Epictet: Manualul - Marcus Aurelius: Catre mine insumi

by Epictetus, Marcus Aurelius

Genres: Philosophy, Nonfiction

198 pages, Paperback

About the author

Epictetus was a Greek Stoic philosopher. He was probably born a slave at Hierapolis, Phrygia (present day Pamukkale, Turkey), and lived in Rome until his exile to Nicopolis in northwestern Greece, where he lived most of his life and died. His teachings were noted down and published by his pupil Arrian in his Discourses. Philosophy, he taught, is a way of life and not just a theoretical discipline. To Epictetus, all external events are determined by fate, and are thus beyond our control, but we can accept whatever happens calmly and dispassionately. Individuals, however, are responsible for their own actions which they can examine and control through rigorous self-discipline. Suffering arises from trying to control what is uncontrollable, or from neglecting what is within our power. As part of the universal city that is the universe, human beings have a duty of care to all fellow humans. The person who followed these precepts would achieve happiness.

Other language versions:
Epictète
Epícteto
Epiktet

Reviews

[Tulbure Alexandru · Rating 5 out of 5]

“Toate lucrurile acelea la care vrei sa ajungi pe o cale intortocheata le poti avea acum, daca nu ti le refuzi, adica daca nu vei tine seama de tot trecutul si ti vei incredinta viitorul in mainile providentei si ti vei trai prezentul numai in conformitate cu pietatea si dreptatea. In connformitate cu pietatea inseamna sa poti fi multumit cu soarta care ti este harazita, caci natura ti a urzit o tie si pe tine te a alcatuit pentru aceasta soarta. In conformitate cu dreptatea insemna sa poti rosti intotdeauna adevarul liber si fara ascunzisuri si sa faci lucrurile ce sunt placute legii si potrivit valorii fiecaruia. Si nu lasa rautatea altuia sa te impiedice, nici opinia, nici glasul lui, nici senzatiile carnii netrebnice care a crescut imprejurul tau; caci partea pasiva va avea grija de asta. Oricare ar fi clipa cand te vei gasi aproape de a parasi aceasta lume, daca, lasand la o parte restul, vei respecta doar facultatea calauzitoare si geniul dinlauntrul tau, si daca te vei teme nu pentru ca vei inceta, la un moment dat, sa traiesti, ci pentru ca n ai inceput inca sa traiesti in acord cu natura - atunci vei fi un om vrednic de universul care te a produs, si vei inceta sa fii un strain in tinutul tau de bastina, si nu te vei mai minuna de lucrurile care se intampla zilnic de parca ar fi ceva neasteptat, si nu vei mai depinde de un lucru ori de altul."

Marcus Aurelius

[Doina · Rating 5 out of 5]

Filozofi care au aplicat filozofia in viața de zi cu zi și care au lăsat, ca moștenire, reflectii despre RAȚIUNE ca fiind partea divină din OM si despre virtutea unei vieți trăite in libertate și raționalitate.

EPICTET

"Dintre toate lucrurile care sunt în lume, unele depind de noi, iar altele nu.
Cele care depind de noi sunt libere prin natura lor..; cele care nu depind de noi sunt slabe, sclave, dependente, supuse miilor de obstacole și inconveniente"

" Fericirea consta în a fi liber!"

"Pretutindeni unde există EU și AL MEU apare animalul"

Omul este "..un animal muritor dotat cu rațiune iar prin rațiune se distinge de animale...de fiecare dată când se îndepărtează de rațiune și acționează fara sa se gândească, omul dispare și se arată animalul"

MARCUS AURELIUS

"Sa nu judecam lucrurile ca fiind bune sau rele decât cele care stau in puterea noastră"

"Nu te gândi mai mult la ce nu ai decât la ce ai"

"Pătrunde în interiorul principiilor călăuzitoare ale oamenilor și vei vedea de ce judecători te temi și în ce fel se judeca pe sine"

[Ana-Maria · Rating 5 out of 5]

”Stoicii. Epictet & Marcus Aurelius” (secolul II d.H)

”De ce să ne certăm cu oamenii care nu-și dau seama de adevărurile cele mai evidente? Aceștia nu sunt oameni, ci pietre.”
Cred că, inconștient, pentru a rezista în ultima perioadă infocalipsei din spațiul carpato-danubiano-pontic am citit și răscitit această carte. Așa m-a mai consolat puțin filosofia sau arta raționării. Epictet, un filosof născut sclav și Marcus Aurelius, ultimul dintre cei Cinci Împărați Buni ai Romei mi-au transmis peste timp claritatea gândurilor lor. Iar acest tratament a avut darul să modereze absurdul prezentului nostru social și politic.

Epictet spune:
”Există sclavi mari și mici. Cei mici sunt cei care devin sclavi pentru lucruri mărunte, pentru mese, pentru o locuință, pentru mici servicii. Cei mari sunt cei care devin sclavi pentru un consulat, pentru guvernarea unei provincii. Îi vezi pe cei care poartă securea și biciul – aceștia sunt mai sclavi decât ceilalți.”

Iar Marcus Aurelius scrie:
”Cugetă la trecut; atâtea mari schimbări ale supremației politice. De asemenea, ai putea prevedea și lucrurile ce vor fi. Căci cu siguranță ele vor avea aceeași formă și nu e cu putință să se îndepărteze de la ordinea lucrurilor ce există acum; la fel, dacă ai contemplat viața omenească timp de patruzeci de ani e același lucru ca și când ai fi contemplat-o timp de zece mii de ani. Căci ce oare vei vedea mai mult?”

Cartea aceasta merită ținută mereu în apropiere, căci marile întrebări care ne frământă și-ar putea găsi câteva posibile răspunsuri în aceste meditații despre moarte, despre libertate și rațiune. Punerea în practică a acestora, însă, rămâne o temă pentru o viață întreagă.

[Bogdan Mărginean · Rating 5 out of 5]

Marcus Aurelius și Epictet transcend statutul de simpli filosofi antici, devenind autori a căror scriitură rezonează cu persistența condiției umane. Aceștia nu sunt doar voci ale istoriei, ci ghizi atemporali, adresându-se direct sufletului contemporan, indiferent de transformările epocilor.
„Către sine” (Meditații), jurnalul intim al împăratului-filosof, nu constituie un tratat rece, ci o mărturie profund umană. Deși a deținut supremația Imperiului, Marcus Aurelius s-a confruntat cu aceleași dileme existențiale universale: menținerea virtuții, cultivarea modestiei și acceptarea morții ca pe o componentă intrinsecă a naturii. Cititorul descoperă în aceste pagini un refugiu al liniștii, dar și un imbold esențial de a-și conserva demnitatea în fața dezintegrării lumii exterioare.
Pe de altă parte, „Manualul” lui Epictet se impune ca un îndrumar cu o voce fermă și didactică. Filosoful reduce libertatea la un principiu fundamental: capacitatea de a discerne lucid între ceea ce depinde de voința proprie și ceea ce este exterior acesteia. Deși concis, volumul posedă o forță transformatoare capabilă să însoțească cititorul pe tot parcursul vieții. Fiecare aforism funcționează ca o oglindă socratică, invitând la o examinare riguroasă a gândurilor, emoțiilor și acțiunilor personale.
Împreună, aceste două opere formează un dialog esențial între un maestru al eticii și un discipol aflat în căutarea aplicării practice. Epictet articulează regulile fundamentele, în timp ce Marcus Aurelius oferă exemplul viu al unui om care se străduiește să le integreze în cotidian. Ceea ce frapează este actualitatea lor necontestată: redactate acum două milenii, textele par a fi destinate cititorului de astăzi, confruntat cu aceleași neliniști, aceleași pierderi și aceleași interogații despre sens și curaj.
Lectura lor este recomandată nu doar ca exercițiu filozofic, ci ca o necesitate practică. Aceste cărți nu oferă promisiuni iluzorii, ci pun la dispoziție o oglindă fidelă și un drum coerent. Într-o epocă marcată de grabă și tumult, ele furnizează exact elementul lipsă: o voce calmă și autoritară care reamintește cititorului că este posibil să-și păstreze integritatea și stăpânirea de sine, chiar și atunci când lumea din jur se dovedește a fi instabilă.

[Ana Martin · Rating 5 out of 5]

“LXIX. Orice lucru are două toarte: una de care îl putem lua și cealaltă, de care nu-l putem lua. Dacă fratele tău îți face o nedreptate, nu-l lua dinspre partea nedreptății pe care ți-o face, căci aceea e toarta de care nu poate fi nici apucat, nici purtat, ci ia-l din cealaltă parte, dinspre faptul că e fratele tău, un om care a fost hrănit și crescut împreună cu tine, iar aceasta este partea bună, care ți-l va face suportabil.”

[Valeriu Gherghel · Rating 4 out of 5]

Ceea ce frapează în preceptele celor doi filosofi stoici este simplitatea lor, bunul simț, naturalețea. Toată lumea exclamă cu grăbire: „Dar știu deja aceste îndemnuri triviale, nu e nevoie să-i citesc pe Epictet, pe Seneca, pe Marcus Aurelius, mă descurc și fără ei...”. Și atunci - mă întreb - de ce nu le urmează? Ce-i împiedică să devină niște „stoici” practicanți?

Așadar, problema nu e că toată lumea știe despre ce e vorba în scrierile stoicilor, problema e că nimeni, dar nimeni, nu încearcă să le asimileze și, firește, să le pună în practică. Oare de ce? Mai simplu nu se poate: pentru că multe îndemnuri implică (totuși, totuși...) o schimbare semnificativă a modului comun de a gîndi și de a fi, o ieșire din obiceiurile nocive (devenite, de mult, rutină confortabilă). Să citim două fragmente.

Mai întîi, unul din Manualul lui Epictet (a trăit între anii 50 - 135):

„Aceasta este poziția și caracterul omului de rînd: niciodată nu așteaptă folosul sau paguba de la el însuși, ci de la cei din afară. Poziția și felul de a fi al filosofului este să aștepte orice folos și pagubă de la el însuși. Caracteristicile celui care face progrese în înțelepciune:
- Nu critică pe nimeni,
- Nu învinuiește pe nimeni,
- Nu vorbește nimic despre el, considerîndu-se cineva [o somitate, un influencer, n. m.] sau trăind cu impresia că știe ceva.
- Ori de cîte ori se află într-o încurcătură sau în fața unei piedici, se consideră numai pe el responsabil.
- Chiar dacă îl laudă vreunul, el rîde în sinea lui de cel care îl laudă [și îl lingușește]...
- Chiar dacă îl critică cineva, nu se apără.
- Se supraveghează sub toate aspectele, întocmai ca oamenii slăbiți de boală...
- Smulge orice dorință exagerată din el,
- Își urmează dorințele cu moderație.
- Iar dacă este considerat prost sau ignorant, nu se neliniștește.
- Într-un cuvînt, se păzește de el însuși ca de un dușman dornic să-l atragă în cursă” (Manualul, 71).

În fine, cîteva fraze din Marcus Aurelius (a trăit între anii 121 - 180):

„Cînd vei încerca oare bucuria că ești un om simplu? Cînd vei prețui cu adevărat măreția pe care ți-o dă demnitatea [unui adevărat înțelept]? Cînd vei gusta mulțumirea produsă de cunoaștere?

Un păianjen se mîndrește că a vînat o muscă, un om că a prins un sărman iepure, un altul că a reușit să pescuiască o biată zglăvoacă [pește mic, de culoare cenușie, cu capul turtit, fără solzi, care trăiește în apele de munte, n. m.], un altul că a vînat un porc mistreț, altul fiindcă vînează urși... Dacă ai analiza minuțios felul de a gîndi al fiecărui individ, nu i-ai socoti pe toți niște tîlhari?” (Către sine, X: 9-11).

„Începe o dată pentru totdeauna să fii om...” (Către sine, XI: 18).