What do you think?
Rate this book
Un joc fără reguli: despre imprevizibilitatea istoriei
„Împărţim istoria în bucăţi, pe tranşe cronologice, domenii, probleme, structuri, în timp ce Istoria adevărată le cuprinde pe toate de-a valma. Punem în istorie o ordine pe care Istoria nu o are. Ne referim la Antichitate ori la Evul Mediu, ca şi când asemenea împărţiri chiar ar exista. La fel, identificăm o istorie economică, socială, culturală, politică şi aşa mai departe. Sunt simple sertare, pe care noi le-am confecţionat şi pe care am lipit etichete. De asemenea, fiecare fapt în parte e construit sau reconstruit, extras din încurcata ţesătură a Istoriei şi învestit astfel cu o existenţă de sine stătătoare.
Nu e de negat câtuşi de puţin utilitatea, necesitatea chiar, a unui asemenea demers. Trebuie un dram de ordine, pentru a face trecutul cât de cât inteligibil. Construim ceea ce Max Weber a numit «tipuri ideale», nici adevărate, nici neadevărate; precum pipa lui Magritte. Totul e să nu uităm că această vastă reamenajare e opera noastră, să nu pretindem că aşa ar fi pur şi simplu Istoria.
Nu e Istoria, sunt istoriile. Istoria autentică e un amalgam nediferenţiat în neîncetată fierbere. Operaţia de «disciplinare» şi «sistematizare» ne aparţine. Istoricul e un neobosit făuritor de coerenţă. Sub bagheta lui, totul ajunge să se lege, toate se explică, iar trecutul se încarcă cu semnificaţii.“ (Lucian BOIA)
„Civilizaţia europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – şi repede: condiţiile de trai, reperele culturale, mentalităţile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluţii lente şi aproape imperceptibile la scara unei vieţi umane, pe care au cunoscut-o înaintaşii noştri. E, aşadar, cu totul altă poveste decât „sfârşitul Antichităţii“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ţinem bine, e ameţitor!“ (Lucian BOIA)
Nu e de negat câtuşi de puţin utilitatea, necesitatea chiar, a unui asemenea demers. Trebuie un dram de ordine, pentru a face trecutul cât de cât inteligibil. Construim ceea ce Max Weber a numit «tipuri ideale», nici adevărate, nici neadevărate; precum pipa lui Magritte. Totul e să nu uităm că această vastă reamenajare e opera noastră, să nu pretindem că aşa ar fi pur şi simplu Istoria.
Nu e Istoria, sunt istoriile. Istoria autentică e un amalgam nediferenţiat în neîncetată fierbere. Operaţia de «disciplinare» şi «sistematizare» ne aparţine. Istoricul e un neobosit făuritor de coerenţă. Sub bagheta lui, totul ajunge să se lege, toate se explică, iar trecutul se încarcă cu semnificaţii.“ (Lucian BOIA)
„Civilizaţia europeană e în curs de restructurare radicală nu în urma vreunei invazii, ci a accelerării istoriei, cu schimbările inevitabile de paradigmă. Se schimbă totul – şi repede: condiţiile de trai, reperele culturale, mentalităţile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile că ne vom instala durabil într-o istorie fluidă, extrem de schimbătoare, cu totul alta decât lumea, nu imobilă, dar cu evoluţii lente şi aproape imperceptibile la scara unei vieţi umane, pe care au cunoscut-o înaintaşii noştri. E, aşadar, cu totul altă poveste decât „sfârşitul Antichităţii“: povestea, care abia începe a fi scrisă, a unui viitor cu totul diferit decât trecutul. Să ne ţinem bine, e ameţitor!“ (Lucian BOIA)
112 pages, Paperback
First published November 1, 2016
4 people are currently reading
113 people want to read
About the author
Lucian Boia
68 books254 followersLucian Boia is a Romanian historian, known especially for his works debunking Romanian nationalism and Communism.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 14 of 14 reviews
February 19, 2017
Ce tare ar fi ca Humanitas să nu mai publice volume care par făcute din cinci articole din Dilema Veche lipite între ele.
September 19, 2018
Deși sunt în acord cu ideea de bază a cărții, abordarea și stilul lui Boia în acest eseu au fost mult sub așteptările mele. Extrem, extrem de simplist, aproape mă gândesc că nu i-a luat mai mult de 2-3 zile să o scrie. Ca să nu mai zic că spre final se raliază la viziunea lui Fukuyama legată de "Sfârșitul istoriei", ceea ce e horror.
December 25, 2016
Din capul locului trebuie precizat ca asta nu e o carte "noua" de Boia decat cu numele, din moment ce insusi autorul precizeaza in vreo trei locuri (adicatelea in vreo 3 capitole) ca urmeaza firul unor idei deja expuse in alte volume de-ale sale. Asadar, sub presiunea contractului banos pe care-l are cu Humanitas, prin care e obligat la scrierea a doua carti pe an, cel mai de succes (in sens best-seller-istic) istoric contemporan mai toarna si o astfel de "reciclare" livresca a propriilor idei si teme, abordate in diverse alte carti si pe care le mixeaza (placut stilistic, ca de obicei) in prezentul volum.
Altfel, ideile pe care Boia tot insista, prin multa (auto)repetare, sa le inoculeze simplului pasionat de istorie sunt binevenite si deschizatoare de minti ceva mai obtuze si naive, care pricep mai greu (sau deloc) chestiuni complexe precum cauzalitatea multipla in istorie, diferentierea intre Istorie (asa cum s-a desfasurat ea, imposibil de recreat 1/1) si multiplele "istorii" redate mai mult sau mai putin subiectiv, corect si cu buna credinta de numerosii istorici, rolul personalitatii in Istorie, precum si al hazardului si alte asemenea "filosofari" pe marginea mecanismelor de functionare ale acestui fascinant domeniu, desigur, cu aplicatii concrete pe anumite subiecte pretabile, cum ar fi: geneza civilizatiei occidentale, Revolutia Franceza, cele doua razboaie mondiale si crearea Romaniei moderne.
In cele din urma, Boia are un mare merit ca, prin astfel de carti, popularizeaza niste notiuni si consideratii, de altfel, de bun simt, care, dac-ar fi corect si bine intelese de cititori, atunci ar duce la o mai buna receptare a discursului istoric si a limitelor sale.
Altfel, ideile pe care Boia tot insista, prin multa (auto)repetare, sa le inoculeze simplului pasionat de istorie sunt binevenite si deschizatoare de minti ceva mai obtuze si naive, care pricep mai greu (sau deloc) chestiuni complexe precum cauzalitatea multipla in istorie, diferentierea intre Istorie (asa cum s-a desfasurat ea, imposibil de recreat 1/1) si multiplele "istorii" redate mai mult sau mai putin subiectiv, corect si cu buna credinta de numerosii istorici, rolul personalitatii in Istorie, precum si al hazardului si alte asemenea "filosofari" pe marginea mecanismelor de functionare ale acestui fascinant domeniu, desigur, cu aplicatii concrete pe anumite subiecte pretabile, cum ar fi: geneza civilizatiei occidentale, Revolutia Franceza, cele doua razboaie mondiale si crearea Romaniei moderne.
In cele din urma, Boia are un mare merit ca, prin astfel de carti, popularizeaza niste notiuni si consideratii, de altfel, de bun simt, care, dac-ar fi corect si bine intelese de cititori, atunci ar duce la o mai buna receptare a discursului istoric si a limitelor sale.
January 20, 2022
Lucian Boia - cunoscutul scriitor și eseist român cu o activitate prolifică demnă de invidie în domeniul literar - printre lucrările de cercetare, ancorate în
tematica istoriografică românească, a emis și concepții referitoare la „istorie” și principiile ei. Încercarea de a schița un portret al „istoriei” rămâne la nivelul unei interpretări, care nu depășește reflecțiile unui eseu, dar care comportă o sinteză de gânduri și idei de actualitate istoriografică.
Lucrarea de față debutează cu o incursiune, privind delimitarea conceptuală a „Istoriei” reale
cu „istoria prin reprezentări”. Așadar, Boia zice:„ “Aceasta nu-i o pipă”. E titlul unei pânze pictate
de Rene Magritte. Tabloul reprezintă o pipă. Evident nu este o pipă[..] Este cu totul altceva –
reprezentarea unei pipe””. Astfel, comparând această „pipă” cu istoria, putem avea un șir interminabil de reprezentări și interpretări.
Reproducerea evenimentelor istorice sunt ajustate, de către noi, să corespundă realității în care trăim și modului în care ne proiectăm viziunea despre lume. În această ordine de idei, se distinge „Istoria” (cu majusculă) de „istorie” ( istorie-reprezentare). Istoria (cu majusculă) reprezintă chiar trecutul, iar istoriile-reprezentări sunt multiple și sunt privirea prezentului asupra trecutului.
Istoria este un concept extrem de politizat în ziua de astăzi și acest fapt se observă cel mai
frecvent în discursul politic. Istoria este un factor ce alimentează populismul –
un fenomen ubicuu de la formarea statelor-națiuni din secolele XVIII-XIX – până la fenomenul actual al globalizării.
Ideologiile naționale și-au creat propriile mituri în istorie, care ar trebui să le legitimeze existența.
Spre exemplu, multe popoare își clădesc memoria colectivă pe un calapod spațial și
cronologic. Unii francezi își identifică națiunea contemporană cu galii străvechi. Românii au creat
mitul precum că spațiul lor optim de evoluție, la nivel simbolic - este Dacia antică.
Cu ajutorul istoriei poporul își poate depista eroii fie Mihai Viteazul, fie
Ștefan cel Mare, etc. Fiindcă aceste figuri au rămas întipărite în mentalul colectiv ca apărători
ai neamului românesc, devenind și ei parte a istoriei.
Boia se pronunță pe faptul că naționalizarea trecutului de fiecare popor, a impulsionat crearea
scenariilor istorice proprii ce se confruntă cu cele ale altor popoare. Celebrul caz – confruntarea
seculară dintre francezi și germani pe baza apartenenței teritoriului Alsaciei și Lotaringiei.
Teritoriul dat s-a transformat într-o dihotomie identitară și teritorială – franceză și germană. Mai
ales în secolul al XIX, interpretarea apartenenței depinde de „școlile națiunilor”. Ideea națională principală a francezilor este că omul aparține unei națiuni în funcție
de simțul său endemic (dacă mă simt francez – sunt francez). Acea germană, exprimă că omul face
parte dintr-o națiune, în funcție de limba sa natală și apartenența etnică (cât de tare nu aș dori să
fiu francez – nu pot, fiindcă sunt german și vorbesc germana). Deci, pe un teritoriu locuit,
preponderent, de etnici germani, dar care se simt francezi – acest litigiu național este foarte dificil
de soluționat. Acesta ar fi și un exemplu, că tratarea istoriei poate aduce probleme mult mai
complicate și câteodată să aprofundeze crize sau conflicte.
În egală măsură, Boia afirmă că istoria nu se repetă, cât de seduși nu am fi de coincidența unor
evenimente sau fenomene. Ele pot avea o “îmbrăcăminte asemănătoare”, un “exterior”
similar, dar cauzele și ansamblu de evenimente sunt diferite. Istoria nu se repetă, fiindcă este și un
șir de probabilități. Unele evenimente istorice au fost determinate de moment și forța norocului
decât de o strategie de stat. De exemplu, eșecul Germaniei în Primul Război Mondial. Germania,
la începutul anului 1914, era cea mai dezvoltată țară de pe continentul european, subminând pînă
și poziția maritimă și industrială a Marii Britanii pe glob. Nu putem răspunde la întrebarea, de ce
ea a pierdut războiul în 1918, când avea practic jumate de Europa acaparată și ducea luptă pe două
fronturi. Aici sunt implicați o serie de factori și probabilități, iar un răspuns coincis nu există.
Deci, în eseul de față Boia invocă faptul că istoria este supusă omului într-o mică măsură, în
rest fiind adimensională și incomensurabilă. Ea este imprevizibilă, chiar prin natura sa epistemică. Cât de scurte nu ar fi pârghiile noastre de decizie în istorie, noi trebuie să le folosim cu
prudență și iscusință. Și totuși suntem incapabili să depășim interpretările și reprezentările.
tematica istoriografică românească, a emis și concepții referitoare la „istorie” și principiile ei. Încercarea de a schița un portret al „istoriei” rămâne la nivelul unei interpretări, care nu depășește reflecțiile unui eseu, dar care comportă o sinteză de gânduri și idei de actualitate istoriografică.
Lucrarea de față debutează cu o incursiune, privind delimitarea conceptuală a „Istoriei” reale
cu „istoria prin reprezentări”. Așadar, Boia zice:„ “Aceasta nu-i o pipă”. E titlul unei pânze pictate
de Rene Magritte. Tabloul reprezintă o pipă. Evident nu este o pipă[..] Este cu totul altceva –
reprezentarea unei pipe””. Astfel, comparând această „pipă” cu istoria, putem avea un șir interminabil de reprezentări și interpretări.
Reproducerea evenimentelor istorice sunt ajustate, de către noi, să corespundă realității în care trăim și modului în care ne proiectăm viziunea despre lume. În această ordine de idei, se distinge „Istoria” (cu majusculă) de „istorie” ( istorie-reprezentare). Istoria (cu majusculă) reprezintă chiar trecutul, iar istoriile-reprezentări sunt multiple și sunt privirea prezentului asupra trecutului.
Istoria este un concept extrem de politizat în ziua de astăzi și acest fapt se observă cel mai
frecvent în discursul politic. Istoria este un factor ce alimentează populismul –
un fenomen ubicuu de la formarea statelor-națiuni din secolele XVIII-XIX – până la fenomenul actual al globalizării.
Ideologiile naționale și-au creat propriile mituri în istorie, care ar trebui să le legitimeze existența.
Spre exemplu, multe popoare își clădesc memoria colectivă pe un calapod spațial și
cronologic. Unii francezi își identifică națiunea contemporană cu galii străvechi. Românii au creat
mitul precum că spațiul lor optim de evoluție, la nivel simbolic - este Dacia antică.
Cu ajutorul istoriei poporul își poate depista eroii fie Mihai Viteazul, fie
Ștefan cel Mare, etc. Fiindcă aceste figuri au rămas întipărite în mentalul colectiv ca apărători
ai neamului românesc, devenind și ei parte a istoriei.
Boia se pronunță pe faptul că naționalizarea trecutului de fiecare popor, a impulsionat crearea
scenariilor istorice proprii ce se confruntă cu cele ale altor popoare. Celebrul caz – confruntarea
seculară dintre francezi și germani pe baza apartenenței teritoriului Alsaciei și Lotaringiei.
Teritoriul dat s-a transformat într-o dihotomie identitară și teritorială – franceză și germană. Mai
ales în secolul al XIX, interpretarea apartenenței depinde de „școlile națiunilor”. Ideea națională principală a francezilor este că omul aparține unei națiuni în funcție
de simțul său endemic (dacă mă simt francez – sunt francez). Acea germană, exprimă că omul face
parte dintr-o națiune, în funcție de limba sa natală și apartenența etnică (cât de tare nu aș dori să
fiu francez – nu pot, fiindcă sunt german și vorbesc germana). Deci, pe un teritoriu locuit,
preponderent, de etnici germani, dar care se simt francezi – acest litigiu național este foarte dificil
de soluționat. Acesta ar fi și un exemplu, că tratarea istoriei poate aduce probleme mult mai
complicate și câteodată să aprofundeze crize sau conflicte.
În egală măsură, Boia afirmă că istoria nu se repetă, cât de seduși nu am fi de coincidența unor
evenimente sau fenomene. Ele pot avea o “îmbrăcăminte asemănătoare”, un “exterior”
similar, dar cauzele și ansamblu de evenimente sunt diferite. Istoria nu se repetă, fiindcă este și un
șir de probabilități. Unele evenimente istorice au fost determinate de moment și forța norocului
decât de o strategie de stat. De exemplu, eșecul Germaniei în Primul Război Mondial. Germania,
la începutul anului 1914, era cea mai dezvoltată țară de pe continentul european, subminând pînă
și poziția maritimă și industrială a Marii Britanii pe glob. Nu putem răspunde la întrebarea, de ce
ea a pierdut războiul în 1918, când avea practic jumate de Europa acaparată și ducea luptă pe două
fronturi. Aici sunt implicați o serie de factori și probabilități, iar un răspuns coincis nu există.
Deci, în eseul de față Boia invocă faptul că istoria este supusă omului într-o mică măsură, în
rest fiind adimensională și incomensurabilă. Ea este imprevizibilă, chiar prin natura sa epistemică. Cât de scurte nu ar fi pârghiile noastre de decizie în istorie, noi trebuie să le folosim cu
prudență și iscusință. Și totuși suntem incapabili să depășim interpretările și reprezentările.
October 30, 2018
O cărțulie despre cum se scrie Istoria mare și cum e văzută istoria personală, apoi despre istoria contrafactuală și diferite exemple care să se joace cu acest termen. Interesantă ca propunere însă prea scurtă pentru o astfel de tematică.
Mai degrabă o invitație la lectură pentru această temă cu sugestii de titluri de citit ptr aprofundare. Inclusiv din celelalte titluri Boia.
Mai degrabă o invitație la lectură pentru această temă cu sugestii de titluri de citit ptr aprofundare. Inclusiv din celelalte titluri Boia.
May 8, 2017
O carte scrisă in stilul obișnuit al autorului. Numai bună de lecturat intr-o după-amiază de duminică.
December 10, 2016
Un portret sincer și real al istoriei, un domeniu fascinant prin vastitatea sa și prin imposibilitatea de a-l cuprinde și înțelege pe deplin. "Un joc fără reguli", așa cum o numește Boia, istoria va surprinde mereu umanitatea prin multitudinea scenariilor pe care le oferă și prin imprevizibilitatea sa, reamintindu-ne, de fiecare dată, că nu se află sub controlul nostru.
"Oamenii fac istoria, dar nu sunt capabili să o stăpânească.
Istoria, opera lor, îi stăpânește pe ei."
"Oamenii fac istoria, dar nu sunt capabili să o stăpânească.
Istoria, opera lor, îi stăpânește pe ei."
March 13, 2022
Simplist eseu despre tot si nimic. Un fel de lectie de istorie de liceu... dar care probabil n-ar fi inclus totusi expresii ca "o Europa islamizata sau " sau "Statele Unite se rapid".
Positiv - the call to action de la sfarsit.
Positiv - the call to action de la sfarsit.
December 29, 2017
un eseu simplu prin care este explicat prin multe întrebări fără răspuns că nu există o Istorie, ci mai multe istorii
January 8, 2018
same old same guy
October 9, 2023
„Istoricul e un neobosit făuritor de coerenţă.”
December 18, 2016
Boia. Nu doar un condiment pentru mâncare, ci un aducător cu picioarele pe pământ. Deși îi cunosc controversa, nu pot decât să-i preamăresc opera.
De data asta, Boia aduce o modalitate personală de a privi istoria în brațele și creierul cititorilor, pentru că sunt mulți cei care știu istorie, dar sunt puțini cei care o înțeleg. Nu zic că el o înțelege, însă își asumă limita capacității sale de o înțelege oferind argumente și exemple pertinente. În timp ce unele sunt considerate și de el a fi aberații (cum ar fi protocronismul), altele sunt puse în contextul cumului de factori care au influențat evenimentul și nu doar atribuite unui singur lucru/personaj/eveniment (sau unui număr foarte limitat).
De data asta, Boia aduce o modalitate personală de a privi istoria în brațele și creierul cititorilor, pentru că sunt mulți cei care știu istorie, dar sunt puțini cei care o înțeleg. Nu zic că el o înțelege, însă își asumă limita capacității sale de o înțelege oferind argumente și exemple pertinente. În timp ce unele sunt considerate și de el a fi aberații (cum ar fi protocronismul), altele sunt puse în contextul cumului de factori care au influențat evenimentul și nu doar atribuite unui singur lucru/personaj/eveniment (sau unui număr foarte limitat).
February 7, 2017
O analiza interesanta asupra ce inseamna istoria in diferitele sale ipostaze. Deconstruieste celebra "axioma" a istoriei - o insiruire de evenimente care se tot repeta.
August 12, 2022
Deși foarte scurtă și compactă, lucrarea lui Lucian Boia este mai actuală ca niciodată, mai ales în vremurile imprevizibile generate de pandemia prin care trecem.
Displaying 1 - 14 of 14 reviews