Din lumea celor care nu cuvântă

by Emil Gârleanu

„...prin compoziție, prin vibrația sentimentală, prin idilismul acelei vieți naive, povestirile sunt nu rareori încântătoare.“
(G. Călinescu)

Din lumea celor care nu cuvântă (1910) este cel mai cunoscut volum a lui Emil Gârleanu. Sunt întâmplări alegorice din viața gâzelor, păsărilor, animalelor și plantelor. Cunoaște numeroase reeditări.

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction, Short Stories, Childrens, School, Romania

112 pages, Hardcover

First published January 1, 1910

About the author

Emil Gârleanu a fost un prozator, regizor, scenarist de film şi jurnalist român. Fiul lui Emanoil Gârleanu, colonel, şi al Pulcheriei, născută Antipa. Începe liceul la Iaşi în 1889 dar se retrage şi se înscrie la Şcoala fiilor de Militari, unde devine coleg cu Jean Bart, apoi intră la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, unde devine coleg cu Gheorghe Brăescu. A fost sublocotenent în armata română dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.

Opera

• A debutat cu volumul Bătrânii (1905), în care sunt evocaţi boieri de viţă veche, patriarhali şi visători, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat.
• Cel mai cunoscut volum al lui Emil Gârleanu este Din lumea celor care nu cuvântă (1910), în care a relatat întâmplări alegorice din viaţa gâzelor, păsărilor, animalelor şi plantelor.
• Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvoltă tot o temă semănătoristă: dispariţia ţărănimii patriarhale şi a obiceiurilor tradiţionale.

Alte opere

• Cea dintâi durere, 1907
• Odată!, 1907
• Într-o zi de mai, 1908
• 1877. Schiţe din război, 1908
• Punga, 1909
• Trei vedenii 1910
• Amintiri şi schiţe, 1910
• Visul lui Pillat, 1915
• O lacrimă pe-o geană, 1915
• Poveşti din ţară, 1916
• Culegătorul de rouă, 1919

• Opere alese, îngrijite de I. Negoiescu, 1955, postum
• Scrieri alese, îngrijite de T. Vârgolici, 1964, postum

• A regizat filmul Cetatea Neamţului (1914) şi a scris scenariul pentru filmul Dragoste la mănăstire (1914).

Reviews

[Cristi Ivan · Rating 5 out of 5]

Found the book due to a promotion of a Moldavian online library and I really felt the need to go back to my childhood. I remember reading this when I was a kid and crying like a little b*tch when reading some of its stories.

It’s an interesting reading and at the same time, the author has a certain sensibility that is breathtaking. You read a story about sunshine, little bugs and the smell of wildflowers and then, you start reading another story about a blind horse that is abandoned by everyone. You can’t remain unaffected by this carousel of emotions.

I remembered a lot of my childhood while reading this – the smell of the cheese pies (branzoaice) my grandmother was making when visiting her, or the smell of ash and smoke when autumn started to set in, or the strong smell of flowers when waking up in the cold mornings of spring, to go to school.

Kudos to Emil Garleanu and certainly, when I have kids, they will read his stories too and cry their eyes out when reading about the leaf and her ungrateful siskin friend.

[Jena Hemsworth · Rating 5 out of 5]

Reading this book as a child was the main reason why I developed such empathy towards animals and it was a decisive factor in my turning into a devout animal rights protector. Although the stories are depressive and harsh, so is reality; I believe this novel to have given me a cold shower regarding how real life is and I am thankful for that. I know many people speak against it, but I for one totally love them. Too bad he only writes sad endings.

[Lasiana Citește · Rating 5 out of 5]

❣️Mi-a plăcut foarte mult cartea!!! ❣️

[Lucia Cara · Rating 4 out of 5]

4.5 ⭐️

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Cucoana Casuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Hârlău, luând şi pe fiica dumisale, Anghelina, fată frumoasă, cu faţa plină de voioşia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader Racliş, soţul coanei Casuca, a rămas singur, cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, stă toată ziua, şi chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia şi lui îi plecase feciorul şi soţia la moşie, chemaţi de trebi şi muncă.
Şi iată-i pe amândoi, faţă în faţă, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia fereşti deschise străbate, în şopot dulce, freamătul livezii.
Singuraticii au mâncat. Pe faţa albă de olandă, pe care florile ţesute strălucesc ca fulgii de omăt pe o pojghiţă de gheaţă, resturile mâncării stau în farfurii de porţelan stropit cu flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridică o grămăjoară de fărmături. Dânsul, când vorbeşte la masă, sfarmă pâinea şi o adună la un loc; obiceiul acesta e bucuria păsărilor din ogradă.
La începutul căsniciei, cucoana Casuca, îndată ce vedea că degetele cuconului Toader încep să frământe miezul, îi apuca mâna şi i-o ţinea strânsă ca într-un cleşte. Într-o zi îi veni o idee şi boierului:
— Da’ lasă-mă, Casuco, în pace; tu nu vezi că fac fărmături pentru hulubi?
Pentru hulubi! Patima cucoanei Casuca!
De-atunci, cucoana Casuca îi trece, pe furiş, şi miezul de la pâinea ei, ba şi pe acel al Anghelinei. Boierul, fără să-şi deie seama, îl preface în bucăţele mici…
— Mi-i grozav de urât, Gavrilă; noroc de tine, zău aşa, noroc de tine; altfel ar cădea pe mine hardughia asta.
Boierul Toader, după ce spuse aceste cuvinte, îşi roti ochii împrejurul odăii albe, mari şi nalte, în fundul căreia dulapul de nuc, săpat cu minunat meşteşug de către un bunic al nevestei sale, se desluşeşte ca o catapeteazmă. Atâta mobilă e în odaie: dulapul şi masa cu scaunele. Pe pereţi – nimicnimic, numai pe cel din răsărit, icoana Maicii Domnului îmbrăcată în argint, cu cunună de aur. „În odaia în care sunt icoanele nu încap poze“, aşa spuse boierul Toader fetei dumisale, Anghelina, când acesteia, într-o bună dimineaţă, îi venise gustul să spânzure deasupra uşii o vedere cu marea, corăbii şi nişte munţi sinilii în fund.
De când mănâncă împreună cu boierul Toader, prieten din copilărie, conul Gavrilă s-a făcut mai vorbăreţ. Dă, sunt multe de spus: ba amintiri de pe vremea învăţăturii, ştrengării, mai despre chipul fetei jupânului Enache Stupu, plăpumarul din strada Veche, mort, he! acum de mulţi ani! – astăzi îşi amintise cum, odată, venind de la dascălul Spiridon, unde învăţau pe bucoavnă, i-au tăiat, bietului plăpumar, funia pe care întinsese câteva feţe de plapumă, nou-nouţe, şi vorbeau, râzând, de straşnica bătaie ce le-o dase la amândoi aga Racliş, tatăl boierului Toader.
Acum se potolise din vorbă. Boierului Gavrilă îi e puţin cam somn; acasă, nu vorbeşte mult, şi-i mai totdeauna cu ochii pe jumătate închişi, gata de somn.
Boierul Toader toarnă încă un păhăruţ de vin de Cotnari, conul Gavrilă îl zăreşte şi răsare la vorbă, aşa ca din senin:
— Toadere, eu parcă am fost la nunta ta?
Boierul Toader ridică în sus capul, prinse cu ochii veriga de alamă a sertarului de la dulap şi, după ce o ţinti câteva clipe, îşi aduse bine aminte:
— Păi cum să nu fi fost? Tu te-nsuraseşi de-a doua oară, cu vreun an înainte.
— Cu un an?
— Da’ câţi crezi? Când ai venit la nunta mea, nevastă-ta avea, de două luni, pe băiatul care ţi-o murit… Ai venit de-a dreptul de la moşie.

[Valerian Cata · Rating 3 out of 5]

Viața celor ce nu au puterea cuvântului, e transpusă prin aceste scurte povestioare, ce relevă mai mult decât simple lecții pentru preșcolari.

Fragilitatea plantelor, infimele insecte ce explorează spații incomensurabile sau spectacolul oferit de cântecele păsărilor, stârnesc emoții greu de cuprins în câteva cuvinte. Poate că acest dar, de-a fi necuvântătoare, e cea mai neînțeleasă și spectaculoasă emoție sau trăire, pentru noi, cei dependenți de cuvinte, fie scrise sau rostite. Să poți exprima ceva ce stârnește emoție, dar fără arta cuvintelor, e mai mult decât mirabil.

Încă o dovadă că a comunica, nu necesită cuvinte. Animalele, insectele, păsările sunt filosoafe, cu multe lecții de admirație, dar care rămân neînțelese, pentru o parte din noi. Frumusețea și emoția se află doar la o privire distanță, îndreptată înspre ele. Ochii fără o viziune, vor privi doar în gol.

Citate:

„ascunzându-mi lumina soarelui, nu-ți mai văd nici strălucirea ta.”
„luceafărul sclipește tainic, strălucitor, purtând parcă în văpaia lui viața tuturor lumilor cerești, a lumilor veșnic călătoare în necuprinsul firii.”
„dragostea e pentru toți același veșnic chin”

[Marye C. M. · Rating 4 out of 5]

🕊️ Am redescoperit această carte cu inima unui adult, deși prima oară am citit-o în copilărie. Atunci nu o aveam în bibliotecă, dar între timp am adăugat-o cu drag colecției mele și m-am bucurat să o recitesc în format fizic.

📚 Volumul este împărțit în patru părți:
🔹 Din lumea celor care nu cuvântă
🔹 Bătrânii
🔹 Cea dintâi durere
🔹 Punga

🌿 De la gândăcei și păsări, până la cai nobili și povești din vremuri de front – fiecare povestire are o notă profundă și sensibilă. Deși stilul este simplu, unele fragmente sunt marcate de teme grave, precum moartea sau bătrânețea, dar tocmai asta le face atât de autentice și emoționante.

[Alessia · Rating 4 out of 5]

4.8 ⭐️

[Palaghia Maria · Rating 5 out of 5]

Cea mai iubită carte din copilărie

[Sofia · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut foarte mult aceasta carte . Un scriitor incredibil.

[Victor · Rating 2 out of 5]

Meh.

[Soledad · Rating 3 out of 5]

2,5/5 ⭐

[Rianna Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

🪶🪽🐦👁️🫂🪅🎗️🩷🏹🎯🌹🧩🦊🐿️🦫🦔🦉🪰🦌🐰🐇🐺🐾📕📗📘📒
1.Căprioara-🦋👁️🦌
2.Ciocănătoarea-🐦‍⬛🐦🪽🪶🐚
3.Uliul-🌠🌌👁️🪽🪶🐦🦉🦅
4.Vulturul-🦅🦉🪶🐦🪽👁️🌌🌠
5.Hoinar-🐚☺️🩷🫂🍁🐇
7.Calul-🐚☺️🫂🍁🐴🐎🍏

[Cosmo · Rating 3 out of 5]

Câteva date importante despre autor:
Emil Garleanu (5 ianuarie 1878 - 2 iulie 1914) a fost prozator, regizor, scenarist de film si jurnalist roman. Incepe liceul la Iasi in 1889, unde urmeaza trei clase, se retrage si se inscrie la Scoala Fiilor de Militari din Iasi. A fost sublocotenent in armata romana, dar este exilat la Barlad pentru activitatea sa publicistica, interzisa de regulamentul militar. In anul 1900 se inscrie la Facultatea de Litere a Universitatii din Iasi. A inceput sa scrie la revista ieseana "Arhiva", revista condusa de A.D. Xenopol, cu schita "Dragul mamei" si cu poezia "Iubitei", sub pseudonimul Emilgar. A colaborat la revistele Arhiva, Evenimentul, Samanatorul, Luceafarul, Albina, Convorbiri literare si Flacara. Garleanu a debutat cu volumul Batranii (1905), in care sunt evocati boieri de vita veche, patriarhali si visatori, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat. Cel mai cunoscut volum a lui Emil Garleanu este "Din lumea celor care nu cuvanta" (1910), in care a relatat intamplari alegorice din viata gazelor, pasarilor, animalelor si plantelor.
,,Din lumea celor care nu cuvântă”, prima parte a cărții mi-a plăcut extrem de mult. Sunt mici povestioare despre animale, păsări, insecte care au și ele o viață a lor cum avem noi oamenii. Cele care mi-au plăcut în mod deosebit sunt: ,,Cioc! Cioc! Cioc!”; ,,Cât un fir de neghiniță”; ,,Hoinar”. Din ,,Cea dintâi durere”, mi-a plăcut ,,În ajunul Anului Nou” (aș fi vrut ca bunicii mei să fie la fel ca cei din poveste); ,,Puișorii”. ,,Într-o noapte de mai”, mi-a plăcut extrem de mult ,,Primăvara!, unde o să însirez și o mica parte: ,,Cu cât o priveam mai mult, cu atât îmi părea că femeia aceasta îmi era cunoscută: în sufletul meu găseam parcă urme dintr-o iubire depărtată”; ,,Dânsa sosea odată cu mireasma florilor, odată cu lumina, odată cu primăvara. Era sufletul primăverii care aducea toate, care reînnoia viața, iubirea, fericirea”.

[Dalma · Rating 4 out of 5]

Cartea copilariei mele!Contine povestioare scurte impletite cu multa descriere, despre animalute personificate. Am citit-o cand eram cam prin clasa a treia cred si mi-a placut enorm fiindca si pe atunci iubeam la fel de mult fiintele necuvantatoare. :)

[Sabina M · Rating 5 out of 5]

O carte draguta cu morale, perfecta pentru cei mici, dar si pentru cei mai mari. Merita citita!

[Ana · Rating 5 out of 5]

Gârleanu transmite publicului său, format din generații tinere, gingășia cu care vede și iubește animalele. O viață întreagă se dezvoltă în noi reprezentările sădite de cuvintele lui duioase.