“The single girl’s to do list” este o carte pe care am luat-o mega întâmplător, atunci când eram în Tesco și m-am lovit (a fost destinul, vă zic eu) de secțiunea de cărți. Acum, dacă mă întrebați, nu era o lectură obligatorie/pe care să o mai fi văzut în online/de care să fi auzit. Mi-a plăcut titlul+ un impuls de moment de cumpărături și bum, am mai adăugat o carte la colecție.🤣
💔📝❤️🩹
Mi-a plăcut mult premiza cărții: o fată care a fost atâta timp în relații de durată brusc se trezește singură. Cu ajutorul prietenilor ei alcătuiește o listă prin care trebuie să treacă pentru a-și accepta noul statut și pentru a trece de despărțirea dureroasă. Iar ce au pus cei 3 pe listă rămâne un mister pe care o să-l aflați dacă citiți cartea.🤫 Daar, pot să vă spun că au fost câteva activități chiar interesante.🤣
💔📝❤️🩹
Și acum intrăm puțin pe sentimente și vă mărturisesc că această carte m-a atras pentru că plus/minus mă identific cu protagonista. Nu, n-am trecut printr-o recentă despărțire, dar și eu până acum un an am fost obișnuită cu relații lungi, cu o perioadă scurtă între relații, mereu obișnuită să am pe cineva alături, chiar dacă poate lucrurile nu stăteau atât de roz. Cred în dragoste și o să lupt mereu pentru ea, dar frica de singurătate a avut cuvântul decisiv în multe situații.
💔📝❤️🩹
Asta până acum un an, când toate credințele și tot ce știam despre mine mi-au cam fost zdruncinate. Când a trebuit să învăț să fiu pe cont propriu, să mă redescopăr (fără să-mi fi dat seama, mă pierdusem aproape în întregime) și să învăț să mă iubesc pe mine în primul rând. Știu că sună a clișeu total, dar exact asta s-a întâmplat. 2020 m-a învățat foarte multe și îi sunt foarte recunoscătoare. Nu o să mai stau niciodată într-o relație…doar pentru a fi într-o relație. Nu o să mai las pe nimeni să mă trateze cu mai puțin decât merit. Nu o să mai duc bătălii ce au fost pierdute încă de la început. Și știu că o să spuneți că “da, ete na, era evident ce trebuia făcut și că așa trebuie să gândești. Și eu o să vă zic că nu știți cum veți reacționa până nu sunteți voi în acea situație. Dar oricum, din fiecare experiență proastă este ceva de învățat, iar eu prețuiesc acele lecții. Little did I know tho că acea călătorie nu s-a oprit în 2020, ci a revenit acum, dar asta este o cu totul altă poveste.
💔📝❤️🩹
Așa că vă întreb pe voi: ce părere aveți de relații? De despărțiri? De regăsirea sinelui? De timp petrecut tu cu tine? Cât timp lupți? Câte lași de la tine? Care sunt sfaturile voastre după o despărțire? Aștept cu drag răspunsurile voastre!🥰
💔📝❤️🩹
Revenind totuși la cărticică, din păcate, oricât de bine suna premiza, execuția a cam scârțâit.🙁 Mi s-a părut tare șmecheră ideea aceasta de “to do list”, pentru că într-adevăr îți mai ia mintea de la suferință (care nu trebuie ignorată complet, dar care prin această metodă poate fi manevrată mai ușor) și te ajută să te redescoperi și să te dezvolți. Ce m-a deranjat totuși este că totul s-a desfășurat în 2 săptămâni și că toate activitățile au căzut “la țanc”. Eu cred că universul complotează ca să îți ajute visurile, dar ce s-a întâmplat în cartea asta nu mi s-a părut deloc credibil.😅 2 săptămâni mi se pare extrem de puțin pentru o transformare atât de drastică și de o schimbare a modului de gândire. Nu zic că nu este posibil, dar mi-ar fi plăcut totuși să nu fi fost totul pe repede înainte…
💔📝❤️🩹
M-a mai deranjat și finalul cărții și de fapt alegerea autoarei de a încheia astfel povestea și transformarea protagonistei. În mod normal, lucrurile nu se nimeresc chiar așa la fix când treci prin astfel de experiențe. Dar ce să zic, mă bucur pentru eroina noastră.😅
💔📝❤️🩹
În ultimele pagini a fost foarte multă dramă inutilă care putea fi evitată fără absolut nicio problemă. În sine cartea mi s-a părut că a mers greoi, deși nu are foarte multe pagini, iar limbajul este unul foarte accesibil. 🧐 În schimb, mi-au plăcut tare mult prietenii ei, care au făcut lectura mult mai palpitantă. Șiii, într-adevăr, când treci printr-o despărțire mi se pare absolut necesar să ai prieteni alături care să fie alături de tine și să îți arate că lumea nu se sfârșește acolo. Pe această cale *și dacă cumva ajung să citească toată vorbăria aceasta* le mulțumesc din suflet prietenilor mei care au fost și sunt alături de mine!🥰
💔📝❤️🩹
Nu este o carte rea, este bună mai mult pentru anotimpul verii când vreți ceva ușurel și drăguț. Aș fi putut să trăiesc și fără să o citesc, totuși.😅