„«L-aţi văzut pe bărbatul acela spânzurat? Acolo în spate?»
«Da, dar nu aveam de gând să menţionez asta.»
«Spânzurat de picioare.»
«Dar încă în viaţă, după cum arăta.»
«Socotesc că e un ucigaş sau vreun alt nelegiuit.»
«Spânzurătoarea este, de obicei, o dovadă a dezaprobării sociale», spuse Lancelot, «dar să ne întoarcem şi să-l întrebăm ce-a făcut.»
Cavalerii se apropie de bărbatul atârnat cu capul în jos, iar Sir Roger îl înţeapă cu vârful spadei.
«Ziua bună», spuse el. «Se pare că n-o duceţi prea bine agăţat acolo, sub Copacul Cunoaşterii. Există vreun motiv pentru asta?»
«Vai de mine», spuse Bărbatul Atârnat, «am fost înşelat cu cruzime de cei cărora le displace politica mea.»
«Şi cu ce argumente aţi obţinut o respingere atât de violentă?»
«Sunt un deviaţionist», spuse Bărbatul Atârnat, «unul dintre aceia care cred că doar deviaţionismul ne poate izbăvi de toate relele de pe lume.»
«Un deviaţionist», spuse Sir Roger. «Asta ne-a luat cireaşa de pe tort, nu credeţi?»
«Ne-a luat cireaşa de pe tort», spuse Lancelot, «ce pitoresc. E cumva vreo expresie specifică din Dahomey?»
«Invenţie proprie», zise Sir Roger. «Pot să întreb ce face un deviaţionist?»
«Deviază», spuse Bărbatul Atârnat, «de la tot ce face. Noi ne opunem ferm la orice pune la cale turma, din principiu. Bineînţeles că asta nu ne face prea îndrăgiţi.»
«Cred că băiatul ăsta a căzut în căldarea cu ghinion», spuse Lancelot. «Am face bine să mergem într-ale noastre şi să-l lăsăm pe seama corbilor.»
«Nu, nu», spuse Sir Roger, «astfel nu învăţăm niciodată nimic. E chiar foarte interesant ce spune el. Eu zic să mai zăbovim până îi prindem ideea, ca să zic aşa.»
«Aş putea vorbi mai frumos», zise bărbatul, «dacă m-aţi da jos.»
«Nu putem face o asemenea grozăvie», spuse Sir Roger. «Ar însemna să intervenim în cursul justiţiei. Presupun că a avut loc un proces corect.»
«O grămadă de procese corecte», spuse Bărbatul Atârnat, «la fiecare mână ridicată, un vot de drept.»
«Trebuie să se fi făcut nişte hârţoage», zise Sir Roger, privind în jur. «Sentinţa, apelul, respingerea cazului…»
Lancelot îşi petrece braţul în jurul bărbatului şi taie frânghia.
«Foarte mulţumesc», spuse Bărbatul Atârnat, frecându-şi piciorul. «Principiile mele începuseră să pălească. Vedeţi, noi, deviaţioniştii, suntem de două feluri», începu el, «deviaţionişti şi adevăraţi deviaţionişti.»
«Mă tem că această dizertaţie va fi destul de lungă», spuse Sir Roger.
«Priviţi», zise Lancelot, «e ceva scris pe piciorul atârnatului.»
«Vreo urmă de la frânghie, probabil».
«Pare să fie un fel de formulă matematică».
«Poate că ar fi mai bine s-o copiez. S-ar putea dovedi importantă.»
«Oh, mă îndoiesc. Nu prea e genul de persoană care ar avea ceva important scris pe picior.»
«Şi totuşi», spuse Cavalerul Negru şi se puse pe copiat.” (pp. 86-88)
„«E atât de frumos şi de plăcut să participi la sărbătorirea primăverii, în sezonul narciselor, cu flori de măr şi flori de cireş...»
«Majestate.»
«Da.»
«Primăvara s-a terminat.»
«Ce ai spus?»
«Primăvara s-a terminat. E noiembrie.»
«Noiembrie. Mi se părea mie că e cam răcoare.»
«Pentru că chiar este.»
«Un curent de aer rece, asta am simţit, şi uite, iarba de pe pajişti s-a uscat, iar fructe roşiatice şi zbârcite atârnă de viţa de vie…»
«Şi bombele care rad totul, doamnă, şi marile incendii, şi oamenii rămaşi fără case, şi morţii cu braţele smulse ori fără picioare ori fără capete…»
«Eu credeam că încă mai sărbătoream primăvara.»
«Aţi petrecut prea mult timp prin spitale, doamnă, asta v-a afectat judecata.»
«Nu, sunt doar puţin obosită, Varley. Cât e ceasul?»
«Ceasurile s-au oprit, toate. O să deschid radioul, doamnă.»
«Mai bine nu. La radio e fie ticălosul ăla care îndrugă verzi şi uscate despre evrei sau celălalt mizerabil care ne tot spune că submarinele au mai doborât un convoi de-al nostru.»
«Sir Robert este aici.»
«Nu vreau să-l văd. Ştiu ce a venit să-mi spună.»
«Dar aşteaptă de ore întregi.»
«Expediaţi-l repede. Sufăr de dezamăgire acută sau poate de melancolie, şi din câte ştiu e contagios, aşa că n-aş vrea ca Sir Rober, acest bun cavaler şi viteaz apărător al regatului, să fie supus unor asemenea neplăceri doar din cauza mea…»
«Da, expediaţi-l repede», spuse Sir Robert intrând, «aruncaţi-l afară pe nenorocit şi daţi-i un picior în fund când coboară pe scări…»
«Dar, prea bunule Sir Robert, cu siguranţă că aţi venit să-mi spuneţi ceea ce eu nu-mi doresc deloc să aud. De ce să vă ascult atunci? Plecaţi şi păstraţi-vă cuvintele.»
«E un rămas bun, însă doar vremelnic. Sper.»
«Sunteţi un ticălos la fel ca toţi ticăloşii, la fel ca Artur, Lancelot, azi aici şi mâine ia-l de unde nu-i, n-aveţi pic de statornicie şi nici nu puteţi să-mi daţi speranţa de care am nevoie…»
«Există un motiv pentru toate astea. Eu nu fac altceva decât ceilalţi cavaleri şi scutieri de pe faţa pământului, toţi împărtăşim aceleaşi idealuri şi acelaşi scop…»
«Nu-mi veniţi mie cu motive, nu e o chestiune de temeiuri aici, ci de sentimente. Dacă aţi avea o inimă, în loc de o cutie de biscuiţi, în acel piept zdravăn de scoţian, atunci…»
Apoi Guinevere leşină şi Sir Robert leşină şi el, iar Varley, văzându-i leşinaţi pe amândoi, leşină la
rându-i.” (pp. 132-133)