Ingerii, acesti slujitori ai slavei lui Dumnezeu, au coborat deasupra colibei parintelui Visarion si si-au deschis pergamentele lor cu vietile sfintilor. Calendarul arata data de 24 august. Oamenii de pe pamant si cerul intreg sarbatoreau pe un sfant. Il chema Dionisie si era din Zakinthos, a fost ranit si a iubit si a suferit si l-a iertat pe ucigasul fratelui sau. Si ingerii au deschis un nou pergament si au „24 august, astazi, multi ani mai tarziu, un alt sfant, diferit de Sfantul Dionisie, dar care L-a iubit pe acelasi Dumnezeu, a implinit acelasi cuvant al Evangheliei, a fost ranit in aceeasi lupta, a suferit, dar a si iubit, un alt sfant, identic cu cel dinainte, l-a iertat pe fratele sau, criminalul”, au scris ingerii si au infasurat pergamentul, ca sa il duca la Dumnezeu. Iar coliba stralucea, stralucea... Slava Ţie, Doamne! Amin. DIN „Te iert!”.......................................................................... 7 Un copil......................................................................... 47 Am avut o datorie........................................................ 81 In foc!........................................................................... 115 Dumnezeu il va milui pe Panaghiotis..................... 135 „Te astept la scaunul de spovedanie!”.................... 171 „Sfinte!”....................................................................... 201
O carte atat de simpla si atat de incarcata de emotie, de foarta multa vreme nu a pus stapanire pe sufletul meu. Nu e literatura in adevaratul sens al cuvantului, dar pune repede stapinire pe sufletul tau si, probabil, ecourile ei vor strabate anii. 5 stele nu pentru scriere, ci pentru starea de bine adusa sufletului meu.
Unele cărți sunt asemeni unei rugăciuni pentru că îți fac sufletul mai sensibil la prezența lui Dumnezeu. "Sfântul" este o astfel de carte care, deși scrisă în cuvinte simple, reușește să te răscolească. O poveste despre iubire, iertare și sfințenie.
“Trebuie să ierți, dacă vrei să-ți pui capul din nou pe aceste două brațe însângerate de pe Cruce. Trebuie să ierți; Dumnezeu nu poate să încapă în răutatea ta.”
“Ce este tot păcatul pe care poate să îl facă omul? Este un cărbune aprins. Și ce este iubirea lui Dumnezeu? Este un ocean. Aruncați cărbunele în ocean. Se va stinge, va dispărea în el.”
“Pe toate, Panaghiotis, chiar și dacă omul s-ar ascunde sub pământ și ar păcătui acolo singur, chiar și atunci Dumnezeu îl știe ce face. De aceea, niciodată și nicăieri nu trebuie să îndrăznim să facem rău.”
O carte care ne arata cum este iubirea dezinteresata, acel fel de iubire turnata in om numai si numai prin puterea lui Dumnezeu Cel Viu. Acel fel de dragoste pe care niciunul dintre noi, oamenii, nu putem sa o avem din noi insine, oricat am incearca de unii singuri. Autoarea ne face sa intelegem cum poate un om sa dobandeasca acest fel de a iubi, care este procesul prin care poate omul sa primeasca iubirea perfecta a lui Dumnezeu in sufletul sau, ca mai apoi sa poata sa o arate/ dea si altora. Cartea este pentru acela care are sufletul obosit de lume, de viata si nicio putere din el insusi. Va afla ca exista speranta, iertare si putere reale, nu imaginare, toate venite atunci cand te lasi cunoscut si IL cunosti pe Dumnezeu.
Literar vorbind e un mizilic, nici nu merită să fie amintită. Dar nu de asta am citit-o (doar o cunosc pe autoare, ştiam la ce mă înham). Şi, da, mi-a plăcut, chiar dacă nu e nici "Laur", "Pelerinul rus" sau "Patericul egiptean". Îndrăznesc totuşi să spun că e mai puţin sirop decât "Dacă nu veneai Tu..."
Atâta răbdare și iubire nu pot fi explicate numai de prezenta lui Dumnezeu in viața protagonistului. Căile Domnului sunt nepatrunse de mintea noastră, cea mult prea limitată..
De regulă mă feresc de astfel de lecturi, tematica religioasă nu se înscrie în lista mea de interese, dar cărticica asta a fost un cadou şi, pentru că am apreciat gestul, am hotărât să-i dau o şansă. Din punct de vedere literar e o lucrare slabă, stilistic vorbind nu are nimic care să te atragă, dar povestea în sine e destul de touching şi are o învăţătură frumoasă. M-a dus uşor cu gândul la orele de religie din liceu când profesorul obişnuia să ne spună pilde: accesibile tuturor şi cu o morală la final.
O scriitură simplă dar foarte emoționantă. Emoția acestei cărți izvorâtă din lecția esențială a iertării, în acest caz dintre frați, va rămâne mult timp în sufletul meu. Maria Pastourmadzis chiar știe să scrie cărți care emoționează. Într-o vreme a violențelor de tot felul, a egoismului și răutății avem mare nevoie de astfel de cărți - simple, sensibile, emoționante care cultivă bunătatea, iertarea și dragostea, mai ales cea față de Dumnezeu. Recomand cartea cu mare căldură!
O minunată carte despre iubire și răbdare! Când te simți trădat și abandonat chiar de fratele tău geamăn, oare ce sa mai ceri de la viața? O lectură ușoară și frumoasă care trebuie citită!
O nuvelă cu temă religioasă care, din punct de vedere stilistic, seamănă cu o telenovelă scrisă la repezeală. Însă scopul cărții este de a oferi o pildă și acesta este atins, fără îndoială.
În carte se vorbește despre doi bărbați gemeni și despre o viață tumultoasă, plină de remușcări, lupte interioare, rugăciune, pocăință, mântuire, spovedire, amintiri, minciună, moarte, familie, biserică, credință, și nu în ultimul rând despre iertare.
Unul dintre frați, Panaghiotis, a ucis din dragoste pentru o tânără căsătorită („Iubirea pune stăpânire ușor pe om. Iar iubirea la vremea tinereții este un lucru sălbatic, nebun, care înnebunește mintea, îți chinuie măruntaiele, te scutură ca paiele la vânturat”), și al doilea frate, Vasile/Visarion, a stat la închisoare, tot din dragoste, numai că față de frate („Iubirea ei l-a distrus, mă gandeam, oare dacă eram eu, dacă iubeam eu?” pag. 42).
Și de aici a pornit cursul vieții diferit, fratele îndrăgostit a trăit mulți ani în chin și mistuire: și-a întemeiat o familie, a crescut trei copii dar, în fiecare an, în ziua crimei își omora sufletul de durere fiindcă a ferit de lume fapta pe care a săvârșit-o. Iar fratele din închisoare a trăit în rugăciune zilnică. După mulți ani s-au reîntâlnit fiindcă așa a fost voia Domnului, s-au reîntâlnit atunci când s-au iertat și s-au pocăit („Sfântul face lucrul până la capăt. Nu umblă cu jumătăți de măsură„ pag.74).
Spicuiri din carte: - Cel care are două haine, doar două, să dea și celui care nu are nici una; - ... Vasile, orice ar fi făcut, se ruga neîncetat. Când mânca, lucra, citea, dormea, buzele lui șopteau întotdeauna „Rugăciunea lui Iisus”. Metaniile se învârteau pe degete fără oprire. Dobândise „Rugăciunea inimii”, care are ritmul și frecvența respirației naturale și pe care vreme de ani și ani se luptă călugării să o dobândească prin asceză și prin post; - Păcatele tinereții și ale neștiinței mele, Doamne, nu le pomeni; - Cel care fură, să nu mai facă aceasta, ci să lucreze cu mâinile lui - de ce? ca să poată să dea și celui care nu are; - „Îngerii, acești slujitori ai slavei lui Dumnezeu, au coborât deasupra colibei părintelui Visarion și și-au deschis pergamentele lor cu viețile sfinților. Calendarul arată data de 24 august. Oamenii de pe pământ și cerul întreg sărbătoreau pe un sfânt. Îl chema Dionisie și era din Zakinthos, a fost rănit și a iubit și a suferit și l-a iertat pe ucigașul fratelui său. Și îngerii au deschis un nou pergament și au scris: „24 august, astăzi, mulți ani mai târziu, un alt sfânt, diferit de Sfântul Dionisie, dar care L-a iubit pe același Dumnezeu, a împlinit același cuvânt al Evangheliei, a fost rănit în aceeași luptă, a suferit, dar a și iubit, un alt sfânt, identic cu cel dinainte, l-a iertat pe fratele său, criminalul”, au scris îngerii și au înfășurat pergamentul, ca să îl ducă la Dumnezeu.