Pervazul lui Dumnezeu

by Ana Barton

„Dumnezeu are un infinit de buzunare. În ele adăposteşte copii, oameni (care se cred) mari, pisici, căţei, levănţică, frunze de untișor, baobabi, doi vulcani activi şi unul stins (pentru că nu se ştie niciodată), recipiente de sticlă, pline cu dragoste distilată, praf de stele, vulpi, bufniţe şi, la capăt, lumină. Și mai are un pervaz înalt, înalt și lat, lat, cât să-l cuprindă și să-l țină bine când se-agață de el ca să se uite la noi, să vadă de-afară cum ne e înăuntru. Și-apoi se mută înăuntru și se uită, cu ochii noștri, afară.“ (Ana BARTON)

Portret
„Ana nu scrie. Ana sângerează cuvinte. E dintre cei cărora nu te repezi să le închizi rănile, căci tocmai rănile lor deschise le oblojesc pe-ale tale. Mai umblă sângerând, Ană, întru vindecarea durerilor mele! “ (Dorina CHIRIAC)

Autoportret
Omul are un iertar pe care-l poartă cu sine tot timpul. Din când în când, omul se face mic şi subţire, ca frunzele celorlalte iertări, şi se-aşază şi el printre foi. Apoi, iar plouă, iar ninge, iar filă cu filă, iar el, subţiat, uşurat. La capăt, omul devine însuşi iertarul său. Și eu sunt om. Mă iert iertând, mă aflu și mă uit iubind, m-aduc aminte scriind. În rest, caut cu pace o absență: a răutății. Și în mine, și în ceilalți. Ca s-o găsesc, am învățat să mă bucur.

252 pages, Paperback

First published November 1, 2016

About the author

Fiindcă am fost gimnastă până mi-au calculat vârsta osoasă şi-au stabilit că despre performanţă n-o să poată fi vorba din motive de lungime excesivă, aş putea spune că am o mobilitate impresionantă. Am 40 de ani. Sunt însă atât de imatură încât aproape că mi-e ruşine să-i declar. De arătat, da, îi arăt pe toţi, deşi, uneori, parcă mai văd şi zecimale pe-acolo. De şcoală ce să zic? Am o educaţie eclectică, model toptan: Teologie, Litere, Cultură şi Civilizaţie Ebraică, Psiholingvistică. Babel ori foame. Sigur, arareori mă înţeleg pe mine şi cu mine, dar m-am lăsat şi de dramatizări. Cine sunt? Mama unei copile de 12 ani şi jumătate pe care o cheamă Rada. Cum sunt? Vie, deocamdată. Binecuvântată stare. Ce fac? Am trei caiete, unul acasă, unul la birou şi unu-n geantă, pe care le scot câteodată aproape compulsiv pentru a nota, ilizibil, fără excepţie, câte o trecere de glonţ neîncărnat prin cap. Apoi, mă enervez crunt, încercând să descifrez ce naiba a scris din voia-i invariabil şi mioritic-implacabil năstruşnică stiloul ăla galben cu oranj, că dau numai peste lecţiuni incerte. Scriu de douăzeci de ani, (ex)trăgându-mă sârguincios din publicistică precum darwiniştii din maimuţă.


Sursă text: http://www.hergbenet.ro/autor/ana-barton

Reviews

[Giurgiu Florin · Rating 5 out of 5]

Cred că Ana Barton e scriitoarea mea preferată dintre români în ceea ce privește scriitura; îmi vine să-mi scot sufletul cu mâna și să-l strivesc acolo între pagini ca pe o frunză aplatizată.

[citesc_cu_sufletul · Rating 4 out of 5]

"Pervazul lui Dumnezeu" nu e o carte, e o respirație între două lumi: cea de afară, unde ne purtăm măștile, și cea dinăuntru, unde le dăm jos. Ana Barton scrie ca și cum ar ține cerul de mână, dar fără să-l tragă spre pământ, ci îl lasă să plutească, cu tot cu noi în el.

Aveam nevoie de o lectură care să fie balsam pentru suflet și știam că voi găsi asta la Ana Barton. Scrisul ei are o blândețe care nu te adoarme, ci te așază mai bine în tine. Cu fiecare pagină, simți cum durerea devine mai ușoară, cum lumina prinde loc acolo unde, până atunci, era doar oboseală. Am regăsit în paginile acestei cărți aceeași poezie a vulnerabilului pe care am iubit-o în "Ophanim" și "Jurământ de rătăcire", dar parcă mai așezată, mai caldă. Dacă celelalte două erau răscoliri, "Pervazul lui Dumnezeu" e o așezare. O carte care te îmbrățișează fără să te întrebe nimic.

"Pervazul lui Dumnezeu" nu e o carte pe care o citești, ci una în care stai o vreme. E o fereastră între tine și lumea din jur, o fereastră prin care Dumnezeu se uită la noi cu ochii noștri. Mi-a rămas imaginea aceea a lui Dumnezeu care se uită "de-afară cum ne e înăuntru", o metaforă atât de simplă și totuși uriașă. Acolo e întreaga esență a Anei Barton: în credința că divinul nu stă în vârf de cer, ci pe pervazul sufletului, cu coatele sprijinite pe viața noastră.

[Andreea Chiuaru · Rating 3 out of 5]

Ana Barton și-a câștigat de ceva vreme locul în raftul meu cu autori români de care mi-e tare drag. Acel raft al autorilor ale căror apariții încerc să nu le ratez și ale căror cărți mai vechi le caut și le aduc acasă. După ce am citit totuși ''Jurământ de rătăcire'' nu cred c-am să pot să iubesc o altă carte de-a Anei la fel de mult. Cum ar veni, rating-ul ăsta nu-i pentru că nu mi-a plăcut cartea (de obicei, acord trei stele cărților care mi-au plăcut, fără însă să-mi devină preferate), ci pentru că vreau să fac (măcar în mintea mea) o distincție între cea mai cea carte și orice altceva ce-am citit de la un anumit autor.

[Alexandra Gheorghe · Rating 4 out of 5]

Am avut placerea sa descopar o voce noua, o autoare care stie sa gadile cuvintele sau sa zgarie cu ele, cu povesti care te fac sa zambesti, sa razi si sa suferi. Mi-a placut stilul liric, mi-a placut sa aud curgerea in diferite ritmuri ale cuvintelor cu care Ana Barton stie sa se joace atat de bine.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Mie cel mai mult îmi place să-mbătrânesc. De cand eram copil, numai la asta visam: să treacă timpul, să-mi treacă, sa-l trec. Credeam că-n mine stă nenăscut adultul care-o să fiu. Că sunt gravidă cu mine mare. Așa sunt acum pentru că perioada de gestație a unui adult e nesfârșită. Și mergi tu așa, copil, cu inaintele și te crești pe tine toată viața. Mai cu greul, mai cu ușorul, cateodată chiar cu dragul. Și nu-nțelegi de ce lumile oglinzile ți-l arată pe cel pe care-l porți în pântec, neterminatul mare. Ei, oamenii, nu vad cu ochii-ochi, oare? Dar, ca să te poată duce, te prefaci și tu mare, să nu-i sperii, să nu te lepede. Pentru ca tu ești un copil care conține o promisiune ți-e frică să nu rămâi singur cu promisiunea aia.

[Bianca Manea · Rating 3 out of 5]

Ludica, nostalgica si introspectiva, o adevarata culegere de constructii jucause de limba care nu trec fara sa lase urme

[Crisan Anda · Rating 5 out of 5]

Soul touching! I loved every little bit of each story!

[Mada Priala · Rating 5 out of 5]

Kind of magic 😍

[Olea · Rating 3 out of 5]

Inventează cuvinte (iertar, mamătată, discoteșă, despute - antonimul lui împute, dumnezoi), apelează la unele rare (feldeință), cuvintele "normale" se repetă în aceeași frază cu aceleași sensuri sau cu sensuri noi, derivate, frazele ajungînd un gîlgîit de cuvinte. Dorina Chiriac îi scrie Anei Barton un "laudatio" frumos - că bine se potrivesc în vorbe cele doua sensibile ființe! O așteptăm și pe Dorina să-și publice rostogolirile ei de cuvinte… 

Pervazul I (cel mai bun în preferințele mele) mă duce cu gîndul la sorescianul "La lilieci" prin concizie, vorba caracteristică mediului, poanta finală.
"Tata cu Petru" - tratează problema părinților vîrstnici cu copiii mici. 
"Scara îngăduinței" - lecție de viață în cuplu… 
"Niculina", "Un căluț" - instanțe de candoare a copilariei.

Pervazul II, mai puțin atractiv, cu proze fantastice, mă duce la Cortazar (Axolotul). 
"Mut" - distopie(?) 
"Lîngă venire, către plecare" - despre vîrste și, iar, despre bătrîni cu copii tîrzii. 

Pervazul III - revine în lumea reală, cu un șirag de "perle" sclipitoare de inteligență, non-conformism, hîtrie. 
"Albă" - hainele conservatoare de stări. 
"Și de ce nu ești?" - (frumoasă, adică). 
"Și pe tine, și pe tine" - înțelepciunea bunicilor. 
"Numai tu, Vasile" - maioneza. 

Pervazul IV - cu îndrăzneli erotice, clarificări și revelații sofisticate. 
Pervazul V - amintiri din copilărie. 
Pervazul VI - autoanalize. 

[Cristina · Rating 5 out of 5]

Povestiri frumoase, cu înțelesuri la vedere sau ascunse. Am citit încet, să nu se termine.