What do you think?
Rate this book
O espediție română în Africa
Pe 3 octombrie 1895, boierul moldovean Dimitrie Ghika-Comanesti si fiul sau Nicolae plecau de la Trieste intr-o expeditie in Africa Orientala. Isi propusesera sa vineze animale salbatice si sa se intoarca acasa cu trofee, dar si sa adune informatii stiintifice despre regiuni mai putin explorate pina la acea vreme. Intreaga expeditie a fost planuita si finantata de cei doi boieri, care in prealabil s-au documentat la Londra, luind lectii de botanica, zoologie si cartografie. In aventura lor africana, care avea sa dureze patru luni, Dimitrie si Nicolae Ghika au fost insotiti de o caravana formata din 59 de oameni, 72 de camile, patru cai, doi catiri abisinieni si 15 oi. Pe parcurs, au inventariat fauna si flora, au facut observatii meteorologice si hidrologice si au cartografiat terenul. La intoarcere au prezentat rezultatele expeditiei la importante societati stiintifice din Europa, intre care si Royal Geographical Society din Londra, si au scris doua carti – tatal, pe cea de fata, in romana, care insista asupra peripetiilor calatoriei si vinatorii si care contine o harta si numeroase fotografii facute in timpul expeditiei, iar fiul, o carte in franceza, ce a circulat in strainatate in epoca.
„Povestirea calatoriei lui Dimitrie Ghika in Africa Orientala nu depaseste intru nimic dimensiunile sau rezultatele unei reusite expeditii de vinatoare si de observatii etnologice din acea vreme, dar exprima un potential si o disponibilitate remarcabile pentru o tara mica si o cultura inca tinara; si, desigur, o calitate deosebita, intelectuala si morala, a unei familii care a dat vietii noastre culturale si politice mai multi descendenti de valoare.” (Mircea Anghelescu)
„Povestirea calatoriei lui Dimitrie Ghika in Africa Orientala nu depaseste intru nimic dimensiunile sau rezultatele unei reusite expeditii de vinatoare si de observatii etnologice din acea vreme, dar exprima un potential si o disponibilitate remarcabile pentru o tara mica si o cultura inca tinara; si, desigur, o calitate deosebita, intelectuala si morala, a unei familii care a dat vietii noastre culturale si politice mai multi descendenti de valoare.” (Mircea Anghelescu)
272 pages, Paperback
First published January 1, 1897
3 people are currently reading
21 people want to read
About the author
Dimitrie Ghica-Comănești
1 bookDimitrie Ghica-Comănești (n. 31 decembrie, 1839, Iași - d. 1923), cunoscut și sub numele de Ghika Comăneșteanu a fost un jurist, doctor în drept, explorator român, politician, aventurier, unul dintre cei mai faimoși exploratori români.
A fost fiul boierului, doctor în drept, Aga Nicolae Ghica-Comănășeanul (1798-1853), din familia Ghiculeștilor, și a Ecaterinei Plagino (1820-1881). Este fratele geamăn al lui Eugen Ghica-Comănești, având încă trei frați (în afara fratelui geamăn), Maria, Nicolae și Gheorghe. Dela tatăl său moștenește două din cele zece moșii (87.000 hectare) ale tatălui său, domeniile Comănești și Palanca. Urmează studiile universității Humboldt din Berlin, obținând o diplomă în drept. Va deține funcțiile de prefect al județului Bacău, magistrat, membru al Camerei Deputaților între 1872-1892 și consilier regal. Se căsătorește cu Zoe Lahovari (1851-1902), cu care are o fată, Maria Mavrocordat (1870-1952) căsătorită cu Leon Mavrocordat, și un fiu, Nicolae.
Activitatea de explorator
Iubitor al frumuseților naturii țării, pe care a cunoscut-o din copilărie și adolescență, străbătând-o apoi repetat — în munți, câmpie, Deltă — ca participant la acțiuni vânătorești de amploare, care l-au situat printre fruntașii cinegeticii românești din a doua jumătate a secolului trecut. A călătorit prin țări străine — Austria, Franța, Germania, Anglia, Italia — dar faima de explorator i-a adus-o expediția organizată în anii 1895—1896, împreună cu fiul său Nicolae Ghica-Comănești, în „cornul oriental al Africii", regiune ce cuprinde astăzi teritoriul Somaliei și sud-estul Etiopiei. Acțiunea s-a desfășurat sub impulsul a două motive: explorarea, în folosul științei românești, a unor teritorii necunoscute și curiozitatea cunoașterii faunei exotice; impulsul determinant al efectuării ei: lectura memorialului contelui Ernest Hoys despre „țara somalilor". Traseul, pe un spațiu vast al continentului african, de la nord la sud, cu abateri către zonele vestice, a debutat în Anglia! Aici a fost pregătită expediția din punct de vedere material, prin cumpărarea alimentelor, îmbrăcămintei, armelor, corturilor, -medicamentelor și aparatelor tehnice necesare. La Trieste (3 octombrie 1895) a avut loc îmbarcarea pe vaporul „Imperatrix" al companiei austriece Lloyd, cu destinația India. Navigând pe Mediterană (Brindisi, insula Creta, Port Said) și traversând Canalul de Suez, românii au ajuns prin Marea Roșie în portul Aden. După un scurt popas, au trecut dincolo de Bab el Mandeb, oprindu-se la Berbera (19 octombrie 1895), unde îi așteptau bagajele, cămilele, personalul caravanei și Eggc Nerlayo, conducătorul acesteia. Punându-se în mișcare, convoiul a părăsit Berbera la 22 octombrie 1895. A fost ajuns din urmă de prinții români și de șicarii (vînătorii principali) Gheli și Duale venind călări pe cai iuți crescuți în garnizoanele din India. Drumul s-a dovedit lung, greu, cu peripeții și a traversat regiunea Guban, situată între Golful Aden și munții Golis, Leferung, Hargeisa, rîul Mandera, Udjiwadji, Buhalgașan, peste Harar, de-a lungul limitei nordice a platoului Haud, Jiga-Jiga, valea Jererului, Gaburo, râul Dagato, Munții Djigo din ținutul Ogaden, trecătoarea Durdurului. La 21 decembrie 1895, după 61 de zile de la pornirea din Berbera, a fost atins Webi Shebeli („Fluviul leoparzilor"), pe care expediționarii l-au trecut la 26 decembrie într-un loc aflat aproape de vărsarea râului Madesso. Au mers, în continuare, mereu spre sud, încît, la 1 ianuarie 1896, au depășit limita atinsă de expediția condusă de Hoys, iar la 3 ianuarie au campat în pădurea ecuatorială de lângă localitatea Delni, punctul cel mai îndepărtat al itinerarului stabilit inițial. D.G.C., fiul său și cei doi șicari au coborît, însă, pentru vânarea unei girafe, și mai spre sud, până la un reper situat nu departe de întretăierea meridianului 43° est de Greenwich cu paralela 5° latitudine nordică. Locul acesta e marcat de o colină înaltă de peste 500 m. El a fost marcat ulterior, p
A fost fiul boierului, doctor în drept, Aga Nicolae Ghica-Comănășeanul (1798-1853), din familia Ghiculeștilor, și a Ecaterinei Plagino (1820-1881). Este fratele geamăn al lui Eugen Ghica-Comănești, având încă trei frați (în afara fratelui geamăn), Maria, Nicolae și Gheorghe. Dela tatăl său moștenește două din cele zece moșii (87.000 hectare) ale tatălui său, domeniile Comănești și Palanca. Urmează studiile universității Humboldt din Berlin, obținând o diplomă în drept. Va deține funcțiile de prefect al județului Bacău, magistrat, membru al Camerei Deputaților între 1872-1892 și consilier regal. Se căsătorește cu Zoe Lahovari (1851-1902), cu care are o fată, Maria Mavrocordat (1870-1952) căsătorită cu Leon Mavrocordat, și un fiu, Nicolae.
Activitatea de explorator
Iubitor al frumuseților naturii țării, pe care a cunoscut-o din copilărie și adolescență, străbătând-o apoi repetat — în munți, câmpie, Deltă — ca participant la acțiuni vânătorești de amploare, care l-au situat printre fruntașii cinegeticii românești din a doua jumătate a secolului trecut. A călătorit prin țări străine — Austria, Franța, Germania, Anglia, Italia — dar faima de explorator i-a adus-o expediția organizată în anii 1895—1896, împreună cu fiul său Nicolae Ghica-Comănești, în „cornul oriental al Africii", regiune ce cuprinde astăzi teritoriul Somaliei și sud-estul Etiopiei. Acțiunea s-a desfășurat sub impulsul a două motive: explorarea, în folosul științei românești, a unor teritorii necunoscute și curiozitatea cunoașterii faunei exotice; impulsul determinant al efectuării ei: lectura memorialului contelui Ernest Hoys despre „țara somalilor". Traseul, pe un spațiu vast al continentului african, de la nord la sud, cu abateri către zonele vestice, a debutat în Anglia! Aici a fost pregătită expediția din punct de vedere material, prin cumpărarea alimentelor, îmbrăcămintei, armelor, corturilor, -medicamentelor și aparatelor tehnice necesare. La Trieste (3 octombrie 1895) a avut loc îmbarcarea pe vaporul „Imperatrix" al companiei austriece Lloyd, cu destinația India. Navigând pe Mediterană (Brindisi, insula Creta, Port Said) și traversând Canalul de Suez, românii au ajuns prin Marea Roșie în portul Aden. După un scurt popas, au trecut dincolo de Bab el Mandeb, oprindu-se la Berbera (19 octombrie 1895), unde îi așteptau bagajele, cămilele, personalul caravanei și Eggc Nerlayo, conducătorul acesteia. Punându-se în mișcare, convoiul a părăsit Berbera la 22 octombrie 1895. A fost ajuns din urmă de prinții români și de șicarii (vînătorii principali) Gheli și Duale venind călări pe cai iuți crescuți în garnizoanele din India. Drumul s-a dovedit lung, greu, cu peripeții și a traversat regiunea Guban, situată între Golful Aden și munții Golis, Leferung, Hargeisa, rîul Mandera, Udjiwadji, Buhalgașan, peste Harar, de-a lungul limitei nordice a platoului Haud, Jiga-Jiga, valea Jererului, Gaburo, râul Dagato, Munții Djigo din ținutul Ogaden, trecătoarea Durdurului. La 21 decembrie 1895, după 61 de zile de la pornirea din Berbera, a fost atins Webi Shebeli („Fluviul leoparzilor"), pe care expediționarii l-au trecut la 26 decembrie într-un loc aflat aproape de vărsarea râului Madesso. Au mers, în continuare, mereu spre sud, încît, la 1 ianuarie 1896, au depășit limita atinsă de expediția condusă de Hoys, iar la 3 ianuarie au campat în pădurea ecuatorială de lângă localitatea Delni, punctul cel mai îndepărtat al itinerarului stabilit inițial. D.G.C., fiul său și cei doi șicari au coborît, însă, pentru vânarea unei girafe, și mai spre sud, până la un reper situat nu departe de întretăierea meridianului 43° est de Greenwich cu paralela 5° latitudine nordică. Locul acesta e marcat de o colină înaltă de peste 500 m. El a fost marcat ulterior, p
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
August 18, 2022
Având în vedere că nu a fost scris neapărat în scop literar, aș putea să spun că e o sursă de cunoaștere și înțelegere a unei părți din istorie, într-o formă neromanticizată sau alterată.
October 14, 2018
Scrisa la sfarsit de secol 19 cartea este un inventar al trofeelor de vanatoare.
Vietuitoare ucise fara mila de aristocratul moldovean si de catre fiul sau.
Un inventar dezgustator, pana la urma.
Raman ceva note de calatorie, ceva referiri superficiale la locurile vazute.
Din pacate nu prea multe.
O carte care spune mai multe despre autor decat despre Africa.
Vietuitoare ucise fara mila de aristocratul moldovean si de catre fiul sau.
Un inventar dezgustator, pana la urma.
Raman ceva note de calatorie, ceva referiri superficiale la locurile vazute.
Din pacate nu prea multe.
O carte care spune mai multe despre autor decat despre Africa.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews