What do you think?
Rate this book
L'installation de la peur
La sonnette retentit dans l'appartement d'une femme.
Sur le seuil, deux agents l'informent de leur mission: installer la peur dans chaque foyer.
L'inquiétant tandem débarque alors dans le salon et l'installation commence. Tour à tour, ils haranguent la femme, dressant le tableau horrifique des maux de notre temps: crise économique, épidémies, étrangers, guerre, terrorisme... Une violence sourde envahit peu à peu la pièce, entraînant la femme - et le lecteur - dans une spirale paranoïaque hallucinée. Mission accomplie ?
Pas sûr. La peur a une vie propre, et ses ravages peuvent être imprévisibles...
Un huis-clos grinçant et drôle, d'une actualité éclairante.
Sur le seuil, deux agents l'informent de leur mission: installer la peur dans chaque foyer.
L'inquiétant tandem débarque alors dans le salon et l'installation commence. Tour à tour, ils haranguent la femme, dressant le tableau horrifique des maux de notre temps: crise économique, épidémies, étrangers, guerre, terrorisme... Une violence sourde envahit peu à peu la pièce, entraînant la femme - et le lecteur - dans une spirale paranoïaque hallucinée. Mission accomplie ?
Pas sûr. La peur a une vie propre, et ses ravages peuvent être imprévisibles...
Un huis-clos grinçant et drôle, d'une actualité éclairante.
192 pages, Paperback
First published October 1, 2012
14 people are currently reading
503 people want to read
About the author
Rui Zink
75 books141 followersRui Barreira Zink is a professor at New University of Lisbon, where he graduated in Portuguese Studies and obtained the PhD in Portuguese Literature. Reader of Portuguese at the University of Michigan (1989/90).
Author of several books, among trials and fiction, the novel stresses Hotel Lusitano (1987), Apocalypse Nau (2000), The Substitute (1999) and The Surfers (2001), and the books of account the reality now Color (1988) and Spider-Man (1994), "The Anibaleitor" (2006). Cooperating with the press and made literary translation.
Rui Zink received the Award of P.E.N. Portuguese Club, the novel Davida Divine (2005), has represented the country in events like the Biennial of São Paulo, the Book Fair in Tokyo or the Edimburgh Book Festival.
Author of several books, among trials and fiction, the novel stresses Hotel Lusitano (1987), Apocalypse Nau (2000), The Substitute (1999) and The Surfers (2001), and the books of account the reality now Color (1988) and Spider-Man (1994), "The Anibaleitor" (2006). Cooperating with the press and made literary translation.
Rui Zink received the Award of P.E.N. Portuguese Club, the novel Davida Divine (2005), has represented the country in events like the Biennial of São Paulo, the Book Fair in Tokyo or the Edimburgh Book Festival.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 54 reviews
March 21, 2020
Probabil dacă aș fi citit cartea aceasta acum o lună, aș fi privit-o ca pe o simplă distopie, însă cuprinde atât de bine sentimentele pe care le experimentăm cu toții în această perioadă, încât nu am cum să nu îi acord 5 steluțe. Ea ne trece prin toate neliniştile şi angoasele care bântuie omenirea, fiind scrisă sub forma unui dialog ușor de parcurs, dar cu multe gânduri de digerat..
”Aparenţele înşală. În filme, cei buni au întotdeauna feţe de buni, iar cei răi feţe de răi, e o plăcere. Dar actorul care joacă rolul eroului nu a făcut niciodată vreun act de eroism. Are doar faţa, vocea, înfăţişarea adecvate. Doar asta. Atâta tot. Eroul adevărat se întâmplă să aibă aspect de canalie, călăul, aerul cel mai nevinovat din lume.
[…]
– Aşa-numiţii serial killers, de pildă. Închipuiţi-vă, doamnă, că vreţi să vă fie frică de serial killers.[…]
– În fond, nu e vorba de o frică adevărată, decretează Carlos. Exceptând doar faptul că serial killer poate fi oricare dintre noi. Vecinii spun: “Vai, niciodată nu am bănuit nimic, era o persoană atât de bine-crescută”.
– “Ne spunea bună ziua în fiecare zi.”
– Nu propriu-zis o frică, ci un frison.
– Când nu sunt prinşi, criminalii în serie ni se prezintă întotdeauna ca nişte indivizi slăbuţi, oamenii cei mai normali din lume.”
”– O minune, nu-i aşa? Una dintre cele mai frumoase şi perfecte frici care există. Fiindcă e o frică ce se hrăneşte pe ea însăşi. Prin simpla ei evocare, frica de criza economică are drept efect secundar (eu chiar aş spune primar) crearea unei crize economice.”
”– Pieţele devin instabile
– Într-o lume în care totul are un nume, pieţele sunt societatea anonimă perfectă.
– Frumuseţea pieţelor nu e numai că nu ştie nimeni cine sunt.
– E că ele nici măcar nu trebuie să existe.
– Sunt un zvon.
– Un zgomot alb.”
”– Şi mai e şi oroarea războiului.
– În spatele unei crize mari se află întotdeauna un mare război.
– Sau viceversa.
– Da, viceversa e de asemenea bine văzută. În spatele unui război mare se află întotdeauna o mare criză.
– Adică vin din nou ruşii.
– Sau chinezii.
– Sau teroriştii.
– Escaladarea conflictului este iminentă.”
”– Dar, dacă vreţi cumva terorism, avem şi din ăsta.
– Terorismul e ceea ce avem de dat.
– A produs deja mai mulţi struguri solul acesta.
– Şi încă mai produce.
– Produce întotdeauna. Trebuie doar să-ţi congelezi imaginaţia.
– De-asta iluminatul e atât de important.
– Contre-jour-ul.
– Jocul umbrelor.
– Miraculos la terorişti e că nimeni nu îi vede pe ei, doar rezultatele lor.
– Depun ouă, iar acestea explodează, dar unde-s găinile?[…]
– Vieţile ni s-au schimbat. Au devenit semivieţi. Terorismul ne-a făcut ostatici. Mergem la un magazine.
– Şi poate avea loc o explozie. Suntem semivii, semimorţi. Vieţile ni s-au schimbat. Călcăm pe ouă.”
”Iar dacă femeia ar putea vorbi (dacă ar fi dispusă), ce să spună? Ce are pe suflet? Asta ar spune. Când ai suflet, e uşor să spui ce ai pe suflet. Şi când nu mai ai? Vremurile lipsite de suflet pretind oameni lipsiţi de suflet. Deşertul deşertifică. Setea seacă. Singurătatea vuieşte. Numai lucruri evidente, daune colaterale ale stării lucrurilor.”
”Critica e în capul dumneavoastră, bineînţeles, sunt ceilalţi în capul dumneavoastră, pentru că nu îndrăzniţi să spuneţi ce gândiţi, în ziua de azi, din corectitudine politică, omul nu mai poate spune ce-i stă pe suflet, omul nu vrea să mai spună nimic, tace…”
”– “Trebuie adoptate urgent reformele necesare. Reducerea salariilor nu e o politică, este o urgenţă.”
– Mai puteţi spune acum că nu e frumos?
– Neo-zeii poartă costum şi cravată marca Armani.”
”– Nu înţelegeţi o iotă, doamnă, nu-i aşa?
– Nu vă faceţi griji, să nu înţelegi e noua înţelegere.”
”- Frica e realitatea.
— În curând, foarte aproape de dumneavoastră…
— singura realitate.
— un bâzâit la ureche.
— O prezenţă.
— O omniprezenţă.
— aici e-aici.
(..)
— frica economică. nu-i chiar acelaşi lucru cu o PANDEMIE.
Un virus străbate văzduhul. E invizibil, incolor, nedureros – până la proba contrarie. Contagiunea începe întotdeauna în forma cea mai simplă (..)
Un virus este cel mai rău duşman. ne atacă pe dinăuntru. Prin asta seamănă foarte mult cu un cancer, doar că este mai rapid, mai letal şi nu ne lasă nici măcar speranţa chimioterapiei. Prea târziu. Întotdeauna e identificat prea târziu. E contagios, deosebit de contagios. Îi sperie pe medici. Contrariul cancerului. Cancerul nu se ia. Un virus, chiar dacă medicul e protejat de un costum de scafandru, este o bombă atomică.
În numai şapte zile, toată ţara e în alertă maximă. Însă carantina a început prea târziu. Nimeni nu ştie cine este deja contaminat – exceptând cazul în care nu se mai poate face mare lucru.
Guvernul trimite armata să blocheze ieşirile din capitală, dar mulţi soldaţi dezertează. Însuşi statul-major, întotdeauna atât de senin când trimite carne de tun, intră în panică. Păi, cum să lupţi contra unui inamic invizibil? Un inamic fără alt corp decât corpurile noastre? (..)
— sigur, oroarea economică nu va fi la fel ca o pandemie. Nu ucide atât, dar macină mai mult.
— De acord. Macină.
— Macină.
— e o moară.”
”Aparenţele înşală. În filme, cei buni au întotdeauna feţe de buni, iar cei răi feţe de răi, e o plăcere. Dar actorul care joacă rolul eroului nu a făcut niciodată vreun act de eroism. Are doar faţa, vocea, înfăţişarea adecvate. Doar asta. Atâta tot. Eroul adevărat se întâmplă să aibă aspect de canalie, călăul, aerul cel mai nevinovat din lume.
[…]
– Aşa-numiţii serial killers, de pildă. Închipuiţi-vă, doamnă, că vreţi să vă fie frică de serial killers.[…]
– În fond, nu e vorba de o frică adevărată, decretează Carlos. Exceptând doar faptul că serial killer poate fi oricare dintre noi. Vecinii spun: “Vai, niciodată nu am bănuit nimic, era o persoană atât de bine-crescută”.
– “Ne spunea bună ziua în fiecare zi.”
– Nu propriu-zis o frică, ci un frison.
– Când nu sunt prinşi, criminalii în serie ni se prezintă întotdeauna ca nişte indivizi slăbuţi, oamenii cei mai normali din lume.”
”– O minune, nu-i aşa? Una dintre cele mai frumoase şi perfecte frici care există. Fiindcă e o frică ce se hrăneşte pe ea însăşi. Prin simpla ei evocare, frica de criza economică are drept efect secundar (eu chiar aş spune primar) crearea unei crize economice.”
”– Pieţele devin instabile
– Într-o lume în care totul are un nume, pieţele sunt societatea anonimă perfectă.
– Frumuseţea pieţelor nu e numai că nu ştie nimeni cine sunt.
– E că ele nici măcar nu trebuie să existe.
– Sunt un zvon.
– Un zgomot alb.”
”– Şi mai e şi oroarea războiului.
– În spatele unei crize mari se află întotdeauna un mare război.
– Sau viceversa.
– Da, viceversa e de asemenea bine văzută. În spatele unui război mare se află întotdeauna o mare criză.
– Adică vin din nou ruşii.
– Sau chinezii.
– Sau teroriştii.
– Escaladarea conflictului este iminentă.”
”– Dar, dacă vreţi cumva terorism, avem şi din ăsta.
– Terorismul e ceea ce avem de dat.
– A produs deja mai mulţi struguri solul acesta.
– Şi încă mai produce.
– Produce întotdeauna. Trebuie doar să-ţi congelezi imaginaţia.
– De-asta iluminatul e atât de important.
– Contre-jour-ul.
– Jocul umbrelor.
– Miraculos la terorişti e că nimeni nu îi vede pe ei, doar rezultatele lor.
– Depun ouă, iar acestea explodează, dar unde-s găinile?[…]
– Vieţile ni s-au schimbat. Au devenit semivieţi. Terorismul ne-a făcut ostatici. Mergem la un magazine.
– Şi poate avea loc o explozie. Suntem semivii, semimorţi. Vieţile ni s-au schimbat. Călcăm pe ouă.”
”Iar dacă femeia ar putea vorbi (dacă ar fi dispusă), ce să spună? Ce are pe suflet? Asta ar spune. Când ai suflet, e uşor să spui ce ai pe suflet. Şi când nu mai ai? Vremurile lipsite de suflet pretind oameni lipsiţi de suflet. Deşertul deşertifică. Setea seacă. Singurătatea vuieşte. Numai lucruri evidente, daune colaterale ale stării lucrurilor.”
”Critica e în capul dumneavoastră, bineînţeles, sunt ceilalţi în capul dumneavoastră, pentru că nu îndrăzniţi să spuneţi ce gândiţi, în ziua de azi, din corectitudine politică, omul nu mai poate spune ce-i stă pe suflet, omul nu vrea să mai spună nimic, tace…”
”– “Trebuie adoptate urgent reformele necesare. Reducerea salariilor nu e o politică, este o urgenţă.”
– Mai puteţi spune acum că nu e frumos?
– Neo-zeii poartă costum şi cravată marca Armani.”
”– Nu înţelegeţi o iotă, doamnă, nu-i aşa?
– Nu vă faceţi griji, să nu înţelegi e noua înţelegere.”
”- Frica e realitatea.
— În curând, foarte aproape de dumneavoastră…
— singura realitate.
— un bâzâit la ureche.
— O prezenţă.
— O omniprezenţă.
— aici e-aici.
(..)
— frica economică. nu-i chiar acelaşi lucru cu o PANDEMIE.
Un virus străbate văzduhul. E invizibil, incolor, nedureros – până la proba contrarie. Contagiunea începe întotdeauna în forma cea mai simplă (..)
Un virus este cel mai rău duşman. ne atacă pe dinăuntru. Prin asta seamănă foarte mult cu un cancer, doar că este mai rapid, mai letal şi nu ne lasă nici măcar speranţa chimioterapiei. Prea târziu. Întotdeauna e identificat prea târziu. E contagios, deosebit de contagios. Îi sperie pe medici. Contrariul cancerului. Cancerul nu se ia. Un virus, chiar dacă medicul e protejat de un costum de scafandru, este o bombă atomică.
În numai şapte zile, toată ţara e în alertă maximă. Însă carantina a început prea târziu. Nimeni nu ştie cine este deja contaminat – exceptând cazul în care nu se mai poate face mare lucru.
Guvernul trimite armata să blocheze ieşirile din capitală, dar mulţi soldaţi dezertează. Însuşi statul-major, întotdeauna atât de senin când trimite carne de tun, intră în panică. Păi, cum să lupţi contra unui inamic invizibil? Un inamic fără alt corp decât corpurile noastre? (..)
— sigur, oroarea economică nu va fi la fel ca o pandemie. Nu ucide atât, dar macină mai mult.
— De acord. Macină.
— Macină.
— e o moară.”
June 27, 2016
O autor aborda os medos, a necessidade do medo para a sobrevivência de um país bem como o medo que está instalado em todos nós. Reconheço que a forma como o autor o faz é bastante original, a temática é bastante interessante e até gostei de algumas das premissas utilizadas, mas senti que na globalidade não funcionou bem, a forma como o autor expõe as suas ideias não me agradou.
Não é de todo um livro que recomende e também não me apetece dar-lhe uma segunda oportunidade, mas há muitos leitores por aí que tiveram uma experiência diferente com este livro. Talvez seja demasiado valente e não me deixe afectar pela forma como o autor explora o Medo, sim talvez seja isso.
Opinião completa no blog:
http://clarocomoaagua.blogs.sapo.pt/o...
Não é de todo um livro que recomende e também não me apetece dar-lhe uma segunda oportunidade, mas há muitos leitores por aí que tiveram uma experiência diferente com este livro. Talvez seja demasiado valente e não me deixe afectar pela forma como o autor explora o Medo, sim talvez seja isso.
Opinião completa no blog:
http://clarocomoaagua.blogs.sapo.pt/o...
August 18, 2017
Am citit Instalarea fricii, de Rui Zink (Editura Humanitas) dintr-o suflare. De fapt, nici nu-mi amintesc unde eram sau ce se întâmpla în jurul meu. Știu că m-a intrigat textul descriptiv de pe copertă și am deschis cartea. Apoi a început totul.
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/cand-n-ai-...
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/cand-n-ai-...
August 25, 2024
O idee originală și un final pe măsură. Ai la ce să te gândești după ce ai terminat-o.
December 12, 2017
https://osrascunhos.com/2017/12/11/a-...
Quando caracterizo, como negativo, o facto de uma história ser episódica e pouco mais apresentar (algo que tenho feito principalmente em contos) esqueço-me que, quando bem contado, um episódio pode expressar todo o mundo onde decorre. Neste caso A instalação do medo decorre numa realidade distópica de características autoritárias onde as condições se degradaram fruto de uma economia impossível, economia essa de princípios com elevado paralelismo à nossa. O resultado é um retrato cínico e perspicaz que aproveita a estranheza do ambiente para espelhar uma realidade com demasiados elementos possíveis.
O episódio relatado em A instalação do medo começa com uma senhora a abrir a porta a uma equipa de instalação. Mas antes, esconde a criança na casa de banho. Percebemos que é prioritário que ninguém encontre a criança e a menção da necessidade dos elementos da equipa usarem a casa de banho aguça os sentidos da mãe protectora. Felizmente, o elemento aflito aproveita uma ida à carrinha para se aliviar, e após a instalação técnica começam as demonstrações, representadas por ambos os elementos:
« Convenhamos, quantas serpentes subindo sanita acima podem existir numa mesma cidade? as estatísticas podem ser um bom aliado do medo, mas demasiadas vezes funcionam como inibidor. Provavelmente, como se costuma dizer, “só acontecerá aos outros”. Durante alguns dias, sim, podemos ter receio em sentar-nos na sanita, e espreitemos debaixo da cama a ver se não tem intrusos, mas depois começamos inevitalmente a relaxar e…»
Em conjunto a dupla explora os mais diversos medos, sejam provenientes de violência animal ou humana, passando pelos cenários de desastre económico:
Quando ficam nervosos, os mercados partem coisas.
Aí , quando virmos que toca a nós, minha senhora…
Será cada um por si. (…)
Temos de vender as reservas de ouro.
Vender os anéis.
Vender os dedos, se necessário.
Se não pelos mercados, pelas acções oscilantes:
O Sousa tem razão, minha senhora. O segredo está na linguagem.
Na linguagem complicada.
Palavras inglesas, ásperas e aguçadas.
Como chaves inglesas
Enigmas inglesas.
O código é a chave.
Exposição a exposição, a senhora mostra-se temerosa, mas o verdadeiro medo, de que a dupla de instaladores não se apercebe, está na possível descoberta da criança, há demasiado tempo escondida na casa de banho. As situações ensaiadas são diversas, extrapolações de possibilidades que aproveitam epidemias tenebrosas, a desconfiança para com etnias diferentes ou a armadilha de um assassino em série – o desastre ocasional confronta-se com a maldade intencional numa sucessão de cenários diversos.
Vencedor do prémio Utopiales de 2017, ultrapassando outros nomeados como Luna de Ian McDonald, Railsea de China Miéville ou My real children de Jo Walton, A instalação do medo é uma história curta e distópica de final inteligente e cortante que pouco ou nada foi divulgada aquando do lançamento em Portugal e sobre a qual não me recordo de ter lido críticas anteriores ao prémio. A edição portuguesa é pela Teodolito.
Quando caracterizo, como negativo, o facto de uma história ser episódica e pouco mais apresentar (algo que tenho feito principalmente em contos) esqueço-me que, quando bem contado, um episódio pode expressar todo o mundo onde decorre. Neste caso A instalação do medo decorre numa realidade distópica de características autoritárias onde as condições se degradaram fruto de uma economia impossível, economia essa de princípios com elevado paralelismo à nossa. O resultado é um retrato cínico e perspicaz que aproveita a estranheza do ambiente para espelhar uma realidade com demasiados elementos possíveis.
O episódio relatado em A instalação do medo começa com uma senhora a abrir a porta a uma equipa de instalação. Mas antes, esconde a criança na casa de banho. Percebemos que é prioritário que ninguém encontre a criança e a menção da necessidade dos elementos da equipa usarem a casa de banho aguça os sentidos da mãe protectora. Felizmente, o elemento aflito aproveita uma ida à carrinha para se aliviar, e após a instalação técnica começam as demonstrações, representadas por ambos os elementos:
« Convenhamos, quantas serpentes subindo sanita acima podem existir numa mesma cidade? as estatísticas podem ser um bom aliado do medo, mas demasiadas vezes funcionam como inibidor. Provavelmente, como se costuma dizer, “só acontecerá aos outros”. Durante alguns dias, sim, podemos ter receio em sentar-nos na sanita, e espreitemos debaixo da cama a ver se não tem intrusos, mas depois começamos inevitalmente a relaxar e…»
Em conjunto a dupla explora os mais diversos medos, sejam provenientes de violência animal ou humana, passando pelos cenários de desastre económico:
Quando ficam nervosos, os mercados partem coisas.
Aí , quando virmos que toca a nós, minha senhora…
Será cada um por si. (…)
Temos de vender as reservas de ouro.
Vender os anéis.
Vender os dedos, se necessário.
Se não pelos mercados, pelas acções oscilantes:
O Sousa tem razão, minha senhora. O segredo está na linguagem.
Na linguagem complicada.
Palavras inglesas, ásperas e aguçadas.
Como chaves inglesas
Enigmas inglesas.
O código é a chave.
Exposição a exposição, a senhora mostra-se temerosa, mas o verdadeiro medo, de que a dupla de instaladores não se apercebe, está na possível descoberta da criança, há demasiado tempo escondida na casa de banho. As situações ensaiadas são diversas, extrapolações de possibilidades que aproveitam epidemias tenebrosas, a desconfiança para com etnias diferentes ou a armadilha de um assassino em série – o desastre ocasional confronta-se com a maldade intencional numa sucessão de cenários diversos.
Vencedor do prémio Utopiales de 2017, ultrapassando outros nomeados como Luna de Ian McDonald, Railsea de China Miéville ou My real children de Jo Walton, A instalação do medo é uma história curta e distópica de final inteligente e cortante que pouco ou nada foi divulgada aquando do lançamento em Portugal e sobre a qual não me recordo de ter lido críticas anteriores ao prémio. A edição portuguesa é pela Teodolito.
April 2, 2018
Um livro absolutamente surreal acerca da instalação do medo, como se instala TV Cabo ou outro serviço qualquer. O medo, toda a gente sabe, é um instrumento muito útil no controle de populações e mentalidades, e estes senhores, o Carlos e o Sousa, instalam-no que é uma categoria.
Livro diferente e sem uma história linear, mas que é no fundo um reflexo da sociedade em que vivemos hoje, e se calhar daquela em que sempre vivemos.
Aconselho a todos os que gostam duma pitada de surrealismo e de boa literatura portuguesa.
Livro diferente e sem uma história linear, mas que é no fundo um reflexo da sociedade em que vivemos hoje, e se calhar daquela em que sempre vivemos.
Aconselho a todos os que gostam duma pitada de surrealismo e de boa literatura portuguesa.
October 7, 2014
Bizarro!!!
O medo que está instalado dentro de todos nós...Medo do futuro incerto*
Dois técnicos instalam o medo no apartamento de uma mulher.Tinha que ser uma mulher!
O medo que está instalado dentro de todos nós...Medo do futuro incerto*
Dois técnicos instalam o medo no apartamento de uma mulher.Tinha que ser uma mulher!
November 28, 2015
4.5
"–Love is in the air.
–Fear.
–Pardon?
–Fear. Fear is in the air."
"–Love is in the air.
–Fear.
–Pardon?
–Fear. Fear is in the air."
Read
June 10, 2015Instalarea fricii de Rui Zink este o parabolă despre lumea contemporană, amintind ba de celebrul 1984 al lui George Orwell, ba de teatrul absurd în tradiția lui Ionesco sau Beckett (mai ales prin dialoguri). De asemenea, paralele cu sistemele totalitare sunt ușor de făcut, mai grav e, însă, că se poate face o paralelă și cu sistemele democratice actuale. Statul social transformat în stat corporatist, maximizarea eficienței, reducerea costurilor și eliminarea cheltuielilor inutile, o lume gândită în termeni antreprenoriali – „it´s only business”, chiar și atunci când „oroarea devine logică pură”.
Cartea se citește repede, pare ușurică, dar e teribil de incomodă. Pe fondul discuțiilor aprinse suscitate de Supunere a lui Michel Houellebecq (pe care încă nu am citit-o), mie mi se pare că și acest mic roman ar trebui să ne pună serios pe gânduri tocmai pentru că abordează, fără subtilități și menajamente, probleme și comportamente deosebit de îngrijorătoare ale societății contemporane. Simulând inocența, parabola e, deseori, mai mușcătoare decât proza cea mai realistă. Dintre formele de narare, e cea care parcă poartă tichia nebunului, permițându-și, astfel, să dea glas adevărurilor celor mai incomode, dar purtând, în același timp, și stigmatul derizoriului, al neseriosului. Asemenea Eseului despre orbire al unui alt mare scriitor portughez, José Saramago, și Rui Zink pare a imagina o posibilă lume îngrozitoare în timp ce nu face decât să prezinte lumea reală.
Semănând, atât prin decor (toată acțiunea se petrece într-un apartament simplu, ca o scenă deschisă), cât și prin structura preponderent dialogică, cu o piesă de teatru, acțiunea romanului este formată din interacțiunea a trei personaje: o femeie (singură, vulnerabilă) și doi „instalatori ai fricii” (puternici, intimidanți, o echipă sincronizată perfect, un fel de cuplu infernal, în același timp grotesc și înspăimântător). Intrând în casa femeii cu autoritatea de netăgăduit dată de conștiința exercitării unei funcții oficiale, aceștia au ca singur scop „instalarea fricii”, o operațiune reglementată prin lege. Perfect sincronizați, cei doi pun în scenă pentru unicul lor spectator o serie de scenarii terifiante menite să-i declanșeze mecanismele fricii, totul în scop educativ, desigur, și motivat de cele mai bune intenții. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/bieti-tristi...)
Cartea se citește repede, pare ușurică, dar e teribil de incomodă. Pe fondul discuțiilor aprinse suscitate de Supunere a lui Michel Houellebecq (pe care încă nu am citit-o), mie mi se pare că și acest mic roman ar trebui să ne pună serios pe gânduri tocmai pentru că abordează, fără subtilități și menajamente, probleme și comportamente deosebit de îngrijorătoare ale societății contemporane. Simulând inocența, parabola e, deseori, mai mușcătoare decât proza cea mai realistă. Dintre formele de narare, e cea care parcă poartă tichia nebunului, permițându-și, astfel, să dea glas adevărurilor celor mai incomode, dar purtând, în același timp, și stigmatul derizoriului, al neseriosului. Asemenea Eseului despre orbire al unui alt mare scriitor portughez, José Saramago, și Rui Zink pare a imagina o posibilă lume îngrozitoare în timp ce nu face decât să prezinte lumea reală.
Semănând, atât prin decor (toată acțiunea se petrece într-un apartament simplu, ca o scenă deschisă), cât și prin structura preponderent dialogică, cu o piesă de teatru, acțiunea romanului este formată din interacțiunea a trei personaje: o femeie (singură, vulnerabilă) și doi „instalatori ai fricii” (puternici, intimidanți, o echipă sincronizată perfect, un fel de cuplu infernal, în același timp grotesc și înspăimântător). Intrând în casa femeii cu autoritatea de netăgăduit dată de conștiința exercitării unei funcții oficiale, aceștia au ca singur scop „instalarea fricii”, o operațiune reglementată prin lege. Perfect sincronizați, cei doi pun în scenă pentru unicul lor spectator o serie de scenarii terifiante menite să-i declanșeze mecanismele fricii, totul în scop educativ, desigur, și motivat de cele mai bune intenții. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/bieti-tristi...)
June 14, 2024
A ideia geral era belíssima, estava muito curiosa com este livro.
Tem algumas passagens dignas de nota (que sublinhei), mas penso que foi mal conseguido - aquilo que poderia ter sido uma distopia genial.
Não é sequer um livro longo, e foi penoso de ler. Muitos diálogos versavam sobre temas importantíssimos e poderiam ter sido críticas sociais brilhantes, mas foram apenas uma porção de frases sem sentido em desfilada pela página fora.
Nunca tinha feito uma crítica negativa a um livro, porque geralmente faço bastante trabalho de pesquisa previamente e consigo geralmente perceber o que irei ou não apreciar, e lamento fazê-lo agora.
Não obstante há algumas críticas positivas aqui na rede, pelo que não seja eu a desmotivar-vos de o ler!
Tem algumas passagens dignas de nota (que sublinhei), mas penso que foi mal conseguido - aquilo que poderia ter sido uma distopia genial.
Não é sequer um livro longo, e foi penoso de ler. Muitos diálogos versavam sobre temas importantíssimos e poderiam ter sido críticas sociais brilhantes, mas foram apenas uma porção de frases sem sentido em desfilada pela página fora.
Nunca tinha feito uma crítica negativa a um livro, porque geralmente faço bastante trabalho de pesquisa previamente e consigo geralmente perceber o que irei ou não apreciar, e lamento fazê-lo agora.
Não obstante há algumas críticas positivas aqui na rede, pelo que não seja eu a desmotivar-vos de o ler!
September 7, 2021
Uma leitura não-linear e com uma pinta (ou mais) de surrealismo, onde se explora o medo. Curtinho mas interessante!
August 1, 2025
Desconcertante!
July 3, 2023
Todos os medos que a estamos sujeitos são apresentados por um qualquer técnico de instalação de tv por cabo. O autor conseguir transformar um assunto sério numa fantasia engraçada, muito ao jeito da sua já conhecida forma de escrita e pensamento.
Read
April 4, 2015O medo, absurda e formalmente instalado qual tv cabo, "uma categoria".
Com instruções bastante precisas e sugestivas, os técnicos abordam todo o tipo de canais e programas assustadores, desenrolam um catálogo com toda a panóplia de medos, fobias, terrorismo, pavores, desconfianças...
O medo é essencial para a sobrevivência, tal como a coragem. Claro que já vêm pré-instalados de origem, mas normalmente é necessário um incentivo, um susto para desenvolver uma ou outra resposta. A coragem parece ser antagónica ao medo face ao Perigo, mas uma não impede a outra. É, por assim dizer, opcional, mas não nesta história, onde ninguém pode recusar a sua instalação, a bem ou a mal.
Mas o melhor é guardado para o fim, quando o feitiço se vira contra o feiticeiro.
Lá diz o ditado, quem ri por último... e nesta coisa dos medos, como em quase tudo, rir é o melhor remédio.
Um retrato demoniacamente mordaz da sociedade atual.
Com instruções bastante precisas e sugestivas, os técnicos abordam todo o tipo de canais e programas assustadores, desenrolam um catálogo com toda a panóplia de medos, fobias, terrorismo, pavores, desconfianças...
O medo é essencial para a sobrevivência, tal como a coragem. Claro que já vêm pré-instalados de origem, mas normalmente é necessário um incentivo, um susto para desenvolver uma ou outra resposta. A coragem parece ser antagónica ao medo face ao Perigo, mas uma não impede a outra. É, por assim dizer, opcional, mas não nesta história, onde ninguém pode recusar a sua instalação, a bem ou a mal.
Mas o melhor é guardado para o fim, quando o feitiço se vira contra o feiticeiro.
Lá diz o ditado, quem ri por último... e nesta coisa dos medos, como em quase tudo, rir é o melhor remédio.
Um retrato demoniacamente mordaz da sociedade atual.
May 7, 2016
Sprachlich souveräne, brillante Gesellschaftskritik. Aber gerade dadurch, daß der Autor die Angstmechanismen der Gesellschaft als Verkaufsgespräch darstellt und die meisten dieser Ängste nichts weiter sind als Neurosen, entsteht eine demaskierende Doppelbödigkeit: die Ängste werden als Geschwätz entlarvt (und Geschwätz nervt mich). Für die eigentliche, begründete Angst am Ende des Buches gibt es hingegen keine adäquaten Worte mehr, sie ist und bleibt namenlos - was ja auch in der Natur der Sache liegt.
October 14, 2015
Instalarea fricii este un exerciţiu stilistic foarte reuşit în care autorul portughez îmbină cu succes elemente specifice unei distopii, piese de teatru sau studiu psihologic, reuşind astfel să transpună principalele frici contemporane într-o formă foarte autentică.
Citiţi aici recenzia completă: http://www.raftulcuidei.ro/instalarea...
Citiţi aici recenzia completă: http://www.raftulcuidei.ro/instalarea...
October 19, 2018
Spui: trebuie construit viitorul.
Acum inteleg de ce scufunzi prezentul.
Ca sa pui temelia.
Acum inteleg de ce scufunzi prezentul.
Ca sa pui temelia.
June 20, 2021
Brilhante. Soberbamente bem escrito. Com todos os medos instalados…a crise…a pandemia…a imigração…e com uma surpresa no fim…
Fantástico!!!
Fantástico!!!
This entire review has been hidden because of spoilers.
March 14, 2023
Aparte escassas intervenções (monólogos?) cativantes, tudo o resto é um chorrilho de parágrafos frenéticos sem impacto.
January 2, 2025
Well, this was thought provoking! In this novella, Rui Zink proposes an exploration of the manipulation of fear and its impact on individuals and society. The book was written in 2012, but it could have been published after the 2020 pandemic, that's how much it resonates with those years! In fact, one of the fears he explores here is the fear of an invisible virus that turns the entire planet upside down. Sure, it's not the first novel that tackles this theme ("The Plague" by Camus comes to mind), but I don't think the theme will ever be completely overdone.
The book starts with two mysterious men arriving at a woman's door, claiming to represent an unnamed authority and wanting to perform what they call an "installation of fear". The concept is vague and doesn't really get clearer by the end of the book. They start by configuring some sort of equipment, while in the meantime they explain and exemplify (through stories) what fear is and why it needs to be "installed" for everyone. Because, as they say, a population that lacks fear is a population that becomes too comfortable for their own good.
What follows is an disturbing dialogue filled with ambiguity and subtle threats, designed to make the woman become afraid of all sorts of things, from physical threats to xenophobia, fear of getting sick, even fear of economic crises. It's a philosophical debate on fear as a tool of control.
The book is not plot-driven and may seem boring and repetitive at times. It's quite the opposite of what we have grown accustomed to when it comes to contemporary dystopias. Instead, Zink reminded me rather of Aldous Huxley, in the way he explores power dynamics and psychological manipulation. In Zink's society, fear is weaponized to subjugate and silence people, recalling totalitarian regimes but also modern forms of authoritarianism. The fact that we don't really know, not even in the end, what the political and societal context is and how this "installation of fear" began makes it all even more chilling and it created paranoia both for the woman and for me as a reader.
The ending, though, was completely surprising - it's completely unexpected, if we compare it to other dystopias, in that it doesn't give closure in either way - we have no idea if the regime manages to subjugate the population, nor do we know if the population successfully resists and overthrows the regime. The view is completely micro: all we see is the fate of the woman and her two visitors, independently of the world outside the woman's apartment. Is the "installation of fear" successful? Is the woman's paranoia a direct consequence of this "installation"? The ending even has a slight horror element and I found the conclusion karmic.
Zink's prose is quite minimalistic and relies mainly on dialogue. He even says that he intended it to be seen as a play (and it was actually adapted for the stage). I can visualize the stage, the setting, the characters with ease. This dialogue-driven narrative made the story feel real, especially with its sharp and often ironic style. The author even included some literary references (to Cortázar, Lovecraft, even some verses from Camões) which made the text a nice Easter-egg hunt.
My main criticism is in its density - for such a short book, it includes a lot of allegorical and philosophical elements that don't really have time to develop. But it was, for me, an interesting discovery, as Portuguese contemporary writers are not readily available in translation and thus not particularly easy to stumble upon.
The book starts with two mysterious men arriving at a woman's door, claiming to represent an unnamed authority and wanting to perform what they call an "installation of fear". The concept is vague and doesn't really get clearer by the end of the book. They start by configuring some sort of equipment, while in the meantime they explain and exemplify (through stories) what fear is and why it needs to be "installed" for everyone. Because, as they say, a population that lacks fear is a population that becomes too comfortable for their own good.
What follows is an disturbing dialogue filled with ambiguity and subtle threats, designed to make the woman become afraid of all sorts of things, from physical threats to xenophobia, fear of getting sick, even fear of economic crises. It's a philosophical debate on fear as a tool of control.
The book is not plot-driven and may seem boring and repetitive at times. It's quite the opposite of what we have grown accustomed to when it comes to contemporary dystopias. Instead, Zink reminded me rather of Aldous Huxley, in the way he explores power dynamics and psychological manipulation. In Zink's society, fear is weaponized to subjugate and silence people, recalling totalitarian regimes but also modern forms of authoritarianism. The fact that we don't really know, not even in the end, what the political and societal context is and how this "installation of fear" began makes it all even more chilling and it created paranoia both for the woman and for me as a reader.
The ending, though, was completely surprising - it's completely unexpected, if we compare it to other dystopias, in that it doesn't give closure in either way - we have no idea if the regime manages to subjugate the population, nor do we know if the population successfully resists and overthrows the regime. The view is completely micro: all we see is the fate of the woman and her two visitors, independently of the world outside the woman's apartment. Is the "installation of fear" successful? Is the woman's paranoia a direct consequence of this "installation"? The ending even has a slight horror element and I found the conclusion karmic.
Zink's prose is quite minimalistic and relies mainly on dialogue. He even says that he intended it to be seen as a play (and it was actually adapted for the stage). I can visualize the stage, the setting, the characters with ease. This dialogue-driven narrative made the story feel real, especially with its sharp and often ironic style. The author even included some literary references (to Cortázar, Lovecraft, even some verses from Camões) which made the text a nice Easter-egg hunt.
My main criticism is in its density - for such a short book, it includes a lot of allegorical and philosophical elements that don't really have time to develop. But it was, for me, an interesting discovery, as Portuguese contemporary writers are not readily available in translation and thus not particularly easy to stumble upon.
March 26, 2023
Femeia e în pielea goală, pentru ce are de făcut în clipa aceea îi este mai uşor aşa – când sună la uşă. Femeia e tulburată. nemişcată: căprioară încremenită în lumina farurilor pe şosea. inima îi bate mai tare. Femeia se gândeşte. sau încearcă să se gândească. Sună din nou. Primul lucru care-i dă prin gând femeii e că trebuie să se încalţe. nu să se îmbrace; să se încalţe. Stupid? Asta e. Omul nu ştie niciodată cum reacţionează. Şi tot în pielea goală, şi tot desculţă, se duce la uşă să tragă cu urechea.
Femeia nu ştie ce să facă. O fi cineva cu reclame? un vecin? Poştaşul? Mai rău: or fi ei? copilul. Femeia se duce după el în cameră, îl trezeşte, îi pune degetul pe buze. sst, scumpule, trebuie să taci din gură. Crezi că ai să poţi? Cum am mai făcut şi în celelalte dăţi.
Femeia zâmbeşte văzând consimţământul copilului atât de ascultător şi-i spune să se ascundă în baie. Şi, mai ales, să nu facă zgomot. Femeia aproape că se pierde într-o efuziune de tandreţe, dar nu e momentul acum. sună iar. După ce s-a asigurat că băiatul s-a ascuns şi că nu va face zgomot, femeia ezită şi ia un levier pe care îl sprijină de uşa dublă. Pe urmă se duce în vârful picioarelor la bucătărie,găseşte un halat şi un şorţ, îşi pune halatul şi leagă şorţul deasupra. Pe urmă îşi dă seama că e prea mult şi scoate şorţul. Din nou soneria, de astă dată mai insistentă. Femeia e gata să deschidă. Îşi dă seama că este desculţă. sună iar. Femeia dă fuga să-şi pună nişte papuci şi pân -
deşte prin vizor.
Femeia nu ştie ce să facă. O fi cineva cu reclame? un vecin? Poştaşul? Mai rău: or fi ei? copilul. Femeia se duce după el în cameră, îl trezeşte, îi pune degetul pe buze. sst, scumpule, trebuie să taci din gură. Crezi că ai să poţi? Cum am mai făcut şi în celelalte dăţi.
Femeia zâmbeşte văzând consimţământul copilului atât de ascultător şi-i spune să se ascundă în baie. Şi, mai ales, să nu facă zgomot. Femeia aproape că se pierde într-o efuziune de tandreţe, dar nu e momentul acum. sună iar. După ce s-a asigurat că băiatul s-a ascuns şi că nu va face zgomot, femeia ezită şi ia un levier pe care îl sprijină de uşa dublă. Pe urmă se duce în vârful picioarelor la bucătărie,găseşte un halat şi un şorţ, îşi pune halatul şi leagă şorţul deasupra. Pe urmă îşi dă seama că e prea mult şi scoate şorţul. Din nou soneria, de astă dată mai insistentă. Femeia e gata să deschidă. Îşi dă seama că este desculţă. sună iar. Femeia dă fuga să-şi pună nişte papuci şi pân -
deşte prin vizor.
March 23, 2017
Après avoir lu Le destin du touriste, il me tardait de commencer ce livre ! On y retrouve la plume originale de Rui Zink, son écriture faite de phrases courtes, de répétitions. On lit ce livre très vite car tout s'enchaîne, jusque dans les dialogues qui rappellent les pièces de théâtre. D'ailleurs beaucoup de passages m'ont fait pensé au théâtre, la distance qu'il installe vis à vis des scènes qu'il nous décrit donne l'impression de lire des didascalies, tout comme les deux installateurs qui sont vraiment dans l'excès, dans la passion. L'absurde est toujours présent, dans la situation même (imaginez deux hommes qui viennent installer la peur chez vous comme ils installeraient l'électricité !), mais aussi dans les comportements.
Encore une fois, on ne sait ni où ni quand se passe l'intrigue. On ne connaît pas non plus le nom de cette femme qui sera appelée "la femme" tout au long du roman et, comme elle le dit, les noms des deux hommes sont certainement des "noms de guerre". Ce détachement permet de rire, parfois, d'une situation qui reste tout de même oppressante. Enfermé dans un huit-clos avec les personnages, on se sent rapidement pris au piège de la situation qui dégénère. C'est un effet assez surprenant de cette atmosphère ni noire ni agréable pour autant qui permet de rire tout en se sentant oppressé...
Et bien sûr, un petit retournement de situation à la fin !
Un livre décalé, doux-amer, qui malgré quelques longueurs a été un excellent moment de lecture.
Encore une fois, on ne sait ni où ni quand se passe l'intrigue. On ne connaît pas non plus le nom de cette femme qui sera appelée "la femme" tout au long du roman et, comme elle le dit, les noms des deux hommes sont certainement des "noms de guerre". Ce détachement permet de rire, parfois, d'une situation qui reste tout de même oppressante. Enfermé dans un huit-clos avec les personnages, on se sent rapidement pris au piège de la situation qui dégénère. C'est un effet assez surprenant de cette atmosphère ni noire ni agréable pour autant qui permet de rire tout en se sentant oppressé...
Et bien sûr, un petit retournement de situation à la fin !
Un livre décalé, doux-amer, qui malgré quelques longueurs a été un excellent moment de lecture.
June 2, 2023
Começa com a chegada de 2 técnicos para instalar o medo, por decisão governamental, e demonstrar como funciona para bem da nação.
O medo, é um instrumento muito útil no controle e manipulação da população e das mentalidades.
A mulher, vítima inocente, escondeu o filho na casa de banho, antes de abrir a porta aos técnicos que instalam o medo, de forma idêntica à que se instala a televisão por cabo ou outro serviço semelhante.
É uma história certeira na forma como reflete os medos que temos instalados em nós e aborda variados e profundos medos.
O medo dos mercados e da atual crise económica por termos vivido acima das possibilidades, o medo da redução dos salários, o medo do dinheiro que é gasto com os idosos, o medo dos emigrantes nos roubarem os postos de trabalho e o medo da pandemia.
Está repleto de expressões que nos são familiares, através de conversas com amigos ou da comunicação social e o medo está por todo o lado.
Muitas vezes não damos por isso, mas ficamos com medo da incerteza do que nos espera, das inúmeras possibilidades (assustadoras) do futuro.
Uma metáfora sobre o medo que vale a pena ler e onde verdades vêm disfarçadas de ironia e se dizem coisas pertinentes e que fazem pensar.
O medo, é um instrumento muito útil no controle e manipulação da população e das mentalidades.
A mulher, vítima inocente, escondeu o filho na casa de banho, antes de abrir a porta aos técnicos que instalam o medo, de forma idêntica à que se instala a televisão por cabo ou outro serviço semelhante.
É uma história certeira na forma como reflete os medos que temos instalados em nós e aborda variados e profundos medos.
O medo dos mercados e da atual crise económica por termos vivido acima das possibilidades, o medo da redução dos salários, o medo do dinheiro que é gasto com os idosos, o medo dos emigrantes nos roubarem os postos de trabalho e o medo da pandemia.
Está repleto de expressões que nos são familiares, através de conversas com amigos ou da comunicação social e o medo está por todo o lado.
Muitas vezes não damos por isso, mas ficamos com medo da incerteza do que nos espera, das inúmeras possibilidades (assustadoras) do futuro.
Uma metáfora sobre o medo que vale a pena ler e onde verdades vêm disfarçadas de ironia e se dizem coisas pertinentes e que fazem pensar.
April 5, 2025
Este foi um livro que estive a ler aos poucos, a saborear, a fazer paralelismos com vários acontecimentos atuais. Um livro de 2012, reeditado em 2021 (pós pandemia), vencedor do Prémio Utopiales. Uma obra que é extremamente atual e importante tendo em conta o mundo em que estamos a viver.
⚙️
Dois técnicos tocam à campainha. Qual o serviço a instalar? O Medo.
Cumprindo ordens, começam a instalar o medo, pois o medo tem de rapidamente ser instalado em todas as casas.
Posteriormente, é necessária fazer uma demonstração eficaz das várias vertentes do medo.
A mulher, que esconde o filho na casa de banho desde o aparecimento destes dois técnicos, teme que encontrem a criança. De modo aparentemente frágil e dócil vai assistir às várias exposições do medo. Estes medos são, na realidade, ótimas formas de refletir sobre o nosso quotidiano e vários dos problemas que vivemos atualmente. Entre o sarcasmo, a sátira, o humor negro e a reflexão, este livro tem uma atualidade constante.
Depois desta instalação, vou certamente querer ler mais livros deste autor.
Recomendo a quem goste de refletir sobre o mundo em que vivemos, distopia e de uma boa pitada de sarcasmo e ironia.
⚙️
Dois técnicos tocam à campainha. Qual o serviço a instalar? O Medo.
Cumprindo ordens, começam a instalar o medo, pois o medo tem de rapidamente ser instalado em todas as casas.
Posteriormente, é necessária fazer uma demonstração eficaz das várias vertentes do medo.
A mulher, que esconde o filho na casa de banho desde o aparecimento destes dois técnicos, teme que encontrem a criança. De modo aparentemente frágil e dócil vai assistir às várias exposições do medo. Estes medos são, na realidade, ótimas formas de refletir sobre o nosso quotidiano e vários dos problemas que vivemos atualmente. Entre o sarcasmo, a sátira, o humor negro e a reflexão, este livro tem uma atualidade constante.
Depois desta instalação, vou certamente querer ler mais livros deste autor.
Recomendo a quem goste de refletir sobre o mundo em que vivemos, distopia e de uma boa pitada de sarcasmo e ironia.
December 25, 2025
“- Și au dreptate.
- Au dreptate.
- Piețele au întotdeauna dreptate.
- Piețele sunt iraționale.
- Dar au întotdeauna dreptate.
- E o veselie.
- Asta așa e.
- Trebuie să luăm măsuri curajoase.
- Nepopulare.
- Oamenii nu înțeleg.
- Nu, nu înțeleg.
- Nu înțeleg.
- Sacrificiile pe care le facem pentru ei.”
i.b: ceea ce îmi doresc pentru anul viitor legat de stimularea fiscală este să reducem sau să anulăm impozitul pe cifra de afaceri care este de natură a frâna investițiile și de a le penaliza/ lar marile companii, investitorii străini dar și români, cei care au cifre de afaceri mari dar au marja de profitabilitate scăzută, ne-au reclamat această situație.
- Au dreptate.
- Piețele au întotdeauna dreptate.
- Piețele sunt iraționale.
- Dar au întotdeauna dreptate.
- E o veselie.
- Asta așa e.
- Trebuie să luăm măsuri curajoase.
- Nepopulare.
- Oamenii nu înțeleg.
- Nu, nu înțeleg.
- Nu înțeleg.
- Sacrificiile pe care le facem pentru ei.”
i.b: ceea ce îmi doresc pentru anul viitor legat de stimularea fiscală este să reducem sau să anulăm impozitul pe cifra de afaceri care este de natură a frâna investițiile și de a le penaliza/ lar marile companii, investitorii străini dar și români, cei care au cifre de afaceri mari dar au marja de profitabilitate scăzută, ne-au reclamat această situație.
October 20, 2024
Sprachlich souveräne, brillante Gesellschaftskritik. Aber gerade dadurch, daß der Autor die Angstmechanismen der Gesellschaft als Verkaufsgespräch darstellt und die meisten dieser Ängste nichts weiter sind als Neurosen, entsteht eine demaskierende Doppelbödigkeit: die Ängste werden als Geschwätz entlarvt (und Geschwätz nervt mich). Für die eigentliche, begründete Angst am Ende des Buches gibt es hingegen keine adäquaten Worte mehr, sie ist und bleibt namenlos - was ja auch in der Natur der Sache liegt.
May 18, 2024
Die Prämisse ist natürlich super, aber die Ausführung dann leider sehr schlecht. Der sehr lange erste Teil, der im Grunde die ersten 120 Seiten ausmacht ist einfach in großen Teilen sehr, sehr langweilig. Die Wendung und der letzte Teil sind dann super, aber es kommt eben viel zu spät. Schade, die Prämisse des Buches und auch die generelle Situation hätten sehr viel mehr möglich gemacht. An sich hat das ganze nämlich Funny Games Vibes!
March 9, 2021
Foi um livro que estava na estante há muito comprado, e, que esperava o seu dia para ser apreciado. É com alguma desilusão que o acabo, pois foi um livro que não apaixonou. Pelo menos para mim! Não posso dizer que tenha sido um livro fascinante. Pelo contrário.
Penso que não deva dizer - não aconselho - pois cada livro tem a sua história, mas esta foi uma que não cativou.
Penso que não deva dizer - não aconselho - pois cada livro tem a sua história, mas esta foi uma que não cativou.
October 24, 2021
“Minha cara senhora, a instalação do medo é todo um processo. Está é apenas a fase inicial, aquela que dele de de nós. Como verá em breve, a instalação do medo não é um ato, é um oceano de atos, é um movimento contínuo (quiçá perpétuo) que funcionará tanto melhor abato
Mais tiver a colaboração de todos.”
Mais tiver a colaboração de todos.”
Displaying 1 - 30 of 54 reviews