Dame Agatha Mary Clarissa Christie, Lady Mallowan, DBE (née Miller) was an English writer known for her 66 detective novels and 14 short story collections, particularly those revolving around fictional detectives Hercule Poirot and Miss Marple. She also wrote the world's longest-running play, the murder mystery The Mousetrap, which has been performed in the West End of London since 1952. A writer during the "Golden Age of Detective Fiction", Christie has been called the "Queen of Crime". She also wrote six novels under the pseudonym Mary Westmacott. In 1971, she was made a Dame (DBE) by Queen Elizabeth II for her contributions to literature. Guinness World Records lists Christie as the best-selling fiction writer of all time, her novels having sold more than two billion copies.
This best-selling author of all time wrote 66 crime novels and story collections, fourteen plays, and six novels under a pseudonym in romance. Her books sold more than a billion copies in the English language and a billion in translation. According to Index Translationum, people translated her works into 103 languages at least, the most for an individual author. Of the most enduring figures in crime literature, she created Hercule Poirot and Miss Jane Marple. She atuhored The Mousetrap, the longest-running play in the history of modern theater.
Volumul reuneşte 6 povestioare poliţiste tipice romanelor autoarei. În 2 din ele apare Hercule Poirot, în 2 apare Miss Marple, iar în alte 2 acţiunea are în centru un personaj sau 2 care descoperă misterul spre final. Preferata mea a fost "Cei 4 suspecţi", mi s-a părul cea mai imprevizibilă şi nu aş fi putut ghici autorul crimei. E o lectură uşoară, chiar relaxantă. Recomand.
— Atunci, e rândul doamnei B., spuse încurajator Sir Henry Clithering. Doamna Bantry, gazda, îl privi cu reproş. — V-am mai spus că nu vreau să fiu azi Doamna B. Sună prea impunător. — Fiţi atunci Şeherezada. — Chiar dacă aş fi Şehe… Cum aţi spus? Tot nu vă pot povesti nimic; întrebaţi-l pe Arthur, dacă nu mă credeţi. — Tu te pricepi la relatarea faptelor concrete, dar nu ai imaginaţie, zise colonelul Bantry. — Aşa este, adăugă doamna Bantry. Flutură catalogul de bulbi pe care-l păstra pe masa din faţa ei. V-am ascultat pe toţi şi nu pricep cum faceţi. „Unul spune ceva, altul răspunde, unii întreabă, unii gândesc, toată lumea este implicată” – eu n-aş putea aşa ceva! În plus, nu am niciun subiect în jurul căruia să ţes o poveste. — Dă-mi voie să nu te cred, doamnă Bantry, zise dr. Lloyd. Clătină din capul cărunt a neîncredere. Bătrâna Miss Marple spuse cu o voce blândă: — Fireşte, dragă… Doamna Bantry se scuză în continuare: — Nu ştiţi ce viaţă banală duc eu. Necazurile cu servitoarele, cu bucătăresele, scurte vizite în oraş la târguieli, dentist, sau la cursele de cai de la Ascot pe care Arthur le urăşte aşa de mult, sau grădinăritul… — Ah, zise dr. Lloyd. Grădina. Ştim cu toţii că este marea dumneavoastră pasiune. — Trebuie să fie o adevărată plăcere să ai o grădină, zise Jane Helier, tânăra şi frumoasa actriţă. Adică, atâta vreme cât nu trebuie să sapi sau să-ţi murdăreşti mâinile. Şi eu ador florile. — Grădina, repetă Sir Henry. N-am putea-o lua drept punct de pornire? Încercaţi, doamnă B. Bulbii otrăviţi, narcisele letale, iarba morţii! — E ciudat că spuneţi aceste lucruri, zise doamna Bantry. Îmi amintesc eu de ceva acum. Arthur, mai ţii minte afacerea de la Clodderham Court? Ştiţi doar, bătrânul Sir Ambrose Bercy. Îţi aminteşti ce bătrân amabil şi curtenitor îl crezusem cu toţii? — Desigur. Da, a fost o întâmplare tare ciudată. Continuă, Dolly. — Spune-o tu mai bine, dragule. — Nu vorbi copilării. Continuă tu. Dacă ai început, n-ai decât să termini singură. Eu mi-am terminat partea mea.