Frica • Scrisoare de la o necunoscută

by Stefan Zweig, Gabriella Eftimie (trad.)

Protagonista povestirii Frica, Irene, frumoasa sotie a unui avocat prosper, gaseste viata plictisitoare, simte ca nu-i mai aduce nimic bun, iar asta o impinge sa-si caute ocupatii noi. Intr-o zi cunoaste un tinar pianist cu care intra intr-o relatie ferita de indiscretiile lumii si indepartata de caldura cuminte a familiei. Legatura clandestina o ajuta sa se regaseasca intr-o alta fiinta, ii da sperante noi, o face sa se simta mai vie ca niciodata… Pina intr-o zi cind, iesind de la iubitul ei, intilneste o femeie ciudata. Din acel moment neasteptat, mica aventura salvatoare, toate planurile ascunse se topesc, iar teama se insinueaza in linistea fiecarei zile.

Neasteptata este si clipa cind un scriitor de succes, personajul-cititor din Scrisoare de la o necunoscuta, primeste un plic de la o admiratoare pe care nu tine minte s-o fi intilnit. Parcurge lungul mesaj si afla ca femeia care-i scrie si care il iubise in taina inca din copilarie a facut sacrificii de neimaginat ca sa-i poata fi in preajma, ca intr-o buna zi, fara sa-i spuna nimic despre pasiunea ei, au impartit intii citeva pahare de vin, apoi placerea unei nopti din care dupa noua luni s-a nascut un copil. Povestea propriei vieti zugravite de admiratoarea necunoscuta se sfirseste la citiva ani dupa teribila epidemie de gripa din 1918 si culmineaza cu un sacrificiu pe care el, fara sa stie, fara sa fi avut macar de ales, l-a provocat.

„Zweig a pus la punct o metoda literara si psihologica remarcabila, pe care Frica o exemplifica fara cusur. Stralucirea si stranietatea ei lasa in mintea cititorului o impresie de nesters.“ (Salman Rushdie)

„Stefan Zweig apartine sirului de maestri ai povestirii carora le datoreaza propria formare: Maupassant, Turgheniev si Cehov… El iubeste imperfectiunile, aspiratiile si frustrarile personajelor sale, barbati sau femei, pe care le analizeaza cu afectiune si intelegere.“ (Paul Bailey)

Genres: Fiction, Classics

176 pages, Paperback

First published February 1, 2016

About the author

Stefan Zweig was one of the world's most famous writers during the 1920s and 1930s, especially in the U.S., South America, and Europe. He produced novels, plays, biographies, and journalist pieces. Among his most famous works are Beware of Pity, Letter from an Unknown Woman, and Mary, Queen of Scotland and the Isles. He and his second wife committed suicide in 1942.
Zweig studied in Austria, France, and Germany before settling in Salzburg in 1913. In 1934, driven into exile by the Nazis, he emigrated to England and then, in 1940, to Brazil by way of New York. Finding only growing loneliness and disillusionment in their new surroundings, he and his second wife committed suicide.
Zweig's interest in psychology and the teachings of Sigmund Freud led to his most characteristic work, the subtle portrayal of character. Zweig's essays include studies of Honoré de Balzac, Charles Dickens, and Fyodor Dostoevsky (Drei Meister, 1920; Three Masters) and of Friedrich Hölderlin, Heinrich von Kleist, and Friedrich Nietzsche (Der Kampf mit dem Dämon, 1925; Master Builders). He achieved popularity with Sternstunden der Menschheit (1928; The Tide of Fortune), five historical portraits in miniature. He wrote full-scale, intuitive rather than objective, biographies of the French statesman Joseph Fouché (1929), Mary Stuart (1935), and others. His stories include those in Verwirrung der Gefühle (1925; Conflicts). He also wrote a psychological novel, Ungeduld des Herzens (1938; Beware of Pity), and translated works of Charles Baudelaire, Paul Verlaine, and Emile Verhaeren.
Most recently, his works provided the inspiration for 2014 film The Grand Budapest Hotel.

Reviews

[Cristina · Rating 4 out of 5]

Scrisoare de la o necunoscută este o bijuterie. Este despre o dragoste inocentă, tăinuită și desăvârșită, trimisă în plic și mărturisită cu ce a mai rămas din glasul ars de dorința de iubire.
Cu câtă ușurință m-a cucerit din primele pagini, cât de frumos jonglează autorul cu profunzimile trăirilor !!. Stilul lui Zweig este nu numai desăvârșit, dar este și stilul meu preferat. Suspansul a fost atât de bine dozat, amestecat cu cantitatea perfectă de emoție. Este un mix de duioșie si durere, care te răscolește și care te acaparează. Zweig este un artist pentru felul sublim in care reuşeste să pătrundă in mintea femeii îndrăgostite și pentru simplitatea și naturalețea cu care o așterne pe hârtie.

[Maria-Alexandra Itu · Rating 5 out of 5]

,,Scrisoare de la o necunoscută" îmi va rămâne mult timp întipărită în gând.

[Cristina Ermac · Rating 4 out of 5]

Prima poveste redă istoria lui Irene, o femeie frumoasă care are de toate: familie, soț iubitor, bani, casă, distracție. Și pentru că are prea multe, ea caută o escapadă de la toată această Perfecțiune, și își găsește un amant. Ea pare fericită, chiar dacă această idilă e mai mult despre suflet decât despre corp. Totuși, problema apare când în cale îi iese o femeie și îi spune că îi cunoaște secretul, începând să o șantajeze. Autorul conturează foarte bine starea interioară a eroinei, demonstrând că de fapt nu atât pedeapsa e dureroasa, cât așteptarea acesteia și starea de frică perpetuă în care te afli, așteptând dacă și când se va afla adevărul.

A doua poveste e una mai scurtă, având forma unei scrisori trimise de către o femeie unui scriitor. Aceasta se pare că e ultima scrisoare din viața ei, și anume din acest motiv a îndrăznit să îi dezvăluie marele ei secret: dragostea pe care i-a purtat-o încă de când era o adolescentă, iar el era Vecinul ei.
Deși la început era vorba doar de o dragoste platonică, aceasta totuși se materializează de câteva ori pe parcursul vieții lor în câteva întâlniri- pasionale, dar scurte.
Și în acest caz urmărim starea eroinei, care, din cauza acestei iubiri pătimașe, practic își pune pe jug propria viață și destin, optând să rămână mereu într-o stare de așteptare a “iubitului”.

[Solodchi Andreea · Rating 4 out of 5]

Prima poveste, o "ea" ce se scaldă-n frenezii dulci și pătimașe, în amețeala unei euforii melancolice. Un joc ce-i mistuie sufletul de pasiune, fiori nebănuiți ce-i invadează liniștea căsniciei. Mereu urmărită de-o stare perpetuă de frici lăuntrice viscerale, o stare agasantă de persecuție demonică ce-o fugărește nemilos, o teamă corozivă ce roade necontenit din viața ei. Valuri de plăceri nebănuite ce-i străbat toți porii, senzații febrile ce-i acaparează fiecare celulă, reverberații multiplicate exasperant ce i se răsfrâng în mintea adumbrită de năvalnicele gânduri.

Ce simte și cum reacționează o femeie ce înșală? O lume de trăiri, un munte de senzații în sufletul și pielea unei adultere.

A doua poveste e despre un scriitor de succes ce primește o scrisoare de la o admiratoare ce-a căzut în mrejele sale. E relatarea dragostei ce răsare și crește în sufletul inocent al unei fetițe, o dragoste pură și pătimașă ce ia amploare, transformându-se în obsesie și sacrificii. O iubire platonică și-o simfonie înveninată-parfumată, închegată-n visuri, deziluzii deșarte și amăgiri pătimașe.

Încântată de acest autor nou descoperit, căci scriitura sa mi s-a părut o adevărată revelație, iar stilul său desăvârșit de-a povesti m-a acaparat totalmente.

[Bogdan Constantin · Rating 5 out of 5]

Două nuvele ca două pietre prețioase bine șlefuite.

[Mihalachi Mihai · Rating 4 out of 5]

Două nuvele ce aduc în prim plan două sentimente puternice care controlează destinele personajelor: frica și iubirea(obsesivă).

⭐️Prima nuvelă a fost mai interesantă și nici nu m-aș fi gîndit la un nume mai potrivit. Este vorba despre o infidelitate conjugală. Prin personajul său feminin, Stefan Zweig reușește să scoată la suprafață gînduri profunde, trăiri apăsătoare și comportamente exagerate pentru că frica naște numai pui morți. Frica se hrănește din această doamnă pe nume Irene și se apleacă peste balustrada sentimentelor și a acțiunilor ei zi de zi.
⭐️Pofta de aventură deschide ușa unor greșeli greu de reparat totuși celălat personaj, soțul Irenei, dă dovadă de o bunătate și o înțelegere cum numai dragostea adevărată poate oferi.

⭐️ Scrierea lui Zweig mi se pare ca un sărut pe frunte, mîngîietor, cald și nevinovat. Mă bucur că l-am descoperit. Este un scriitor talentat, pur-sînge. Voi mai citi si alte cărți.


“Frica era răspunsul ei la tot ce i se părea ieșit din comun.”

“Sufletul ei ofilit, tînjind după companie umană, absorbea toată vitalitatea și plăcerea din jur.”

“Frica e mai rea decît pedeapsa pt că pedeapsa e totuși ceva definit și indiferent că e prea mare sau prea mică, e mai bună decît nesiguranța aceea oribilă și suspansul interminabil pe care-l simțea mai devreme.”

[Alexandru Gogoașă · Rating 5 out of 5]

"Frica" mi-a plăcut mult, însă celălalt text. Nu l-am dus la capăt.

[Maria · Rating 4 out of 5]

Fin cunoscător al psihicului uman, Zweig descrie frica si patima intr-un fel special.

[Mihai Claudiu Trif · Rating 5 out of 5]

Citesc foarte încet.

Parcurg rândurile anevoios, caut alăturări spectaculoase de cuvinte, mă minunez de iscusința autorului de a le combina, citesc cuvânt cu cuvânt, mai degrabă decât frază cu frază, le iau, le mestec, le visez, le dau formă, le trăiesc, apoi de visez din nou, este un fel de citit paralel, printre rânduri, nu sunt înteresat mai niciodată de direcția pe care o va urma acțiunea, iar emoțiile specifice unei acțiuni crescânde în intensitate nu mă încearcă mai niciodată.

Așa cum la orice eveniment grandios, uite, cum este de exemplu o nuntă regală, nu mă interesează mai deloc scena de ansamblu, prințul și prințesa în fața altarului, oaspeții, îmbracămintea lor, cât mă interesează protocolul organizatoric și întreg mecanismul prin care ei toți au ajuns în pozițiile respective, în poza asta frumoasă de Instagram, dar care nu ar fi fost posibiliă fără acțiunile unor minți geniale, este la fel precum o carte, am încheiat-o, spunem, Doamne ce carte frumoasă, cândva o voi reciti, avem imaginea de ansamblu, însă pentru mine rămâne fascinația și recunoștința față de mintea care a putut meșteșugi aceste vorbe.

Cu scurta lucrare a lui Stefan Zweig a fost altfel. Nu au fost doar cuvintele. Cuvintele au fost acolo, s-au alăturat de multe ori în combinații care m-au făcut să le recitesc, așa cum sunt și acestea, [Și nimic nu e mai groaznic decât să fii singur printre oameni], vedeți ce frumos a descris o stare interioară pe care mulți dintre noi o trăim la un anumit moment, dar nu avem măiestria de a reda ceea ce simțim în combinații atât de reușite, așadar, nu doar vorbele au fost acolo, a fost și felul în care a fost construită acțiunea, modul în care te-a prins, te-a învârtit, pe-a ridicat, te-a trântit, iar te-a ridicat, te-a zăpăcit, iar până să respiri de două ori erai deja la ultima pagină, buimăcit, răvășit, transpirat, cu părul vâlvoi, trântit pe spate ca după un epuizant sprint pe un teren abrupt.

Cele două povești, Frica și Scrisoare de la o necunoscută, au puterea de a-ți induce această stare, iar dacă vă doriți o lectură plăcută pentru o dimineață de duminică, puneți mâna pe ea și vedeți apoi cum din primele rânduri va pune ea mâna pe voi.

[Ioana · Rating 3 out of 5]

Mi-a plăcut pentru că stilul lui Zweig este unul captivant cu personaje bine croite

[Dana · Rating 5 out of 5]

Chiar daca aveam impresia ca prima poveste mi se pliaza mult mai bine, in cele din urma am realizat ca ultima a avut un impact mult mai mare asupra mea.
Este genul de carte care iti va ramane in inima pentru mult timp.

[Anibalector · Rating 4 out of 5]

Foarte bune sondari ale sufletului. Mai ales al celui feminin. Rareori disperatea si-a gasit in proza tonul potrivit, care sa nu fie nici artificial, nici prea melodramatic, dar aici, in aceste doua nuvele/mini romane, Zweig reuseste sa ajunga la unul bun.

[Ana Maria · Rating 5 out of 5]

Tulburătoare nuvelele lui Stefan Zweig.

[Lors P. · Rating 5 out of 5]

“Când am deschis ochii în întuneric și te-am simțit lângă mine, m-am întrebat dacă nu cumva dormeam sub stele-atât de tare mă simțeam în cer.”

[Adina · Rating 3 out of 5]

Frica, contrar a ceea ce am citit și auzit despre ea, mi s-a părut înzecit mai bine scrisă decât scrisoarea; și deși 'frica' nu este un sentiment cu care mă identific prea profund, pot spune că am rezonat destul de mult cu personajele operei, sau cel puțin le-am înțeles. Cumva mi s-a parut mai complexă și mai amănunțit lucrată.
În schimb, Scrisoarea mi s-a părut mai degraba o încercare, sau mai bine zis simulare, a ce ar fi trebuit să fie. Cred că a fost cartea care mi-a înșelat așteptările la cel mai înalt nivel, făcâdu-mă aproape să cred că a fost scrisă numai de amorul descrierii, care e cea mai bună din tot ce am citit vreodată, că altfel, execuția e jalnică. Prima dată când am auzit de cartea asta, aș minți daca nu as spune că eram sigură ca o să o ador profund și o să citesc până o să ajung să o recit. N-am fost nici măcar pe aproape, căci povestea e într-o stare atât de jalnică încât mă îndoiesc că autorul a simțit vreun cuvânt din ce a scris, căci altfel nu-mi explic atmosfera statică și lipsita de sentimente. A fost o intenție de carte, una genială, dar care a rămas intenție. Nu e rea, în toată păliciunea ei, e doar lipsită de pasiunea despre care se vorbește, dar care nu se simte.

[diauhgood · Rating 5 out of 5]

Cea mai bună carte pe care am citit-o anul ăsta. Zweig e autorul meu preferat și sunt obsedată de stilul lui de scriere, modul in care descrie acțiunea și te face sa admiri și cele mai mici detalii ca și când ai urmări un film și personajele lui atât de misterioase, interesante și profunde, care chit ca îți plac sau nu, îți ridica semne de întrebare și nu te poți opri din citit pana nu le descoperi povestea. Citiți cartea asta:)

[Cristina Mureșan · Rating 4 out of 5]

Scrisoarea mi-a placut si nu mi-a placut. M-a impresionat felul in care, ca barbat, a descris anumite trairi feminine, in unele momente am simtit efectiv ca a intrat in mintea unei femei. Dar, in acelasi timp mi-a lasat un gust amar ideea obsesiei umilitoare a acestei femei, chiar degradanta la un moment dat. Probabil sunt mai subiectiva decat un cititor masculin, dar parca merita ceva mai multa demnitate aceasta necunoscuta, doar un strop, si povestea ar fi fost chiar fermecatoare.

[Madalina]

Îmi plac nespus de mult romanele lui și îi admir frumoasele alăturări de cuvinte, cu părere de rău că nu aș putea să scriu vreodată măcar o singură propoziție asemeni lui. Însă, la nuvelele citite nu mi-au plăcut ritmul repezit și frazele mai puțin fecunde. Nu pot identifica de ce, dar femeile prezentate nu îmi par realiste și situația lor nu mă implică în poveste.

[Dasein · Rating 4 out of 5]

Stilul neînduplecat si extrem de minuțios releva un mare talent, o acuitate deosebita in ceea ce priveste psihologia umană si o surprinzătoare înțelegere a trăirilor umane. Cartea mi-a placut foarte mult, dar nu pentru subiectele alese , ci pentru modalitatea in care au fost expuse.

[Andreea Retea · Rating 4 out of 5]

Zweig reușește să descrie captivant felul în care funcționează mintea umană, înțelege bine psihologia și reda procesele cu fir epic.

[Claudia Maria · Rating 4 out of 5]

Frica mi-a plăcut mai mult decât Scrisoarea.

[Purple Booklover · Rating 5 out of 5]

5/5*****.

[Mihaela · Rating 5 out of 5]

Magistral cum reuseste din nou Stefan Zweig sa descrie natura umana si in special in aceasta carte frica si iubirea obsesiva. Excelent construite povestile si personajele.

[Maria Nicoară · Rating 5 out of 5]

9/10

[Andreea Ursu-Listeveanu · Rating 3 out of 5]

Nu stiu daca traducerea e de vina sau chiar stilul lui Zweig (desi ma indoiesc), insa mi-a displacut total adaptarea in limba romana. Exprimari care suna fals, ne-romaneste, au facut din lectura asta una usor plictisitoare.
In rest, desi faptele par duse la extrem, realitatea e plina de oameni chinuiti de propria minte. Iar obsesiile cu care se confrunta cele doua personaje centrale din Frica si Scrisoare de la o necunoscuta mie imi par tipic femeiesti, cu greu m-ar convinge un barbat ca ar putea trai unele situatii atat de extrem.

Urmeaza SPOILERE

In Frica, o tanara femeie, mama a doi copii, maritata cu un avocat si situata foarte bine financiar e atat de amortita emotional incat nu observa ce se intampla sub propriu-i acoperis. Insa e brusc trezita la realitate de frica de a nu fi descoperita ca isi insala barbatul. Frica asta o paralizeaza si are impresia ca toata lumea stie ce face, sub oricate valuri s-ar acoperi. Cand intr-o zi vecina amantului ii spune ca stie ce face, frica pune stapanire totala pe ea. Insa odata cu frica, incepe sa-si observe sotul, copiii, anturajul, sa-si analizeze viata si ce are, sa descopere ca nu stie mai nimic despre ce inseamna sa traiesti si sa simti cu adevarat. Cand vecina incepe sa o santajeze, mintea lui Irene incepe sa functioneze si sa incerce sa scape cumva din situatia asta. Cand orice plan esueaza si e consumata de frica, solutia finala e suicidul. Mai bine asta decat sa ii recunoasca sotului ca l-a inselat. Mi-a placut mult discutia dintre ei cand sotul, avocat, ii spune ca simpatizeaza cu criminalii care nu vor sa isi recunoasca faptele pentru ca ei deja si-au ispasit pedeapsa. Frica de ce ar putea sa se intample daca recunosc ii pedepseste destul si ii schimba intr-atat incat inchisoarea devine inutila. Mi-a placut cum a explorat Zweig agonia lui Irene si cum a asezat faptele pentru a expune chiar aceasta filosofie enuntata de sotul ei.

In Scrisoare de la o necunoscuta, mama fiind, n-am putut accepta si am blamat necunoscuta care isi incepe scrisoarea cu marturisirea ca sta langa cadavrul copilului ei si ca lucrul pe care a simtit sa-l faca atunci a fost sa-i scrie aceasta misiva barbatului pe care l-a iubit toata viata. O scrisoare patetica in care ii spune cum au fost vecini in copilaria ei, cum s-a indragostit iremediabil de el, cum toata existenta ei ii era inchinata lui, cum a intrat in vorba cu el, cum i s-a daruit, cum el n-a mai cautat-o, cum a ramas insarcinata cu acest copil care ii murise, cum peste ani s-au mai intalnit o data si iar s-au iubit o noapte si cum marele ei regret e ca el n-a recunoscut niciodata. Niciodata n-a vazut ca e aceeasi persoana, aceeasi femeie frumoasa cu care s-a culcat de doua ori in viata si pe care a uitat-o. Asta in timp ce ea saruta clanta apartamentului lui, ii trimitea trandafiri albi in fiecare an de ziua lui si nu accepta pe nimeni langa ea in eventualitatea in care el va fi vreodata disponibil pentru ea. Obsesie e un cuvant blajin pentru ce traieste femeia asta si-mi pot doar inchipui oroarea unui barbat care ar citi o asemenea scrisoare. Pe de alta parte, am citit si Dragoste in vremea holerei si am gasit in cartea lui Zweig varianta feminina si mai obsedata a lui Florentino Ariza.

Interesante subiecte, insa pacat de felul cum au fost expuse. Si ma refer mai mult la traducere ca pe Zweig nu pot sa-l acuz de nimic ca n-am citit carta in original.

[Razvan Zamfirescu · Rating 4 out of 5]

Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu



..........................................
Frica – o tânără soție de avocat ajunge la concluzia că prea multă fericire este plictisitoare, prin urmare apelează la o aventură amoroasă, aventură care o aruncă în tenebrele pe care o viață trăită în minciună o poate naște.

Scrisoare de la o necunoscută – un tânăr brigand primește o ciudată scrisorică de la o femeie care-i spune că l-a iubit toată viața și că la momentul la care scrie epistola în care-și declară iubirea stă la capul fiului lor decedat.

Stefan Zweig este un cinic cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Poate pentru că Zweig este și un romantic incurabil, până la urmă cei mai crunți cinici sunt tocmai romanticii, acești insațiabili vampiri sentimentali.

Zweig nu este nu vampir sentimental, cel puțin nu pare să fie, ba dimpotrivă, judecând după jurnalul său Lumea de ieri, pare a fi o persoană extrem de rațională, însă cel care scrie povestirile enunțate mai sus e categoric un romantic, un scriitor care se scufundă în sentimentele profund umane trăite la maximum de intensitate de semenii săi.

Spuneam că Zweig e cinic. Ei bine da, susțin și am să susțin până-n pânzele albe acest lucru, chinul la care-și supune personajele și apoi cititorul arată o ciudată combinație între un spirit rece, rațional, frust și crud și o personalitate efuzională, melancolică și melodramatică care trăiește cu o dedicație absolută suferința pe care dragostea sau alte trăiri specific umane i le oferă în viață.
.......................................

[Adelina · Rating 3 out of 5]

Frica - 3/5. Cred ca am anticipat twist-ul nuvelei din primele pagini, lucru care mi se intampla destul de rar. Problema la aceste povestiri si romane nu este subiectul in sine, ci faptul ca el este tratat diferit la femei si la barbati. Desi autorul realizeaza o introspectie feminina foarte reusita si te tine cu sufletul la gura pana la final, nu pot trece cu vederea peste faptul ca adultera este numita „stricata”, „tarfa” si aproape facuta sa plateasca cu propria viata pentru fapta sa. Sunt sigura ca un personaj masculin nu ar fi avut aceleasi mustrari de constiinta sau aceeasi soarta. Dimpotriva, ar fi fost probabil laudat/apreciat.

Scrisoare de la o necunoscuta - 2.5/5. Desi am avut foarte multe obsesii la viata mea, consider ca pasiunea pentru ceva sau cineva nu ar trebui sa defineasca niciodata o persoana. Din acest punct de vedere, nu am putut sa ma pun deloc in pielea „necunoscutei” lui Zweig. Am observat pana acum ca mai toate personajele sale sunt mai mult sau putin definite de intalnirea cu sexul opus. Iar lucrul acesta a devenit deja obositor, ba chiar redundant. As always, style over substance.

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Doua mici romane, unul clasic, celălalt epistolar, foarte bine scrise de către Stefan Zweig.
Primul - Frica - este despre șantaj, despre rușinea de a recunoaște vinovăția adulterului. Zbaterile sufletești sunt foarte intense, chiar dacă aparent cel care înșeală este fericit, dar nu, sufletul este intensitate pură, iar sinuciderea e doar unul dintre gânduri.
Al doilea - Scrisoare de la o necunoscută - este povestea unei iubiri intense, începută din adolescență și niciodată mărturisită, decât odată cu moartea.

[Stan Georgiana · Rating 4 out of 5]

4.5
Frica 4
Scrisoare de la o necunoscuta 5
Pana acum stim ca Zweig stie sa scrie si ca poate crea o situatie tragica ce nu va fi uitata vreodata de cititor.