Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al XVI-lea. Încercaţi să îi povestiţi unui rus rezonabil, fără să vă înfierbântaţi, istoria Tezaurului românesc. Veţi trece, exasperaţi, de la problema simplă a unei datorii neplătite, creanţă transmisă din generaţie în generaţie, până la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului în România sau scutul de la Deveselu. Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire.
Negocierile decisive privind soarta Tezaurului Romaniei s-au desfasurat intre anii 1919 si 1924.
Strategia de negociere a Uniunii Sovietice devine din ce in ce mai inflexibila pe masura consolidarii pozitiei sale internationale. In 1921 sovieticii erau dispusi sa recunoasca unirea Basarabiei cu Romania SI restituirea Tezaurului in schimbul pacii. In acel moment autoritatile sovietice se temeau de o alianta militara romano-poloneza. Mai tarziu, diplomatii sovietici conditioneaza restituirea Tezaurului de evacuarea Basarabiei. Pentru ca in 1924, la Viena, Tezaurul sa nu mai fie macar mentionat, sovieticii dorind organizarea unui plebiscit in Basarabia, cu retragerea armatei si a functionarilor romani, fara a oferi nimic in schimb.
Fusese oare ratata o ocazie unica in 1921? Au fost sovieticii sinceri afirmand ca vor recunoaste apartenenta Basarabiei la Romania si restitui Tezaurul? Cei care pun sinceritatea la indoiala arata ca nu exista un document oficial care sa probeze o strategie la nivel inalt in acest sens.
La Kremlin, sus, în turn, se zice că se află Ivan Ivanovici. El ține de sute de ani un registru în care scrie tot ce se întâmplă: ce-au făcut ungurii, ce-au făcut polonezii, ce-au făcut finlandezii, ce-au făcut românii...
Și când ne veți da Tezaurul? l-am întrebat, în glumă, pe interlocutorul meu rus. Când veți fi pregătiți, mi-a răspuns el, tot în glumă. Nu era în poziția de a lua o astfel de decizie, firește, dar ne plasaserăm, inevitabil, pe pozițiile proverbiale ale confruntărilor amicale dintre români și ruși. Conversația noastră punctase toate melancoliile, adversitățile, momentele de înălțare și de cădere comune celor două popoare. Ajunseserăm în acest punct mort, al unui litigiu vechi de 100 de ani, fără putință de a găsi un compromis: e doar o glumă, conchide el, bătându-mă pe umăr și desfăcând larg brațele, cât toată Rusia.
Extrem de bine documentata,prezinta istoria tezaurului romanesc din momentul deciziei privind predarea sa catre impeeiul tarist (spre pastrare ) pana in zilele noastre.Merita citita atat de catre specialisti cat si de catre cititorul obisnuit interesat de adevarata istorie,bazata pe dovezi nu pe zvonuri.