Adrian Păunescu (20 July 1943 – 5 November 2010) was a Romanian poet, journalist, and politician. Though criticised for praising dictator Nicolae Ceauşescu, Păunescu was called "Romania's most famous poet" in an Associated Press story, quoted by the New York Times. Born in Copăceni, Bălţi County, in what is now the Republic of Moldova, Păunescu spent his childhood in Bârca, Dolj County. He did his secondary studies at Carol I High School in Craiova.
Păunescu studied philology at the University of Bucharest and became a writer and journalist. He was an influential public figure for Romanian youth throughout the 1970s and early 1980s. Though he was criticised for writing flattering poems about dictator Nicolae Ceauşescu, Păunescu remained popular in Romania, where he appeared on television several times a week.
As posthumously summarized by newspaper România Liberă, Păunescu "is still viewed as a hero by the man in the street" although "intellectuals continue to question his integrity and the literary value of his work".
Vladimir Tismaneanu called him "the supreme sycophant of the Ceausescu era."
A member of the Union of Communist Youth between 1966 and 1968, and, between 1968 and 1989, of the Romanian Communist Party, Păunescu gained control over a major weekly publication, Flacăra and became the producer and host of the only itinerant folk and pop show in the country, Cenaclul Flacăra, founded in 1973. He was a member of the Romanian Communist Party Central Committee and "court poet" of the dictator Nicolae Ceauşescu.
Păunescu nici macar nu are nevoie de introducere. Pot sa spun ca volumul acesta m-a facut sa ma razgandesc la final in privinta rating-ului. Merita din plin citit, cu toata ca, are mai multe poezii care se axeaza pe patrie, pamanturile natale si sentimentul de natiune, teme care pentru mine nu sunt cele preferate si consider ca sunt mult mai ofertante cele filozofice precum: iubirea, trecerea timpului, maturizarea, rolul poetului in lume, moartea etc. Sunt si cateva poezii de dragoste foarte reușite care transmit o adevarata emotie pe atat de profunda pe cat e dragostea. Daca nu l-ati citit pe Păunescu pana acum, nu va recomand sa incepeti cu volumul acesta, dar daca sunteti familiarizați deja cu stilul lui, cititi-l !
Voi, înrobiți, la propriul vostru pântec, Pragmaticilor, să luați aminte, Poeții mor cu tâmpla pe cuvinte, Suavi heralzi ai ultimului cântec.
Cei ce agonisesc ca să consume Va trebui cândva să și învețe Că nu se poate fără de tandrețe, Mai e nevoie de poeți pe lume.
Că omenirea-i un ciudat amestic De violență și de duioșie, Răget de leu în ou de ciocârlie, Dar toată lumea trebuie să știe Că nu-i poetul animal domestic, Ci armonie în sălbăticie.
"Trăiesc adânc, trăiesc mâhnit, întreg acest coșmar Șantajul de a fi iubit și necesar"...
Aș fi putut prefața această modestă recenzie cu versuri din poezia ce dă nume volumului, dar m-am gândit că suna a manifest și probabil ar fi iscat un început de polemică pe tema activității politico-patriotice a autorului. Astfel, mi s-a părut mai inspirată alegerea acestui fragment, ce se potrivește de minune cu felul de a fi al lui Adrian Păunescu: mereu în mijlocul evenimentelor, iar de cele mai multe ori chiar la originea lor. Ne place sau nu, puțini poeți contemporani îi stau măcar prin apropiere, de aceea mă miră opțiunea unui cetățean de a-i acorda o biată unică steluță. Inițial m-am gândit că respectivul o fi fan Sophie Kinsella, dar poate greșesc și omul doar a repetat clasa din motive de limba și literatura română...