What do you think?
Rate this book
Cexina Catapuxina
Ce faci daca nu gasesti cuvintele potrivite ca sa-i spui cuiva ce simti? Poti, la fel ca personajul-narator al lui Matei Florian, sa inventezi unele noi. „Cexina Catapuxina” e replica sa preferata atunci cind cuvintele obisnuite nu-i sint suficiente pentru a-si exprima sentimentele. Romanul unei iubiri care ar fi putut sa fie, al imposibilitatii de a cuprinde intr-un limbaj „normal” aceasta iubire, Cexina Catapuxina este povestea unei despartiri dureroase, pe care imaginatia naratorului o transforma dintr-un sfirsit intr-un inceput.
„Am primit romanul asta exact asa: gata scris. Mi l-a daruit, la ceas de seara, un barbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decit celalalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai tirziu numele. Mi-a spus ca are incredere in mine si ca eu voi sti mai bine ce sa fac cu manuscrisul lui. L-am intrebat despre ce e vorba inauntru. Mi-a spus ca despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupa si niste insecte, despre iubiri si cuvinte intr-o limba necunoscuta. Mi-a zis ca, daca imi place, il pot semna eu, el n-o sa se supere. M-a rugat la sfirsit sa-i promit insa ca nu-i voi schimba titlul asta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strins mina, apoi a plecat. Sper ca, oriunde ar fi acum, ii e bine.” (Matei Florian)
„Am primit romanul asta exact asa: gata scris. Mi l-a daruit, la ceas de seara, un barbat ciudat, cu un ochi ceva mai mare decit celalalt. Nu s-a prezentat, i-am aflat mai tirziu numele. Mi-a spus ca are incredere in mine si ca eu voi sti mai bine ce sa fac cu manuscrisul lui. L-am intrebat despre ce e vorba inauntru. Mi-a spus ca despre lucruri mici, aproape invizibile, despre o lupa si niste insecte, despre iubiri si cuvinte intr-o limba necunoscuta. Mi-a zis ca, daca imi place, il pot semna eu, el n-o sa se supere. M-a rugat la sfirsit sa-i promit insa ca nu-i voi schimba titlul asta imposibil: Cexina Catapuxina. I-am promis. Mi-a strins mina, apoi a plecat. Sper ca, oriunde ar fi acum, ii e bine.” (Matei Florian)
- GenresRomanian Literature
224 pages, Paperback
First published October 1, 2016
3 people are currently reading
96 people want to read
About the author
Matei Florian
5 books16 followersMatei Florian made his literary debut in 1997, publishing a number of poems in "Cuvîntul" magazine. In 1998, he became a reporter for "Dilema" magazine (now renamed "Dilema Veche"), for which he later started writing his own regular column. He has contributed reportages, literary reviews and short plays to the cultural press and radio. In 2008, he was awarded the Music Criticism Prize at the Gala of Romanian Cultural Journalism.
His debut as a novelist was The Băiuţ Alley Lads (2006; 2nd edition, 2007), co-written with his brother, Filip Florian. The novel was greeted with critical acclaim and was a great success with the Romanian reading public. The book’s Romanian success also piqued the interest of a number of European publishing houses, and it is now in press in Poland (Czarne), Spain (Acantilado) and Bulgaria (Panorama+).
The novel Both Hams And Regretel, published in 2009, has reconfirmed Matei Florian’s literary talent, and has been widely praised in the Romanian cultural sphere.
His debut as a novelist was The Băiuţ Alley Lads (2006; 2nd edition, 2007), co-written with his brother, Filip Florian. The novel was greeted with critical acclaim and was a great success with the Romanian reading public. The book’s Romanian success also piqued the interest of a number of European publishing houses, and it is now in press in Poland (Czarne), Spain (Acantilado) and Bulgaria (Panorama+).
The novel Both Hams And Regretel, published in 2009, has reconfirmed Matei Florian’s literary talent, and has been widely praised in the Romanian cultural sphere.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
January 4, 2017
Dragă Matei,
ce mă fac eu încă 7 ani pînă trăiești tu ce-ai de trăit și-ți bei toate cafelele la ibric și asculți vocile și muzicile care trebuie și te uiți cu lupa aia a ta la cîini galbeni și păpădii și lăcuste și gleni medeiroși?
ce mă fac eu încă 7 ani pînă trăiești tu ce-ai de trăit și-ți bei toate cafelele la ibric și asculți vocile și muzicile care trebuie și te uiți cu lupa aia a ta la cîini galbeni și păpădii și lăcuste și gleni medeiroși?
November 21, 2016
”Când se duce dragostea, unde se duce?..
Se ascunde, nu se duce nicăieri. O iei cu tine, o plimbi de colo colo, e tot cu tine, doar că n-o mai trăiești.”
Se ascunde, nu se duce nicăieri. O iei cu tine, o plimbi de colo colo, e tot cu tine, doar că n-o mai trăiești.”
April 14, 2023
Cexina Catapuxina, Cexina Catapuxina, Cexina Catapuxina...și iarăși Cexina Catapuxina și tot așa.
De ce? Pentru că atât este de frumoasă această carte. Atât de frumoasă că atât îți vine să repeți mereu. Cine este Cexina Catapuxina? Nimic. Totul. Oricine. Cine vrei. Când vrei. Viața. Libertatea. Nebunia.
O carte frumoasă precum coperta ei. O poveste delicată, o metaforă.
Matei Florian are propriul său stil, cu o lume care te învăluie într-o vrajă, cu locuri mirifice, cu vise nesfârșite.
Doamne, ce carte! Ce mi-a plăcut!
Și indiferent cât de frumos o povestești, nu ai cum o povesti, căci doar autorul ei o poate face.
Cartea asta o voi reciti, sunt sigură că va avea o altă viață de fiecare dată când o voi citi.
Un bărbat cu un kilometru de barbă vorbește cu fetița de pe tricou și se îndrăgostește de cea de sub acesta, apoi are o viață cu cea care poartă pe mâna stângă același inel cu al lui și apoi iubește o fetiță mică ce este însă chiar mare. Furnici, lăcuste și licurici locuiesc în el, îl ronțăie sau îl gâdilă. Are un ochi mai mare și unul mai mic, o lupă și câini. Soarele este în ochii femeii de lângă el și vântul se mișcă odată cu ei.
Pur și simplu superb! Cred că am cartea mea preferată acum! Atât de delicată o văd, atât de "poezioasă", rânduri de iubire pentru cuvinte!
De ce? Pentru că atât este de frumoasă această carte. Atât de frumoasă că atât îți vine să repeți mereu. Cine este Cexina Catapuxina? Nimic. Totul. Oricine. Cine vrei. Când vrei. Viața. Libertatea. Nebunia.
O carte frumoasă precum coperta ei. O poveste delicată, o metaforă.
Matei Florian are propriul său stil, cu o lume care te învăluie într-o vrajă, cu locuri mirifice, cu vise nesfârșite.
Doamne, ce carte! Ce mi-a plăcut!
Și indiferent cât de frumos o povestești, nu ai cum o povesti, căci doar autorul ei o poate face.
Cartea asta o voi reciti, sunt sigură că va avea o altă viață de fiecare dată când o voi citi.
Un bărbat cu un kilometru de barbă vorbește cu fetița de pe tricou și se îndrăgostește de cea de sub acesta, apoi are o viață cu cea care poartă pe mâna stângă același inel cu al lui și apoi iubește o fetiță mică ce este însă chiar mare. Furnici, lăcuste și licurici locuiesc în el, îl ronțăie sau îl gâdilă. Are un ochi mai mare și unul mai mic, o lupă și câini. Soarele este în ochii femeii de lângă el și vântul se mișcă odată cu ei.
Pur și simplu superb! Cred că am cartea mea preferată acum! Atât de delicată o văd, atât de "poezioasă", rânduri de iubire pentru cuvinte!
March 16, 2021
Pe Matei il stiu de la baiutei, nu de mult timp, dar intr-un fel dintotdeauna: am copilarit in acelasi timp, in acelasi spatiu, ba chiar buburuzele mele puteau bine merci sa cada in unghiul lupei sale.
Cind am auzit de Cexina, am avut o fluturare de inima, de fapt - am inteles mai apoi - un val de licurici ma invadase si m-a tot rontait pe dinautru cit am citit dintr-o suflare.
E-o carte numai de emotii, de senzatii intense percepute prin filtre de vise si amintiri si printr-o lupa entomologica ce are misterioase puteri, dar si tendinta de a face, in timp, inevitabil, un ochi mai mic si unul mai mare.
"Cînd se duce dragostea, unde se duce, întreabă. Ii simt ochii fără să-i văd, mă privesc pe dinăutru. Se ascunde, zic, nu se duce nicăieri. O iei cu tine, o plimbi de colo colo, e tot cu tine, doar că n-o mai trăiești. Doare, mă întreabă. Nu, nu mai doare, zic, mai zvîcnește și ea uneori, doar cînd ai uitat unde ai pus-o doare."
https://youtube.com/playlist?list=PL9...
Cind am auzit de Cexina, am avut o fluturare de inima, de fapt - am inteles mai apoi - un val de licurici ma invadase si m-a tot rontait pe dinautru cit am citit dintr-o suflare.
E-o carte numai de emotii, de senzatii intense percepute prin filtre de vise si amintiri si printr-o lupa entomologica ce are misterioase puteri, dar si tendinta de a face, in timp, inevitabil, un ochi mai mic si unul mai mare.
"Cînd se duce dragostea, unde se duce, întreabă. Ii simt ochii fără să-i văd, mă privesc pe dinăutru. Se ascunde, zic, nu se duce nicăieri. O iei cu tine, o plimbi de colo colo, e tot cu tine, doar că n-o mai trăiești. Doare, mă întreabă. Nu, nu mai doare, zic, mai zvîcnește și ea uneori, doar cînd ai uitat unde ai pus-o doare."
https://youtube.com/playlist?list=PL9...
November 8, 2016
Nu, chiar nu avea cum să nu-mi placă! :)
August 9, 2022
Deși nu sunt o adeptă a literaturii contemporane, considerând-o pe alocuri ,,prea simplă”, am rămas cu o impresie plăcută la parcurgerea acestei cărți. Încă de la început, nu am putut trece peste stilul degajat, liber, spontan al autorului; felul în care a fost gândită și scrisă mă face să cred că intenția autorului a fost de a duce la bun sfârșit un experiment literar. Acțiunile romanului se împletesc la un moment dat, încât ai senzația că te afli într-un labirint, pierzându-te în detalii, într-o lume reală și una fantastică, care nu sunt altceva decât „închipuiri”, vise ale protagonistului.
Cele trei relații prezentate nu sunt înălțătoare, elevate, ci simple povești de dragoste. De fapt, s-ar putea spune despre ultima sa iubire, al cărei final este asemănător celorlalte – Maria și personajul principal nu-și trăiesc povestea de iubire până la bun sfârțit, bărbatul dorind să pună capăt relației –, că ar fi o confirmare a expresiei „suflete pereche” (dacă în timpul căsniciei sale reflexia lor era ștearsă, atunci când se află cu Maria anunță că „[...] în oglindă sunt doi oameni, unul e Maria, celălalt sunt eu, Maria are un ochi uriaș, unul singur, eu am un ochi uriaș, unul singur, avem doi ochi uriași, unii singuri, ne privim cu ei în oglindă [...], p. 164). Dincolo de asta, Maria este singura parteneră care nu îl vede ca pe un nebun, îl acceptă și-i răspunde la gesturile sale; atât el, cât și femeia sunt chinuiți de vise suprarealiste, ale căror contururi sunt grotești, ce vin mai tărziu ca o premoniție, în sensul că avertizează în legătură cu sfârșitul lor. Până și în fosta sa căsnicie de 15 ani în care naratorul nu se arată fericit sau împlinit, reamintește momentul primii lor întâlniri, iar după divorț, Lavinia – după cum o numea el – dorește să reapară în viața sa și să-l tulbere; de partea cealată, I – prima idilă relatată în roman – prin intermediul mesajelor vrea o nouă șansă de la dânsul.
În altă ordine de idei, întregul roman este infuzat cu structuri ce joacă rolul unor simboluri, așa cum sunt insectele (protagonistul este un cercetător științific), lupa, câinele sau expresia dintr-o limbă nedescifrabilă „Cexina Catapuxina.”
În concluzie, „Cexina Catapuxina” este un roman accesibil mai multor gusturi, o lectură lejeră, care impune un ritm alert, cu mesaje codificate, pe care le înțelegi treptat, parcurgând cartea.
„Nu spune nimic Maria, a încremenit, lipită de piatra ca o pâine caldă, cu picioareleei desculțe, pline de iarbă udă. Mi-e frig, zice, se strânge mai aproape de mine, e mică, o cuprind cu totul, o aud cum zvâcnește, cum îi foșnește înserarea pe dinăuntru, prin degetele de la picioare. Vorbim în șoaptă, îi spun că atunci când eram mic aveam un băț cu care făceam furnicile să zboare. Îi spun că mi-a rămas doar o lupă. Că lumea se vede altfel prin lupă, că unele lucruri dispar, iar altele se măresc. Îmi spune că știe, că nu-i nevoie să-i mai spun nimic. Îmi zice uite, închide ochii, spune-mi ce vezi. Închid ochii, am o lupă invizibilă. Apar lumini, ici, colo, mai ales ici. Sclipesc, zvâcnesc, zboară, dispar. Din ce în ce mai multe. Scântei. Pajiștea se umple, roiește de lumină, lumina dansează, lumina licărește, lumina se rotește, lumina se desface în miliarde de punctede lumină. Lumină din lumină. Licurici. Deschid ochii, dinăuntru în afară. E la fel și aici. Același lucru. Nu mai am nevoie de lupă. E prima oară când nu mai am nevoie de lupă. Maria e lângă mine, foșnește. Îi văd doar ochii, sunt uriași, sunt plini de licurici, mă ard. Te-am adus, zice, tiribom, ciribom, piribom, de trei ori peste cap, hale-hap. Face trei tumbe în iarbă, râde. Vine lângă mine, ăsta-i secretul ca să rămâi mică, zice. Mi-e teamă s-o ating, e plină de licurici. Cexina Catapuxina, șoptesc, nu știu să zic altceva.” (pp. 146-147)
Cele trei relații prezentate nu sunt înălțătoare, elevate, ci simple povești de dragoste. De fapt, s-ar putea spune despre ultima sa iubire, al cărei final este asemănător celorlalte – Maria și personajul principal nu-și trăiesc povestea de iubire până la bun sfârțit, bărbatul dorind să pună capăt relației –, că ar fi o confirmare a expresiei „suflete pereche” (dacă în timpul căsniciei sale reflexia lor era ștearsă, atunci când se află cu Maria anunță că „[...] în oglindă sunt doi oameni, unul e Maria, celălalt sunt eu, Maria are un ochi uriaș, unul singur, eu am un ochi uriaș, unul singur, avem doi ochi uriași, unii singuri, ne privim cu ei în oglindă [...], p. 164). Dincolo de asta, Maria este singura parteneră care nu îl vede ca pe un nebun, îl acceptă și-i răspunde la gesturile sale; atât el, cât și femeia sunt chinuiți de vise suprarealiste, ale căror contururi sunt grotești, ce vin mai tărziu ca o premoniție, în sensul că avertizează în legătură cu sfârșitul lor. Până și în fosta sa căsnicie de 15 ani în care naratorul nu se arată fericit sau împlinit, reamintește momentul primii lor întâlniri, iar după divorț, Lavinia – după cum o numea el – dorește să reapară în viața sa și să-l tulbere; de partea cealată, I – prima idilă relatată în roman – prin intermediul mesajelor vrea o nouă șansă de la dânsul.
În altă ordine de idei, întregul roman este infuzat cu structuri ce joacă rolul unor simboluri, așa cum sunt insectele (protagonistul este un cercetător științific), lupa, câinele sau expresia dintr-o limbă nedescifrabilă „Cexina Catapuxina.”
În concluzie, „Cexina Catapuxina” este un roman accesibil mai multor gusturi, o lectură lejeră, care impune un ritm alert, cu mesaje codificate, pe care le înțelegi treptat, parcurgând cartea.
„Nu spune nimic Maria, a încremenit, lipită de piatra ca o pâine caldă, cu picioareleei desculțe, pline de iarbă udă. Mi-e frig, zice, se strânge mai aproape de mine, e mică, o cuprind cu totul, o aud cum zvâcnește, cum îi foșnește înserarea pe dinăuntru, prin degetele de la picioare. Vorbim în șoaptă, îi spun că atunci când eram mic aveam un băț cu care făceam furnicile să zboare. Îi spun că mi-a rămas doar o lupă. Că lumea se vede altfel prin lupă, că unele lucruri dispar, iar altele se măresc. Îmi spune că știe, că nu-i nevoie să-i mai spun nimic. Îmi zice uite, închide ochii, spune-mi ce vezi. Închid ochii, am o lupă invizibilă. Apar lumini, ici, colo, mai ales ici. Sclipesc, zvâcnesc, zboară, dispar. Din ce în ce mai multe. Scântei. Pajiștea se umple, roiește de lumină, lumina dansează, lumina licărește, lumina se rotește, lumina se desface în miliarde de punctede lumină. Lumină din lumină. Licurici. Deschid ochii, dinăuntru în afară. E la fel și aici. Același lucru. Nu mai am nevoie de lupă. E prima oară când nu mai am nevoie de lupă. Maria e lângă mine, foșnește. Îi văd doar ochii, sunt uriași, sunt plini de licurici, mă ard. Te-am adus, zice, tiribom, ciribom, piribom, de trei ori peste cap, hale-hap. Face trei tumbe în iarbă, râde. Vine lângă mine, ăsta-i secretul ca să rămâi mică, zice. Mi-e teamă s-o ating, e plină de licurici. Cexina Catapuxina, șoptesc, nu știu să zic altceva.” (pp. 146-147)
November 23, 2022
Citind aceasta minunatie am avut din cand in cand o "senzatie de Gellu Naum".
Matei Florian creeaza din cuvinte niste imagini exceptionale pe care ai senzatia ca le poti atinge. Mai jos, one of my favorites:
"E învelitã într-un prosop mare, câteva picaturi de apă îi zvâcnesc pe picioare, pe gât. Mi-e sete. În sfârșit ce, întreb. Mã gândesc la peștii invizibili care trăiesc în stropii de apă de pe genunchi. Peștii invizibili de duș. O ciudățenie.
...
Întind mâna spre ea, apuc doar prosopul. E plin de pești invizibili uciși. Peștii invizibili uciși miros a cremă de corp.”
Matei Florian creeaza din cuvinte niste imagini exceptionale pe care ai senzatia ca le poti atinge. Mai jos, one of my favorites:
"E învelitã într-un prosop mare, câteva picaturi de apă îi zvâcnesc pe picioare, pe gât. Mi-e sete. În sfârșit ce, întreb. Mã gândesc la peștii invizibili care trăiesc în stropii de apă de pe genunchi. Peștii invizibili de duș. O ciudățenie.
...
Întind mâna spre ea, apuc doar prosopul. E plin de pești invizibili uciși. Peștii invizibili uciși miros a cremă de corp.”
November 17, 2023
Poate fi plictisitoare pe alocuri, dar are un ritm alert extraordinar, o poeticitate încântătoare și un fir narativ în care ficțiunea se îmbină cu realitatea ficțională, personajele capătă o carnalitate înspăimântătoare, lucrurile mici sunt, de fapt, esența vieții, iar suprarealismul e la el acasă. Un roman românesc pe care-l recomand cu drag.
May 21, 2025
O mica bijuterie romaneasca! Ar fi foarte greu de tradus cred in alta limba si oricum n-ar surprinde frumusetea jocului de cuvinte romanesti. Deosebita de ce am citit pana acum, mi-a placut mult de tot :)
September 5, 2017
Am pornit neştiind nimic despre cartea asta, în afară de titlu. Mi se pare că e despre găsirea omului pereche, dar nu pot fi sigură pentru că nu pot trece peste stil. Pare gândit să ţină cititorul în priză, ca şi cum fiecare trăire e la fel de importantă, alţi autori îl folosesc în momente de suspans ieşit din comun, dar aici e prea mult şi devine obositor încă de la capitolul 2. A trecut greu, a fost un pic chinuitor să trec prin ea.
March 19, 2018
Nu ştiam nimic despre carte, m-a atras titlul cărții şi coperta. Simt că am citit o poezie foarte lungă, misterul şi versurile de la începutul fiecărui capitol mi-au adus aminte de Parohia a lui Dan Coman. Mi-a plăcut mult mult mult de tot!
January 29, 2018
Prea dulcele stil românesc.
August 15, 2019
M-am bucurat tare să pun mâna pe o carte din literatura contemporană a țării mele, dar per total, cartea nu a fost întru totul pe gustul meu.
Puțin greu de urmărit, plină de simbolisme, și deși destul de comun în literatura contemporană - cu limbaj sentențios, căruia nu-i sunt fană.
Sper să nu fiu ignorantă vorbind despre personajul principal, dar în mintea mea, eu cred că așa se expeimă, văd și percep lumea persoanele din spectrul autist - de aceea a fost obositor pentru mine să urmăresc firul poveștii.
Un lucrul care mi-a plăcut și cu care am rămas e ideea că oricât de ciudați am fi, până la urmă se găsește cineva care să aibă același nivel de ciudățenie. Și doar ei, Mariei, îi aflăm numele real.
Puțin greu de urmărit, plină de simbolisme, și deși destul de comun în literatura contemporană - cu limbaj sentențios, căruia nu-i sunt fană.
Sper să nu fiu ignorantă vorbind despre personajul principal, dar în mintea mea, eu cred că așa se expeimă, văd și percep lumea persoanele din spectrul autist - de aceea a fost obositor pentru mine să urmăresc firul poveștii.
Un lucrul care mi-a plăcut și cu care am rămas e ideea că oricât de ciudați am fi, până la urmă se găsește cineva care să aibă același nivel de ciudățenie. Și doar ei, Mariei, îi aflăm numele real.
Displaying 1 - 13 of 13 reviews