„Arghezi ii incurca totdeauna pe istoricii literaturii, iese din canon si din doctrine, este si nu este unde te-ai astepta sa fie... Un geniu verbal, un poet retoric, un liric de idee, un mestesugar care canta la toate instrumentele si in toate gamele, un virtuoz care abuzeaza de posibiltatile sale, cum sunt unii inclinari sa creada? Arghezi poate fi, sunt nevoit sa repet, si ceea ce cred unii ca este, dar trebuie spus limpede ca el pune geniul verbal in slujba marii poezii si foloseste usurinta de a versifica pentru a-si impune miturile, temele, fantasmele si pentru a crea cu ele un univers in care, daca pasesti, observi ca toate cate au fost poezie ajung aici si toate pornesc in poezie de aici, intr-un chip sau altul. Asta daca incercam sa fixam locul lui Arghezi in istoria curentelor si a scolilor literare din veacul sau. Ca poet de sine statator, el mi se pare a fi unic si esential in limba romana moderna. Totul are al el ritm, o inchidere si o deschidere, o culoare si o taina intr-o mitologie a seductiei si ambiguitatii.“ - Eugen Simion
Tudor Arghezi (Romanian pronunciation: [ˈtudor arˈɡezi]; 21 May 1880 – 14 July 1967) was a Romanian writer, best known for his contribution to poetry and children's literature. Born Ion N. Theodorescu in Bucharest (where he also died), he explained that his pen name was related to Argesis, the Latin name for the Argeş River.
Arghezi is perhaps the most striking figure of Romanian interwar literature, and one of the major poets of the 20th century. The freshness of his vocabulary represents a most original synthesis between the traditional styles and modernism. He has left behind a vast oeuvre, which includes poetry, novels, essays, journalism, translations and letters.
The impact of his writings on Romanian poetic language was revolutionary, through his creation of unusual lyrical structures, new sub-genres in prose - such as the poetic novel, the "tablet" (tableta) and the "ticket" (biletul).[46] He excelled at powerful and concise formulations, the shock value of which he exploited to startle lazy or conformist thinking, and his writings abound in paradoxes, as well as metaphysical or religious arguments.[47] Evidencing the satirical genre's leading role throughout Arghezi's literary career, George Călinescu argued that it had become a contributing factor to much of his poetry and prose fiction.[48]
Arghezi re-established an aesthetic of the grotesque, and experimented at length with prosody.[43] In much of his poetry (notably in his Flori de mucigai and Hore), Arghezi also built upon a tradition of slang and argot usage, creating an atmosphere which, according to Călinescu, recalled the universe of Anton Pann, as well as those of Salvatore Di Giacomo and Cesare Pescarella.[49] He introduced a vocabulary of intentional ugliness and decay, with the manifest goal of extending the limits of poetic language, the major theme in his Cuvinte Potrivite; nevertheless, the other half of Arghezi's poetic universe was that of family life, childhood, and small familiar spaces, rendered in minutely detailed poems.[50] In an era when the idea of the impossibility of communication was fashionable, he stood against his contemporaries through his strong belief in the power of the written word to communicate ideas and feelings — he was described by Tudor Vianu as "a fighting poet, subject to attacks as well as returning them".[51]
Despite his association with the Communist regime, Arghezi is widely acknowledged as a major literary figure. His work has traditionally been a staple of Romanian literature textbooks for decades.
Tu nu esti frumusetea spiralelor candide, În ochi tu nu duci moarte si perlele lichide În cari rasfrîng misterul vapaile livide.
Nici flori n-atingu-ti fruntea spre dînsele plecata, Nici pagini cu poeme ramase de-altadata Nu se desfac nostalgic în dreapta-ti inelata.
Tu nu cunosti otrava gîndirii si-a vegherii: Fantasmele de fildes, regini ale tacerii, Nu ti-au suflat miresme subt salciile serii.
Tu stii ca de cînd lumea e liniste si pace, Ca drumul e pe care paianjenul îl face T;esînd în umbra calda velurele sa-mbrace Subt cari stagneaza ochii si pletele-ti opace.
Copil naiv! de-aceea te-ador si te mîngîi Cu fata-nmormîntata ca-n floare de lamîi În carnea-ti netezita de buzele dintîi!
Si nu-ti soptesc sonete, nici mituri nu-ti îngîn, Pe unde trece umbra acestui hoit pagîn. Aplec eternitatea spre tine, si ramîn
Cu ochi-închisi în zîmbet, copil abia-nflorit; Cu fruntea rasturnata, cu visul risipit, Ca o dantela scumpa pe trupu-ti adormit.
Dar spune-mi, la crepuscul, încet, sunt fericit?...
( Tu nu esti frumusetea...; Cuvinte potrivite )
Ies mortii Subt bolta cu clopot a portii, Sint zece la numar Si, umar la umar, Se duc, cite doi, in cosciuge. Fara muma, fara popa, fara cruce. Se duc impreuna Pe-nghet si pe luna. Din condica zece s-au sters, Varsati in univers. Cu bratele puse domol Pe pintecul gol. Flaminzi, ei nu stiu de foame Si, tepeni, uitat-au de ger. Rani vinete, semne infame Vor fi vindecate la cer. Portarul in drum i-a oprit Si-i numara-n bolta cu batul.
Mort pare si calu-nlemnit Si omul ce minuie hatul. Drum bun! catre groapa comuna. Tarina va fie mai buna Ca domnii ce v-au osindit, Ca preotii ce nu v-au citit. Si bagati De seama, sa nu va-ncurcati. Caci miine seara, poate chiar diseara. Pe la aprinsul stelelor de ceara, Mai treceti o data La judecata.
"Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte, Decat un nume adunat pe o carte, in seara razvratita care vine De la strabunii mei pana la tine, Prin rapi si gropi adanci Suite de batranii mei pe branci si care, tanar, sa le urci te-asteapta Cartea mea-i, fiule, o treapta." —Testament
Am auzit prima data de Arghezi in clasa a 8a si m-a entuziasmat atat de tare incat la probele pentru profilul pedagogic am recitat "Testament", dar l-am descoperit cu adevarat de abia anu trecut. Opera lui e asa complexa, misterioasa si exatrordinara. Ma fascineaza si probabil imi va lua o viata de om ca sa descopar intelesurile ascunse, dar nici ca ma voi plictisi.
Tu ti-ai strecurat cantecul in mine Intr-o dup-amiaza, cand Fereastra sufletului zavorata bine Se deschisese-n vant, Fara sa stiu ca te aud cantand.
Cantecul tau a umplut cladirea toata, Sertarele, cutiile, covoarele, Ca o lavanda sonora. Iata, Au sarit zavoarele Si manastirea mi-a ramas descuiata.
Si poate ca nu ar fi fost nimic Daca nu intra sa sape, Cu cantecul, si degetul tau cel mic, Care pipaia mierlele pe clape - Si-ntreaga ta faptura, aproape.
Cu tunetul se prabusira si norii In incaperea universului inchis. Vijelia aduce cocorii, Albinele, frunzele... Mi-s Subrede barnele, ca foile florii.
De ce-ai cantat? De ce te-am auzit? Tu te-ai dumicat cu mine vaporos - Nedespartiti - in bolti. Eu veneam de sus, tu veneai de jos. Tu soseai din vieti, eu veneam din morti."
In my opinion, "Cuvinte potrivite" is one of, if not the best volume of poetry in Romanian literature, with masterpieces like "Testament", "Morgenstimmung ", "Duhovniceasca" and every one of the "Psalmi". The other volumes though are unremarkable. "Flori de mucigai" is a true tour de force, but the other poems in the homonymous volume are average at most, and both "Carticica the seara" and "Alte cuvinte potrivite" are truly disappointing. Overall this book had an average feel, but "Cuvinte potrivite" and maybe "Flori de mucigai" are well worth reading.