What do you think?
Rate this book
De ce fierbe copilul în mămăligă
Fructificind experienta personala a autoarei, romanul De ce fierbe copilul in mamaliga exploreaza, din perspectiva naivitatii infantile, tumultuoasa lume a circului, orbitoare in aparenta, dar pindita permanent de tragism si de spectrul mortii. Din carte nu lipsesc observatiile de mare acuitate cu privire la realitatile sociale si politice din Romania ultimelor decenii comuniste.
„E o lume din care lipsesc dragostea si mila si in care umanitatea se intinde peste fete grotesc ca un ruj ieftin. O lume kitsch si totusi nostalgica, amintind frapant de poemele in proza ale altui disparut inainte de vreme, Cristian Popescu. Un Dumnezeu-capcaun domina, cu «dinti cit lopetile», lumea aceasta de desene strimbe, iar copilul din fioroasa poveste spusa de sora vitrega e mica Aglaja insasi, jertfa care fierbe in fata lui, in cazanul infernal cu mamaliga clocotita. Din aceasta copilarie mutilata razbeste tipatul cosmaresc al cartii, jetul ei de viziune celesta si singe. Valoarea acestui document consta in adevarul lui, in acelasi timp artistic si existential. «E frumos, neasemuit de frumos, pentru ca e adevarat», spunea undeva un personaj din Dostoievski.” (Mircea Cartarescu)
„E o lume din care lipsesc dragostea si mila si in care umanitatea se intinde peste fete grotesc ca un ruj ieftin. O lume kitsch si totusi nostalgica, amintind frapant de poemele in proza ale altui disparut inainte de vreme, Cristian Popescu. Un Dumnezeu-capcaun domina, cu «dinti cit lopetile», lumea aceasta de desene strimbe, iar copilul din fioroasa poveste spusa de sora vitrega e mica Aglaja insasi, jertfa care fierbe in fata lui, in cazanul infernal cu mamaliga clocotita. Din aceasta copilarie mutilata razbeste tipatul cosmaresc al cartii, jetul ei de viziune celesta si singe. Valoarea acestui document consta in adevarul lui, in acelasi timp artistic si existential. «E frumos, neasemuit de frumos, pentru ca e adevarat», spunea undeva un personaj din Dostoievski.” (Mircea Cartarescu)
184 pages, Mass Market Paperback
First published January 1, 1999
44 people are currently reading
3757 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 329 reviews
May 26, 2017
"În România copiii se nasc bătrâni pentru că sunt săraci încă din burta mamei și trebuie să asculte grijile părinților. Noi stăteam la masă și copiii formau o coadă ca în fața brutăriei în România. Toți oamenii sunt egali, nimeni nu are voie să vrea să fie ceva special."
Read
December 26, 2020Šta treba da se zna o ovoj knjizi?
- opravdava svoj naslov u potpunosti
- može da se proleti za sat, najviše dva
- posle može da se čita još nekoliko puta, kao što će se i desiti, ako mene pitate.
"Zašto se dete kuva u palenti" je delimično autobiografsko štivo (bez mnogo nade držim palčeve da je taj udeo autobiografskog što manji u onim najtraumatičnijim delovima) o devojčici koja odrasta u porodici rumunskih cirkuzanata koji su pobegli na Zapad. Porodica je krajnje disfunkcionalna, puca po svim šavovima ("moja porodica se na Zapadu razbila ko staklo"), i devojčica i njena sestra izložene su zanemarivanju, zlostavljanju i svim vrstama zloupotrebe. Tematski, dakle, ovo definitivno spada u misery porn, megapopularni žanr (pseudo)autobiografskih štiva o tome šta se sve nekome grozno može desiti u životu, i žanr koji uglavnom onako iz dubine duše prezirem i izbegavam. Međutim, formalno? E, formalno je sasvim druga priča. "Zašto..." je, naime, koncipiran gotovo kao poema u prozi, niz fragmenata u kojima vidimo život devojčice prelomljen kroz prizmu njenog očuđujućeg dečjeg viđenja, jezički sveden na kosti i tetive. A uprkos tome sa raskošnim, strašnim i prelepim slikama. Pojedine rečenice su grafički izdvojene, što verzalom, što izdvajanjem iz ostatka teksta, neki motivi se ponavljaju i variraju, i sve zajedno zaista više ostavlja utisak narativne poeme nego romana. Ovde nema ni samosažaljevanja ni brze hrane za čitalačke voajere, samo jedna, prečišćena i zgusnuta, osobena vizija sveta. U pogovoru se kao moguće tačke poređenja pominju Kosinski (ne znam, možda) i Agota Krištof (definitivno). Ali meni je od prvih strana u glavi kljucao osećaj da sam se sa ovim glasom negde već susrela i u jednom trenutku je samo kliknulo: Garavi sokak Mike Antića, sa istim čudesnim jezičkim slikama, istim prisno-odbojnim odnosom prema Bogu, istim crnim humorom, sa istom potresnom iskrenošću, iz iste pozicije marginalizovanog i bespomoćnog deteta, ali pomerena u još oporije i beznadežnije.
I moram da kažem da je ovako sjajna (i dobro prevedena, hvala Bojani Denić) knjiga zaslužila mnogo bolju opremu, počev od naslovne strane pa do preloma i korekture. Rekao bi čovek da za knjigu koja ima ovako fenomenalan i upečatljiv naslov ne može da se napravi loša naslovna strana ALI ETO.
- opravdava svoj naslov u potpunosti
- može da se proleti za sat, najviše dva
- posle može da se čita još nekoliko puta, kao što će se i desiti, ako mene pitate.
"Zašto se dete kuva u palenti" je delimično autobiografsko štivo (bez mnogo nade držim palčeve da je taj udeo autobiografskog što manji u onim najtraumatičnijim delovima) o devojčici koja odrasta u porodici rumunskih cirkuzanata koji su pobegli na Zapad. Porodica je krajnje disfunkcionalna, puca po svim šavovima ("moja porodica se na Zapadu razbila ko staklo"), i devojčica i njena sestra izložene su zanemarivanju, zlostavljanju i svim vrstama zloupotrebe. Tematski, dakle, ovo definitivno spada u misery porn, megapopularni žanr (pseudo)autobiografskih štiva o tome šta se sve nekome grozno može desiti u životu, i žanr koji uglavnom onako iz dubine duše prezirem i izbegavam. Međutim, formalno? E, formalno je sasvim druga priča. "Zašto..." je, naime, koncipiran gotovo kao poema u prozi, niz fragmenata u kojima vidimo život devojčice prelomljen kroz prizmu njenog očuđujućeg dečjeg viđenja, jezički sveden na kosti i tetive. A uprkos tome sa raskošnim, strašnim i prelepim slikama. Pojedine rečenice su grafički izdvojene, što verzalom, što izdvajanjem iz ostatka teksta, neki motivi se ponavljaju i variraju, i sve zajedno zaista više ostavlja utisak narativne poeme nego romana. Ovde nema ni samosažaljevanja ni brze hrane za čitalačke voajere, samo jedna, prečišćena i zgusnuta, osobena vizija sveta. U pogovoru se kao moguće tačke poređenja pominju Kosinski (ne znam, možda) i Agota Krištof (definitivno). Ali meni je od prvih strana u glavi kljucao osećaj da sam se sa ovim glasom negde već susrela i u jednom trenutku je samo kliknulo: Garavi sokak Mike Antića, sa istim čudesnim jezičkim slikama, istim prisno-odbojnim odnosom prema Bogu, istim crnim humorom, sa istom potresnom iskrenošću, iz iste pozicije marginalizovanog i bespomoćnog deteta, ali pomerena u još oporije i beznadežnije.
I moram da kažem da je ovako sjajna (i dobro prevedena, hvala Bojani Denić) knjiga zaslužila mnogo bolju opremu, počev od naslovne strane pa do preloma i korekture. Rekao bi čovek da za knjigu koja ima ovako fenomenalan i upečatljiv naslov ne može da se napravi loša naslovna strana ALI ETO.
January 31, 2012
Aphorism laden novels have a tendency to catch my eye and make me want to read them, but they don't always deliver the goods. It's the melancholy part of me that usually sees them and gets very excited over seeing pages that just have a line like, "WHAT DOES GOD SMELL LIKE?" or "BEING IN FOREIGN COUNTRIES DOESN'T CHANGE US. WE EAT WITH OUR MOUTHS NO MATTER WHAT COUNTRY WE ARE IN." Maybe these aren't the most profound statements ever made, but something about an book that is willing to just put something like that on a page, by itself, makes me want to read it (and I never think of the wastefulness of doing something like this, it's all about the presentation, fuck the pragmatics).
What kind of child wonders what God smells like, or finds solace in the fact that no matter what country her and her family find themselves in they still eat with their mouths?
We're dead a lot longer than we're alive; that's why we need a whole lot more good luck when we're dead people.
The narrator is a young girl whose mother and stepfather escaped from the poverty and oppression of Romania to the West. They are a circus family. Her mother hangs from her hair and does tricks. The stepfather is a clown. There is little happiness in their refugee / gypsy-like existence.
What does rich mean?[...]Someday I want to spend a lot of money to buy a Chinese servant who will always stay awake so I don't have anymore bad dreams. He'll be named Chin-Chan and look out for me, and I won't be afraid anymore. And everybody will be surprised.
The family dreams of a better life, but they are incapable of getting anywhere close to achieving it. The stepfather beats on the family and has an incestuous relationship with his genetic daughter, and possibly with the narrator, but this is never made explicit but it's possible from the childlike perceptions that things aren't as they should be between her and her stepdad. The writing captures a childlike perspective well, a childhood forged in poverty and a lack of education, with travelling and a borderline outlaw sort of existence. It mixes the elements of the orthodox religion of her mother's family with the the fairy tales she hears and tries to make sense of the world with a perspective that doesn't always know (or maybe just doesn't want know) the difference between the fantastical and the real.
As a thread running through the story is the story her family would tell her about the child who was cooking in the polenta, and her constant attempts to figure out why the child would end up in the polenta, was it the child's guilt that led her there? The parents? Was it an accident, or something horrific that had to be done to the child because the child is the type that deserves to die. As the novel goes on she re-interrupts the story again and again, and as the story progresses new details are added and she takes delight in making her older sister add more gruesome details to what happens to the child once it is cooking in the polenta.
I'm not doing a great job selling this book to you, am I?
So much about this book could have failed, and it toed the line between being a success and a gimmicky novel (is this the right word, gimmicky?). It could have been precocious, and it could have wallowed in the muck of incest and abuse, but even when the narrator says something like, "No man has touched me where it counts. I think about nothing else. I want to be raped by two men at the same time.", there is nothing shocking about the statement. In the twisted world the girl has grown up in (she is twelve maybe thirteen at the time and her mother has gotten her employed to dance naked in some kind of circus show, and has glued on pubic hair to make her appear older), it's more just another element of the sadness of her life than an edgy thing. Again what child thinks of things like this? What leads a child to think like this?
The book is at least semi-autobiographical. The author was part of a circus family that escaped from Romania and eventually found refuge in Switzerland. The author also ended up killing herself at the age of forty even though on the surface she was enjoying considerable success in the theater and won a prestigious prize for this novel. Exactly how much of the book is autobiographical I have no idea, but according to the essay at the end of the book the basic outline of the narrators life is the same as the novelist's.
I'd pictured happiness differently.
What kind of child wonders what God smells like, or finds solace in the fact that no matter what country her and her family find themselves in they still eat with their mouths?
We're dead a lot longer than we're alive; that's why we need a whole lot more good luck when we're dead people.
The narrator is a young girl whose mother and stepfather escaped from the poverty and oppression of Romania to the West. They are a circus family. Her mother hangs from her hair and does tricks. The stepfather is a clown. There is little happiness in their refugee / gypsy-like existence.
What does rich mean?[...]Someday I want to spend a lot of money to buy a Chinese servant who will always stay awake so I don't have anymore bad dreams. He'll be named Chin-Chan and look out for me, and I won't be afraid anymore. And everybody will be surprised.
The family dreams of a better life, but they are incapable of getting anywhere close to achieving it. The stepfather beats on the family and has an incestuous relationship with his genetic daughter, and possibly with the narrator, but this is never made explicit but it's possible from the childlike perceptions that things aren't as they should be between her and her stepdad. The writing captures a childlike perspective well, a childhood forged in poverty and a lack of education, with travelling and a borderline outlaw sort of existence. It mixes the elements of the orthodox religion of her mother's family with the the fairy tales she hears and tries to make sense of the world with a perspective that doesn't always know (or maybe just doesn't want know) the difference between the fantastical and the real.
As a thread running through the story is the story her family would tell her about the child who was cooking in the polenta, and her constant attempts to figure out why the child would end up in the polenta, was it the child's guilt that led her there? The parents? Was it an accident, or something horrific that had to be done to the child because the child is the type that deserves to die. As the novel goes on she re-interrupts the story again and again, and as the story progresses new details are added and she takes delight in making her older sister add more gruesome details to what happens to the child once it is cooking in the polenta.
I'm not doing a great job selling this book to you, am I?
So much about this book could have failed, and it toed the line between being a success and a gimmicky novel (is this the right word, gimmicky?). It could have been precocious, and it could have wallowed in the muck of incest and abuse, but even when the narrator says something like, "No man has touched me where it counts. I think about nothing else. I want to be raped by two men at the same time.", there is nothing shocking about the statement. In the twisted world the girl has grown up in (she is twelve maybe thirteen at the time and her mother has gotten her employed to dance naked in some kind of circus show, and has glued on pubic hair to make her appear older), it's more just another element of the sadness of her life than an edgy thing. Again what child thinks of things like this? What leads a child to think like this?
The book is at least semi-autobiographical. The author was part of a circus family that escaped from Romania and eventually found refuge in Switzerland. The author also ended up killing herself at the age of forty even though on the surface she was enjoying considerable success in the theater and won a prestigious prize for this novel. Exactly how much of the book is autobiographical I have no idea, but according to the essay at the end of the book the basic outline of the narrators life is the same as the novelist's.
I'd pictured happiness differently.
June 22, 2021
Od pakla bega nema.
Bežeći od užasa Čaušeskuove Rumunije, Aglaja, sa svojom porodicom cirkuzanata, dospeva u Švajcarsku. Kao da odrastanje i beg o totalitarnog režima nisu dovoljna nedaća, Aglaju proganjaju užasi u njenoj porodici, na koje je teško nemati fiziološku reakciju. Nasilje, nezbrinutost, političko gonjenje, (seksualna) eksploatacija, incest, pedofilija tvore truli svet utemeljen samo na bolu, sramoti i patnji. I nakon ovih užasa, svakoga ko se smatra životno obespravljenim gledaću drugim očima, ne toliko zbog saosećanja, koliko zbog toga što je teško preteći ovaj jad. A pravo je čudo što je Aglaja uspela da piše (o sebi), ne samo zbog traume, nego i zbog toga što je dugo bila nepismena i bez formalnog obrazovanja. Uprkos tome, napisala je delo koje predstavlja jedan oružani napad oštrog i mračnog ispovednog lirizma, koji ne samo što preosmišljava granice poetskog i proznog, već preskače i u dramsko. I čak i da iskustvo predočeno u delu nije autentično (a, nažalost, jeste), bilo bi i te kako vredno.
I dok sve ovo pišem, ne mogu a da se ne nerviram zbog svih onih primeraka ljudskog roda koji tvrde da ne pišu dobro jer nemaju dovoljno dobre uslove za pisanje. Pobogu!
Ne želim nikome patnju, ali malo manje prenemaganja nije naodmet.
Bežeći od užasa Čaušeskuove Rumunije, Aglaja, sa svojom porodicom cirkuzanata, dospeva u Švajcarsku. Kao da odrastanje i beg o totalitarnog režima nisu dovoljna nedaća, Aglaju proganjaju užasi u njenoj porodici, na koje je teško nemati fiziološku reakciju. Nasilje, nezbrinutost, političko gonjenje, (seksualna) eksploatacija, incest, pedofilija tvore truli svet utemeljen samo na bolu, sramoti i patnji. I nakon ovih užasa, svakoga ko se smatra životno obespravljenim gledaću drugim očima, ne toliko zbog saosećanja, koliko zbog toga što je teško preteći ovaj jad. A pravo je čudo što je Aglaja uspela da piše (o sebi), ne samo zbog traume, nego i zbog toga što je dugo bila nepismena i bez formalnog obrazovanja. Uprkos tome, napisala je delo koje predstavlja jedan oružani napad oštrog i mračnog ispovednog lirizma, koji ne samo što preosmišljava granice poetskog i proznog, već preskače i u dramsko. I čak i da iskustvo predočeno u delu nije autentično (a, nažalost, jeste), bilo bi i te kako vredno.
I dok sve ovo pišem, ne mogu a da se ne nerviram zbog svih onih primeraka ljudskog roda koji tvrde da ne pišu dobro jer nemaju dovoljno dobre uslove za pisanje. Pobogu!
Ne želim nikome patnju, ali malo manje prenemaganja nije naodmet.
October 16, 2020
E tu, splendi.
I pensierini della bambina Aglaja (in greco antico “splendore”, “bellezza”) sono strazianti, perché è la descrizione di una parabola che dalle acrobazie del circo con il quale si esibisce insieme alla sua famiglia, che lascia intravedere e sperare in un futuro scintillante ben diverso da quello promesso dalla dittatura rumena dalla quale sono fuggiti, inizia a scendere e a scivolare sempre più giù fino alla realtà della vita, cinica e brutale, che non risparmia nessuno, nemmeno l’innocenza di una bambina che sogna solo di avere una casa, una famiglia e una pista sulla quale esibirsi insieme a loro.
Poi leggere le poche note biografiche sull’autrice, che si è tolta la vita non ancora quarantenne nelle acque del lago di Zurigo - nata a Bucarest, in Romania da una famiglia di origini in parte ungheresi e dedita all'arte circense. Trascorre un'infanzia disordinata e vagabonda, caratterizzata dai continui spostamenti dei genitori, in tournée attraverso l'Europa, il Sud America e l'Africa, a cui prende attivamente parte sin dai tre anni d'età. Nel 1977, all'età di quindici anni, fugge assieme alla famiglia dal regime di Ceaușescu, riparando a Zurigo, in Svizzera. A quindici anni, non avendo mai ricevuto un'istruzione, Aglaja è ancora analfabeta. Impara da autodidatta una nuova lingua, il tedesco, e apprende velocemente a leggere e scrivere. In Svizzera studia recitazione e dal 1982 si dedica anche alla scrittura - che rivelano quanto ci sia di autobiografico nei pensierini di quella bambina che cerca conforto e forse risposte nelle parole della sorella maggiore che le racconta (in maniera ogni volta diversa) la feroce favola del titolo, non ha fatto altro che aggiungere dolore alla tristezza e allo strazio.
Di contro il piacere della lettura e della scrittura sono stati inferiori all’attesa, e in questo senso trovo una certa similitudine con Il cielo cade di Lorenza Mazzotti, che mi fa pensare che quando le storie dell’infanzia si fanno troppo dure per poterle raccontare con lo sguardo e gli strumenti dell’adulto, a volte si scelga di usare il punto di vista e il linguaggio del bambino, capace di mediare, attraverso uno sguardo che è portato a sognare e a trasfigurare, orrori e tragedie di cui altrimenti sarebbe difficile scrivere. Peccato che anche in questo caso si risolva, per me, con un gradimento della scrittura e del raccontato che non è allo stesso livello dell’interesse provato nei confronti del contenuto e per la sua autrice.
I pensierini della bambina Aglaja (in greco antico “splendore”, “bellezza”) sono strazianti, perché è la descrizione di una parabola che dalle acrobazie del circo con il quale si esibisce insieme alla sua famiglia, che lascia intravedere e sperare in un futuro scintillante ben diverso da quello promesso dalla dittatura rumena dalla quale sono fuggiti, inizia a scendere e a scivolare sempre più giù fino alla realtà della vita, cinica e brutale, che non risparmia nessuno, nemmeno l’innocenza di una bambina che sogna solo di avere una casa, una famiglia e una pista sulla quale esibirsi insieme a loro.
Poi leggere le poche note biografiche sull’autrice, che si è tolta la vita non ancora quarantenne nelle acque del lago di Zurigo - nata a Bucarest, in Romania da una famiglia di origini in parte ungheresi e dedita all'arte circense. Trascorre un'infanzia disordinata e vagabonda, caratterizzata dai continui spostamenti dei genitori, in tournée attraverso l'Europa, il Sud America e l'Africa, a cui prende attivamente parte sin dai tre anni d'età. Nel 1977, all'età di quindici anni, fugge assieme alla famiglia dal regime di Ceaușescu, riparando a Zurigo, in Svizzera. A quindici anni, non avendo mai ricevuto un'istruzione, Aglaja è ancora analfabeta. Impara da autodidatta una nuova lingua, il tedesco, e apprende velocemente a leggere e scrivere. In Svizzera studia recitazione e dal 1982 si dedica anche alla scrittura - che rivelano quanto ci sia di autobiografico nei pensierini di quella bambina che cerca conforto e forse risposte nelle parole della sorella maggiore che le racconta (in maniera ogni volta diversa) la feroce favola del titolo, non ha fatto altro che aggiungere dolore alla tristezza e allo strazio.
Di contro il piacere della lettura e della scrittura sono stati inferiori all’attesa, e in questo senso trovo una certa similitudine con Il cielo cade di Lorenza Mazzotti, che mi fa pensare che quando le storie dell’infanzia si fanno troppo dure per poterle raccontare con lo sguardo e gli strumenti dell’adulto, a volte si scelga di usare il punto di vista e il linguaggio del bambino, capace di mediare, attraverso uno sguardo che è portato a sognare e a trasfigurare, orrori e tragedie di cui altrimenti sarebbe difficile scrivere. Peccato che anche in questo caso si risolva, per me, con un gradimento della scrittura e del raccontato che non è allo stesso livello dell’interesse provato nei confronti del contenuto e per la sua autrice.
March 24, 2022
24 martie 2022:
Am uitat cat de trista este cartea aceasta. Minunata si trista, in acelasi timp. Un suflet enorm de chinuit de o familie care crede ca dincolo le va fi mai bine, dar nu se intampla si lor asta, stiind sa faca doar anumite acte de circ. Pentru mai mult context, am vazut si filmul din 2012, care este mai bland decat cartea si am ascultat si albumul creat de Ada Milea, care mi-au imbogatit informatiite despre universul Aglajei. Din pacate, a mai scris o singura carte inainte de a se sinucide.
De asemenea, in urma lecturarii acestei carti dar si Bufnita oarba a lui Sadegh, am constientizat cat de important este pentru un traducator sa incerce sa dea tot ce are mai bun pentru a incerca sa conserve mesajul initial. Nora Iuga a facut o treaba minunata in acest caz si cu siguranta ca voi explora si universul ei.
Las mai jos cateva fraze care v-ar putea convinge sa ii dati o sansa.
"La tata, bataia e la ordinea zilei. In tara din care vine (Romania) e ceva obisnuit."
"Daca se afla cine suntem, vom fi rapiti si trimisi inapoi, parintii mei si matusa vor fi ucisi, sora mea si cu mine vom flamanzi si toti o sa rada de noi."
"Poate ca parintii nostri ne-au vandut. Asta se intampla des in Romania."
"Daca as fi stiut ce face democratia din noi, nu as fi plecat niciodata de acasa! spune mama."
"Cum poti sa spui asa ceva despre limba ta materna? Ce-o sa creada lumea? Ca am scapat de cizmar ca sa ne mearga mai rau aici decat acasa?"
"S-a descheiat brusc la pantaloni, si-a luat chestia in mana si a inceput s-o frece pana cand din ea a tasnit o zeama alba."
1 septembrie 2019:
Mi-a plăcut enorm
Dar este o carte foarte tristă. Unii o mai spun ca dincolo e mai bine, dar nu e neapărat adevărat. E drept că acțiunea se petrece în comunism, cu securitatea după ei, dar chiar și așa, dincolo nu înseamnă mai bine. O viață tumultoasă, cu multe părăsiri, pe multe drumuri, în multe hoteluri și cocioabe. Peste toate astea, și un viol. Nici nu mai este de mirare că autoarea a ales să se sinucidă la vârsta de 40 de ani.
Am uitat cat de trista este cartea aceasta. Minunata si trista, in acelasi timp. Un suflet enorm de chinuit de o familie care crede ca dincolo le va fi mai bine, dar nu se intampla si lor asta, stiind sa faca doar anumite acte de circ. Pentru mai mult context, am vazut si filmul din 2012, care este mai bland decat cartea si am ascultat si albumul creat de Ada Milea, care mi-au imbogatit informatiite despre universul Aglajei. Din pacate, a mai scris o singura carte inainte de a se sinucide.
De asemenea, in urma lecturarii acestei carti dar si Bufnita oarba a lui Sadegh, am constientizat cat de important este pentru un traducator sa incerce sa dea tot ce are mai bun pentru a incerca sa conserve mesajul initial. Nora Iuga a facut o treaba minunata in acest caz si cu siguranta ca voi explora si universul ei.
Las mai jos cateva fraze care v-ar putea convinge sa ii dati o sansa.
"La tata, bataia e la ordinea zilei. In tara din care vine (Romania) e ceva obisnuit."
"Daca se afla cine suntem, vom fi rapiti si trimisi inapoi, parintii mei si matusa vor fi ucisi, sora mea si cu mine vom flamanzi si toti o sa rada de noi."
"Poate ca parintii nostri ne-au vandut. Asta se intampla des in Romania."
"Daca as fi stiut ce face democratia din noi, nu as fi plecat niciodata de acasa! spune mama."
"Cum poti sa spui asa ceva despre limba ta materna? Ce-o sa creada lumea? Ca am scapat de cizmar ca sa ne mearga mai rau aici decat acasa?"
"S-a descheiat brusc la pantaloni, si-a luat chestia in mana si a inceput s-o frece pana cand din ea a tasnit o zeama alba."
1 septembrie 2019:
Mi-a plăcut enorm
Dar este o carte foarte tristă. Unii o mai spun ca dincolo e mai bine, dar nu e neapărat adevărat. E drept că acțiunea se petrece în comunism, cu securitatea după ei, dar chiar și așa, dincolo nu înseamnă mai bine. O viață tumultoasă, cu multe părăsiri, pe multe drumuri, în multe hoteluri și cocioabe. Peste toate astea, și un viol. Nici nu mai este de mirare că autoarea a ales să se sinucidă la vârsta de 40 de ani.
April 2, 2012
Și totuși.. ce trist e să vezi că o carte atât de bună este atât de puțin cunoscută în țara natală a autoarei...
November 29, 2015
Cu greu pot să-mi dau seama ce-am citit. Dincolo de plăcerea enormă pe care am simțit-o lecturând acest roman, atâta încărcătură de emoție, de semnificații, de simboluri, atâtea cuvinte cu substrat și inaccesibile la o primă lectură - atâta talent! Cu siguranță, un roman ce am să-l recitesc în viitorul apropiat.
November 18, 2021
Un stil aparte, nu foarte usor de urmarit, insa atat de poetic.
Cata tristete se poate inmagazina in mintea unui copil si cat de facil isi imagineaza acesta solutii si raspunsuri acolo unde adultii nu reusesc sa aduca alinare si intelegere.
O lectura emotionanta, speciala, intensa.
Cata tristete se poate inmagazina in mintea unui copil si cat de facil isi imagineaza acesta solutii si raspunsuri acolo unde adultii nu reusesc sa aduca alinare si intelegere.
O lectura emotionanta, speciala, intensa.
August 5, 2013
At times this read like an erasure of parts of Maidenhair -- a refugee-related tale set across many "foreign countries" but ultimately in Switzerland told from a child's POV (even when she's no longer really a child) in super-spare language resembling poetry, with occasional pages with only one line in ALL CAPS, and without the literary bloviation/intentional disorientation that did me in when I failed the aforementioned "Maidenhair." Found this one enjoyable, quick, surprisingly humorous (especially when dealing with the standby events of books like this -- lechery, cruelties, old-country traditions like bleeding out chickens in the bathtubs of hotels) and affecting (the image of the mother hanging from the circus big top by her hair, its precariousness and anxiety, accelerated the text's heartbeats per minute, thanks to the expectation of something awful). There's also a welcome explanatory essay at the end by the translator that includes a lot of bio info. Was worried at first that it might feel false, overly whimsical, like one of those cute, quirky, psychosexually violent indie films, but then once I became aware of how the story synched with the author's story (she too performed in the circus as a Romanian refugee -- and ultimately killed herself in 2002), reality kicked in and the cuteness became armor, the humor reinforced with steel. Worth it for the precision of the language, the perfectly phrased lines suggestive of so much more, usually set off at the end of a page -- all of which is made more interesting by bits directly addressing language/literacy and identity (self and nationality). Another in the ever-lengthening list of crazy European novels narrated by kids exposed to cruelties and brutalities, whose innocence is warped by experience but ultimately retained in an up-with-people way that complicates the notion that humanity just sorta sucks -- definitely worth a look, even for those like me who prefer not to encounter underage narrators.
September 4, 2019
Published in English, as Why the Child is Cooking in the Polenta.
We follow the life of a young girl of indeterminate age, as she travels the world in a circus with her parents, aunt and sister. We are privy to her inner thoughts, akin to reading a diary, as she makes some funny and some increasingly ominous remarks about the people around her.
The whole experience is peppered by the protagonist's reaction to a creepy little story, told by her sister. In said story a child somehow finds itself cooking in the polenta. At first, the protagonist is content to keep pestering her sister about the reason for the child's predicament. But later, as her own life is steadily taking a turn for the worse, she comes up with increasingly unbelievable and horrifying scenarios by means of an explanation.
I'm not entirely sure that opting for the audible version was the best medium for the book. This version can be more accurately characterized as a dramatization of the story, rather than the audio version of the book. Unfortunately it was the only digital medium that I could find in this language, and I really wanted to read the book in German... plus it came free with the audible trial period. Always a big plus.
Score: 4.3/5 stars
A very short, but deeply moving story that will definitely stay with me for a long time to come. This is probably thanks to the excellent voice acting, both easy to understand as well as suitably creepy.
I'm not giving it 5 stars however, as the audible version uses multiple voice actors for the main character. At one point it made me wonder if there were actually 5 different narrators, instead of just one.
We follow the life of a young girl of indeterminate age, as she travels the world in a circus with her parents, aunt and sister. We are privy to her inner thoughts, akin to reading a diary, as she makes some funny and some increasingly ominous remarks about the people around her.
The whole experience is peppered by the protagonist's reaction to a creepy little story, told by her sister. In said story a child somehow finds itself cooking in the polenta. At first, the protagonist is content to keep pestering her sister about the reason for the child's predicament. But later, as her own life is steadily taking a turn for the worse, she comes up with increasingly unbelievable and horrifying scenarios by means of an explanation.
I'm not entirely sure that opting for the audible version was the best medium for the book. This version can be more accurately characterized as a dramatization of the story, rather than the audio version of the book. Unfortunately it was the only digital medium that I could find in this language, and I really wanted to read the book in German... plus it came free with the audible trial period. Always a big plus.
Score: 4.3/5 stars
A very short, but deeply moving story that will definitely stay with me for a long time to come. This is probably thanks to the excellent voice acting, both easy to understand as well as suitably creepy.
I'm not giving it 5 stars however, as the audible version uses multiple voice actors for the main character. At one point it made me wonder if there were actually 5 different narrators, instead of just one.
January 15, 2025
Un poem-roman suprarealist ca un obiect de ceramică restaurat prin arta kintsugi, sensibilitatea autoarei ținând locul lacului pudrat cu aur.
E păcat ca Aglajei Veteranyi nu i se acordă aceeași apreciere în România ca altor autori expatriați (Ionesco, Cioran etc.), dar și mai păcat e ca pare a fi o temă recurentă când vine vorba de autoare..
E păcat ca Aglajei Veteranyi nu i se acordă aceeași apreciere în România ca altor autori expatriați (Ionesco, Cioran etc.), dar și mai păcat e ca pare a fi o temă recurentă când vine vorba de autoare..
February 24, 2022
El relato, desde el punto de vista de una niña, de la vida inestable y ambulante de una familia que trabaja en un circo. En este relato se incluye la descripción de las cosas que escucha de sus padres y su medio hermana, y la interpretación que hace desde su perspectiva infantil, obnubilada por los prejuicio y deseos manifiestos de los demás. A medida que avanza la novela, se va percibiendo el clima de extranjeridad permanente y de lumpenaje en el que se encuentra inmersa, y por momentos atrapada. La respuesta a la pregunta del título hace referencia a un cuento que le cuenta su media hermana en sus momentos de mayor temor, y las diversas respuesta que ella conjetura a lo largo del libro. Muy bueno.
Aglaja Veteranyi nació en una familia circense en Rumania, que logró escapar del país; ella se radicaría posteriormente en Suiza.
Aglaja Veteranyi nació en una familia circense en Rumania, que logró escapar del país; ella se radicaría posteriormente en Suiza.
September 25, 2024
Haar moeder is de vrouw met het haar van staal.
Niet het hart.
Haar vader is een clown.
Haar zus is alleen de dochter van haar vader.
Nadat ze Roemenië en zijn dictatuur ontvlucht zijn, zwerven zij en haar familie als circusartiesten door buitenlanden.
Haar eigen land kent ze alleen van het ruiken.
In de rij staan was bij hen thuis een beroep.
In elke taal heet hetzelfde anders.
Aglaja Veteranyi was analfabete tot haar zeventiende.
Dat verklaart wellicht de volstrekt originele, kinderlijk naïeve stijl waarmee ze jaren later dit ongetwijfeld geheel autobiografische verhaal heeft opgeschreven.
Of eerder: aan het papier heeft toevertrouwd.
Zorgvuldig op de bladzijden heeft neergelegd.
Ze schreef het zo rond haar vijfendertigste.
Op haar veertigste verdronk ze zich in een Zwitsers meer.
Dit uitgepuurde gruwelsprookje is het enige dat ons rest.
Niet het hart.
Haar vader is een clown.
Haar zus is alleen de dochter van haar vader.
Nadat ze Roemenië en zijn dictatuur ontvlucht zijn, zwerven zij en haar familie als circusartiesten door buitenlanden.
Haar eigen land kent ze alleen van het ruiken.
In de rij staan was bij hen thuis een beroep.
In elke taal heet hetzelfde anders.
Aglaja Veteranyi was analfabete tot haar zeventiende.
Dat verklaart wellicht de volstrekt originele, kinderlijk naïeve stijl waarmee ze jaren later dit ongetwijfeld geheel autobiografische verhaal heeft opgeschreven.
Of eerder: aan het papier heeft toevertrouwd.
Zorgvuldig op de bladzijden heeft neergelegd.
Ze schreef het zo rond haar vijfendertigste.
Op haar veertigste verdronk ze zich in een Zwitsers meer.
Dit uitgepuurde gruwelsprookje is het enige dat ons rest.
September 11, 2020
De ce fierbe copilul in mamaliga este o carte ce m-a surprins plăcut. Am tot citit recenzii despre ea pe grupurile de cărți, asa ca așteptările mi-au fost mari... si ce credeti? Le-a depășit.
Scriitura, deși un pic dezordonată pentru gustul meu, își păstrează inocenta, pentru ca este privită si narata prin ochii Aglajei, fetița romanca, ce călătorește alături de familia ei si circul unde aceștia din urmă, își câștigă existența. Frazele scurte, uneori amestecate si fara noimă, dau unicitate poveștii. Recunosc, n am mai citit niciodată asa ceva.
Cartea este un fel de autobiografie, poate pe alocuri si cu un dram de ficțiune, dar te prinde repede si nu te mai lasa până la final.
Se citeste foarte usor, iar povestea este bună. Dura, amuzantă, tristă-cartea asta este un tot.
Sunt câteva citate care iti intra in inima precum un pumnal, iar cei ce au trăit în comunism stiu despre ce vorbesc : "In Romania oamenii n-au voie să gândească liber nici măcar în somn. Dacă vorbesc tare și îi aude vreun spion sunt duși în Siberia”.
"Dictatorul face mult rău României: o înconjoară cu ghimpi, îl interzice pe Dumnezeu și îi obligă pe oameni să facă parte din partid."
Acestea sunt numai doua dintre ele, ce mi-au rămas în minte, dar sunt o grămadă... și atât de reale...
Familia mi s-a parut a fi disfuncționala, iar actiunile lor uneori m-au oripilat, dar am incercat sa inteleg lucrurile. Nu stiu sigur daca am reusit.
Nu pot să dezvălui prea multe, pentru că aș strica bucuria de a citi, dar credeti-mă, este o carte ce merita cateva ore din viata voastră. Nu stiu daca va fi apreciată de toata lumea, dar eu ii dau 5 stele, pentru ca mi-a plăcut.
Scriitura, deși un pic dezordonată pentru gustul meu, își păstrează inocenta, pentru ca este privită si narata prin ochii Aglajei, fetița romanca, ce călătorește alături de familia ei si circul unde aceștia din urmă, își câștigă existența. Frazele scurte, uneori amestecate si fara noimă, dau unicitate poveștii. Recunosc, n am mai citit niciodată asa ceva.
Cartea este un fel de autobiografie, poate pe alocuri si cu un dram de ficțiune, dar te prinde repede si nu te mai lasa până la final.
Se citeste foarte usor, iar povestea este bună. Dura, amuzantă, tristă-cartea asta este un tot.
Sunt câteva citate care iti intra in inima precum un pumnal, iar cei ce au trăit în comunism stiu despre ce vorbesc : "In Romania oamenii n-au voie să gândească liber nici măcar în somn. Dacă vorbesc tare și îi aude vreun spion sunt duși în Siberia”.
"Dictatorul face mult rău României: o înconjoară cu ghimpi, îl interzice pe Dumnezeu și îi obligă pe oameni să facă parte din partid."
Acestea sunt numai doua dintre ele, ce mi-au rămas în minte, dar sunt o grămadă... și atât de reale...
Familia mi s-a parut a fi disfuncționala, iar actiunile lor uneori m-au oripilat, dar am incercat sa inteleg lucrurile. Nu stiu sigur daca am reusit.
Nu pot să dezvălui prea multe, pentru că aș strica bucuria de a citi, dar credeti-mă, este o carte ce merita cateva ore din viata voastră. Nu stiu daca va fi apreciată de toata lumea, dar eu ii dau 5 stele, pentru ca mi-a plăcut.
April 7, 2021
O cărțulie stranie pe care voiam s-o citesc de mult timp, dar abia acum am reușit s-o strecor pe ordinea de zi.
Vocea copilei purtătoare a multor taine, mai deloc agreabile, te călăuzește prin lumea circului, a fugii, a infinitelor călătorii forțate, a abuzului, a agresivității, a abandonului, livrându-ți părticele trunchiate ale personalității ei ce abia prinde contur. Prezentul ei e îmbibat de trecut și de multă frică, frica de a nu-si pierde mama, de a nu fi separată de sora ei și de a nu-si vedea visul împlinit-acela de a deveni actrită. Pe acest fundal ea oferă multiple interpretări poveștii cu copilul care fierbe mămăligă în funcție de momentul în care și-o amintește. Vă las să le descoperiți.
Mie mi-a plăcut modul în care Aglaja a ales să ne arunce în marea de nefericire a acestei copile, care cel mai probabil e tocmai ea. Mi-a plăcut ritmul, fragmentarea și dimensiunea povestirii (fiind exact atât cât ar fi trebuit sa fie).
Vocea copilei purtătoare a multor taine, mai deloc agreabile, te călăuzește prin lumea circului, a fugii, a infinitelor călătorii forțate, a abuzului, a agresivității, a abandonului, livrându-ți părticele trunchiate ale personalității ei ce abia prinde contur. Prezentul ei e îmbibat de trecut și de multă frică, frica de a nu-si pierde mama, de a nu fi separată de sora ei și de a nu-si vedea visul împlinit-acela de a deveni actrită. Pe acest fundal ea oferă multiple interpretări poveștii cu copilul care fierbe mămăligă în funcție de momentul în care și-o amintește. Vă las să le descoperiți.
Mie mi-a plăcut modul în care Aglaja a ales să ne arunce în marea de nefericire a acestei copile, care cel mai probabil e tocmai ea. Mi-a plăcut ritmul, fragmentarea și dimensiunea povestirii (fiind exact atât cât ar fi trebuit sa fie).
December 30, 2017
Strongly autobiographical, this little novel is narrated by a child born into a family of Romanian circus performers, who flee communist Romania in the 1960s and travel through Europe and Africa in hopes of a brighter future. They live the life of refugees, of strangers struggling to adapt to a foreign world, whose everyday existence is consumed by uncertainty and fear: the parents' fear of being sent back home, the father's fear of the tightrope (as the girl says, he can only maintain his equilibrium while drunk), the family's concern that someone will copy their artistic number and push them out of their jobs. The most poignant sense of fear, which discreetly permeates even the most hopeful passages, comes, however, from the girl and her half-sister who worry that their mother might die during her dangerous act of hanging by her hair from the trapeze.
The constant anxiety forces them to find comfort in the ghastly story of the child cooking in the polenta, a story repeated in different – and, as life advances and becomes darker, progressively more grotesque - versions throughout the book. (I apologize in advance for the clumsy translation; it's not my strong suit.)
The experimental, quirky style makes for an emotional journey through surreal thoughts (which half work, half alienate), puerile ideas (some endearing, some cringeworthy), long lists of items, pages with more space than words, sudden outbursts of feelings into capital-lettered sentences. The prose almost leaps into poetry and seems as uncertain and unconventional as the author's life. In an interview, Aglaja Veteranyi compared the time spent with her family with a play by Eugène Ionesco, an impression that transpires somewhat in her book.
[In case anyone's interested, there's a movie based on her life.]
"Dorm pînă spre prînz, ca să scurtez frica de dinaintea numărului ei, pentru că dacă mă scol devreme, mai durează mult pînă începe reprezentatia."
[“I sleep late in the morning to shorten my fear, because if I get up early, the fear will last until her performance begins.”]
The constant anxiety forces them to find comfort in the ghastly story of the child cooking in the polenta, a story repeated in different – and, as life advances and becomes darker, progressively more grotesque - versions throughout the book. (I apologize in advance for the clumsy translation; it's not my strong suit.)
"În timp ce mama atîrnă de păr sus, în cupola circului, sora mea îmi povestește POVESTEA COPILULUI CARE FIERBE IN MĂMĂLIGĂ, ca să mă liniștească.
Cînd îmi închipui cum fierbe copilul în mămăligă și ce rău doare, nu mă mai gîndesc tot timpul că mama ar putea să cadă de acolo, de sus, spune ea.
Dar nu ajuta la nimic. Eu trebuie să m�� gîndesc mereu la moartea mamei, ca să nu mă ia prin surprindere. Văd cum își dă foc la păr cu făcliile aprinse, cum cade rîzînd la pămînt. Iar cînd mă aplec spre ea, fața ei se descompune și se preface în cenușă.
Nu strig.
Mi-am aruncat gura"
["While mother hangs by her hair, under the big top, my sister tells me THE STORY OF THE CHILD COOKING IN THE POLENTA, to soothe me.
When I imagine the child cooking in the polenta and how bad it must hurt, I stop thinking all the time that mother could fall from up there, she says.
But it's not helping. I always need to think about mother's death lest it take me by surprise. I watch her as she sets her hair on fire with lit torches, as she falls to the ground, laughing. And when I lean towards her, her face crumbles and turns into ashes.
I don't scream.
I've thrown my mouth away."]
The experimental, quirky style makes for an emotional journey through surreal thoughts (which half work, half alienate), puerile ideas (some endearing, some cringeworthy), long lists of items, pages with more space than words, sudden outbursts of feelings into capital-lettered sentences. The prose almost leaps into poetry and seems as uncertain and unconventional as the author's life. In an interview, Aglaja Veteranyi compared the time spent with her family with a play by Eugène Ionesco, an impression that transpires somewhat in her book.
[In case anyone's interested, there's a movie based on her life.]
January 17, 2019
Mi-a plăcut foarte mult această carte. Nu am știut la ce să mă aștept când am început-o, dar m-a surprins plăcut atât subiectul, cât și modul în care se desfășoară acțiunea. Am vorbit mai multe despre De ce fierbe copilul în mămăligă pe canal.
May 15, 2020
Un romanzo tessuto della stoffa dei sogni.
E, come tutti i sogni, terribile e deforme appena sotto la superficie color pastello.
E, come tutti i sogni, terribile e deforme appena sotto la superficie color pastello.
May 18, 2023
Una novela corta escrita desde el punto de vista infantil y con un estilo narrativo agridulce muy bien logrado. Esta historia tiene como protagonista a una niña que es el Alter ego de la propia autora (que procede de una familia circense, como la niña de esta narración) y puede llegar a leerse como una ficción completa, pero tiene tintes autobiográficos. Es decir, está tan bien construida literariamente que cuesta no entenderla como una ficción independiente. Pero, lo que sí se nota, es que está estructurada desde lo narrativo y lo literario con un profundo conocimiento de causa. Su estilo es una especie de realismo lírico, en el que la ternura e inocencia del punto de vista infantil traducido en un lenguaje sencillo, de oraciones cortas y concisas, envuelve una trama cruda, una realidad gris pero con momentos que se debaten entre la desesperanza y la esperanza, y con pinceladas de belleza estremecedora (sobre todo el final). Todo esto en un escenario de la Rumanía del gobierno socialista de Ceausescu, en el que la pequeña Aglaya narra su infancia y paso a la adolescencia en un mundo rocambolesco, casi surreal, en el que sus padres trabajan en un circo; su madre se cuelga del pelo y su padre termina abandonándolas para convertirse en actor (y lo logra). Aglaya perseguirá el mismo sueño, pero mientras, trabajará junto a su madre en un club de alterne, semidesnuda; luego estudiará arte dramático. Aquí se resalta la lucha de la madre por mantenerla virgen, y algo que ronda todo el libro como algo ajeno a la protagonista pero que en cierto modo es un ansia: Dios, lo espiritual. Esto porque Ceausescu había prohibido la religión, entonces, como toda prohibición, ese escenario era propicio para que el interés por aquello prohibido/desconocido se convirtiese en una especie de anhelo. Y Veteranyi lo retrata magníficamente, de una forma simple pero muy profunda.
Finalmente, hay muchas respuestas al porqué se cuece el niño en la polenta (una narración oral tradicional) y estas conjeturas elaboradas por Aglaya y su hermana se convierten en un recurso narrativo muy poético y con tono fabulesco que acompaña toda la historia.
Muy recomendable.
Finalmente, hay muchas respuestas al porqué se cuece el niño en la polenta (una narración oral tradicional) y estas conjeturas elaboradas por Aglaya y su hermana se convierten en un recurso narrativo muy poético y con tono fabulesco que acompaña toda la historia.
Muy recomendable.
October 24, 2020
"La felicità me l’ero immaginata diversamente"
In passato ho avuto un’alunna, figlia di giostrai, che la protagonista di questo magico e insolito romanzetto mi ha ricordato. Una ragazzina problematica e ribelle, maleducata e provocatoria, per la quale la scuola era completamente inutile, anche perché questo le diceva la madre: “E’ inutile, che ci vai a fare? La scuola è una perdita di tempo, è per gli stupidi!”. Il padre invece non c’era, era una figura bandita altrettanto ribelle, quasi mitica, che era scomparso dalla sua vita per chissà quali avventure, senza farne più ritorno. E così questa povera stella era cresciuta come una nomade, tra l’ignoranza ma anche la curiosità di capire cosa ci fosse realmente oltre il campo di giostre e macchinette di zucchero filato che cambiava ogni tot mesi, spostandosi con la sua roulotte, e facendo dannare l’anima agli insegnanti che incontrava lungo il suo percorso. Una di queste insegnanti sono stata io, impotente, lo ammetto, nonostante tutti gli sforzi, di fronte a un caso del genere, che avrebbe richiesto, ahimè, un’attenzione particolare. Chissà ora dov’è, questa ragazzina. Chissà se in tutto questo tempo ha incontrato qualcuno che davvero è riuscito a farle capire l’importanza della scuola, di una vera formazione, di un’ambiente fatto di regole, rispetto, sana socialità, oppure se è scivolata sempre più in basso, verso il baratro, verso il vuoto. E’ lei che mi ha ricordato la voce narrante di “Perchè il bambino cuoce nella polenta”, una giovane figlia di artisti circensi, che si sposta, con la sua roulotte, di paese in paese: il padre, clown e acrobata, è un attore fallito, la madre ogni notte resta appesa per i capelli davanti al pubblico senza fiato e lei ha paura che possa cadere e morire….tanto che, per tranquillizzarla, la sorella maggiore le racconta un’antica fiaba rumena, quella del bambino che cuoce nella polenta (perché? La protagonista trova poi diverse motivazioni a seconda del suo stato d’animo). Tutt’attorno a questo mondo colorato, mobile e festoso della vita circense, leggiamo i suoi pensieri, a tratti infantili, a tratti poetici, i suoi dubbi, le sue paure, le sue aspirazioni, mentre la madre tenta di cucirle addosso un’esistenza diversa da quella che lei stessa ha avuto (in questo secondo me un po’ si distacca dalla madre della mia ex alunna) ma non ci riesce, ricadendo in quello che dai tempi del grande Emile Zola, chiamiamo determinismo: nasci in un certo ambiente e in quello, nonostante gli sforzi, alla fine ricadi, tuo malgrado.
E’ un romanzo che cela, dietro al titolo divertente e al mondo di meraviglie che all’apparenza svela, una profonda amarezza. Ma che ci parla anche, nonostante questo, di sogni, di infanzia, di legami familiari con ciò che in copertina è giustamente definita insolita levità.
Dolceamaro, toccante, per un po’ vi porterà via dal mondo che, nella realtà, vi circonda.
In passato ho avuto un’alunna, figlia di giostrai, che la protagonista di questo magico e insolito romanzetto mi ha ricordato. Una ragazzina problematica e ribelle, maleducata e provocatoria, per la quale la scuola era completamente inutile, anche perché questo le diceva la madre: “E’ inutile, che ci vai a fare? La scuola è una perdita di tempo, è per gli stupidi!”. Il padre invece non c’era, era una figura bandita altrettanto ribelle, quasi mitica, che era scomparso dalla sua vita per chissà quali avventure, senza farne più ritorno. E così questa povera stella era cresciuta come una nomade, tra l’ignoranza ma anche la curiosità di capire cosa ci fosse realmente oltre il campo di giostre e macchinette di zucchero filato che cambiava ogni tot mesi, spostandosi con la sua roulotte, e facendo dannare l’anima agli insegnanti che incontrava lungo il suo percorso. Una di queste insegnanti sono stata io, impotente, lo ammetto, nonostante tutti gli sforzi, di fronte a un caso del genere, che avrebbe richiesto, ahimè, un’attenzione particolare. Chissà ora dov’è, questa ragazzina. Chissà se in tutto questo tempo ha incontrato qualcuno che davvero è riuscito a farle capire l’importanza della scuola, di una vera formazione, di un’ambiente fatto di regole, rispetto, sana socialità, oppure se è scivolata sempre più in basso, verso il baratro, verso il vuoto. E’ lei che mi ha ricordato la voce narrante di “Perchè il bambino cuoce nella polenta”, una giovane figlia di artisti circensi, che si sposta, con la sua roulotte, di paese in paese: il padre, clown e acrobata, è un attore fallito, la madre ogni notte resta appesa per i capelli davanti al pubblico senza fiato e lei ha paura che possa cadere e morire….tanto che, per tranquillizzarla, la sorella maggiore le racconta un’antica fiaba rumena, quella del bambino che cuoce nella polenta (perché? La protagonista trova poi diverse motivazioni a seconda del suo stato d’animo). Tutt’attorno a questo mondo colorato, mobile e festoso della vita circense, leggiamo i suoi pensieri, a tratti infantili, a tratti poetici, i suoi dubbi, le sue paure, le sue aspirazioni, mentre la madre tenta di cucirle addosso un’esistenza diversa da quella che lei stessa ha avuto (in questo secondo me un po’ si distacca dalla madre della mia ex alunna) ma non ci riesce, ricadendo in quello che dai tempi del grande Emile Zola, chiamiamo determinismo: nasci in un certo ambiente e in quello, nonostante gli sforzi, alla fine ricadi, tuo malgrado.
E’ un romanzo che cela, dietro al titolo divertente e al mondo di meraviglie che all’apparenza svela, una profonda amarezza. Ma che ci parla anche, nonostante questo, di sogni, di infanzia, di legami familiari con ciò che in copertina è giustamente definita insolita levità.
Dolceamaro, toccante, per un po’ vi porterà via dal mondo che, nella realtà, vi circonda.
November 1, 2024
Een mokerslag is dit boek. Een prachtige, overrompelende, wilde, sprankelende en wrede mokerslag. Dit boek heeft voor mij alles dat een boek moet hebben, het mag in dat kleine rijtje aangevoerd door Honderd Jaar Eenzaamheid… en het loopt in de parade met circuskleuren en een fanfare.
September 24, 2011
“Dictatorul e de meserie cizmar, diploma scoalara si-a cumparat-o.
Nu stie nici sa scrie nici sa citeasca, spune mama, e mai prost ca noaptea.
Dar noaptea nu ucide, spune tata.”
“Mama o sa gaseasca pe cineva care o sa scrie o carte despre povestea vietii noastre. O sa se numeasca USA DE FIER SI USA SPRE LIBERTATE.”
“A fost un om bun! Cum sa fi murit de cancer?!”
“Sa fii mort e ca si cum ai dormi.
Dar nu-ti asezi corpul in pat, ci in pamant.
Apoi trebuie sa-i explici lui Dumnezeu de ce vrei mai bine sa fii mort decat viu.
Daca nu-l convingi iti stinge creierul si trebuie sa iei viata de la capat.
S.a.m.d.
S.a.m.d.
S.a.m.d.
S.a.m.d.
Etc.”
“VISEZ CA MAMA MOARE! IMI LASA O CUTIE CU BATAILE INIMII EI.”
Nu stie nici sa scrie nici sa citeasca, spune mama, e mai prost ca noaptea.
Dar noaptea nu ucide, spune tata.”
“Mama o sa gaseasca pe cineva care o sa scrie o carte despre povestea vietii noastre. O sa se numeasca USA DE FIER SI USA SPRE LIBERTATE.”
“A fost un om bun! Cum sa fi murit de cancer?!”
“Sa fii mort e ca si cum ai dormi.
Dar nu-ti asezi corpul in pat, ci in pamant.
Apoi trebuie sa-i explici lui Dumnezeu de ce vrei mai bine sa fii mort decat viu.
Daca nu-l convingi iti stinge creierul si trebuie sa iei viata de la capat.
S.a.m.d.
S.a.m.d.
S.a.m.d.
S.a.m.d.
Etc.”
“VISEZ CA MAMA MOARE! IMI LASA O CUTIE CU BATAILE INIMII EI.”
June 4, 2021
Mai intensa decat poate parea la prima vedere, poetica, dar are timpul ei pt a fi citita.
May 7, 2025
citit-am și eu acest roman atipic. despre exil (cu tot ce implică el: dorul de țară, rușinea, vinovăția că ai părăsit atîția oameni în urmă care așteaptă să le trimiți câte o fărîmă de ceva care în comunismul optzecist nu se găsea, speranța că în afară va fi mai bine șcl.) și despre teamă (politică, de neapartenență ș.a., însă nu voi vorbi despre asta). atîta frică. și eu mă gîndesc de multe ori la copii care fierb în mămăligă, numai și numai să nu mă gîndesc la sfîrșitul mamei.
„eu trebuie să mă gîndesc mereu la moartea mamei, ca să nu mă ia prin surprindere. [...] nu strig. mi-am aruncat gura.”
,,mama plînge des și spune: fii fericită că mă mai ai, mai tîrziu o să-ți dai seama ce rău e să fii singur pe lume!
nici nu trebuie să aștept mai tîrziul ăla ca să-mi dau seama.”
„VREAU S-O ÎMPACHETEZ PE MAMA ÎN GEAMANTANUL MEU.”
,,nu mai vreau să dorm.
vreau doar să mă grăbesc.
tot timpul vreau doar să mă grăbesc.
mama e foarte blîndă cu mine.
asta nu-mi place. mă simt de parcă ar trebui mereu să-mi cer SCUZE.
mama intră și iese cînd vrea din mine.
arăt ca fotografia mamei.
arăt ca fără mine.”
„eu trebuie să mă gîndesc mereu la moartea mamei, ca să nu mă ia prin surprindere. [...] nu strig. mi-am aruncat gura.”
,,mama plînge des și spune: fii fericită că mă mai ai, mai tîrziu o să-ți dai seama ce rău e să fii singur pe lume!
nici nu trebuie să aștept mai tîrziul ăla ca să-mi dau seama.”
„VREAU S-O ÎMPACHETEZ PE MAMA ÎN GEAMANTANUL MEU.”
,,nu mai vreau să dorm.
vreau doar să mă grăbesc.
tot timpul vreau doar să mă grăbesc.
mama e foarte blîndă cu mine.
asta nu-mi place. mă simt de parcă ar trebui mereu să-mi cer SCUZE.
mama intră și iese cînd vrea din mine.
arăt ca fotografia mamei.
arăt ca fără mine.”
November 1, 2022
doamne cât de frumos
Nu-mi imaginam așa fericirea.
Nu-mi imaginam așa fericirea.
January 10, 2023
Eine Migrationsgeschichte aus dem heissen Topf, sprachlich und inhaltlich stark gewürzt. "Warum das Kind in der Polenta kocht" ist eine fesselnde Erzählung voller selbsterlebter Momente, kindlich überraschenden Gedanken, Wortpirouetten und dem grossen Talent von Aglaja Veteranyi.
Atemlos stürzt man sich ohne Sicherheitsnetz in diese Episoden und Gedanken, in der Hoffnung, dass die Schweiz für die Figuren und sich selbst ein besseres Ende als den Aufprall bereithält.
Atemlos stürzt man sich ohne Sicherheitsnetz in diese Episoden und Gedanken, in der Hoffnung, dass die Schweiz für die Figuren und sich selbst ein besseres Ende als den Aufprall bereithält.
November 21, 2021
Sad mi je jasno zašto ljudi uporno koriste jednu te istu rečenicu kad pričaju o čemu se radi u ovoj knjizi. Osim što znamo da je o porodici cirkuzanata koji od Čeušeskog beže u inostranstvo, malo toga je prohodno i razumljivo, te je očigledno teško izvući išta konkretnije što se može reći o tih 180-ak strana. Računajući na to koliko se roman (prozna poema?) oslanja na svoju asocijativnost i pripovedanje u slikama koje su nekad samo autorki jasne (ako i toliko), nije ni čudo da je upravo ova vrsta postmodernog i avangardnog hibrida novo omiljeno štivo onoj nekolicini pretencioznih čitalaca koji vole da se prave da su, ne samo razumeli delo, nego u njemu i neverovantno uživali. 🤡
Mislim, ako vam je jasno sve što je Veteranji imala da kaže, svaka vam čast. Ne isključujem činjenicu da sam možda samo ja glupa i da je jedina literatura koju kapiram ona u kojoj bez gledanja u pasulj mogu da pratim tok radnje.
Mislim, ako vam je jasno sve što je Veteranji imala da kaže, svaka vam čast. Ne isključujem činjenicu da sam možda samo ja glupa i da je jedina literatura koju kapiram ona u kojoj bez gledanja u pasulj mogu da pratim tok radnje.
August 12, 2023
Read Around the World: Romania
What a weird, extremely sad little book.
There are many reasons the child is cooking in the polenta it turns out. Just depends on the time frame and who is telling the story, which is almost never happy.
A huge thank you to the bestie for doing narration for this so I could listen to this for Read Around the World - she is, quite simply, the best. ♥
What a weird, extremely sad little book.
There are many reasons the child is cooking in the polenta it turns out. Just depends on the time frame and who is telling the story, which is almost never happy.
A huge thank you to the bestie for doing narration for this so I could listen to this for Read Around the World - she is, quite simply, the best. ♥
August 12, 2017
Tragica, negru-umoristica, suprarealista.
Un vartej, apoi un labirint. Acolo, contorsionism imaginar, dansul logicii cu nonsensul in ceaunul cu mamaliga.
O scriere trasata cu stiloul vulnerabilitatii si fragilitatii umane insisi. Imbiba in trairi.
Un vartej, apoi un labirint. Acolo, contorsionism imaginar, dansul logicii cu nonsensul in ceaunul cu mamaliga.
O scriere trasata cu stiloul vulnerabilitatii si fragilitatii umane insisi. Imbiba in trairi.
Displaying 1 - 30 of 329 reviews