Casele vor uita

by Liviu G. Stan

"În lumea dinăuntrul casei eram eu, sub plapumă, transpirat după o frecţie cu oţet, cu capul cufundat într-o pernă moale, dar atât de liniştit; aveam o linişte cu furnicături, o linişte care promitea o mare bucurie. Însă, din câte mai există viu acum în mine din acea linişte, nu pot să-mi dau seama dacă era o linişte care se degaja din corpul meu ori o linişte care se degaja din altă parte şi voia să intre în mine. Ţin minte pereţii de lut, ţin minte carpetele ţărăneşti, ţin minte draperiile, ţin minte zarva de cutii de pe şifonierul din lemn masiv, vechi, imemorial, ţin minte păpuşile „Cătălina“ fabricate la Arădeanca, le vedeam deasupra capului, pe plita lăzii cu aşternuturi, le am pe toate în memorie, în acea lumină ca de taiga, reliefate într-o impresie de precizie a rememorării, dar în acele clipe de linişte toate aceste lucruri nu se lăsau demascate, se estompaseră în nişte contururi aproape ininteligibile, într-o aglomerare de umbre masive, abstracte, de parcă adormisem într-o casă terestră şi mă trezisem, tot dormind, într-o casă subacvatică. Şi deodată, ca şi când aş fi fost stăpânit brusc de un fel de impuls mecanic prin învârtirea unei cheiţe, am început să-mi rostesc numele în mijlocul acelei dezintegrări spaţiale, Andrei, Andrei, şi cu fiecare secundă creşteam intensitatea, Andrei, Andrei, şi mă simţeam din ce în ce mai protejat de acea încăpere, tot mai repede, până când Andrei, Andrei devenise rei, rei, rei şi ei, ei, ei. Îmi închipuiam vijelia unui taifun izbind casa din toate direcţiile, îmi închipuiam o monstruozitate gigantică cum căuta să rupă acoperişul ca să mă înhaţe, îmi închipuiam pereţii atacaţi de proiectilele unei escadrile de tancuri. Însă nimic din toate astea nu putea înfrânge faptul că acea cameră făcuse din numele meu un spaţiu cosmic personal în care nimic nu putea veni după mine. Pronunţându-mi numele, mă vedeam pe mine însumi un muşchi de pământ înaintând, pe sub pragul uşii, pretutindeni. N-ai cum să nu remarci: casa şi numele de naştere sunt într-un raport de vase comunicante. Teoria este însă mult mai vastă: strigatul numelui în lumea de afară este doar un atribut al identităţii, pe când strigatul numelui într-o casă este un atribut al evadării dintr-o stare a limbajului spre o stare în care tenebrele şi erotismul nu au fost încă inventate”.

173 pages, Paperback

Published June 18, 2016

About the author

Liviu G. Stan s-a născut pe 8 martie 1987 în Brăila. Este scriitor și jurnalist. A publicat interviuri, editoriale, eseuri, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, politologie, proză în Obiectiv Cultural, Orizont, Cultura, Tiuk, Europa, Timpul, Antares, Viaţa Românească, Revista de suspans, Observator Cultural, Discobol, LaPunkt etc.

Cărţi publicate: „Yima”, Ed. Brumar, 2008; „Sânge de pasăre pe haine”, Ed. Herg Benet, 2014; „Casele vor uita”, Ed. frACTalia, 2016; „Filip Manakis: o poveste europeană”, Ed. frACTalia, 2019; „Salamandre”, Ed. Litera, 2021.

Reviews

[Dragos Dutulescu · Rating 4 out of 5]

"... orice obiect ar fi venit de la barbatul acesta ii parea un manual de supravietuire care o invata reconversia spaimelor in blande bule de amnezie"