Un roman redactat dintr-o suflare, şi încă – pe ultima sută de metri, de către un adevărat maratonist al literelor noastre, octogenarul Aureliu Busuioc, Şi a fost noapte…, Cartier, 2012, este o tulburătoare poveste de dragoste dintre un ofiţer al armatei germane (de origine austriacă, detaliu important în economia naraţiunii) şi o tânără bulgăroaică din orăşelul B[olgrad], totul pe fundalul ofensivei Armatei Sovietice din vara lui 1944. Emilian Galaicu-Păun
Dramaturg, eseist, jurnalist, poet, publicist, romancier, scenarist, scriitor si traducator din Republica Moldova. A fost redactor-sef la ziarul Tinerimea Moldovei si redactor-sef adjunct al revistei Chiparus. In 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debuteaza cu placheta de versuri pentru copii La padure (1955). In acelasi an ii apare culegerea de poezii satirice Prafuri amare. A fost autorul romanelor Singur in fata dragostei (1966), ecranizat la Moldova-film , Unchiul din Paris, Pactizand cu diavolul, Spune-mi Gioni, al pieselor Radu Stefan - Intaiul si Ultimul, Si sub cerul acela. A fost de asemenea autor al mai multor scenarii de film.
După ce am citit “Singur în fața dragostei” mi-am zis că trebuie neapărat să mai citesc ceva de la Aureliu Busuioc. Așa cum subiectul romanului mi s-a părut interesant am purces deci cu lectura la “Și a fost noapte”.
Un roman tulburător care redă soarta a doi îndrăgostiți. El soldat austriac, iar mai apoi prizonier de război, ea fiică a dușmanului poporului, o bulgăroaică din Bolgrad. Și această inoportună întâlnire între Werner și Lența are loc în perioada ofensivei Armatei Sovietice din ‘44.
Autorul a intercalat aici detalii istorice din perioada celui de al Doilea Război Mondial în regiunea Transcarpatia. Dar și mici referințe privind soarta românilor și basarabenilor din acea perioadă.
Deși are în centrul său o poveste de iubire, este totuși un roman despre război, despre soarta oamenilor pe timp de război, despre repercursiunile și dramele izvorâte de pe urma acestuia. Multe familii au fost despărțite pe timp de război și s-au reunit doar după mulți ani prin coincidențe, precum cazul celor doi eroi ai romanului.
Mi-a plăcut romanul și aș fi dorit să citesc mai mult. Însă, pare a fi scris dintr-o răsuflare, la fel precum îl și citești. Știu că este cel din urmă roman al scriitorului, publicat în ultimul an de viață, la 83 de ani.
Desi se spune ca e un roman de dragoste, este, mai degraba, un roman despre sortile oamenilor care au fost decise de razboi, sau, si mai rau...de NKVD. Se povesteste despre vietile a doi indragostiti, despartiti de evenimentele ce au avut loc in august 1944 in Romania, si care nu se mai puteau regasi din cauza situatiei in care se aflau: el - prizonier austriac de razboi, ea - fiica unui "dusman de popor" din Ucraina Sovietica. Cu toate ca coincidentele de la sfarsitul romanului par ireale, pe timpurile celea numai asa si se intampla sa gasesti pe cineva (printr-o pura coincidenta). Ororile regimurilor totalitare sunt redate bine in carte si nu m-au lasat indiferenta, chiar daca am citit destula literatura de genul dat. Este scris destul de laconic si "citibil", insa orientarea in timp in aceasta carte e complicata: din neajuns de date nu mi-a fost clar daca a trecut o luna sau un an. Poate ca este un roman despre cat de greu era sa existi si sa-ti doresti ceva in URSS, poate - despre nedreptatea strasnica a lumii, dar cu siguranta unul dintre motivele centrale ale romanului este redat de revelatia de la final a protagonistei: "principalul nu e sa fii iubit, principalul e sa iubesti!", "pentru ca dragostea este cea mai frumoasa parte a vietii"...
O poveste de dragoste misterioasa dintre ofiterul armatei germane si o tanara din orasul B. este expusa in cartea lui Aureliu Busuioc - " Si a fost noapte...". In opinia mea , este un subiect terifiant al acelei vremi , dar care a ramas viu in sufletele victimelor regimului sovietic . O expozitie de detalii politice si familiale care au acaparat cu subtilitate dragostea celor doi -Lenta si Werner. Destinele lor s-au unit si s-au impregnat in mintea cititorului care o supravieturie si ca o dovada vie a curajului.
“Fetita mea, uiti in ce lume traiesti... Te gândesti la tine? Azi suntem impreuna, dar e războiul acesta nebun pe care-l vom pierde... Si atunci? Am văzut câte ceva din jurnalele noastre de pe al doilea front... Am văzut frantuzoaice tunse chilug in piata, fie ca au fost amante vremelnice ori sotii iubitoare ale ocupantilor... Fara deosebire... Ti-am propus eu una din aceste variante? Mâine-poimâine, se întorc rusii aici... Eu m-am indragostit de tine din prima clipa... As vrea sa fi sotia mea, nu jertfa mea... Dar cum? Cum?”