Bune și rele laolaltă.
Panseurile de la Bacalaureat sunt, evident, fără voia autorilor anonimi, partea cea mai reușită. Cu ceva aplicație și răbdare pe măsură s-ar putea scrie chiar o nouă Istorie a Literaturii Române, varianta umoristică. Material există din belșug.
În rest însă, apar multe semne de întrebare. Cred și eu că e mai trendy să dai cu toporul în C. V. Tudor, decât să recunoști că te lasă pe dinafară ermetismul poeziilor lui Nichita Stănescu. Accept că ai simpatii politice și vânezi mai mult într-un anumit spectru (vorba ceea, producție proprie și personală, în România intelectualii se hrănesc cu stânga și scriu cu dreapta), sunt de acord să citesc și prefața, deși nu-s capabil să duc intenția la bun sfârșit.
Dar totul se termină atunci când anumite ziceri pe care umil-subsemnatul le consideră chiar de duh apar la categoria așa nu. De exemplu, cu ce vă greșește întrebarea, retorică, presupun, : "Câți strămoși de daci sunt încântați de ideea de-a face nuntă fiului lor cu un alt bărbat din sat?"
Nu aștept răspunsul, nu de altceva, dar aș putea fi dezamăgit. N-ar fi chiar pentru prima dată, dar aceasta nu înseamnă că-mi și place...