Succesul primei Cărţi de la Vama Veche, ca și reacțiile publicului — criticile mai mult sau mai puțin subiective ale prietenilor, aprecierile unor personalități cu renume sau ale unor cititori complet necunoscuți — l-au obligat, practic, pe Cristian Pepino să scrie o continuare. În A doua carte de la Vama Veche, vă veți întâlni cu o parte din personajele pe care deja le cunoașteți: Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Nuni Anestin, François Pamfil, Mircea Florian, Dadu Bucur, Decebal Scriba, Dimi Simon, chiar și Edmondo…, dar și cu fata lui Pacepa, Adrian Păunescu, Paul Everac, prietenii prietenilor familiei Medrea sau misteriosul Dodo. Veți revizita, firește, locurile mitice — Doimai, Mamaia-sat, Vama Veche. Veți auzi, în plus, „Poveștile de seară“ de la Vama, unele extraodinare. Și se prea poate ca noua carte a lui Cristi Pepino să vă amuze, să vă încânte, să vă farmece încă mai mult decât prima.
La fel de savuroasa ca prima, un exemplu perfect de carte de citit in concediu, pe plaja. Amuzanta, cu istorioare scurte, fara sa te solicite prea mult, cu iz nostalgic pentru cei mai batrani si vorbind de ceva total necunoscut pentru cei mai tineri, dar, pun pariu, la fel de placuta de citit pentru ambele generatii.
7/10 Probabil pentru ca prima parte a fost greu de depasit ca reusita si a fost o experienta noua pentru mine. Dar recomand ambele carti, mereu e dragut sa mai aflam cate ceva despre istoria noastra, mai ales intrun mod atat de prietenos si amuzant.
Nu la fel de intriganta ca și primul volum dar asta se explica și prin îmbătrânirea protagoniștilor. Scoate la iveala o lume necunoscută nouă, celor mai tineri...si uneori chiar ne face să tânjim după acea perioadă pe care totuși n-am trăit-o niciodată.