What do you think?
Rate this book
Sub steaua infraroșie
Un roman de dragoste in spatiu, un roman al exploratorilor indragostiti, pentru care legile fizicii fac ca intr-adevar dragostea sa fie fara sfirsit, un roman care se adreseaza amatorilor de romance si de hard SF, chiar daca nici unii, nici altii n-ar fi crezut ca asa ceva poate exista. Uite ca Alexandru Lamba l-a scris si chiar i-a reusit! (Michael Haulica)
Merita o descoperire stiintifica, fie ea si epocala, sacrificul unor destine omenesti? Fiindca un om poate fi la fel de important ca o stea, fie ea si infrarosie. Iar Universul se naste si moare odata cu fiecare dintre noi. Un space-opera plin de actiune si neprevazut, cu un final cu totul neasteptat. (Rodica Bretin)
Merita o descoperire stiintifica, fie ea si epocala, sacrificul unor destine omenesti? Fiindca un om poate fi la fel de important ca o stea, fie ea si infrarosie. Iar Universul se naste si moare odata cu fiecare dintre noi. Un space-opera plin de actiune si neprevazut, cu un final cu totul neasteptat. (Rodica Bretin)
- GenresScience Fiction
170 pages, Paperback
Published April 1, 2016
85 people want to read
About the author
Alexandru Lamba
44 books183 followersAlexandru Lamba s-a născut în 1980, la Brașov. Este absolvent al facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, în prezent activând în domeniul IT.
În domeniul literar, a debutat în Gazeta SF cu o povestire în 2013.
În registru SF, a publicat două romane: „Sub steaua infraroșie” (ed. Tritonic, 2016) și „Arhitecții speranței” (ed. Tritonic, 2017), un volum de proză scurtă „Singurătatea singularității” (ed. Herg Benet, 2018) și volumul „Cărări pe gheață”, primul al seriei Young-Adult „Stele și gheață” (ed. Herg Benet, 2019). A scris scenariul pentru albumele de bandă desenată „Focurile lumii noi” (ed. Geek Network, 2018) și „Povești din lumi și timpuri” (ed Pavcon, 2022), ilustrat de Alexandra Gold.
În 2022, a publicat romanul realist „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte”, la editura Litera, în colecția „Biblioteca de proză contemporană”.
A publicat proză scurtă în diverse reviste, printre care: „Revista de cultură Familia”, „Știință și tehnică”, „Almanahul Anticipația” (ed. Nemira), „Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice CPSF” (ed. Nemira), „Revista Galileo” (ed. Millennium).
Este membru fondator al clubului ANTARES Science-Fiction & Fantasy din Brașov. Între 2015 și 2019 a fost redactor-șef al revistei online Gazeta SF, iar între 2019 și 2023 a fost editor al revistei online Galaxia 42, ambele fiind publicații dedicate literaturii SF și Fantasy.
Pentru „Sub steaua infraroșie” a primit premiul pentru cel mai bun debut la festivalul Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și tehnică, premiul pentru cel mai bun debut la Antares Fest 2017, precum și o nominalizare la premiul Vladimir Colin. Pentru „Arhitecții speranței” a primit premiul pentru cel mai bun roman SF al anului 2017 la Antares Fest 2018. „Singurătatea singularității” a primit premiul „Vladimir Colin” pentru cel mai bun volum de proză scurtă SF în anul 2021, „Cărări pe gheață” și „Focurile lumii noi” fiind și ele nominalizate pentru premiul Colin, la categoriile „Cel mai bun roman Fantasy”, respectiv „Cel mai bun album de bandă desenată”.
În 2016, Alexandru Lamba a primit premiul de încurajare „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS.
În prezent colaborează cu publicațiile „Ficțiunea OPT Motive” și „Revista Familia” pentru care scrie în mod regulat cronici de carte românească.
În domeniul literar, a debutat în Gazeta SF cu o povestire în 2013.
În registru SF, a publicat două romane: „Sub steaua infraroșie” (ed. Tritonic, 2016) și „Arhitecții speranței” (ed. Tritonic, 2017), un volum de proză scurtă „Singurătatea singularității” (ed. Herg Benet, 2018) și volumul „Cărări pe gheață”, primul al seriei Young-Adult „Stele și gheață” (ed. Herg Benet, 2019). A scris scenariul pentru albumele de bandă desenată „Focurile lumii noi” (ed. Geek Network, 2018) și „Povești din lumi și timpuri” (ed Pavcon, 2022), ilustrat de Alexandra Gold.
În 2022, a publicat romanul realist „Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte”, la editura Litera, în colecția „Biblioteca de proză contemporană”.
A publicat proză scurtă în diverse reviste, printre care: „Revista de cultură Familia”, „Știință și tehnică”, „Almanahul Anticipația” (ed. Nemira), „Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice CPSF” (ed. Nemira), „Revista Galileo” (ed. Millennium).
Este membru fondator al clubului ANTARES Science-Fiction & Fantasy din Brașov. Între 2015 și 2019 a fost redactor-șef al revistei online Gazeta SF, iar între 2019 și 2023 a fost editor al revistei online Galaxia 42, ambele fiind publicații dedicate literaturii SF și Fantasy.
Pentru „Sub steaua infraroșie” a primit premiul pentru cel mai bun debut la festivalul Sci+Fi Fest 2017, organizat de revista Știință și tehnică, premiul pentru cel mai bun debut la Antares Fest 2017, precum și o nominalizare la premiul Vladimir Colin. Pentru „Arhitecții speranței” a primit premiul pentru cel mai bun roman SF al anului 2017 la Antares Fest 2018. „Singurătatea singularității” a primit premiul „Vladimir Colin” pentru cel mai bun volum de proză scurtă SF în anul 2021, „Cărări pe gheață” și „Focurile lumii noi” fiind și ele nominalizate pentru premiul Colin, la categoriile „Cel mai bun roman Fantasy”, respectiv „Cel mai bun album de bandă desenată”.
În 2016, Alexandru Lamba a primit premiul de încurajare „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS.
În prezent colaborează cu publicațiile „Ficțiunea OPT Motive” și „Revista Familia” pentru care scrie în mod regulat cronici de carte românească.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
November 27, 2017
Inceputul mi-a adus aminte de atmosfera din Farscape si mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu ideea. Dar apoi... a meritat fiecare pagina!
O poveste de dragoste care se intinde in spatiu si timp, narata la prima persoana, care se desface strat cu strat, pana la un miez care te unge pe suflet. Iar eu nu citesc povesti de dragoste...
M-a lasat cu multe intrebari, asa cum face o carte buna. Intrebari despre timp, despre umanitate, despre transformarea noastra odata cu trecerea timpului.
O carte mai profunda decat pare, pe care adolescentii de peste douazeci de ani s-ar putea sa o inteleaga din prima - nu de alta, dar ei vor comunica telepatic, fie si prin intermediul instrumentelor.
Nu vreau sa dau spoilere, voi zice doar atat: m-a facut curios sa citesc si restul cartilor lui Alex.
Chapeau!
O poveste de dragoste care se intinde in spatiu si timp, narata la prima persoana, care se desface strat cu strat, pana la un miez care te unge pe suflet. Iar eu nu citesc povesti de dragoste...
M-a lasat cu multe intrebari, asa cum face o carte buna. Intrebari despre timp, despre umanitate, despre transformarea noastra odata cu trecerea timpului.
O carte mai profunda decat pare, pe care adolescentii de peste douazeci de ani s-ar putea sa o inteleaga din prima - nu de alta, dar ei vor comunica telepatic, fie si prin intermediul instrumentelor.
Nu vreau sa dau spoilere, voi zice doar atat: m-a facut curios sa citesc si restul cartilor lui Alex.
Chapeau!
April 20, 2016
Ce e? O nuvelă care combină o poveste de dragoste (plină ochi de patos) cu o poveste (hard?) SF despre o expediție spațială către un obiect neidentificat (plină ochi de detalii tehnice care ar putea părea interesante, asta dacă nu știți deja astronomie).
Ce mai e? O carte de debut, cu problemele inerente. Lamba e, totuși, unul dintre nou-veniții care scriu mai bine decît media. Și pare destul de solid ca o recenzie negativă (?) să nu-l pună pe fugă.
Merită efortul? Eu cred că nu prea (reminder - 2 stele înseamnă "OK"), dar depinde de apetența voastră pentru povești lacrimogene și protagoniști plângăcioși dar simpatici, precum și de rezistența la detalii tehnice plicticoase și găuri logice în firul narativ al poveștii. Dacă vreți detalii, am destule mai jos (ăsta e un avertisment).
Sunt sigur că o să vreți să citiți cartea după lectura recenziei, măcar ca să puteți spune că nu e chiar așa de proastă pe cât mi-a părut mie. Și, în definitiv, cine sunt eu să ponegresc un volum lăudat de Hăulică și Doboș? :)
Pentru că asta așteaptă toată lumea, o să încep cu minusurile - surprinzător de multe lacune de logică pentru un text atât de scurt (e o nuvelă de 170 de pagini din care destule goale, complet sau pe jumătate).
1. Dacă ați descoperi o sferă Dyson, ați trimite direct o navă cu echipaj uman s-o exploreze, nu?
2. Și dacă tot faceți asta, v-ați asigura sau nu că echipajul e întreg la minte și că-s toți compatibili între ei, pe cât posibil?
3. Nava trimisă în explorare folosește drept combustibil... asteroizi. Care asteroizi sunt aruncați în spațiu astfel încât să ajungă la țanc acolo unde nava o să aibă nevoie de ei, cam ca stațiile de benzină pe autostradă.
4. Dacă tot trimitem o navă cu echipaj uman în spațiu, hai să ne bazăm ca mijloc de comunicare pe un lucru atât de stabil și de concret ca... dragostea. O dragoste atât de puternică încât se ofilește la primul șef sau prima coechipieră întâlnită.
5. Dar am luat-o înainte. Dacă vă pregătiți să trimiteți în spațiu un echipaj în cea mai importantă expediție trimisă vreodată, v-ați uita înainte de plecare cine intră în rachetă, nu?
6. În final, dacă ați fi singurul cosmonaut care poate vorbi la telefon cu NASA și conversația ar fi limitată, ați începe cu chestiile importante sau cu o ceartă puerilă de adolescenți îndrăgostiți, rememorând chestii pe care le știe deja interlocutorul?
Alte lucruri care nu mi-au plăcut:
- supradoza de patos. Protagonistul se plânge aproape tot timpul, de înțeles, îi arde inima după Cătălina lui, dar e totuși obositor să citești o sută de pagini de dor și jale.
- predilecție pentru exprimare tehnică și atunci când nu e nevoie, doar de dragul etichetei hard SF - uneori ai senzația că ai ajuns într-un manual de fizică, nu într-un roman...
- vocabularul tehnic folosit cam neîngrijit - coborâre geostaționară? poziție geostaționară? polul corespunzător focalului navei? (n-am notat toate elementele, astea-s din memorie)
- echipaj de savanți care vorbesc ca niște băieți și fete de cartier
- salturi de la conversații imaginare cu iubita la conversații reale cu ceilalți membri ai echipajului
- multe referințe de genul "dar atunci nu știam ce avea să se întâmple"... prea multe presimțiri.
Ce mi-a plăcut:
- povestea de dragoste. Mai ales începutul ei. Simplă, simpatică, bine scrisă. Aș fi preferat un roman care să se petreacă în lumea aceea în care studenții plictisiți se joacă în spațiu precum liceenii japonezi din Blue Spring, cu o realitate virtuală atât de avansată (o mai fi bună la ceva în afară de a interfața cosmonauții criogenizați cu lumea?), dar de, asta e, poate data viitoare.
- protagonistul (uneori). Tâmpițel, cum singur se caracterizează, dar simpatic în imperfecțiunile lui. Lamba știe că oamenilor le plac imperfecțiunile, și ponderează cu brio excesele care l-ar fi transformat în supererou.
I-aș fi dat trei stele, dar finalul m-a dezamăgit total. Și eram deja prea tăbăcit de excesele de poezie și patos din drumul până acolo, așa că șantajul sentimental n-a funcționat. Asta e, nu poți mulțumi pe toată lumea... :)
Ce mai e? O carte de debut, cu problemele inerente. Lamba e, totuși, unul dintre nou-veniții care scriu mai bine decît media. Și pare destul de solid ca o recenzie negativă (?) să nu-l pună pe fugă.
Merită efortul? Eu cred că nu prea (reminder - 2 stele înseamnă "OK"), dar depinde de apetența voastră pentru povești lacrimogene și protagoniști plângăcioși dar simpatici, precum și de rezistența la detalii tehnice plicticoase și găuri logice în firul narativ al poveștii. Dacă vreți detalii, am destule mai jos (ăsta e un avertisment).
Sunt sigur că o să vreți să citiți cartea după lectura recenziei, măcar ca să puteți spune că nu e chiar așa de proastă pe cât mi-a părut mie. Și, în definitiv, cine sunt eu să ponegresc un volum lăudat de Hăulică și Doboș? :)
Pentru că asta așteaptă toată lumea, o să încep cu minusurile - surprinzător de multe lacune de logică pentru un text atât de scurt (e o nuvelă de 170 de pagini din care destule goale, complet sau pe jumătate).
1. Dacă ați descoperi o sferă Dyson, ați trimite direct o navă cu echipaj uman s-o exploreze, nu?
2. Și dacă tot faceți asta, v-ați asigura sau nu că echipajul e întreg la minte și că-s toți compatibili între ei, pe cât posibil?
3. Nava trimisă în explorare folosește drept combustibil... asteroizi. Care asteroizi sunt aruncați în spațiu astfel încât să ajungă la țanc acolo unde nava o să aibă nevoie de ei, cam ca stațiile de benzină pe autostradă.
4. Dacă tot trimitem o navă cu echipaj uman în spațiu, hai să ne bazăm ca mijloc de comunicare pe un lucru atât de stabil și de concret ca... dragostea. O dragoste atât de puternică încât se ofilește la primul șef sau prima coechipieră întâlnită.
5. Dar am luat-o înainte. Dacă vă pregătiți să trimiteți în spațiu un echipaj în cea mai importantă expediție trimisă vreodată, v-ați uita înainte de plecare cine intră în rachetă, nu?
6. În final, dacă ați fi singurul cosmonaut care poate vorbi la telefon cu NASA și conversația ar fi limitată, ați începe cu chestiile importante sau cu o ceartă puerilă de adolescenți îndrăgostiți, rememorând chestii pe care le știe deja interlocutorul?
Alte lucruri care nu mi-au plăcut:
- supradoza de patos. Protagonistul se plânge aproape tot timpul, de înțeles, îi arde inima după Cătălina lui, dar e totuși obositor să citești o sută de pagini de dor și jale.
- predilecție pentru exprimare tehnică și atunci când nu e nevoie, doar de dragul etichetei hard SF - uneori ai senzația că ai ajuns într-un manual de fizică, nu într-un roman...
- vocabularul tehnic folosit cam neîngrijit - coborâre geostaționară? poziție geostaționară? polul corespunzător focalului navei? (n-am notat toate elementele, astea-s din memorie)
- echipaj de savanți care vorbesc ca niște băieți și fete de cartier
- salturi de la conversații imaginare cu iubita la conversații reale cu ceilalți membri ai echipajului
- multe referințe de genul "dar atunci nu știam ce avea să se întâmple"... prea multe presimțiri.
Ce mi-a plăcut:
- povestea de dragoste. Mai ales începutul ei. Simplă, simpatică, bine scrisă. Aș fi preferat un roman care să se petreacă în lumea aceea în care studenții plictisiți se joacă în spațiu precum liceenii japonezi din Blue Spring, cu o realitate virtuală atât de avansată (o mai fi bună la ceva în afară de a interfața cosmonauții criogenizați cu lumea?), dar de, asta e, poate data viitoare.
- protagonistul (uneori). Tâmpițel, cum singur se caracterizează, dar simpatic în imperfecțiunile lui. Lamba știe că oamenilor le plac imperfecțiunile, și ponderează cu brio excesele care l-ar fi transformat în supererou.
I-aș fi dat trei stele, dar finalul m-a dezamăgit total. Și eram deja prea tăbăcit de excesele de poezie și patos din drumul până acolo, așa că șantajul sentimental n-a funcționat. Asta e, nu poți mulțumi pe toată lumea... :)
August 12, 2020
Unul dintre cele mai inteligente romane SF citite în ultimii ani. Nu cred că aș greși dacă aș spune că Alexandru Lamba este cel mai important nume din noul val al SF-ului românesc.
March 3, 2018
„Sub steaua infraroșie” de Alexandru Lamba vrea să fie un roman de dragoste combinat cu hard SF, dar nu prea stă în picioare în niciuna dintre ipostaze, mai ales dacă te uiți la ea un pic mai profund sau ai câteva cunoștințe de fizică, biologie și alte științe (e incredibil cât de ne-atrofiat poate fi personajul principal care-și petrece o mare partea vieții în zone cu gravitație zero, dar joacă volei în imponderabilitate o dată pe săptămână!)
Cartea e scrisă din perspectiva unui tip care cutreieră spațiul într-o navă spațială și îi scrie iubitei lui o scrisoare lungă. Ea e pe Pământ, poate înghețată criogenic, el se va întoarce după sute de ani (dacă nimerește drumul înapoi) și explică și lucruri pe care ea le știe deja, pentru cazul în care scrisoarea lui e găsită mult după moartea ei.
Stilul lui e deosebit de siropos – atât de siropos încât o face pe Barbara Cartland să pară mai cu picioarele pe pământ. Ceea ce poate ar fi explicabil prin faptul că atunci când iubește pe cineva, poate comunica telepatic cu persoana respectivă, dar nici telepatia aia nu are un sistem de funcționare consecvent (ba ține de persoana pe care o iubește el, ba poate fi activată prin transmisie sexuală și dezactivată prin înșelare)
E o carte care se citește repede și ușor - și cam asta e partea ei bună.
Cartea e scrisă din perspectiva unui tip care cutreieră spațiul într-o navă spațială și îi scrie iubitei lui o scrisoare lungă. Ea e pe Pământ, poate înghețată criogenic, el se va întoarce după sute de ani (dacă nimerește drumul înapoi) și explică și lucruri pe care ea le știe deja, pentru cazul în care scrisoarea lui e găsită mult după moartea ei.
Stilul lui e deosebit de siropos – atât de siropos încât o face pe Barbara Cartland să pară mai cu picioarele pe pământ. Ceea ce poate ar fi explicabil prin faptul că atunci când iubește pe cineva, poate comunica telepatic cu persoana respectivă, dar nici telepatia aia nu are un sistem de funcționare consecvent (ba ține de persoana pe care o iubește el, ba poate fi activată prin transmisie sexuală și dezactivată prin înșelare)
E o carte care se citește repede și ușor - și cam asta e partea ei bună.
November 27, 2016
Povestea e spusă din perspectiva eroului principal, Erig, un actor de teatru capabil să comunice telepatic cu persoana pe care o iubește – și Pământul investește într-un proiect de cel puțin 400 de ani (200 dus, 200 întors) care se centrează în jurul acestei abilități a lui de a comunica. Ținta e un sistem solar care pare a fi gazda unei civilizații de rangul doi – o civilizație care ocupă complet un sistem solar și folosește complet energia generată de soarele sistemului.
Romanul nu e lung și se citește rapid – e scris cu un limbaj simplu, ușor de înțeles. Unul din punctele tari ale romanului este și evoluția filonului romantic dinspre idealist în pragmatic și apoi cinic. Cred că filonul romantic nu poate fi judecat decât la final, și e o carte care își merită o recitire tocmai pentru a vedea întreaga poveste prin lupa cunoașterii poveștii complete.
Din păcate, deși plin de idei generoase, execuția scârțâie puternic. Povestea e spusă din perspectiva eroului care comunică cu cititorii – și această rupere a celui de-al patrulea zid e deranjantă pe alocuri. Momentul în care schimbă perspectiva e iarăși deranjant – după ce câteva zeci de pagini bune se vorbește din perspectiva lui Erig, din nimic apare un capitol întreg din perspectiva lui Emily. Mi-a luat foarte mult timp să înțeleg că a schimbat perspectiva pentru că tonul a rămas neschimbat, și conținutul nu e suficient de clar încât să-ți dai seama decât târziu în capitol.
Și dacă e să reproșez ceva e tocmai lipsa de claritate. Da, romanul se citește ușor, dar lipsa de concentrare a autorului duce la neclaritate și confuzii precum „ah, capitolul ăsta era din perspectiva tipei?”. Are exprimări care rup al patrulea zid în mod dizgrațios, cu inserții gen: „până în momentul în care… Dar să nu anticipez”.
Și să zicem că asta ar fi ok dacă măcar fizica ar fi fost corectă. Dar nu e, și aș putea scrie o postare întreagă numai despre problemele de fizică din cartea lui. În mod deosebit atrag atenția că dacă pentru a frâna dai drumul la ceva balast, în niciun caz nu îl împingi în spate, ci în față, și balastul care va continua să meargă la viteze din zona relativistă nu va ajunge la destinație mai târziu decât tine care frânezi. Și în niciun caz nu te vei întâlni cu acei bolovani când tu faci cale întoarsă la viteze din zona relativistă.
De la „panta arccotangentei” la discuția prelungită în jurul descrierii elipsoidului Dyson, la infodump-ul necesar pentru a îl introduce, senzația mea a fost că autorul nu a reușit să explice foarte bine ceea ce dorea să explice și și-a pierdut capul în detalii irelevante explicate cum nu se poate mai nepotrivit, chiar și acolo unde tehnic era corectă explicația.
Acțiunea romanului nu stă nici ea prea bine în picioare – avem oameni care se iau la bătaie după ce au stat un an aproape nemișcați în niște cuve cu lichid. Avem cineva care se sinucide cine-știe-de-ce, și oameni care se iau la bătaie din niște motive care îmi scapă. Conflictele interioare ale personajului principal sunt la fel de confuze și nejustificate ca cele exterioare.
Romanul nu e dezastruos, sunt câteva idei bune acolo și nu l-aș pune nici la categoria „de evitat”. Scârțâie din foarte multe colțuri – dar măcar se citește repede și ușor. E un roman căruia i-ar fi prins bine un editor mai implicat: nu pot să pun exclusiv pe umerii unui debutant lipsa de concentrare a romanului și incapacitatea de a sesiza locurile unde discursul abandonează sau îndepărtează cititorul.
Romanul nu e lung și se citește rapid – e scris cu un limbaj simplu, ușor de înțeles. Unul din punctele tari ale romanului este și evoluția filonului romantic dinspre idealist în pragmatic și apoi cinic. Cred că filonul romantic nu poate fi judecat decât la final, și e o carte care își merită o recitire tocmai pentru a vedea întreaga poveste prin lupa cunoașterii poveștii complete.
Din păcate, deși plin de idei generoase, execuția scârțâie puternic. Povestea e spusă din perspectiva eroului care comunică cu cititorii – și această rupere a celui de-al patrulea zid e deranjantă pe alocuri. Momentul în care schimbă perspectiva e iarăși deranjant – după ce câteva zeci de pagini bune se vorbește din perspectiva lui Erig, din nimic apare un capitol întreg din perspectiva lui Emily. Mi-a luat foarte mult timp să înțeleg că a schimbat perspectiva pentru că tonul a rămas neschimbat, și conținutul nu e suficient de clar încât să-ți dai seama decât târziu în capitol.
Și dacă e să reproșez ceva e tocmai lipsa de claritate. Da, romanul se citește ușor, dar lipsa de concentrare a autorului duce la neclaritate și confuzii precum „ah, capitolul ăsta era din perspectiva tipei?”. Are exprimări care rup al patrulea zid în mod dizgrațios, cu inserții gen: „până în momentul în care… Dar să nu anticipez”.
Și să zicem că asta ar fi ok dacă măcar fizica ar fi fost corectă. Dar nu e, și aș putea scrie o postare întreagă numai despre problemele de fizică din cartea lui. În mod deosebit atrag atenția că dacă pentru a frâna dai drumul la ceva balast, în niciun caz nu îl împingi în spate, ci în față, și balastul care va continua să meargă la viteze din zona relativistă nu va ajunge la destinație mai târziu decât tine care frânezi. Și în niciun caz nu te vei întâlni cu acei bolovani când tu faci cale întoarsă la viteze din zona relativistă.
De la „panta arccotangentei” la discuția prelungită în jurul descrierii elipsoidului Dyson, la infodump-ul necesar pentru a îl introduce, senzația mea a fost că autorul nu a reușit să explice foarte bine ceea ce dorea să explice și și-a pierdut capul în detalii irelevante explicate cum nu se poate mai nepotrivit, chiar și acolo unde tehnic era corectă explicația.
Acțiunea romanului nu stă nici ea prea bine în picioare – avem oameni care se iau la bătaie după ce au stat un an aproape nemișcați în niște cuve cu lichid. Avem cineva care se sinucide cine-știe-de-ce, și oameni care se iau la bătaie din niște motive care îmi scapă. Conflictele interioare ale personajului principal sunt la fel de confuze și nejustificate ca cele exterioare.
Romanul nu e dezastruos, sunt câteva idei bune acolo și nu l-aș pune nici la categoria „de evitat”. Scârțâie din foarte multe colțuri – dar măcar se citește repede și ușor. E un roman căruia i-ar fi prins bine un editor mai implicat: nu pot să pun exclusiv pe umerii unui debutant lipsa de concentrare a romanului și incapacitatea de a sesiza locurile unde discursul abandonează sau îndepărtează cititorul.
September 27, 2016
Absolut superbă! Nu sunt ușor de dat pe spate, dar așa un debut în forță nu am pomenit nici măcar povestit. Cred că Alex se poate ușor compara cu "greii" SF-ului mondial și la așa ștachetă nu ne putem aștepta pe viitor decât la și mai multă profunzime. Nu că aici ar fi vreo temă tratată cu lejeritate. Și sunt atâtea teme tratate și puse atât de frumos, sub forma unei scrisori către iubirea pierdută.
Pe larg aici: http://www.nantanlupan.com/2016/09/su...
Pe larg aici: http://www.nantanlupan.com/2016/09/su...
April 13, 2016
Am terminat-o aseară, dar încă mai trebuie să mă adun ca să pot scrie în câte feluri m-a impresionat. Da, nu degeaba o laudă lumea, și cred că va fi nu numai revelația anului, ci și una din cărțile despre care se va vorbi mult timp de-acum înainte. Iar recenzia... vedem noi ce și cum și când și unde.
August 26, 2018
Mi-a placut foarte mult ideea romanului. Din pacate însa, stilul autorului nu m-a incantat la fel de mult. Capitolele de hard sf mi s-au parut greoaie, si la un moment dat am avut senzatia ca citesc un manual de fizica (iar stiintele exacte nu au fost niciodata punctul meu forte). Cat despre partea de romance, povestea de dragoste a fost excesiv de siropoasa. Ideea însa, dupa cum am mai spus, e originala si interesanta.
July 29, 2020
Un roman sf BUN, scris de un autor român deloc cunoscut. Trec peste unele greșeli de redactare și unele exprimări nefericite, care m-au scos afară din atmosferă și merg țintă la calitatea romanului. Și ea există! Poate sunt eu prea entuziasmat, după ce am citit câteva romane sf scrise de autori români la limita mediocrității (ceva cu sara și o hucă). Acest roman prinde foarte bine esența science-fictionului modern: personaje puternice, intrigă clară și memorabilă, știință explicată și extrapolată, întâlniri și întâmplări la limita verosibililului. Adică exact ce trebuie pentru ca un roman să fie considerat SF și nu doar un text odernist cu ceva substrat tehnico-fantasy.
January 15, 2021
Un copil care poate auzi gandurile mamei lui, apoi ale oricarei femei de care se indragosteste, o nava care studiaza o sfera Dyson… in forma de minge de rugby, o poveste de dragoste intre doi oameni aflati la sute de ani-lumina distanta, un exil autoimpus si o speranta de iertare sau poate de uitare completa.
Aceasta este imaginea pe care o ofera cititorilor volumul „Sub steaua infrarosie” scris de Alexandru Lamba. Faptul ca este absolvent de Inginerie Elctrica si Stiinta Calculatoarelor trebuie sa fi contat in scrierea acestui roman, avand in vedere ca autorul de misca usor pe taramul astrofizicii, printre structuri ipotetice si planuri matematice, fara a deveni insa inchistat intr-un limbaj tehnic, pe care cititorii mai putin priceputi in astfel de domenii sa il gaseasca descurajator.
Mai multe AICI: http://www.4arte.ro/2016/09/19/alexan...
Aceasta este imaginea pe care o ofera cititorilor volumul „Sub steaua infrarosie” scris de Alexandru Lamba. Faptul ca este absolvent de Inginerie Elctrica si Stiinta Calculatoarelor trebuie sa fi contat in scrierea acestui roman, avand in vedere ca autorul de misca usor pe taramul astrofizicii, printre structuri ipotetice si planuri matematice, fara a deveni insa inchistat intr-un limbaj tehnic, pe care cititorii mai putin priceputi in astfel de domenii sa il gaseasca descurajator.
Mai multe AICI: http://www.4arte.ro/2016/09/19/alexan...
April 16, 2017
Trăgând linie, a fost un roman extraordinar și deși nu e primul text al lui Alex pe care îl citesc, tot am fost suprinsă de cât de bun e. Nu ca și cum nu m-aș fi așteptat la asta din partea lui, ci pur și simplu nu m-am așteptat vreodată la o poveste de dragoste SF atât de bună.
Recenzia completă pe blogul meu ->[link]
Recenzia completă pe blogul meu ->[link]
October 8, 2016
O carte cu o documentație surprinzătoare și o evoluție palpitantă a acțiunii. Este o scrisoare de dragoste, într-o formă rar întâlnită și o fereastră către un viitor fantastic. Fie că doriți o carte de dragoste sau un SF cu documentație de calitate, acest space-opera vă va mulțumi.
January 13, 2021
O poveste captivantă prin spațiul necunoscut, în căutarea unor noi orizonturi. O poveste dulce-amăruie purtată la mii de ani lumină distanță. Iar finalul este unul uman în atâta tehnologie.
January 11, 2017
La final, am avut impresia că, pe lângă formaţiunea Dyson descoperită de astronauţi, autorul ar mai fi sugerat, metaforic, una alcătuită din Erig şi Emily. Deşi confesiunea lui pare să situeze tânăra în postura stelei generatoare de energie, sugerând că personalitatea lui ar fi fost în stare să creeze acea reţea de sateliţi menită s-o capteze, am sesizat nişte nuanţe care mi-au permis să inversez rolurile. Dacă l-aş vedea pe el în centru,cu mintea lui Emily învăluindu-l în încercarea de a-i fructifica la maxim capacităţile, atunci şi destăinuirea tânărului ar putea fi citită în altă cheie. Iar strigătul lui Erig ar fi unul de eliberare. Dar asta nu-i decât o părere personală şi n-aş vrea să stric nimănui plăcerea lecturii.
O altă părere personală e dată de titlul cărții. Folosirea prepoziției „sub” în contextul unei aventuri cosmice, unde distanțele și raportările la acestea sunt relative, sugerează relația de subordonare. Astfel, omenirea e înfățișată ca un organism complex dar insignifiant dintr-un lanț trofic imens, al cărui vârf e încă departe de a fi identificat. În cazul sferei Dyson de natură umană, individul care țese rețeaua de captare a energiilor recunoaște superioritatea celuilalt, poziționat în centrul formațiunii.
Cert e că acest roman de debut mă face să-i aştept continuarea, pentru că au rămas o sumedenie de lucruri a căror poveste mi-ar plăcea s-o aflu.
O altă părere personală e dată de titlul cărții. Folosirea prepoziției „sub” în contextul unei aventuri cosmice, unde distanțele și raportările la acestea sunt relative, sugerează relația de subordonare. Astfel, omenirea e înfățișată ca un organism complex dar insignifiant dintr-un lanț trofic imens, al cărui vârf e încă departe de a fi identificat. În cazul sferei Dyson de natură umană, individul care țese rețeaua de captare a energiilor recunoaște superioritatea celuilalt, poziționat în centrul formațiunii.
Cert e că acest roman de debut mă face să-i aştept continuarea, pentru că au rămas o sumedenie de lucruri a căror poveste mi-ar plăcea s-o aflu.
May 13, 2017
Mixul de poveste de dragoste cu SF s-ar putea să nu poată funcționa decât dacă îți plac ambele. Mie nu îmi plac poveștile de dragoste, așa că am perceput partea de SF ca fiind efectiv înecată în chestiunile de corazon, care la rândul lor mi s-au părut trase de păr cât s-a putut de tare pentru a genera sentimente puternice și suspine, mai ales că și tonul naratorului mi s-a părut destul de plângăreț. De luat totuși în seamă faptul că, aparent, eu sunt persoana cu cel mai scăzut grad de toleranță la povești de dragoste din tot fandomul nostru SFF, așa că opinia mea ar trebui luată cu rezerve.
Nu pot spune că m-am delectat cu cartea aceasta, mai degrabă... "am luat la cunoștință". Am terminat-o din curiozitate, să văd unde și cum ajunge, nu de plăcere. Avantajul cărților scurte, le termini ușor și repede chiar dacă nu-ți plac, fără să te chinui și să faci muncă de autosugestie.
Oricum, pentru un roman de debut e ok, m-a convins să îl marchez pe Lamba ca autor de urmărit în continuare. Și intuiția a fost una bună, a doua lui carte mi-a plăcut foarte mult.
Nu pot spune că m-am delectat cu cartea aceasta, mai degrabă... "am luat la cunoștință". Am terminat-o din curiozitate, să văd unde și cum ajunge, nu de plăcere. Avantajul cărților scurte, le termini ușor și repede chiar dacă nu-ți plac, fără să te chinui și să faci muncă de autosugestie.
Oricum, pentru un roman de debut e ok, m-a convins să îl marchez pe Lamba ca autor de urmărit în continuare. Și intuiția a fost una bună, a doua lui carte mi-a plăcut foarte mult.
July 3, 2016
Ceea ce este fermecător la romanul lui Alexandru Lambă este felul în care grevează întrega acțiune pe povestea de dragoste dintre Erig și Emily. Relatată la persoana întâi, prin prisma răzgâiatului și ușor egocentristului Erig, întreaga acțiune pare să se întâmple în ritmul creșterii și decreșterii intesității sentimentelor celor doi. Scriitorul reușește să creioneze frumos cele două personaje cu rol de catalizator. Femeia – idealistă, ambițioasă, voluntară. Bărbatul – individualist, comod, sentimental. Cei doi se completează frumos. M-a surprins în mod plăcut faptul că Alexandru Lambă face din dragoste "combustibilul" indispensabil progresului într-o lume în care tehnica și digitalizarea sunt omniprezente. Iar sacrificul pentru omul iubit de care sunt capabili cei doi are darul să alunge temerea că evoluția tehnică și științifică va ucide sentimentele.
January 11, 2017
Povestea de dragoste dintre Erig şi Emily are ceva unic şi am adorat fiecare pagină care vorbea despre trecutul lor împreună. Până la un punct povestea mi-a amintit de filmul „Forever Young” , în care Daniel se lasă criogenizat pe timpul cât iubita lui, Helen se afla în comă. Aici, motivul este distanţa temporală dintre cei doi.
Mi-a părut rău înspre final să văd trădarea lui Erig; el se întrebase, la un moment dat, dacă Emily îl înşelase cu colegul, „starostele” ce participa la discuţile lor, dar uite că el e cel care va înşela, riscând să întrerupă legătura telepatică cu ea şi periclitând misiunea. Mi-ar fi plăcut ca finalul să fie unul fericit, dar se ştie că o descoperire capitală cere sacrificii importante.
O carte minunată. La cât mai multe!
Mi-a părut rău înspre final să văd trădarea lui Erig; el se întrebase, la un moment dat, dacă Emily îl înşelase cu colegul, „starostele” ce participa la discuţile lor, dar uite că el e cel care va înşela, riscând să întrerupă legătura telepatică cu ea şi periclitând misiunea. Mi-ar fi plăcut ca finalul să fie unul fericit, dar se ştie că o descoperire capitală cere sacrificii importante.
O carte minunată. La cât mai multe!
May 26, 2016
Am luat cartea cu autograful autorului (aici ma laud, normal). Foarte rar citesc autori romani... nu am un motiv anume de ce da sau de ce nu...In sfirsit. Si pot sa spun ca mi-a placut cartea. Nu e de intindere foarte lunga. SF + dragoste in timp +... diverse. Interesant, mi-a placut, m-a tinut legat sa o citesc. Recomand.
January 11, 2017
A fost extraordinară! Din punctul meu de vedere, e una dintre cele mai bune cărţi SF româneşti scrise vreodată, chiar dacă are unele scăpări (inerente unui debut). M-a impresionat la fel de mult cum a făcut-o, pe vremuri, "Lumea inelară" a lui Larry Niven. Cred că e o carte care merită tradusă.
May 5, 2023
O surpriză plăcută. Am pornit de la premisa (precizată autorului din start) că nu îmi va plăcea, fiindcă include romance; mi s-a confirmat într-adevăr că nu pot citi romance nici în SF, dar per total cartea chiar mi-a plăcut, deși am abordat-o cu prejudecăți. Eu am perceput-o cu un amestec din ceea ce am simțit citind ”Solaris”, respectiv ”Întâlnire cu Rama” (asta e un compliment major, ambele sunt foarte, foarte bune), dar cumva românească sau cel puțin estică (nu pot pune punctul pe i de ce, nici nu-s foarte sigur dacă asta e o laudă sau critică). A dozat foarte bine misterul și evoluția poveștii, astfel că m-a păstrat captivat până la final, cu interesul constant treaz.
Scriitura este foarte fluentă, dar și cu ritm bun (nici fraze prea lungi, nici propoziții scurte sacadate). Formula de adresare directă în care este scrisă nuvela mie personal nu mi-a plăcut niciodată și îmi păstrez opinia, dar aici este un truc inteligent necesar datorită structurii ideii de bază. Proporțional, mi s-a părut cam puțin dialog comparativ cu textul narativ, ceea ce a limitat și expunerea personajelor, și a și încetinit nițel ritmul general. Personjele nu mi s-au părut suficient conturate, deși relațiile dintre ele evoluează credibil și bine creionat. Reacțiile personajului Erig, deși poate enervante, sunt perfect credibile și naturale tipului său de personalitate, din păcate atât de răspândită la bărbații est-latini (nesigur, se sprijină mereu pe câte o femeie, nu are încredere în el).
Planurile sunt alternate coerent; mie cel de romance mi s-a părut inutil și numai bun de sărit, dar la asta sunt, repet, subiectiv. Spre surprinderea mea, totuși, romance-ul nu este exagerat nici ca spațiu alocat, nici ca expresie, fiind destul de piano; tot spre surprinderea mea, prea multă mi s-a părut mai degrabă partea de știință hard. Eu cred că o parte din ea putea lipsi și în general textul mi s-a părut prea explicativ: l-aș fi vrut mai lacunar pe expuneri, chiar sub riscul de a fi mai criptic. Pe de altă parte, mi-aș fi dorit mai multă poveste după trecerea dincolo (sunt vag ca să nu spoileresc) așa că am simțit că parcă ansamblului îi lipsește o bucată considerabilă.
Pentru mine, din nou strict subiectiv, partea de romance a fost prea mainstream și am perceput-o ca pe o distragere de la cea de SF; în plus, unele părți de trăiri/simțiri mi s-au părut lungite. Partea de hard-SF mi-a plăcut la nebunie și îmi permit să visez la o carte a lui Lamba care să extindă mult nuvela într-un roman SF de explorare/prim-contact, renunțând la amor. Faptul că ”ce”-ul, ținta expediției rămâne un mister, la fel ca și un anumit eveniment de final (nu fac spoiler), mi-a plăcut și mi s-a părut foarte potrivit: iată, spațiul cosmic este de nedescifrat – perfect credibil pentru cum va fi când vom ieși ”out there”.
Concluzie: Per total, ”Sub steaua infraroșie” s-a dovedit o carte foarte bună chiar și pentru cineva care a pornit setat cu gândul că nu o va agrea deloc. Mi-a confirmat că din generația nouă pentru mine Lamba e principala destinație când vreau să citesc SF pur și concret (și asta vreau mereu); și m-a frustrat, pentru că m-a făcut să-mi doresc foarte mult romanul hard-SF care ar fi putut fi, mai extins și fără (sau măcar cu mult mai puțin) romance. Nota 5/5 pt carte, -1 de la mine, subiectiv, pt romance.
Scriitura este foarte fluentă, dar și cu ritm bun (nici fraze prea lungi, nici propoziții scurte sacadate). Formula de adresare directă în care este scrisă nuvela mie personal nu mi-a plăcut niciodată și îmi păstrez opinia, dar aici este un truc inteligent necesar datorită structurii ideii de bază. Proporțional, mi s-a părut cam puțin dialog comparativ cu textul narativ, ceea ce a limitat și expunerea personajelor, și a și încetinit nițel ritmul general. Personjele nu mi s-au părut suficient conturate, deși relațiile dintre ele evoluează credibil și bine creionat. Reacțiile personajului Erig, deși poate enervante, sunt perfect credibile și naturale tipului său de personalitate, din păcate atât de răspândită la bărbații est-latini (nesigur, se sprijină mereu pe câte o femeie, nu are încredere în el).
Planurile sunt alternate coerent; mie cel de romance mi s-a părut inutil și numai bun de sărit, dar la asta sunt, repet, subiectiv. Spre surprinderea mea, totuși, romance-ul nu este exagerat nici ca spațiu alocat, nici ca expresie, fiind destul de piano; tot spre surprinderea mea, prea multă mi s-a părut mai degrabă partea de știință hard. Eu cred că o parte din ea putea lipsi și în general textul mi s-a părut prea explicativ: l-aș fi vrut mai lacunar pe expuneri, chiar sub riscul de a fi mai criptic. Pe de altă parte, mi-aș fi dorit mai multă poveste după trecerea dincolo (sunt vag ca să nu spoileresc) așa că am simțit că parcă ansamblului îi lipsește o bucată considerabilă.
Pentru mine, din nou strict subiectiv, partea de romance a fost prea mainstream și am perceput-o ca pe o distragere de la cea de SF; în plus, unele părți de trăiri/simțiri mi s-au părut lungite. Partea de hard-SF mi-a plăcut la nebunie și îmi permit să visez la o carte a lui Lamba care să extindă mult nuvela într-un roman SF de explorare/prim-contact, renunțând la amor. Faptul că ”ce”-ul, ținta expediției rămâne un mister, la fel ca și un anumit eveniment de final (nu fac spoiler), mi-a plăcut și mi s-a părut foarte potrivit: iată, spațiul cosmic este de nedescifrat – perfect credibil pentru cum va fi când vom ieși ”out there”.
Concluzie: Per total, ”Sub steaua infraroșie” s-a dovedit o carte foarte bună chiar și pentru cineva care a pornit setat cu gândul că nu o va agrea deloc. Mi-a confirmat că din generația nouă pentru mine Lamba e principala destinație când vreau să citesc SF pur și concret (și asta vreau mereu); și m-a frustrat, pentru că m-a făcut să-mi doresc foarte mult romanul hard-SF care ar fi putut fi, mai extins și fără (sau măcar cu mult mai puțin) romance. Nota 5/5 pt carte, -1 de la mine, subiectiv, pt romance.
March 20, 2025
Este un roman care se citește aparent ușor, rapid chiar în unele părți. Autorul nu se împiedică de înflorituri stilistice sau metaforice, deși acestea mai apar ocazional. Nefiind multe, pot spune că nu influențează cititorul, ci îi dau doar uneori o mică savoare romantică. Romanul conține expresii și descrieri fizice menite să contureze atmosfera unui hard SF. Din păcate, unele explicații devin derizorii și nu conving. Nici discuțiile aparent tehnice dintre personaje nu sunt chiar savante, iar lipsa accentului pe acestea cred că a fost premeditată pentru a nu perturba povestea de dragoste. Din carte nu lipsesc referințele la filme din domeniu. Putem recunoaște ușor expresii din „Star Trek, 2001: Odiseea spațială” sau din seria „Atlantis”. Uneori sunt expresii consacrate, precum engage, iar alteori doar trimiteri subtile. Acestea nu fac decât să sublinieze și mai mult ideea de carte științifico-fantastică, dacă mai era nevoie. Romanul „Sub steaua infraroșie” de Alexandru Lamba este o carte bună, deschizătoare a unei zone mai puțin abordate, și anume romance SF.
December 21, 2023
O spledida și frumoasa poveste de iubire scrisă într-o cheie SF. Cât de des poți găsi asa ceva în literatură română? Un debut surprinzător! Curajul și talentul scriitorului nu trece neobservat, lăsând o amprenta plăcută și un sentiment care mă va face sa-l citesc în continuare pe Alexandru Lamba.
Read
September 20, 2025Nu cred ca am fost in cea mai buna forma cand am citit cartea asta. Nu pot sa-i ofer un rating :(
August 16, 2017
The book has two very delicate threads - science fiction and romance - woven together in a majestic way. It's a very visually stimulating piece of art and very well documented, technically speaking, at the same time. It's like a mathematical equation written in renaissance calligraphy. I might have missed something and the end seemed too blunt to fit the whole masterpiece, but I guess that's just me (I'll read it again after a while).
Displaying 1 - 24 of 24 reviews