What do you think?
Rate this book
Scrieri despre gândirea medievală
Umberto Eco a reunit textele din acest volum pentru a demonstra preocuparea sa continua pentru filosofie, estetica si semiotica medievala inca din anii facultatii, cind a inceput sa fie interesat de istoriografie.
Sint incluse cercetarile sale despre estetica medievala, in special cea a lui Toma din Aquino, studiile de semantica despre arbor porphyriana si despre evolutia medievala a notiunii aristotelice de metafora, analize avind ca subiect limbajul animal, falsificarea, tehnicile de reintrebuintare din Evul Mediu, textele lui Beatus din Liebana si ale literaturii apocaliptice, ale lui Dante, ale lui Raimundus Lullus si ale lullismului, interpretarile moderne ale esteticii tomiste, inclusiv textele de tinerete ale lui Joyce. O a doua sectiune cuprinde texte mai putin academice, dar care pot oferi nespecialistilor citeva idei cu privire la gindirea medievala si la ecourile pe care aceasta le are in epoca moderna, cu reflectii asupra embrionilor in viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii in paradisul dantesc, Milionul lui Marco Polo, miniaturile irlandeze si cele din Evul Mediu tirziu, o parte dintre ele redate in fasciculul de imagini.
„Orice as face, m-am nascut ca sa cercetez strabatind paduri simbolice, locuite de unicorni si grifoni, si comparind structurile ascutite si patrate ale catedralelor cu impunsaturile malitiei exegetice ascunse in formulele tetragonale din Summulae, hoinarind intre Strada Paielor si navele cisterciene, intretinindu-ma cordial cu calugari de la Cluny culti si masivi, tinut sub observatie de un Aquinat dolofan si rationalist, tentat de Honorius din Autun, de geografiile sale fantastice, in care pe vremuri se explica quare in pueritia coitus non contingat, cum sa ajungi pina la Insula Pierduta si cum sa capturezi un vasilisc inarmat numai cu o oglinjoara si cu o neabatuta credinta in Bestiar. Aceasta inclinatie si aceasta pasiune nu m-au parasit niciodata, chiar daca mai tirziu, din varii motive, nu am urmat ca profesie academica medievistica. Astfel, Evul Mediu a ramas, daca nu meseria mea, hobby-ul meu – si tentatia constanta –, si il vad in toate, transparind in lucrurile de care ma ocup, care nu par medievale si totusi sint.” (Umberto Eco)
Sint incluse cercetarile sale despre estetica medievala, in special cea a lui Toma din Aquino, studiile de semantica despre arbor porphyriana si despre evolutia medievala a notiunii aristotelice de metafora, analize avind ca subiect limbajul animal, falsificarea, tehnicile de reintrebuintare din Evul Mediu, textele lui Beatus din Liebana si ale literaturii apocaliptice, ale lui Dante, ale lui Raimundus Lullus si ale lullismului, interpretarile moderne ale esteticii tomiste, inclusiv textele de tinerete ale lui Joyce. O a doua sectiune cuprinde texte mai putin academice, dar care pot oferi nespecialistilor citeva idei cu privire la gindirea medievala si la ecourile pe care aceasta le are in epoca moderna, cu reflectii asupra embrionilor in viziunea lui Toma din Aquino, estetica luminii in paradisul dantesc, Milionul lui Marco Polo, miniaturile irlandeze si cele din Evul Mediu tirziu, o parte dintre ele redate in fasciculul de imagini.
„Orice as face, m-am nascut ca sa cercetez strabatind paduri simbolice, locuite de unicorni si grifoni, si comparind structurile ascutite si patrate ale catedralelor cu impunsaturile malitiei exegetice ascunse in formulele tetragonale din Summulae, hoinarind intre Strada Paielor si navele cisterciene, intretinindu-ma cordial cu calugari de la Cluny culti si masivi, tinut sub observatie de un Aquinat dolofan si rationalist, tentat de Honorius din Autun, de geografiile sale fantastice, in care pe vremuri se explica quare in pueritia coitus non contingat, cum sa ajungi pina la Insula Pierduta si cum sa capturezi un vasilisc inarmat numai cu o oglinjoara si cu o neabatuta credinta in Bestiar. Aceasta inclinatie si aceasta pasiune nu m-au parasit niciodata, chiar daca mai tirziu, din varii motive, nu am urmat ca profesie academica medievistica. Astfel, Evul Mediu a ramas, daca nu meseria mea, hobby-ul meu – si tentatia constanta –, si il vad in toate, transparind in lucrurile de care ma ocup, care nu par medievale si totusi sint.” (Umberto Eco)
872 pages, Hardcover
First published November 28, 2012
18 people are currently reading
160 people want to read
About the author
Umberto Eco
946 books11.9k followersUmberto Eco was an Italian medievalist, philosopher, semiotician, novelist, cultural critic, and political and social commentator. In English, he is best known for his popular 1980 novel The Name of the Rose, a historical mystery combining semiotics in fiction with biblical analysis, medieval studies and literary theory, as well as Foucault's Pendulum, his 1988 novel which touches on similar themes.
Eco wrote prolifically throughout his life, with his output including children's books, translations from French and English, in addition to a twice-monthly newspaper column "La Bustina di Minerva" (Minerva's Matchbook) in the magazine L'Espresso beginning in 1985, with his last column (a critical appraisal of the Romantic paintings of Francesco Hayez) appearing 27 January 2016. At the time of his death, he was an Emeritus professor at the University of Bologna, where he taught for much of his life. In the 21st century, he has continued to gain recognition for his 1995 essay "Ur-Fascism", where Eco lists fourteen general properties he believes comprise fascist ideologies.
Eco wrote prolifically throughout his life, with his output including children's books, translations from French and English, in addition to a twice-monthly newspaper column "La Bustina di Minerva" (Minerva's Matchbook) in the magazine L'Espresso beginning in 1985, with his last column (a critical appraisal of the Romantic paintings of Francesco Hayez) appearing 27 January 2016. At the time of his death, he was an Emeritus professor at the University of Bologna, where he taught for much of his life. In the 21st century, he has continued to gain recognition for his 1995 essay "Ur-Fascism", where Eco lists fourteen general properties he believes comprise fascist ideologies.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
October 18, 2025
O antologie - alcătuită și publicată în 2012 - a tuturor scrierilor lui Eco legate de gîndirea Evului Mediu (estetica medievală, noțiunea de frumos în EM, structuri conceptuale proprii EM, enciclopediile etc.). Lucrări neîndoielnic excelente. Pasiunea pentru sensibilitatea Evului Mediu l-a urmărit, se știe, toată viața, deși Umberto Eco nu s-a vrut un medievist stricto sensu. Dar din această pasiune s-a ivit Numele trandafirului, iar acest roman răscumpără cu prisosință efortul.
Antologia constituie dovada evidentă (și tristă) că lucrările „academice” (cu lungi citate în latină, cu subsoluri bogate, gemînd de erudiție, cu bibliografii „exhaustive” etc.) îmbătrînesc cel mai repede. Bibliografia se învechește aproape instantaneu și iese din uz. Devine exotică. Celebri odinioară, autorii invocați în tezele de licență sau doctorat s-au ascuns în anonimatul cel mai deplin. Mai citește cineva pe Henri Focillon? Dar pe Henri de Lubac cu eruditul lui studiu despre cele 4 sensuri ale scripturii? Discuțiile își pierd complet noima. Ce rost are să „polemizezi” în 1956 / 1970 cu un volum din 1904 (A History of Aesthetics, volumul era la a doua ediție, prima apăruse în 1892) semnat de Bernard Bosanquet (1848 - 1923) și să afirmi că nu împărtășești opiniile de mult răposatului gînditor (p.196). Pe Bosanquet oricum nu-l mai poate afecta reproșul...
Mi-au plăcut îndeosebi textele „ocazionale”, eseurile, jocurile ficționale, fanteziile, din păcate, puține în acest monumental și sever tom de 806 pagini. Aș sugera cititorului să meargă, înainte de orice, la „Interviul cu Thoma de Aquino” (pp.712-722). Umberto Eco pretinde că discuția a avut loc în după-amiaza zilei de 7 martie 1274 - ziua morții teologului dominican. Și nu bag mîna în foc că nu a fost întocmai așa. Thoma se acuză pe sine de orgoliu și lăcomie. I-a plăcut să-i înfunde pe alții în așa-numitele „disputationes de quodlibet” (a particupat la cîteva sute, nu numai la Universitatea din Paris) și i-a plăcut să mănînce - n-a prea ținut posturile, probabil. A excelat în amîndouă artele. Și amîndouă i-au grăbit sfîrșitul (către vîrsta de 50 de ani), nu se știe precis data nașterii filosofului.
În plus, mărturisește muribundul cu o uimitoare luciditate, putem gîndi că efectul nu este întotdeauna posterior cauzei, poate fi simultan. De exemplu, căldura nu e posterioară focului, focul nu se încălzește treptat, dacă nu credeți asta, palpați o flacără. La rîndul ei, urma nu e posterioară piciorului care calcă pe zăpadă, bocancului care o strivește. În sfîrșit, dacă urmăm analogia, nici lumea creată de Dumnezeu nu e post nihilo, nu a existat mai întîi Nimicul și apoi Lumea, ea e simultană cu Rațiunea eficace și suficientă, cu Dumnezeu. Așadar, ar fi o nesăbuință să argumentezi că lumea și cauza ei nu sînt coeterne (p.771). În consecință, dacă lumea ar avea un sfîrșit, ar trebuie să presupunem că și Dumnezeu are un sfîrșit. Ceea ce e imposibil de verificat...
Aș mai nota că Umberto Eco credea că Marco Polo a văzut aievea locurile și minunile pe care le descrie în Milionul, chiar dacă negustorul venețian nu suflă un singur cuvînt despre Marele Zid Chinezesc și nici nu menționează bețișoarele folosite de chinezi (dar și de japonezi) la masă (pp.728-732).
Aș avea de făcut cîteva observații. Mă rezum la una sau două. N-am înțeles de ce numele medievale sînt grafiate după modelul vechi: Alain din Lille, Guillaume din Auvergne, Toma din Aquino. Mă gîndesc că Roberto Grosseteste trebuie să fie doar Robert Grosseteste, nu era italian, ci englez, a fost episcop de Lincoln, nu departe de Cambridge.
Și aș mai zice că originalul somptuosului manuscris miniat (id est cu ilustrații), cunoscut ca Les Très Riches Heures du duc de Berry, nu este al unui Chantilly, ci se găsește la muzeul Condé din localitatea franceză cu numele Chantilly (p.749). Totul vine de la ambiguitatea unor prepoziții (di, de, of) care au dat dintotdeauna mult de furcă traducătorilor...
Antologia constituie dovada evidentă (și tristă) că lucrările „academice” (cu lungi citate în latină, cu subsoluri bogate, gemînd de erudiție, cu bibliografii „exhaustive” etc.) îmbătrînesc cel mai repede. Bibliografia se învechește aproape instantaneu și iese din uz. Devine exotică. Celebri odinioară, autorii invocați în tezele de licență sau doctorat s-au ascuns în anonimatul cel mai deplin. Mai citește cineva pe Henri Focillon? Dar pe Henri de Lubac cu eruditul lui studiu despre cele 4 sensuri ale scripturii? Discuțiile își pierd complet noima. Ce rost are să „polemizezi” în 1956 / 1970 cu un volum din 1904 (A History of Aesthetics, volumul era la a doua ediție, prima apăruse în 1892) semnat de Bernard Bosanquet (1848 - 1923) și să afirmi că nu împărtășești opiniile de mult răposatului gînditor (p.196). Pe Bosanquet oricum nu-l mai poate afecta reproșul...
Mi-au plăcut îndeosebi textele „ocazionale”, eseurile, jocurile ficționale, fanteziile, din păcate, puține în acest monumental și sever tom de 806 pagini. Aș sugera cititorului să meargă, înainte de orice, la „Interviul cu Thoma de Aquino” (pp.712-722). Umberto Eco pretinde că discuția a avut loc în după-amiaza zilei de 7 martie 1274 - ziua morții teologului dominican. Și nu bag mîna în foc că nu a fost întocmai așa. Thoma se acuză pe sine de orgoliu și lăcomie. I-a plăcut să-i înfunde pe alții în așa-numitele „disputationes de quodlibet” (a particupat la cîteva sute, nu numai la Universitatea din Paris) și i-a plăcut să mănînce - n-a prea ținut posturile, probabil. A excelat în amîndouă artele. Și amîndouă i-au grăbit sfîrșitul (către vîrsta de 50 de ani), nu se știe precis data nașterii filosofului.
În plus, mărturisește muribundul cu o uimitoare luciditate, putem gîndi că efectul nu este întotdeauna posterior cauzei, poate fi simultan. De exemplu, căldura nu e posterioară focului, focul nu se încălzește treptat, dacă nu credeți asta, palpați o flacără. La rîndul ei, urma nu e posterioară piciorului care calcă pe zăpadă, bocancului care o strivește. În sfîrșit, dacă urmăm analogia, nici lumea creată de Dumnezeu nu e post nihilo, nu a existat mai întîi Nimicul și apoi Lumea, ea e simultană cu Rațiunea eficace și suficientă, cu Dumnezeu. Așadar, ar fi o nesăbuință să argumentezi că lumea și cauza ei nu sînt coeterne (p.771). În consecință, dacă lumea ar avea un sfîrșit, ar trebuie să presupunem că și Dumnezeu are un sfîrșit. Ceea ce e imposibil de verificat...
Aș mai nota că Umberto Eco credea că Marco Polo a văzut aievea locurile și minunile pe care le descrie în Milionul, chiar dacă negustorul venețian nu suflă un singur cuvînt despre Marele Zid Chinezesc și nici nu menționează bețișoarele folosite de chinezi (dar și de japonezi) la masă (pp.728-732).
Aș avea de făcut cîteva observații. Mă rezum la una sau două. N-am înțeles de ce numele medievale sînt grafiate după modelul vechi: Alain din Lille, Guillaume din Auvergne, Toma din Aquino. Mă gîndesc că Roberto Grosseteste trebuie să fie doar Robert Grosseteste, nu era italian, ci englez, a fost episcop de Lincoln, nu departe de Cambridge.
Și aș mai zice că originalul somptuosului manuscris miniat (id est cu ilustrații), cunoscut ca Les Très Riches Heures du duc de Berry, nu este al unui Chantilly, ci se găsește la muzeul Condé din localitatea franceză cu numele Chantilly (p.749). Totul vine de la ambiguitatea unor prepoziții (di, de, of) care au dat dintotdeauna mult de furcă traducătorilor...
December 20, 2018
Златно съкровище ... прочетете я просто.
February 24, 2021
„(...) ce caută în curțile interioare ale mănăstirilor, unde călugării citesc Breviarul, acea ridicolă monstruozitate, acel soi de ciudată frumusețe diformă și de diformitate frumoasă? Ce fac acolo spurcatele maimuțe? Sau ferocii lei? Sau monstruoșii centauri? Sau semioamenii? Sau tigrii cei tărcați? Sau soldații in bătălie? Sau vânătorii cu goarne? Pot fi văzute multe trupuri sub un singur cap și invers, multe capete pe un singur trup. Într-o parte se zărește un patruped cu o coadă de șarpe, în cealaltă un pește cu cap de patruped. Colo o lighioană are chip de cal și trage în partea dindărăt o jumătate de capră, ici o cornută are crupă de cal. Pe scurt, pretutindeni îti apare o varietate de forme eterogene atât de mare și de stranie, încât încerci mai multă plăcere să tâlcuiești marmora decât canoanele, să-ți petreci toată ziulica admirând una câte una aceste chipuri, decât să gandești asupra legii lui Dumnezeu. 0, Doamne, dacă nu ne e rușine de neghiobiile astea, de ce măcar nu ne pare rău de cheltuielile făcute...”
May 30, 2016
Heureusement, je l'avais déjà lu plusieurs de ces essais par Umberto Eco, qui avaint comme argument commun le Moyen Age. Pour les fans du genre ainsi que des experts, peut-être, peut-être pas tous, intéressant même pour les non-initiés, mais je ne pense pas que je peux le recommander à tout le monde.
Fortunatamente avevo giá letto parecchi di questi saggi di Umberto Eco, che hanno come argomento comune il medioevo. Per amanti del genere ed anche esperti, potrebbero risultare, magari non tutti, interessanti anche per i profani, ma non mi sentirei di consigliarlo a tutti.
Merci Netgalley et Grasset pour l'ARC!
Fortunatamente avevo giá letto parecchi di questi saggi di Umberto Eco, che hanno come argomento comune il medioevo. Per amanti del genere ed anche esperti, potrebbero risultare, magari non tutti, interessanti anche per i profani, ma non mi sentirei di consigliarlo a tutti.
Merci Netgalley et Grasset pour l'ARC!
Displaying 1 - 5 of 5 reviews