“Psihologia vârstelor” este o lucrare teoretică, care înglobează vasta experienţă didactică a doamnei Tinca Creţu. Se adresează studenţilor la disciplinele socio-umane şi celor care activează în domeniul psihologiei, reprezentând o lucrare fundamentală a consolidării teoretice a viitorilor formatori şi practicieni. Într-un interviu acordat doamnei prof. univ. dr. Elena Bonchiş, doamna Tinca Creţu a descris importanţa psihologiei vârstelor: “Personal o consider o ştiinţă care face parte din grupul celor fundamentale în acest domeniu al cunoaşterii, pentru că are un aport deosebit la înţelegerea profundă a vieţii psihice prin urmărirea procesului dezvoltării ei. Apoi, descoperă fenomene noi de interes general, elaborează concepte şi descoperă legi fundamentale necesare înţelegerii, explicării şi interpretării fenomenelor psihice caracteristice diferitelor vârste. Totodată este într-o strânsă legătură cu toate celelalte discipline fundamentale, sprijinindu-se reciproc şi contribuind la progresul teoretic şi metodologic general al sistemului ştiinţelor psihologice. Are multe implicări aplicative.”( Bucureşti, 21 noiembrie,2008)
Maniera în care a fost scris volumul de faţă îl face accesibil unei varietăţi mari de cititori, elementele de specialitate fiind descrise în termeni uzuali. Este o lucrarea necesară într-un timp în care studiul individului este supus unei modificări continue date de evoluţia ştiinţiifică şi contextul spaţio-temporal. Este o lucrare definitorie pentru înţelegerea proceselor psihice aflate în coninuă transformare a individului zilelor noastre.