Casele de copii au fost una dintre cele mai mari orori ale regimului comunist din Romania. Intunericul, lipsurile, umilintele, abuzurile, abandonarea oricaror sperante sint incercari de netrecut pentru adulti, insa in cazul copiilor intrec orice imaginatie. Nicolae Avram reuseste sa depaseasca simpla descriere a acestor atrocitati si, violent, personal, il face pe cititor sa simta in profunzime ce au simtit cei carora li s-a furat atit de brutal inocenta in orfelinate. Incarcata de un lirism negru, Mame spune povestea socanta a unui suflet chinuit (si a citor altora).
„Mame este de fapt un poem enorm si halucinant, mai exact, abnorm – in sensul ca incalca absolut toate normele imaginabile. Nu doar pe cele ale pudibonderiei lingvistice, ci mai ales pe cele tinute drept etice atit in colectivitatea parcului uman, cit si in intimitate. E greu de gasit vreun tabu pe care imaginatia inspaimintatoare a lui Nicolae Avram sa nu-l transgreseze in aceasta relatare a experientelor infernale ale orfelinilor aproape mitici, despre care se spunea ca sint antrenati pentru a deveni soldatii personali cei mai devotati si cei mai fanatici ai lui Nicolae Ceausescu.” (Radu Vancu)
„Unul dintre cele mai puternice si mai de efect texte pe care le-am parcurs in ultima vreme. Mame este un text disperat, scris cu sufletul la gura. O carte extraordinara, cu multe deschideri, cu multe oferte de interpretare. Este si o carte despre comunism, cu posibile iesiri catre parabolic. Pedagogul ca imagine a micului dictator – iata un personaj care se tine minte. E un poem in proza despre oroare. Dar si despre salvare. Una dintre cartile speciale, atipice, curajoase (e nevoie de un mare curaj estetic pentru a risca o asemenea formula).” (Bogdan Cretu)
Un volum șocant, atât prin tema aleasă - viața în orfelinatele comuniste, cât și prin violența și grotescul imaginarului. deseori poetic până spre poem în proză. greu de dus până la capăt dacă nu ai un stomac puternic. uneori, construcția pare să derapeze, însă își revine repede. din ce am citit până acum din literatura noastră, și am citit mult, romanul acesta e unic. și cu siguranță va stârni multe comentarii.
șocant? că realități asemănătoare ficțiunii ăsteia au existat sau încă există? O carte hardcore. Despre oroare ca instrument, despre orori, oroare ca și context, oroare ca mod de gândire, oroare luândă de loc al vieții. N-o citiți dacă țineți la bula proprie și roză. E prima carte a autorului pe care o citesc. Vreau să le citesc pe toate.
O carte ce șochează, atât prin tema aleasă: viața în orfelinatele comuniste, cât și prin cuvintele ce te sugrumă, prin violența limbajului grotesco-revoltător-dezgustător ce te propulsează în cele mai sinistre stări viscerale posibile. Greața și socul te urmăresc constant, agonizând cu fiecare pagină dată, înecată-n limbajul licențios și-n scenele distrofice.
Descrierile atrocităților și violențelor petrecute în interiorul orfelinatelor, în acea lume maladivă, pur și simplu depășesc orice limită a imaginabilului. Pudibonderie lingvistică?...neahhhh, n-am auzit/văzut. Dezmăț total într-o lectură mult prea dură, frustă, fără de blândețea metaforelor și-a figurilor de stil pompoase. Atât de șocantă, încât n-am avut puterea decât să indur 40 de pagini din cele 215. Mai mult nu m-a ținut stomacul.
Avertizez că această carte poate acționa asupra impactului emoțional.
după o astfel de lectură, nu te lasă sufletul să nu spui ceva despre ea, orice, doar să fie ceva acolo.
dar nu pot, orice-aș încerca să spun despre astă carte, ar aluneca într-un clișeu unsuros.
formidabilă, specială, dezgustătoare, pură - exact așa cum trebuie. o astfel de carte se scrie o dată-n viață.
n-aș putea-o recomanda, cum ar fi posibil, deși singurul motiv pentru care aș recomanda-o cuiva, ar fi ca să iasă din zona de confort, indiferent pe ce nișă se manifestă zona.
cartea asta are în ea ceva de text sacru (și nu mă refer doar la anumite pasaje amintind de biblie), simți că e mai reală ca realul, o simți că a fost scrisă cu sufletul - cu sufletul sângerând și mustind a ură, a calvar, a teroare, a nevoie de liniște (chiar dacă liniștea sugerează anihilare totală*).
ce să mai… e bună, bună rău! aproape la fel de bună și de sățioasă cacăcatul… (cititorii știu de ce!)
*mi-a amintit, pe alocuri, de Mortido a lui O. Nimigean.
Radu Vancu spune despre volumul de față că “este de fapt un poem enorm și halucinant, mai exact abnom- în sensul că încalcă absolut toate normele inimaginabile.” Mintea mea sucită a fost în extaz, mi-am și imaginat un alt autor în stilul inconfundabil al lui Flavius Ardelean, care poetizează de-a dreptul tot urâtul din lume. Ei bine, realitatea a fost cu totul alta și m-a lovit crunt peste ochi chiar de la primul aliniat. Am citit greu, chiar foarte greu, cele două sute ș-un pic de pagini pentru că n-am reușit să trec de scârba ce m-a cuprins. Cred că înțeleg multe, încerc să-mi cultiv gusturile și să mă dezvolt ca cititor, dar în cazul de față căcatul m-a dat gata. Este peste atoate stăpân și n-ai cum drac să uiți măcar o clipă de el. Cu fiecare pagină am simțit revolta și ura autorului față de sistemul crunt al orfelinatelor comuniste, față de răutatea și lipsa de umanitate a oamenilor, față de suferințele pe care n-a avut altă cale decât să le îndure. Este o realitate care nu va putea fi niciodată ștearsă și nici nu-și va găsi vreodată justificare, așa cum sunt toate ororile presărate de-a lungul istoriei. Atât că modul în care a ales să scoată la lumină toată această ură nu a reușit să-mi trezească nimic altceva decât o scârbă ce târziu am reușit s-o depășesc. Clar nu a fost ceea ce mi-aș fi dorit să citesc și-mi regret amarnic curiozitatea în ciuda subiectului atât de interesant.
🍂O lectură ce-ți aduce toamna în suflet, iar cand spun asta nu mă refer la partea frumoasă a anotimpului, ci la senzația aceea de vânt tăios ce pătrunde până la oase, de cer mohorât și ploaie măruntă și rece, tabloul deprimant al naturii în descompunere.
🍂Mame este un roman dur, conținând scene de violență extremă împotriva copiilor și a animalelor. Realitatea și iluzia se împletesc confuz pe tot parcursul cărții, țesând povestea tristă a unui suflet chinuit, cu mintea tulburată.
🍂🍂🍂Această carte nu este pentru oricine, dacă știți că aveți un stomac sensibil, mai bine nu vă apucați de ea. 😅 Prima pagină este deosebit de scârboasă și cred că autorul a alcătuit-o astfel intenționat, pentru a face trierea între cititorii care rezistă lecturii și cei care nu pot trece peste scenele îngrozitoare care se regăsesc de-a lungul întregului fir narativ.
This entire review has been hidden because of spoilers.
"Sunt liber să visez, să zbor înlăuntrul meu, să-mi imaginez lumea așa cum vreau. Acest lucru nu mi-l poate lua nimeni. Visez și lumea mi se pare suportabilă.*