se va naşte din suprimarea oricărei constrângeri. În 1975, se bucurau de cu cerirea puterii de către Pol Pot, în Cambodgia. În 1981, credeau că părăsesc bezna spre a accede la lumină. În 1985, susţineau că Franţa era datoare să-şi deschidă graniţele pentru a-i primi pe ne fericiţii de pe întreg globul. În 1992, dădeau asigurări că se terminase cu statul-naţiune şi că Europa Tratatului de la Maastricht deschidea o eră nouă în istoria omenirii. În 1999, aceiaşi oameni afirmau că familia şi morala erau nişte concepte depăşite.
Alte minţi, în aceeaşi perioadă, ştiau că Stalin, Mao şi Pol Pot conduceau un regim criminal. Aceste minţi subliniau că mitul rupturii revoluţionare n-a dat niciodată naştere la altceva
decât la catastrofe. Ne reaminteau că naţiunile, tradiţiile, culturile şi religiile nu pot fi şterse dintr-o trăsătură de condei.
Gândesc pentru alţii.
Au îmbrăţişat toate ideologiile. În 1945, susţineau că URSS e un paradis şi compuneau poeme în care-l ridicau în slăvi pe Stalin. În 1960, pretindeau că decolonizarea va rezolva în mod miraculos problemele popoarelor din teritoriile de peste mări.
În 1965, salutau lupta dreaptă dusă de către Fidel Castro, Ho Şi Min şi Mao. În 1968, proclamau că fericirea se va naşte din suprimarea oricărei constrângeri. În 1975, se bucurau de cu cerirea puterii de către Pol Pot, în Cambodgia. În 1981, credeau că părăsesc bezna spre a accede la lumină. În 1985, susţineau că Franţa era datoare să-şi deschidă graniţele pentru a-i primi pe ne fericiţii de pe întreg globul. În 1992, dădeau asigurări că se terminase cu statul-naţiune şi că Europa Tratatului de la Maastricht deschidea o eră nouă în istoria omenirii. În 1999, aceiaşi oameni afirmau că familia şi morala erau nişte concepte depăşite.
Alte minţi, în aceeaşi perioadă, ştiau că Stalin, Mao şi Pol Pot conduceau un regim criminal. Aceste minţi subliniau că mitul rupturii revoluţionare n-a dat niciodată naştere la altceva
decât la catastrofe. Ne reaminteau că naţiunile, tradiţiile, culturile şi religiile nu pot fi şterse dintr-o trăsătură de condei.
March 27, 2021
Très bon auteur même si c’est pas son meilleur livre.
Le livre montre que la cancel culture n’est pas neuve. Les discussions sur l’islamisme en France ou sur les genres ne font que réutiliser de vieilles techniques éprouvées.
Le terrorisme intellectuel c’est la diabolisation. On crée dans l’opinion un archétype du mal. Les gens peuvent facilement s’identifier et mêmes les plus beaux esprits peuvent se perdre dans ce manichéisme facile.
Ensuite, toute personne qui tente de remettre cela en cause est attaqué voire menacé. Le débat est fermé et remplacé par des menaces ou des insultes. Une technique en somme de la manipulation des masses.
L’auteur discute notamment du communisme ou d’autres terrorismes de la deuxième moitié du XXeme.
Pas aussi puissant qu Anna Arendt sur les totalitarismes toutefois :-)
Le livre montre que la cancel culture n’est pas neuve. Les discussions sur l’islamisme en France ou sur les genres ne font que réutiliser de vieilles techniques éprouvées.
Le terrorisme intellectuel c’est la diabolisation. On crée dans l’opinion un archétype du mal. Les gens peuvent facilement s’identifier et mêmes les plus beaux esprits peuvent se perdre dans ce manichéisme facile.
Ensuite, toute personne qui tente de remettre cela en cause est attaqué voire menacé. Le débat est fermé et remplacé par des menaces ou des insultes. Une technique en somme de la manipulation des masses.
L’auteur discute notamment du communisme ou d’autres terrorismes de la deuxième moitié du XXeme.
Pas aussi puissant qu Anna Arendt sur les totalitarismes toutefois :-)
May 3, 2023
Este é o segundo livro da editora Peixoto Neto que tento ler, mas não consigo terminar.
Deste, li somente algumas páginas. Minha impressão inicial, possivelmente equivocada, foi a de que o texto é verborrágico, superficial e não trata os assuntos didaticamente.
Como ando indisposto a ler propaganda ou verborragia de direita, ultraconservadora e afins, logo desisti de ler.
Deste, li somente algumas páginas. Minha impressão inicial, possivelmente equivocada, foi a de que o texto é verborrágico, superficial e não trata os assuntos didaticamente.
Como ando indisposto a ler propaganda ou verborragia de direita, ultraconservadora e afins, logo desisti de ler.
April 18, 2026
Ce livre est essentiel pour comprendre les événements de 45 à nos jours et pour pouvoir juger librement de l'influence des media et des déclations politiques sur nos opinions et nos idées.
C'est une somme indispensable pour se forger une opinion indépendante, éclairée et honnête.
C'est une somme indispensable pour se forger une opinion indépendante, éclairée et honnête.
July 28, 2012
É importante conhecer diferentes pontos de vista, ainda que o livro tome o caminho inevitável de discurso ideológico.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews