Într-un interviu dat la bătrânețe, Borges spunea că a citi este fără îndoială important, dar a reciti și mai și. Am luat de bune vorbele maestrului și m-am pus pe recitit. Astfel, am aflat că din unele cărți care mă impresionaseră cu ani în urmă supraviețuia doar nostalgia unei lecturi potrivite cu vârsta, pe când altora le descopeream înțelesuri mai adânci, sau pe care le trecusem cu vederea la prima lectură. Distanța dintre citit și recitit, de obicei mai mare de zece ani, justifica mereu întoarcerea către unele cărți așezate pe rafturile ușor prăfuite ale memoriei.
De curând am recitit însă volumul de povestiri al Irinei Georgescu Groza, povestiri citite nu cu mult timp în urmă, să zicem în ultimul an, și uneori chiar comentate la atelierele de scriere creativă, unde au fost prezentate mai întâi. Poate că firesc ar fi fost să așez cartea frumușel în bibliotecă, lângă altele preferate și să mă reîntorc la ea cine știe când, dar poveștile din jurul ei, cum au fost ordonate textele, cum a fost aleasă coperta șamd, la care am avut privilegiul să privesc de aproape, m-au făcut să mă așez cu ea în poală pe canapea, dornic să o răsfoiesc.
Să fi fost magia hârtiei tipărite, ferestrele romane de pe copertă, care îmi evocau amintiri dragi sau dedicațiile prietenești și amuzante scrise atât de autoare cât și de sora-grafician? Nu știu, poate toate la un loc m-au făcut să recitesc una câte una povestirile Irinei, să le parcurg curios, ca și cum le descopeream în acel moment și asta mi-a reamintit de sfatul maestrului. Dincolo de poveste, ca să fac un banal joc de cuvinte, am simțit ceva din sufletul autoarei, iubirea necondiționată din care se nasc cărțile adevărate, cele în care scriitorul pune o părticică din el însuși în fiecare din personajele sale. Drama din spatele suspansului, misterul relevat de cele mai simple gesturi, emoția care răzbate din evocarea amintirilor.
Fără îndoială, nu-i deloc ușor să împrietenești cititorul cu personajele lecturii sale și asta în numai câteva pagini, dar sunt sigur că veți simți cum măcar una din povestirile din acest volum seamănă bine cu o întâmplare veche, aproape uitată. Și dacă nu întâmplarea în sine va fi cea care vă va trezi interesul, cu siguranță sentimentul de deja vu pe care spiritul îl percepe atunci când se reîntâlnește cu el însuși.