Jump to ratings and reviews
Rate this book

Octopussy #3

Antidotul

Rate this book
Finalul trilogiei „Octopussy”

Moartea tragică a surorii sale i-a schimbat complet viața Hyenei. Ajunsă în pragul maturității, tânăra fată este nevoită să își reconsidere toate principiile care au ghidat-o până atunci, aflată fiind în mijlocul fragmentatei familii Sugar.
La împlinirea a 18 ani, petrecerile nebune, experiențele sexuale libertine și trăirile intense și aproape de limită sunt parte din cotidian. Însă a venit momentul de a învăța să facă diferența între adevăratele prietenii și simplul joc al celor care nu merită. Astfel, boala Octopussy se dovedește a fi doar un pas peste care trebuie să treacă pentru a-și regăsi adevărata sa identitate.

176 pages, Paperback

First published November 19, 2016

92 people want to read

About the author

Cristina Boncea

8 books767 followers
Cristina Boncea a debutat la 17 ani cu romanul Octopussy (Herg Benet, 2015). A absolvit Facultatea de Filosofie și în prezent urmează cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Universității Transilvania. Delululand (OMG, 2025) este volumul ei de debut în poezie.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
17 (24%)
4 stars
23 (33%)
3 stars
18 (26%)
2 stars
5 (7%)
1 star
6 (8%)
Displaying 1 - 23 of 23 reviews
Profile Image for Lexah.
103 reviews88 followers
January 1, 2017
Nu aveți idee de când aștept acest volum, ultimul volum din seria „Octopussy”, din păcate. Oarecum îl așteptam și nu îl așteptam, deoarece știam că după ce îl voi avea în mâini îl voi termina și adio „Octopussy” și familia Sugar, așa că am încercat să citesc volumul mai pe la sfârșitul anului, ca să nu mi se dărâme tot și să ajung în punctul în care să spun și să realizez că „s-a terminat”.

„Antidotul” este despre Hyena, ceea ce voiam de prin al doilea volum să se întâmple. După cum știți, Becks moare în al doilea volum, iar după moartea tragică a surorii ei, Hyena începe să se schimbe, să realizeze anumite lucruri, să caute răspunsuri, să se învinovățească și să „sufere”.

Recenzie: http://pierdutiinliteratura.blogspot....
Profile Image for Adela Bec.
262 reviews555 followers
December 19, 2016
http://vanillamoonbooks.blogspot.com/...

Alcătuit din trei părţi şi un capitol de tip epilog, finalul trilogiei Octopussy nu putea fi altfel decât la fel de şocant ca volumele precedente. Nota mea adevărată pentru această carte s-ar situa la 3.5, am avut şi de această dată aceeaşi problemă ca la celelalte: Cristina are un potenţial pe care nu şi-l atinge, sau cel puţin eu aşa percep felul în care scrie. Dacă unele pasaje sunt de-a dreptul perfecte, altele vin atât de alambicate, încât o trag în jos, de la citate din melodii, filosofii, poezii, amestecate pe alocuri prea mult şi uneori fără ghilimelele de rigoare la romgleză nefirească (în unele locuri chiar nu dă bine).

Dacă după prima parte am vrut să mă duc la Bucureşti special să o bat pe Cristina că nu s-a străduit mai mult când ştiu că poate, au venit părţile doi şi trei care au salvat situaţia. Epilogul m-a lăsat un pic rece chiar la final, aş fi încheiat în alt loc toată povestea, dar aici ţine deja de propriul stil. Că tot veni vorba de abordare, trilogia în sine mi se pare că ar fi fost altfel apreciată şi văzută ca un întreg, cu atât mai mult cu cât volumele 2 şi 3 au fost atât de scurte. Fragmentarea acţiunii nu i-a făcut un serviciu, dar ştiind că la început nu a fost gândită ca o serie, pot doar să sper că la o retipărire va fi publicată într-o ediţie nouă care să cuprindă toate volumele sub aceeaşi copertă.

După moartea tragică a surorii ei gemene în volumul 2, Hyena trăieşte durerea devenind asemeni lui Becks, vrând să o menţină prin acţiunile ei în viaţă, să o simtă alături. Astfel se trezeşte într-un triunghi amoros, ea îl iubeşte pe David, David îl iubeşte pe Alek, iar Alek pe ea. Un astfel de joc nu se poate termina cu bine, iar asta o va simţi pe pielea ei.

Majoritatea cărţii se învârte în jurul felului în care Hyena încearcă să-i facă faţă durerii, se lasă consumată, caută răspunsuri, se învinuieşte... Personajele se confesează pe rând, aflăm povestea din toate unghiurile care ne lipseau, elementele cheie punându-se cap la cap. Despre ,,Antidotul" nu pot să spun foarte multe fără să dezvălui ce se întâmplă. Cristina a surprins nişte adevăruri despre oameni şi viaţă pe care le-a integrat cu inteligenţă şi maturitate în poveste. Cu toate astea, nu pot să nu observ şi minusurile, părţile mai puţin cizelate, parcă lăsate raw, brute, deşi poate că exact asta a fost intenţia.

Deşi nu mi-au plăcut de la început personajele ei, modul lor de a gândi şi acţiona fiind în contradicţie cu firea mea, neregăsindu-mă în situaţii până acum, Cristina a reuşit să facă să pară cele mai nebuneşti lucruri normale, o normalitate a personajelor ei. În acest volum m-au surprins cu adevărat nişte pasaje în care m-am regăsit, scoţându-le din contextul lor şi adaptându-l la al meu.
Profile Image for Irina Gheorghe.
4 reviews3 followers
December 7, 2016
Trebuie neapărat să încep această recenzie prin a spune că "Antidotul" este cea mai bună carte din trilogia Octopussy! Am început să o citesc de cum am terminat recenzia pentru "Becks merge la școală" și nu am mai putut-o lăsa din mână până ce nu am terminat-o. După finalul cărții precedente am rămas cu o mulțime de întrebări, dar - din fericire, în ultima parte a trilogiei am găsit toate răspunsurile și chiar mai mult. Cu fiecare pagină, am descoperit ce s-a întâmplat cu Hyena de la moartea tragică a surorii ei, cum s-a schimbat ea după nefericitul eveniment, maturizarea drastică prin care a trecut, dar și cu întreaga familie Sugar, care a fost complet dată peste cap de dispariția bruscă lui Becks. Totul a început să capete sens încetul cu încetul!

Hyena ne este prezentată într-o lumină complet nouă, având țeluri și dorințe diferite în comparație cu cele din volumele anterioare. Vrea să înțeleagă tot ce s-a întâmplat cu ea și Becks de când erau mici, de ce ea a fost trimisă în acel spital de boli mintale alături de alți copii ce păreau a fi în aceeași situație cu a ei, iar sora ei geamănă a rămas acasă, alături de părinți? De ce Candie și-a ucis șotul, respectiv pe tatăl lor biologic, care a fost adevăratul motiv al crimei? Ce secrete ascunde Gary?

Toate aceste lucruri ne sunt relatate prin intermediul unor confesiuni, unde Candie și Gary își dau cu adevărat arama pe față, prezentându-i adevărul gol-goluț fiicei lor și clarificând lucrurile. Astfel am înțeles ce a fost cu plecarea lor spontană în Germania din "Beks merge la școală", cum de au ajuns la părinții lui Natty și de ce au luat-o de acolo pe Becks. Citind aceste lucruri, am fost tentată să cred mai mult ca niciodată că Becks a fost otrăvită atunci când a mers în vacanța de Crăciun acasă la acei oameni, aceasta fiind explicația pentru starea ei generală de rău.
Ce mai pot adăuga despre Becks ca o concluzie asupra vieții ei la sfârșitul acestei trilogii? Ea a fost exemplul viu că unii copii chiar plătesc pentru greșelile făcute de părinții lor, în cazul ei - de Gary, tatăl lor vitreg, ce a făcut greșeala să se alieze cu EI, neștiind în ce probleme intră, ca mai apoi o întreagă familie să aibă de suferit.

Revenind la protagonista noastră - Hyena își găsește alinarea în brațele a doi băieți, alături de care se distrează, experimentează lucruri noi și chiar crede că ar putea-o ajuta să lupte împotriva LOR.
Toate deciziile, trădările și revelațiile importante au loc în apropierea vârstei de 18 ani. Hyena își dă seama ce au însemnat pentru ea David, Alek și Dragoș, vărul ei, ce rol au avut aceștia în viața ei și în alegerile pe care le-a făcut. Confesiunea ei a fost cireașa de pe tort și mă bucur că a făcut cea mai bună alegere pentru ea la final.
Cum nu îmi place să dau spoilere, și asta pentru a nu strica surpriza, vă las pe voi să descoperiți totul. Am trecut printr-o mulțime de stări citind această carte și nu pot decât să o felicit pe Cristina pentru ceea ce a creat!
Profile Image for Dumitrita Socianu.
213 reviews44 followers
December 4, 2016
Cristina Boncea a evoluat foarte mult ca stil de scriere, dar și ca mod de gândire. Este un roman incredibil, un final perfect pentru trilogia Octopussy.
Profile Image for Calin.
138 reviews6 followers
December 28, 2016
**Mulțumesc Cristinei pentru exemplar, dar părerile sunt ale mele,sincere**
Wow. Poate că nu a fost de 5 stele, dar este clar cea mai bună din serie.

Cartea este structurată în trei părți (plus un epilog, dar despre el mai târziu). În prima parte avem o Hyena la doi ani după moartea lui Becks, o Hyena confuză din punctul meu de vedere. Aici, urmărim sentimentele ei neclare, dorința de schimbare, plăcerea de a iubi și revolta față de oamenii înguști la minte care au creat Octopussy și au dus la pierderea lui Becks. Partea a doua și a treia se îmbină perfect, toate neclaritățile și semnele de întrebare pe care seria mi le pusese, găsindu-și răspuns. Strângem și confesiuni ale personajelor, mici frânturi din sufletele lor și câteva regrete. Tot în ultimele părți, Hyena ajunge liderul propriului drum, stăpână pe viitorul ei și cu o dorință clară de a iubi, a fi iubită, a creea și a fi un om bun.În paralel cu povestea despre sentimentele și confesiunile personajelor, aflăm despre oamenii care au influențat dramatic viața gemenelor, poate chiar a întregii familii Sugar. La această parte, pot spune că am scăzut o stea din punctaj, deoarece mi s-a părut dus prea la extrem, întreg backstory-ul personajelor și al LOR.EI sunt un grup foarte interesant, prezent excepțional în carte și reprezentând oamenii cu care poți lua contact zi de zi, oamenii cu adevărat răi.Cred că o explicație mai minimală, mai clară, ar fi fost de preferat eu întâmpinând dificultăți în urmărirea explicație pentru a nu scăpa ceva importat. Povestea fiind prea ambiguu pe alocuri și golurile acelea fiind umplute de o explicație lungă, detaliată, dar poate nu cea mai potrivită, eu așteptând,cum am mai zis ceva mai exact.

Facem cunoștință cu câteva personaje noi (sau poate nu) care își lasă amprenta atât asupra protagonistei, cu care am empatizat foarte bine, cât și asupra cititorului, reprezentând tipologii ale societății. Aspectele pe care autoarea ni l-a prezentat m-a lăsat puțin să mă gândesc la lume, la prietenie, la a iubi și a fi iubit. M-a învățat de asemenea că "Octopussy" e unul dintre lucrurile pe care orice om prost, care nu înțelege cuvinte ca "iubire", "familie", "prietenie" sau "egalitate/libertate" și apreciez personajele, naratori și autoarea pentru lecția predată. O voi da m-a departe și sper să vă regăsiți și voi în paginile cărții sau poate să va fascineze acest univers foarte asemănător cu al nostru, dar mai accentuat pe anumite aspecte-cheie ale societății.

Naratorul.Naratorul acestei serii, cât și autorul, dar și tangența dintre romane și viața personajelor este așa captivantă (ușor amețitoare) și e pentru prima dată când o experimentez. Dacă veți citi cărțile veți ajunge să vă întrebați, mai ales în a treia carte, dacă Hyena e autoarea, naratoarea sau personajul.(Glumesc,e doar ficțiune)Dar,stilul de scriere,recunosc, e captivant fiind "ușor ieșit din tipare", dar din punctul meu de vedere plăcut

Ultimul lucru pe care vreau să-l discut este epilogul, o parte pe care eu o văd vitală, mărind ratingul cu o stea. Am așteptat să aflu mai mult despre Hyena de la început, despre "garsoniera" ei, despre confortul creat. Epilogul a fost exact ce trebuia, detaliat, expresiv, sentimentele Hyenei uneori par să se scurgă pe pagină, dar ușor bitter-ironică, cum este tot ce am citit de la Cristina.

**read it și poate și Ultraviolence-Cristina Boncea de pe wattpad!**

În concluzie, m-am bucurat de serie, de aspectele evidențiate, de adevărurile, poate nu așa frumoase ale societății, de sentimentele și trăirile extraordinar de reale, de semnalul de alarmă pe care ți-l trage,fii tu, iubește-te mai întâi pe tine și asumă-ţi totul. Vreau să închei cu două lucruri, ambele extrase de pe paginile cărții. Iubirea este un antidot și loveislove.
Profile Image for Bianca.
211 reviews
January 3, 2017
”Antidotul” este ultimul volum din seria de debut a Cristinei Boncea, Octopussy, și în același timp, o carte pe care am așteptat-o cu mare nerăbdare. După sfârșitul volumului doi, ”Becks merge la școală”, eram foarte curioasă să văd ce se întâmplă în continuare cu personajele atât de controversate ale Cristinei și trebuia, de asemenea, să primesc câteva răspunsuri.

Spre deosebire de celelalte volume din serie, pe care le-am citit într-o singură zi, Antidotul mi-a luat mai mult. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci datorită faptului că este o carte prin care nu poți să treci pur și simplu. Cristina oferă atât de multe perspective asupra lumii și a oamenilor, încât de multe ori trebuie să stai sa te gândești și să înțelegi care este adevăratul sens al cuvintelor ei. Da, mi-a plăcut, dar trebuie să recunosc că nu mai mult decât primele două volume. Pentru mine, cea mai bună carte din seria „Octopussy” este ”Becks merge la școală”.

Într-un fel, am simțit o mică dezamăgire la sfârșitul volumului trei, ca și cum nu s-a ridicat la nivelul celorlalte volume din serie. Dacă primul volum te impresionează prin autenticitatea scrierii și a poveștii, iar al doilea volum prin maturizarea de care dă dovadă autoarea, volumul trei este un fel de ”anexă”, un epilog al poveștii. Asta nu înseamnă, totuși, că nu merită citită sau că nu veți găsi nimic interesant în ea.

Atuul cărții este, cu siguranță, emoția pe care o transmite. Pe tot parcursul lecturii, cititorul are de-a face cu o Hyenă schimbată, îndurerată, care încearcă să accepte moartea surorii ei și să găsească răspunsuri și răzbunare. Durerea ei este foarte bine explicată, astfel încât cititorul nu poate decât să o compătimească și să simtă, într-un mod ciudat, sentimentele Hyenei.

Recenzia completă aici: https://bianca2b.wordpress.com/2017/0...
Profile Image for Stefi.
22 reviews59 followers
December 23, 2016
Cam acestea cred eu că sunt cam toate ideile majore din carte, iubirea interzisă, EI și această investigație. Toate aceste trei lucruri ducând în același loc. Ocuparea timpului Hyenei pentru a nu se simți inutilă, pentru a-și da impresia că nu stă cu brațele încrucișate în timp ce sora ei a fost omorâtă. Dar în același timp, tot acest comportament a fost abordat de Hyena tocmai pentru că seamănă cu a al surorii ei și într-un fel, probabil că acest lucru îi dădea impresia că așa îi poate ține amintirea vie. La fel și desele adresări către Becks, nevoia ca aceasta să o vadă de undeva de sus, să îi aprobe deciziile și să fie lângă ea în acele momente.

Recenzia completă: https://booksandstuffblogsite.wordpre...
Profile Image for Adelina.
111 reviews
September 9, 2017
Ultima parte a trilogiei ar putea fi considerata un „mini Bildungsroman” in care ne este prezentata evolutia Hyenei, inainte si dupa implinirea varstei de 18 ani. Existenta acesteia este acum marcata de moartea surorii sale, de amenintarea permanenta din partea LOR si de alte schimbari mai mult sau putin drastice: pendularea permanenta intre Alek, David si D., mutarea la Brasov, sfarsitul clasei a XII-a etc. Prin urmare, „Antidotul” este un roman plin de emotii si trairi, in care elementele de metafictiune sunt la ele acasa: „Nu am stiut ce sa raspund, pentru ca nici acum nu stiu daca am depasit total limita dintre realitate si fictiune. We are all part of the greater picture, cu totii suntem doar niste simple personaje”. Relatarea se realizeaza la persoana I, din perspectiva Hyenei, lucru care m-a surprins placut, avand in vedere stilul narativ din volumele anterioare. De data aceasta, personajul principal este foarte aware de propria lui soarta si de faptul ca isi poate gasi sfarsitul in orice moment, la fel ca Becks. Si asta nu neaparat din vina ei. Lipsa controlului defineste in continuare atat boala Octopussy, cat si destinul celor care sufera de ea: „Am fost innebuniti. Acum ne controlam, am inteles ce inseamna valoarea unei vieti si sanatatea mintala. Controlul, cel sanatos, asupra propriei minti. (...) Trebuie sa pasim in afara cercului. Nu vreau sa mor”. „Apogeul” romanului a reprezentat pentru mine capitolul „Pe malul lacului Snagov”. Desi unele idei au fost repetitive, am reusit sa inteleg in sfarsit motivatia Hyenei si drumul ei de acum incolo. A well-deserved ending!
Profile Image for Rucsandra Tudoran.
Author 1 book43 followers
November 30, 2016
Măi, cartea asta a fost așa...futai la suflet de data asta. M-a plimbat draga de Cristina prin toate stările posibile. Thank you so much gurl.
Lovely book. Im gonna miss Hyena & Becks.
Profile Image for Emilia Lacurezeanu.
172 reviews61 followers
August 2, 2025
S-a întâmplat o chestie pe care nu am mai întâlnit-o niciodată cu ultima carte a unei serii, autorul în loc să evolueze, a involuat! Ce dezamăgire…

Cartea a doua a fost capodoperă pe lângă “Antidotul”, care este o bloggăreală ieftină, un fel de Irina Binder, varianta emo, sau un fel de fanfic PG-13, după Nemerovschi. Nu mă așteptam să mă dezamăgească în halul ăsta.

Persoana I a stricat totul, absolut totul. Există o discrepanță mult prea mare între primele două cărți și aceasta, discrepanță care se resimte atât la nivelul narațiunii, cât și al personajelor.

Am văzut un videoclip cu Cristina Boncea, în care spunea că această carte este un fel de jurnal de-al ei din clasa a 12-a. Se vede. Nu are nicio legătură cu “Octopussy” și “Becks merge la școală”, în afară de faptul că ni se repetă obsesiv cât de mult îi duce dorul lui Becks. Personajul nu evoluează, tot de carton este, “acțiunea” nu are niciun sens, proza este mai mult decât amatoricească, repet, pare o bloggăreală ieftină, pe care eu personal nu o agreez, romgleza este excesivă și mă deranjează mai mult ca niciodată, se creează un fel de tragism care gravitează în jurul acestor personaje la care se referă cu “EI”, și care la final, când ni se dezvăluie cine sunt, nu are niciun sens, etc.

Hyena este doar un alt clișeu de adolescent neînțeles de lume, care suferă din dragoste, care iubește mai mulți băieți deodată, care n-are pic de caracter, de coloana vertebrală, și este tipul de personaj ieftin pe care îl urăsc atât în cărți, cât și în viața reală. Și n-am aflat nici până acum de ce a fost trimisă cu adevărat la sanatoriu sau unde mama naibii a fost.

Nu prea înțeleg, pentru ce a mai scris Boncea cartea asta? Este mult prea ruptă față de precedentele, nu are niciun Dumnezeu. Am întrezărit vag un fir pe care l-ar fi putut urma, acela ar cărților scrise de unchiul Phil, care să altereze realitatea, chiar ar fi fost mișto să meargă pe el: unchiul Phill să scrie niște cărți în care este alterată realitatea, iar gemenele să fie confuze, și să nu mai poată distinge ceea ce fac în viața lor reală, față de ceea ce scrie în carte, și asta să fie boala Octopussy. Boncea face niște referiri cu iz inteligent referitoare la cărțile lui Phil, făcând de fapt trimitere la cărțile ei, se leagă și de recenzori, etc. Ar fi fost deci interesant să urmeze acest curs, nu să mă aburească cu problemele existențiale ale Hyenei. Toți am fost adoloescenti, toți am avut probleme existențiale și m-am cam săturat să citesc la infinit despre aceleași chestii.

Romgleza este excesivă și mă făcea să-mi smulg părul din cap, pentru că uneori era trântită aiurea în context. Eu nu sunt împotriva romglezei 100%, pentru că uneori anumite cuvinte au mai mult sens și au o anumită profunzime când le scrii în engleză, dar unii autori o folosesc excesiv și prost, mai ceva ca pe o virgulă.

Nu prea înțeleg nici direcția asta de poveste cu mafioți, cu criminali, cu oameni misterioși care se ocupă de afaceri ilegale, alooo, în ce poveste suntem?

Niciodată n-am fost mai dezamăgită de o carte, și chiar aveam așteptări de la ea! Recomand doar primele două volume, pe al treilea puteți să îl ignorați cu desăvârșire!
Profile Image for Dragoș Filioreanu.
88 reviews27 followers
December 12, 2016
3.5/5 - a pornit de la o premisa GENIALA si s-a sfarsit printr-un final pe care nu l-am simtit deloc, nici nu simt ca am terminat-o.
Profile Image for Ralu.
54 reviews2 followers
December 9, 2017
Nu mi-a placut nici acest volum. Nici stilul in care a fost scris, debitul verbal fara sens, romana amestecata cu engleza, saritul de la o idee la alta, nici povestea, care in opinia mea incearca sa explice intriga din primul volum si esueaza lamentabil. Le-am cumparat pe toate, m-am incapatanat sa le citesc pana la capat, dar singura concluzie la care am ajuns e ca viata e prea scurta ca sa citesti carti proaste. Iar acestea pentru mine sunt nereusite, necizelate, chiar negandite ca ansamblu, ci doar menite sa socheze pe ici pe colo. Ideea din spatele lor poate e buna, dar nu este prelucrata suficient, este tratata superficial si singura emotie pe care au trezit-o in mine a fost de enervare.
Profile Image for Gabriela.
69 reviews1 follower
December 2, 2022
4☆☆☆☆☆
Un sfârșit de serie bun, dar se putea mai bine. La final am rămas cu câteva întrebării, ceva parca tot nu se lega în mintea mea. Poate și din cauza faptului ca am lungit lectura și am avut zile în care nu ma atingeam de nicio carte.
Mi a plăcut, am găsit citate minunate, personaje destul de ok conturate, dar simt ca în sine finalul seriei e mai mult o metafora și o meditatie la ceva mai profund, și dacă stai sa gândești cartea asa cum trebuie tot se lune totul cap-la-cap.
Recomand seria(volumul meu preferat e "Becks se întoarce la școală", l am devorat într o singura zi), cartile sunt scurte și se citesc destul de ușor.
Dacă nu va place primul volum eu tot va încurajez sa citiți și următorul volum pentru ca devine mai buna pe parcurs.
Profile Image for Oana.
316 reviews
April 25, 2021
Finalul seriei Octopussy a fost dezamăgitor. Mă așteptam ca moartea lui Becks să o schimbe pe Hyena în bine ... nu în varianta asta de adolescentă care se plange mereu și care nu e în stare să iși schimbe viața, de fată care îl idolatrizează pe vărul ei cu care a avut o relație și care după ce este dată la o parte de cei doi băieți cu care se culcă devine amarată.
Sincer acest volum are multe probleme de la paersonajele care te fac să te dai cu capul de pereți din cauza prostiei lor pană la acei misterioși EI care sunt prezenți în toată carte fără a fi prezentați
Profile Image for Catalina.
220 reviews
March 10, 2017
Antidotul este, de departe, cea mai buna carte din trilogia Octopussy. Este inchegata, este matura, ofera raspunsuri. Angoasele si trairile adolescentului de liceu (copil de bani gata sau nu) sunt veridice si relationabile.
Profile Image for Mothsticker.
164 reviews1 follower
July 25, 2021
Volumul acesta era cel care mă atrăgea cel mai mult şi, din păcate, cel care m-a dezamăgit.
Mă aşteptam la un romance simpluţ, dar cartea asta numai romance nu a fost. Erau doar descrieri şi gândurile personajului principal. Unele dintre ele au fost foarte interesante, dar pe multe dintre ele nu le-am înţeles, am fost total pe lângă subiect. Poate a fost şi vina mea, pentru că nu sunt obişnuită cu astfel de cărţi, eu preferând acţiunea, cert e că nu am prea înţeles jumătate din roman.
În schimb, jumătatea pe care am înţeles-o a fost foarte interesantă şi chiar mi-a plăcut. Au fost câteva idei cu care am rezonat.
Oricum, eu recomand seria celor care sunt interesaţi de ea.
Profile Image for Alexandra  Bosinceanu.
76 reviews1 follower
November 24, 2016
Cuvantul care mi se pare ca descrie perfect intreaga carte este EVOLUTIE. Inca din primele pagini se vede maturizarea personajului si revolta asupra mortii, o încercare de transformare dar instinctele raman totusi aceleasi in care sexul devine o distragere a realitatii.
Se poate simti durerea pierderii si nepasarea asupra vietii. Antidotul suferintei devine acea parte din inima murdara dar doritoare de iubire.
Partea interesanta apare la fiecare din confesiuni. Societatea devine inamicul numarul 1. Secretele pun stapanire pe fiecare situatie iar finalul pot spune ca mi-a transmis o stare de singuratate si una de impacare cu propria viata si destin.
Din toate cele 3 carti ale seriei aceasta e cea care m-a acaparat cel mai tare si desi ma gandeam la un final socant de ireal, a meritat sa o citesc pagina cu pagina.
Felicitari autoarei Cristina Boncea.
Displaying 1 - 23 of 23 reviews