Якоб вирішує любити

by Cătălin Dorian Florescu, Каталін Доріан Флореску, Юрко Прохасько (Translator)

У своєму романі Каталін Доріан Флореску розповідає несамовиту історію життя Якоба Обертина зі швабського села Грозенау в румунському Банаті. Це історія про любов і дружбу, втечу і зраду, про те, як здатність любити може дати людині силу винести всі поневіряння. Якобова історія, що розгортається в часовому проміжку від кінця 20-х до початку 50-х років ХХ ст., виростає до родинного епосу, який пружно, в яскравих і фантастичних образах розповідає історію Обертинів упродовж 300 років, починаючи від Тридцятирічної війни в Лотаринґії.

Наприкінці XVIII ст. Якобові предки, як і тисячі інших, шукаючи кращого життя, вирушили в небезпечний шлях з Лотаринґії у Банат, в надії здобути там щастя і власну землю. Якоб стає свідком боротьби за владу і майно, його зраджує власний батько, він втрачає своє перше кохання. Та знову й знову знаходяться люди, які допомагають йому вижити в історичних випробуваннях – диктатурах і депортаціях з їхніми ґротескними і катастрофічними наслідками – і зважитися почати все спочатку.

У цій ніжній та захопливій книжці ми також знаходимо неймовірний концентрат європейської історії. Образ світу, що ніяк не може втихомиритися.

Genres: Fiction, Romania, Romanian Literature, War, Novels, German Literature, Roman

384 pages, Hardcover

First published January 1, 2010

Reviews

[Karina Padureanu · Rating 5 out of 5]

O poveste imensa ce strabate veacurile, de o frumusete epica covarsitoare, cu personaje maiestrit zugravite, invaluite in iubire si suferinta.
Este despre viata unei familii svabe, Obertin, din satul Tomnatic (Triebswetter ), de langa Timisoara, al carei destin se schimba datorita unui straniu personaj « apărut în timpul furtunii puternice, părând el însuşi o forţă a naturii « , un barbat contradictoriu, nemilos si avar, dar puternic si ambitios, pus in antiteza cu fiul sau, plapand si timid.
Povestea lor va capata o intorsatura neasteptata, pe masura ce Jacob va invata sa ierte si sa iubeasca, pe masura ce cruzimea istoriei il va modela intr-un barbat puternic.
”Până atunci nimeni nu refuzase vreodată să dea un ajutor, nimeni nu se împotrivise la ceea ce definea viața de aici: obligația de a-ți arăta iubirea pentru semeni. Cu asta le erai dator celorlalți. Datoria îi ținea pe toți laolaltă.”
Un minunat tablou al satului banatean, cu personaje pitoresti, cu obiceiuri, cu bune si cu rele, al unor vremuri prea putin rememorate.
Autorul a reusit sa brodeze pe « panza » unui basm istoria tulburatoare a colonistilor « svabi » ce au traversat continentul, impulsionati de promisiuni marete si cu mari sperante, pentru a ajunge in Banatul mlastinos si pustiu. Au cladit din nimic, au trecut prin molime, au reusit sa prospere, apoi multi au murit in razboi, luptand pentru Germania nazista, iar altii au fost deportati de rusi in Siberia si, de parca nu era de ajuns, au fost deportati in Baragan de catre comunisti. Tot prigoana comunista i-a facut pe multi dintre svabi sa parcurga inapoi, ca intr-o odisee, drumul spre locurile de unde au plecat stramosii lor in secolul XVII.
Am gasit ca exista in sudul Franţei, intr-un oras, o stradă principală ce se numeşte “La Rue du Banat”
Nu stiam prea multe despre povestea svabilor loreni din Banat, asa incat am cautat sa mai aflu cate ceva si subiectul ma atrage. Puteti gasi aici cateva lucruri interesante, ce merita cunoscute :

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98v...

Catalin Dorian Florescu a emigrat la varsta de 15 ani din Timisoara in Elvetia, el scrie in germana, dar pastreaza acel unic al nostru romanesc si a ramas ancorat aici prin radacinile ce nu se pierd niciodata atunci cand le pretuiesti.
Este foarte apreciat in Elvetia si a primit numeroase premii. Din pacate, din cate am vazut, in Romania nu este atat de cunoscut si pretuit. (un lucru care ma intristeaza si in ceea ce ii priveste pe multi alti scriitori romani contemporani pe care eu ii iubesc)
Multe din romanele de inceput ale lui Catalin Dorian Florescu nu se mai gasesc in librarii si ma intreb de ce nu se mai reediteaza.
Super-recomand sa cititi « Jacob se hotaraste sa iubeasca », este o carte minunata, o calatorie in istorie, un basm.

[Natalia Tymoshyk · Rating 5 out of 5]

Як на мене, це румунських Сто років самотності. А ще блискучий український переклад від Ю.Прохаська. Жива, справжня мова. Не без типографічних помилок, але це такі дурниці порівняно з насолодою, котру приносить кожне речення. Тай сам роман, напевно, заслуговує тільки такого перекладу, бо він живий і життєвий. І хоча головні герої книги шваби та румуни, відчувається схожість життя і проблем з українськими тих часів. Найцікавіше те, що від роману не чекаєш викрутасів, повість йде собі своїм ходом і описує собі життя одного родну, але потім все трохи перевертається з ніг на голову.

[Oana Brustur · Rating 4 out of 5]

4,5 steluțe

[Sabin · Rating 3 out of 5]

"Eternitatea s-a născut la sat", sau ceva de genul zice Lucian Blaga. Eu, orășean fiind, m-am gândit c-ar fi vorba de obiceiurile statornice, de ritualurile zilnice și sezoniere, iar apoi de monotonia care împovărează pe oamenii de la sat. Dar în ultimii 15 ani am avut timp să rafinez un pic punctul ăsta de vedere. Nu e vorba de monotonie, ritualurile de care ține cu dinții un țăran izvorăsc din superstiție, din lupta inegală pe care a dus-o dintotdeauna cu capriciile naturii și cu alți oameni care i-au pus gând rău. Iar de-a lungul timpului nu doar indivizii i-au pus acel gând rău. Și lorzii feudali, și monarhii, și statele și cultele, fie ele creștine sau nu, vor ceva de la țăranul nostru. Viața țăranului este, așadar, o tragedie.

Cătălin Dorian Florescu realizează o cronică a unui sat de șvabi din Banat prin ochii unuia din membri ultimei generatii dintre locuitorii șvabi născuți în România. Autorul îmbină drama personală și istoria locală într-o poveste foarte îndrăzneață, dar care spre sfârșit parcă e sugrumată din lipsă de spațiu sau de atenție din partea autorului. Nu prea am termen de comparație, dar îmi imaginez că alegerea pe care a făcut-o Elena Ferrante în cronica ei de familie, de a o împărți în mai multe volume, ar fi fost o alegere mai inspirată, atât timp cât izvorul inspirației n-ar fi secat.

Mi-e frică să cred că ultima variantă ar fi posibilă, avand în vedere calitatea scriiturii în primele capitole ale romanului, unde dozajul elementelor narative și al descrierilor fac ca lectura să fie o plăcere. Personajele autorului au forța de a fi subiecți ai propriei vieți. Au viață proprie, voință și caracter foarte bine definite, și își trăiesc această viață după propriile principii, oricât de egoiste sau altruiste ar fi ele. Însă spre sfârșitul cărții, în ultimele capitole, tatăl Jakob, cel mai important personaj – mai exact cel de ale cărui acțiuni sunt legate cele mai multe vieți ale altor personaje, devine o cutie neagră, complet opac pentru observator, și își pierde complet raționalitatea, cea mai importantă și definitorie calitate pe care a demonstrat-o până atunci.

Comunitatea în care se petrece acțiunea e interesantă. Narațiunea acoperă diferite perioade istorice și oferă foarte multe detalii despre viețile acestor oameni, care s-au înhămat la a întemeia o colonie în Banat. Zona este foarte puțin ospitalieră, însă, ca în toate poveștile de genul, de pe frontieră, aceștia izbutesc să creeze o comunitate trainică bazându-se în primul rând pe temeritatea membrilor ei. Totul până în momentul în care supraviețuitorii sunt deposedați de pământ, avere și membri ai familiei cu putere de muncă de către comuniști. Moment în care firul narativ se destramă parcă la propriu.

Motoarele care conduceau narațiunea, țelul imperturbabil al tatălui, prezența mamei, conexiunea cu magia telurică a moașei de origine rromă, toate dispar pe rând până când tot ce împinge romanul mai departe e hazardul. Iar resemnarea de la final, care m-a dus cu gândul la titlu și la iubirea anunțată, mi-a lăsat un gust amar când am închis cartea.

Autorul dă dovadă de calități extraordinare de povestitor, însă aici, personal, cred că nu reușește să păstreze același nivel de calitate până la final.

[Hymerka · Rating 4 out of 5]

Імовірно, ви, як і я, до того, як цей переклад побачив світ, ніколи не чули про Каталіна Доріана Флореску, та, повірте мені, це ім'я варто запам'ятати. У своєму романі "Якоб вирішує любити" цей талановитий автор дарує нам історію такого собі румунського Макондо. Пан Флореску, родом із Тімішоари, який уже багато років мешкає у Швейцарії, либонь, як і всі еміґранти схильний дещо романтизувати свою батьківщину, дитячі спогади з часом розмиваються, залишаючи лише якісь яскраві спалахи, предивні казки і ніжні колиханки, я так собі думаю, що саме звідси ростуть ноги в того очуднення, якого так багато в цій книжці. Цей маркесівський флер підсилює також ота пам'ять поколінь, тривкість роду, історії наших головних героїв — Якоба через k і Якоба через c (до слова, один із Якобів — фальшивий Якоб, але який саме і чому ця літера така важлива дізнаєтеся у романі) час від часу перериваються оповідями про далеких предків з гордого роду Оберинів, один з яких, взявши на себе відповідальність за групу переселенців із Лотарингії, і заснував поселення, назву якого Юрко Прохасько адаптував нам, як Грозенау (і це не випадково, адже роман починається з появи одного з персонажів, так би мовити, на сцені саме під час грози; а далі — бурі історії, правічна боротьба доброго і лихого в душах людей, асоціативний ланцюжок можна продовжувати). Найперше, що зробив оцей Фредерик Оберин для свого села — роздобув величезного дзвона, якому судилося стати чимось на кшталт серця Грозенау, звістуючи про всі важливі події: народження і смерть, весілля і хрестини, а також пожежі, непогідь, ворожі армії. Зрештою наприкінці роману цей поважний дзвін міняє свою домівку, і це позначає занепад села. Але повернімося до двох наших Якобів, батька і сина, яких усе життя поєднує дивна, а може, якщо подумати, й ні, любов-ненависть. Молодший Якоб, що народився передчасно (в романі є не одна, а аж дві історії його чудесного народження), багато хворіє в дитинстві, тож хлопчик кволий і слабенький, що породжує зневагу, ба навіть огиду в здоровила-батька, який визнає лише право сильного. Залякана матуся не наважується виступити проти чоловіка-шаленця, тож малий Якоб, у пошуках тепла, горнеться до дідуся і до знахарки-циганки Раміни, вельми колоритної персонажки, яка прийняла несподівані пологи у його матері, а після цього багато років бере за це "данину". Ця жінка фактично стає йому другою матір'ю, вона дуже любить розповідати різноманітні історії, одна химерніша за іншу, правдиві чи не зовсім, але яка, зрештою, різниця, якщо у них хочеться вірити? Її тіло величезне і тепле, наче тісто, вона обіймає нашого Якоба і вони милуються небом... Але нічого не лишається незмінним, приходить чергова Велика війна, а за нею наступні потрясіння: когось назавжди вивозять в Сибір, хтось закопує портрети одного вождя і виставляє іншого, хтось палить свою форму, когось зраджують найближчі... Як у цьому вирі складеться доля нашого юного Якоба? Які чудернацькі професії йому доведеться опанувати? Читайте у цьому прекрасному і предивному романі.



"Тут ще ніхто ніколи не відмовляв у допомозі, ніколи не спротивився тому, що визначало тутешнє життя: обов'язок дружньої послуги. Кожний був винний іншим. Всіх гуртувала повинність.
Коли хтось помирав, то інші чинили йому службу, несучи його труну. Коли в когось горів дім, всі тягали відра з водою. Коли дім відбудовували, всі допомагали господарям. Було безліч видів дружньої послуги, так повелося від найперших днів. Днів Фредерика Обертина. Так, либонь, було і в Лотарингії, краю, звідки походили більшість із них. Було чуже збіжжя, яке треба було зібрати, свиня, яку треба було заколоти, віз, який треба було направити. Будова млина, церкви, мощення вулиці.
Поміж служіннями ближньому зачинали дітей, втрачали дітей, втрачали жінок, знаходили нових, молотили зерно, помагали отелитися корові, випалювали тавро на свинячому вусі, видавали заміж доньку і сподівалися сина, щоби передати йому ґаздівство, терпіли спеку й голод, і річку, коли вона злісно й ядуче все заливала, неврожаї, пошесті щурів і холери, старість і хвороби, викривлений хребет, запалені суглоби.
А насамкінець доживали гістьми у власному домі, у найстаршого сина чи зятя, і щоднини ходили тим самим шляхом від лежака до печі, аби погріти старечі кості. І так все життя, сотні разів. А коли всьому нарешті приходив кінець, приходили інші й служили людині останню службу любові."

[Dalia · Rating 5 out of 5]

Când am citit "Zaira" mi-a fost clar că nu va fi singura carte a acestui autor pe care o voi citi. Și iată că a urmat "Jacob se hotărăște să iubească" un roman la fel de incitant pe care l-am savurat pagină cu pagină.
E povestea a trei generații prinse în tăvălugul istoriei căreia încearcă să îi supraviețuiască. O căutare a stabilității și a unui loc căruia să îi spui casă. Dacă personajele îl găsesc sau nu e mai puțin important. Dar povestea e atât de captivantă, atât de bine spusă încât te prinde invariabil în mrejele ei. E incredibil ce talent de povestitor are Cătălin Dorian Florescu! Te fascinează, te atrage în poveste, nu plictisește nici măcar o secundă pe parcursul celor 350 de pagini.

Un autor care nu trebuie ratat sub nicio formă!

[Ioana Idiceanu · Rating 4 out of 5]

Despre șvabii loreni și istoria lor, popularea Banatului cu câteva sute de ani înainte de venirea comuniștilor, am aflat din povestea pe care a scris-o în germană minunatul Cătălin Dorian Florescu. O istorie de câteva secole, povestită frumos, croită într-o familie dintr-un sat de pe lângă Timișoara, aduce cu ea legendele și tradițiile celor care și-au clădit viața într-un ținut la început mlaștinos și neprimitor al Banatului.
O poveste dură pe alocuri, caldă și emoționantă, ni-l aduce pe Jacob Obertin în prim plan. Un băiat firav, nedorit, neputincios, alungat din propriul cămin, dar care își găsește puterea de a supraviețui în condiții vitrege, în care alții mai puternici se sfârșesc repede.
Este despre călătoria șvabilor în România secolelor 18-19,dar este și despre călătoria prin viață a unui om sensibil, care învață să ierte și să iubească, într-o lume crudă și tulburătoare. 4,5🌟🌟🌟🌟

[yvonnelesenundso · Rating 5 out of 5]

"Seitdem es uns Obertins gibt, gehören Katastrophen dazu", sagte er. "Mir kommt es manchmal vor, als ob der Krieg aus Caspars Zeiten gar nicht aufgehört hätte. Es geht endlos weiter." Dann erzählte er wieder vom Lothringer m Dienste der Schweden, der eines Tages entschieden hatte, sch auf dem Weg nach Hause, nach Diseuse, zu machen, dann die Vogesen überquerte, und als er auf dem stand, was er für seinen Boden hielt, fast eine ganze Familie umgebracht hatte, bevor er am selben Ort eine eigene gründete. Während ich ihm nur halb zuhörte, mich umsah und in allen Ecken Katica erblickte, während der Wein durch meine Adern floss und sich die Nacht über das Dorf senkte, bildete sich in mir die Gewissheit, dass ich nie wieder würde lieben könnn."

[Tudor Ciocarlie · Rating 5 out of 5]

O roman minunat scris într-o proza senzorială cum rar mi-a fost dat sa citesc. Cititorul simte textura trecutului, culorile lui, gustul, sunetele si mirosurile unei lumi de mult dispărute. Devine pentru câteva ore părinții, bunicii sau străbunicii lui şi trăieşte o bucăţică din viaţa lor.

O carte despre Banatul meu si locuitorii lui. Despre soarta si istoria Europei Centrale. Despre nenorociri mari si bucurii mici. Despre păstrarea umanităţii. Despre iubire in toate formele ei.

[Gabriel Nita · Rating 3 out of 5]

Bine zice vorba aceea, că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Cartea lui ,i>Cătălin Dorian Florescu, autor stabilit în Elveția și care se autodefinește ca scriitor de limbă germană (chit că editura Polirom a decis altfel), a fost premiată anul trecut drept Cartea anului 2011 în Elveția și lansată recent cu mare vâlvă la Gaudeamus. Am cumpărat-o în varianta electronică și am început să o citesc cu multă curiozitate.

De la primele pagini m-a dezamăgit scriitura (sau poate să fi fost de vină traducerea Marianei Bărbulescu, nu știu). După mai multe, lipsa de consistență a scenelor și a personajelor. După două-trei capitole, acțiunea dezlânată. Am perseverat însă și am fost răsplătit cu un final care ar fi putut fi dramatic, dacă n-ar fi fost povestit tot în același stil monoton și autist ca și restul cărții. Nici nu găsesc o altă descriere mai bună: un roman autist. Un roman în care personajele rămân străine între ele (și scriitorului), gesturile sunt brutale, dialogurile fragmentare, empatia e imposibilă.

Iar apropo de titlu, acesta e la fel de fals: personajul principal, Jacob, nu se hotărăște să iubească. De iubit iubește, pe bunicul, substitut de tată, pe țiganca Ramina, substitut de mamă, pe o fată sau alta, ba poate poți să zici că și mila de tatăl său, care înlocuiește până la urmă frica și ura, tot un fel de iubire e. Poate pământul, poate viața? Alegeți-vă varianta pe care o preferați. Dar dramatismul promis de titlu (voința pusă deasupra sentimentelor) lipsește cu totul, trebuie să vă previn.

Ce reușește însă autorul bine e să creioneze o lume brutală în care se oglindește o istorie la fel de brutală. Aproape toată cartea e o înșiruire de episoade dramatice, povestite cu un calm care le amplifică până la sufocare și cu real talent pentru detaliul senzorial: de la nașterea unui copil într-o grămadă aburindă de bălegar la împușcarea cailor pe care bunicul său îi iubește atât de mult, de la trenul care îi duce pe copiii nemtilor în Siberia la vagoanele în care sunt înghesuiți “dușmanii poporului” pe drum spre Bărăgan, de la mercenarul care ucide cu sânge rece o familie pentru a o lua pe fiică de soață până la tatăl care îi duce pe soldații ruși să le arate unde se ascunde copilul său.

Și mai are un merit cartea: acela de a aduce în discuție istoria șvabilor din Banat, de la aducerea lor pe vremea împărătesei Maria Tereza, până la războiul al doilea mondial, venirea rușilor, a comuniștilor, colectivizarea forțată și, pentru mulți, emigrarea. Este, iarăsi, o istorie dramatică, chiar dacă mi s-a părut spusă dintr-o perspectivă părtinitoare (poate a contat și asta la succesul cu care a fost întâmpinată cartea în Elveția).

Nu am să vă dezvălui mai mult din povestea lui Jacob Obertin și a tatălui său, Jakob, și a restului Obertinilor, oameni trufași, cruzi și hotărâți, întemeiatori ai satului Triebswetter de lângă Timișoara. Citiți-o dacă vreți, dar nu cu așteptări prea mari.

[Suzănica Tănase · Rating 5 out of 5]

... ce carte!!! Un roman despre iubire și atunci când nu te iubește nimeni, un roman despre supraviețuire și atunci când ești cel mai fragil, un roman pe care îl iubești de la început până la sfârșit; o poveste veche despre un fiu și un tată. O recomand!!

[Lavinia Băra · Rating 5 out of 5]

"Jacob Se hotărăște să iubească" - Cătălin Dorian Florescu

Această carte a fost o lectură anevoioasă pentru mine în starea în care mă aflu, atât de încărcată emoțional încât pe alocuri am digerat-o greu din neputința de a lupta cu proporiile-mi temeri legate de singurătate și boală. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă eram acasă, în colțișorul meu cu cărți. Dar poate a avut un scop... Nu este nicidecum literatură de consum. Aceasta se trăiește. Se soarbe cu nesaț, îți pune mâna pe suflet și ți-l prinde cu duritatea unei fiare.

Se disting graiul pământului, graiul naturii, graiul animalelor și al omului înrobit până la deportare.

Dacă titlul poate inspira un dram de iubire sau senzualitate, aflați că nu este nici pe departe ceea ce v-ați aștepta să fie. Jacob "cu c" este departe de a fi iubit, iar hotărârea sa de a iubi oamenii este zdruncinată încă din ziua când se naște cu ajutorul țigăncii Ramina.

"Tata n-a iertat-o niciodată pe mama că a tîrît în gunoi numele Obertin - și asta de-adevăratelea; că născuse în văzul lumii și că se dezgolise ca o tîrîtură. Rușinea asta ne-a împovărat familia mai rău decît orice altceva, mai rău chiar decît bănuiala că mama își vînduse trupul în America, și urmarea a fost că n-a mai atins-o niciodată. Eu însă am avut noroc, fiindcă am supraviețuit."

Este cronica unei familii extinsă pe mai multe secole. De la Caspar și Frederick Aubertin până la junele șvab loren din Banat, Jacob Obertin. Un periplu al rădăcinilor multi-etnice ale personajelor, colonizarea etapizată a Banatului în diferite valuri, ilustrarea completă a istoriei de-atunci, rupturi și lipse de apartenență, încercări de înavuțire și împământenire într-un loc vrut "acasă".

Este vorba despre un amestec nefericit de fonduri genetice și culturale care a generat o populație cu defecte deosebite, cu o apartenență la un fond psihologic comun, generatoare de regres și necivilizație.

Am simțit în opera autorului româno-elvețian ceva din amprenta lui Thomas Mann - viziunea asupra timpului și fascinația răului ca obsesie a secolului, dualismul tematic în evidențierea trăsăturilor de caracter ale tatălui și fiului.

Personajelor nu le lipsește substanța și pasiunea. Marxisto-comuniști, URSS-iști, veneratori ai lui Gröfaz, membrii ai fostei aristocrații și burghezii sunt înfierați în roman. Istoria Obertinilor se întinde pe o perioadă de peste 300 de ani și culminează cu deportarea tinerilor români în Siberia. Autorul a renunțat la orice sentimentalism și totuși povestea este foarte emoționantă, iar comportamentul uman este pur și simplu crud și respingător.

Fluxul narativ nu urmează o secvență cronologică, ci este determinat de numeroase flashback-uri și previziuni. În ciuda acestei construcții abile, limbajul rămâne uniform și unidimensional. Sunt evocate simboluri, cum ar fi cel al clopotului care este tras în clopotnița bisericii din Triebswetter, dealul cu oase, antiteza diavolului cu Dumnezeu, puterea preoților, a religiei, dar și a leacurilor băbești sau blestemelor, toate pe fondul trădărilor de tot felul.

Este povestea ultimului Obertin care nu seamănă deloc cu tatăl său și nici cu strămoșii mamei sale, nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere psihologic: slab și bolnav. Maturizarea lui Jacob este un proces îndelungat într-o relatare sobră, puternică și realistă. Viața lui Iacob este odioasă, aventuroasă, plină de violență și durere - și cu mult prea puțină dragoste (cea a bunicului). Mi-a plăcut faptul că autorul nu-și propune a lămuri problemele de-atunci, ci le subliniază cu patos spre a nu le lăsa uitării. Presară puțin farmec realismului crunt. Din punctul meu de vedere lectura este pentru cititori exigenți, dar și cei comozi vor însuși informații valoroase. Recomand cartea cu mult drag!

"- Voi, femeile, sînteți niște ființe deosebite, dar pămîntul e și mai și.
- Ce vrei să zici?
- O femeie hrănește un copil, pămîntul - pe noi toți. [...]
În mintea bunicului, tot ce însemna viață se topea într-un întreg indivizibil: nevasta lui, mâncărurile fetei, pământul și caii. Toate nu erau decît forme ale aceluiași lucru, făcute din aceeași substanță și egale în drepturi.
Sînt destul de sigur că, pentru el, pînă și Dumnezeu era o bucată de mămăligă rece, mîncată sub un dud, în timp ce el se odihnea lîngă ogor, după muncile cîmpului, și caii pășteau liniștiți."

"Există mai multe feluri de a fi bolnav: încet și pe tăcute, ca și cum ai vrea să ascunzi totul de ceilalți, ca pe o vină de neșters; sau cînd, horcăind tare și tușind, scoți la iveală o respirație anevoioasă, bronhii umflate, înecate în flegmă, un trup încins, inflamat, ca într-un nesfîrșit ritual al propriei primejduiri. Eu eram dintr-aceia care ba sufereau în liniște, ba, altă dată, îi aruncau pe toți într-o mare agitație. Și totuși, nu eram nefericit."

" Trebuie să citești mult, Jacob, pentru că tu ești lipsit de apărare. Oricine poate să facă orice din tine, dar, dacă știi destule, ești înarmat."

[Tudor Crețu · Rating 5 out of 5]

De-a lungul anului trecut, persoanei pe care am indragit-o cel mai mult, i-am cumparat carti cu coperte cu flori in loc de flori. Asta pentru ca aveam eu ceva teama cu datul florilor, iar a doua pentru ca ne plac in egala masura cartile, poate ei putin mai mult decat mie.

Chiar daca ne-am despartit, de Craciun am ales cartea astea pentru ea. Inca nu a ajuns in posesia ei, dar ma bucur ca am reusit sa o citesc si eu inainte de a face asta. De fapt, trebuia sa aleg ce sa primesc pentru Secret Santa, iar eu am ales doua carti din Wishlist-ul de pe elefant. Asta pentru ea, iar pentru mine Un veac de singuratate. Nu m-am gandit la inceput, ca ceva predestinat pentru mine.

In fine, cartea este frumoasa, se intinde pe vreo trei secole, in Alsacia-Lorena, Germania, Austria si Romania. M-a tinut in priza pe parcursul a 40 de ore, cu ceva somn. Ai putea spune despre Jacob ca este batut de soarta, dar sunt convins ca au existat cu mult mai multi oameni in situatii similare cu ale lui. Chiar daca povestea este partial fictiune, nu este exclus ca multe dintre lucruri sa se fi intamplat cu adevarat. Mi-a placut ca am putut gasi usor pe harta localitatea Tomnatic, chiar m-am si plimbat prin Street View, dar cu atat mai mult mi-au placut referintele catre orasul Timisoara, unul foarte drag mie si in care sper sa ajung in curand, la prietenul meu, Mihai.

Am tot asteptat ca Jacob sa inceapa sa iubeasca, insa de fiecare data cand parea a fi aproape de asta, totul se naruia in jurul lui si trebuia sa o ia de la capat. Poate ca in viata nu-ti este sortit intotdeauana sa iti gasesti sufletul pereche. Dar eu sunt sigur ca nu o sa ma opresc.

[Inna Zolotar · Rating 5 out of 5]

Чи має право людина бути слабкою? А чоловік? А чоловік в патріархальному суспільстві, в селищі, де головне - бути Господарем, коли попереду війни, депортації, зміни режимів?
Чи має право людина бути сильною? А жінка? А в патріархальному суспільстві, де для жінки головне вийти заміж, народити нащадка, і бути покірною?
А любити ближніх, для яких ти Інший, не такий, якого хотіли, це сила, чи слабкість?
Роман "Якоб вирішує любити"- це несамовита і зворушлива історія Якоба Обертина зі швабського села Грозенау в румунському Банаті, який був сином Господаря, що знав хто, коли і яким має бути, що він хоче, і як треба... І матері, яка колись наважилась бути сильною, але повернулась, і народила не так, не такого, і не там, де годиться шанованим ґаздам, і ...здалась...
А Якоб жив, такий не-сильний, не-Господар, такий Інший... І вирішив любити, попри все... А чи стало це його силою, чи навпаки, послабило - читайте, і відповідайте на це питання самі!
Хороша, глибока проза, яка довго не відпускає. А в процесі читання неодноразово думалось мені, що не з тою країною нас порівнюють і рівняють весь час... Румунія ще дуже інкогніта для нас! Відкриємо її - дізнаємось більше про себе... Ну і ромська тема для нас більш, ніж актуальна, але теж невідома...
Книга буде до вподоби любителям довгих родинних саг, історичної прози, видимих сюжетних ліній і майже закритих гештальтів :)
Дуже рекомендую, і приємного читання!

[Lisa · Rating 4 out of 5]

сподобалося набагато більше ніж я очікувала, якшо чесно. для мене це про те, шо які б жахи не відбувалися у світі, сім'я може бути в рази страшніша

[Ю. · Rating 4 out of 5]

крейзі книжка, але по-хорошому. сподобалося

[Julia Chupryna · Rating 4 out of 5]

Перечитуючи відгуки на "Якоба", я постійно натрапляла на порівняння його з "Сто років самотності". Теж міська+родинна сага (навіть сага роду), теж флешбеки назад, але немає такої кількості персонажів (принаймні я не будувала гілок - хто з ким і для кого) і без магічного реалізму (хоча цигани і загадкове золото можуть претендувати на його відгомін). Сам роман, такий чорний і сухий (не від того, що у ньому зло і скупі методи опису - це якраз навпаки), скоріше так, бо він всеціло асоціюється у мене з неродючею землею, яку люди намагаються приборкати і направити на лад плодовитості. Вони суцільно від неї залежать, це самоціль і джерело виживання, надії на краще життя. Тому, всі представники роду Обертинів шукають її, а знайшовши (у якому б то не було стані) починають над нею гарувати. Ні, це зовсім не сюжет "Камінного хреста", хоча тут від нього теж багато. Це про циклічність, про те, що ланцюг рветься там, де вже здавалося б все порвато і про те, що Любов наскільки унікальна і неосягненна, навіть раз відчувши її - ти вже не зможеш вчинити інакше.

[Pečivo · Rating 5 out of 5]

K staří jsem si předsevzal, že si knihy, které mám rád, přečtu znova. A protože už sem ve věku, kdy kvůli močení musím vstát okolo pátý, tak jsem si řekl, že nastal pravý čas.

Jacoba jsem četl před 5ti lety a kniha mě velmi nadchla. To je vidět, že už před pěti lety jsem byl kvalitní člověk! I na druhý čtení tomu totiž taky dávám plnou palbu!

Příběh čtyřech rumunských generací a jejich putování z Lotrinska do Banátu a zase zpátky vedl k tomu, že jsem od Florescuaua (dnes skloňováno podle vzoru čivava, ne Patrick Roy) přečetl úplně všechno. A dobrý!

[Oleg · Rating 5 out of 5]

One of those books that leaves a bitter sweet aftertaste. A touching, violent and honest story of one family that lived through two dictatorships and still found hope and energy to start everything yet again.

[Ema Luncian · Rating 5 out of 5]

"Am să fac o casă pentru noi la capătul lumii."

[Cris · Rating 4 out of 5]

Contrar rezonanței titlului, acest roman nu este un roman de dragoste, ci o epopee a unui neam, a primilor șvabi bănățeni din Triebswetter (Tomnatic), un sat din apropierea Timișoarei. L-aș cataloga ca pe un roman picaresc, în care sunt prezentate momentele determinante maturizării și acceptării condiției de către Jacob, unul dintre ultimii șvabi din România.

Prin fascinante incursiuni în trecut, asemănătoare unor legende germane, scriitorul prezintă unii dintre cei mai reprezentativi strămoși ai Obertinilor/Aubertinilor. Începe cu lorenul Caspar, cel care răzbate ciuma și foamea, continuă cu germanul Frederick, care pornește cu bărcile pe Dunăre, la comanda Austriei, să populeze malurile Begăi și, un secol mai târziu, când o furtună îl aduce pe noile meleaguri pe Jakob, care repune pe picioare faima acestei case. Ceea ce au în comun aceștia trei este ceea ce îl diferențiază pe ultimul dintre Obertini, "Jacob cu c", de ei - trufia, cruzimea, dar și hotărârea și ambiția. Jacob este un tânăr slab și fricos, neacceptat de tată, apoi trădat de acesta de două ori, mereu hăituit de regimuri politice, în căutarea unui pământ în care să-și întemeieze o familie. Va reuși să facă asta? Da, la capătul lumii, unde se va hotărî să iubească viața.

Cartea lui Florescu este o adevărată lecție de istorie, chiar dacă personajele sunt pur fictive și chiar dacă acesta declară că este prima carte în care își lasă imaginația să se joace. Dar împletește evenimente istorice desfășurate pe trei secole, cu o mare ușurință, aș zice eu, într-o manieră senzorială, cu un farmec aparte, chiar și cu cruzimea vremurilor apuse, precum: deportările la Bug, în Siberia, emigrarea în Germania, bombardarea Timișoarei. Prezintă o imagine plastică a sărăciei, a însușirii cu forța a unui pământ. a muncii cinstite, a răzbunării, a trădării, a visării.

"Purtau un război de ale cărui cauze nu–și mai aduceau aminte. Acesta îi hrănea pe ei, și ei hrăneau războiul. Motivul ăsta le ajungea tuturor."

"Leșurile zac pe stradă și nimănui nu-i pasă de ele. Ce fel de lume e asta în care morții nu mai sunt îngropați?"

Mi-a plăcut, cu siguranță voi mai citi lucrări ale acestui extraordinar povestitor, dar aș fi vrut puțin mai mult ca să o simt ca pe o lectură de 5 stele, asta pentru că simt că are capacitatea și forța narativă necesare.

[Tetiana Dzhyhar · Rating 5 out of 5]

Гарно зайшло, було неочікувано і не скучно. Трохи засмучена розчаровано кінцівкою, але вона теж доволі нетривіальна.

[Liana Sabău · Rating 4 out of 5]

''In orice furtună se ascunde un diavol. Într-una trecătoare, de vară, dar şi în cele care se lasă greu pe pământ, zile de-a rândul. El se ascunde de Dumnezeu. Cu cât e mai înfricoşat, cu atât mai aprig răscoleşte aerul şi ţărâna. Dar nici asta nu-l prea ajută. Apoi, când furtuna chelălăie afară, pe cîmpii, oamenii ştiu că Dumnezeu l-a găsit pe diavol".

[danana · Rating 4 out of 5]

it was depressing but i love a good family saga🌝🌚

[Mohorea Alina · Rating 4 out of 5]

O poveste complicată şi încâlcită, dar spusă în pagini puține. Despre istoria care vine năvală peste tine, oricât ai încerca să te ascunzi. Despre perseverență şi puterea care vine din interior. Despre cum să o iei de la capăt, din nou şi din nou, fără nimic.

"Pe lângă toate, pentru prima oară în viața mea eram preocupat în principal de viitorul meu,care mi se părea oricum, numai plăcut nu. Fiindcă abia prin acele evenimente, care mă aruncau din copilărie în altceva, necunoscut încă, căpătasem un viitor concret. Unul foarte nedesluşit, ce mă înhățase cu totul şi mă ducea departe, cum face râul cu malurile pe care le scaldă."

[Victoria Havryluik · Rating 5 out of 5]

У інших відгуках часто порівнюють зі «Сто років самотності», але зі спільного між ними, хіба що історія заснування і занепаду села та наявність батька з сином з однаковими іменами.

Сімейна сага в похмурих історичних декораціях Європи Середньовіччя, XVIII і XX століття. Німецькомовні переселенці з Лотарингії, які оселилися на незаселених землях Румунії ще за часів Габсбургів у пошуках кращого життя. І те, що станеться з їхніми нащадками під час Другої світової війни та радянської окупації.

А ще — про те, як у темні часи зустрічають перше кохання, втрачають і віднаходять дім, вчаться любити, ненавидіти, прощати й відстоювати себе. Бо окрім всього, це ще й історія дорослішання.

Попри всю чорноту, в кінці залишається світлий післясмак, бо (як би пафосно це не звучало) Якоб вирішує любити. Питання лише в тому, який саме Якоб і кого. Син батька? Батько сина? Чи Якоб, той, що через «с» — себе?

[Daniela Toader · Rating 5 out of 5]

Una dintre cele mai bune cărți citite vreodată.

[Oleksandra Statkevych · Rating 5 out of 5]

Так швидко, я давно не читала. Чудово розказана історія

[Ana-Maria · Rating 5 out of 5]

Am văzut cărțile acestui autor elvețian de origine română acum ceva vreme și mi-am spus că ar fi interesant să le citesc, dar apoi, atrasă de alte și alte titluri, am uitat de el. Din fericire, am primit de ziua mea un cadou care mi-a plăcut mult: trei cărți scrise de Cătălin Dorian Florescu și am zis să încep cu acest volum a cărei ediție în limba germană s-a vândut în peste 80 de mii de exemplare.
Povestea și scriitura m-au făcut în mod constant să mă gândesc la Ludmila Ulițkaia: aceeași viziune grandioasă desfășurată pe generații, omul pus în fața schimbărilor din ultimele trei secole, migrant, expulzat, prizonier, dezrădăcinat, personaje puse în fața unor mari alegeri și care își dovedesc în cele din urmă reziliența.
Istoric vorbind, în această carte sunt redate detalii interesante despre istoria șvabilor bănățeni, felul în care s-au stabilit în această zonă pe la 1770, emigrând din zona Lorenei, lovită de foamete, cu speranța că vor găsi pământ fertil și locuri care să le ofere a doua șansă. Poziția șvabilor se schimbă de-a lungul celor trei secole, de la gospodari întemeietori, la proscriși trimiși în Siberia în al doilea război mondial, până la expulzați și strămutați forțat în anii '50 comuniști. Pe acest fundal este proiectată istoria lui Jacob și a predecesorilor acestuia. Pe acest fundal personajele trebuie să aleagă, mereu și mereu, să își facă o nouă casă la capătul lumii.
" - Opriți! a ordonat sergentul. Aici e noul vostru sat! a zis el.
- Unde aici? am întrebat.
- Tinere, nu vezi casele impunătoare, pomii fructiferi în floare, grădinile bogate? Eu le văd. [...]
Mi-a pus brațul pe după umeri și m-a condus aproape de câmp. Abia acum am văzut că acolo erau trasate linii drepte cu vopsea albă. Un câmp întreg plin cu dreptunghiuri, trebuie să fi fost vreo sută, și toate erau numerotate. În fiecare dreptunghi erau un geam de sticlă și o placă de lemn.
- Partidul a repartizat fiecărei familii o bucată de pământ și-n plus un geam pentru o fereastră și o placă de lemn pentru ușă. V-aș sfătui să începeți cât mai curând construirea caselor."

[Monthly Bookworm · Rating 4 out of 5]

The book tells the story of the Obertin's, a family of German descent living in Romania. It was a gift from my mother, who knows Florescu personally.

The way the family's history is being told bit by bit, interrupting the main story line of Jacob Obertin, keeps the story interesting and Florescu does a great job at foreshadowing later twists without you being able to predict them. The whole story, however, is quite bleak and sad - there seems to be no real hope, no actual triumph of good over all the evil in the world Florescu describes. That tristesse makes the story a bit slow and predictable, almost boring at times.

Furthermore, it was quite hard for me to identify an underlying message. Is the book a warning against all the lies people tell? Does it want us to realize that one tyranny follows the other? That people are inherently bad? That there is no hope?

Not even the book's title makes it more clear what it actually wants. At no point in the story did I think Jacob "decides" to love. He loves Katica, the Serbian girl, but there is no active or conscious decision to do so. He loves his grandfather and Ramina, but does so pretty much intuitively and because they treat him well. He may in the end love his father Jakob, but is pretty much being forced to do so by not being allowed to leave.

In the end, I think the book's worth consists of two things. First, it is an enjoyable read, even if it's a gloomy one, because of Florescu's storytelling. Second, and more importantly, the book allows us to wunderstand how good we have it nowadays (at least in Europe) by showing us how horrible life used to be. The wars, the tyranny, the racism, the abuse, the violence, the poverty and hunger, the sickness and lack of hygiene, the lack of almost any empathy. Florescu forces us to understand that and maybe, just maybe, become a little optimistic through this pessimistic story.