„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.“ Aceasta sau alte porunci similare au fost formulate în Vechiul și Noul Testament, cât și în scrierile și doctrinele celor mai multe religii și filosofii de-a lungul timpului.
Cu toate acestea, majoritatea predicilor și discuțiilor despre această învățătură se centrează pe primele trei cuvinte. Ele se axează asupra felului în care îi tratăm pe ceilalți, admițând că iubirea de noi înșine este de la sine înțeleasă. Din păcate, situația nu se prezintă întotdeauna așa. Prea mulți oameni nu se iubesc pe ei înșiși. Sunt nemulțumiți din cauza aspectului fizic, a personalității și aptitudinilor lor, precum și din cauza unor nenumărate alte aspecte din viața personală.
Ca să trăim o viață fericită, plină de satisfacții, trebuie mai întâi să învățăm să ne iubim realmente pe noi înșine. Este prima treaptă pe scara spre o viață mai bună. Iubirea de sine nu înseamnă să fim în totalitate egocentrici. Iubirea de sine constituie baza pe care vom clădi modul în care ne raportăm la toți oamenii cu care relaționăm în viața noastră. Iubirea de sine duce la încrederea în sine, la stima de sine și la felul în care suntem percepuți în mod pozitiv de ceilalți oameni. Iubirea de
sine ne permite să-i iubim pe ceilalți. Filosoful antic evreu Hillel a definit succint acest concept: „Dacă eu nu sunt pentru mine, atunci cine este? Și dacă sunt numai pentru mine, atunci ce sunt?“
„Nu ar fi remarcabil dacă te-ai îndrăgosti de tine însuți atât de mult încât ai face aproape orice dacă ai ști că te face fericit? Atât de mult te iubește viața și vrea să te protejeze. Cu cât te iubești mai mult, cu atât universul îți va recunoaște valoarea. Apoi te vei putea bucura pe tot parcursul vieții de o poveste de dragoste care îți va aduce împlinirea cea mai bogată din interior spre exterior.“
Alan Cohen, om de afaceri american