Primul călător, în ordinea cronologică, pomenit de istorie, este Hannon, pe care senatul Cartaginei l-a trimis să colonizeze noi teritorii pe coasta vestică a Africii. Relatarea acestei expediţii a fost scrisă în limba punică şi tradusă în limba greacă; ea e cunoscută sub numele de Călătoria pe mare a lui Hannon. În ce epocă a trăit acest explorator? Părerile istoricilor sunt împărţite, dar versiunea cea mai demnă de crezare indică anul 505 î.e.n. ca dată a explorării coastelor africane săvârşite de el.
Hannon părăsi Cartagina cu o flotă de şaizeci de galere, cu câte cincizeci de vâslaşi fiecare, purtând treizeci de mii de oameni şi proviziile necesare pentru o lungă călătorie. Emigranţii aceştia – căci pot fi numiţi astfel – erau hărăziţi să populeze noile oraşe pe care Cartagina voia să le întemeieze pe coasta vestică a Libiei, adică a Africii.Flota izbuti să treacă cu bine de Coloanele lui Hercule, de munţii Gibraltarului şi ai Ceutei, care domină strâmtoarea, şi se aventură spre sud în Oceanul Atlantic. La două zile după trecerea strâmtorii, Hannon ancoră în faţa coastei şi întemeie oraşul Thymaterion; apoi porni iar în larg, trecu de Capul Solois, legă relaţii de negoţ cu băştinaşii şi înaintă până la gurile unui mare fluviu african, pe ale cărui maluri îşi ducea viaţa un trib de păstori nomazi. După ce încheie un tratat de alianţă cu păstorii aceia, navigatorul cartaginez îşi continuă explorarea spre sud. Şi astfel ajunse lângă Insula Kerna, aşezată în apele unui mic golf, insulă a cărei circumferinţă măsura cinci stadii, adică nouă sute douăzeci şi cinci de metri. După însemnările zilnice ale lui Hannon, insula ar fi situată faţă de Coloanele lui Hercule la o distanţă egală cu aceea care desparte Coloanele de Cartagina. Despre ceinsulă e vorba? Fără doar şi poate despre vreo insuliţă din grupul Insulelor Fericite (astăzi Canare).
Călătoria pe mare fu reluată şi Hannon ajunse la locul de revărsare a fluviului Hretes, care formează un fel de golf interior. Cartaginezii porniră în susul fluviului şi fură întâmpinaţi cu pietre de băştinaşii negri. Crocodilii şi hipopotamii erau numeroşi pe meleagurile acelea.
După explorarea făcută, flota se reîntoarse spre gurile fluviului şi, douăsprezece zile mai târziu, ajunge în faţa unui ţinut muntos, unde se aflau o mulţime de arbori şi de plante aromatice. Apoi pătrunse într-un golf imens, cu ţărmul lin, puţin ridicat. Ţinutul acesta, liniştit în timpul zilei, era luminat noaptea de vâlvătăile flăcărilor provenite, fie de la focurile pe care, le aprindeau băştinaşii, fie din aprinderea spontană a ierburilor uscate.