What do you think?
Rate this book
Fluturi #3
Fluturi
Romanul Fluturi, un fenomen fara precedent, aduce, odata cu acest ultim volum, deznodamantul povestii de iubire dintre Irina si Robert. Protagonistii se confrunta acum cu tensiuni ireconciliabile si cu sentimente devastatoare. Irina Binder isi poarta cu magie cititorii prin meandrele unor suflete mistuite de pasiuni puternice si de slabiciuni profund umane. Ce va prevala: fiorul iubirii unice si desavarsite sau simtul datoriei fata de cei dragi? Oare iubirea adevarata este imposibila?
Fragment din romanul "Fluturi. Volumul 3" de Irina Binder
"In pofida faptului ca ma dezamagise si ma ranise, nu puteam sa-l urasc. Eram suparata pe el si simteam nevoia sa il torturez cu reprosuri. Voiam sa-l fac sa simta toata durerea mea, sa simta gustul amar al vinovatiei, dar asta nu mi-ar fi adus mie alinare. Imi era ciuda ca nu-l puteam uri, fiindca aveam impresia ca daca l-as fi urat sau daca macar nu l-as mai fi iubit, suferinta mi-ar fi fost mai usoara.
Cand cineva ne raneste avem tendinta sa cautam alinare in bratele protectoare ale cuiva care ne iubeste si in care avem incredere. Eu nu mai aveam brate primitoare care sa-mi ofere liniste si siguranta. Aveam doar bratele imaginare ale tatalui meu pentru a ma adaposti.
Priveam omul care ma dezamagise cel mai tare. Avea un aer vinovat, spasit, resemnat. Nu-si ridica privirea si aveam impresia ca nici macar nu respira. Statea ca un condamnat care isi astepta ingrozit sentinta. Mi-am amintit de indata de tatal meu care imi spusese candva sa nu lovesc niciodata un om aflat la pamant, oricat de grava ar fi greseala lui."
Fragment din romanul "Fluturi. Volumul 3" de Irina Binder
"In pofida faptului ca ma dezamagise si ma ranise, nu puteam sa-l urasc. Eram suparata pe el si simteam nevoia sa il torturez cu reprosuri. Voiam sa-l fac sa simta toata durerea mea, sa simta gustul amar al vinovatiei, dar asta nu mi-ar fi adus mie alinare. Imi era ciuda ca nu-l puteam uri, fiindca aveam impresia ca daca l-as fi urat sau daca macar nu l-as mai fi iubit, suferinta mi-ar fi fost mai usoara.
Cand cineva ne raneste avem tendinta sa cautam alinare in bratele protectoare ale cuiva care ne iubeste si in care avem incredere. Eu nu mai aveam brate primitoare care sa-mi ofere liniste si siguranta. Aveam doar bratele imaginare ale tatalui meu pentru a ma adaposti.
Priveam omul care ma dezamagise cel mai tare. Avea un aer vinovat, spasit, resemnat. Nu-si ridica privirea si aveam impresia ca nici macar nu respira. Statea ca un condamnat care isi astepta ingrozit sentinta. Mi-am amintit de indata de tatal meu care imi spusese candva sa nu lovesc niciodata un om aflat la pamant, oricat de grava ar fi greseala lui."
300 pages, Paperback
First published June 1, 2016
225 people are currently reading
4245 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 79 reviews
September 1, 2016
CARTEA „FLUTURI” – PSEUDOLITERATURA
Cu toate trambitele lansarii volumului 3 al cartii Fluturi (a fost publicata recent o noua versiune a celorlalte doua volume curatate de greseli gramaticale – dar cum ramane cu genul de scriere ce nu se ridica din mediocritate, contrazicerile narative etc.?) - previzionarile mele s-au adeverit, dupa ce am avut rabdarea sa-l parcurg in intregime.
Singura schimbare de continut se datoreaza faptului ca editura care a publicat cartea a angajat pe cineva sa corecteze greselile gramaticale si din acest al treilea volum. In rest, aceleasi vaicareli despre lumea rea si ingrata, truisme presarate prin text fara nicio noima pe post de filosofeala a vietii, acelasi subiect manelist si acelasi public caruia i se adreseaza aceasta maculatura, extaziat de pseudoliteratura. Nu este suficient sa asterni pe hartie niste intamplari, conteaza mult mai mult modul de expunere literara. Si in volumul 3 Irina Binder dovedeste ca nu detine tehnica narativa, cu alte cuvinte, ii lipseste ceea ce este cel mai important – stilul literar.
La fel ca in primele volume, predomina personajul Irina profilat pe un soi de narcisism impletit cu feminismul exacerbat prezentate in carte la modul diletantist-sensul peiorativ. Subiectul ce pedaleaza pe acest feminism (nu este vreo noutate in literatura, vedeti cartile Virginiei Woolf, ale lui Margaret Atwood, Simone de Beauvoir, Alice Walker, din categoria chick-lit-urilor facand parte cu prisosinta cartile Sandrei Brown de care se apropie pe undeva scrierile Irinei Binder) ar fi putut fi imbunatatit daca ar fi fost cizelat de un talent literar autentic. Vocabularul dezarmant de saracacios musteste in repetitia deranjanta a unor cuvinte prin neutilizarea sinonimelor, abunda in aberatii ideatice care, de cele mai multe ori, nu-si au locul in context. Unele paragrafe sunt umplute cu interpelari infantile de genul: „Si bananele tot din maimute se trag? Ciresele, oile, pestii, elefantii, cainii, pomii, ghioceii – astea tot din maimute se trag?” – mda, probabil s-a vrut o gluma pentru cei cu mintile neantrenate. Autoarea nu-i uita nici pe cititorii evlaviosi presarand diverse pilde religioase fara vreo legatura cu subiectul abordat ca sa fie ghiveciul prozaic cat mai consistent ca numar de pagini si cat mai prost valoric incat ajungi la concluzia: decat sa existe 1000 de pagini de o mediocritate crasa, mai bine ar fi fost 100 care sa fi facut dovada creativitatii.
Nu mai vorbesc de modul inexpresiv in care sunt prezentate personajele, cliseizarea lor prin distribuirea restrictiva a rolurilor negative sau pozitive, fara trasaturi de caracter complexe, cu aceleasi dialoguri insipide, interactiunea personajelor fiind minimala. Inexistenta descrierii atmosferei si a locurilor in care se petrece actiunea, imagini nereliefate, lipsite de vreun decor, cumularea excesiva a elementelor dramatice denotand viziuni confuze asupra vietii, imprima senzatia fada a unei simple insiruiri de lucruri, ca si cum ar fi fost redate banal, in graba, pe paginile de blog (cred ca scrierile Irinei Binder n-ar fi trebuit sa treaca in formatul unei carti de literatura, ci sa fi ramas acolo, pe blogul ei).
In acest volum 3 se continua problemele de incoerenta narativa, autoarea persista sa ramana in capcana neconcordantelor in expunere, sterge cu buretele atitudinea reprobabila de pana atunci a eroinei din carte. De exemplu, pare ca ar fi uitat complet de caracterul indoielnic, imoral, lipsit de educatie si cultura al personajului Irina, fapt dovedit de limbajul si comportamentul suburban ale acesteia, rezultat pe parcursul volumelor anterioare. De data aceasta se doreste spalarea de pacate a personajului principal feminin, altfel spus, se paseaza intreaga vinovatie in spinarea masculilor ce au deceptionat-o. Pai nu personajul Irina plecase de acasa, de buna voie si nesilita de nimeni, pentru a se muta in viloiul de la Snagov al cocalarilor devenind intretinuta unuia dintre ei (Matei), adancindu-se in plasa desfraului, nu ea a fost cea care a revenit senina la acestia, de cateva ori? De unii „s-a indragostit” pe rand, de altii in acelasi timp, si de Matei (desi stia ca acesta era insurat si avea un copil), si de Robert, si de Alex, si de Raul, si de Angel, adica de toti masculii „seducatori” aparuti in peisaj ce ramaneau „strafulgerati” in fata frumusetii ei „orbitoare” (la soare te puteai uita dar la dansa ba – cam asa a sunat invazia de epitete din primele volume). Autoarea, in acest volum 3, nu face altceva decat sa schimbe macazul, numai ca ramane aceeasi Marie dar cu alta palarie. Adica, tanara Irina e purificata peste noapte, si cum altfel decat aruncand anateme grele, terorizand cu reprosuri, asupra celor care i-au dezamagit asteptarile, de parca ea n-ar trebui invinovatita de imoralitate jucand rolul de victima. Cat despre victimizare, am citit intr-o recenzie despre Fluturi (vol.I-II) un fapt ce il constatasem si eu: Irina Binder a tot pedalat pe ideea ca acei cocalari pe langa care eroina se aciuise avusesera un comportament urat fiind jignita, batuta, inselata (desi, ea insasi ii inselase cu altii!) si chiar violata. Aici am vrut sa ajung, la partea cu violul – care viol? Redau un fragment din recenzia intocmita de cititoarea respectiva de pe site-ul „Fara miere”, pentru a arata ca si altii au observat contradictiile flagrante si lipsa de logica des intalnite in cartea Fluturi: `Sa-mi fie cu iertare, dar nu a fost viol. Chiar Irina spune „l-am lasat sa ma posede”. Diferenta la un viol este tocmai aceea ca nu il lasi pe maimutoi sa te posede. Contest ca acolo a fost un viol si pentru ca tinerica fara minte a coborat intr-un halat, a urcat in masina lui Matei si l-a insotit fara probleme pana au ajuns pe acel camp. Si mai vreti un motiv pentru care nu consider ca a fost un viol? Cand ai ocazia, fugi mancand pamantul, ori Irina s-a intors sa-si ia „violatorul”. Câteva randuri mai jos, Irina spune: „Ce sa nu-i spun? Ca m-ai violat?”. AM RATAT EU CEVA? Fatuca asta a si spus ca l-a lasat sa o posede cu salbaticiune. Unde-i violul? S-a intors lumea pe dos? Cand femeia accepta sa faca sex, de fapt se numeste viol?`
Revin la volumul 3 - desi in celelalte doua volume paruse sa ierte pe toata lumea asta pacatoasa, va amintiti de iertarile de pacate de pe o pagina intreaga: „Va iert pentru… Va iert pentru… Va iert pentru…”, in volumul 3 destainuirile eroinei devin acuzatoare, dupa ce a acumulat in ea toate frustrarile. Apeleaza la aceleasi repetitii obositoare, lipsite de sens si de vreo figura de stil literar: „Nu mai am timp sa… Nu mai am timp sa… Nu mai am timp sa…” aka – n-o mai intereseaza prea mult personajul caruia i se adreseaza. Eforturile autoarei de a drege busuiocul, de a transforma personajul Irina intr-unul neprihanit, nu sunt convingatoare. Culmea ipocriziei, pe intreg parcursul cartii Fluturi personajul Irina a tot facut tapaj cu sfaturile intelepte ale tatalui ei, de cat de bine educata se credea ea, s-a considerat diva, ridicata pe un piedestal, dar, abia in volumul 3 descopera siderata ca trebuia sa le fi aplicat acele sfaturi. Cam tarziu! Nu numai ca nu-si recunoaste partea ei de vina in aceste aventuri amoroase, dar ii place sa joace pe mai departe rolul de victima. Ce fata bine educata fuge de acasa si se indragosteste nu numai de unul (si ala insurat si cu copil) ci de mai multi indivizi abia cunoscuti? Si se mai si plange ca necazurile vin fara niciun preaviz, de parca, de undeva din ceruri ar trebui sa primim un semn prevestitor, cu toate ca este indeobste cunoscut un fapt elementar dupa care oamenii se ghideaza - daca bagi mana in foc, in mod sigur sa te astepti ca o sa te arzi. Oamenii se nasc si mor - nemurirea (fizic vorbind) n-a fost inca inventata; prieteniile devin pasagere din o mie si una de motive, uneori chiar din cauza noastra; viata este trepidanta determinand oamenii sa-si schimbe felul de a fi, nu ramanem aceasi pe parcursul vremii; timpul n-are nicio vina pentru ca noi nu stim cum sa-l pretuim; necazurile amoroase sunt si consecinta propriilor noastre infidelitati; soarta este presarata si cu bune si cu rele; nimeni nu este perfect, nu suntem facuti dupa acelasi calapod existand o diversitate de conceptii si profiluri psihologice - toate acestea autoarea le trece cu vederea sau nu reuseste sa le constientizeze in textele sale.
In mod dezarmant, autoarea lanseaza aceleasi elucubratii pe post de filosofie a vietii si in acest ultim (sper!) volum. Pentru tot raul ce i s-a intamplat eroinei gaseste motivatii puerile: vina nu-i apartine acesteia ci destinului pe care il incrimineaza ca i-a scos in cale astfel de specimene, ignora faptul ca ea a fost cea care i-a acceptat, cu buna stiinta, pe acei „oameni rai” in viata sa, ba mai mult, s-a complacut sa fie intretinuta cu riscurile de rigoare avand ea insasi un comportament imoral (dupa cum rezulta din triunghiurile amoroase redate in primele doua volume). Iar in legatura cu dragostea, intreb si eu retoric asa cum s-au intrebat si alti cititori – care dragoste? Cine pe cine a iubit sincer in aceasta telenovela manelista cand personajele principale s-au inselat reciproc? Sau poate ca unii confunda dragostea cu imoralitatea.
Reproduc un fragment edificator din volumul 3 ce ma determina sa-mi pun problema rostului lamentarilor absurde, atata timp cat Irina se considera inconjurata de oameni care nu se simt legati de ea, intr-un fel sau altul.
„Oamenii nu ne apartin. Asta aveam eu sa invat in urma experientelor traite in ultimii ani. Ca nu ne apartin nici macar oamenii pe care ii iubim cel mai mult, cei carora ne daruim in totalitate, cei carora simtim ca le apartinem pe vecie. Nu ne apartin nici parintii, nici copiii, nici prietenii. Nimeni.”
Sa ne intelegem clar, vad ca autoarea iarasi faulteaza logica: oamenii nu sunt obiecte pe care punem stapanire, sa ne apartina, nu facem un amalgam din toti oamenii ce au existat in viata noastra, parintii, copiii, iubitii, prietenii. Din punct de vedere a apartenentei sufletesti, daca la asta a facut referire, autoarea ne baga in ceata, ori oamenii nu ne apartin sentimental deloc, ori simtim ca ne apartin pe vecie, si ma refer la parinti si copii (exclud cazurile extreme in manifestarea emotiilor, asa cum sunt persoanele ce nu au capacitate de empatie: parintii iresponsabili, copiii cu tulburari de comportament) – altfel este un nonsens pasajul acesta din carte, ca si multe altele pe care le-am gasit in paginile ei. Autoarea aduce aminte si despre despartirea cauzata de moarte care chipurile ne-ar deposeda de sentimentele avute. Eu o contrazic, nici chiar decesul persoanei iubite nu ne poate rapi sentimentul de dragoste, el dainuie dincolo de mormant, parca asa spuneau poetii renumiti ai lumii acesteia. Iar concluzia la care a ajuns eroina „in urma experientelor traite in ultimii ani” este complet eronata. Personajul Irina a cautat dragostea in bratele mai multor barbati ramanand cu impresia ca numai in bratele tatalui ei s-a simtit cel mai bine. Din nou autoarea face o eroare regretabila confundand dragostea parinteasca cu cea a iubitilor, dragostea parinteasca avand o cu totul alta conotatie ce nu se poate compara cu nimic altceva, este ca si cum ai amesteca in aceeasi oala merele cu perele. Dilemele astea lipsite de rationament ori stereotipiile imbacsite autoarea le tot perpetueaza pe post de filosofeli in cartea ei, nu s-a debarasat de ele.
Vaicarelile cu dragostea neimpartasita nu-si au sensul din moment ce in cuprinsul cartii s-a pretins ca eroina era iubita de toata suflarea de pe glob si ea ii iubea pe toti deopotriva. Dragi cititori, cand mai dati peste asemenea divagatii, n-aveti cum sa le treceti cu vederea sau sa le considerati „idei geniale” cand de fapt denota involutie spirituala, cognitiva - imaturitate. Un om nu ne poate apartine, din punct de vedere afectiv, atata timp cat nu simtim iubire sincera pentru el, cand lipseste dragostea reciproca, cand iubim toti masculii la gramada, ma refer la triunghiurile amoroase din carte (apropo, triunghiul amoros a devenit un cliseu perimat al kitch-urilor telenoveliste). Parerea mea este ca, dincolo de timp si spatiu, sentimentul adevarat al iubirii ne da senzatia permanenta ca apartinem unui om numai daca el a insemnat ceva in viata noastra, implicit noi am reprezentat ceva deosebit pentru cel ce nutreste sentimente profunde, altminteri nu poate fi vorba despre dragoste adevarata de ambele parti, ci de interese meschine (financiare, satisfacerea doar a unor impulsuri carnale etc.). Iarasi accentuez, un talent iscusit ar fi reusit sa redea magistral starile conflictuale ale personajelor, inlocuind tonul narativ incriminator la care apeleaza autoarea indreptat impotriva personajelor masculine (pentru a o pune, in mod fortat si nefondat, intr-o lumina favorabila pe eroina) cu unul de analiza psihologica.
Finalul mult asteptat de cititoarele inflacarate este unul previzibil, de genul – „si l-am lasat sa zboare, dar tot la mine s-a intors”. Mai are vreo importanta cine este actualul pretendent din carte cand toate personajele de genul masculin poarta stigmatul neincrederii, singura ce este ilustrata drept purificata fiind doar eroina? Cel putin asa a lasat autoarea sa se inteleaga.
Nici nu e de mirare ca scrierile Irinei Binder i-au atras pe anumiti cititori, mai ales persoanele feminine. Da, toata reclama zgomotoasa este din cauza acestui gen de public, compact si destul de numeros, care glorifica aceasta carte, „succesul” datorandu-se, in parte, scrierilor submediocre ale autoarei ce corespund asa-zisei „literaturi de consum”, neavand vreo legatura cu arta si cultura. Sa vorbim un pic despre nisa de public afiliata cartii Fluturi, despre nevoia de manelizare din care se hraneste o parte din societatea de azi. In fiecare an ziarele ne prezinta situatia dezastruoasa de la examenele de bacalaureat, se atrage atentia asupra scaderii dramatice a nivelului de cultura din tara noastra, a promovarii ingrijoratoare a nonvalorilor ce au invadat aproape toate domeniile (fireste ca fiecare generatie isi are elitele si incultii ei). In conditiile precaritatii invatamantului performant, a luat amploare incultura ce a cuprins cu repeziciune pana si beletristica. Scoala ar fi trebuit sa indrume acest public spre adevarata literatura contemporana, cu atat mai rau ca programele culturale de la TV au fost sistate sau diminuate, manelismul fiind propagat cu lejeritate atat prin intermediul unor emisiuni de proasta factura, cat si in revistele ce debordeaza in cancanuri la care un anumit public rezoneaza ca si la cartea Fluturi, o manea in proza. Nu este surprinzator cum au reusit niste scrieri submediocre sa aiba atatea vanzari pe piata in conditiile in care filtrele valorice prezinta fisuri grave prin unele scoli, facultati, mijloace mass-media, edituri, dezvoltandu-se vertiginos si agresiv acele retele de socializare de pe internet formate din cei cu o educatie precara. Cum spuneam, daca n-ar fi existat fanii lipsiti de o cultura solida si daca scara valorilor n-ar fi fost rasturnata, atunci scrierile Irinei Binder nici n-ar fi vazut vreodata lumina tiparului.
In topurile intocmite nu de criticii literari ci de unii distribuitori de carti, cea mai vanduta carte (ceea ce nu inseamna nici pe departe a fi cea mai buna) va fi fiind, din pacate, tot Fluturi. Distribuitorii de carti care se ocupa cu reclama se grabesc sa incadreze aceste scrieri mediocre in categoria literaturii universale, in pofida faptului ca romanul Fluturi este predestinat doar publicului romanesc manelizat, Irina Binder fiind numita exagerat drept scriitoare de renume, in ciuda grafomaniei evidente. Noroc ca mai exista alt public evoluat si carti de certa valoare literara care umbresc cu mult manelismele promovate cu sarg. Paradoxal, in societatea noastra, deschisa generos mijloacelor moderne de informare a maselor largi, s-a ajuns la coexistenta a doua lumi paralele, antagonice: cultura si incultura.
P.S. Pentru a contracara orice incercare a fanilor inraiti ai autoarei de a-mi reprosa ca n-am stiut sa citesc aceasta carte „cu sufletul” (ca si cum ar trebui sa inchidem ochii in fata scrierilor mediocre), precizez ca nu este vorba despre gusturile care nu se discuta, ci am demonstrat deficitul major de valoare literara pe care il are cartea „Fluturi”.
Cu toate trambitele lansarii volumului 3 al cartii Fluturi (a fost publicata recent o noua versiune a celorlalte doua volume curatate de greseli gramaticale – dar cum ramane cu genul de scriere ce nu se ridica din mediocritate, contrazicerile narative etc.?) - previzionarile mele s-au adeverit, dupa ce am avut rabdarea sa-l parcurg in intregime.
Singura schimbare de continut se datoreaza faptului ca editura care a publicat cartea a angajat pe cineva sa corecteze greselile gramaticale si din acest al treilea volum. In rest, aceleasi vaicareli despre lumea rea si ingrata, truisme presarate prin text fara nicio noima pe post de filosofeala a vietii, acelasi subiect manelist si acelasi public caruia i se adreseaza aceasta maculatura, extaziat de pseudoliteratura. Nu este suficient sa asterni pe hartie niste intamplari, conteaza mult mai mult modul de expunere literara. Si in volumul 3 Irina Binder dovedeste ca nu detine tehnica narativa, cu alte cuvinte, ii lipseste ceea ce este cel mai important – stilul literar.
La fel ca in primele volume, predomina personajul Irina profilat pe un soi de narcisism impletit cu feminismul exacerbat prezentate in carte la modul diletantist-sensul peiorativ. Subiectul ce pedaleaza pe acest feminism (nu este vreo noutate in literatura, vedeti cartile Virginiei Woolf, ale lui Margaret Atwood, Simone de Beauvoir, Alice Walker, din categoria chick-lit-urilor facand parte cu prisosinta cartile Sandrei Brown de care se apropie pe undeva scrierile Irinei Binder) ar fi putut fi imbunatatit daca ar fi fost cizelat de un talent literar autentic. Vocabularul dezarmant de saracacios musteste in repetitia deranjanta a unor cuvinte prin neutilizarea sinonimelor, abunda in aberatii ideatice care, de cele mai multe ori, nu-si au locul in context. Unele paragrafe sunt umplute cu interpelari infantile de genul: „Si bananele tot din maimute se trag? Ciresele, oile, pestii, elefantii, cainii, pomii, ghioceii – astea tot din maimute se trag?” – mda, probabil s-a vrut o gluma pentru cei cu mintile neantrenate. Autoarea nu-i uita nici pe cititorii evlaviosi presarand diverse pilde religioase fara vreo legatura cu subiectul abordat ca sa fie ghiveciul prozaic cat mai consistent ca numar de pagini si cat mai prost valoric incat ajungi la concluzia: decat sa existe 1000 de pagini de o mediocritate crasa, mai bine ar fi fost 100 care sa fi facut dovada creativitatii.
Nu mai vorbesc de modul inexpresiv in care sunt prezentate personajele, cliseizarea lor prin distribuirea restrictiva a rolurilor negative sau pozitive, fara trasaturi de caracter complexe, cu aceleasi dialoguri insipide, interactiunea personajelor fiind minimala. Inexistenta descrierii atmosferei si a locurilor in care se petrece actiunea, imagini nereliefate, lipsite de vreun decor, cumularea excesiva a elementelor dramatice denotand viziuni confuze asupra vietii, imprima senzatia fada a unei simple insiruiri de lucruri, ca si cum ar fi fost redate banal, in graba, pe paginile de blog (cred ca scrierile Irinei Binder n-ar fi trebuit sa treaca in formatul unei carti de literatura, ci sa fi ramas acolo, pe blogul ei).
In acest volum 3 se continua problemele de incoerenta narativa, autoarea persista sa ramana in capcana neconcordantelor in expunere, sterge cu buretele atitudinea reprobabila de pana atunci a eroinei din carte. De exemplu, pare ca ar fi uitat complet de caracterul indoielnic, imoral, lipsit de educatie si cultura al personajului Irina, fapt dovedit de limbajul si comportamentul suburban ale acesteia, rezultat pe parcursul volumelor anterioare. De data aceasta se doreste spalarea de pacate a personajului principal feminin, altfel spus, se paseaza intreaga vinovatie in spinarea masculilor ce au deceptionat-o. Pai nu personajul Irina plecase de acasa, de buna voie si nesilita de nimeni, pentru a se muta in viloiul de la Snagov al cocalarilor devenind intretinuta unuia dintre ei (Matei), adancindu-se in plasa desfraului, nu ea a fost cea care a revenit senina la acestia, de cateva ori? De unii „s-a indragostit” pe rand, de altii in acelasi timp, si de Matei (desi stia ca acesta era insurat si avea un copil), si de Robert, si de Alex, si de Raul, si de Angel, adica de toti masculii „seducatori” aparuti in peisaj ce ramaneau „strafulgerati” in fata frumusetii ei „orbitoare” (la soare te puteai uita dar la dansa ba – cam asa a sunat invazia de epitete din primele volume). Autoarea, in acest volum 3, nu face altceva decat sa schimbe macazul, numai ca ramane aceeasi Marie dar cu alta palarie. Adica, tanara Irina e purificata peste noapte, si cum altfel decat aruncand anateme grele, terorizand cu reprosuri, asupra celor care i-au dezamagit asteptarile, de parca ea n-ar trebui invinovatita de imoralitate jucand rolul de victima. Cat despre victimizare, am citit intr-o recenzie despre Fluturi (vol.I-II) un fapt ce il constatasem si eu: Irina Binder a tot pedalat pe ideea ca acei cocalari pe langa care eroina se aciuise avusesera un comportament urat fiind jignita, batuta, inselata (desi, ea insasi ii inselase cu altii!) si chiar violata. Aici am vrut sa ajung, la partea cu violul – care viol? Redau un fragment din recenzia intocmita de cititoarea respectiva de pe site-ul „Fara miere”, pentru a arata ca si altii au observat contradictiile flagrante si lipsa de logica des intalnite in cartea Fluturi: `Sa-mi fie cu iertare, dar nu a fost viol. Chiar Irina spune „l-am lasat sa ma posede”. Diferenta la un viol este tocmai aceea ca nu il lasi pe maimutoi sa te posede. Contest ca acolo a fost un viol si pentru ca tinerica fara minte a coborat intr-un halat, a urcat in masina lui Matei si l-a insotit fara probleme pana au ajuns pe acel camp. Si mai vreti un motiv pentru care nu consider ca a fost un viol? Cand ai ocazia, fugi mancand pamantul, ori Irina s-a intors sa-si ia „violatorul”. Câteva randuri mai jos, Irina spune: „Ce sa nu-i spun? Ca m-ai violat?”. AM RATAT EU CEVA? Fatuca asta a si spus ca l-a lasat sa o posede cu salbaticiune. Unde-i violul? S-a intors lumea pe dos? Cand femeia accepta sa faca sex, de fapt se numeste viol?`
Revin la volumul 3 - desi in celelalte doua volume paruse sa ierte pe toata lumea asta pacatoasa, va amintiti de iertarile de pacate de pe o pagina intreaga: „Va iert pentru… Va iert pentru… Va iert pentru…”, in volumul 3 destainuirile eroinei devin acuzatoare, dupa ce a acumulat in ea toate frustrarile. Apeleaza la aceleasi repetitii obositoare, lipsite de sens si de vreo figura de stil literar: „Nu mai am timp sa… Nu mai am timp sa… Nu mai am timp sa…” aka – n-o mai intereseaza prea mult personajul caruia i se adreseaza. Eforturile autoarei de a drege busuiocul, de a transforma personajul Irina intr-unul neprihanit, nu sunt convingatoare. Culmea ipocriziei, pe intreg parcursul cartii Fluturi personajul Irina a tot facut tapaj cu sfaturile intelepte ale tatalui ei, de cat de bine educata se credea ea, s-a considerat diva, ridicata pe un piedestal, dar, abia in volumul 3 descopera siderata ca trebuia sa le fi aplicat acele sfaturi. Cam tarziu! Nu numai ca nu-si recunoaste partea ei de vina in aceste aventuri amoroase, dar ii place sa joace pe mai departe rolul de victima. Ce fata bine educata fuge de acasa si se indragosteste nu numai de unul (si ala insurat si cu copil) ci de mai multi indivizi abia cunoscuti? Si se mai si plange ca necazurile vin fara niciun preaviz, de parca, de undeva din ceruri ar trebui sa primim un semn prevestitor, cu toate ca este indeobste cunoscut un fapt elementar dupa care oamenii se ghideaza - daca bagi mana in foc, in mod sigur sa te astepti ca o sa te arzi. Oamenii se nasc si mor - nemurirea (fizic vorbind) n-a fost inca inventata; prieteniile devin pasagere din o mie si una de motive, uneori chiar din cauza noastra; viata este trepidanta determinand oamenii sa-si schimbe felul de a fi, nu ramanem aceasi pe parcursul vremii; timpul n-are nicio vina pentru ca noi nu stim cum sa-l pretuim; necazurile amoroase sunt si consecinta propriilor noastre infidelitati; soarta este presarata si cu bune si cu rele; nimeni nu este perfect, nu suntem facuti dupa acelasi calapod existand o diversitate de conceptii si profiluri psihologice - toate acestea autoarea le trece cu vederea sau nu reuseste sa le constientizeze in textele sale.
In mod dezarmant, autoarea lanseaza aceleasi elucubratii pe post de filosofie a vietii si in acest ultim (sper!) volum. Pentru tot raul ce i s-a intamplat eroinei gaseste motivatii puerile: vina nu-i apartine acesteia ci destinului pe care il incrimineaza ca i-a scos in cale astfel de specimene, ignora faptul ca ea a fost cea care i-a acceptat, cu buna stiinta, pe acei „oameni rai” in viata sa, ba mai mult, s-a complacut sa fie intretinuta cu riscurile de rigoare avand ea insasi un comportament imoral (dupa cum rezulta din triunghiurile amoroase redate in primele doua volume). Iar in legatura cu dragostea, intreb si eu retoric asa cum s-au intrebat si alti cititori – care dragoste? Cine pe cine a iubit sincer in aceasta telenovela manelista cand personajele principale s-au inselat reciproc? Sau poate ca unii confunda dragostea cu imoralitatea.
Reproduc un fragment edificator din volumul 3 ce ma determina sa-mi pun problema rostului lamentarilor absurde, atata timp cat Irina se considera inconjurata de oameni care nu se simt legati de ea, intr-un fel sau altul.
„Oamenii nu ne apartin. Asta aveam eu sa invat in urma experientelor traite in ultimii ani. Ca nu ne apartin nici macar oamenii pe care ii iubim cel mai mult, cei carora ne daruim in totalitate, cei carora simtim ca le apartinem pe vecie. Nu ne apartin nici parintii, nici copiii, nici prietenii. Nimeni.”
Sa ne intelegem clar, vad ca autoarea iarasi faulteaza logica: oamenii nu sunt obiecte pe care punem stapanire, sa ne apartina, nu facem un amalgam din toti oamenii ce au existat in viata noastra, parintii, copiii, iubitii, prietenii. Din punct de vedere a apartenentei sufletesti, daca la asta a facut referire, autoarea ne baga in ceata, ori oamenii nu ne apartin sentimental deloc, ori simtim ca ne apartin pe vecie, si ma refer la parinti si copii (exclud cazurile extreme in manifestarea emotiilor, asa cum sunt persoanele ce nu au capacitate de empatie: parintii iresponsabili, copiii cu tulburari de comportament) – altfel este un nonsens pasajul acesta din carte, ca si multe altele pe care le-am gasit in paginile ei. Autoarea aduce aminte si despre despartirea cauzata de moarte care chipurile ne-ar deposeda de sentimentele avute. Eu o contrazic, nici chiar decesul persoanei iubite nu ne poate rapi sentimentul de dragoste, el dainuie dincolo de mormant, parca asa spuneau poetii renumiti ai lumii acesteia. Iar concluzia la care a ajuns eroina „in urma experientelor traite in ultimii ani” este complet eronata. Personajul Irina a cautat dragostea in bratele mai multor barbati ramanand cu impresia ca numai in bratele tatalui ei s-a simtit cel mai bine. Din nou autoarea face o eroare regretabila confundand dragostea parinteasca cu cea a iubitilor, dragostea parinteasca avand o cu totul alta conotatie ce nu se poate compara cu nimic altceva, este ca si cum ai amesteca in aceeasi oala merele cu perele. Dilemele astea lipsite de rationament ori stereotipiile imbacsite autoarea le tot perpetueaza pe post de filosofeli in cartea ei, nu s-a debarasat de ele.
Vaicarelile cu dragostea neimpartasita nu-si au sensul din moment ce in cuprinsul cartii s-a pretins ca eroina era iubita de toata suflarea de pe glob si ea ii iubea pe toti deopotriva. Dragi cititori, cand mai dati peste asemenea divagatii, n-aveti cum sa le treceti cu vederea sau sa le considerati „idei geniale” cand de fapt denota involutie spirituala, cognitiva - imaturitate. Un om nu ne poate apartine, din punct de vedere afectiv, atata timp cat nu simtim iubire sincera pentru el, cand lipseste dragostea reciproca, cand iubim toti masculii la gramada, ma refer la triunghiurile amoroase din carte (apropo, triunghiul amoros a devenit un cliseu perimat al kitch-urilor telenoveliste). Parerea mea este ca, dincolo de timp si spatiu, sentimentul adevarat al iubirii ne da senzatia permanenta ca apartinem unui om numai daca el a insemnat ceva in viata noastra, implicit noi am reprezentat ceva deosebit pentru cel ce nutreste sentimente profunde, altminteri nu poate fi vorba despre dragoste adevarata de ambele parti, ci de interese meschine (financiare, satisfacerea doar a unor impulsuri carnale etc.). Iarasi accentuez, un talent iscusit ar fi reusit sa redea magistral starile conflictuale ale personajelor, inlocuind tonul narativ incriminator la care apeleaza autoarea indreptat impotriva personajelor masculine (pentru a o pune, in mod fortat si nefondat, intr-o lumina favorabila pe eroina) cu unul de analiza psihologica.
Finalul mult asteptat de cititoarele inflacarate este unul previzibil, de genul – „si l-am lasat sa zboare, dar tot la mine s-a intors”. Mai are vreo importanta cine este actualul pretendent din carte cand toate personajele de genul masculin poarta stigmatul neincrederii, singura ce este ilustrata drept purificata fiind doar eroina? Cel putin asa a lasat autoarea sa se inteleaga.
Nici nu e de mirare ca scrierile Irinei Binder i-au atras pe anumiti cititori, mai ales persoanele feminine. Da, toata reclama zgomotoasa este din cauza acestui gen de public, compact si destul de numeros, care glorifica aceasta carte, „succesul” datorandu-se, in parte, scrierilor submediocre ale autoarei ce corespund asa-zisei „literaturi de consum”, neavand vreo legatura cu arta si cultura. Sa vorbim un pic despre nisa de public afiliata cartii Fluturi, despre nevoia de manelizare din care se hraneste o parte din societatea de azi. In fiecare an ziarele ne prezinta situatia dezastruoasa de la examenele de bacalaureat, se atrage atentia asupra scaderii dramatice a nivelului de cultura din tara noastra, a promovarii ingrijoratoare a nonvalorilor ce au invadat aproape toate domeniile (fireste ca fiecare generatie isi are elitele si incultii ei). In conditiile precaritatii invatamantului performant, a luat amploare incultura ce a cuprins cu repeziciune pana si beletristica. Scoala ar fi trebuit sa indrume acest public spre adevarata literatura contemporana, cu atat mai rau ca programele culturale de la TV au fost sistate sau diminuate, manelismul fiind propagat cu lejeritate atat prin intermediul unor emisiuni de proasta factura, cat si in revistele ce debordeaza in cancanuri la care un anumit public rezoneaza ca si la cartea Fluturi, o manea in proza. Nu este surprinzator cum au reusit niste scrieri submediocre sa aiba atatea vanzari pe piata in conditiile in care filtrele valorice prezinta fisuri grave prin unele scoli, facultati, mijloace mass-media, edituri, dezvoltandu-se vertiginos si agresiv acele retele de socializare de pe internet formate din cei cu o educatie precara. Cum spuneam, daca n-ar fi existat fanii lipsiti de o cultura solida si daca scara valorilor n-ar fi fost rasturnata, atunci scrierile Irinei Binder nici n-ar fi vazut vreodata lumina tiparului.
In topurile intocmite nu de criticii literari ci de unii distribuitori de carti, cea mai vanduta carte (ceea ce nu inseamna nici pe departe a fi cea mai buna) va fi fiind, din pacate, tot Fluturi. Distribuitorii de carti care se ocupa cu reclama se grabesc sa incadreze aceste scrieri mediocre in categoria literaturii universale, in pofida faptului ca romanul Fluturi este predestinat doar publicului romanesc manelizat, Irina Binder fiind numita exagerat drept scriitoare de renume, in ciuda grafomaniei evidente. Noroc ca mai exista alt public evoluat si carti de certa valoare literara care umbresc cu mult manelismele promovate cu sarg. Paradoxal, in societatea noastra, deschisa generos mijloacelor moderne de informare a maselor largi, s-a ajuns la coexistenta a doua lumi paralele, antagonice: cultura si incultura.
P.S. Pentru a contracara orice incercare a fanilor inraiti ai autoarei de a-mi reprosa ca n-am stiut sa citesc aceasta carte „cu sufletul” (ca si cum ar trebui sa inchidem ochii in fata scrierilor mediocre), precizez ca nu este vorba despre gusturile care nu se discuta, ci am demonstrat deficitul major de valoare literara pe care il are cartea „Fluturi”.
July 20, 2016
Cuvintele acestea se potrivesc perfect vremurilor in care traim, numai in aceste conditii este posibil sa fie promovate asemenea nonvalori sub forma unor carti de literatura.
September 29, 2016
O carte usoara, genul ala accesibil oricui, eventual pentru fetele care isi asteapta printul fermecat si e prima data cand pun mana pe o carte. Irina Binder a reusit sa pacaleasca multe adolescente si oameni care nu au citit prea mult in viata lor, cu acele citate pe care le-au pus multi si multe la descrieri, pe facebook, le-au fotografiat si tot asa. Nu sunt citatele ei. Sunt citatele altora, lucruri spuse de zeci de ori in zeci de carti, nici nu trebuie sa fii prea citit ca sa iti dai seama, daca scrii pe google "citate prietenie" gasesti cam tot ce scrie Irina prin carte. Aceasta ne contureaza o lume in care daca iubitul te insala e pentru ca, saracutul, nu se cunoaste pe sine, iar daca tu il inseli cu fratele sau in propria casa e pentru ca, saracuta de tine, esti doar indragostita. O lume in care prietenele tale isi permit sa ii spuna la masa iubitului tau, in casa lui, cat de nesimtit este el si la ce ora din noapte si-a scos masina din parcare, iar el raspunde cu foarte mult calm. O carte asa, la nivelul oricui, cu clasicele povesti cand te incurajeaza batraneii si vecinii sa fii curajoasa si sa nu renunti la dragostea vietii tale. Nu stiu daca Irina zice ca e inspirata din realitate, cred ca da, inseamna ca a dus o viata foarte penibila, cu scene ca din filmele de comedie esuate.
March 28, 2017
am citit cât am citit, dar intr-un timp ma lua somnul când incercam sa o citesc. pe parcursul lecturii, m-am simtit de parca as fi luat una din cărțile mamei despre increderea în sine sau asa ceva. o pierdere totala de vreme. Si mi-a dat si un blocaj in citit! grozav! *sarcasm*
June 15, 2017
Am rezistat 80 de pagini.. cam mult pentru literatura asta de carton :))
December 20, 2024
Uitându-mă în urmă cu 15 ani nu știu cum am putut citi măcar un paragraf din seria asta.. voiam să fac parte din gașca fetelor cool, de la școală, dar e un dezastru.. am citit mai multe cărți grețos de siropoase și cliseice, în adolescență, dar I.B. cu seria aceasta, e la un alt nivel.
Nu cred că am realizat în momentul citirii lor cât de toxice sunt personajele, cât de prost e scrisă, cât de non-sens sunt dialogurile, dar am recitit de curând câteva pasaje făcând curat în bibliotecă, și nu cred că aduc nici un plus valoare, în special adolescentelor care le citesc..
Nu înțeleg de ce e permis ca anumite fetițe să ajungă să viseze la cai verzi pe pereți și relații toxice tocmai din cauza acestor cărți.
Cu părere de rău, nu vreau să supăr pe nimeni, dar nu, nu trebuie să citim orice doar de dragul cititului…
Nu cred că am realizat în momentul citirii lor cât de toxice sunt personajele, cât de prost e scrisă, cât de non-sens sunt dialogurile, dar am recitit de curând câteva pasaje făcând curat în bibliotecă, și nu cred că aduc nici un plus valoare, în special adolescentelor care le citesc..
Nu înțeleg de ce e permis ca anumite fetițe să ajungă să viseze la cai verzi pe pereți și relații toxice tocmai din cauza acestor cărți.
Cu părere de rău, nu vreau să supăr pe nimeni, dar nu, nu trebuie să citim orice doar de dragul cititului…
February 26, 2019
Este o performanță deosebită să scrie o carte din ce în ce mai slabă de la carte la carte; dar Irina Binder reușește. Nu e o problemă - doar că jocul ăsta de-a confesionalul merge un pic prea departe, și e anost.
Acum, că am citit toți trei fluturi, probabil că o să mă pun să scriu o recenzie mai serioasă pe blog. Ideea e că, deși e o carte proastă, se poate mai rău - măcar nu e o carte pretențioasă.
Acum, că am citit toți trei fluturi, probabil că o să mă pun să scriu o recenzie mai serioasă pe blog. Ideea e că, deși e o carte proastă, se poate mai rău - măcar nu e o carte pretențioasă.
August 2, 2016
Daca primele doua carti mi s-au parut exagerate , asta a fost plictisitoare. Nu s-a intamplat nimic in toata cartea. O lalaiala cu acelasi du-te vino intre Irina, Matei si Robert. Ii dau 3 stele pentru final. Cartea merita 1 stea.
March 23, 2017
Ce sa spun? Recunosc, mi am cam pierdut timpul cu Fluturi 3 . Aceasta Irina, din carte, chiar nu exista! M a plictisit enorm cu bunatatea ei excesiva, ea fiind cea mai cea. Vrajeala ieftina pentru adolescente prostute:)
July 10, 2022
În sfârșit, volumul trei!
În volumul 1, Irina e cu Matei, dar e foarte îndrăgostită de prietenul lui cel mai bun, Robert (care-i e ca un frate lui Matei). Pentru că nu vor să-l rănească pe Matei, nu pot fi împreună, dar au o scenă frumoasă și plină de speranță la finalul volumului.
În volumul 2, Irina e cu Matei, dar e foarte îndrăgostită de prietenul lui cel mai bun, Robert (care-i e ca un frate lui Matei). Pentru că nu vor să-l rănească pe Matei, nu pot fi împreună, dar au o scenă frumoasă și plină de speranță la finalul volumului.
În volumul 3, Irina e cu Matei, dar e foarte îndrăgostită de prietenul lui cel mai bun, Robert (care-i e ca un frate lui Matei). Pentru că nu vor să-l rănească pe Matei, nu pot fi împreună, dar au o scenă frumoasă și plină de speranță la finalul volumului.
Ce evoluție spectaculoasă! De-abia dacă pot ține pasul cu atâtea întorsături de situație! Noroc cu Irina, despre care știm că e o persoană excepțională și bună la suflet - nu ratează nicio ocazie să împrăștie cu înțelepciune. Dacă unii oameni se mai gândesc că ar bea un ceai sau s-ar plimba pe o faleză, Irina e genul care are mereu gânduri mari. Probabil că dacă o întrebi dacă-i e foame, îți spune că ea s-a gândit că sufletul e mereu înfometat de iubire și tânjește după ceea ce doar Dumnezeu poate da, dar acel dar se poate face prin alții - sau ceva de genul, nu știu, inventez, dar așa e mereu. Oh, Irina <3
E o femeie superbă, bună la suflet în orice situații. Când vizitează mormântul tatălui ei și o îngrijitoare e un pic mai indiscretă și mai bolovănoasă în exprimare, Irina se ia în gură cu ea și o face în toate felurile, cu multă compasiune! Iar când o fostă vecină prietenoasă o întreabă ce mai face și de ce se ceartă cu bătrânii din cimitir, Irina face spume la gură și o acuză de furt, de dispreț, de faptul că e cutră. Din nimic, oh, Irina mea, tu poți să vezi răul din ceilalți și să-i scuipi în ochi fără să-ți facă nimeni nimic, fără să te înjure și fără să ai dovezi <3
Sau, ce scenă! Când întâlnește a doua oară în viață două tipe, le întreabă dacă au iubiți. Aflând că da, le spune verde-n față că iubiții lor le văd ca pe niște trofee și că le vor înșela! Omg, ce înțeleaptă e Irina, ce stil, ce minunăție de femeie!
Să nu uităm scena în care întâlnește o verișoară a lui Matei și se uită la ea disprețuitor pentru că e grasă și nu e foarte machiată și aranjată. Oh, ce splendoare de profunzime! Oh, Irina, mai zi <3
Am mai menționat cât o iubește Irina pe fetița lui Matei, Cezara? O iubește atât de mult încât tot nu știm nimic de ea, în afară de faptul că e o fetiță.
Ca de obicei, iubirea dintre Matei și Irina e imposibilă, așa că îi cedează constant și bat pasul pe loc. Irina tot fuge, cauzând dramă și suferință, apoi se întoarce pentru că nu mai poate de iubire. Nu are capacitatea să aleagă o direcție și să meargă în ea până la capăt - așa că de cinci ani de zile ea și haremul ei se tot învârt în cercuri vicioase și își pierd timpul unii altora.
Mă bucur că am încheiat și acest al treilea volum al trilogiei. Mă bucur că am avut ocazia să citesc această serie a Irinei Binder, povestită prin ochii personajului Irina, care e un fel de CEO al fabricii de semnale de alarmă în relații. Pfiu. Am terminat și cu asta.
În volumul 1, Irina e cu Matei, dar e foarte îndrăgostită de prietenul lui cel mai bun, Robert (care-i e ca un frate lui Matei). Pentru că nu vor să-l rănească pe Matei, nu pot fi împreună, dar au o scenă frumoasă și plină de speranță la finalul volumului.
În volumul 2, Irina e cu Matei, dar e foarte îndrăgostită de prietenul lui cel mai bun, Robert (care-i e ca un frate lui Matei). Pentru că nu vor să-l rănească pe Matei, nu pot fi împreună, dar au o scenă frumoasă și plină de speranță la finalul volumului.
În volumul 3, Irina e cu Matei, dar e foarte îndrăgostită de prietenul lui cel mai bun, Robert (care-i e ca un frate lui Matei). Pentru că nu vor să-l rănească pe Matei, nu pot fi împreună, dar au o scenă frumoasă și plină de speranță la finalul volumului.
Ce evoluție spectaculoasă! De-abia dacă pot ține pasul cu atâtea întorsături de situație! Noroc cu Irina, despre care știm că e o persoană excepțională și bună la suflet - nu ratează nicio ocazie să împrăștie cu înțelepciune. Dacă unii oameni se mai gândesc că ar bea un ceai sau s-ar plimba pe o faleză, Irina e genul care are mereu gânduri mari. Probabil că dacă o întrebi dacă-i e foame, îți spune că ea s-a gândit că sufletul e mereu înfometat de iubire și tânjește după ceea ce doar Dumnezeu poate da, dar acel dar se poate face prin alții - sau ceva de genul, nu știu, inventez, dar așa e mereu. Oh, Irina <3
E o femeie superbă, bună la suflet în orice situații. Când vizitează mormântul tatălui ei și o îngrijitoare e un pic mai indiscretă și mai bolovănoasă în exprimare, Irina se ia în gură cu ea și o face în toate felurile, cu multă compasiune! Iar când o fostă vecină prietenoasă o întreabă ce mai face și de ce se ceartă cu bătrânii din cimitir, Irina face spume la gură și o acuză de furt, de dispreț, de faptul că e cutră. Din nimic, oh, Irina mea, tu poți să vezi răul din ceilalți și să-i scuipi în ochi fără să-ți facă nimeni nimic, fără să te înjure și fără să ai dovezi <3
Sau, ce scenă! Când întâlnește a doua oară în viață două tipe, le întreabă dacă au iubiți. Aflând că da, le spune verde-n față că iubiții lor le văd ca pe niște trofee și că le vor înșela! Omg, ce înțeleaptă e Irina, ce stil, ce minunăție de femeie!
Să nu uităm scena în care întâlnește o verișoară a lui Matei și se uită la ea disprețuitor pentru că e grasă și nu e foarte machiată și aranjată. Oh, ce splendoare de profunzime! Oh, Irina, mai zi <3
Am mai menționat cât o iubește Irina pe fetița lui Matei, Cezara? O iubește atât de mult încât tot nu știm nimic de ea, în afară de faptul că e o fetiță.
Ca de obicei, iubirea dintre Matei și Irina e imposibilă, așa că îi cedează constant și bat pasul pe loc. Irina tot fuge, cauzând dramă și suferință, apoi se întoarce pentru că nu mai poate de iubire. Nu are capacitatea să aleagă o direcție și să meargă în ea până la capăt - așa că de cinci ani de zile ea și haremul ei se tot învârt în cercuri vicioase și își pierd timpul unii altora.
Mă bucur că am încheiat și acest al treilea volum al trilogiei. Mă bucur că am avut ocazia să citesc această serie a Irinei Binder, povestită prin ochii personajului Irina, care e un fel de CEO al fabricii de semnale de alarmă în relații. Pfiu. Am terminat și cu asta.
June 20, 2017
A fost pur si simplu ... meah... Foarte puierila si banala.. Doar primul volum merita citit...
May 23, 2022
„Fluturi”
I.B.
Eu am citit un articol dedicat sentimentului de vină, dezamăgirilor și a trecerii de la durere spre vindecare. De aici vine următoarea mea afirmație - dacă vă dezamăgesc cumva, este strict problema dvs, aveți o problemă din copilărie sau traumă care vă face să judecați acțiunile mele.
La rându-mi, eu vreau să judec (recenzez) această carte. Însoțită de trumele și durerile mele, am decis să mă las provocată de cineva, și să citesc operele doamnei Irina Binder.
După cum am menționat anterior, în alte postări, dânsa nu-mi este rudă, prietenă, de aici și sinceritatea mea maximă.
Doar câinele de la poarta vecinei mele, poate, nu a auzit despre această carte, despre controversele legate de ea, despre cele 3 tabere, care s-au format de-alungul anilor.
Iluminații - aka Martorii, cei care o iubesc, o venerează, care o apără peste tot, au răspunsuri la orice întrebare, sfaturi, etc.
Încuiații - aka Muggles, cei care nu vor să citească nici în ruptul capului această operă, și sunt cei mai bravo dintre toți.
Și cei din urmă, plebea, din care fac parte și eu - aka Vrajitorii, oamenii care și-au lăsat urme pe frunte de la facepalmuri. Nebunii care nu înțeleg ce-o fost asta, și de ce unii îi zic operă literară.
O să bag ironie și sarcasm la greu, pentru că îmi este dificil să înțeleg unele gusturi. Dar nu o să mă iau de cititori, ci de carte, personaje, dialoguri, descrieri (sau mai bine zis, lipsa lor), logica evenimentelor (ori lipsa ei), nedorința autoarei de a revizui textul, și repetărileeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee.
M-am gândit zile întregi, pe parcursul întregii lecturi, de unde să încep, ce mă doare cel mai mult, ce mă deranjează, și-mi fugeau gândurile, ochii, pixul protesta, (iar eu bezmetică după pierderea Ei), eu am decis să încep de la începutul fiecărui om - Copilăria și păriții.
1. Irina, așa o chemă pe eroina noastră, crește fără de mamă, abandonată, lipsită de dulceața și grija ei, tatăl încearcă să suplinească asta cu un sistem educațional rupt din lumea spartanilor - curățenie, educație, rigurozitate. Nenea mi-a creat impresia unui despot, nu a unui părinte, și totuși Irina îl adulează, laudă, doar că ceea ce iese din gura ei are o cu totul altă semnificație. Dacă ați citit un pic de psihologie, o să-mi dați dreptate. Am zis și mai devreme- miroase a sindromul Stokcholm de la o poștă! Ce e cu mama până la urmă, eu n-am avut o încheiere clară. Dar de ce să-i pese autoarei despre asta, nu e atât de vajnic până la urmă.
1.a. - doamna Irina Binder, de ce o cheamă pe eroina dvs Irina? Presupun că cei care citesc, de ceva timp, cunosc un detaliu interesant legat de prima operă din viața unui scriitor, că aceasta conține foarte multe detalii din viața personală, poate fi chiar autobiografică. Doar ca simplă curiozitate. Așa simt ei. De aici vine întrebarea mea - De ce Irina?
- Irina de 19 ani, care la un moment dat afirmă că a dormit până acum cu mulți bărbați, și nu se teme să o facă cu altul. Bun exemplu. N-am idee, pe parcursul celor 4 cărți: ce învață ea, ce facultate, de ce se comportă ca o nesimțită și în același timp se lasă manipulată de toți, cum se face că trăiește din aer și dragoste, de unde vin banii sau cum se întreține, cum poate afirma că îl iubește ca o nebună pe unul și în no time să-i cadă tavanul pentru altul. Mă opresc aici cu Irina, pentru moment, mă ia valul...
2. Matei - iubitul nr.1 al Irinei. - mister Edward Cullen + mr. Grey într-un ambalaj, doar ca cei doi nu erau cu luatul la palme.
Deci, Matei este Matei, el apare doar când le convine celor doi iubiți (vă explic mai târziu). Nenea a reuși în câteva minute s-o cucerească pe tânăra Irina. Nu știu ce zic băieții, dar să fiu eu în locul ei, să fac eu asemenea figuri, nu o băgam în seamă deloc. De asemenea, cei doi nu petrec timpul mai ca deloc împreună, nu văd profunzimea acelei relații, de ce fire ea se ține, de ce se vor ei? Alooo, i need an explanation, please! Ăsta apare în peisaj doar când e nevoie de a adăuga un pic de intrigă și stingherire, să zică ceva super-mega-buper „inteligent” și să dispară din nou.
3. Roooobert 😃 - prințul pe cal alb, care este un amestec de Edward Cullen, mr. Grey și Făt-Frumos. Da, ăsta e un pic mai conturat și intersant, cu un ingredient în plus. Robert este fratele lui Matei, copil adoptat. Frate vitreg. Și da, Irina a făcut dragoste cu ambii. Îs frați vitregi, nu-i bai ))). Robert stă la cheremul lui Matei, și prin cumul Irinei. El este valetul casei, cum respiră Matei, așa expiră Robert. I-o aduce pe Irina pe farfurie lui Matei, chiar dacă plânge cu durere că o iubește, și ar face orice pentru ea. L-ați crezut? Mor. Robert face totul ce ar fi trebuit să facă Matei, dar la mințit ei îs frați de sânge!
4. Irina vorbește zilnic cu un necunoscut la telefon. Bun, nu e dialog, e mai mult un monolog, doar ea vorbește, la celălalt capăt este liniște, el ascultă tot ce-i spune ea. Și ea îi spune tot. Despre Matei, Robert, tatăl ei, dorințe, gânduri, plânge, Luminița, toate personajele care pot exista în toată povestea asta needucat de lungă. Nu știu de ce face ea asta, ea nu are idee cu cine vorbește la telefon, cui povestește ea cele mai ascunse momente din viața ei. Mai ține și un jurnal în care scrie toate evenimentele, și colac peste pupăză, cartea este povestită la persoana I, deci de 3 ori repeți tot? mda...
5. Personajele secundare sunt atât de neimportante în această carte, le-aș numi chiar mini-personaje, fără ele cartea ar fi la fel, lipsită de profunzime. Apar și dispar, uneori uitam cine sunt, bine că mi-am făcut notițe. Matei are o fetiță din prima căsătorie. Copila a rămas fără nume până pe la sfârșitul cărții, atât de importantă era! Să știți ce se mai „juca” Matei cu ea, ce legătură minunată, deși autoarea ne zice repetat ce tată bun este subsemnatul. De ce e tată bun? N-am răspuns la această întrebare...
6. Luminița apare doar ca să moară, dar Irina o iubește. dăăăăăăăăăăăăăăă
7. Oli este bunica care îndeplinește poftele, ce fel de carte fără așa un personaj.
8. De-ați spune că este o istorie de dragoste - pardon, eu percep dragostea altfel, pentru mine tortura și sentimetele bazate pe nimic nu înseamnă dragoste. Cum să torturezi tu omul drag 5 ani fără un motiv plauzibil? Ei nu au avut impedimente.
8.a. - Dacă vorbim despre istorie despre personaje care nu există în lumea reală - îs de acord cu voi 100%, și vă zic de ce. Nu există persoane în lume 100% rele sau bune. We are all bad or good in someone's story.
9. Eu mi-am notat, în 4 cărți, 135 de contraziceri de idei sau descrieri. 135 Karl! Cum poate să existe o logică, or unora le place să fie tumăniți de inexactități. Pe mine mă durea capul de la asta.
10. Dialoguri - of. Dialoguri sunt, ele au fost scrise, ele au un sens, unul ascuns de inteligența mea mediocră și butaforică. În viața mea nu am citit dialogurile atât de rapid, zici că am pus pe fast forward. Mă opream doar la descrieri. Pardon, ele erau doar dacă era nevoie de o lacrimă-n plus, să descrie un sentiment, care anterior a mai fost descris o dată, dar cred eu că autoarea a decis că nu e fost foarte explicită, și și-a zis că nu rescrie, dar adaugă! Același sentiment scris cu alte cuvinte.
Sfinte Sisoe, și ce descrieri. Tot Google lacrimogen luat la kilogram, băgat la greu, pentru că asta e problema cea mai mare - cartea nu are greutate, și fără de ele nu s-ar vinde. Ce subliniază un om în carte? Ce apreciază el cel mai mult? - Citatele alea care joacă-n strunele întinse. Șiapa măsâi de citate, îs kilometrice și ocupă pagini, una după alta. Că de ce să descrii tu un drum, ori o casă, sau o imagine per ansamblu, mai bine băgăm încă un citat.
- Știu și înțeleg de ce este iubită cartea asta: nouă ne place să fim mărinimoși, să plângem, suntem mioritici, și dacă oaia nu paște, o plângem, n-o mai dăm la carne. Istoria este atât de evidentă, fiecare emoție sau plâns este explicat atât de detaiat, de unde să mai existe interpretarea propriilor gânduri?! De ce să mai vrei să faci asocieri sau paralele. Analog, în literatura romană - nu are. Cine să mai vrea să ne stoarcă atâtea lacrimi?! Nu se găsește egal în lume pentru talentul și sfințenia copy-past-ului doamnei autoare.
11. Cartea bagă idei preconcepute în cap, așa cum o fac unele mame cu fiicele sau tații cu feciorii săi. Tu trebuie să...! ĂĂĂĂ, vă rog frumos, dacă aveți posibilitatea să evitați această carte, continuați. Nu există nicăieri scris că trebuie să. Fiecare alege și procedează după inimă și cap. dacă ai acceptat să faci ceva, fii bun și continuă, ori încetează dacă nu-ți place. De plâns putem toți.
Ce exemplu este Irina, care comentează la un moment dat că până la 19 ani a dormit cu mulți bărbați, mare treabă dacă o s-o mai facă cu încă unul?! Băi, nu-s ușă de biserică, dar nu știu cum aș răspunde unui copil la întrebarea: ce înseamnă mulți, ori ce număr e mulți? Voi ce ați răspunde?
12. Știți cărțile care te duc în poveste, închizi ochii și vezi locul? da?! Cartea asta nu e așa. Pentru că nu toți știu cum arată Snagovul sau undeva în Germania. „Ele e mari, și nu toți poate”. Google will help you, Irina e ocupată de altceva, să ne mai dea citate și gânduri cu lacrimi de fițe.
Notă? Asemenea cărți trebuie să stea pe un piedestal, sus de tot, unde să nu ajungă mână de om păcătos. Am citit câteva interviuri, și mi s-au lăsat cu impresia că nu sunt demnă de o asemenea creație milenară.
Și dacă e să fac abstracție de toată nesimțirea și nemulțumirea mea, cartea nu are fir narativ coerent, personaje pline, dialog pertinent, descrieri care dau amploare și grandiozitate, ideile par a fi copiate urât din alte cărți scrise de autori contemporani.
Concluzie: slabă? nu. Grasă? nici. Lipsită de valoare nutritiv-emoțională? Da!
Ladies and gentlemen of the grand jury, i rest my case.
p.s. sarcasmul a eliminat părțile unde-mi doream cu tot sufletul meu hain să înjur. pardon.
p.p.s. tanti Irina, Dante vă așteaptă, dacă înțelegeți despre ce vorbesc eu.
p.p.p.s. Fotografie preluată.
p.p.p.p.s.... am vrut să mai scriu câte ceva, dar tastatura protestează și se aprinde.
I.B.
Eu am citit un articol dedicat sentimentului de vină, dezamăgirilor și a trecerii de la durere spre vindecare. De aici vine următoarea mea afirmație - dacă vă dezamăgesc cumva, este strict problema dvs, aveți o problemă din copilărie sau traumă care vă face să judecați acțiunile mele.
La rându-mi, eu vreau să judec (recenzez) această carte. Însoțită de trumele și durerile mele, am decis să mă las provocată de cineva, și să citesc operele doamnei Irina Binder.
După cum am menționat anterior, în alte postări, dânsa nu-mi este rudă, prietenă, de aici și sinceritatea mea maximă.
Doar câinele de la poarta vecinei mele, poate, nu a auzit despre această carte, despre controversele legate de ea, despre cele 3 tabere, care s-au format de-alungul anilor.
Iluminații - aka Martorii, cei care o iubesc, o venerează, care o apără peste tot, au răspunsuri la orice întrebare, sfaturi, etc.
Încuiații - aka Muggles, cei care nu vor să citească nici în ruptul capului această operă, și sunt cei mai bravo dintre toți.
Și cei din urmă, plebea, din care fac parte și eu - aka Vrajitorii, oamenii care și-au lăsat urme pe frunte de la facepalmuri. Nebunii care nu înțeleg ce-o fost asta, și de ce unii îi zic operă literară.
O să bag ironie și sarcasm la greu, pentru că îmi este dificil să înțeleg unele gusturi. Dar nu o să mă iau de cititori, ci de carte, personaje, dialoguri, descrieri (sau mai bine zis, lipsa lor), logica evenimentelor (ori lipsa ei), nedorința autoarei de a revizui textul, și repetărileeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee.
M-am gândit zile întregi, pe parcursul întregii lecturi, de unde să încep, ce mă doare cel mai mult, ce mă deranjează, și-mi fugeau gândurile, ochii, pixul protesta, (iar eu bezmetică după pierderea Ei), eu am decis să încep de la începutul fiecărui om - Copilăria și păriții.
1. Irina, așa o chemă pe eroina noastră, crește fără de mamă, abandonată, lipsită de dulceața și grija ei, tatăl încearcă să suplinească asta cu un sistem educațional rupt din lumea spartanilor - curățenie, educație, rigurozitate. Nenea mi-a creat impresia unui despot, nu a unui părinte, și totuși Irina îl adulează, laudă, doar că ceea ce iese din gura ei are o cu totul altă semnificație. Dacă ați citit un pic de psihologie, o să-mi dați dreptate. Am zis și mai devreme- miroase a sindromul Stokcholm de la o poștă! Ce e cu mama până la urmă, eu n-am avut o încheiere clară. Dar de ce să-i pese autoarei despre asta, nu e atât de vajnic până la urmă.
1.a. - doamna Irina Binder, de ce o cheamă pe eroina dvs Irina? Presupun că cei care citesc, de ceva timp, cunosc un detaliu interesant legat de prima operă din viața unui scriitor, că aceasta conține foarte multe detalii din viața personală, poate fi chiar autobiografică. Doar ca simplă curiozitate. Așa simt ei. De aici vine întrebarea mea - De ce Irina?
- Irina de 19 ani, care la un moment dat afirmă că a dormit până acum cu mulți bărbați, și nu se teme să o facă cu altul. Bun exemplu. N-am idee, pe parcursul celor 4 cărți: ce învață ea, ce facultate, de ce se comportă ca o nesimțită și în același timp se lasă manipulată de toți, cum se face că trăiește din aer și dragoste, de unde vin banii sau cum se întreține, cum poate afirma că îl iubește ca o nebună pe unul și în no time să-i cadă tavanul pentru altul. Mă opresc aici cu Irina, pentru moment, mă ia valul...
2. Matei - iubitul nr.1 al Irinei. - mister Edward Cullen + mr. Grey într-un ambalaj, doar ca cei doi nu erau cu luatul la palme.
Deci, Matei este Matei, el apare doar când le convine celor doi iubiți (vă explic mai târziu). Nenea a reuși în câteva minute s-o cucerească pe tânăra Irina. Nu știu ce zic băieții, dar să fiu eu în locul ei, să fac eu asemenea figuri, nu o băgam în seamă deloc. De asemenea, cei doi nu petrec timpul mai ca deloc împreună, nu văd profunzimea acelei relații, de ce fire ea se ține, de ce se vor ei? Alooo, i need an explanation, please! Ăsta apare în peisaj doar când e nevoie de a adăuga un pic de intrigă și stingherire, să zică ceva super-mega-buper „inteligent” și să dispară din nou.
3. Roooobert 😃 - prințul pe cal alb, care este un amestec de Edward Cullen, mr. Grey și Făt-Frumos. Da, ăsta e un pic mai conturat și intersant, cu un ingredient în plus. Robert este fratele lui Matei, copil adoptat. Frate vitreg. Și da, Irina a făcut dragoste cu ambii. Îs frați vitregi, nu-i bai ))). Robert stă la cheremul lui Matei, și prin cumul Irinei. El este valetul casei, cum respiră Matei, așa expiră Robert. I-o aduce pe Irina pe farfurie lui Matei, chiar dacă plânge cu durere că o iubește, și ar face orice pentru ea. L-ați crezut? Mor. Robert face totul ce ar fi trebuit să facă Matei, dar la mințit ei îs frați de sânge!
4. Irina vorbește zilnic cu un necunoscut la telefon. Bun, nu e dialog, e mai mult un monolog, doar ea vorbește, la celălalt capăt este liniște, el ascultă tot ce-i spune ea. Și ea îi spune tot. Despre Matei, Robert, tatăl ei, dorințe, gânduri, plânge, Luminița, toate personajele care pot exista în toată povestea asta needucat de lungă. Nu știu de ce face ea asta, ea nu are idee cu cine vorbește la telefon, cui povestește ea cele mai ascunse momente din viața ei. Mai ține și un jurnal în care scrie toate evenimentele, și colac peste pupăză, cartea este povestită la persoana I, deci de 3 ori repeți tot? mda...
5. Personajele secundare sunt atât de neimportante în această carte, le-aș numi chiar mini-personaje, fără ele cartea ar fi la fel, lipsită de profunzime. Apar și dispar, uneori uitam cine sunt, bine că mi-am făcut notițe. Matei are o fetiță din prima căsătorie. Copila a rămas fără nume până pe la sfârșitul cărții, atât de importantă era! Să știți ce se mai „juca” Matei cu ea, ce legătură minunată, deși autoarea ne zice repetat ce tată bun este subsemnatul. De ce e tată bun? N-am răspuns la această întrebare...
6. Luminița apare doar ca să moară, dar Irina o iubește. dăăăăăăăăăăăăăăă
7. Oli este bunica care îndeplinește poftele, ce fel de carte fără așa un personaj.
8. De-ați spune că este o istorie de dragoste - pardon, eu percep dragostea altfel, pentru mine tortura și sentimetele bazate pe nimic nu înseamnă dragoste. Cum să torturezi tu omul drag 5 ani fără un motiv plauzibil? Ei nu au avut impedimente.
8.a. - Dacă vorbim despre istorie despre personaje care nu există în lumea reală - îs de acord cu voi 100%, și vă zic de ce. Nu există persoane în lume 100% rele sau bune. We are all bad or good in someone's story.
9. Eu mi-am notat, în 4 cărți, 135 de contraziceri de idei sau descrieri. 135 Karl! Cum poate să existe o logică, or unora le place să fie tumăniți de inexactități. Pe mine mă durea capul de la asta.
10. Dialoguri - of. Dialoguri sunt, ele au fost scrise, ele au un sens, unul ascuns de inteligența mea mediocră și butaforică. În viața mea nu am citit dialogurile atât de rapid, zici că am pus pe fast forward. Mă opream doar la descrieri. Pardon, ele erau doar dacă era nevoie de o lacrimă-n plus, să descrie un sentiment, care anterior a mai fost descris o dată, dar cred eu că autoarea a decis că nu e fost foarte explicită, și și-a zis că nu rescrie, dar adaugă! Același sentiment scris cu alte cuvinte.
Sfinte Sisoe, și ce descrieri. Tot Google lacrimogen luat la kilogram, băgat la greu, pentru că asta e problema cea mai mare - cartea nu are greutate, și fără de ele nu s-ar vinde. Ce subliniază un om în carte? Ce apreciază el cel mai mult? - Citatele alea care joacă-n strunele întinse. Șiapa măsâi de citate, îs kilometrice și ocupă pagini, una după alta. Că de ce să descrii tu un drum, ori o casă, sau o imagine per ansamblu, mai bine băgăm încă un citat.
- Știu și înțeleg de ce este iubită cartea asta: nouă ne place să fim mărinimoși, să plângem, suntem mioritici, și dacă oaia nu paște, o plângem, n-o mai dăm la carne. Istoria este atât de evidentă, fiecare emoție sau plâns este explicat atât de detaiat, de unde să mai existe interpretarea propriilor gânduri?! De ce să mai vrei să faci asocieri sau paralele. Analog, în literatura romană - nu are. Cine să mai vrea să ne stoarcă atâtea lacrimi?! Nu se găsește egal în lume pentru talentul și sfințenia copy-past-ului doamnei autoare.
11. Cartea bagă idei preconcepute în cap, așa cum o fac unele mame cu fiicele sau tații cu feciorii săi. Tu trebuie să...! ĂĂĂĂ, vă rog frumos, dacă aveți posibilitatea să evitați această carte, continuați. Nu există nicăieri scris că trebuie să. Fiecare alege și procedează după inimă și cap. dacă ai acceptat să faci ceva, fii bun și continuă, ori încetează dacă nu-ți place. De plâns putem toți.
Ce exemplu este Irina, care comentează la un moment dat că până la 19 ani a dormit cu mulți bărbați, mare treabă dacă o s-o mai facă cu încă unul?! Băi, nu-s ușă de biserică, dar nu știu cum aș răspunde unui copil la întrebarea: ce înseamnă mulți, ori ce număr e mulți? Voi ce ați răspunde?
12. Știți cărțile care te duc în poveste, închizi ochii și vezi locul? da?! Cartea asta nu e așa. Pentru că nu toți știu cum arată Snagovul sau undeva în Germania. „Ele e mari, și nu toți poate”. Google will help you, Irina e ocupată de altceva, să ne mai dea citate și gânduri cu lacrimi de fițe.
Notă? Asemenea cărți trebuie să stea pe un piedestal, sus de tot, unde să nu ajungă mână de om păcătos. Am citit câteva interviuri, și mi s-au lăsat cu impresia că nu sunt demnă de o asemenea creație milenară.
Și dacă e să fac abstracție de toată nesimțirea și nemulțumirea mea, cartea nu are fir narativ coerent, personaje pline, dialog pertinent, descrieri care dau amploare și grandiozitate, ideile par a fi copiate urât din alte cărți scrise de autori contemporani.
Concluzie: slabă? nu. Grasă? nici. Lipsită de valoare nutritiv-emoțională? Da!
Ladies and gentlemen of the grand jury, i rest my case.
p.s. sarcasmul a eliminat părțile unde-mi doream cu tot sufletul meu hain să înjur. pardon.
p.p.s. tanti Irina, Dante vă așteaptă, dacă înțelegeți despre ce vorbesc eu.
p.p.p.s. Fotografie preluată.
p.p.p.p.s.... am vrut să mai scriu câte ceva, dar tastatura protestează și se aprinde.
April 21, 2019
Aceaste cărți nu sunt scrise intr-un mod corect literar și este adevarat ca nu își va avea niciodata locul in literatura clasica, nu se va studia niciodata in scoli și poate peste multi ani va fi uitată.
Totuși, din aceasta serie poți învața multe lucruri. Nu din acțiune sau citatele spuse de alții cu mult timp înaintea autoarei, ci din esența cartilor in general. I-am acordat 5 stele deoarece am realizat ca trebuie sa îmi petrec mai mult timp cu parintii mei, cât mai sunt in viața, ca eleganta, simplitatea și buna purtare va ieși mereu in evidentă și ca nu trebuie sa facem ceea ce e corect, ci ceea ce simțim. Sa nu lasam pe mâine lucrurile ce pot fi făcute azi, sa prețuim fiecare secunda din viața etc.
Totuși, din aceasta serie poți învața multe lucruri. Nu din acțiune sau citatele spuse de alții cu mult timp înaintea autoarei, ci din esența cartilor in general. I-am acordat 5 stele deoarece am realizat ca trebuie sa îmi petrec mai mult timp cu parintii mei, cât mai sunt in viața, ca eleganta, simplitatea și buna purtare va ieși mereu in evidentă și ca nu trebuie sa facem ceea ce e corect, ci ceea ce simțim. Sa nu lasam pe mâine lucrurile ce pot fi făcute azi, sa prețuim fiecare secunda din viața etc.
November 23, 2016
Multi zic ca e o carte proasta si si-au pierdut timpul cu ea. Eu spun ca e o lectura usoara si plina de intamplari din care putem invata. Cateodata lectiile cele mai importante vin din locurile unde le astepti mai putin. Nu ne costa nimic sa le luam doar pe cele ce ni se potrivesc. Din orice!
September 8, 2016
Toate volumele Fluturi inspira bunatate! Cu cat parcurgi cartile mai mult cu atat descoperi cat de buni pot fi oamenii, cum iti poti face prieteni oricand, cum poti fi sincer cu tine si cu ceilalti, cum poti gasi oamenii buni tocmai unde nu te astepti, cum poti prin lucruri mici si simple sa ii faci pe altii fericiti si astfel fiind si tu fericit, cum pur si simplu poti fi bun fara a astepta ceva in schimb. Chiar daca pe alocuri pare a fi o telenovela, e una actuala. si Si pana la urma, nu viata fiecaruia poate fi o telenovela? Nu m-a interesat sa gasesc o carte cu valoare literala, cu limbaj fastuos care sa complice transmiterea povestii. Pana la urma citim carti pentru povestile ce le spun si nu pentru nu stiu ce substanta literala. Povestea din Fluturi a meritat tot timpul acordat. Te pune pe ganduri la cat de bun esti tu si cum esti printre ceilalti oameni. Pentru ca pana la urma asta inspira Fluturi, sa fi bun cu ceilalti indiferent de ce iti ofera ei si asa te vei simti mai bine.
May 14, 2017
Am primit cele 3 volume cadou de ziua mea și chiar îmi doream să citesc ceva ce să îmi reamintească de țară, de cum e pe la noi.
Regret enorm că m-am lăsat influențată de faptul că este un Bestseller în România, însă am o singură regulă când vine vorba despre cărți. Nu renunț până nu o citesc pe toată. Uite așa m-am pricopsit cu 3 cărți scrise parcă într-o manieră puerilă, plină de greșeli gramaticale, de exprimare sau de redactare.
Povestea și personajele sunt sub orice critică. Nu vreau să merg mai departe cu critica, deoarece nu îmi place să critic cărțile. Le iubesc prea mult ... însă pe tot parcursul lecturării, aveam impresia că îmi insultă inteligența acest "Bestseller".
Regret enorm că m-am lăsat influențată de faptul că este un Bestseller în România, însă am o singură regulă când vine vorba despre cărți. Nu renunț până nu o citesc pe toată. Uite așa m-am pricopsit cu 3 cărți scrise parcă într-o manieră puerilă, plină de greșeli gramaticale, de exprimare sau de redactare.
Povestea și personajele sunt sub orice critică. Nu vreau să merg mai departe cu critica, deoarece nu îmi place să critic cărțile. Le iubesc prea mult ... însă pe tot parcursul lecturării, aveam impresia că îmi insultă inteligența acest "Bestseller".
January 29, 2018
45. După 45 de pagini m-am ridicat din pat și am strigat cu voce tare “GATA, RENUNȚ!”
45 de pagini care mi-au uscat creierul, fie el poate mic și firav.
Sunt absolut uimita cum a reușit sa fie publicată o așa adunătura de cuvinte aruncate laolaltă cel mai probabil de o persona sașie și cu o evidentă dizabilitate lingvistica și literară.
P.S. Am citit adunături de metafore mai bine structurate și in anunțurile din ziar.
45 de pagini care mi-au uscat creierul, fie el poate mic și firav.
Sunt absolut uimita cum a reușit sa fie publicată o așa adunătura de cuvinte aruncate laolaltă cel mai probabil de o persona sașie și cu o evidentă dizabilitate lingvistica și literară.
P.S. Am citit adunături de metafore mai bine structurate și in anunțurile din ziar.
April 18, 2022
"- Te iubesc, înțelegi?
- Până când?
- Până la sfârşit. Şi după aceea."
"Când ai sufletul plin de cineva, nu mai este loc pentru altcineva, i-am spus. Trebuie să aştept ca sufletul meu să se elibereze de acela pe care-l iubesc, să-l lase să plece."
"Eu mă întreb dacă un om poate iubi cu adevărat două per soane, a intervenit Robert.
Ştiam că face aluzie la mine.
Nu poate. Doar crede că iubeşte două persoane, fiindcă e confuz.
-Asta o spui tot dintr-o experiență proprie? m-a întrebat Robert.
- Da.
- Şi cum îți dai seama pe care dintre cei doi îl iubeşti de fapt? a continuat Robert, cu curajul lui specific de a se lansa în discuții cu subînțeles.
- Îți dai seama pe care-l iubeşti atunci când simți că pe unul dintre ei îl înşeli. Nu vei simți niciodată că-i înşeli pe amândoi, ci doar pe unul dintre ei, am spus serioasă.
- Şi tu pe care dintre cei doi ai simțit că-l înşeli?
- Pe cel cu care-l înşelam pe celălalt, am răspuns zâmbind.
- Stai, că sunt în ceață. Pe care simțeai că-l înşeli? a întrebat
Simona.
- Pe cel pe care-l iubeam cu adevărat. -
- Da, dar care dintre ei?
- Pe celălalt."
"- Tu să nu-mi vorbeşti mie despre viața reală, de parcă ai - avea habar ce înseamnă! Fiindcă nu ai! am izbucnit, pe un ton foarte aspru. Viața reală nu este despre vile frumoase ca a ta, nici despre cei ca tine, care au totul și a căror singură grijă este să-i depăşească pe cei care au maşini mai tari şi femei mai multe. Viața reală este despre oameni care muncesc din greu pentru existență, aşa cum sunt şi angajații tăi, care lucrează în călduri insuportabile şi care, de multe ori, n-au nici măcar o sticlă cu apă. Este despre părinți care fac sacrificii enorme pentru a-şi creşte copii şi pentru a-i face oa meni. Este despre mame care renunță şi care se neglijează pentru a le dărui totul copiilor lor, mame care poartă aceeaşi pereche de pantofi până se rup şi care se simt vinovate dacă-şi permit, foarte rar, câte un mic răsfăţ. Este despre oameni care aşteaptă ani de zile pentru a-şi împlini un vis banal şi despre oameni care nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Este despre copii care plâng pe ascuns pentru că părinții lor n-au bani să-i trimită în tabere. Este despre bătrâni care economisesc banii ca să aibă cu ce să fie înmormântați. Este despre oameni nedreptățiți în favoarea celor ca tine, care au bani şi influență. Este despre griji reale, despre muncă, aşteptări, sacrificii şi renunțări. Aşadar, nu-mi vorbi tu despre viață ca şi cum ai avea habar, fiindcă nu ai. Tu eşti doar un copil râzgâiat care a primit totul pe tavă şi care nu cunoaşte valoarea lucrurilor, a vieții şi cu atât mai puțin a oamenilor!"
"- Cum vezi tu femeia ideală, Matei?
– O femeie ca tine, care să-şi cunoască prețul.
- Poate ai vrut să spui o femeie care să-şi cunoască valoarea, fiindcă prețul şi-l cunosc alea pe care le plătești tu. Este o mare diferență între preț şi valoare. Preț au mărfurile, dar nu toate mărfurile care au pret au neapărat şi valoare.
-Nici măcar un compliment nu mai ești capabilă să primeşti.
- Aia a fost o insultă, nu un compliment.
- Am eu o problemă? a întrebat Matei auditoriul, care asista plictisit la discuția noastră.
- Nu, Matei, am zis. Tu eşti perfect, aşa cum ți s-a spus toată viața de către toată lumea. Tu eşti cel mai bun, tu meriți totul și nu ai nicio îndatorire. Ti se cuvine totul aşa, pur şi simplu, pentru că ai onorat universul cu prezența ta în lumea asta. Tu ai dreptul să faci ce vrei cu oamenii, să-i foloseşti ca pe nişte bunuri ale tale, să le impui cum să trăiască, ce să gândească, ce să simtă..."
"- Hai să îți spun o povestioară drăguță, i-am zis. Într-o zi. preşedintele Roosevelt şi soţia sa, Eleanor, s-au dus să ia masa în tr-un restaurant renumit. După ce au ajuns, patronul restaurantu lui le-a spus gărzilor de corp ale preşedintelui că trebuie neapărat să vorbească cu Prima Doamnă. Aceştia i-au transmis mesajul, iar ea a acceptat când a aflat numele celui care dorea să-i vorbească. „Cine era domnul?", a întrebat-o preşedintele Roosevelt când Prima Doamnă s-a întors la masă. ,,Era patronul acestui restaurant. Înainte să te cunosc pe tine, a fost iubitul meu", a răspuns Prima Doamnă. Presedintele Roosevelt a zâmbit şi, după ce a rămas puțin pe gân duri, i-a spus soției sale: „Vezi, draga mea, dacă n-ai fi fost cu mine, poate că azi ai fi fost soția acestui om şi ai fi condus acest restaurant frumos." Prima Doamnă i-a răspuns zâmbind: „Nu, dragul meu, dacă aş fi fost soția lui, acum el ar fi fost Preşedintele Americii.
- Ce tare! a exclamat Eliza încântată.
- Are un mesaj pe care Matei nu-l va înțelege niciodată, am adăugat.
-Fă-mă Presedintele României dacă eşti tare!
-Eu aş fi tare, dar n-am cu cine. Nu pot fi tare pentru amândoi. Matei şi-a luat din nou ziarul și a început să citească preocupat.
- Şi când te gândeşti câte femei şi-ar dori să fie în locul tău! a comentat Simona.
- Pentru că ele îşi imaginează că unui bărbat îi ajung banii, poziția socială şi un fizic atrăgător ca să fie prințul din poveşti.
- Ipocrite mai sunt femeile. Toate visați să deveniți prințese şi sunteți disperate după prinți, a bombănit Matei fără să-şi ridice privirea de pe ziar.
- Doar Cenuşăresele au nevoie de prinți ca să ajungă prințese. Unele ne naştem prințese, am replicat râzând.
- Şah mat! i-a spus Simona lui Matei, lovindu-i ziarul."
"- Să ştii că, înainte să mă îmbrac aşa cum mă îmbrac acum, eram în extrema cealaltă. Purtam fuste cât mai scurte, jeanşi foarte scurti şi decolteuri foarte adânci. Aveam senzația că numai aşa îmi pot evidenția feminitatea şi frumusețea. Credeam că sunt sexy şi la modă, însă eram doar vulgară.
- Si ce te-a făcut să te schimbi? - Domnul profesor Horațiu.
-Cum te-a convins să renunți la a te vinde vizual?
Zâmbea.
- Am mers într-o zi la el îmbrăcată cu o pereche de panta loni scurți din jeans şi cu nişte cizme din piele întoarsă lungi, peste genunchi. Se luaseră nişte băieți de mine, m-au hărțuit puțin, unul a îndrăznit chiar să må pupe. Când am ajuns la domnul profesor eram nervoasă şi frustrată şi i-am spus ca bărbații nu-s capabili să vadă la o femeie decât sânii şi picioarele. Eram supărată şi pentru că un băiat de care îmi plăcea îmi făcuse avansuri sexuale, cu toate că eu mă aşteptam la ceva romantic. In ziua aceea, domnul profesor mi-a spus că bărbații văd ceea ce vreau eu să le arăt. Că, atâta timp cât eu le arăt doar sânii şi picioarele, n-ar trebui să fiu supărată că ei nu văd şi altceva.
- Avea dreptate.
- Avea. Pe moment mi s-a părut că are o mentalitate de bă trân învechit, dar atât de frumos mi-a explicat punctul lui de ve dere, încât în ziua aceea am aruncat toate hainele care-mi scoteau în evidenţă formele. Felul delicat şi elegant în care mi-a spus că eu n-am nevoie să-mi arăt trupul pentru a-mi evidenția frumuseţea, feminitatea şi senzualitatea a avut un impact puternic asupra mea. De atunci mi-am cumpărat haine total diferite.
-Avea multă dreptate. Să ştii că pe mine nu mă atrag deloc femeile care umblă decoltate de parcă ar vrea să-ți scoată ochii cu nurii lor. Apreciez nişte sâni frumoși şi nişte picioare frumoase, dar arătate cu eleganţă şi discreție, dacă pot spune aşa, nu ostentativ."
"- Meriti mereu să fiu bună cu tine, Matei. Bunătatea nu e condiționată de bunătatea celorlalti. Eşti bun pentru că eşti bun, nu pentru că lumea se poartă cum vrei."
"M-ai învățat că pot face şi eu greşeli pe care le condamn vehement la alții. M-ai invățat că unii oameni nu greşesc pentru că sunt răi, ci pentru că sunt slabi. M-ai învățat că până şi cel mai puternic şi mai bogat om poate fi vulnerabil şi sărac în interiorul lui."
"- Nu uita că îți va veni, negreşit, rândul să te re vansezipentru tot binele primit în viată. Să nu fii ignorantă atunci, să nu pierzi ocazia de a face un bine celor care au fost buni cu tine.
- Şi dacă îmi va veni rândul să răsplătesc şi răul pe care l-am primit, ce să fac?
- Să rămâi datoare pentru totdeauna."
- Până când?
- Până la sfârşit. Şi după aceea."
"Când ai sufletul plin de cineva, nu mai este loc pentru altcineva, i-am spus. Trebuie să aştept ca sufletul meu să se elibereze de acela pe care-l iubesc, să-l lase să plece."
"Eu mă întreb dacă un om poate iubi cu adevărat două per soane, a intervenit Robert.
Ştiam că face aluzie la mine.
Nu poate. Doar crede că iubeşte două persoane, fiindcă e confuz.
-Asta o spui tot dintr-o experiență proprie? m-a întrebat Robert.
- Da.
- Şi cum îți dai seama pe care dintre cei doi îl iubeşti de fapt? a continuat Robert, cu curajul lui specific de a se lansa în discuții cu subînțeles.
- Îți dai seama pe care-l iubeşti atunci când simți că pe unul dintre ei îl înşeli. Nu vei simți niciodată că-i înşeli pe amândoi, ci doar pe unul dintre ei, am spus serioasă.
- Şi tu pe care dintre cei doi ai simțit că-l înşeli?
- Pe cel cu care-l înşelam pe celălalt, am răspuns zâmbind.
- Stai, că sunt în ceață. Pe care simțeai că-l înşeli? a întrebat
Simona.
- Pe cel pe care-l iubeam cu adevărat. -
- Da, dar care dintre ei?
- Pe celălalt."
"- Tu să nu-mi vorbeşti mie despre viața reală, de parcă ai - avea habar ce înseamnă! Fiindcă nu ai! am izbucnit, pe un ton foarte aspru. Viața reală nu este despre vile frumoase ca a ta, nici despre cei ca tine, care au totul și a căror singură grijă este să-i depăşească pe cei care au maşini mai tari şi femei mai multe. Viața reală este despre oameni care muncesc din greu pentru existență, aşa cum sunt şi angajații tăi, care lucrează în călduri insuportabile şi care, de multe ori, n-au nici măcar o sticlă cu apă. Este despre părinți care fac sacrificii enorme pentru a-şi creşte copii şi pentru a-i face oa meni. Este despre mame care renunță şi care se neglijează pentru a le dărui totul copiilor lor, mame care poartă aceeaşi pereche de pantofi până se rup şi care se simt vinovate dacă-şi permit, foarte rar, câte un mic răsfăţ. Este despre oameni care aşteaptă ani de zile pentru a-şi împlini un vis banal şi despre oameni care nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Este despre copii care plâng pe ascuns pentru că părinții lor n-au bani să-i trimită în tabere. Este despre bătrâni care economisesc banii ca să aibă cu ce să fie înmormântați. Este despre oameni nedreptățiți în favoarea celor ca tine, care au bani şi influență. Este despre griji reale, despre muncă, aşteptări, sacrificii şi renunțări. Aşadar, nu-mi vorbi tu despre viață ca şi cum ai avea habar, fiindcă nu ai. Tu eşti doar un copil râzgâiat care a primit totul pe tavă şi care nu cunoaşte valoarea lucrurilor, a vieții şi cu atât mai puțin a oamenilor!"
"- Cum vezi tu femeia ideală, Matei?
– O femeie ca tine, care să-şi cunoască prețul.
- Poate ai vrut să spui o femeie care să-şi cunoască valoarea, fiindcă prețul şi-l cunosc alea pe care le plătești tu. Este o mare diferență între preț şi valoare. Preț au mărfurile, dar nu toate mărfurile care au pret au neapărat şi valoare.
-Nici măcar un compliment nu mai ești capabilă să primeşti.
- Aia a fost o insultă, nu un compliment.
- Am eu o problemă? a întrebat Matei auditoriul, care asista plictisit la discuția noastră.
- Nu, Matei, am zis. Tu eşti perfect, aşa cum ți s-a spus toată viața de către toată lumea. Tu eşti cel mai bun, tu meriți totul și nu ai nicio îndatorire. Ti se cuvine totul aşa, pur şi simplu, pentru că ai onorat universul cu prezența ta în lumea asta. Tu ai dreptul să faci ce vrei cu oamenii, să-i foloseşti ca pe nişte bunuri ale tale, să le impui cum să trăiască, ce să gândească, ce să simtă..."
"- Hai să îți spun o povestioară drăguță, i-am zis. Într-o zi. preşedintele Roosevelt şi soţia sa, Eleanor, s-au dus să ia masa în tr-un restaurant renumit. După ce au ajuns, patronul restaurantu lui le-a spus gărzilor de corp ale preşedintelui că trebuie neapărat să vorbească cu Prima Doamnă. Aceştia i-au transmis mesajul, iar ea a acceptat când a aflat numele celui care dorea să-i vorbească. „Cine era domnul?", a întrebat-o preşedintele Roosevelt când Prima Doamnă s-a întors la masă. ,,Era patronul acestui restaurant. Înainte să te cunosc pe tine, a fost iubitul meu", a răspuns Prima Doamnă. Presedintele Roosevelt a zâmbit şi, după ce a rămas puțin pe gân duri, i-a spus soției sale: „Vezi, draga mea, dacă n-ai fi fost cu mine, poate că azi ai fi fost soția acestui om şi ai fi condus acest restaurant frumos." Prima Doamnă i-a răspuns zâmbind: „Nu, dragul meu, dacă aş fi fost soția lui, acum el ar fi fost Preşedintele Americii.
- Ce tare! a exclamat Eliza încântată.
- Are un mesaj pe care Matei nu-l va înțelege niciodată, am adăugat.
-Fă-mă Presedintele României dacă eşti tare!
-Eu aş fi tare, dar n-am cu cine. Nu pot fi tare pentru amândoi. Matei şi-a luat din nou ziarul și a început să citească preocupat.
- Şi când te gândeşti câte femei şi-ar dori să fie în locul tău! a comentat Simona.
- Pentru că ele îşi imaginează că unui bărbat îi ajung banii, poziția socială şi un fizic atrăgător ca să fie prințul din poveşti.
- Ipocrite mai sunt femeile. Toate visați să deveniți prințese şi sunteți disperate după prinți, a bombănit Matei fără să-şi ridice privirea de pe ziar.
- Doar Cenuşăresele au nevoie de prinți ca să ajungă prințese. Unele ne naştem prințese, am replicat râzând.
- Şah mat! i-a spus Simona lui Matei, lovindu-i ziarul."
"- Să ştii că, înainte să mă îmbrac aşa cum mă îmbrac acum, eram în extrema cealaltă. Purtam fuste cât mai scurte, jeanşi foarte scurti şi decolteuri foarte adânci. Aveam senzația că numai aşa îmi pot evidenția feminitatea şi frumusețea. Credeam că sunt sexy şi la modă, însă eram doar vulgară.
- Si ce te-a făcut să te schimbi? - Domnul profesor Horațiu.
-Cum te-a convins să renunți la a te vinde vizual?
Zâmbea.
- Am mers într-o zi la el îmbrăcată cu o pereche de panta loni scurți din jeans şi cu nişte cizme din piele întoarsă lungi, peste genunchi. Se luaseră nişte băieți de mine, m-au hărțuit puțin, unul a îndrăznit chiar să må pupe. Când am ajuns la domnul profesor eram nervoasă şi frustrată şi i-am spus ca bărbații nu-s capabili să vadă la o femeie decât sânii şi picioarele. Eram supărată şi pentru că un băiat de care îmi plăcea îmi făcuse avansuri sexuale, cu toate că eu mă aşteptam la ceva romantic. In ziua aceea, domnul profesor mi-a spus că bărbații văd ceea ce vreau eu să le arăt. Că, atâta timp cât eu le arăt doar sânii şi picioarele, n-ar trebui să fiu supărată că ei nu văd şi altceva.
- Avea dreptate.
- Avea. Pe moment mi s-a părut că are o mentalitate de bă trân învechit, dar atât de frumos mi-a explicat punctul lui de ve dere, încât în ziua aceea am aruncat toate hainele care-mi scoteau în evidenţă formele. Felul delicat şi elegant în care mi-a spus că eu n-am nevoie să-mi arăt trupul pentru a-mi evidenția frumuseţea, feminitatea şi senzualitatea a avut un impact puternic asupra mea. De atunci mi-am cumpărat haine total diferite.
-Avea multă dreptate. Să ştii că pe mine nu mă atrag deloc femeile care umblă decoltate de parcă ar vrea să-ți scoată ochii cu nurii lor. Apreciez nişte sâni frumoși şi nişte picioare frumoase, dar arătate cu eleganţă şi discreție, dacă pot spune aşa, nu ostentativ."
"- Meriti mereu să fiu bună cu tine, Matei. Bunătatea nu e condiționată de bunătatea celorlalti. Eşti bun pentru că eşti bun, nu pentru că lumea se poartă cum vrei."
"M-ai învățat că pot face şi eu greşeli pe care le condamn vehement la alții. M-ai invățat că unii oameni nu greşesc pentru că sunt răi, ci pentru că sunt slabi. M-ai învățat că până şi cel mai puternic şi mai bogat om poate fi vulnerabil şi sărac în interiorul lui."
"- Nu uita că îți va veni, negreşit, rândul să te re vansezipentru tot binele primit în viată. Să nu fii ignorantă atunci, să nu pierzi ocazia de a face un bine celor care au fost buni cu tine.
- Şi dacă îmi va veni rândul să răsplătesc şi răul pe care l-am primit, ce să fac?
- Să rămâi datoare pentru totdeauna."
November 24, 2016
O scriere de calitate indoielnica. Trilogia "Fluturi" fie o iubesti, fie o dezgusti. Descrierile sunt foarte generale, se folosesc excesiv de mult adjective si sinonime insirate unele dupa altele de iti lasa senzatia ca povestitorul a stat cu dictionarul de sinonime langa el. Este atat de previzibila fiecare redare, incat lasa senzatia ca unele sintagme, propozitii, prezentari le-am mai citit undeva. Inceputul este unul promitator, dar pe parcurs intervine starea de plictis, pentru ca stii deja ce se va intampla. Dialogurile sunt scurte, foarte anoste, sarace in exprimare, lipsite de sensibilitate, limbajul folosit este de asemenea foarte limitat. Ai senzatia ca citesti jurnalul unei adolescente. Pentru cititorii/cititoarele care apara cu indarjire sentimentele profunde si sincere ale Irinei pentru faptul ca si-a exprimat pe hartie viata intima, tineti cont de faptul ca vorbim in cazul de fata despre un roman psihologic de tip subiectiv, al carui povestitor (identificat cu personajul principal) face naratiunea la persoana I singular, drept urmare, primim informatia doar din punctul de vedere al personajului narator, celelalte personaje nu primesc dreptul de a descrie evenimentele. Adica pe scurt, punctul de vedere al personajului narator (Irina), face ca cititorul sa cunoasca despre celelalte personaje ale romanului atat cat stie si personajului narator. Pentru cunoscatori, este aceeasi metoda de povestire + tip de narator ca in opera lui Camil Petrescu "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Atentie, nu comparam autorii Camil Petrescu si Irina Blinder, romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" cu romanul "Fluturi". Nu mi-a placut deloc "Fluturi", nu este genul meu de literatura. Se observa lejer faptul ca a fost scrisa la repezeala, unele personaje se ratacesc pe drum, cine stie unde... (vezi scenele cu apelurile primite de la asa-zisul admirator anonim, scena cu domnul profesor ramas in grija Irinei, etc). Se doreste o nota de mister, un amalgam de sentimente, iar rezultatul final (ma repet in incheiere) fie iti place, fie nu.
November 22, 2016
Macar a contribuit la experienta personala de cititor.
January 14, 2018
300 de pagini de miorlaieli pe care le cunosteam din volumele 1 si 2. Cartea bate pasul pe loc inutil si plictisitor. I-am dat 2 stele pentru sfarsit.
May 22, 2017
Povestea în sine nu îmi place deloc. "Prințul" Matei pare a fi un țăran plin de bani, care e fascinat de viața lui și se comportă ca un dictator. Cavalerul" Robert ba este perfecțiunea bărbătească întruchipată, ba este prezentat cu un bărbat incapabil să îl înfrunte pe prinț închinându-se astfel supremației lui asupra lumii lor. Totuși merită 3 steluțe. Irina reușește să ne transmită o gândire ieșită din comun, abordează viața așa cum ar trebui să facem cu toții. Te trezește la realitate, te scoate din egoism și îți deschide inima. Dar! Nici ea nu este capabilă să trăiască după "regulile" ei de viață. Pe la urma urmei, cu toții suntem oameni muritori, care greșim și iar greșim. Acele puține fraze sunt valoroase, care conțin adevărul ascuns printre cuvintele spuse de inima ei. Și cam atât! Este scris haotic, schimbă stilurile de exprimare, schimbă "măștile". De la zâna cea bună la curvă, de la femeia perfectă la o proastă care nu acceptă lumea bogătașilor și nu vrea să fie întreținută. Se bate în piept că nu acceptă să fie întreținută, dar pe la urma urmei, miss "întruchiparea feminismului" este totuși condus de dictatorul cel frumos. Victima 100% în orice situație, își petrece zilele plângând mai cam tot timpul.
April 9, 2025
“Regina a plecat cu un pion, lăsând în urmă regele și nebunul…”
“Uneori, trebuie să fim ochii celor pe care îi iubim. Alteori, trebuie să fim vocea, mâinile, picioarele sau puterea. Ce păcat că nu putem fi inima!”
“Pe oameni nu-i deranjeaza nefericirea altora ci doar fericirea.”
“Uneori, trebuie să fim ochii celor pe care îi iubim. Alteori, trebuie să fim vocea, mâinile, picioarele sau puterea. Ce păcat că nu putem fi inima!”
“Pe oameni nu-i deranjeaza nefericirea altora ci doar fericirea.”
November 23, 2016
It is a talent to write a whole 300-pages-long book about nothing... I am so disapointed with my choices...
February 9, 2018
Asta a fost tot, serios? ...
November 21, 2025
In cadrul volumului 3 din seria "Fluturi" ma asteptam ca povestea sa fie putin diferita fata de cele doua volume anterioare, in sensul in care Irina in sfarsit sa ii spuna lui Matei ce simte fata de Robert si impreuna sa infrunte furia lui, doar ca nu a fost asa.
Mi s-a parut ca in ciuda unor mici diferente, actiunea si starea generala sunt cam aceleasi: Irina se "zbate" sa scape din casa lui Matei, pentru ca nu-l mai iubeste si vrea sa uite de Robert pentru a nu face rau tuturor din acea casa, dar in acelasi timp, mereu ceva o face sa se intoarca: iubirea pentru micuta Cesara, pentru Robert, pentru Oli si poate si afectiunea fata de Matei. Inima ei este zbuciumata si din cauza pierderii celei mai bune prietene, lucru care o face sa priveasca viata altfel.
Cu toate ca la inceput inca este suparata pe Robert pentru povestea cu prietenul imaginar, reuseste sa-l ierte si pe alocuri au parte de mici momente de dragoste, doar ca din pacate nu pot fi sinceri nici cu ei insisi si nici cu cei din jur, motiv pentru care povestea lor este un du-te vino emotional, in care se cearta, se impaca, se opun dragostei lor sau ii cedeaza.
Ce nu imi place cu adevarat la acest volum este repetitivitatea si din nou am parerea ca parca e o poveste despre o casa parca rupta de realitate, o casa in care e binevenita toata lumea sa locuiasca: iubite, foste iubite, prietene de-ale iubitei, verisoare si asa mai departe. Si cumva mai nimeni nu-si a seama ca Robert este indragostit nebuneste de Irina.
De asemenea, adesea pare ca il cunoastem pe Matei doar prin lentila Irinei, ceea ce-l face sa para un om rece dar si rau, care nu munceste pe cat o face Robert, care are aventuri si vrea totusi sa isi tina iubita ostatica in propria vila si sa o copleseasca cu un trai care ar presupune sa nu mai aiba nevoie de nimic altceva. Iar apoi ea se imbuneaza si ii declara ca desi nu-l mai iubeste, el este un om bun, insa adesea cei doi isi arunca replici grele.
Da, este o carte care se citeste usor, pe care nu iti vine sa o lasi din mana adesea datorita scanteii dintre Robert si Irina. De asemenea, finalul este emotionant si m-a facut curioasa, doar ca povestea este foarte incoerenta si pe alocuri nerealista.
Poate daca as fi citit-o la o varsta adolescentina as fi lasat sa scape aceste incoerente si m-as fi concentrat foarte mult pe ideea de dragoste din carte.
Mi s-a parut ca in ciuda unor mici diferente, actiunea si starea generala sunt cam aceleasi: Irina se "zbate" sa scape din casa lui Matei, pentru ca nu-l mai iubeste si vrea sa uite de Robert pentru a nu face rau tuturor din acea casa, dar in acelasi timp, mereu ceva o face sa se intoarca: iubirea pentru micuta Cesara, pentru Robert, pentru Oli si poate si afectiunea fata de Matei. Inima ei este zbuciumata si din cauza pierderii celei mai bune prietene, lucru care o face sa priveasca viata altfel.
Cu toate ca la inceput inca este suparata pe Robert pentru povestea cu prietenul imaginar, reuseste sa-l ierte si pe alocuri au parte de mici momente de dragoste, doar ca din pacate nu pot fi sinceri nici cu ei insisi si nici cu cei din jur, motiv pentru care povestea lor este un du-te vino emotional, in care se cearta, se impaca, se opun dragostei lor sau ii cedeaza.
Ce nu imi place cu adevarat la acest volum este repetitivitatea si din nou am parerea ca parca e o poveste despre o casa parca rupta de realitate, o casa in care e binevenita toata lumea sa locuiasca: iubite, foste iubite, prietene de-ale iubitei, verisoare si asa mai departe. Si cumva mai nimeni nu-si a seama ca Robert este indragostit nebuneste de Irina.
De asemenea, adesea pare ca il cunoastem pe Matei doar prin lentila Irinei, ceea ce-l face sa para un om rece dar si rau, care nu munceste pe cat o face Robert, care are aventuri si vrea totusi sa isi tina iubita ostatica in propria vila si sa o copleseasca cu un trai care ar presupune sa nu mai aiba nevoie de nimic altceva. Iar apoi ea se imbuneaza si ii declara ca desi nu-l mai iubeste, el este un om bun, insa adesea cei doi isi arunca replici grele.
Da, este o carte care se citeste usor, pe care nu iti vine sa o lasi din mana adesea datorita scanteii dintre Robert si Irina. De asemenea, finalul este emotionant si m-a facut curioasa, doar ca povestea este foarte incoerenta si pe alocuri nerealista.
Poate daca as fi citit-o la o varsta adolescentina as fi lasat sa scape aceste incoerente si m-as fi concentrat foarte mult pe ideea de dragoste din carte.
May 14, 2019
Înainte sa citesc “Fluturi” auzisem foarte multe păreri împărțite, din care majoritatea negative, dar am
vrut sa ii dau o șansa. Mie personal mi-a plăcut primul volum și am zis sa le citesc și pe următoarele doua. Mulți oameni spun ca Irina, personajul principal, e doar o fata răsfățata și nemulțumita, dar mie mi se pare ca toată povestea încearcă de fapt sa arate diferența dintre aparenta și esența. Poate ca viața unora pare perfecta și nu ți-ai imagina ca ar putea sa fie nefericiți, ca doar ce sa iti lipsească atunci când ești bogat și îți permiți orice? “Fluturi” vrea sa arate cum fiecare om are anumite lipsuri, însă acestea nu trebuie sa fie mereu materiale, lucru care însă nu poate fi perceput de către mulți.
Pe lângă imaginea asta a unui anumit tip de oameni din societate, cartea asta arată și problemele din viețile oamenilor și chiar dacă mulți nu vor sa creadă, cred ca fiecare are astfel de drame doar ca la o scala mai mica.
La un moment dat toate problemele dintre Irina, Robert și Matei au ajuns sa fie un fel de cerc vicios din care niciunul nu putea iesi. Poate ca asta e ceea ce i-a plictisit pe mulți cititori, considerând totul mai mult ca o telenovela. Dar cred ca dacă am putea sa privim viața noastra din afara, dacă am citi povestea vieții nostre ne-am da seama ca și noi avem cercuri vicioase și facem anumite decizii greșite.
“Fluturi” e o poveste care reprezinta realitatea multora și cred ca fiecare are ceva de învățat din ea.
vrut sa ii dau o șansa. Mie personal mi-a plăcut primul volum și am zis sa le citesc și pe următoarele doua. Mulți oameni spun ca Irina, personajul principal, e doar o fata răsfățata și nemulțumita, dar mie mi se pare ca toată povestea încearcă de fapt sa arate diferența dintre aparenta și esența. Poate ca viața unora pare perfecta și nu ți-ai imagina ca ar putea sa fie nefericiți, ca doar ce sa iti lipsească atunci când ești bogat și îți permiți orice? “Fluturi” vrea sa arate cum fiecare om are anumite lipsuri, însă acestea nu trebuie sa fie mereu materiale, lucru care însă nu poate fi perceput de către mulți.
Pe lângă imaginea asta a unui anumit tip de oameni din societate, cartea asta arată și problemele din viețile oamenilor și chiar dacă mulți nu vor sa creadă, cred ca fiecare are astfel de drame doar ca la o scala mai mica.
La un moment dat toate problemele dintre Irina, Robert și Matei au ajuns sa fie un fel de cerc vicios din care niciunul nu putea iesi. Poate ca asta e ceea ce i-a plictisit pe mulți cititori, considerând totul mai mult ca o telenovela. Dar cred ca dacă am putea sa privim viața noastra din afara, dacă am citi povestea vieții nostre ne-am da seama ca și noi avem cercuri vicioase și facem anumite decizii greșite.
“Fluturi” e o poveste care reprezinta realitatea multora și cred ca fiecare are ceva de învățat din ea.
July 28, 2018
Hai ca volumul asta e mai OK.
Din punct de vedere narativ , nu se intampla mare lucru. Poti sa sari linistit 10-20 pagini si nu ai pierdut nimic. Eu asa am facut, ca nu mai suportam aceleasi discutii interminabile si scene in care toata lumea plange.
Irina e de-a dreptul odioasa in acest volum. Este aroganta si se crede deasupra tuturor, ea fiind cea mai desteapta, cea mai inteligenta, cerebrala si matura. Raspunsurile ei sunt pline de aroganta, falsa superioritate si morala. Ce bine-mi pare ca nu mai trebuie sa citesc despre copila asta razgaiata.
Iar sfarsitul ala...pfff. Mai bine nu.
Cred ca toata seria asta ar fi putut fi ceva OK, daca ar fi avut un editor mai bun. Au fost 3 volume care ar fi putut fi lejer comprimate intr-unul singur, in care actiunea sa nu fie atat de banala si inceata. Iar de volumul 2 se putea scapa complet, acesta neavansand actiunea in nici un fel, intamplarile de-acolo neavand nici un impact asupra intamplarilor din volumul 3.
I-am dat 2 stele, ca dupa mizeria care a fost vol. 2, asta macar a fost citibil.
Din punct de vedere narativ , nu se intampla mare lucru. Poti sa sari linistit 10-20 pagini si nu ai pierdut nimic. Eu asa am facut, ca nu mai suportam aceleasi discutii interminabile si scene in care toata lumea plange.
Irina e de-a dreptul odioasa in acest volum. Este aroganta si se crede deasupra tuturor, ea fiind cea mai desteapta, cea mai inteligenta, cerebrala si matura. Raspunsurile ei sunt pline de aroganta, falsa superioritate si morala. Ce bine-mi pare ca nu mai trebuie sa citesc despre copila asta razgaiata.
Iar sfarsitul ala...pfff. Mai bine nu.
Cred ca toata seria asta ar fi putut fi ceva OK, daca ar fi avut un editor mai bun. Au fost 3 volume care ar fi putut fi lejer comprimate intr-unul singur, in care actiunea sa nu fie atat de banala si inceata. Iar de volumul 2 se putea scapa complet, acesta neavansand actiunea in nici un fel, intamplarile de-acolo neavand nici un impact asupra intamplarilor din volumul 3.
I-am dat 2 stele, ca dupa mizeria care a fost vol. 2, asta macar a fost citibil.
December 31, 2022
Am văzut o grămadă de review-uri negative cu privire la colecția "Fluturi" . Ei bine nu știu cum să vă zic dar daca o citești la 35 de ani normal că nu mai trăiești cartea cu aceeași intensitate. Am citit cartea pe la 20-21 de ani și am avut o situație amoroasa asemănătoare cu cea a protagonistei. Mi-a plăcut foarte mult. Acum , trecând dramele acelea , va spun sincer că NU as mai citi cartea încă odată . Nu din cauza cărții sau a modului de narare, ci din pricina faptului că nu mai trăiești emoțiile acelea firave după o vârstă . Dar o recomand cu mare drag. Prietenul meu a plâns când a terminat seria 😂.
June 17, 2017
Mi-a placut mult cartea. Ador și stilul ei de a scrie, îmi pare foarte original și deosebit. Știu că are foarte mulți critici, comentarii negative, însă eu chiar am primit o plăcere enormă să știu care e continuarea poveștii Irinei. Am să păstrez cărțile astea pt fetele mele cînd vor crește să le citească, au multe de învătat, sunt multe povete, pilde, istorioare din care ai ce învăța.
Displaying 1 - 30 of 79 reviews