What do you think?
Rate this book
Bucuria de a nu fi perfectă: memorii București/Tel Aviv, 1941–2015
O viață împlinită, rememorată într-o carte sinceră, tonică, inspiratoare
Îl chema ca pe ţară – Israel. M-a invitat la dans şi nu a mai dansat cu altcineva. Nu mai întâlnisem nici la dansatorii profesionişti o astfel de dăruire a corpului în dans, o astfel de senzualitate a mişcărilor şi a ritmului. O asemenea bucurie. Tăceam şi dansam. Trăiam prin dans. Ne simţeam unul pe celălalt. Aerul ne primea ori de câte ori picioarele părăseau pământul. Ştiam deja, nu aveam nici o îndoială, că e numai un început, că vom fi împreună, că ne vom continua dansul, că vom locui împreună, că vom râde împreună.
Niciodată n-am vrut să fiu mai tânără. Mă simt tânără pe dinăuntru, arăt mai tânără decât sunt, mă plac şi plac încă. Plac aşa cum sunt, cu ridurile mele, cu ceea ce exprimă fața mea – o mărturie că am trăit şi am plâns şi am râs şi am iubit.
Şi mâine este o zi. Important este că sunt o Scarlett de 80 de ani şi spun fără teamă acest lucru senzual: mâine. Important este şi că în acest an, când mi s-au întâmplat atât de multe lucruri neobişnuite, mi-am dat seama că vârsta biologică nu-mi poate opri dansul sau o nouă pornire la drum, sau muzica interioară, sau acea expresie stimulatoare a modestului meu eu: „Ce proastă sunt! Ce proastă am fost!" (Riri Sylvia MANOR)
Îl chema ca pe ţară – Israel. M-a invitat la dans şi nu a mai dansat cu altcineva. Nu mai întâlnisem nici la dansatorii profesionişti o astfel de dăruire a corpului în dans, o astfel de senzualitate a mişcărilor şi a ritmului. O asemenea bucurie. Tăceam şi dansam. Trăiam prin dans. Ne simţeam unul pe celălalt. Aerul ne primea ori de câte ori picioarele părăseau pământul. Ştiam deja, nu aveam nici o îndoială, că e numai un început, că vom fi împreună, că ne vom continua dansul, că vom locui împreună, că vom râde împreună.
Niciodată n-am vrut să fiu mai tânără. Mă simt tânără pe dinăuntru, arăt mai tânără decât sunt, mă plac şi plac încă. Plac aşa cum sunt, cu ridurile mele, cu ceea ce exprimă fața mea – o mărturie că am trăit şi am plâns şi am râs şi am iubit.
Şi mâine este o zi. Important este că sunt o Scarlett de 80 de ani şi spun fără teamă acest lucru senzual: mâine. Important este şi că în acest an, când mi s-au întâmplat atât de multe lucruri neobişnuite, mi-am dat seama că vârsta biologică nu-mi poate opri dansul sau o nouă pornire la drum, sau muzica interioară, sau acea expresie stimulatoare a modestului meu eu: „Ce proastă sunt! Ce proastă am fost!" (Riri Sylvia MANOR)
- GenresNonfictionMemoirRomania
370 pages, Paperback
First published November 1, 2016
2 people are currently reading
134 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 10 of 10 reviews
February 11, 2020
Despre forța memoriei și despre cum este atunci când devii eroina propriei tale vieți.
Memorialistică de excepție, scrisa excelent, recomand sincer.
Memorialistică de excepție, scrisa excelent, recomand sincer.
May 2, 2018
'Lucrurile frumoase pe care viata ti le arunca la gunoi trebuie sa incerci macar sa le cauti, sa le gasesti, sa le ridici, sa le cureti, sa le privesti ca si cum ar fi noi. Viata poate musti si din gunoi. Sa nu fi foarte nefericit cand iti sunt aruncate la gunoi, chiar daca nu le mai poti regasi sau recicla. Important este sa incerci sa le mai vezi odata. ...[...] Sa stii ca aproape intodeauna exista o sansa si in gunoi. Poate este un avantaj ca am invatat devreme ca lucrurile trebuie ridicate de pe jos si puse la uscat. Poate ca nici nu se va baga de seama ca au fost la gunoi. Poate nici nu se va baga de seama ca ai mainile patate si din nou curatate de apa timpului'
May 4, 2017
"Si iata, mi se pare de necrezut, dar anul acesta implinesc eu insami 80 de ani. Varsta nu mi-a scazut cu nimic foamea de a "ma trai". Or numai atunci cand nu mai traiesti nu te mai poti indragosti. Cand traiesti, stii ca nenorocirea asta ti se mai poate intampla - slava Domnului! - si la 80 de ani. "Si cand iubesti e intotdeauna pentru prima oara, ca si cand ai deschide o sticla de sampanie pe partea nevazuta a lunii", am scris de curand intr-o poezie. De fapt, in sinea mea, acum ma simt mai tanara decat la 20 de ani".
Si de carti te poti indragosti ca de oameni, asa ca si eu deschid o sampanie pe fata nevazuta a lunii, pentru bucuria de a nu fi (nici eu) perfecta, de a intineri (si eu) pe zi ce trece si de a fi partasa la experientele atat de puternic si autentic evocate.
Memoriile lui Riri Sylvia Manor sunt mult mai mult decat un document al mai multor epoci. Sunt o poveste vie, cu episoade care te fac sa razi, sa plangi si sa te indragostesti de persoanejele ei: bineinteles, fermecatorul Pica (ce recunoscatoare sunt ca despre moartea lui nu se vorbeste, asa il pot pastra vesnic viu, bun si bland, omul care ii aduce copilei primele carti si ii deschide astfel toate lumile), Lala-mama-copila (prezenta cea mai puternica din toata cartea) si autoarea insasi, o femeie care starneste aplauze chiar si cand nu vrea (pentru ca face ce "trebuie", dar si ce simte, pentru ca se vede pe sine cu luciditate, dar se si accepta si se face iubita).
Voi uita, ca la fiecare carte, personajele mai putin conturate, episoade, poate chiar pe cele care m-au facut sa rad (ca povestea conopidei carate din Grecia in Israel, tara mormanelor de conopida), sa plang (ca secventa dezbracarii colective a evreilor pe aeroportul Baneasa, cu rezonantele ei terifiante) sau sa ma identific cu autoarea (ca atunci cand o piesa de Cehov ii salveaza sufletul, la Londra). Dar nu voi uita niciodata ca trebuie sa accepti ca e nevoie, uneori, sa iti murdaresti mainile ca sa iti scoti cartile preferate din gunoi si ca poti oricand sa bei sampanie pe partea nevazuta a lunii.
Si de carti te poti indragosti ca de oameni, asa ca si eu deschid o sampanie pe fata nevazuta a lunii, pentru bucuria de a nu fi (nici eu) perfecta, de a intineri (si eu) pe zi ce trece si de a fi partasa la experientele atat de puternic si autentic evocate.
Memoriile lui Riri Sylvia Manor sunt mult mai mult decat un document al mai multor epoci. Sunt o poveste vie, cu episoade care te fac sa razi, sa plangi si sa te indragostesti de persoanejele ei: bineinteles, fermecatorul Pica (ce recunoscatoare sunt ca despre moartea lui nu se vorbeste, asa il pot pastra vesnic viu, bun si bland, omul care ii aduce copilei primele carti si ii deschide astfel toate lumile), Lala-mama-copila (prezenta cea mai puternica din toata cartea) si autoarea insasi, o femeie care starneste aplauze chiar si cand nu vrea (pentru ca face ce "trebuie", dar si ce simte, pentru ca se vede pe sine cu luciditate, dar se si accepta si se face iubita).
Voi uita, ca la fiecare carte, personajele mai putin conturate, episoade, poate chiar pe cele care m-au facut sa rad (ca povestea conopidei carate din Grecia in Israel, tara mormanelor de conopida), sa plang (ca secventa dezbracarii colective a evreilor pe aeroportul Baneasa, cu rezonantele ei terifiante) sau sa ma identific cu autoarea (ca atunci cand o piesa de Cehov ii salveaza sufletul, la Londra). Dar nu voi uita niciodata ca trebuie sa accepti ca e nevoie, uneori, sa iti murdaresti mainile ca sa iti scoti cartile preferate din gunoi si ca poti oricand sa bei sampanie pe partea nevazuta a lunii.
Want to read
May 31, 2020It is not a review.I can not write a review because I am the author! This night I saw the first time the nine published reviews and I am deeply moved .Thanks to all these who approached me by reading the book and then my grandfather became also their grandfather and my thirst to live became theirs. In my book to live is not an easy profession but so worthy if you try it with humor sense particularly about yourself and if you keep the curiosity alive .The capacity to confront at any age the freshness of a new sentiment . Lifting of the soul and not lifting of the face.
Two weeks before " Bucuria de a nu fi perfecta " appeared In Israel in hebrew under the name "Arrivederci Fellini!"and I hope that the israeli public will like it as did the romanian one.. Also I finished now "Solo Goya!" a roman about Francisco Goya, Finally I would like to share with you,my readers , the dedication I wrote on one of my poetry s books:"For all those whom I was fortunate to meet and gave me warmth, a smile and questions marks in whose shadow I grew as a person and as a woman.For all those whom for tecnical reasons I did not meet :they died in the previous centuries but
gave me wonderful hours of reading and closeness."
Two weeks before " Bucuria de a nu fi perfecta " appeared In Israel in hebrew under the name "Arrivederci Fellini!"and I hope that the israeli public will like it as did the romanian one.. Also I finished now "Solo Goya!" a roman about Francisco Goya, Finally I would like to share with you,my readers , the dedication I wrote on one of my poetry s books:"For all those whom I was fortunate to meet and gave me warmth, a smile and questions marks in whose shadow I grew as a person and as a woman.For all those whom for tecnical reasons I did not meet :they died in the previous centuries but
gave me wonderful hours of reading and closeness."
June 22, 2018
Povestea vieții unei femei ambițioase, cu o dublă aplecare spre activitatea științifică (și-a construit, de-a lungul anilor, o carieră internațională de medic oftalmolog) și spre beletristică (a publicat volume de proză și poezie, este membră a uniunilor de scriitori din două țări, a primit numeroase premii literare). Traseul existențial - marcat de crimele din perioada fascistă și umilințele din cea comunistă - o poartă din centrul Bucureștiului în clinicile din Israel, cu escapade la Londra sau Paris. Totul este recompus într-o ordine oarecum cronologică, dar sînt la mare cinste salturile temporale înainte, pentru a se duce la capăt profilul surprinzător al vreunui personaj abia intrat în scenă, sau în urmă, pentru a se explicita dedesubturile vreunei situații încurcate. Contează, pînă la urmă, firul epic ce se înoadă pe marginea vieții noastre, meditațiile despre condiția umană, pe care ni le prilejuiește experiența, și nu scurgerea disciplinată, de zi cu zi, a biografiei.
Ca într-o panoramă în oglindă a propriei deveniri, Riri Sylvia Manor descrie cu mult freamăt sufletesc personajele cele mai apropiate din familia sa (Pică - bunicul mereu tandru și complice, Tuțu - tatăl elegant și obedient în casă, Muța - mama bornată și autoritară, cu care dezvoltă o complexă relație de atragere-respingere, în vreo șapte decenii de conviețuire mai apropiată sau mai depărtată în spațiu, “rezolvată” după dispariția acesteia printr-un neașteptat schimb de roluri). Autoarea este o artistă, care stăpînește foarte nuanțat arta portretizărilor, folosește cuvîntul potrivit pentru calmarea sau potențarea emoțiilor cititorului, în descrierea cît mai exactă a vreunei situații echivoce. “De două ori pe săptămînă aveam oră de religie. Profesorul este un preot bătrîn, foarte frumos la chip, cu o barbă albă ca zăpada și cu niște sprîncene stufoase. La prima lecție ne-a povestit despre Adam și Eva, cum pînă la urmă l-au supărat pe Dumnezeu și au fost azvîrliți din rai pe Pămînt. (…) Nu am ce să fac și - în loc să torc ca o pisică de fericire că, iată, stau într-o bancă normală, într-o clasă normală, într-o școală normală - ridic mîna.
- Părinte, ieri am citit că pînă să ajungi pe Pămînt trebuie să treci prin stratosferă, care are o înălțime de 50 de kilometri. Oare Adam și Eva nu s-au rănit cînd au căzut de sus și au trecut prin stratosferă?! (…)
Preotul s-a tot gîndit și pînă la urmă a răspuns:
- Păi, dacă Dumnezeu i-a azvîrlit, tot El a avut grijă, în marea Sa bunătate, ca Adam și Eva să nu se rănească în drumul lor spre Pămînt.
La sfîrșitul orei copiii trebuiau să treacă prin fața sfinției sale și să-i sărute mîna. Dar pe mine părintele cel frumos nu m-a lăsat să-i sărut mîna. Tot anul nu am mai pus niciodată întrebări și am învățat cu sîrg Biblia și Noul Testament. Părintele cel frumos mi-a dat tot timpul cele mai mari note și mă lăuda în fața clasei: «Vedeți, ea nu e creștină, dar știe lecțiile despre Iisus Hristos mai bine ca voi!». Totuși nu m-a lăsat niciodată să-i sărut mîna.”
Ironia catifelată și tandrețea memoriei reconstruiesc, sub un abajur delicat, o viață lungă și plină cu de toate, a unei femei care se mărturisește neconformistă și volitivă. Lectura cărții avansează mai mereu cu un zîmbet emoționat.
Ca într-o panoramă în oglindă a propriei deveniri, Riri Sylvia Manor descrie cu mult freamăt sufletesc personajele cele mai apropiate din familia sa (Pică - bunicul mereu tandru și complice, Tuțu - tatăl elegant și obedient în casă, Muța - mama bornată și autoritară, cu care dezvoltă o complexă relație de atragere-respingere, în vreo șapte decenii de conviețuire mai apropiată sau mai depărtată în spațiu, “rezolvată” după dispariția acesteia printr-un neașteptat schimb de roluri). Autoarea este o artistă, care stăpînește foarte nuanțat arta portretizărilor, folosește cuvîntul potrivit pentru calmarea sau potențarea emoțiilor cititorului, în descrierea cît mai exactă a vreunei situații echivoce. “De două ori pe săptămînă aveam oră de religie. Profesorul este un preot bătrîn, foarte frumos la chip, cu o barbă albă ca zăpada și cu niște sprîncene stufoase. La prima lecție ne-a povestit despre Adam și Eva, cum pînă la urmă l-au supărat pe Dumnezeu și au fost azvîrliți din rai pe Pămînt. (…) Nu am ce să fac și - în loc să torc ca o pisică de fericire că, iată, stau într-o bancă normală, într-o clasă normală, într-o școală normală - ridic mîna.
- Părinte, ieri am citit că pînă să ajungi pe Pămînt trebuie să treci prin stratosferă, care are o înălțime de 50 de kilometri. Oare Adam și Eva nu s-au rănit cînd au căzut de sus și au trecut prin stratosferă?! (…)
Preotul s-a tot gîndit și pînă la urmă a răspuns:
- Păi, dacă Dumnezeu i-a azvîrlit, tot El a avut grijă, în marea Sa bunătate, ca Adam și Eva să nu se rănească în drumul lor spre Pămînt.
La sfîrșitul orei copiii trebuiau să treacă prin fața sfinției sale și să-i sărute mîna. Dar pe mine părintele cel frumos nu m-a lăsat să-i sărut mîna. Tot anul nu am mai pus niciodată întrebări și am învățat cu sîrg Biblia și Noul Testament. Părintele cel frumos mi-a dat tot timpul cele mai mari note și mă lăuda în fața clasei: «Vedeți, ea nu e creștină, dar știe lecțiile despre Iisus Hristos mai bine ca voi!». Totuși nu m-a lăsat niciodată să-i sărut mîna.”
Ironia catifelată și tandrețea memoriei reconstruiesc, sub un abajur delicat, o viață lungă și plină cu de toate, a unei femei care se mărturisește neconformistă și volitivă. Lectura cărții avansează mai mereu cu un zîmbet emoționat.
October 23, 2024
O carte ca o pâine caldă 🫠🥲🌸❤️
February 19, 2017
Despre autoare nu știam nimic; am aflat grație lui Dan C. Mihăilescu și a lui 'Carte de la ora 5' (versiune a 'Omului care aduce cartea' mutată de pe TV pe YouTube, pentru că cine mai are azi nevoie de cultură la TV, nu-i așa?). Cartea mi se pare un succes în primul rând din punct de vedere al valorii de documentar. Experiențele relatate traversează spații și vremuri foarte diferite, schițând un portret interesant al României de dinainte de '89, cu toate absurditațile și atrocitățile regimului. Tonul povestirii este unul plăcut, autoarea făcând o analiză lucidă a evenimentelor, fără a aluneca în sentimentalisme gratuite. Poate singurul reproș care i-ar putea fi adus ar fi dezorganizarea aparentă a episoadelor și numeroasele salturi înainte-înapoi în timp, care te pot face să pierzi puțin firul.
May 19, 2020
Am început sa citesc cartea oarecum sceptica, dar efectiv m-a cucerit. Nu știu exact ce: sinceritatea dezarmanta a autoarei, puterea ei de a reusi, de a se redescoperi, curiozitatea ei, simplitatea poveștii și totuși forța ei, incursiunea in comunism cu tristetea și teroarea lui, ruperea de țara și noul început, destinul frumos și optimismul scriitoarei. La finalul cartii mi- dorit sa o cunosc pe Riri Sylvia Manor.
Cartea m-a pus pe gânduri și prin prisma relației pe care o mama o poate avea cu fiica ei, la nevoile simple ale unui copil in raport de mama, dar permanente indiferent de vârsta...
Cartea m-a pus pe gânduri și prin prisma relației pe care o mama o poate avea cu fiica ei, la nevoile simple ale unui copil in raport de mama, dar permanente indiferent de vârsta...
March 26, 2020
" (...) plângeam fiindcă am înțeles deodată că, indiferent ce se va întâmpla, aparțin rasei luptătorilor, că sunt sănătoasă ca un animal tânăr al pădurii, că mă voi ridica din toată durerea aceasta, că mă voi curăța de durere ca de o smoală lipită de tălpi la malul mării și voi reîncepe negreșit să merg. Singură. Cu alții. Voi merge. Și dacă nu voi întâlni pe drum o prezență, o căldură umană, va trebui să găsesc această căldură în mine (...)." p. 225
April 19, 2020
O carte emotionanta, un balsam pentru suflet!
Displaying 1 - 10 of 10 reviews