Jump to ratings and reviews
Rate this book

Cuvinte duhovnicești #2

Trezire duhovnicească

Rate this book
Trezire duhovniceasca este volumul al doilea din colectia Cuvinte duhovnicesti Multi parinti cu viata sfanta au scris sau au vorbit despre anii grei ce vor veni. Parintele Paisie in marea sa dragoste fata de oameni a fost permanent preocupat de aceasta problema si de fiecare data cand a avut prilejul a dat sfaturi despre felul in care trebuie sa ne pregatim pentru a face fata incercarilor si ispitelor vremurilor din urma. In volumul al doilea, intitulat Trezire duhovniceasca, sunt cuprinse subiecte care se refera la realitatea contemporana, care ne cheama la neincetata trezvie si nevointa si ne pregatesc pentru situatiile grele cu care probabil ne vom cronfunta, deoarece am vazut ca deja s-a implinit ceea ce adesea ne spunea Vom trece prin furtuni dupa furtuni. Acum, pentru cativa ani, asa vom merge. Peste tot este o fierbere generala.

400 pages, Board book

Published January 1, 2003

Loading...
Loading...

About the author

Cuviosul Paisie Aghioritul

16 books11 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
40 (86%)
4 stars
5 (10%)
3 stars
1 (2%)
2 stars
0 (0%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
21 reviews
May 12, 2026
Paisie Agioritul a trait pana în 1994 și a fost canonizat in 2015.

Cartea reda dialoguri, uneori bucăți de dialog rupte și lipite pe teme comune de discuție.
Nu sunt cizelate, aranjate. Așa ca la început a părut uneori cam greoi, pana m-am obișnuit cu stilul.

Dar când intră într-un subiect mai mult, se simte o blândețe, candoare, înțelepciune, înțelegere, bunătate uimitoare. Rămâi cu adevărat impresionat.
Adică spiritualitatea înaltă (harul) este într-adevăr peste știință, psihologie, morala, etc.
Din toate câte un pic (fără sa fi făcut școală probabil) dar totul sub cupola sfânta.
Înțelege lumea reală - este la curent cu ea (deci nu stau ascunși de ea și de răutățile ei) dar centrarea lor pe legătura lor cu Dumnezeu nu poate fi slăbita de efectele ei - care ajung totuși pana la ei.

Ba chiar zice ca un monah bun trebuie sa se implice, sa spună lucrurilor pe nume (în chestiuni sensibile/politice ale societății care pot fi periculoase pt suflet) pt ca nu are ce pierde, cum are altul o funcție pe care ii e frica sa n-o piardă și nu poate vorbi (și aici eu m-am gândit ca se referă inclusiv la cei cu funcții din Biserica, care nu pot vorbi liber cum ar trebui).

Vorbește și despre lucruri practice (vorbește mult despre perioada în care a făcut armata :) și face legătură cu sacrificiul) și vorbește și despre lucruri subtile sau duhovnicești.
Afli lucruri noi (am înțeles de exemplu ceva din Vechiul Testament care eu am trecut cu vederea pt ca nu mi s-a părut important, ceva mai de contabilitate ca sa zic așa, și cu ce spune el ... m-am luminat. Era legat de tributul pe care l-au cerut evreii de la neamuri ... și nu spui mai mult :)) sau vezi legături pe care nu le vedeai înainte. La ei, care știu pe de rost scripturile, totul se leagă frumos.

Vorbește simplu, pe înțelesul tuturor, nimic sofisticat, într-un limbaj duhovnicesc și totuși poate sa intre la niște subtilități uimitoare și sa exprime atât de mult cu ajutorul exemplelor, parabolelor, alegoriilor.

Cartea e pur și simplu blândă - daca e s-o rezum într-un cuvânt. De câte ori o iei în mâna, și poate n-ai neapărat nu știu ce chef să citești, de la prima pagină simți blândețea ei și e reconfortant.





Am subliniat multe idei din carte.
Redau câteva citate care mi-au plăcut:
-----------

"Odinioară, daca un credincios se interesa de starea lumii, nu era considerat sănătos la minte. Unul ca acesta era bun de închis în turn. Astăzi, dimpotrivă, un credincios care nu se interesează și pe care nu îl doare pentru situația care domnește în lume este bun de închis în turn."

"Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru situații, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea aceasta."

"Un om duhovnicesc, când este mișcat de mânie ca să se apere pe sine într-o problema personală, suferă de egoism pur, este sub lucrarea diavolului. Primește înrâuriri diavolești din afara."

"... când intențiile sunt curate, omul are odihna. Din aceasta va puteți da seama daca lucrarea voastră este buna." (daca ai odihna sufletului)
sau
"Atunci când telurile nu sunt curate, sufletul nu are odihna."

"Rar poți vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii." (Nu era încă Matrix-ul atunci :))

"Pentru ca omul zboară duhovnicește cu două aripi: cu voia lui Dumnezeu și cu voia sa. Dumnezeu ne-a prins pentru totdeauna o aripa, care este voia Sa, de un umăr al nostru. Dar ca să zburăm duhovnicește trebuie ca și noi să ne prindem de celălalt umăr aripa noastră, adică voia omenească."

"Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi și spui 'Pentru cei ce suferă trupește și sufletește și pentru cei care au mai mare nevoie', în aceștia sunt cuprinși și vii și morții. Știi câtă odihna simt cei adormiți atunci când aprindem o lumânare pentru ei ?"

"Omul, ca să-și dea seama daca sporește corect duhovnicește, trebuie ca la început sa cerceteze dacă se bucură când dă și nu când ia, daca simte mâhnire când ii dau și bucurie când dă. După aceea, dacă lucrează corect duhovnicește, atunci când face vreun bine nu își mai aduce niciodată aminte de el, dar nu uita niciodată nici cel mai mic bine ce i s-a făcut. ...
Adică atunci este corecta călătoria duhovniceasca, când uita cineva binefacerile pe care le săvârșește și își aduce aminte de cele pe care i le fac ceilalți. ... Cel ce ia ceva, primește bucurie omeneasca. Cel ce dă, primește bucurie dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască o luăm prin a da."

"Noblețea duhovniceasca, lepădarea de sine sunt puterea care îl pune în mișcare pe om. Daca nu exista aceasta putere omul se chinuiește."

"Si nu numai când dăm dar și atunci când trebuie sa primim ceva, sa nu ne gândim la noi înșine, ci sa căutăm întotdeauna ceea ce odihnește pe celălalt. Să nu existe înlăuntrul nostru nesațiu ..."

"Mai ales inima femeiască are mare putere atunci când se curată. și sporește mult în rugăciune."

"Si va scoateți pe voi din acțiunile voastre. Atunci când omul iese din sine, se desprinde de pământ. Se mișcă în alta atmosfera. Cât timp rămâne în sine, nu se poate face om ceresc. Nu se poate viața duhovniceasca fără jerfă.
... Pe cât nu mă socotesc pe mine, pe atât mă scot pe sinemi. Și atunci când ne tăiem voia, slăbiciunea, odihna, atunci ne scoatem pe noi înșine. Prin ascultare și tăcere, multe dispar din noi înșine. Ne scoatem pe noi înșine și atunci când dragostea noastră nu are interes urat, dar ea trebuie sa aibă și jertfa."

"Nu și-au valorificat vitejia lor în viața duhovnicească și de aceea, când aud de război se bucură și vor să meargă să se lupte."

"Ascetismul în viața duhovnicească a început de la mucenicie ... " (si povestește cum a început, în timpul Împăratului Constantin)

"Încrederea în Dumnezeu este o continua rugăciune tainică, ce atrage fără zgomot puterile lui Dumnezeu acolo unde este trebuință și în ceasul în care este nevoie."

"Atunci când omului i se curățesc ochii sufletului, vede purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o simte și o trăiește cu inima sa cea descojită și sensibilă și se topește de recunoștință, înnebunește în sensul cel bun."

"Nu-și puneau în viața lor logica aceea care clatină credința.
... Sa nu-ți pierzi niciodată increderea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omeneasca și strâmtă, ca sa nu te chinuiești și sa împiedici astfel ajutorul dumnezeiesc! "

"Nu ajunge credință în Dumnezeu, ci este nevoie și de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui."

"Omul, daca vrea sa nu se chinuiască, trebuie sa creadă în acel 'Fără Mine nu puteți face nimic' pe care l-a spus Hristos."

Să nu facă cineva "nevoință fără discernământ și cu egoism, adică prinde viața duhovnicească în mod sec"

"Lucrurile ce se pot face de către oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor și să le cerem ajutorul." (Uneori din mândrie nu cerem ajutorul)

"Când cerem ajutorul dumnezeiesc Hristos ne leagă cu o sforicica prin harul Său și ne tine. Suflă vântul de ici și de colo dar nu ne primejduim fiindcă suntem legați. Insa atunci când omul nu înțelege ca Hristos este Cel Care îl tine, se desface de legătură sforicelei și îl bat vânturile dintr-o parte și din alta și se chinuiește.
Să stiți că numai patimile și păcatele sunt ale noastre. Orice bine pe care îl facem este de la Dumnezeu și orice neghiobie pe care o facem este a noastră. Fie și pentru puțin sa ne părăsească harul lui Dumnezeu și nu mai putem face nimic. Precum în viața fizică, daca Dumnezeu ne ia pentru puțin oxigenul îndată murim, tot astfel și în viața duhovnicească, dacă se retrage pentru puțin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut."

"Singurul lucru pe care îl are omul este intenția lui și potrivit cu ea îl ajută Dumnezeu. De aceea spun ca oricâte bunătăți am avea, ele sunt daruri de la Dumnezeu. Faptele noastre sunt zero, iar virtuțile noastre sunt un șir de zerouri. Noi vom încerca sa adăugăm mereu zerouri și vom ruga pe Hristos sa pună unitatea la început ca sa devenim bogați. Dacă Hristos nu pune unitatea la început, osteneala noastră este pierdută."

"De multe ori omul depune o străduință egoistă, și de aceea nu-l ajuta Hristos. Aruncă-te pe tine în nevoință, nu te bagă în seama și harul lui Dumnezeu se va sălășlui înlăuntrul tău. Noi dorim sa dobândim sfințenia în chip magic. Insa Dumnezeu nu ajuta o stare greșită. Chiar și puțin de ar intra interesul, este împiedicat ajutorul lui Dumnezeu. ... Chiar și numai predispoziție spre mândrie daca avem în noi, tot îl împiedicăm pe Dumnezeu să ne ajute."

"In toate cazurile, înainte de a acționa să ne întrebăm: 'Oare am gândit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta ?' Atunci când cineva acționează fără sa gândească și fără să se roage, acționează satanic."

"Astăzi trăim în anii Apocalipsei.... Fiecare va face ce ii spune gândul sau."

"Totul este calitatea rugăciunii. Rugăciunea trebuie să fie din inima, să se facă cu durere. Pentru Dumnezeu nu are atâta valoare cantitatea rugăciunii precum are calitatea ei."

"Adevarata rugăciune începe de la durere, ea nu este plăcere, sau 'nirvana'. Dar ce fel de durere este ? Omul se chinuiește în sensul cel bun. Îl doare, geme suferă atunci când face rugăciune pentru ceva."

Când se nevoiește cineva foarte tare "... și vine mângâierea dumnezeiască drept rasplata și nu i se distruge organismul".

"Când ne rugam cu mândrie, ne batem joc de noi înșine."

" 'Ce fac monahii de stau aici?' mă întreabă. 'De ce nu se duc în lume sa facă lucrare socială?'. 'Farurile nu trebuie sa fie întotdeauna sus pe stâncă?' le răspund. 'Oare trebuie sa meargă în orașe să se adauge la numărul felinarelor de acolo? Alta misiune au farurile și alta felinarele'. Monahul nu este felinar, ca sa fie așezat la un capăt de drum și să-i lumineze pe călători ca sa nu se împiedice. Ci el este far îndepărtat, așezat sus pe stânci, care cu lumina lui luminează mările și oceanele, pentru a îndrumă corăbiile sa ajungă la destinația lor, la Dumnezeu."
This entire review has been hidden because of spoilers.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews