„Personajul principal al romanului, Mihai Olteanu, naratorul, îşi numeşte confesiunile însemnările unui martor. Biografia sa urmează, până la un punct, linia biografică a autorului. Ar fi însă o greşeală să punem între ei semnul identităţii. Din simplul motiv că eroul a fost modelat după un repertoriu tipologic în care figurează mai mulţi inşi trăitori în epocă. În literatură, aceste persoane se numesc arhetipuri. Titlul, uşor publicistic – Pactizând cu diavolul –, nu strălucește prin originalitate, dar se remarcă prin directitudine. Transparenţa lui este cea mai bună recomandare pentru un cititor avid să afle totul dintr-o sursă bine documentată şi credibilă artistic.“
Dramaturg, eseist, jurnalist, poet, publicist, romancier, scenarist, scriitor si traducator din Republica Moldova. A fost redactor-sef la ziarul Tinerimea Moldovei si redactor-sef adjunct al revistei Chiparus. In 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debuteaza cu placheta de versuri pentru copii La padure (1955). In acelasi an ii apare culegerea de poezii satirice Prafuri amare. A fost autorul romanelor Singur in fata dragostei (1966), ecranizat la Moldova-film , Unchiul din Paris, Pactizand cu diavolul, Spune-mi Gioni, al pieselor Radu Stefan - Intaiul si Ultimul, Si sub cerul acela. A fost de asemenea autor al mai multor scenarii de film.
Vremuri grele, contrarii sentimente: aș vrea ca ai mei copii să nu priceapă despre ce e vorba în acest roman și aș vrea ca romanul să intre în programul școlar. Căci o mare parte din concetățenii mei dezrădăcinați tânjesc după Eurasia de parcă normalitatea i-ar speria peste măsură. Mda... Totuși în programul școlar, cucuta respectivă trebuie băută până la capăt.
Cei ce sunt fascinați de suprimarea comunistă si timpul după al II Război Mondial pe teritoriul basarabean, you're welcome)) Aureliu Busuioc mereu m-a fascinat cu arta sa unică de a transforma gîndul in motivarea de a face ceva.
Ori de câte ori citesc o lucrare care atinge subiectul evenimentelor din timpul războiului II Mondial, nu pot să rămân indiferentă la cele lecturate... e și cazul acestui roman. ușor de citit...greu de uitat...
Možná trošku náročné pro někoho, kdo nezná historii současného Moldavska, avšak skvělý způsob jak si neznalosti rychle doplnit. Život idealistického mladíka, který se domnívá, že se politice může vyhnout. To je v naskrze zpolitizované diktatuře proletariátu nemožné. A poučení - s ďáblem se nesmlouvá!
Stilistic, dacă avem de a face fie şi pe spaţii mici cu o autobiografie mascată, e impresionant tonul incredibil de binevoitor al narării, deloc forţat, deloc ambiguu (deşi ministerele sunt poreclite generic). Ni se spune, de la bun început, că volumul s-a născut cu intenţia de a fi lăsat drept mărturie. Şi îşi respectă promisiunea pe toate planurile, lexical, spaţial şi temporal. Or, în ciuda unor descrieri de-a dreptul sinistre, în ciuda succesiunii de explozii tra- şi dramatice, tonul confesiv are în substrat o atitudine complet decantată de fireștile alunecări refractare. De altfel, autorul însuşi îşi demască această atitudine senină, atunci când îl ipostaziază pe Mihai în rolul stilizatorului: „Numai eu ştiu câte noduri am înghiţit pieptănând frazele despre grija faţă de om şi alungând din faţa ochilor icoana a cinci fiinţe dragi luptând cu gerul şi chiar foamea de acolo, de la capătul lumii; cum trebuia să-mi ţintesc privirile în foaia de hârtie ca să nu văd hruba mizeră în care scriam despre un prezent măreţ şi un viitor şi mai luminos…” (pag. 170 – s.m.)
This novel is extremely interesting, depicting part of the life from one of the countries occupied and incorporated in URSS. It wasn't easy in any other communist country but living under foreign occupation by Russia, wasn't even tougher. Many have reached Siberia in an attempt to reshape an empire forged over the smoke and dust left by Nazi's in Eastern Europe.
Besarábie… Moldavsko… takový ten kus země mezi Ukrajinou a Rumunskem, mezi řekami Prut a Dněstr, o kterém člověk v lepším případě ví, že existuje, ale už těžko ví, co si o něm myslet. Nebo jaké má třeba dějiny. Tak minimálně ve 20. století má dějiny dost na prd, což lze ostatně říci o jakémkoli území, o které kdy projevil zájem zářný Sovětský svaz. Sovětská vojska to tam obsadila v roce 1940 a pak po znovudobytí v roce 1944 vyhlásila Moldavskou SSR (jo, tu ještě já pamatuju ze školy). Začaly samé příjemné sovětské výdobytky: hladomor, čistky, deportace, násilné repatriace, udávání, náhlá zmizení lidí, znásilňování jazyka, rusifikace a zničení kultury, spousta chlastu (protože ten, kdo nechlastá, je nepochybně udavač, tak raději chlastáte), sovětské závazky i budovatelská poezie… A o tom všem je Smlouvání s ďáblem. Hlavní hrdina, student Mihai, je repatriant, jeho rodina je… někde. Otec v lágru, matka se sestrami kdesi na Sibiři v zakázané zóně. Asi, kdo ví. Mihai se snaží získat informace, vydělat peníze, aby za nimi mohl jet, přežít, fungovat, moc si nezadat, anebo možná raději jo, co když pak budou věci snazší. Je naivní i vyděšený, ironicky nad věcí i až po krk v háji. Celé je to psané výborným svižným tempem a hovorovým jazykem, výborné postavy, dialogy, scény, postřehy a úvahy. Je to vtipný a je to strašný. Až budu psát hodnocení čtenářských zážitků za rok 2023, tahle knížka bude stát hodně vysoko.
„Pactizând cu diavolul” este al doilea roman având ca temă deportările sovietice din 1940/1949 și situația din Basarabia de la vremea aceea pe care l-am citit. Mi-a plăcut... Este un roman în care, prin intermediul poveștii de viață a eroului principal, Mihai Olteanu, putem cunoaște agitația, frământările și tragismul acei epoci.