What do you think?
Rate this book
arta fricii
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
July 29, 2023
Într-un târziu, eu, fiul mamei mele,
reuși să treacă dintr-a șasea în a șaptea fără să mai rămână repetent, ba chiar luă note mari, tot mai mari, încă din primele zile de școală. Acum, eu, fiul mamei mele, era cu adevărat fericit și umbla cu capul sus și cu pas vioi, da, căci eu, fiul mamei mele, fusese răsplătit cu premiul cel mare, așa că nu mai trebui să-nvețe toată vacanța de vară care urmă. Astfel, eu, fiul mamei mele, reuși să treacă într-a șaptea în triumf și pentru festivitatea de premiere îi fură cumpărate sandale și haine noi, dar când să iasă-n față ca să-și ia trofeul, picioarele i se înmuiară, iar eu, fiul mamei mele, se lungi pe pista de bitum și se trezi. Doctorul îi ștergea fruntea și gâtul de sudoare. Trecuseră de-atunci patruzeci de ani.
reuși să treacă dintr-a șasea în a șaptea fără să mai rămână repetent, ba chiar luă note mari, tot mai mari, încă din primele zile de școală. Acum, eu, fiul mamei mele, era cu adevărat fericit și umbla cu capul sus și cu pas vioi, da, căci eu, fiul mamei mele, fusese răsplătit cu premiul cel mare, așa că nu mai trebui să-nvețe toată vacanța de vară care urmă. Astfel, eu, fiul mamei mele, reuși să treacă într-a șaptea în triumf și pentru festivitatea de premiere îi fură cumpărate sandale și haine noi, dar când să iasă-n față ca să-și ia trofeul, picioarele i se înmuiară, iar eu, fiul mamei mele, se lungi pe pista de bitum și se trezi. Doctorul îi ștergea fruntea și gâtul de sudoare. Trecuseră de-atunci patruzeci de ani.
September 11, 2016
Pentru cine a avut placerea si onoarea de a-l cunoaste, domnul Ioan Es Pop numai lup nu pare a fi. Dar si lupii sunt de mai multe feluri. Poezia autentica se naste in mai multe feluri probabil. Unul poate fi o exaltare a spiritului iar alta o durere a singuratatii. Volumul prezent este despre singuratate, despre parasire, despre explorarea necunoscutului si uitarea sinelui. E un urlet de lup care musca din carnea insangerata a lunii. Sau un miel cu cornite.
sunt un lup și am apărut la marginea orașului
îngândurat. m-am ascuns în om
ca într-o cămașă deja sfâșiată, prin care
îmi scot fălcile și mă răstesc la lupii
din ceilalți oameni.
numai că amândoi, oameni și lupi,
am decăzut cu putere. luni somnolente
agonizează într-un cer suferind.
nu e bine-n om. chiar și ultimii zei
au ostenit în cer și s-au dat de-a dura.
acum se ascund și ei, cu o sete de dispariție
pe care la zeii lupilor n-am întâlnit-o.
sunt un lup și am apărut la marginea orașului
îngândurat. m-am ascuns în om
ca într-o cămașă deja sfâșiată, prin care
îmi scot fălcile și mă răstesc la lupii
din ceilalți oameni.
numai că amândoi, oameni și lupi,
am decăzut cu putere. luni somnolente
agonizează într-un cer suferind.
nu e bine-n om. chiar și ultimii zei
au ostenit în cer și s-au dat de-a dura.
acum se ascund și ei, cu o sete de dispariție
pe care la zeii lupilor n-am întâlnit-o.
January 8, 2021
3.5
am observat că suborganul care naște
și întreține spaima stă în cap
și că puterea lui crește pe măsură ce se lasă seara.
de la șapte încolo sau puțin după ce cade întunericul,
lucrează cu atâta îndârjire, încât și-ar putea ucide gazda.
în cuptorul fricii se coace acum
pâine neagră pentru gurile infernale.
numai aburul care iese din ea e ademenitor,
dar sub coajă aluatul clocotesc ca smoala
și după ce pâinea e scoasă din cuptor.
am observat că suborganul care naște
și întreține spaima stă în cap
și că puterea lui crește pe măsură ce se lasă seara.
de la șapte încolo sau puțin după ce cade întunericul,
lucrează cu atâta îndârjire, încât și-ar putea ucide gazda.
în cuptorul fricii se coace acum
pâine neagră pentru gurile infernale.
numai aburul care iese din ea e ademenitor,
dar sub coajă aluatul clocotesc ca smoala
și după ce pâinea e scoasă din cuptor.
April 15, 2025
ai unghii strălucitoare, ca ale copiilor cu ochi scoşi.
într-o dimineaţă ireală, mergeam pe malul dâmboviţei
visând la o durere mare cu care s-o înlocuiesc
pe cea veche şi stăruitoare. eram
singur şi adânc cum nu voi mai fi.
sângeram ca un lac liniştit şi mare.
atunci trebuie să fi avut loc viziunea.
făcusem din autodistrugere o bijuterie.
iar asta mă ajuta să nu mai sper.
uitasem de dragoste de câţiva ani.
nu se mai vedeau nici stelele ca pe vremuri.
n-o să mă crezi, dar într-o noapte
am auzit categoriile cum se zbuciumă.
ştiam ce va urma de la patru ani
şi am început să-mi fac singur rău.
vor fi schimbări de trecut în acest viitor provizoriu.
şi-a ridicat cămaşa şi am văzut atunci
că n-avea piept, n-avea pântece, n-avea oase şi măruntaie.
nimicul începea să prindă vlagă.
(p. 37)
am stat lângă ea ani întregi
ca să-i pricep nebunia.
am văzut asfinţituri care numai aşa
pot fi văzute, căldări de lumină
vărsate pe-o singură creastă de deal,
iar în jur întuneric ca-n oase.
visez şi acum la mersul ei blestemat,
la deşănţata sfiiciune cu care
înţelegea să se dezbrace şi la
felul oribil în care râdea.
toate acestea se află în mine acum,
cu neputinţă de destrămat.
(p. 39)
După socotelile mele,
ar urma să mor pe la 65 sau 66 de ani. Bunicul meu din partea mamei a trăit 86, dar mama a murit la 66. Mama ei a murit la 76, iar fratele mamei la 62, însă acesta s-a stins după un accident de care nu vreau să vorbesc.
Tatăl tatălui meu a murit cu puţin după ce a trecut de 60. O făptură fantomatică, de care îmi amintesc doar pentru că păşteam vitele împreună. În nebunia lui blândă, obişnuia să-şi facă, lângă fântânile în apropierea cărora adăstam, o a doua fântână, nu mai mare decât căuşul a două palme, ca să bea apă: nu voia să tulbure cu boala lui apa altor oameni.
Însă pe bunica tatălui meu o mai ţin minte mergând, chiar şi la optzeci de ani, la biserică, încovrigată şi cu mâinile la spate, iar pe bunicul lui mi-l amintesc şi mai bine, fiindcă a murit la 96 de ani, după ce a trăit mai bine de 60 umblând cu un picior de lemn, pentru că pe cel din carne şi os l-a pierdut în primul război mondial.
Acum, tata are 86 şi i-a spus popii din sat, atunci când acesta i-a propus să-l împărtăşească: popă, vino la mine numai când te-oi chema eu.
De asta stau şi socotesc: cât de la ea şi cât de la el? Mi-a transmis ea gena morţii sau gena tatălui o va bate pe-a ei? Cine strigă în gena mea: bărbatul sucit care s-a stins la 62 de ani sau şchiopul care a trăit până la 96? Mai am timp să-mbătrânesc cât să pot zice: de-aici nu mai urmează mare lucru?
Locuiesc într-o garsonieră dintr-un bloc cu zece etaje şi beau la o cârciumă din apropiere unde preţurile-s mici. Voi dispărea cam la vremea când toate calculele se vor apropia de sfârşit. Sau mai devreme. Mai târziu. Anumite socoteli îmi spun că va fi mai devreme. Omul cu picior de lemn zice că, dacă bei prea mult, mori mai repede. Măcar să nu afle tata, pentru că, la 86, el, care a furat din anii umaşilor lui, s-ar supăra foarte tare. Nespus de tare.
(pp. 49-51)
într-o dimineaţă ireală, mergeam pe malul dâmboviţei
visând la o durere mare cu care s-o înlocuiesc
pe cea veche şi stăruitoare. eram
singur şi adânc cum nu voi mai fi.
sângeram ca un lac liniştit şi mare.
atunci trebuie să fi avut loc viziunea.
făcusem din autodistrugere o bijuterie.
iar asta mă ajuta să nu mai sper.
uitasem de dragoste de câţiva ani.
nu se mai vedeau nici stelele ca pe vremuri.
n-o să mă crezi, dar într-o noapte
am auzit categoriile cum se zbuciumă.
ştiam ce va urma de la patru ani
şi am început să-mi fac singur rău.
vor fi schimbări de trecut în acest viitor provizoriu.
şi-a ridicat cămaşa şi am văzut atunci
că n-avea piept, n-avea pântece, n-avea oase şi măruntaie.
nimicul începea să prindă vlagă.
(p. 37)
am stat lângă ea ani întregi
ca să-i pricep nebunia.
am văzut asfinţituri care numai aşa
pot fi văzute, căldări de lumină
vărsate pe-o singură creastă de deal,
iar în jur întuneric ca-n oase.
visez şi acum la mersul ei blestemat,
la deşănţata sfiiciune cu care
înţelegea să se dezbrace şi la
felul oribil în care râdea.
toate acestea se află în mine acum,
cu neputinţă de destrămat.
(p. 39)
După socotelile mele,
ar urma să mor pe la 65 sau 66 de ani. Bunicul meu din partea mamei a trăit 86, dar mama a murit la 66. Mama ei a murit la 76, iar fratele mamei la 62, însă acesta s-a stins după un accident de care nu vreau să vorbesc.
Tatăl tatălui meu a murit cu puţin după ce a trecut de 60. O făptură fantomatică, de care îmi amintesc doar pentru că păşteam vitele împreună. În nebunia lui blândă, obişnuia să-şi facă, lângă fântânile în apropierea cărora adăstam, o a doua fântână, nu mai mare decât căuşul a două palme, ca să bea apă: nu voia să tulbure cu boala lui apa altor oameni.
Însă pe bunica tatălui meu o mai ţin minte mergând, chiar şi la optzeci de ani, la biserică, încovrigată şi cu mâinile la spate, iar pe bunicul lui mi-l amintesc şi mai bine, fiindcă a murit la 96 de ani, după ce a trăit mai bine de 60 umblând cu un picior de lemn, pentru că pe cel din carne şi os l-a pierdut în primul război mondial.
Acum, tata are 86 şi i-a spus popii din sat, atunci când acesta i-a propus să-l împărtăşească: popă, vino la mine numai când te-oi chema eu.
De asta stau şi socotesc: cât de la ea şi cât de la el? Mi-a transmis ea gena morţii sau gena tatălui o va bate pe-a ei? Cine strigă în gena mea: bărbatul sucit care s-a stins la 62 de ani sau şchiopul care a trăit până la 96? Mai am timp să-mbătrânesc cât să pot zice: de-aici nu mai urmează mare lucru?
Locuiesc într-o garsonieră dintr-un bloc cu zece etaje şi beau la o cârciumă din apropiere unde preţurile-s mici. Voi dispărea cam la vremea când toate calculele se vor apropia de sfârşit. Sau mai devreme. Mai târziu. Anumite socoteli îmi spun că va fi mai devreme. Omul cu picior de lemn zice că, dacă bei prea mult, mori mai repede. Măcar să nu afle tata, pentru că, la 86, el, care a furat din anii umaşilor lui, s-ar supăra foarte tare. Nespus de tare.
(pp. 49-51)
Displaying 1 - 4 of 4 reviews