What do you think?
Rate this book
Un tempo gli alberi avevano occhi
Invano ora cerco gli occhi degli alberi. Forse non li vedo perché albero non sono più, o forse sono scivolati lungo le radici nella terra, o forse, chissà, solo a me m’era parso e gli alberi sono ciechi da sempre...
- GenresPoetry
189 pages, Paperback
Published January 1, 2004
About the author
Ana Blandiana
128 books200 followersAna Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
April 11, 2026
UN TEMPO GLI ALBERI AVEVANO GLI OCCHI
C’è, nella poesia di Ana Blandiana, la suggestione di un continuo smarrimento: l’uomo (io lirico o esteso, come si preferisce) che non sa, non comprende e attraversa la realtà senza riuscire mai a coglierne il senso. Questa ignoranza non è però un limite, ma semplicemente la nostra condizione esistenziale: il punto di partenza e il motore di una ricerca continua che resta, inevitabilmente, incompiuta.
Eppure, accanto a questo vuoto, si apre un’altra traiettoria: quella della fusione con la natura. Gli elementi naturali non sono solo lo sfondo delle nostre ricerche, ma interlocutori silenziosi, presenze che suggeriscono una possibile coesione tra umano e mondo, come se il senso, posto che esista, fosse disseminato proprio lì, nella materia vivente.
C’è poi il tema dell’esilio, ma non quello geografico: si tratta di un esilio interiore, che separa l’individuo da sé stesso prima ancora che dagli altri. E infatti l’impossibilità di capire si estende anche nelle relazioni con gli altri. Per me è stato memorabile un poema in cui due amanti, incollati per la schiena, sono condannati a una vicinanza che non è mai incontro, perché non riescono a vedersi e quindi a capirsi davvero.
Sullo sfondo, qui sì, quasi in filigrana, emerge anche il politico, attraverso immagini che trattengono anche la memoria della Storia, come la traslazione delle chiese nella Bucarest di Ceaușescu, gesto che diventa simbolo di una violenza più ampia, esercitata sullo spazio e sull’identità.
Questa antologia, che attraversa sette raccolte e oltre tre decenni di scrittura, è forse il modo più limpido per entrare nella poetica di Blandiana: una poesia, la sua, che interroga senza mai pretendere di rispondere.
C’è, nella poesia di Ana Blandiana, la suggestione di un continuo smarrimento: l’uomo (io lirico o esteso, come si preferisce) che non sa, non comprende e attraversa la realtà senza riuscire mai a coglierne il senso. Questa ignoranza non è però un limite, ma semplicemente la nostra condizione esistenziale: il punto di partenza e il motore di una ricerca continua che resta, inevitabilmente, incompiuta.
Eppure, accanto a questo vuoto, si apre un’altra traiettoria: quella della fusione con la natura. Gli elementi naturali non sono solo lo sfondo delle nostre ricerche, ma interlocutori silenziosi, presenze che suggeriscono una possibile coesione tra umano e mondo, come se il senso, posto che esista, fosse disseminato proprio lì, nella materia vivente.
C’è poi il tema dell’esilio, ma non quello geografico: si tratta di un esilio interiore, che separa l’individuo da sé stesso prima ancora che dagli altri. E infatti l’impossibilità di capire si estende anche nelle relazioni con gli altri. Per me è stato memorabile un poema in cui due amanti, incollati per la schiena, sono condannati a una vicinanza che non è mai incontro, perché non riescono a vedersi e quindi a capirsi davvero.
Sullo sfondo, qui sì, quasi in filigrana, emerge anche il politico, attraverso immagini che trattengono anche la memoria della Storia, come la traslazione delle chiese nella Bucarest di Ceaușescu, gesto che diventa simbolo di una violenza più ampia, esercitata sullo spazio e sull’identità.
Questa antologia, che attraversa sette raccolte e oltre tre decenni di scrittura, è forse il modo più limpido per entrare nella poetica di Blandiana: una poesia, la sua, che interroga senza mai pretendere di rispondere.
January 10, 2018
"Ognuno vive due vite alla volta, o tre o anche quattro,
noi nasciamo, Signore, così giovani, che
fra le mille vite possibili
non si può pretendere
che sappiamo sceglierne una.
[...]
Discordi, una con l'altra si annullano le vite -
E, ancora indecisi, e immaturi, moriamo."
(Indecisione, p. 55)
noi nasciamo, Signore, così giovani, che
fra le mille vite possibili
non si può pretendere
che sappiamo sceglierne una.
[...]
Discordi, una con l'altra si annullano le vite -
E, ancora indecisi, e immaturi, moriamo."
(Indecisione, p. 55)
March 5, 2016
"La poesia non è una successione di vicende, ma una successione di visioni. [...] Mentre la materia prima da cui viene ritagliata la letteratura è la parola, il mistero della poesia è costituito da silenzi che le parole si limitano a circoscrivere e valorizzare." - Ana Blandiana
August 11, 2025
Definizione
Essere foglia
e obbligata
a comportarsi
come tutte le foglie
pur capendo
e perfino potendo
essere in tutto e per tutto
altro:
ma da ciò
– a sorpresa –
non trarre la conclusione
che tu sei altro dalle foglie,
ma che loro, le foglie,
sono altro da sé.
Ecco una definizione.
Essere foglia
e obbligata
a comportarsi
come tutte le foglie
pur capendo
e perfino potendo
essere in tutto e per tutto
altro:
ma da ciò
– a sorpresa –
non trarre la conclusione
che tu sei altro dalle foglie,
ma che loro, le foglie,
sono altro da sé.
Ecco una definizione.
April 16, 2026
Înaintez cu grijă, încet,
Pe un drum
Pe care îl tai eu însămi
Pășind:
Ca să știu să mă întorc,
Presar în urmă
Fărâme de litere și de cuvinte.
Sunt pornită de mult,
Mi s-au terminat
Puținele silabe pe care le avusesem
Merinde de drum
Din fericire, am descoperit
Că totul
Poate fi transformat în cuvinte
Și am continuat să înaintez
Presărând
Vorbele în care mă destram
Cum se destramă un pulovăr vechi
În căpețele de lână-ncrețită de atâta purtare...
„Poveste”
Cred că anumite lucruri capătă sens doar când ceva le luminează. Iar ediția aceasta bilingvă include un eseu prețios care mi-a iluminat versurile Anei.
Ea scrie despre cum Poezia nu trebuie să dea senzaţia cunoaşterii, ci a recunoaşterii, sau Poezia nu este o înşiruire de întîmplări, ci o inşiruire de viziuni“, iar prin evocarea lor sensul tăcerii din poezie e amplificat. Mi-a plăcut enorm și ideea ei despre cum mării poeți se aseamănă între ei, doar cei mediocri sunt originali.
Pe un drum
Pe care îl tai eu însămi
Pășind:
Ca să știu să mă întorc,
Presar în urmă
Fărâme de litere și de cuvinte.
Sunt pornită de mult,
Mi s-au terminat
Puținele silabe pe care le avusesem
Merinde de drum
Din fericire, am descoperit
Că totul
Poate fi transformat în cuvinte
Și am continuat să înaintez
Presărând
Vorbele în care mă destram
Cum se destramă un pulovăr vechi
În căpețele de lână-ncrețită de atâta purtare...
„Poveste”
Cred că anumite lucruri capătă sens doar când ceva le luminează. Iar ediția aceasta bilingvă include un eseu prețios care mi-a iluminat versurile Anei.
Ea scrie despre cum Poezia nu trebuie să dea senzaţia cunoaşterii, ci a recunoaşterii, sau Poezia nu este o înşiruire de întîmplări, ci o inşiruire de viziuni“, iar prin evocarea lor sensul tăcerii din poezie e amplificat. Mi-a plăcut enorm și ideea ei despre cum mării poeți se aseamănă între ei, doar cei mediocri sunt originali.
Displaying 1 - 5 of 5 reviews