„Poemul lui Grigore Chiper nu e tăvălugul kafkian pe care îl evocă adesea; acela zdrobește realul sub șenile, cestălalt dislocă pentru a reclădi, primul strivește pentru a neantiza, poetul deconstruiește pentru un nou început; nu în visarea romantică, ci în visul lucid, unde totul e fluid, supus năruirii și reformulării.“ (Ioan Holban)