What do you think?
Rate this book
Ból
Przypadkowe spotkanie z niewidzianym od lat Ejtanem, wielka młodzieńczą miłością Iris, na nowo otwiera nie do końca zagojone rany. Mimo żalu i gniewu, jątrzących się w kobiecie przez długi czas, uczucie nie wygasło i odradza się na nowo. Z taką mocą i namiętnością, że Iris gotowa jest poświęcić szczęście swojej rodziny i zadać bliskim ból, którego sama doświadczała przez lata. Bezkompromisowa, szczera i poruszająca do głębi proza.
444 pages, Paperback
First published September 1, 2015
85 people are currently reading
2088 people want to read
About the author
Zeruya Shalev
26 books276 followersZeruya Shalev is a bestselling Israeli author.
She has an MA in Bible studies and works as a literary editor at Keshet publishing house. On January 29, 2004, when she was returning to her home in Rehavia, Jerusalem, after taking her child to kindergarten, a Palestinian suicide bomber blew up a city bus as she was passing by. It took her four months to recover from her injuries. Shalev is married to Ayal Megged, son of Aharon Megged.
Shalev has published four novels, a book of poetry and a children's book. Her novels Love Life and Husband and Wife have received critical acclaim both in Israel and abroad. They have been translated into 21 languages and were bestsellers in several countries. Shalev has been awarded the Book Publishers' Association's Gold and Platinum Prizes, the German Corine Book Award (2001), the French Amphi Award, and the ACUM prize three times (1997, 2003, 2005). Husband and Wife was also nominated for the French Femina prize (2002), and is included in the French Fnac list of the 200 Best Books of the Decade.
She has an MA in Bible studies and works as a literary editor at Keshet publishing house. On January 29, 2004, when she was returning to her home in Rehavia, Jerusalem, after taking her child to kindergarten, a Palestinian suicide bomber blew up a city bus as she was passing by. It took her four months to recover from her injuries. Shalev is married to Ayal Megged, son of Aharon Megged.
Shalev has published four novels, a book of poetry and a children's book. Her novels Love Life and Husband and Wife have received critical acclaim both in Israel and abroad. They have been translated into 21 languages and were bestsellers in several countries. Shalev has been awarded the Book Publishers' Association's Gold and Platinum Prizes, the German Corine Book Award (2001), the French Amphi Award, and the ACUM prize three times (1997, 2003, 2005). Husband and Wife was also nominated for the French Femina prize (2002), and is included in the French Fnac list of the 200 Best Books of the Decade.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 244 reviews
July 18, 2024
AHIA
Alla prima pagina Zeruya Shalev mi ha accolto così:
la tempesta di spettri dello sgomento, la solenne paralisi del silenzio...
e io mi sono spaventato perché m’è parso un avvio su un registro già troppo spinto, qualche ottava più su del dovuto.
Poi però è subito rientrata in una media frequenza e intensità, abbandonando qualsiasi nota stridula.
Anzi, direi che ha adottato un ritmo torpido, banalotto.
Banale un po’ come racconta e costruisce una storia che aveva tutti le caratteristiche per essere avvincente.
Iris, la protagonista, raccontata in terza persona da narratore (narratrice), è giunta nel mezzo del cammin di sua vita: 45 anni.
Dieci anni prima s’è salvata per miracolo da un attentato kamikaze: il pullman accanto a lei è saltato in aria, la sua macchina è stata coinvolta nell’esplosione, lei ha subito ferite gravi al bacino. Sono seguiti dodici mesi dentro e fuori dall’ospedale, operazioni su operazioni, innesti, trapianti, viti e bulloni e piastre inserite, e fili e cavi.
Quando inizia la storia Iris è da tempo direttrice scolastica, brava, solerte, efficiente pressoché perfetta. Suo marito Michi le ricorda che oggi è il decimo anniversario dell’attentato e zac, a lei ricominciano i dolori, e lei ricomincia ad abusare di antidolorifici.
Michi per darle sollievo la porta da un esperto alla clinica del dolore. Quel medico si rivelerà essere proprio quell’Eitan che Zeruya Shalev non so bene perché ha già trovato modo di introdurre lungamente.
Si dà il caso che da adolescente Iris era pazzamente innamorata di Eitan, e lui di lei. Solo che Eitan aveva una madre molto malata, una lunga agonia che il figlio unico segue passo passo. E Iris con lui, per amore e solidarietà.
Sepolta la madre Eitan annuncia che deve cominciare a vivere e non può seguire lo stesso percorso: per cui, grazie Iris, e bye bye, riprenditi le tue cose, tornatene da dove sei venuta, tu vai di là che io me ne vado di qua. Un benservito in piena regola.
Passano più o meno trent’anni, un matrimonio con stanze e soprattutto letti separati, niente sesso solo routine quotidiana, due figli anche loro adolescenti, blablabla. Ma ecco che, un nuovo zac, chi sarà mai il mago del dolore se non proprio quell’Eitan.
Come prosegue la storia non so perché non ho più interesse: quella che sembrava una vicenda di trauma e conflitto s’è presto trasformata in una vicenda a tinte rosa. La scrittura di Shalev non è tale da tenermi avvinto.
E si aggiunge un altro problema che mi ha definitivamente sconfitto: il connubio di una traduzione probabilmente frettolosa insieme a un editing inesistente. E quindi chi sorride invece sogghigna, il maschile è abbinato al femminile e viceversa, le preposizioni sono usate a casaccio.
Ci si imbatte in frasi così:
Sì, è proprio così, rabbrividisce ora, questo è il peccato originale e questo il castigo, perché quei giorni di lutto in quel piccolo giardino erano stati per lei come una settimana nuziale, intrisi di una pesante felicità, di un piacere intenso, da cui l’irrigazione le schizza addosso. Li sente quasi che cantano e suonano, ridono e piangono, bevono e fumano, giorno dopo giorno, notte dopo notte, eravamo insieme, tutto il resto non conta più.
L’irrigazione mi ha costretto a rileggere quattro volte: ma comunque non sono riuscito a sbrogliare la matassa. Anche se Iris è in giardino, gli irrigatori non vanno in funzione, lei rimane asciutta: al punto che un attimo dopo fa la doccia.
Ma anche capire chi svolge le azioni della seconda frase mi è risultato arduo: sono i giorni di lutto che bevono e fumano, ridono e piangono?
Abbandonato a un terzo abbondante della lettura.
Alla prima pagina Zeruya Shalev mi ha accolto così:
la tempesta di spettri dello sgomento, la solenne paralisi del silenzio...
e io mi sono spaventato perché m’è parso un avvio su un registro già troppo spinto, qualche ottava più su del dovuto.
Poi però è subito rientrata in una media frequenza e intensità, abbandonando qualsiasi nota stridula.
Anzi, direi che ha adottato un ritmo torpido, banalotto.
Banale un po’ come racconta e costruisce una storia che aveva tutti le caratteristiche per essere avvincente.
Iris, la protagonista, raccontata in terza persona da narratore (narratrice), è giunta nel mezzo del cammin di sua vita: 45 anni.
Dieci anni prima s’è salvata per miracolo da un attentato kamikaze: il pullman accanto a lei è saltato in aria, la sua macchina è stata coinvolta nell’esplosione, lei ha subito ferite gravi al bacino. Sono seguiti dodici mesi dentro e fuori dall’ospedale, operazioni su operazioni, innesti, trapianti, viti e bulloni e piastre inserite, e fili e cavi.
Quando inizia la storia Iris è da tempo direttrice scolastica, brava, solerte, efficiente pressoché perfetta. Suo marito Michi le ricorda che oggi è il decimo anniversario dell’attentato e zac, a lei ricominciano i dolori, e lei ricomincia ad abusare di antidolorifici.
Michi per darle sollievo la porta da un esperto alla clinica del dolore. Quel medico si rivelerà essere proprio quell’Eitan che Zeruya Shalev non so bene perché ha già trovato modo di introdurre lungamente.
Si dà il caso che da adolescente Iris era pazzamente innamorata di Eitan, e lui di lei. Solo che Eitan aveva una madre molto malata, una lunga agonia che il figlio unico segue passo passo. E Iris con lui, per amore e solidarietà.
Sepolta la madre Eitan annuncia che deve cominciare a vivere e non può seguire lo stesso percorso: per cui, grazie Iris, e bye bye, riprenditi le tue cose, tornatene da dove sei venuta, tu vai di là che io me ne vado di qua. Un benservito in piena regola.
Passano più o meno trent’anni, un matrimonio con stanze e soprattutto letti separati, niente sesso solo routine quotidiana, due figli anche loro adolescenti, blablabla. Ma ecco che, un nuovo zac, chi sarà mai il mago del dolore se non proprio quell’Eitan.
Come prosegue la storia non so perché non ho più interesse: quella che sembrava una vicenda di trauma e conflitto s’è presto trasformata in una vicenda a tinte rosa. La scrittura di Shalev non è tale da tenermi avvinto.
E si aggiunge un altro problema che mi ha definitivamente sconfitto: il connubio di una traduzione probabilmente frettolosa insieme a un editing inesistente. E quindi chi sorride invece sogghigna, il maschile è abbinato al femminile e viceversa, le preposizioni sono usate a casaccio.
Ci si imbatte in frasi così:
Sì, è proprio così, rabbrividisce ora, questo è il peccato originale e questo il castigo, perché quei giorni di lutto in quel piccolo giardino erano stati per lei come una settimana nuziale, intrisi di una pesante felicità, di un piacere intenso, da cui l’irrigazione le schizza addosso. Li sente quasi che cantano e suonano, ridono e piangono, bevono e fumano, giorno dopo giorno, notte dopo notte, eravamo insieme, tutto il resto non conta più.
L’irrigazione mi ha costretto a rileggere quattro volte: ma comunque non sono riuscito a sbrogliare la matassa. Anche se Iris è in giardino, gli irrigatori non vanno in funzione, lei rimane asciutta: al punto che un attimo dopo fa la doccia.
Ma anche capire chi svolge le azioni della seconda frase mi è risultato arduo: sono i giorni di lutto che bevono e fumano, ridono e piangono?
Abbandonato a un terzo abbondante della lettura.
November 8, 2019
Zeruya Shalev, best selling author in Israel, survived a suicide bombing in 2004. She had just dropped her child off at kindergarten - on her way back home in Jerusalem - when a Palestinian suicide bomber blew up a city bus. It took her four months to recover from her injuries.
At the start of ‘this’ novel - we meet Iris, ten years after she was seriously injured from a terrorist attack. Physical pain comes back. She is married with two- young-adult kids.
Daunting emotional pain comes back even worse - ( worse than surgeries, and painful rehabilitation) - associated with an old lover, who was the love of Iris’s life. They planned to marry.
Iris was young - only 17 at the time - but she was deeply wounded when Eitan ‘suddenly’ dropped her after after his mother died. ( after months of being at his side consoling him while he was consoling his mother). Eitan was deeply suffering loss - wasn’t dealing well from watching his mother die. His ‘self-medication-choice’, was to run away from everything familiar with his sick/dying/dead mother. That included Iris.
Iris was devastated!
Zeruya describes inner thoughts and feelings - masterfully. (loneliness, unhappiness, regret, fear, anger, sadness, guilt).
I lived inside her mind.
I felt every one of her emotions: her anger, her grief, the sadness, her passionless marriage. Her desires, her confusion, her longings.
I felt her husband, Micky’s anger - his emotional wounds, too. I felt her kids pain. Their son and daughter were young adults with their worries - worries that any parent would worry about.
We see how the earlier terrorist attack inflicted their entire family - small broken cracks grew larger.
Then Iris sees Eitan again. Passions come right back.
Things get complicated & messy.
For hours yesterday, I couldn’t move...couldn’t stop reading.
The story explores the consequences from continuously mourning the life Iris almost had.
“Love has many faces, sometimes it’s cut off from life like a kite without a string. You know it’s gliding in the sky, but you have to let it go because you don’t want other things that are more important to you to fall”.
Zeruya’s atmospheric novel is beautifully written.
I found it spellbinding.
Tender, raw, real!
Note: notice I wrote a review - yet said I’m retired from writing them?/! I’m still semi-retired!! Slowly figuring this out.
But....
I definitely don’t want to feel pressured or harassed — obligated to read a book ‘for’ anyone. I was exhausted from ‘way’ too many requests - for too many years - it was literally - slowly - killing my spirit - and health.
I’m still finding MY WAY.
I love to contribute where I can... but I need to make choices that supports my own health first.
I apologize if I don’t have enough time to read more reviews from friends. I ‘prefer’ to choose reading reviews of books that I’m genuinely or potentially interested in.
That never diminishes my sincere love for hundreds and hundreds of people in this book community.
There is only so much time - I can spend online - and be protective of my well being, and personal needs.
Hoping to master this balance - with fresh joy sooner than later. (little changes are starting to feel better)>> so thank you to all my friends!!!
At the start of ‘this’ novel - we meet Iris, ten years after she was seriously injured from a terrorist attack. Physical pain comes back. She is married with two- young-adult kids.
Daunting emotional pain comes back even worse - ( worse than surgeries, and painful rehabilitation) - associated with an old lover, who was the love of Iris’s life. They planned to marry.
Iris was young - only 17 at the time - but she was deeply wounded when Eitan ‘suddenly’ dropped her after after his mother died. ( after months of being at his side consoling him while he was consoling his mother). Eitan was deeply suffering loss - wasn’t dealing well from watching his mother die. His ‘self-medication-choice’, was to run away from everything familiar with his sick/dying/dead mother. That included Iris.
Iris was devastated!
Zeruya describes inner thoughts and feelings - masterfully. (loneliness, unhappiness, regret, fear, anger, sadness, guilt).
I lived inside her mind.
I felt every one of her emotions: her anger, her grief, the sadness, her passionless marriage. Her desires, her confusion, her longings.
I felt her husband, Micky’s anger - his emotional wounds, too. I felt her kids pain. Their son and daughter were young adults with their worries - worries that any parent would worry about.
We see how the earlier terrorist attack inflicted their entire family - small broken cracks grew larger.
Then Iris sees Eitan again. Passions come right back.
Things get complicated & messy.
For hours yesterday, I couldn’t move...couldn’t stop reading.
The story explores the consequences from continuously mourning the life Iris almost had.
“Love has many faces, sometimes it’s cut off from life like a kite without a string. You know it’s gliding in the sky, but you have to let it go because you don’t want other things that are more important to you to fall”.
Zeruya’s atmospheric novel is beautifully written.
I found it spellbinding.
Tender, raw, real!
Note: notice I wrote a review - yet said I’m retired from writing them?/! I’m still semi-retired!! Slowly figuring this out.
But....
I definitely don’t want to feel pressured or harassed — obligated to read a book ‘for’ anyone. I was exhausted from ‘way’ too many requests - for too many years - it was literally - slowly - killing my spirit - and health.
I’m still finding MY WAY.
I love to contribute where I can... but I need to make choices that supports my own health first.
I apologize if I don’t have enough time to read more reviews from friends. I ‘prefer’ to choose reading reviews of books that I’m genuinely or potentially interested in.
That never diminishes my sincere love for hundreds and hundreds of people in this book community.
There is only so much time - I can spend online - and be protective of my well being, and personal needs.
Hoping to master this balance - with fresh joy sooner than later. (little changes are starting to feel better)>> so thank you to all my friends!!!
December 21, 2022
El argumento de esta novela es de lo más atractivo, Iris una mujer de mediana edad, sufrió un atentado terrorista en Israel, al dejar a sus hijos en el colegio, y a consecuencia de su paso por el hospital se reencuentra con un viejo amor.
Dolor, es la historia de Iris, una mujer atrapada en una matrimonio anodino, con un marido frío y distante, madre de dos hijos, ascendida a directora de colegio y que debido a un atentado terrorista le quedan secuelas, dolor
Diez años después de este trágico suceso, ella empieza a sentir dolor, con tratamientos poco efectivos, acaba en la consulta de un médico que casualmente fue su novio en la juventud, pero que la dejó.
Dolor, no solo físico, también emocional, al recordar ese novio, no tan olvidado en su mente ni en su corazón, el dolor de un amor frustrado.
Dolor, al recordar la pérdida de su madre, la de Iris, el pilar familiar. Dolor ante el recuerdo de la enfermedad de la madre de su antiguo novio. Dolor ante la idea de estar encerrada en un matrimonio aburrido, sin pasión, y sin esperanza de tenerla.
Narrada de una manera sencilla pero desgarradora, la autora nos muestra la crisis de una mujer que se plantea, que hubiera pasado si... Si no la hubiera dejado su novio, si no hubiera ido ella a llevar a los niños al cole, si no hubiera sufrido el atentado, si no hubiera tenido...Dolor! Porque el reencuentro con su antiguo amor, también es doloroso.
Nos muestra la soledad, el miedo al dolor, a lo desconocido, la infidelidad y la culpa, porque esta novela es cruda, pero real.
Dolor, es la historia de Iris, una mujer atrapada en una matrimonio anodino, con un marido frío y distante, madre de dos hijos, ascendida a directora de colegio y que debido a un atentado terrorista le quedan secuelas, dolor
Diez años después de este trágico suceso, ella empieza a sentir dolor, con tratamientos poco efectivos, acaba en la consulta de un médico que casualmente fue su novio en la juventud, pero que la dejó.
Dolor, no solo físico, también emocional, al recordar ese novio, no tan olvidado en su mente ni en su corazón, el dolor de un amor frustrado.
Dolor, al recordar la pérdida de su madre, la de Iris, el pilar familiar. Dolor ante el recuerdo de la enfermedad de la madre de su antiguo novio. Dolor ante la idea de estar encerrada en un matrimonio aburrido, sin pasión, y sin esperanza de tenerla.
Narrada de una manera sencilla pero desgarradora, la autora nos muestra la crisis de una mujer que se plantea, que hubiera pasado si... Si no la hubiera dejado su novio, si no hubiera ido ella a llevar a los niños al cole, si no hubiera sufrido el atentado, si no hubiera tenido...Dolor! Porque el reencuentro con su antiguo amor, también es doloroso.
Nos muestra la soledad, el miedo al dolor, a lo desconocido, la infidelidad y la culpa, porque esta novela es cruda, pero real.
February 3, 2024
Ca în mai toate cărțile sale (traduse la noi), Shalev strălucește și în 'Durere' zugrăvind tabloul (clinic) al infidelității: abandonul extaziat, gesturi negândite, mici scăpări, micile minciuni (tot mai mari) menite să astupe micile scăpări, implicarea unor martori nedoriți, pe care te străduiești apoi să-i convingi că n-au văzut ceea ce tocmai au văzut.
Organizarea “interzisului”, savoarea sufocantă a fiecărei clipe de intimitate. Delirul fanteziei și al planurilor de viitor ce - ca orice delir - sfidează realitatea. Germinarea sentimentului de culpabilitate - care, totuși, nu-i niciodată într-atât de copleșitor încât să te oprească. Ceea ce ți se petrece în clipa prezentă este mai “real” decât ceea ce aveai când zăceai - aproape confortabil - sedat de rutină.
Romanciera israeliană este o artistă a adulterului. Îi cunoaște suspect de bine toate cedările, tertipurile, ascunzișurile rușinoase (și excitante). E o plăcere de voyeur (deci vinovată) să citești pasajele cu pricina (care constituie, pentru mine, miezul cărții).
Asta m-a fascinat! Restul romanului e alterat de note false, de neverosimil, de replici “poetic-metaforice” ce nu sunt vreodată rostite între o mamă reală și fiica sa (rătăcită) sau între soț și soție.
O dragoste timpurie (iubirea vieții), retrezită la viață (cam) târziu. Reluată din același punct, peste zeci de ani - încălzită, pusă la fiert cu legume proaspete, să-i mai ia din ușorul gust de rânced - de parcă abia ieri s-ar fi (între)rupt.
Prin Iris a ei, Shalev pledează pentru vitalitate: indiferent la ce vârstă te “prinde”, indiferent de statutul tău marital, trăiește-ți iubirea ca și cum ar fi ultima; căci ar putea fi ultima!
Infidelitatea târzie a lui Iris este - până la un punct - un fel de a ispăși neîmplinirea primei iubiri. Prima ei iubire devenind, astfel, și ultima.
Lucrurile iau, la urmă, o întorsătură ce mie mi-a părut prea demnă de un rom-com à la Hollywood (sau Diva Channel).
Dacă ar fi avut buna inspirație să se oprească la episodul amorului extraconjugal (și să-l fi extins), i-aș fi dat cărții 4 spre 5 stele - chiar și numai pentru indiscutabila măiestrie de “infideloloagă” a Zeruyei Shalev.
Dincolo de încălzirea globală, de politica de dreapta sau de stânga, adevărata problemă a individului uman este situarea lui într-o relație. Cum intră și, mai ales, cum rămâne și cum iese de acolo. Războaie, ecologism isteric, problema identității sexuale sunt căcat mumificat față de nepriceperea noastră de a fi într-o relație, față de neștiința de a ieși integri psihic dintr-o familie, de a deveni, de a individua...
Organizarea “interzisului”, savoarea sufocantă a fiecărei clipe de intimitate. Delirul fanteziei și al planurilor de viitor ce - ca orice delir - sfidează realitatea. Germinarea sentimentului de culpabilitate - care, totuși, nu-i niciodată într-atât de copleșitor încât să te oprească. Ceea ce ți se petrece în clipa prezentă este mai “real” decât ceea ce aveai când zăceai - aproape confortabil - sedat de rutină.
Romanciera israeliană este o artistă a adulterului. Îi cunoaște suspect de bine toate cedările, tertipurile, ascunzișurile rușinoase (și excitante). E o plăcere de voyeur (deci vinovată) să citești pasajele cu pricina (care constituie, pentru mine, miezul cărții).
Asta m-a fascinat! Restul romanului e alterat de note false, de neverosimil, de replici “poetic-metaforice” ce nu sunt vreodată rostite între o mamă reală și fiica sa (rătăcită) sau între soț și soție.
O dragoste timpurie (iubirea vieții), retrezită la viață (cam) târziu. Reluată din același punct, peste zeci de ani - încălzită, pusă la fiert cu legume proaspete, să-i mai ia din ușorul gust de rânced - de parcă abia ieri s-ar fi (între)rupt.
Prin Iris a ei, Shalev pledează pentru vitalitate: indiferent la ce vârstă te “prinde”, indiferent de statutul tău marital, trăiește-ți iubirea ca și cum ar fi ultima; căci ar putea fi ultima!
Infidelitatea târzie a lui Iris este - până la un punct - un fel de a ispăși neîmplinirea primei iubiri. Prima ei iubire devenind, astfel, și ultima.
Lucrurile iau, la urmă, o întorsătură ce mie mi-a părut prea demnă de un rom-com à la Hollywood (sau Diva Channel).
Dacă ar fi avut buna inspirație să se oprească la episodul amorului extraconjugal (și să-l fi extins), i-aș fi dat cărții 4 spre 5 stele - chiar și numai pentru indiscutabila măiestrie de “infideloloagă” a Zeruyei Shalev.
Dincolo de încălzirea globală, de politica de dreapta sau de stânga, adevărata problemă a individului uman este situarea lui într-o relație. Cum intră și, mai ales, cum rămâne și cum iese de acolo. Războaie, ecologism isteric, problema identității sexuale sunt căcat mumificat față de nepriceperea noastră de a fi într-o relație, față de neștiința de a ieși integri psihic dintr-o familie, de a deveni, de a individua...
September 3, 2022
3,5 stelute
Mi-a transmis o senzatie de apasare continua, dar si de asteptare, foarta densa in regrete si tristete.
"[...] Noi insene ne provocam iar si iar esecurile, asta ca sa dovedim la cate putem sa facem fata, cate putem lua pe umerii nostri, inca un copil, inca o slujba, inca un imprumut pentru casa, Sisife ridicole ce suntem."
"[...] pentru ca in vremea din urma ceva s-a deranjat in dialogul nostru, gandeste ea, ne folosim de cuvinte ca sa ascundem, nu ca sa dezvaluim. Am tradat cuvintele, si asta e poate mai grav decat sa ne tradam unul pe altul, am tradat cuvintele, si ele ne pedepsesc."
Mi-a transmis o senzatie de apasare continua, dar si de asteptare, foarta densa in regrete si tristete.
"[...] Noi insene ne provocam iar si iar esecurile, asta ca sa dovedim la cate putem sa facem fata, cate putem lua pe umerii nostri, inca un copil, inca o slujba, inca un imprumut pentru casa, Sisife ridicole ce suntem."
"[...] pentru ca in vremea din urma ceva s-a deranjat in dialogul nostru, gandeste ea, ne folosim de cuvinte ca sa ascundem, nu ca sa dezvaluim. Am tradat cuvintele, si asta e poate mai grav decat sa ne tradam unul pe altul, am tradat cuvintele, si ele ne pedepsesc."
February 25, 2024
Nachtrag, 2018 gelesen
August 15, 2021
Il Dolore, in tutte le sue sfumature, da il titolo a questo romanzo ed è il fulcro della narrazione. Iris prova dolore fisico, cassa di risonanza di un dolore dell’anima ben più profondo, un dolore che si trascina da troppi anni a partire dalla ferita della morte del padre, dell’abbandono del primo amore, dell’accontentarsi di una vita imperfetta, fino al dolore di nuovo fisico e concreto dell’incidente.
Ma il dolore è anche quello della figlia Alma, delle incomprensioni tra genitori e figli, del sentirsi il figlio meno amato come spesso capita a chi ha fratelli o sorelle più piccoli.
Il dolore torna prepotente sulla scena quando, a tratti, evidenzia le ferite senza tempo di uno stato diviso tra palestinesi e israeliani, il dolore della leva obbligatoria che strappa figli dalle proprie case.
L’autrice lo lascia volutamente sullo sfondo, ma è ben percepibile a margine quanto lei stessa soffra di questo genere di dolore e quando vorrebbe che gli incidenti dovuti a terroristi, tra i tanti, possano smettere per sempre.
Mi è piaciuto molto il tono delicato della narrazione, nonostante i temi trattati siano tutt’altro che semplici da gestire.
Condivido però le critiche lette nei confronti della traduttrice: conosco Lowenthal, ho letto altri suoi testi autografi, e seguito alcune sue lectiones magistrales e ammetto che questo lavoro in particolare non ha subito l’editing consueto.
Ci sono errori di concordanza soggetto-verbo e alcuni maschili diventati femminili dovuti alle complessità della lingua ebraica, ben evitabili con un accurato post-ed. Ho studiato ebraico all’università e ricordò perfettamente quanto fosse facile confondere i generi dei nomi, ma da una firma come Elena Lowenthal ci si aspetta di più.
Ma il dolore è anche quello della figlia Alma, delle incomprensioni tra genitori e figli, del sentirsi il figlio meno amato come spesso capita a chi ha fratelli o sorelle più piccoli.
Il dolore torna prepotente sulla scena quando, a tratti, evidenzia le ferite senza tempo di uno stato diviso tra palestinesi e israeliani, il dolore della leva obbligatoria che strappa figli dalle proprie case.
L’autrice lo lascia volutamente sullo sfondo, ma è ben percepibile a margine quanto lei stessa soffra di questo genere di dolore e quando vorrebbe che gli incidenti dovuti a terroristi, tra i tanti, possano smettere per sempre.
Mi è piaciuto molto il tono delicato della narrazione, nonostante i temi trattati siano tutt’altro che semplici da gestire.
Condivido però le critiche lette nei confronti della traduttrice: conosco Lowenthal, ho letto altri suoi testi autografi, e seguito alcune sue lectiones magistrales e ammetto che questo lavoro in particolare non ha subito l’editing consueto.
Ci sono errori di concordanza soggetto-verbo e alcuni maschili diventati femminili dovuti alle complessità della lingua ebraica, ben evitabili con un accurato post-ed. Ho studiato ebraico all’università e ricordò perfettamente quanto fosse facile confondere i generi dei nomi, ma da una firma come Elena Lowenthal ci si aspetta di più.
December 31, 2023
За пореден път поредицата *Отвъд” не ме разочарова. И вторият роман на Цруя Шалев ми въздейства силно. Авторката засяга наглед банални и ежедневни теми, обаче го прави по един дълбоко психологически и въздействащ за мен начин. Умело навлиза в психиката на главаната си героиня Ирис и разглежда всичките и женски роли - на майка, съпруга, любовница, професионалист, приятелка. Темата за изневярата и тук като в “Любовен живот” заема централно място, наред с тези за връзката майка-дъщеря, първата любов, втория шанс. Болезнена дисекция на семейния живот, взетите решения и пропастта деца - родители.
Много ми хареса и с удовлствие бих чела още от авторката. Искам да отбележа и изключителната корица на Люба Халева!
Много ми хареса и с удовлствие бих чела още от авторката. Искам да отбележа и изключителната корица на Люба Халева!
August 20, 2022
3,5 ⭐️
Für mich hat es das Ende raus gerissen.
Das Buch zog sich insgesamt sehr und ich musste leider öfters überlegen, ob ich es abbrechen soll.
Ich habe mich doch entschieden, weiter zu lesen und bin etwas versöhnlicher, da mir das Buch zum Ende hin besser gefiel .
Wir begleiten Iris , 45 Jahre alt, Mutter zweier größeren Kinder, Ehefrau und als Schuldirektorin tätig.
Nach 30 Jahren trifft sie ihre große Liebe Eitan wieder und damit entfaltet sich ihre Vergangenheit wieder vor ihr.
Dieses Treffen hat Einfluss auf die Gegenwart und schlägt Brücken zu einer möglichen Zukunft.
Für mich blieb ihre Jugendliebe irgendwie blass und nicht sehr nahbar…. Aber vlt. war das auch so gewollt…. Ein Schatten aus der Vergangenheit……
Iris überlebt ein Attentat und hat seitdem mit den Nachwirkungen zu kämpfen. Aber natürlich wurde auch ihre ganze Familie davon beeinflusst und jedes Familienmitglied kämpft auf seine Weise; geht unterschiedlich mit dem Schmerz, Selbstvorwürfen um.
Es ist eine Geschichte, die sich mit alten Wunden, Verlust, Familie , Kampfgeist, Liebe, Ehe und dem Frausein beschäftigt aber auch damit, wie wichtig es ist, nicht in der Vergangenheit zu leben und diese zu romantisieren, ihr nachzutrauern , den Blick für die Gegenwart zu verlieren und dankbar zu sein, für das, was man hat .
Oftmals erschien mir Iris zu egoistisch und naiv. Ich empfand sie eine ganz lange Zeit als unsympathisch und undankbar. Sie hat sich teilweise wie ein Teenager verhalten und damit alles aufs Spiel gesetzt.
Aber manchmal ist es auch realistisch, denn öfters fühlt man sich einfach wankelmütig, möchte sich wieder frei von Verantwortung und Problemen fühlen und wieder so leben und lieben, wie mit 17, 18 oder 19…. Aber sehr häufig ist es dann eine Flucht aus der Realität , aus der man sich in leichtere , beschwingtere Lebensphasen zurück träumt. Und dann braucht es vlt. einen kleinen „ Tritt“ damit man zurückkehrt und entdeckt, was die Gegenwart zu bieten hat. ♥️
Für mich hat es das Ende raus gerissen.
Das Buch zog sich insgesamt sehr und ich musste leider öfters überlegen, ob ich es abbrechen soll.
Ich habe mich doch entschieden, weiter zu lesen und bin etwas versöhnlicher, da mir das Buch zum Ende hin besser gefiel .
Wir begleiten Iris , 45 Jahre alt, Mutter zweier größeren Kinder, Ehefrau und als Schuldirektorin tätig.
Nach 30 Jahren trifft sie ihre große Liebe Eitan wieder und damit entfaltet sich ihre Vergangenheit wieder vor ihr.
Dieses Treffen hat Einfluss auf die Gegenwart und schlägt Brücken zu einer möglichen Zukunft.
Für mich blieb ihre Jugendliebe irgendwie blass und nicht sehr nahbar…. Aber vlt. war das auch so gewollt…. Ein Schatten aus der Vergangenheit……
Iris überlebt ein Attentat und hat seitdem mit den Nachwirkungen zu kämpfen. Aber natürlich wurde auch ihre ganze Familie davon beeinflusst und jedes Familienmitglied kämpft auf seine Weise; geht unterschiedlich mit dem Schmerz, Selbstvorwürfen um.
Es ist eine Geschichte, die sich mit alten Wunden, Verlust, Familie , Kampfgeist, Liebe, Ehe und dem Frausein beschäftigt aber auch damit, wie wichtig es ist, nicht in der Vergangenheit zu leben und diese zu romantisieren, ihr nachzutrauern , den Blick für die Gegenwart zu verlieren und dankbar zu sein, für das, was man hat .
Oftmals erschien mir Iris zu egoistisch und naiv. Ich empfand sie eine ganz lange Zeit als unsympathisch und undankbar. Sie hat sich teilweise wie ein Teenager verhalten und damit alles aufs Spiel gesetzt.
Aber manchmal ist es auch realistisch, denn öfters fühlt man sich einfach wankelmütig, möchte sich wieder frei von Verantwortung und Problemen fühlen und wieder so leben und lieben, wie mit 17, 18 oder 19…. Aber sehr häufig ist es dann eine Flucht aus der Realität , aus der man sich in leichtere , beschwingtere Lebensphasen zurück träumt. Und dann braucht es vlt. einen kleinen „ Tritt“ damit man zurückkehrt und entdeckt, was die Gegenwart zu bieten hat. ♥️
January 14, 2023
Aslında 3 yıldızın az 4 yıldızın çok olduğu o ara kitaplardan. Daha detaylı düşüncelerimi sonra yazacağım ancak çok iyi hikayeler anlatırken bu hikayeleri bir anlatı çizgisinde birleştiremeyip kendi içinde kaybolan kitaplardan birisi diyebilirim.
August 1, 2021
Всъщност нямам много какво да кажа за тази книга. Стори ми се много добра без ясно да успявам да си отговоря защо. Историята не е нещо крайно невероятно, но ми беше интересно да я следя, да вляза по някакъв начин в емоционалните пластове. Езикът също не представлява някаква помитаща поетична стихия, но в същото време не дразни, умело бяга от клишетата и същевременно не новаторства.
Помня, че из по-ранните коментари за книгата имаше някакви наченки на дискусионна драма относно финала. Той именно ми хареса много. Стори ми се чак бунтовно оттласкващ се от иначе захаросания “павиран” път на до болка предъвкания наратив за вторите шансове на първата любов и т.н. Все неща, които изкуството обича да повтаря, може би именно понеже са нетипични за реалния живот. Та, отново за финала, стори ми се логичен на фона на всички вътрешни динамики и дисфункционалности в семейството. Също така и пълен с надежда. Надежда именно от зрялото осъзнаване, че миналото е дотолкова вече мъртво, че дори да се върне, се оказва невписваемо и неадекватно в контекста на извоювания до момента живот. Другото би било тийн сапунка.
August 1, 2017
Mamma mia, che dolore
Il dolore.
Il dolore fisico dovuto a un attentato, o quello della perdita di una persona cara.
Il dolore dell'essere abbandonati a diciotto anni dalla persona che si ama o quello di avere sposato come ripiego la persona sbagliata e dover assistere quotidianamente allo sfaldamento del rapporto matrimoniale.
Il dolore di vedere la propria figlia che prende una cattiva strada e che non vuole ascoltare i genitori, nonostante tutte le rinunce e i sacrifici fatti. Il dolore di osservare come tutti i fatti negativi della nostra vita abbiano lasciato il segno, rendendo il carattere spigoloso e intransigente.
Il dolore del tradimento, con il suo prezzo emotivo molto elevato da pagare. E il dolore di una donna che subisce i turbamenti fisici e psichici della mezza età.
Un dolore che domina il passato, condiziona il presente, offusca il futuro ma che alla fine è visto come una crescita, una opportunità, un modo per arrivare ad amare ciò che si ha invece di struggersi per ciò che non si ha.
La scrittura fluida e preponderantemente introspettiva (molto simile in certi punti a quella di Yehosua) è molto emotiva e femminile (per quello che ci posso capire io...) e trasmette le ansie, le paure, l'attenzione maniacale al dettaglio e l'intransigenza che a volte può travolgere una donna (e, ahimé, chi le sta intorno).
Il dolore è però strettamente connesso con l'amore. Ed è in virtù dell'amore che alla fine tutto si risolve con una scelta che non può che essere in favore della famiglia, anche se può portare nuovo dolore a causa dei rimpianti.
Un bel romanzo, non superficiale anche se con una trama abbastanza convenzionale, che parte molto bene ma che si perde un po' nella seconda parte, per me sottotono rispetto alla prima, tanto da sembrare scritta da una mano diversa.
December 12, 2019
I was ready to dismiss this out of hand. Iris is encountering a relapse in pain, the result of being seriously injured in a car bomb attack nearly a decade earlier. In seeking treatment she runs into her high school love that cruelly disappeared from her life after the death of his mother. It's an emo midlife crisis with breathless admissions of rekindled love and furtive assignations. Iris' husband is distant, her daughter is away from home and her son is growing up way too quickly, nearly an adult himself. Iris toys with embracing this thwarted love that was cut too abruptly in her youth and justifies the inevitability of this.
But it's all setup for the second half when the focus widens to include quotidian aspects of marriage that extend beyond the personal. How the mundane can hardly compete with the novel and new but how it brings with it a reliability forged over time. All these facets are subtly brought to bear so that you're not reading about whether Iris will or won't blow up her marriage. That's the easy read, Zeruya Shalev is interested in what a marriage becomes over time, for better or worse.
But it's all setup for the second half when the focus widens to include quotidian aspects of marriage that extend beyond the personal. How the mundane can hardly compete with the novel and new but how it brings with it a reliability forged over time. All these facets are subtly brought to bear so that you're not reading about whether Iris will or won't blow up her marriage. That's the easy read, Zeruya Shalev is interested in what a marriage becomes over time, for better or worse.
June 12, 2022
Finish
Mijn 3e boek van Israëlische bodem was wederom een indrukwekkende. Geen makkelijk boek door de leestekenloze en geparafraseerde dialogen. Maar wel een boek waar ik geleidelijk van ging houden.
Ik vind het knap hoe het verhaal als een bal in een flipperkast heen en weer stuitert tussen Iris en haar man, Iris en haar zoon, Iris en haar dochter, Iris en de pijn na de bomaanslag en Iris en de man die haar pijn deed en haar 30 jaar als haar arts van de pijn in haar lijf moet bevrijden.
2
Vandaag aan de papieren versie begonnen. Lettergrootte en papier zijn perfect. Daar word ik steeds veeleisender in naarmate ik de 50 nader en mijn ogen het leuk vinden om mij daar steeds weer aan te herinneren.
Start
Na een aantal oppervlakkige leeservaringen ben ik de afgelopen dagen druk op zoek gegaan naar een intens boek. Via Google Play maakte ik kennis met Pijn. De beschrijving van een bomaanslag op de eerste pagina's deed me qua stijl heel erg denken aan De levenden herstellen. Denk dat ik vandaag of morgen even langs mijn favoriete boekwinkel loop om de papieren versie te bemachtigen.
Mijn 3e boek van Israëlische bodem was wederom een indrukwekkende. Geen makkelijk boek door de leestekenloze en geparafraseerde dialogen. Maar wel een boek waar ik geleidelijk van ging houden.
Ik vind het knap hoe het verhaal als een bal in een flipperkast heen en weer stuitert tussen Iris en haar man, Iris en haar zoon, Iris en haar dochter, Iris en de pijn na de bomaanslag en Iris en de man die haar pijn deed en haar 30 jaar als haar arts van de pijn in haar lijf moet bevrijden.
2
Vandaag aan de papieren versie begonnen. Lettergrootte en papier zijn perfect. Daar word ik steeds veeleisender in naarmate ik de 50 nader en mijn ogen het leuk vinden om mij daar steeds weer aan te herinneren.
Start
Na een aantal oppervlakkige leeservaringen ben ik de afgelopen dagen druk op zoek gegaan naar een intens boek. Via Google Play maakte ik kennis met Pijn. De beschrijving van een bomaanslag op de eerste pagina's deed me qua stijl heel erg denken aan De levenden herstellen. Denk dat ik vandaag of morgen even langs mijn favoriete boekwinkel loop om de papieren versie te bemachtigen.
discontinued
June 21, 2020Ich war so neugierig auf dieses Buch, musste es allerdings nach 66 Seiten abbrechen, weil ich den Schreib-/Sprachstil überhaupt nicht mochte. Mal wieder ein Buch, dass mir in seiner Erzählweise viel zu pathetisch und sentimental war. Ich habe nach den ersten 10 Seiten verstanden, dass der alte Schmerz ihrer schweren Verletzung zurück ist und Iris in ihrem Alltag belastet, daran muss ich anschließend nicht alle 2 Seiten erinnert werden. Zumal dieser Schmerz nicht nur ständig erwähnt, sondern jedesmal aufs neue mit Superlativen beschrieben wird: Der Schmerz zerreißt ihr Gewebe, bricht ihre Knochen, zermalmt ihren Körper, zerschneidet ihre Nerven, zersplittert und zersetzt...
Ich war entnervt.
Ich war entnervt.
January 19, 2024
Well, I’ll probably never bother having an affair now since it apparently entails your first love showing up 30 years later as a tedious middle-aged pill pusher who talks in a dreamy-immature-poetic-teenaged way and whines on the phone for you to come back to him even though he dumped you, and then randomly decides the best way to woo you on a date is to chew up kebab meat and force it into your mouth. I mean sure, the husband is a dud, but this hardly seemed worth the effort. The affair, not the book. The book was alright.
October 22, 2022
Fabularnie 3,5, ale podciągam pod 4, bo bardzo mi się podoba językowo ta powieść.
December 10, 2019
Pain is, at its core, about dualities. What happens when pain becomes pleasure and pleasure becomes pain, when the stranger becomes the beloved, when the truth becomes the lie, when the stranger is really the most intimate person in your life—yourself?
At the novels’ beginning, is a married woman with two children and the principal of an esteemed Jerusalem school—and also the victim of a horrible injury that occurred when a Palestinian suicide bomber blew up a bus. Years later, she is still haunted by pain from a shattering injury, yet the pain is not just physical. It’s emotional as well; she is also haunted by feelings she has retained for Eitan, her first and only true love.
Eitan’s specialty is pain; he is a widely sought-after pain doctor in Jerusalem. When, after 30 years, Iris inadvertently reconnects with him while pursuing treatment, Eitan himself becomes the embodiment of her pain. And also of her most cherished desires. He is her second chance—her rescuer from a disconnected husband, her son who is about to get inducted into the Israeli army, and her daughter who is way off track. But is she capable of embracing that chance at the risk of hurting those who depend on her? As Zeruya Shalev mines the connection between love and loss and between an ideal life and a real life, the novel gains power.
This is such a good novel—filled with emotional insights about learning to love one’s life for what it is, not long for what it isn’t—that I wanted to gloss over some of its disappointments. One of them is, I suspect, a translator who might be tethered to an exact definition instead of the meaning of the words. Too many times, Iris and Mickey, her husband “hiss” or “cackle” or “mutter” or “choke”, which unnecessarily elevates the drama. Also, Iris’s daughter Alma becomes cartoonish in the spell she falls under from a cultish boss and her bordering on unbelievable defense of his tactics to her parents.
Despite what I see as flaws, this astute and often mesmerizing novel kept me tightly in its grip for the majority of it. It’s a deep dive into the emotional depths that sometimes make us wonder if our life can, indeed, be reframed—or if we need to play the hand we’re dealt.
At the novels’ beginning, is a married woman with two children and the principal of an esteemed Jerusalem school—and also the victim of a horrible injury that occurred when a Palestinian suicide bomber blew up a bus. Years later, she is still haunted by pain from a shattering injury, yet the pain is not just physical. It’s emotional as well; she is also haunted by feelings she has retained for Eitan, her first and only true love.
Eitan’s specialty is pain; he is a widely sought-after pain doctor in Jerusalem. When, after 30 years, Iris inadvertently reconnects with him while pursuing treatment, Eitan himself becomes the embodiment of her pain. And also of her most cherished desires. He is her second chance—her rescuer from a disconnected husband, her son who is about to get inducted into the Israeli army, and her daughter who is way off track. But is she capable of embracing that chance at the risk of hurting those who depend on her? As Zeruya Shalev mines the connection between love and loss and between an ideal life and a real life, the novel gains power.
This is such a good novel—filled with emotional insights about learning to love one’s life for what it is, not long for what it isn’t—that I wanted to gloss over some of its disappointments. One of them is, I suspect, a translator who might be tethered to an exact definition instead of the meaning of the words. Too many times, Iris and Mickey, her husband “hiss” or “cackle” or “mutter” or “choke”, which unnecessarily elevates the drama. Also, Iris’s daughter Alma becomes cartoonish in the spell she falls under from a cultish boss and her bordering on unbelievable defense of his tactics to her parents.
Despite what I see as flaws, this astute and often mesmerizing novel kept me tightly in its grip for the majority of it. It’s a deep dive into the emotional depths that sometimes make us wonder if our life can, indeed, be reframed—or if we need to play the hand we’re dealt.
April 12, 2016
Uitgelezen "Pijn" van Zeruya Shalev. Of hoe terreur en pijn het gezin van Iris tien jaar geleden heeft lamgelegd. Stilzwijgen, schuldgevoelens, verwijten, vlucht, onmacht, ... deden hun intrede in het gezin. Hoe twee schokkende gebeurtenissen in hun leven hen doet terug grijpen naar elkaar in het heden. De verteller is Iris en het verhaal speelt zich af in Israël. Het is een roman rijk aan emotie en met een aangename vertelstijl en taal. Het boek lees je in één ruk uit.
November 28, 2025
Відкритий фінал після такого щільного занурення в життя однієї сучасної єврейської родини - це було трохи неочікувано, як раптове закінчення сезону без продовження.
Read
May 12, 2016După Fărâme de viaţă, roman pentru care Zeruya Shalev a primit Premiul „Femina Étranger”, ediţia 2014, cea mai apreciată scriitoare contemporană din Israel revine în atenția cititorilor români cu un alt roman apărut recent la Editura Polirom – Durere, tradus din ebraică de Gheorghe Miletineanu.
Cărțile sale, traduse în zeci de limbi, explorează resorturile tensiunilor lăuntrice ale sufletului (feminin, mai ales), ale nefericirii și ale disfuncțiilor din cadrul familiei, având ca amprentă acuitatea percepției – migăloasă, scrutătoare, capabilă să exploreze în profunzime. Romanele scrise de Zeruya Shalev sunt psihologice, coborând adânc în abisurile conștiinței și explorând vina, frustrările, senzația eșecului ascuns în relațiile dintre bărbați și femei, dar și dintre părinți și copii.
Într-un interviu acordat în timpul vizitei în România din 2014, autoarea declara: „mă atrage mai mult analiza dificultăților și conflictelor din anumite relații, pentru că acestea sunt situațiile care cheamă schimbarea și aduc la suprafață adevărata natură a oamenilor, mai degrabă decât rutina, relaxarea. Aceste conflicte sunt ca un cutremur. Totul iese la suprafață. Ele nu conduc la sfârșitul iubirii, ci la o cunoaștere mai adâncă a propriei persoane și a celuilalt”.
Zeruya Shalev vede în natura umană cea mai complexă, provocatoare și captivantă realitate din univers: „complexitatea, fragilitatea, conflictele și contradicțiile, copilăriile, orbirea, tânjirea după dragoste, dorința de a fi fericit, alături de forțele autodistructive – toate aceste lumini și umbre sunt surse de fascinație, compasiune și inspirație”.
În Fărâme de viață, personajul central este Hemda Horovitz, femeie născută, ca și autoarea, în kibbutz. Are în jur de 80 de ani, este văduvă, are doi copii și își trăiește ultimele zile din viață, măcinată de o boală care îi oferă o altă perspectivă asupra întregii lumi care o înconjoară, de la sentimentele celor doi copii și amintirile din copilăria traumatizantă până la distanța ce trebuie străbătută ca să ajungă la fereastră. Cu ultimele fărâme din timpul rămas, retrăiește obsesiv, pe scena minții, întâmplări ale propriei vieți, evenimente aparent banale care au influențat decisiv raportarea la proprii copii și apoi a acestora la partenerii sau copiii lor.
Intensitatea emoțională îl surpinde pe cititor și în romanul Durere. Protagonista este Iris, 45 de ani, directoare de școală. Ca și Hemda, este măcinată de sentimentul eșecului, al ratării, cu atât mai mult cu cât chinurile fizice și sufletești îi sunt multiple. La patru ani, fusese aruncată din copilărie într-o maturitate extrem de dureroasă, căci tatăl murise în război, iar ea este obligată să își ajute mama să-i crească pe cei doi gemeni. În adolescență, la 17 ani, este părăsită de bărbatul pe care avea să-l iubească toată viața, acceptând să se căsătorească cu un bărbat cu care va avea doi copii, dar a cărui prezență nu reușește să o scuture de trecut. Amintirile acestei iubiri îndoliate din adolescență o chinuie și nu o lasă să se bucure de viață. La 35 de ani, e victima unui atac terorist, o explozie spulberându-i corpul și sădind în el, alături de durerea sufletească, și năprasnice dureri fizice.
Cele două tipuri de durere se amestecă, dând peste cap viața tuturor membrilor familiei. Trei operații, un an de internare. Retrăirea în plan psihologic este necontenită, sfâșierea pare interminabilă, liniștea este alungată definitiv. Durerea revine inexplicabil și incontrolabil, chiar și la zece ani de la accident. Devine o mamă care nu poate avea grijă de copii.
De partea cealalată, copiii și soțul se vor învinovăți pentru dimineața accidentului. Înstrăinarea împânzește vieților tuturor. Trăiesc într-o casă în care fiecare își are un spațiu de intimitate, dar spațiul comun nu reușesc să îl umple: „Copiii au crescut doar, şi odată cu ei şi frustrările, supărările, ranchiunele, conturile nelichidate, decepţiile. Numai dragostea n-a crescut”. Cu atât mai mult cu cât, după 30 de ani, îl reîntâlnește pe bărbatul din adolescență, acum doctor specializat chiar în tratarea durerilor: „Într-o singură clipă de întâlnire fără cuvinte viaţa pe care a trăit-o i s-a dezvăluit în faţa ochilor ca un trup uzat, plini de cicatrici şi inutil”.
Relația se reia cu o pasiune năprasnică. Dar ea nu știe dacă ce trăiesc e vis sau realitate, oscilând dureros între a rămâne alături de familie și a se desprinde: „Dragostea are multe chipuri, uneori e ruptă cu totul de viaţă, ca un zmeu fără sfoară, ştii că el pluteşte prin aer, dar n-o să încerci să te ţii de el, ca să nu-ţi scape alte lucruri, mai importante pentru tine”.
(Continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/frumusete-ch...)
Cărțile sale, traduse în zeci de limbi, explorează resorturile tensiunilor lăuntrice ale sufletului (feminin, mai ales), ale nefericirii și ale disfuncțiilor din cadrul familiei, având ca amprentă acuitatea percepției – migăloasă, scrutătoare, capabilă să exploreze în profunzime. Romanele scrise de Zeruya Shalev sunt psihologice, coborând adânc în abisurile conștiinței și explorând vina, frustrările, senzația eșecului ascuns în relațiile dintre bărbați și femei, dar și dintre părinți și copii.
Într-un interviu acordat în timpul vizitei în România din 2014, autoarea declara: „mă atrage mai mult analiza dificultăților și conflictelor din anumite relații, pentru că acestea sunt situațiile care cheamă schimbarea și aduc la suprafață adevărata natură a oamenilor, mai degrabă decât rutina, relaxarea. Aceste conflicte sunt ca un cutremur. Totul iese la suprafață. Ele nu conduc la sfârșitul iubirii, ci la o cunoaștere mai adâncă a propriei persoane și a celuilalt”.
Zeruya Shalev vede în natura umană cea mai complexă, provocatoare și captivantă realitate din univers: „complexitatea, fragilitatea, conflictele și contradicțiile, copilăriile, orbirea, tânjirea după dragoste, dorința de a fi fericit, alături de forțele autodistructive – toate aceste lumini și umbre sunt surse de fascinație, compasiune și inspirație”.
În Fărâme de viață, personajul central este Hemda Horovitz, femeie născută, ca și autoarea, în kibbutz. Are în jur de 80 de ani, este văduvă, are doi copii și își trăiește ultimele zile din viață, măcinată de o boală care îi oferă o altă perspectivă asupra întregii lumi care o înconjoară, de la sentimentele celor doi copii și amintirile din copilăria traumatizantă până la distanța ce trebuie străbătută ca să ajungă la fereastră. Cu ultimele fărâme din timpul rămas, retrăiește obsesiv, pe scena minții, întâmplări ale propriei vieți, evenimente aparent banale care au influențat decisiv raportarea la proprii copii și apoi a acestora la partenerii sau copiii lor.
Intensitatea emoțională îl surpinde pe cititor și în romanul Durere. Protagonista este Iris, 45 de ani, directoare de școală. Ca și Hemda, este măcinată de sentimentul eșecului, al ratării, cu atât mai mult cu cât chinurile fizice și sufletești îi sunt multiple. La patru ani, fusese aruncată din copilărie într-o maturitate extrem de dureroasă, căci tatăl murise în război, iar ea este obligată să își ajute mama să-i crească pe cei doi gemeni. În adolescență, la 17 ani, este părăsită de bărbatul pe care avea să-l iubească toată viața, acceptând să se căsătorească cu un bărbat cu care va avea doi copii, dar a cărui prezență nu reușește să o scuture de trecut. Amintirile acestei iubiri îndoliate din adolescență o chinuie și nu o lasă să se bucure de viață. La 35 de ani, e victima unui atac terorist, o explozie spulberându-i corpul și sădind în el, alături de durerea sufletească, și năprasnice dureri fizice.
Cele două tipuri de durere se amestecă, dând peste cap viața tuturor membrilor familiei. Trei operații, un an de internare. Retrăirea în plan psihologic este necontenită, sfâșierea pare interminabilă, liniștea este alungată definitiv. Durerea revine inexplicabil și incontrolabil, chiar și la zece ani de la accident. Devine o mamă care nu poate avea grijă de copii.
De partea cealalată, copiii și soțul se vor învinovăți pentru dimineața accidentului. Înstrăinarea împânzește vieților tuturor. Trăiesc într-o casă în care fiecare își are un spațiu de intimitate, dar spațiul comun nu reușesc să îl umple: „Copiii au crescut doar, şi odată cu ei şi frustrările, supărările, ranchiunele, conturile nelichidate, decepţiile. Numai dragostea n-a crescut”. Cu atât mai mult cu cât, după 30 de ani, îl reîntâlnește pe bărbatul din adolescență, acum doctor specializat chiar în tratarea durerilor: „Într-o singură clipă de întâlnire fără cuvinte viaţa pe care a trăit-o i s-a dezvăluit în faţa ochilor ca un trup uzat, plini de cicatrici şi inutil”.
Relația se reia cu o pasiune năprasnică. Dar ea nu știe dacă ce trăiesc e vis sau realitate, oscilând dureros între a rămâne alături de familie și a se desprinde: „Dragostea are multe chipuri, uneori e ruptă cu totul de viaţă, ca un zmeu fără sfoară, ştii că el pluteşte prin aer, dar n-o să încerci să te ţii de el, ca să nu-ţi scape alte lucruri, mai importante pentru tine”.
(Continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/frumusete-ch...)
July 10, 2023
3.5
Ciekawe, bo to chyba najpopularniejsza powieść Shalev, a mnie wydaje się najsłabsza z tych, które już znam.
Ale i tak dobrze się czytało. Zabrakło mi tylko (tylko?) tych miażdżących, a jednocześnie oczyszczających doznań, którymi do tej pory autorka mnie karmiła. Tak, zdecydowanie za lekko poszło. Ja chciałam znów pocierpieć! :(
Ciekawe, bo to chyba najpopularniejsza powieść Shalev, a mnie wydaje się najsłabsza z tych, które już znam.
Ale i tak dobrze się czytało. Zabrakło mi tylko (tylko?) tych miażdżących, a jednocześnie oczyszczających doznań, którymi do tej pory autorka mnie karmiła. Tak, zdecydowanie za lekko poszło. Ja chciałam znów pocierpieć! :(
April 1, 2019
Paskutiniu metu renkantis knygas, vis dažniau papuola keistos knygos tikrąja ta žodžio prasme. Keistos todėl, kad atrodo skaitai skaitai ir nieko tokio įdomaus nevyksta, bet vis padėjus knygą į šalį ir vėl nori paimti į rankas, ir tęsti su ja pažintį toliau. Tokia pažintis prasidėjo ir su šiuolaikine Izraelio rašytoja Zeruya Shalev ir jos kūriniu "Skausmas". Nors pirmasis autorės romanas neskaitytas, tačiau labai susigundžiau su jos kūryba susipažinti nuo antrojo romano. Labai jau keisti jausmai aplanko išgirdus žodį skausmas, o knygos anotacija, skelbianti, kad bus pasakojama tikru įvykiu paremta istorija, kai nuvežusi vaiką į darželį, grįždama namo Z. Shalev buvo sužeista susisprogdinusio savižudžio, man jau iškart sukirbino norą, kad būtinai turiu imtis šios istorijos. Aš jau seniai mėgstu tokias knygų temas kaip teroristiniai išpuoliai, Irakas ir Iranas, arabai, o čia dar Izraelis-nauja šalis ir jos žmonės, su kuria galėsiu susipažinti iš arčiau. Istorija mus nukelia į dabartį, kuomet praėjus dešimt metų nuo teroristinio išpuolio, knygos pagrindinė veikėja Irisė bando visomis jėgomis kabintis į gyvenimą. Kabintis tikrąja ta žodžio prasme, nes moteris patyrė tokius stiprius kūno sužalojimus, kad medikams ją tarsi iš naujo reikėjo surinkti tolesniam gyvenimui. Moterį nuolat kamuoja fizinės kančios. Jos šeimą ši nelaimė paveikė labai skirtingai. Dukra Alma išvažiavusi ieškoti laimės į Tel Avivą, per savo keistą darbą vis nerandanti laiko savo šeimai. Su mama kasdien blogėjantys santykiai nežada nieko gero, tik nuolatinius priekaištus ir barnius. Su vyru Mikiu ne tik kad nėra fizinės traukos, bet tuo pačiu nėra ir dvasinio ryšio. Vienintelis tik sūnus Omeras jaučia Irisei pagarbą ir jai dar kažkiek parodo atjautos. Ši šeima gyvena tuo teroristiniu išpuoliu, sugadinusiu Irisei ne tik sveikatą, bet ir jos asmeninį gyvenimą. Visi jį išgyveno savaip, bet nei vienas nebuvo linkęs atskleisti savo tikrųjų jausmų įvykus nelaimei. Jie visi tarsi vienas nuo kito atsiskyrė nematoma siena ir prarado ryšį su savo šeimos nariais. Ir čia jau nori prabilti mano teisybės ieškotojos balsas. Žmonės, kur jūs buvot tuomet, kai įvyko ši nelaimė? Kodėl jūs nekalbėjote ir neišsakėte savo jausmų, ką tuomet jautėte, o tiesiog pasirinkote lengviausią kelią-susvetimėti? Nežinau, bet šią knygą aš skaitydama labai pykau ant visų knygos veikėjų už jų sustabarėjimą ir atsiribojimą. Nors knyga ir labai erzino vienu metu, bet vis tiek norėjau ją skaityti toliau. Labiausiai tai pykau ant Irisės, kuomet pasidavus savo naivumui, sugrįžta pas savo jaunystės laikų mylimąjį Eitaną, kai tuo tarpu dukra, patekusi į bėdą tarsi laukia mamos pagalbos garsiai to neafišuodama. Na keista istorija, kuriuos metu taip ir norisi man juos visus gerai papurtyti ir kad pradėtų kaip suaugę žmonės mąstyti ir kalbėti. Ir būsiu atvira sakydama, kad iš šios knygos tikėjausi tikrai daugiau. Neskubu teisti autorės, neperskaičiusi jos pirmojo romano, tačiau iš "Skausmas" mano lūkesčiai buvo tikrai didesni, nes norėjosi būtent to teroristinio išpuolio fakto: kas, kaip, dėl ko jis įvyko. Vietoj to gavau dar vieną šeimos santykių krizę įvykus nelaimei. Mėgstu aš tokias istorijas tikrai, bet galbūt ne tokia pateikimo forma, kad visos knygos metu bandoma išsiaiškinti šios šeimos darnos nebuvimas, tačiau per ilgai užsitęsia ir slopina norą skaityti toliau. Bet čia gal tik man taip pasirodė. Tad, kas skaitysite, kviečiu pasidalinti savo įspūdžiais su manimi, o aš, pasitaikius progai, griebsiu kitą autorės kūrinį "Meilės gyvenimas". Bet nepaisant visko, knyga manyje kažką tikrai paliko, kad apie knygos siužetą diskutavau su savo vyru ir išsakėme savo nuomones kaip turi bendrauti šeima tarpusavyje įvykus nelaimei. Vyko karštos diskusijos, bet buvo prieita išvados, kad šioje knygoje trūko tik noro bendrauti. Neeilinis kūrinys, kuris tave įtraukia, paleidžia, erzina ir vėl sugrąžina. Perskaičius tokius kūrinius susimąstai, kad kartais yra gerai pakeisti savo įpročius ir paskaityti kiek kitokią literatūrą. Ir pabaigai, apibendrinant šį kūrinį, tinkanti citata: "Kiekvienas žmogus-mažytė šiukšles kaupianti visata. Net ir kruopščiai nusiprausę, išsikvėpinę ir apsirengę puošniausiais drabužiais, laiką leisdami restorane, žiūrėdami spektaklį ar operą, mandagiai kalbėdamiesi ar mylėdamiesi, iš tiesų esame tik šiukšlių krūvos, kurios pasitaikius progai sprogsta".
January 22, 2020
Zeruya Shalev ir jos antrasis kūrinys išverstas į lietuvių kalbą. Pirmoji knyga “Meilės gyvenimas” sužavėjo neįprasta istorija ir sugebėjimu pažvelgti į situaciją kitu kampu. Tad šią žinojau būsiant ne ką mažiau įtraukiančią ir tikrai neteko nusivilti!
Beje, ši knyga paremta tikra istorija, kai nuvežusi vaiką į darželį, grįždama namo pati autorė buvo sužeista susisprogdinusio savižudžio. Nuo to atsitikimo ir pradedama kurti “Skausmo” istorija.
"Pasirodo, pasaulis kupinas skausmo, ir visas jis plūdo čia…"
Ne laiku ir ne vietoje atsidūrusios Irisės gyvenimas pasikeičia kardinaliai, atnešdamas neapsakomą fizinį skausmą, bet autorė pradėjusi pasakojimą nuo tokio sunkaus atsitikimo vedą skaitytoją visai kita kryptimi parodydama, jog fizinis skausmas tėra vienas iš galimų, kuriuos žmogus gali nešti per visą gyvenimą.
Nenoriu atskleisti siužeto, bet paminėsiu, jog pradedant skaityti nei minties neturėjau, jog istorija pakryps tokia netikėta linkme. Autorė taip sklandžiai žaidžia pasakojimo vingiais, kad nesi tikras kur nuves kitas puslapis. Kai jau atrodo pačiumpi tą pagrindinę mintį, autorė pakiša tau dar vieną siūlo galą ir pabaigoje tų iškilusių klausimų yra ne vienas, bet juk gyvenimas ir yra įvairialypis! Juk ir mes negyvename įsitvėrę vieno kampo!
Tuo man knyga ir patiko! Alsuojanti tokiu tikru gyvenimu ir paprastos šeimos kasdienybe – šeimos santykiai (pakylėjimai ir krizės), augantys vaikai, nepasitikėjimo ir neištikimybės prieskoniai. Viskas kas daro gyvenimą tokį, kokį ir mes jį matome. Tarsi paprastas, bet toks įtraukiantis, jog perčiau puslapį po puslapio negalėdama nesižavėti autorės kuriamu pasauliu.
"Nejau tai iš tiesų neištikimybė, jeigu jai pačiai tai prilygsta stebuklui?"
Istorija pinasi su jausmais, skausmas su meile, viltis su netektimi, netektis su savęs atradimu… atsiduri tokiose kryžkelėse, jog pradeda virpėti giliausi žmogaus vertybių pamatai. Ko atsisakytum, kad sugrįžtu meilė? O jei ji grįžta ar išdrįstum žengti žingsnį ir atsisakyti pačios svajonės? Ar verta užsimerkti prieš dabarties skausmą ir atsiduoti palaimai? O gal ryžtis ir pasilikti dabartyje, tam kad ją ištaisytum?
"Mes galvojame, kad švarai palaikyti pakanka kasdien išnešti šiukšlių kibirą, o asmeninei higienai – kasdien palįsti po dušu, bet tikrasis purvas kaupiasi po oda ir neįmanu jo iš ten iškrapštyti, nes net ir išspjovus jį lauk, ką Mikis kaip tik padarė, jis niekur nedingsta, jo tik nuolat gausėja. Ir ji pati jo su kaupu prikaupė, nes kiekvienas žmogus – mažytė šiukšles kaupianti visata."
Istorija pateikia ir tokių pikantiškų užmojų, kad iš vis stebiesi, kaip autorė priėjo prie tokių kraštutinumų, bet tuo pačiu, tokia aštri tiesa priverčia ir save pastatyti į veikėjų vietą bandant sau atsakyti, o kaip gi tu elgtumeisi tokiose situacijose?
Knygą skaičiau su didžiausiu malonumu! Zaruya Shalev tikrai ta rašytoja, kuri moka sudominti, pateikti istoriją ir įtraukti skaitytoją! Abi knygos nors ir labai skirtingos, bet parašytos nuostabiai. Belieka laukti tik daugiau jos knygų 🙂
Beje, ši knyga paremta tikra istorija, kai nuvežusi vaiką į darželį, grįždama namo pati autorė buvo sužeista susisprogdinusio savižudžio. Nuo to atsitikimo ir pradedama kurti “Skausmo” istorija.
"Pasirodo, pasaulis kupinas skausmo, ir visas jis plūdo čia…"
Ne laiku ir ne vietoje atsidūrusios Irisės gyvenimas pasikeičia kardinaliai, atnešdamas neapsakomą fizinį skausmą, bet autorė pradėjusi pasakojimą nuo tokio sunkaus atsitikimo vedą skaitytoją visai kita kryptimi parodydama, jog fizinis skausmas tėra vienas iš galimų, kuriuos žmogus gali nešti per visą gyvenimą.
Nenoriu atskleisti siužeto, bet paminėsiu, jog pradedant skaityti nei minties neturėjau, jog istorija pakryps tokia netikėta linkme. Autorė taip sklandžiai žaidžia pasakojimo vingiais, kad nesi tikras kur nuves kitas puslapis. Kai jau atrodo pačiumpi tą pagrindinę mintį, autorė pakiša tau dar vieną siūlo galą ir pabaigoje tų iškilusių klausimų yra ne vienas, bet juk gyvenimas ir yra įvairialypis! Juk ir mes negyvename įsitvėrę vieno kampo!
Tuo man knyga ir patiko! Alsuojanti tokiu tikru gyvenimu ir paprastos šeimos kasdienybe – šeimos santykiai (pakylėjimai ir krizės), augantys vaikai, nepasitikėjimo ir neištikimybės prieskoniai. Viskas kas daro gyvenimą tokį, kokį ir mes jį matome. Tarsi paprastas, bet toks įtraukiantis, jog perčiau puslapį po puslapio negalėdama nesižavėti autorės kuriamu pasauliu.
"Nejau tai iš tiesų neištikimybė, jeigu jai pačiai tai prilygsta stebuklui?"
Istorija pinasi su jausmais, skausmas su meile, viltis su netektimi, netektis su savęs atradimu… atsiduri tokiose kryžkelėse, jog pradeda virpėti giliausi žmogaus vertybių pamatai. Ko atsisakytum, kad sugrįžtu meilė? O jei ji grįžta ar išdrįstum žengti žingsnį ir atsisakyti pačios svajonės? Ar verta užsimerkti prieš dabarties skausmą ir atsiduoti palaimai? O gal ryžtis ir pasilikti dabartyje, tam kad ją ištaisytum?
"Mes galvojame, kad švarai palaikyti pakanka kasdien išnešti šiukšlių kibirą, o asmeninei higienai – kasdien palįsti po dušu, bet tikrasis purvas kaupiasi po oda ir neįmanu jo iš ten iškrapštyti, nes net ir išspjovus jį lauk, ką Mikis kaip tik padarė, jis niekur nedingsta, jo tik nuolat gausėja. Ir ji pati jo su kaupu prikaupė, nes kiekvienas žmogus – mažytė šiukšles kaupianti visata."
Istorija pateikia ir tokių pikantiškų užmojų, kad iš vis stebiesi, kaip autorė priėjo prie tokių kraštutinumų, bet tuo pačiu, tokia aštri tiesa priverčia ir save pastatyti į veikėjų vietą bandant sau atsakyti, o kaip gi tu elgtumeisi tokiose situacijose?
Knygą skaičiau su didžiausiu malonumu! Zaruya Shalev tikrai ta rašytoja, kuri moka sudominti, pateikti istoriją ir įtraukti skaitytoją! Abi knygos nors ir labai skirtingos, bet parašytos nuostabiai. Belieka laukti tik daugiau jos knygų 🙂
September 1, 2019
I love every single book written by Zeruya Shalev. Her fine knowledge of relationship and alienation, emotional separation and couple loneliness always goes deep into the nature of facts and feelings.
Her latest novel, Pain, to be released at the beginning of November, is another introspection into mature relationships and families and the pressure between genuine pure love and the weight of family circumstances.
What would you do when the love of your life reappears suddenly into your life, 30 years after he left you? How will you deal with the memories of the old pain, or actually, had this pain ever left? Ironically, Eitan, Iris' first love is an expert in pain but apparently unable to go beyond the flow of emotions. Childishly, he is back in Iris' life as nothing happened, driven by emotion and passion. He appears like an element of the main story and we are unable to figure out what exactly he is thinking or if he is having any specific reflection on the relationship at all.
Instead, Iris is caught between her family obligations, a daughter that she always wanted to have with her first love not with her emotionally distraught husband and that apparently is the victim of a strange liberation cult directed by the bar owner where she is working in Tel Aviv, and her daily professional load as a school principal. She has to deal also with the physical pain following a terror attack she was victim thereof - the author herself was hurt in such a tragical occurrence.
I was misleaded to focus mostly on the reignited relationship and superficially, was about to bet about what exactly will happen with Iris' relationship. But it would have been so stereotypical and melodramatic.
Iris is becoming so involved in dealing with the challenges of the present, while keep investigating her feelings and relationships that what it matters in the end is the moment. The past consumed in pain for the lost love or the future of the happiness together with the found love are relatively irrelevant. Iris has the strength to create a new story made of the fragments of the everyday fight with against the pain, both physical and emotional.
The translation from Hebrew to English was done admirably by Sondra Silverston which also brought to the English-speaking public authors like the late Amos Oz and Eshkol Nevo.
Personally, will add a special mention for the suggestive cover as well.
Disclaimer: ARC offered by the publisher in exchange for an honest review.
Her latest novel, Pain, to be released at the beginning of November, is another introspection into mature relationships and families and the pressure between genuine pure love and the weight of family circumstances.
What would you do when the love of your life reappears suddenly into your life, 30 years after he left you? How will you deal with the memories of the old pain, or actually, had this pain ever left? Ironically, Eitan, Iris' first love is an expert in pain but apparently unable to go beyond the flow of emotions. Childishly, he is back in Iris' life as nothing happened, driven by emotion and passion. He appears like an element of the main story and we are unable to figure out what exactly he is thinking or if he is having any specific reflection on the relationship at all.
Instead, Iris is caught between her family obligations, a daughter that she always wanted to have with her first love not with her emotionally distraught husband and that apparently is the victim of a strange liberation cult directed by the bar owner where she is working in Tel Aviv, and her daily professional load as a school principal. She has to deal also with the physical pain following a terror attack she was victim thereof - the author herself was hurt in such a tragical occurrence.
I was misleaded to focus mostly on the reignited relationship and superficially, was about to bet about what exactly will happen with Iris' relationship. But it would have been so stereotypical and melodramatic.
Iris is becoming so involved in dealing with the challenges of the present, while keep investigating her feelings and relationships that what it matters in the end is the moment. The past consumed in pain for the lost love or the future of the happiness together with the found love are relatively irrelevant. Iris has the strength to create a new story made of the fragments of the everyday fight with against the pain, both physical and emotional.
The translation from Hebrew to English was done admirably by Sondra Silverston which also brought to the English-speaking public authors like the late Amos Oz and Eshkol Nevo.
Personally, will add a special mention for the suggestive cover as well.
Disclaimer: ARC offered by the publisher in exchange for an honest review.
February 12, 2019
5-/5
„Ból” to opowieść o Iris, żonie mężczyzny, który nie jest największą miłością jej życia.
Matce dwójki dzieci u progu dorosłości, które właśnie się usamodzielniają.
Kobiecie spełnionej zawodowo. Ale sfera zawodowa jest jedyną, która daje jej satysfakcję.
Jej relacje z najbliższymi: mężem, matką, córką z czasem uległy rozluźnieniu. Poznajemy ją w momencie, gdy spogląda wstecz, pełna wątpliwości i lęku, co do dokonanych wyborów. Narasta w niej tęsknota za miłością, która się nie spełniła. Zaczyna szukać winnych ale i obwiniać samą siebie o to jak wyglądają jej stosunki z najbliższymi.
I w tym właśnie momencie zbieg wydarzeń, zmusza ją do przewartościowania całego życia, podjęcia ważnych decyzji i osobistego zaangażowania, które stoi w opozycji do jej naturalnej bierności.
Ten zbieg wydarzeń wciąga od pierwszej strony i mimo banalności na poziomie fabularnym, ciężko się od tej historii oderwać (połknęłam ją w dwa wieczory, choć to blisko 500 stron). To jednak nie emocjonująca fabuła, a język Shalev i jej sposób prowadzenia narracji, sprawiły, że intensywnie „Ból” odebrałam.
Czytając czujemy rozedrganie Iris, nie sposób nie identyfikować się z jej przemyśleniami, co do relacji z najbliższymi, które zbudowała, analizować ich słabych i silnych stron. Razem z bohaterką dojrzewamy do decyzji, które musi podjąć. Shalev sprawia, że, mimo iż historia przedstawiona jest tylko z perspektywy Iris, czytając czujemy, że nie jest jedyną, która ucieka w niedopowiedzenia i skrywa swoje tajemnice, a może po prostu to echo jej traum i lęku przed porzuceniem?
Polecam wszystkim lubiącym grzebanie się w cudzych emocjach.
A!!! no i to izraelskie tło, pięknie przedstawione i będące ważnym elementem powieści odciskającym się na życiu bohaterów.
To naprawdę bardzo przyzwoita powieść, choć zaczynając traktowałam ją, jako „guilty pleasure” i kilka razy lekko uniosłam brew.
„Ból” to opowieść o Iris, żonie mężczyzny, który nie jest największą miłością jej życia.
Matce dwójki dzieci u progu dorosłości, które właśnie się usamodzielniają.
Kobiecie spełnionej zawodowo. Ale sfera zawodowa jest jedyną, która daje jej satysfakcję.
Jej relacje z najbliższymi: mężem, matką, córką z czasem uległy rozluźnieniu. Poznajemy ją w momencie, gdy spogląda wstecz, pełna wątpliwości i lęku, co do dokonanych wyborów. Narasta w niej tęsknota za miłością, która się nie spełniła. Zaczyna szukać winnych ale i obwiniać samą siebie o to jak wyglądają jej stosunki z najbliższymi.
I w tym właśnie momencie zbieg wydarzeń, zmusza ją do przewartościowania całego życia, podjęcia ważnych decyzji i osobistego zaangażowania, które stoi w opozycji do jej naturalnej bierności.
Ten zbieg wydarzeń wciąga od pierwszej strony i mimo banalności na poziomie fabularnym, ciężko się od tej historii oderwać (połknęłam ją w dwa wieczory, choć to blisko 500 stron). To jednak nie emocjonująca fabuła, a język Shalev i jej sposób prowadzenia narracji, sprawiły, że intensywnie „Ból” odebrałam.
Czytając czujemy rozedrganie Iris, nie sposób nie identyfikować się z jej przemyśleniami, co do relacji z najbliższymi, które zbudowała, analizować ich słabych i silnych stron. Razem z bohaterką dojrzewamy do decyzji, które musi podjąć. Shalev sprawia, że, mimo iż historia przedstawiona jest tylko z perspektywy Iris, czytając czujemy, że nie jest jedyną, która ucieka w niedopowiedzenia i skrywa swoje tajemnice, a może po prostu to echo jej traum i lęku przed porzuceniem?
Polecam wszystkim lubiącym grzebanie się w cudzych emocjach.
A!!! no i to izraelskie tło, pięknie przedstawione i będące ważnym elementem powieści odciskającym się na życiu bohaterów.
To naprawdę bardzo przyzwoita powieść, choć zaczynając traktowałam ją, jako „guilty pleasure” i kilka razy lekko uniosłam brew.
January 13, 2020
I’ve just finished Pain by Zeruya Shalev, my first novel by an Israeli author. I must admit that what drawn me into reading this book was the magnificent cover. Lovers by Jarek Puczel is one of my favorite paintings of all time. Covers do influence what we read. But I am glad they do because I thoroughly enjoyed Pain!
This book tells us the story of Iris, who had been seriously injured in a terrorist attack, ten years earlier. The wounds caused by the suicide bomber who blew himself up next to her expanded when Eitan, the love of her life, left. Today, Iris is an ambitious school principal and is in a stagnant marriage. Her two children have grown up. One of them lives alone in Tel Aviv. Suddenly, Eitan comes back to her life and they start an affair.
Shalev’s writing is interesting enough to keep you engrossed in the story and in the characters. I wanted to know what would happen to Iris’s family and life. It was also a breath of fresh air to me to read a book that it’s set in Israel. However, I am not used to read books that are centered on a romantic plot. Sometimes, it could feel too sentimental for my taste. But that’s just me. I recommend this book if you’re looking for a nice and smooth read!
Thanks to @otherpress for the review copy!
For more reviews, follow me on Instagram @booksturnyouon
This book tells us the story of Iris, who had been seriously injured in a terrorist attack, ten years earlier. The wounds caused by the suicide bomber who blew himself up next to her expanded when Eitan, the love of her life, left. Today, Iris is an ambitious school principal and is in a stagnant marriage. Her two children have grown up. One of them lives alone in Tel Aviv. Suddenly, Eitan comes back to her life and they start an affair.
Shalev’s writing is interesting enough to keep you engrossed in the story and in the characters. I wanted to know what would happen to Iris’s family and life. It was also a breath of fresh air to me to read a book that it’s set in Israel. However, I am not used to read books that are centered on a romantic plot. Sometimes, it could feel too sentimental for my taste. But that’s just me. I recommend this book if you’re looking for a nice and smooth read!
Thanks to @otherpress for the review copy!
For more reviews, follow me on Instagram @booksturnyouon
March 1, 2022
Така… много хубава книга! :D
Книга за нещата от живота, всички онези неща, за които си мислим че не са кой знае какво, но оувъртикваме върху тях и общо взето си представляват нашите си драмички…. Страховете ни, комплексите ни, самозаблужденията ни, любовите ни, изборите ни, жертвите ни, компромисите ни, дълговете ни, паденията и постиженията… нещата, които взети накуп представляват нас.
Много теми са засегнати в книгата, предполагам че всеки би я преживял по различен начин. Това, което ме докосна най-силно бяха нишките за силата на връзката майка-дъщеря, големите любови, неизживяното, мечтаното, чаканото…. Житейските избори.
Историята е пример как животите ни не са цветя и рози, ние не сме божи кравички, но има начин да бъдем достойни и да обичаме, въпреки всичко.
А изказа на авторката е прекрасен!
Книга за нещата от живота, всички онези неща, за които си мислим че не са кой знае какво, но оувъртикваме върху тях и общо взето си представляват нашите си драмички…. Страховете ни, комплексите ни, самозаблужденията ни, любовите ни, изборите ни, жертвите ни, компромисите ни, дълговете ни, паденията и постиженията… нещата, които взети накуп представляват нас.
Много теми са засегнати в книгата, предполагам че всеки би я преживял по различен начин. Това, което ме докосна най-силно бяха нишките за силата на връзката майка-дъщеря, големите любови, неизживяното, мечтаното, чаканото…. Житейските избори.
Историята е пример как животите ни не са цветя и рози, ние не сме божи кравички, но има начин да бъдем достойни и да обичаме, въпреки всичко.
А изказа на авторката е прекрасен!
February 27, 2023
Ein wunderbar einfühlsames Buch über eine Frau, die sich mit Schmerz aller Art auseinander setzen muss, inwiefern Chancen, die richtigen Entscheidungen in Liebe und Erziehung limitiert sind, wie weit berufliche Aufgaben und Familienglück im Zusammenhang stehen und das Buch geht auch um Hoffnung, dass die Einsicht und Verarbeitung von Fehlern zu neuen positiven Anfängen führen kann. Zudem ist es auch toll geschrieben.
Displaying 1 - 30 of 244 reviews